ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6082/2012

Asupra conflictului negativ de competență,

constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 19 iulie 2011, reclamanta C.E.

a formulat cerere de declarare a dispariției privind pe pârâta P.P.,

născută la data de 23 martie 1923 în comuna

Bivolari, județul Iași, cu ultimul domiciliu cunoscut în București, sector 6.

În

motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta a dispărut

în data de 28 iulie 1995 din Spitalul „Ana Aslan”, unde fusese internată la data

de 04 iulie 1995. Ultimul domiciliu cunoscut al pârâtei a fost în București, sector

6.

Reclamanta a menționat că despre această

situație a anunțat Secția 1 Poliție - Serviciul Evidența Persoanelor, în anul 1995.

Având în vedere că de la data ultimelor știri a trecut mai mult de un an, reclamanta

a solicitat să se constate că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru

a fi declarată dispariția.

În

drept, au fost invocate dispozițiile art. 16 alin. (1) din

Decretul nr. 31/1954, art. 36-39 din Decretul nr. 32/1954 și art. 2 alin. (1)

pct. 1 lit. g) C. proc. civ.

La solicitarea instanței, la data de 23

august 2011, s-au depus la dosar relațiile solicitate de la

Consiliul

General al municipiului București

- Direcția Evidența Persoanelor.

La termenul de judecată din data de 22

noiembrie 2011, instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale

a Judecătoriei Sector 6 București.

Prin sentința civilă nr. 8975 din 22 noiembrie

2011, Judecătoria Sectorului 6 București

a

declinat competența de soluționare a cererii de declarare judecătorească a dispariției,

formulată de reclamant C.E., cu domiciliul în București, sector 6, în contradictoriu

cu pârâta P.P., cu domiciliul în cornuna Bivolari, județul Iași, în favoarea Judecătoriei

Iași și a dispus trimiterea dosarului acestei instanțe.

Pentru a decide astfel, Judecătoria Sectorului

6 București a reținut următoarele:

Pârâta P.P. a avut ultimul domiciliu în

cornuna Bivolari, județul lași, astfel cum rezultă din adresa din 21 noiembrie 2011

emisă de Direcția Evidența a Persoanelor, coroborat cu adresa din 05 iulie 2011

emisă de Poliția Sectorului 6 București - Secția 22 Poliție, conform căreia, cu

ocazia verificărilor efectuate în teren, a rezultat că pârâta nu a locuit în sectorul

6, nu a fost văzută și nici cunoscută în imobilul din sector 6 București, nu a fost

înscrisă în cartea de imobil a blocului amplasat pe această stradă.

Potrivit art. 36 din Decretul nr. 32/1954

pentru punerea in aplicare a C. fam. și a Decretului privitor la persoanele fizice

și persoanele juridice (în vigoare la data introducerii acțiunii), cererea de declarare

a dispariției unei persoane se introduce la instanța judecătorească în circumscripția

căreia aceasta persoană și-a avut ultimul domiciliu.

Dispoziția citată este derogatorie de la

dreptul comun, în sensul că este o normă imperativă care stabilește o competență

absolută, conform art. 159 pct. 3 raportat la art. 19 C. proc. civ.

Având în vedere aceste considerente, instanța

a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București

și, în baza art. 158 C. proc. civ., și-a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Judecătoriei Iași, în circumscripția căreia pârâta P.P. a avut ultimul

domiciliu.

La Judecătoria Iași cauza a fost înregistrată

sub nr. 530/245/2012.

Din oficiu, instanța Judecătoriei Iași

a dispus efectuarea de adrese către Primăria comunei Bivolari, Poliția comunei Bivolari,

precum și către Spitalul „Ana Aslan” pentru comunicarea datelor necesare și a efectuării

de cercetări în ceea ce privește dispariția pârâtei P.P.

În

termenul de pronunțare au fost depuse la dosar adresa din

29 martie 2012 emisă de Primăria comunei Bivolari prin care se comunică faptul că

din discuțiile cu vecinii de la locuința acesteia, nu a fost văzută în localitate

de mai mulți ani, crezându-se că este plecată la copii. De asemenea, prin adresa

din 29 martie 2012 a postului de Poliție Rurală Popricani se aduce la cunoștință

instanței că pârâta P.P. este plecată din localitatea Bivolari din anul 1994, fiind

stabilită la una din fiicele sale în municipiul București, la adresa indicată de

Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanelor locuind în prezent o altă persoană.

La termenul din 03 aprilie 2012, instanța,

în raport de înscrisurile depuse la dosar (adresa Spitalului „Ana Aslan”, precum

și notele de ședință înaintate de reclamanta C.E.) a invocat excepția necompetentei

teritoriale a Judecătoriei Iași, pe care a admis-o.

Prin sentința nr. 8398 din 17 aprilie 2012,

Judecătoria Iași, secția civilă,

și-a

declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei având ca obiect declararea

judecătorească a dispariției în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

A constatat intervenit conflictul negativ

de competență între Judecătoria Iași și Judecătoria Sectorului 6 București și, în

temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție

cu soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a decide astfel, instanța Judecătoriei

Iași a reținut că domiciliul cu care pârâta P.P. figurează în evidențele Registrului

național de evidență a persoanelor este în comuna Bivolari, jud. Iași, însă, în

fapt, așa cum a arătat reclamanta, pârâta a locuit în București, fiind ulterior

internată la Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan” din București,

în perioada 04 iulie 1995-27 iulie 1995, data de la care aceasta a dispărut.

Instanța a motivat că noțiunea de domiciliu

trebuie interpretată în cauză în sensul de locuință în care partea locuiește efectiv,

în stabilirea competenței teritoriale legiuitorul având în vedere locul unde reclamantul

locuiește efectiv, textul legii făcând referire atât la domiciliu, cât și reședință.

Instanța a avut în vedere la jurisprudența

Înatei Curți, conform căreia prin „domiciliu” în sens procesual se înțelege acela

pe care o persoană și l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăiește, deoarece

scopul dispozițiilor legale referitoare la domiciliu este ca părțile aflate în litigiu

să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a da eficiență dreptului

la apărare.

Și în prezenta cauză, deși aspectele în

discuție nu vizează în concret posibilitatea înștiințării cu privire la existenta

procesului, pentru a da eficienta dispozițiilor art. 37 din Decretul nr. 32/1954,

instanța s-a raportat, în aprecierea asupra competenței teritoriale de judecată,

la ultimul domiciliu de fapt al pârâtei, față de care toate verificările și informările

prevăzute de textul de lege anterior amintit ar putea conduce la soluționarea cauzei.

Dacă raportarea s-ar face la domiciliul

legal al persoanei, (în prezent acesta fiind unul formal, pârâta nemailocuind acolo

din anii 1990, iar la domiciliul legal al acesteia figurează o altă persoană) cercetările

efectuate în cauză nu s-ar putea bucura de eficiența cu care acestea s-ar desfășura

la domiciliul de fapt al persoanei dispărute.

Cu privire la conflictul negativ de competență,

cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în baza art. 22 alin. (3) raportat la

art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 36 din Decretul

nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a dispozițiilor C. fam. și a Decretului privitor

la persoanele fizice și juridice (în vigoare la data introducerii cererii), cererea

de declarare a dispariției unei persoane se introduce la instanța judecătorească

în circumscripția căreia această persoană și-a avut ultimul domiciliu.

Potrivit dispozițiilor art. 13 din Decretul

nr. 31/1954, „domiciliul unei persoane fizice este acolo unde își are locuința statornică

sau principală”.

Este adevărat că, potrivit jurisprudenței,

noțiunea de domiciliu trebuie interpretată într-un sens mai larg, interesând nu

atât locuința statornică și principală a reclamantului, cât adresa unde locuiește

efectiv, din punct de vedere procesual dispozițiile menționate trebuind interpretate

în sensul că prin domiciliu se înțelege acela pe care o persoană și l-a stabilit

în fapt.

În

speță însă, din analiza actelor și lucrărilor cauzei reiese

următoarea situație de fapt:

Prin cererea formulată de reclamanta C.E.

în temeiul art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954 și art. 36-39 din Decretul

nr. 32/1954, de declarare a dispariției lui P.P., aceasta a susținut că P.P. ar

fi avut ultimul domiciliu cunoscut în Bucureși, sector 6, și că ar fi dispărut în

data de 28 iulie 1995 din Spitalul „Ana Aslan” din București, unde fusese internată

la data de 04 iulie 1995.

Din adresa emisă de Poliția Sectorului

6 - Secția 22 Poliție din 05 iulie 2011 reiese că în evidențele Direcției pentru

Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Darte, P.P., născută la 23

martie 1923, în comuna Bivolari, nu a avut niciodată domiciliu, în accepțiunea O.U.G.

nr. 97/2005, în sectorul 6, la această adresă locuind, în perioada 1978-1996, fiica

sa, C.E., P.P. nefiind văzută și nefiind cunoscută în imobil. De asemenea, se menționează

că aceasta nu este și nu a fost înscrisă în cartea de imobil a blocului.

Totodată, din adresa din 21 noiembrie 2011

emisă de Direcția Evidența Persoanelor reiese că în Registrul național de evidență

a persoanelor, P.P. este înregistrată cu domiciliul în comuna Bivolari, județul

Iași.

Reclamanta, în „Notele de ședință” depuse

la dosarul Judecătoriei Iași a învederat că mama sa, după ce a locuit circa două

luni la domiciliul său, a dispărut din București, la data de 28 iulie 199,5 din

Spitalul „Ana Aslan” din București, unde fusese internată din 04 iulie 1995, fapt

confirmat prin adresa Institutului Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan”

din 06 martie 2012 din care reiese că P.P. a fost internată la data de 04 iulie

1995 și a fost externată la data de 27 iulie 1995.

Afirmația reclamantei în sensul că ultimul

domiciliu al mamei sale, P.P., cu privire la care a solicitat constatarea dispariției

ar fi fost în București, sector 6, nesusținută de nici măcar o singură probă care

să o confirme și care să facă dovada că acesta ar fi fost, în fapt, domiciliul ei

efectiv, nu pot atrage competența teritorială a Judecătoriei Sectorului 6 București

în soluționarea cauzei, câtă vreme P.P. figurează ca având domiciliul, conform evidențelor

Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, în circumscripția

teritorială a Judecătoriei Iași, judecătorie competentă, conform art. 36 din Decretul

nr. 32/1954, să soluționeze cererea având ca obiect declararea dispariției.

Este de reținut, totodată, că nici împrejurarea

că P.P. ar fi fost internată pentru o perioadă de 24 de zile în Spitalul „Ana Aslan”

din București, de unde a dispărut la data de 28 iulie 1995 nu este de natură a atrage

o altă competență în soluționarea cererii de declarare a dispariției decât cea stabilită

de textul de lege menționat, respectiv cea a Judecătoriei Iași.

Având în vedere considerentele menționate,

Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta

C.E. de declarare a dispariției lui P.P., în favoarea Judecătoriei Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5

octombrie 2012.