ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2949/2009

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 9 septembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 8580/2/2009 (2163/2009) a fost admisă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Conexe, Infracțiunilor de Corupție și, în baza art. 149

1

raportat la art. 143 combinat cu art. 148 lit. f) C. proc. pen., a fost dispusă arestarea preventivă a inculpatei N.E.C.  pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 10 septembrie 2009 până la 8 octombrie 2009.

Suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpată, s-a dispus a fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că inculpata, în calitate de ofițer de poliție judiciară în cadrul I.G.P.R. – Serviciul de Combaterea Finanțării Terorismului, a pretins suma de 30.000 euro de la numitul Z.I., administratorul SC A.S.C. SRL, fiind surprinsă în flagrant pe data de 8 septembrie 2009, primind de la acesta suma de 10.000 dolari SUA.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpata N.E.C. care, prin apărătorul ales, a solicitat casarea hotărârii pronunțate de prima instanță și, în rejudecare, respingerea propunerii formulate de Parchet de luare a măsurii arestării preventive, întrucât lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform prevederilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reține următoarele:

Prin Cererea nr. 219/P/2009 din data de 9 septembrie 2009, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Conexe, Infracțiunilor de Corupție a solicitat luarea măsurii arestării preventive pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 10 septembrie 2009 până la data de 8 octombrie 2009, față de inculpata N.E.C., cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen.

Prin Ordonanța nr. 219/P/2009 din data de 9 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de învinuita N.E.C., iar la data de 9 septembrie 2009, prin ordonanța cu același număr, în temeiul art. 136 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 143 alin. (4) C. proc. pen. și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a luat față de inculpata N.E.C. măsura reținerii pe o durată de 24 de ore, de la data de 9 septembrie 2009, ora 00

55

, până la data de 10 septembrie 2009, ora 00

55

.

Acuzațiile aduse inculpatei au vizat faptul că, în calitate de ofițer de poliție judiciară în cadrul I.G.P.R. – Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul de Combaterea Finanțării Terorismului și Spălării Banilor, a pretins, în cursul lunii august 2009, suma de 30.000 euro de la administratorul SC A.S.C. SRL , Z.I., în scopul de a propune o soluție de neîncepere a urmăririi penale față de acesta din urmă, în Dosarul penal nr. 1727/D/P/2009 al D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial București, dosar în care ofițerul de poliție judiciară mai sus-menționat a fost delegat de către Parchet să efectueze acte de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

La data de 8 septembrie 2009, inculpata a fost surprinsă în flagrant de procurorii anticorupție, după ce a primit de la denunțătorul Z.I. suma de 10.000 dolari SUA., reprezentând o primă tranșă din suma pretinsă cu titlu de mită.

Înalta Curte constată că potrivit art. 149

1

alin. (1) C. proc. pen., măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată, în cursul urmăririi penale, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., respectiv dacă sunt probe sau indicii temeinice că acesta a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și dacă există vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

Prima instanță a analizat corespunzător și în detaliu întrunirea în speță a cerințelor înscrise în art. 143 C. proc. pen., precum și a cazului prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., în considerarea cărora a dispus arestarea preventivă a inculpatei.

Înalta Curte constată că, din actele existente la dosar până la acest moment, se conturează presupunerea rezonabilă că inculpata N.E.C. a săvârșit fapta prevăzută de legea penală pentru care este cercetată, relevante în acest sens fiind: denunțul și declarația numitului Z.I., administratorul SC A.S.C. SRL, conținutul convorbirilor ambientale purtate în locuința inculpatei, între aceasta și Z.I., procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante din care rezultă că inculpata a primit de la denunțător suma de 10.000 dolari SUA, toate acestea coroborate cu declarațiile inculpatei de recunoaștere a învinuirii aduse.

Cât privește incidența în cauză a dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., se constată că legea prevede pentru infracțiunea pentru care este cercetată inculpata, pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a acesteia prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

La stabilirea pericolului pentru ordinea publică trebuie avute în vedere nu numai datele legate de persoana inculpatei, ci și datele referitoare la faptă, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția (cei care concură la înfăptuirea ei) nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității. Așa fiind, deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social – ca trăsătură esențială a infracțiunii – aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele și din însuși pericolul social al infracțiunii de care este acuzat inculpatul, de reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.

Pe de altă parte, potrivit art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, pentru ca o persoană să fie reținută sau arestată în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, este suficient să existe motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.

Pe cale de consecință, se constată că legea europeană este mai puțin restrictivă privitor la luarea măsurilor preventive privative de libertate, în comparație cu legea procesual penală română, care pretinde să existe probe sau indicii temeinice că s-a comis o faptă prevăzută de legea penală.

Într-o recentă Hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea nr. 1 din 1 iulie 2008), pronunțată în cauza „Calmanovici împotriva României” și publicată în M. Of. nr. 283/30.04.2009, se arată: „Curtea observă că, chiar și în absența unei jurisprudențe naționale care să fie, în mod constant, coerentă în materie, instanțele interne au definit de-a lungul timpului criterii și elemente care trebuie avute în vedere în analiza existenței pericolului pentru ordinea publică, printre care reacția publică declanșată din cauza faptelor comise, starea de nesiguranță ce ar putea fi generată prin lăsarea sau punerea în libertate a acuzatului, precum și profilul moral al acestuia”.

Totodată, prin Recomandarea nr. R (80) 11 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei s-a prevăzut că detenția provizorie nu poate fi ordonată decât dacă persoana în cauză este bănuită că a săvârșit o infracțiune și că există motive serioase de a se crede că există cel puțin unul din următoarele pericole - pericol de fugă, pericol de obstrucționare a cursului justiției și pericol de a comite o nouă infracțiune gravă. Se mai arată în Recomandare că, dacă existența nici unuia dintre pericolele enunțate anterior nu a putut fi stabilită, detenția se poate justifica, în mod excepțional, în anumite cazuri, când se comite o infracțiune deosebit de gravă.

Raportând reglementările europene menționate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte reține că este identificat cel puțin unul dintre pericolele care justifică arestarea preventivă a inculpatei, din punctul de vedere al dispozițiilor art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (pericolul perturbării anchetei), iar faptele penale de care este acuzată aceasta au un caracter deosebit de grav, având în vedere circumstanțele concrete în care au fost comise.

Pe de altă parte, pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpatei l-ar crea, nu poate fi disociat de rezonanța socială pe care săvârșirea acestor fapte a generat-o, fapte de corupție care au luat amploare deosebită în societatea actuală.

Funcția pe care inculpata a deținut-o și exigențele cărora aceasta se impunea a se supune prin prisma poziției sale de apărător ale legii, rezonanța negativă creată în rândul comunității, căreia i se poate induce ideea și convingerea că există posibilitatea eludării unei sancțiuni penale, în schimbul oferirii de avantaje patrimoniale celor direct implicați în înfăptuirea justiției, justifică pe deplin luarea măsurii arestării preventive a inculpatei.

Măsura este necesară la acest moment al anchetei penale, aflate încă la debut, respectiv pentru buna desfășurare a procesului penal, acesta fiind unul dintre scopurile măsurilor preventive enumerate în art. 136 alin. (1) C. proc. pen. și, totodată, este justificată de considerente ce țin de existența unor bănuieli de natură a convinge un observator obiectiv că există riscul ca inculpata să împiedice administrarea justiției.

Totodată, Înalta Curte constată că prima instanță a analizat, prin prisma aspectelor invocate în apărare de către inculpată, referitoare la situația sa familială și la conduita socială anterioară adecvată, posibilitatea adoptării unei măsuri preventive mai puțin severe, însă a subliniat că, în cauză, necesitatea ocrotirii unui interes general al societății primează celui privat al inculpatei, astfel că a admis propunerea de arestare preventivă a acesteia.

În această situație, fiind îndeplinite condițiile de formă și de fond menționate în art. 149

1

C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în mod legal și temeinic, prima instanță a admis propunerea Parchetului și a dispus privarea de libertate a inculpatei.

Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata N.E.C. împotriva Încheierii din 9 septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 8580/2/2009.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 225 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata N.E.C. împotriva Încheierii din 9 septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 8580/2/2009.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 225 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 septembrie 2009.