ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2351/2012

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Galați, prin sentința penală nr. 106 din 31 ianuarie 2011 a condamnat pe inculpatul V.V.I.S. la 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a lit. b) și c) C. pen., pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 6 și a art. 7 din Legea nr. 78/2000. S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a lit. b) și c) C. pen.

Pentru a pronunța sentința, instanța a reținut următoarele: Pe rolul său, cauza în care, prin rechizitoriul din 10 octombrie 2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați, inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000, s-a înregistrat sub nr. 6883 din 12 octombrie 2007, cercetarea judecătorească trenând pentru că sus-numitul inculpat, la două termene de judecată a formulat excepții de neconstituționalitate, judecarea fiind suspendată până în luna noiembrie 2009. Urmărirea penală și cercetarea judecătorească au stabilit că inculpatul, din anul 2001 era director al Direcției de Urbanism Strategie și Autorizări în Construcții din cadrul Primăriei Municipiului Galați, calitate în care, printre altele, avea ca atribuții de serviciu coordonarea și conducerea activității personalului subordonat, urmărirea respectării și punerii în aplicare a planului de urbanism, verificarea, în teren a respectării autorizațiilor de construcții imobile, aproba autorizațiile de construcție și urmărea respectarea lor.

Serviciul de disciplină în construcții, subordonat inculpatului era condus de T.E., iar cel de autorizări era condus de M.G. Începând cu anul 2004, M.V.S. a cerut autorizații de construcții pentru mansardarea unor blocuri de locuințe, la dosare el depunând toată documentația specifică. În conformitate cu hotărârea Consiliului Local Galați din 01 septembrie 2005, pentru realizarea unei astfel de mansardări, s-a stabilit necesitatea acordului proprietarilor apartamentelor, cu referire specială a acelora care-și aveau proprietatea situată la ultimul etaj al imobilului ce urma a fi mansardat. La 16 iulie 2007, SC S. SRL Tecuci, administrată de M.V.S., a fost notificată că s-a primit documentația de aprobare a autorizațiilor de construcție, este dresată la serviciul de specialitate și are avizul de legalitate din partea compartimentului juridic.

Deși cererile erau urgente, având în vedere că lucrările de mansardare trebuia efectuate în anotimpul călduros, emiterea autorizațiilor trenând, în acest sens existând returnarea dosarelor cu mențiunea că un proprietar de la blocul M.7 - Galați nu și-a dat acordul, ceea ce contravenea hotărârii amintite și în condițiile în care, solicitantul depusese contractele încheiate cu asociațiile de proprietari, majoritatea acceptând mansardarea în proporție ce depășea cu mult cerința a 2/3, în aceste condiții firma, după scurgerea a 30 de zile a început lucrările. I.D., proprietar al apartamentului din blocul M.7 a sesizat Inspecția în Construcții pentru verificarea lucrărilor și eventual, oprirea acestora.

Continuând să se tergiverseze emiterea autorizațiilor, M.V.S. a formulat acțiuni în contenciosul administrativ pentru obligarea Primăriei Galați să-și îndeplinească, prin direcția de urbanism coordonată de inculpat, această obligație, inclusiv pentru blocul M.7. La începutul lunii august 2007, funcționari ai Direcției de urbanism s-au deplasat la blocul M.7, P.G. și T.V. constatând începerea lucrărilor de mansardare. Ca atare, printr-un lucrător al firmei, cei doi au lăsat o invitație administratorului de a veni la primărie. La 14 august 2007, P.G. a întocmit procesul-verbal de constatare a situației din teren, la rubrica „propuneri” înscriindu-se sistarea lucrărilor și intrarea în legalitate”.

Tot la 14 august 2007, M.V.S. s-a prezentat la primărie, P.G. l-a arătat actul, primul nu a fost de acord cu mențiunile inserate și a motivat dezacordul pe considerentul că se scurseseră peste 2 luni de când depusese documentația legală pentru eliberarea autorizațiilor. Peste câteva zile, aceeași salariată a întocmit și completat un proces-verbal de constatare a contravenției, lui M.V.S., administrator al SC S. SRL Tecuci, aplicându-i o amendă contravențională de 100.000 RON, sancțiune maximă.

Actul nu a fost comunicat celui amendat, el rămânând în cadrul Direcției de urbanism, nu conținea toate mențiunile, nu era semnat de reprezentantul societății amendate, nici de martori asistenți, condiție impusă de Legea nr. 50/1991, privind siguranța în construcții, nu avea dată certă de întocmire și nici avizarea de către compartimentul juridic, el fiind, în cele din urmă, păstrat în mapa inculpatului, acesta spunându-le salariaților coordonați că vrea să clarifice situația cu cel amendat, deși conform atribuțiilor sale, nu avea acest drept. Prin acționarea în contencios administrativ, M.V.S. nu ceruse numai eliberarea autorizațiilor, ci și despăgubirea firmei sale pentru întârzieri în efectuarea lucrărilor, dobânzi pentru creditele bancare acordate.

În condițiile în care unii angajați l-au atenționat pe inculpat că este dăunător să nu elibereze autorizațiile, acesta nu a dat curs solicitărilor firmei, convorbirile telefonice interceptate după ce M.V.S. a denunțat că inculpatul, prin direcția condusă, l-a amendat dar nu i-a comunicat actul pentru a se adresa justiției, relevând că inculpatul ar fi fost dispus să nu aplice amenda cu condiția să retragă procesele, „să retragă plângerile” (convorbire cu M.G. lucrător de la serviciu autorizări). Totodată, inculpatul a luat legătura cu fratele lui M.V.S., M.P., acestuia spunându-i că cel amendat să ia legătura cu el „să rezolve problema blocului M.7”. M.P. a luat legătura cu inculpatul și cu P.G., după acest moment intervenind denunțul formulat de M.V.S.

După 29 august 2007, data depunerii denunțului, inculpatul l-a contactat și a stabilit să-l întâlnească la Restaurantul A. din Galați, inculpatul spunându-i „e bine să o clarificăm cu amenda asta”, iar ulterior, în convorbiri, printre altele, afirma că la direcția pe care o conducea „suntem șpăgari”, dar se arăta interesat să nu pună în aplicare amenda în schimbul retragerii acțiunilor, despre procesul-verbal spunând că este o simplă hârtie „și dacă el vrea, această amendă nu se aplică”. Interesat să obțină ceea ce transmisese denunțătorului, inculpatul i-a spus lui P.G. să nu dea curs procesului-verbal, acesta să fie păstrat în continuare în mapa sa, alături de documentația privind aplicarea amenzii.

La 31 august 2007, inculpatul l-a contactat pe M.V.S. și i-a comunicat că nu va primi amenda pentru că blocat procesul-verbal, toate documentele se află la el, inclusiv respectivul act. Ulterior, în convorbirile telefonice el insistând pentru retragerea acțiunilor formulate. La finalul unor convorbiri, M.V.S. i-a dat de înțeles inculpatului că-și va retrage acțiunile, acesta din urmă afirmând „vezi, schimbul s-a făcut”, „trocul s-a realizat”. La urmărirea penală, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, aceeași poziție procesuală adoptând-o în mare și la cercetarea judecătorească; în această fază însă oferind unele detalii care, prin coroborare cu celelalte probe, au conturat situația de fapt și vinovăția: a confirmat că a discutat cu M.V.S.

despre cele trei acțiuni de pe rolul Tribunalului Galați, că s-a întâlnit și au discutat aspecte legate de mansardarea blocului M.7, precum și despre amenda aplicată, că procesul-verbal în discuție nu era semnat de toți cei implicați și de asemenea, că anterior lucrărilor de la respectivul bloc, s-au emis autorități de construcție pentru mansardări, chiar dacă nu era acord 100% din partea proprietarilor de apartamente. Decizia civilă nr. 57 din 24 ianuarie 2008 a Curții de Apel Galați a reținut că pentru autorizațiile de construcție referitor la blocul M.7 nu era necesar acordul tuturor proprietarilor de apartamente, ci doar a 2/3 așa cum reglementase hotărârea consiliului local amintită. Împotriva sentinței, inculpatul a declarat apel, motivele de nelegalitate și netemeinicie susținute fiind nelegala respingere a cererii sale de constatare a nulității actului de sesizare, acesta nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 262 C. proc.

pen., probele au fost nelegal administrate, la momentul 29 august 2007 nu existau indicii temeinice privind pregătirea și săvârșirea vreunei infracțiuni, înregistrările și interceptările convorbirilor telefonice au fost făcute de organe necompetente, deci ele nu pot fi folosite în procesul penal, încheierile judecătorești de autorizare sunt nule, s-au încălcat dispozițiile art. 91 1 alin. (3 1 ) C. proc.

pen., pentru că nu s-a trecut durata autorizării sau că aceasta a fost de 31 de zile în loc de 30 de zile, iar instanța nu avea competența materială în cauză, incipient, fiind vorba de infracțiunea de șantaj, prevăzută de art. 194 C. pen., persoana față de care s-a început urmărirea penală era V.N.S., iar actul procurorului din 03 septembrie 2007 este nul, instanța competentă era Tribunalul Galați, un alt motiv de nelegalitate ar rezida în faptul că în sentință s-a făcut referire la inculpatul V.V.I.S., în timp ce în dispozitiv este condamnat el, cu numele de V.V.I.S., instanța a constatat nelegal, vinovăția sa, fapta neexistând în materialitate, denunțul a însemnat numai încercarea de a obține autorizațiile de mansardare, în subsidiar, sub aspectul achitării, susținându-se că se impune această soluție pentru că lipsește latura obiectivă a infracțiunii de luare de mită, retragerea acțiunilor civile nu putea conduce la obținerea vreunui folos.

S-a mai criticat sentința și pentru netemeinicia pedepsei aplicate, atât ca întindere, cât și ca modalitate de executare. Curtea de Apel Galați, prin decizia penală nr. 256.A din 07 noiembrie 2011 a admis apelul formulat de inculpat, a desființat sentința numai cu privire la pedeapsa închisorii și la modalitatea de executare, în sensul că a redus-o la 3 ani închisoare și în baza art. 81 C. pen., cu referire și la art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii și a celei accesorii pe durata termenului de încercare de 5 ani. Inculpatului i s-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. Instanța de apel, în adoptarea soluției a răspuns tuturor motivelor invocate în fața sa.

Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați și inculpatul. În această cale de atac, Parchetul și-a motivat demersul pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., respectiv greșita individualizare a pedepsei sub aspectul întinderii ei și al modalității de executare, sens în care a susținut că reducerea ei la minimul special și stabilirea suspendării condiționate, nu sunt justificate de circumstanțele reale ale faptei și de poziția procesuală a inculpatului, sentința apelată fiind temeinică. Recursul declarat de inculpat a fost motivat în scris pe cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 10, pct. 18, 12 și pct. 14 C. proc.

pen., respectiv, că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor probe administrate și asupra unor cereri esențiale, de natură a-i garanta inculpatului drepturile, de a influența soluția, s-a comis o gravă eroare de fapt care a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, întrucât lipsește obiectul acesteia și s-a aplicat pedeapsa greșit individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen.

În esență, prin cazurile de casare, apărarea inculpatului susține că inculpatul nu a avut culpă în neeliberarea autorizației de construcție, întrucât era necesar și avizul favorabil al instituției „arhitect șef”, aceasta fiind subordonată direct primarului, la data pretinsei săvârșiri a faptei, deși autorizarea necesară era de competența serviciului autorizări coordonat de el, era necesar avizul favorabil al aceleiași instituții „arhitect șef”, acesta a refuzat să semneze, deci nu inculpatul a tergiversat, prin serviciile subordonate, eliberarea autorizației, acel refuz ducând la internarea acțiunilor în contenciosul administrativ, iar constatarea că nu a ținut seama de punctul de vedere al serviciului juridic al primăriei, acesta bazându-se pe hotărârea Consiliului Local din 1 septembrie 2005, este nerelevant, pentru că mansardarea imobilelor afectează toți proprietarii imobilului, procesul-verbal de constatare a contravenției i-a fost arătat de T.E.

la 3 septembrie 2007, abia atunci el l-a luat dar numai pentru clarificarea situației, el nu a promis oprirea cursului actului în schimbul retragerii acțiunilor judecătorești în perioada 14 august - 20 august 2007 nu s-a întâlnit și deci nici nu a discutat cu M.V.S. despre renunțarea la acțiunile din contencios administrativ în schimbul neaplicării amenzii, denunțul reprezintă numai încercarea de a se forța eliberarea autorizației de construcție, interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice fiind nelegală și deci de înlăturat, infracțiunea de luare de mită nu se regăsește în cauză sub aspectul întrunirii laturii obiective odată ce el nu a pretins, nu a primit, nu a acceptat și nici nu a respins, un folos pentru sine.

În ce privește pedeapsa aplicată de instanța de apel, inculpatul a criticat-o sub aspectul cuantumului, considerând că o pedeapsă redusă sub 3 ani și cu un termen de încercare corespunzător și circumstanțelor favorabile persoanei sale. Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursurile nu sunt fondate. În primul rând, cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. este comun și ca atare, va fi analizat după considerentele ce vizează motivele recursului declarat de inculpat. Referitor la pct. 12, acesta nu este incident, toate cererile și apărările inculpatului fiind verificate și judicios motivată nereținerea lor.

Instanța de apel, ca de altfel și instanța fondului, în stabilirea situației de fapt, a încadrării juridice a faptei și vinovăției inculpatului, au dezvoltat împrejurările care au dus la infracțiunea de luare de mită. Astfel, s-a stabilit că documentația depusă pentru eliberarea autorizațiilor de construcție era completă, arhitectul șef, martora M.E. arătând că în opinia ei, pentru mansardare, ar trebui să existe acordul tuturor proprietarilor, dar actul normativ intern, respectiv acea hotărâre a Consiliului Local prevedea numai majoritatea de 2/3 din proprietari, sens în care T.P., jurist al primăriei, a declarat că societatea lui M.V.S. era în legalitate, avea toate documentele necesare obținerii autorizației de construcție, aceasta trebuind a fi eliberată în termen de 30 de zile de la depunerea cererii, serviciul juridic neînsușindu-și nici constatările din acel proces-verbal de contravenție.

În fapt, chiar inculpatul a declarat că și anterior efectuării lucrărilor la blocul M.7 s-au emis autorizații de mansardare în lipsa unui acord 100% din partea proprietarilor de apartamente. Că inculpatul, prin serviciile coordonate și subordonate a nesocotit termenul în care trebuia eliberată autorizația, este probat și prin adresa datată 16 iulie 2007, prin aceasta comunicându-se SC S. SRL Tecuci că documentația s-a primit, a intrat spre aprobare la serviciul de specialitate și are avizul favorabil de legalitate ale Serviciului juridic al primăriei și de asemenea, prin acțiunile în contencios administrativ introduse pentru obligarea primăriei să emită autorizațiile de construcție (mansardare), inclusiv pentru blocul M.7, hotărârea din 24 ianuarie 2008 statuând că pentru autorizațiile de construcție la acel imobil nu trebuia acordul tuturor proprietarilor, ci doar a majorității de 2/3.

În ce privește grava eroare de fapt, pentru a fi caz de casare, aceasta nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente care să fi avut drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul probator administrat o susține.

Fapta inculpatului există, a fost probată, el, în calitate de funcționar public cu atribuții de coordonare și control, în perioada august-septembrie 2007, cu intenție, direct și indirect, pretinzând un folos de la administratorul SC S. SRL Tecuci, respectiv retragerea unor acțiuni judecătorești ce vizau sume de bani care, dacă erau câștigate de reclamant, afectau și deci prejudiciau patrimoniul primăriei și deci, implicațiile lor materiale erau imputabile serviciilor coordonate, în scopul opririi executării amenzii aplicată de subordonații săi către societatea amintită întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită.

Astfel, folosul a existat, era previzibil, consta din retragerea acțiunilor judecătorești, inculpatul fiind interesat direct de dobândirea lui, prin admiterea lor atrăgând afectarea Direcției de Urbanism, a angajaților acesteia, inclusiv cei ai Serviciului de autorizări în construcții, subordonat lui, iar în schimbul folosului, inculpatul contrar atribuțiilor lui, a reținut procesul-verbal de contravenție, anterior găsirii lui în documentele mapei sale, discutând personal cu cel amendat, în sensul că-l „va opri”. În ce privește încadrarea juridică a faptei, motivările instanțelor de fond și apel sunt legale și temeinice. Referitor pct. 10 susținut de apărare, acesta nu este incident, instanțele analizând toate apărările și cererile inculpatului, comparativ atât probatoriului, cât și dispozițiilor procedural penal, de asemenea motivările sub aceste aspecte fiind legale și temeinice, nemaifiind necesară reluarea considerentelor reținute.

Privind cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., comun atât recursului declarat de Parchet cât și celui declarat de inculpat, instanța de apel orientându-se la reducerea pedepsei la 3 ani închisoare și dispunând suspendarea condiționată a executării ei, în acord cu criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., și având în vedere scopul cum este prevăzut de art. 52 C. pen., a acordat valențe juridice pericolului social al faptei, aceasta fiind infracțiune de corupție în legătură cu serviciul, 3 ani închisoare reprezintă minimul special prevăzut de textul incriminator, în stabilirea acestuia dându-se eficiență și datelor persoanei inculpatului. În ce privește cererea apărării, ca în favoarea inculpatului să se rețină circumstanțe atenuante proprii persoanei sale, simpla constatare, că anterior inculpatul a avut o bună conduită, prin ea însăși, nu poate obliga la aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

Pentru considerentele expuse, recursurile declarate de Parchet și de către inculpat nefiind fondate, în baza art. 385 9 pct. 1 lit. c) C. proc. pen., vor fi respinse. Potrivit art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați și inculpatul V.V.I.S. împotriva deciziei penale nr. 256/A din 17 noiembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 650 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 4 iulie 2012.