ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6082/2012

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 19 iulie 2011, reclamanta C.E. a formulat cerere de declarare a dispariției privind pe pârâta P.P., născută la data de 23 martie 1923 în comuna Bivolari, județul Iași, cu ultimul domiciliu cunoscut în București, sector 6. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta a dispărut în data de 28 iulie 1995 din Spitalul „Ana Aslan”, unde fusese internată la data de 04 iulie 1995. Ultimul domiciliu cunoscut al pârâtei a fost în București, sector 6. Reclamanta a menționat că despre această situație a anunțat Secția 1 Poliție - Serviciul Evidența Persoanelor, în anul 1995. Având în vedere că de la data ultimelor știri a trecut mai mult de un an, reclamanta a solicitat să se constate că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a fi declarată dispariția.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, art. 36-39 din Decretul nr. 32/1954 și art. 2 alin. (1) pct. 1 lit. g) C. proc. civ. La solicitarea instanței, la data de 23 august 2011, s-au depus la dosar relațiile solicitate de la Consiliul General al municipiului București - Direcția Evidența Persoanelor. La termenul de judecată din data de 22 noiembrie 2011, instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 6 București. Prin sentința civilă nr. 8975 din 22 noiembrie 2011, Judecătoria Sectorului 6 București a declinat competența de soluționare a cererii de declarare judecătorească a dispariției, formulată de reclamant C.E., cu domiciliul în București, sector 6, în contradictoriu cu pârâta P.P., cu domiciliul în cornuna Bivolari, județul Iași, în favoarea Judecătoriei Iași și a dispus trimiterea dosarului acestei instanțe.

Pentru a decide astfel, Judecătoria Sectorului 6 București a reținut următoarele: Pârâta P.P. a avut ultimul domiciliu în cornuna Bivolari, județul lași, astfel cum rezultă din adresa din 21 noiembrie 2011 emisă de Direcția Evidența a Persoanelor, coroborat cu adresa din 05 iulie 2011 emisă de Poliția Sectorului 6 București - Secția 22 Poliție, conform căreia, cu ocazia verificărilor efectuate în teren, a rezultat că pârâta nu a locuit în sectorul 6, nu a fost văzută și nici cunoscută în imobilul din sector 6 București, nu a fost înscrisă în cartea de imobil a blocului amplasat pe această stradă. Potrivit art. 36 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea in aplicare a C. fam. și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice (în vigoare la data introducerii acțiunii), cererea de declarare a dispariției unei persoane se introduce la instanța judecătorească în circumscripția căreia aceasta persoană și-a avut ultimul domiciliu.

Dispoziția citată este derogatorie de la dreptul comun, în sensul că este o normă imperativă care stabilește o competență absolută, conform art. 159 pct. 3 raportat la art. 19 C. proc. civ. Având în vedere aceste considerente, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București și, în baza art. 158 C. proc. civ., și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, în circumscripția căreia pârâta P.P. a avut ultimul domiciliu. La Judecătoria Iași cauza a fost înregistrată sub nr. 530/245/2012. Din oficiu, instanța Judecătoriei Iași a dispus efectuarea de adrese către Primăria comunei Bivolari, Poliția comunei Bivolari, precum și către Spitalul „Ana Aslan” pentru comunicarea datelor necesare și a efectuării de cercetări în ceea ce privește dispariția pârâtei P.P.

În termenul de pronunțare au fost depuse la dosar adresa din 29 martie 2012 emisă de Primăria comunei Bivolari prin care se comunică faptul că din discuțiile cu vecinii de la locuința acesteia, nu a fost văzută în localitate de mai mulți ani, crezându-se că este plecată la copii. De asemenea, prin adresa din 29 martie 2012 a postului de Poliție Rurală Popricani se aduce la cunoștință instanței că pârâta P.P. este plecată din localitatea Bivolari din anul 1994, fiind stabilită la una din fiicele sale în municipiul București, la adresa indicată de Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanelor locuind în prezent o altă persoană. La termenul din 03 aprilie 2012, instanța, în raport de înscrisurile depuse la dosar (adresa Spitalului „Ana Aslan”, precum și notele de ședință înaintate de reclamanta C.E.) a invocat excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Iași, pe care a admis-o.

Prin sentința nr. 8398 din 17 aprilie 2012, Judecătoria Iași, secția civilă, și-a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei având ca obiect declararea judecătorească a dispariției în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București. A constatat intervenit conflictul negativ de competență între Judecătoria Iași și Judecătoria Sectorului 6 București și, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea conflictului negativ de competență. Pentru a decide astfel, instanța Judecătoriei Iași a reținut că domiciliul cu care pârâta P.P. figurează în evidențele Registrului național de evidență a persoanelor este în comuna Bivolari, jud. Iași, însă, în fapt, așa cum a arătat reclamanta, pârâta a locuit în București, fiind ulterior internată la Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan” din București, în perioada 04 iulie 1995-27 iulie 1995, data de la care aceasta a dispărut.

Instanța a motivat că noțiunea de domiciliu trebuie interpretată în cauză în sensul de locuință în care partea locuiește efectiv, în stabilirea competenței teritoriale legiuitorul având în vedere locul unde reclamantul locuiește efectiv, textul legii făcând referire atât la domiciliu, cât și reședință. Instanța a avut în vedere la jurisprudența Înatei Curți, conform căreia prin „domiciliu” în sens procesual se înțelege acela pe care o persoană și l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăiește, deoarece scopul dispozițiilor legale referitoare la domiciliu este ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a da eficiență dreptului la apărare.

Și în prezenta cauză, deși aspectele în discuție nu vizează în concret posibilitatea înștiințării cu privire la existenta procesului, pentru a da eficienta dispozițiilor art. 37 din Decretul nr. 32/1954, instanța s-a raportat, în aprecierea asupra competenței teritoriale de judecată, la ultimul domiciliu de fapt al pârâtei, față de care toate verificările și informările prevăzute de textul de lege anterior amintit ar putea conduce la soluționarea cauzei. Dacă raportarea s-ar face la domiciliul legal al persoanei, (în prezent acesta fiind unul formal, pârâta nemailocuind acolo din anii 1990, iar la domiciliul legal al acesteia figurează o altă persoană) cercetările efectuate în cauză nu s-ar putea bucura de eficiența cu care acestea s-ar desfășura la domiciliul de fapt al persoanei dispărute.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 36 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a dispozițiilor C. fam. și a Decretului privitor la persoanele fizice și juridice (în vigoare la data introducerii cererii), cererea de declarare a dispariției unei persoane se introduce la instanța judecătorească în circumscripția căreia această persoană și-a avut ultimul domiciliu. Potrivit dispozițiilor art. 13 din Decretul nr. 31/1954, „domiciliul unei persoane fizice este acolo unde își are locuința statornică sau principală”.

Este adevărat că, potrivit jurisprudenței, noțiunea de domiciliu trebuie interpretată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuința statornică și principală a reclamantului, cât adresa unde locuiește efectiv, din punct de vedere procesual dispozițiile menționate trebuind interpretate în sensul că prin domiciliu se înțelege acela pe care o persoană și l-a stabilit în fapt. În speță însă, din analiza actelor și lucrărilor cauzei reiese următoarea situație de fapt: Prin cererea formulată de reclamanta C.E. în temeiul art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954 și art. 36-39 din Decretul nr. 32/1954, de declarare a dispariției lui P.P., aceasta a susținut că P.P.

ar fi avut ultimul domiciliu cunoscut în Bucureși, sector 6, și că ar fi dispărut în data de 28 iulie 1995 din Spitalul „Ana Aslan” din București, unde fusese internată la data de 04 iulie 1995. Din adresa emisă de Poliția Sectorului 6 - Secția 22 Poliție din 05 iulie 2011 reiese că în evidențele Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Darte, P.P., născută la 23 martie 1923, în comuna Bivolari, nu a avut niciodată domiciliu, în accepțiunea O.U.G. nr. 97/2005, în sectorul 6, la această adresă locuind, în perioada 1978-1996, fiica sa, C.E., P.P. nefiind văzută și nefiind cunoscută în imobil. De asemenea, se menționează că aceasta nu este și nu a fost înscrisă în cartea de imobil a blocului.

Totodată, din adresa din 21 noiembrie 2011 emisă de Direcția Evidența Persoanelor reiese că în Registrul național de evidență a persoanelor, P.P. este înregistrată cu domiciliul în comuna Bivolari, județul Iași. Reclamanta, în „Notele de ședință” depuse la dosarul Judecătoriei Iași a învederat că mama sa, după ce a locuit circa două luni la domiciliul său, a dispărut din București, la data de 28 iulie 199,5 din Spitalul „Ana Aslan” din București, unde fusese internată din 04 iulie 1995, fapt confirmat prin adresa Institutului Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan” din 06 martie 2012 din care reiese că P.P.

a fost internată la data de 04 iulie 1995 și a fost externată la data de 27 iulie 1995. Afirmația reclamantei în sensul că ultimul domiciliu al mamei sale, P.P., cu privire la care a solicitat constatarea dispariției ar fi fost în București, sector 6, nesusținută de nici măcar o singură probă care să o confirme și care să facă dovada că acesta ar fi fost, în fapt, domiciliul ei efectiv, nu pot atrage competența teritorială a Judecătoriei Sectorului 6 București în soluționarea cauzei, câtă vreme P.P. figurează ca având domiciliul, conform evidențelor Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, în circumscripția teritorială a Judecătoriei Iași, judecătorie competentă, conform art. 36 din Decretul nr. 32/1954, să soluționeze cererea având ca obiect declararea dispariției.

Este de reținut, totodată, că nici împrejurarea că P.P. ar fi fost internată pentru o perioadă de 24 de zile în Spitalul „Ana Aslan” din București, de unde a dispărut la data de 28 iulie 1995 nu este de natură a atrage o altă competență în soluționarea cererii de declarare a dispariției decât cea stabilită de textul de lege menționat, respectiv cea a Judecătoriei Iași. Având în vedere considerentele menționate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta C.E. de declarare a dispariției lui P.P., în favoarea Judecătoriei Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2012.