ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2608/2012

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 44 din 21 martie 2012, Tribunalul Vâlcea, în baza art. 174 alin. (1) rap. la art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul G.G., la 12 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani, ca pedeapsă complementară.

A aplicat disp. art. 57 C. pen.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive începând cu 27 octombrie 2011, la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpat.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpat un topor lung de 60 cm, cu lungimea lamei de 10 cm, lățimea lamei de 13 cm și lungimea muchiei metalice de 4 cm, aflat la camera de corpuri delicte a Tribunalului Vâlcea, secția penală.

În baza art. 17 alin. (3) C. proc. pen., a obligat pe inculpat să plătească părții civile minore G.M.A., reprezentat de curator special P.D.M., suma de câte 500 RON lunar cu titlu de despăgubiri periodice, începând cu data de 26 octombrie 2010 și până la majorat și suma de 5.000 RON cu titlu de daune morale.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, inculpatul G.G. a fost căsătorit cu victima G.N. din anul 1990 și a locuit cu aceasta și cu cei 2 copii rezultați din relația lor, G.V.C. și G.M. în casa lor din comuna S., sat G., jud. Vâlcea. Cel de-al treilea copil, G.F. a plecat de acasă în urmă cu 5 ani, locuiește într-o altă localitate și se întreține singur, fiind angajat. Inițial inculpatul a fost angajat o perioadă de 18 ani în jud. Sibiu, iar din anul 1997 s-a întors acasă unde s-a ocupat de gospodărie și de agricultură. Soția sa era casnică. Inculpatul și victima consumau în mod frecvent băuturi alcoolice și, pe fondul consumului de alcool, între ei aveau loc certuri repetate. În același timp, din cauza consumului de alcool, victima avea obiceiul să plece de la domiciliu fără să spună unde anume și să se întoarcă după câteva zile, uneori chiar și după o săptămână, dormind pe unde apuca. Din această cauză, conflictele dintre inculpat și victimă s-au agravat, astfel încât inculpatul o mai bătea uneori pe soția sa când pleca de acasă. De gospodărie se ocupa în principal inculpatul împreună cu fiul său G.V.C.

În ziua de 25 octombrie 2011, inculpatul a plecat dimineața la o vecină să lucreze cu ziua și când a revenit seara nu a găsit-o acasă pe soția sa. Aceasta a lipsit din domiciliu toată noaptea.

Dimineața a plecat să o caute prin sat, iar la un bar a aflat că soția sa a trecut pe la acel local, a cumpărat băutură și s-a îndreptat apoi către satul D., la numitul V.I. Acesta locuiește într-o casă mai izolată, lângă pădure și a fost vizitat și anterior, atât de către victimă cât și de către inculpat. S-a stabilit că victima a mers la domiciliul martorului V.I. în ziua de 25 octombrie 2011 pentru a consuma băuturi alcoolice, întrucât știa că acesta fabricase rachiu. Așa cum rezultă din declarația martorului V.I., victima a ajuns la domiciliul său în seara de 25 octombrie 2011 și i-a cerut țuică. I-a promis că îi dă, cu condiția ca apoi să meargă acasă. A invitat-o pe G.N. în dormitorul său unde avea depozitat un bidon de 20 l, în care avea țuică. Au consumat, inițial, împreună băutură după care a mers în bucătărie pentru a face focul. După aproximativ trei ore, timp în care victima a consumat băuturi alcoolice, aceasta a ajuns în stare de ebrietate, s-a băgat în pat îmbrăcată și s-a acoperit cu plapuma. În acest timp, martorul V.I. a dormit într-o cameră încălzită, mai precis într-o bucătărie care este separată de casă. Același martor susține că nu a avut nicio intenție să întrețină relații intime cu victima.

În dimineața zilei de 26 octombrie 2011, în jurul orelor 07:00, inculpatul s-a deplasat la un bar din sat pentru a-și cumpăra țigări și acolo a auzit discutându-se că soția sa a fost văzută mergând în cătunul M., unde știa că locuiește V.I., persoană pe la care uneori mai mergea victima și cu care anterior avusese discuții legate relațiile pe care acesta le-ar avea cu victima. După ce a consumat circa 200 ml. țuică, inculpatul s-a deplasat la locuința martorului V.I., a intrat în curte și auzit vocea soției sale venind din casă. A urcat treptele la etajul I al locuinței și a găsit-o pe victimă într-o cameră împreună cu V.I. Inculpatul a bătut la ușa camerei de unde se auzeau voci și a ieșit afară V.I. Deoarece acesta stătea în fața ușii, inculpatul l-a prins cu mâna de pulover, l-a dat la o parte și l-a lovit cu toporul cu care se înarmase de acasă, producându-i o leziune la mâna dreaptă. A intrat apoi în cameră și a văzut-o pe soția sa în pat învelită cu plapuma. A observat, în același timp cana din care soția sa consumase alcool și a băut și el.

Întrucât victima, fiind în stare de ebrietate, nu mai putea să meargă singură, inculpatul a luat-o de mână și a ajutat-o să coboare scările până în curte. A rugat-o să meargă acasă însă aceasta a refuzat. Conform susținerilor inculpatului, refuzul acesteia s-a datorat faptului că datorită stării avansate de ebrietate în care se găsea, victima nu putea să meargă singură. Din aceiași cauză victima a și căzut. Fiind nervos că soția sa a refuzat să meargă acasă, inculpatul a lovit-o aproximativ 5 minute cu partea metalică a toporului pe care îl avea asupra sa peste corp și peste picioare, apoi în repetate rânduri a lovit-o cu picioarele.

La această scenă a asistat martorul V.I. care se afla pe sala casei, la etaj și care, de frică, nu a putut să intervină, întrucât și el fusese lovit anterior cu toporul de către inculpat. După ce a încetat agresiunea asupra victimei, inculpatul a luat-o de mâini și a târât-o câteva sute de metri pe uliță, până la fânarul martorului T.I., căruia i-a cerut voie să o lase în șopron până merge să ia căruța să o aducă acasă. Martorul a fost surprins de atitudinea inculpatului, prin faptul că o târa pe victimă ca pe un animal, deși aceasta era în stare de inconștiență. În fața martorului inculpatul a încercat să o lovească pe victimă cu pumnul, însă nu a fost lăsat. Totodată, martorul a observat că inculpatul avea asupra sa un topor cu care a plecat acasă. Inculpatul a revenit la scurt timp cu căruța trasă de un cal, a deschis ușa de la șopron, a târât-o pe victimă până la căruță, a ridicat-o pe brațe și a aruncat-o în car, după care a transportat-o la domiciliul comun. Acolo, a pus-o în patul din bucătărie, a închis ușa după care a mers în casă și s-a culcat.

Când au sosit acasă copiii inculpatului, G.V.C. și G.M., au constatat că mama lor era decedată. L-au întrebat pe tatăl lor ce s-a întâmplat și acesta a recunoscut în fața lor că a bătut-o. După aceea au anunțat vecinii și pe preot, iar apoi martorul B.D. a apelat serviciul de urgență 112 și a anunțat organele de poliție.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și inculpatul G.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie astfel:

Inculpatul a criticat sentința pentru netemeinicie sub aspectul modalității de individualizare a pedepsei, solicitând reducerea acesteia.

Parchetul a criticat sentința pentru nelegalitate, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 75 lit. d) C. pen., ca și circumstanță agravantă și anume săvârșirea infracțiunii din motive josnice (gelozie). a solicitat majorarea cuantumului pedepsei complementare ce i-a fost aplicată, cât și îndreptarea unei erori materiale strecurate în dispozitivul hotărârii atacate cu privire la perioada stabilită cu titlu de prestație juridică, respectiv trecerea anului corect de 2011, în loc de 2010.

Prin decizia penală nr. 65/A din 15 iunie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și inculpatul G.G. împotriva sentinței penale nr. 44 din 21 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Vâlcea.

A desființat în parte sentința atacată și, rejudecând a interzis inculpatului și dreptul prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen. atât ca pedeapsă accesorie cât și ca pedeapsă complementară.

A dispus ca despăgubirile periodice să se plătească începând cu data de 26 octombrie 2011 și nu de la data de 26 octombrie 2010.

A menținut măsura arestării preventive a inculpatului G.G.

A dedus în continuare detenția preventivă.

A menținut în rest dispozițiile sentinței.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, iar onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 RON, s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:

Examinând probele administrate în cauză, curtea a reținut următoarea situație de fapt.

Inculpatul și victima, soți fiind, locuiau împreună și erau cunoscuți ca și consumatori de băuturi alcoolice.

În dimineața zilei de 26 octombrie 2011, în jurul orelor 07:00, inculpatul s-a deplasat la un bar din sat pentru a-și cumpăra țigări și acolo a auzit discutându-se că soția sa a fost văzută mergând în cătunul M., unde știa că locuiește V.I., persoană pe la care uneori mai mergea victima și cu care anterior avusese discuții legate de relațiile pe care acesta le-ar avea cu victima. După ce a consumat circa 200 ml. țuică, inculpatul s-a deplasat la locuința martorului V.I., a intrat în curte și a auzit vocea soției sale venind din casă. A urcat treptele la etajul I al locuinței și a găsit-o pe victimă într-o cameră împreună cu V.I. Inculpatul a bătut la ușa camerei de unde se auzeau voci, ieșind afară V.I. Deoarece acesta stătea în fața ușii, inculpatul l-a prins cu mâna de pulover, l-a dat la o parte și l-a lovit cu toporul cu care se înarmase de acasă, producându-i o leziune la mâna dreaptă. A intrat apoi în cameră și a văzut-o pe soția sa în pat învelită cu plapuma. A observat, în același timp cana din care soția sa consumase alcool și a băut și el.

Întrucât victima, fiind în stare de ebrietate, nu mai putea să meargă singură, inculpatul a luat-o de mână și a ajutat-o să coboare scările până în curte. A rugat-o să meargă acasă însă aceasta a refuzat. Conform susținerilor inculpatului, refuzul acesteia s-a datorat faptului că, datorită stării avansate de ebrietate în care se găsea, victima nu putea să meargă singură. Din aceeași cauză victima a și căzut. Fiind nervos că soția sa a refuzat să meargă acasă, inculpatul a lovit-o aproximativ 5 minute cu partea metalică a toporului pe care îl avea asupra sa peste corp și peste picioare, apoi în repetate rânduri a lovit-o cu picioarele.

Conflictul a fost observat de martorul V.I., care se afla pe sala casei, la etaj și care de frică nu a putut să intervină, întrucât și el fusese anterior lovit cu toporul de către inculpat.

Date fiind relațiile dintre cei doi soți, starea de ebrietate în care ambii se aflau la momentul săvârșirii faptei, caracterul spontan al conflictului, frecvența anterioară a certurilor și a agresiunilor de intensitate dintre cei doi, pe aceeași temă a geloziei, conduce la concluzia că în speță lipsește acel element subiectiv care să conducă la concluzia săvârșirii infracțiunii din motive josnice.

Astfel, deși inculpatul a aplicat victimei repetate lovituri ce i-au produs decesul, starea de ebrietate, conflictele repetate avute de cei doi legate de plecările de acasă a soției, cât și neînțelegerea spontană la momentul incidentului intervenite între inculpat și victimă (care a refuzat să-l însoțească la domiciliul comun pe inculpat), exclud existența reținerii acestei circumstanțe agravante cerute de procuror.

De altfel, toată contribuția doctrinei și a jurisprudenței a fost în sensul că gelozia ca motiv josnic în comiterea unei fapte penale este foarte greu de reținut, astfel încât lipsind acel element subiectiv arătat mai sus, se constată că încadrarea juridică făcută de instanța de fond este corectă.

În speță, însă raportat la natura infracțiunii săvârșite de inculpat, curtea apreciază că se impune limitarea exercitării dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) teza I C. proc. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie, dar și ca pedeapsă complementară, soluție în acord cu jurisprudența C.E.D.O., a se vedea cauza Hirst c Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr. 74/2007 (M.Of. nr. 545/18.07.2008).

Împotriva acestei din urmă decizii au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și inculpatul G.G.

Parchetul a criticat hotărârile pronunțate în cauză sub aspectul greșitei individualizări judiciare a pedepsei, instanța de fond aplicând inculpatului o pedeapsă cu închisoarea de doar 12 ani, soluție menținută de instanța de apel, deși raportat la criteriile generale de individualizare prev.de art. 72 C. pen., parchetul apreciază că, în cauză se impunea aplicarea unei pedepse către maximul special și nu către minimul special.

Un alt motiv de recurs formulat de parchet a fost acela că în mod greșit inculpatului nu i s-au interzis, atât ca pedeapsă accesorie cât și ca pedeapsă complementară, drepturile părintești.

Al treilea motiv de recurs s-a referit la faptul că în mod greșit i s-au interzis inculpatului ca pedeapsă complementară drepturile prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., doar pe o perioadă de 4 ani, impunându-se majorarea termenului pentru care au fost interzise inculpatului aceste drepturi, caz de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Inculpatul a invocat, de asemenea, cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. În temeiul acestui caz de casare a solicitat reducerea pedepsei și reținerea în favoarea acestuia a circumstanței atenuante prev. de art. 73 lit. b) C. pen., precum și a circumstanței atenuante judiciare prev. de art. 74 lit. a) C. pen. Totodată, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de parchet.

Criticile aduse nu sunt fondate.

Analizând legalitatea și temeinicia deciziei penale recurate prin prisma cazurilor de casare invocate, Înalta Curte apreciază că recursurile declarate în cauză de parchet și de inculpat sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare pentru următoarele considerente:

Înalta Curte apreciază că situația de fapt a fost corect stabilită de instanța de fond care a analizat complet și judicios probele administrate în cauză, încadrarea juridică dată faptei este justă, în mod corect stabilindu-se că sunt întrunite în cauză condițiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunii reținută în sarcina sa, respectiv infracțiunea de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prev.de art. 72 C. pen. și anume: natura și gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care aceasta a fost comisă, limitele speciale de pedeapsă, persoana inculpatului.

În cadrul criteriilor de individualizare prev. de art. 72 C. pen. instanța de fond a avut în vedere gradul de pericol social concret ridicat al faptei, relevat în primul rând prin multitudinea loviturilor aplicate victimei în tot timpul derulării conflictului, dar și împrejurările comiterii acesteia, pe fondul unei stări conflictuale preexistente între inculpat și victimă ca urmare a consumului de alcool, precum și a suspiciunii că între victimă și martorul V.I. ar fi existat relații intime.

Ansamblul acestor elemente de individualizare determină convingerea instanței că reeducarea inculpatului se poate face prin condamnarea acestuia la o pedeapsă cu închisoarea la cărei cuantum să nu fie excesiv de sever și a cărei executare să se facă prin privare de libertate.

Față de poziția inculpatului pe parcursul desfășurării procesului penal instanțele au apreciat că acesta are potențial de reintegrare socială, poate să înțeleagă și să-și asume consecințele faptei sale și așa se explică faptul că accentul a fost pus pe funcția educativă a pedepsei și în al doilea rând pe funcția coercitivă.

Alături de circumstanțele reale, la individualizarea pedepsei au fost avute în vedere și circumstanțele personale pozitive ale inculpatului, respectiv că a recunoscut și regretat comiterea faptei, iar anterior săvârșirii infracțiunii a avut un comportament corespunzător în societate.

Date fiind relațiile dintre cei doi soți, starea de ebrietate în care ambii se aflau la momentul săvârșirii faptei, caracterul spontan al conflictului, frecvența anterioară a certurilor și a agresiunilor dintre cei doi, nu se impune a fi reținută în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. Sub aspectul laturii subiective inculpatul a acționat cu intenție indirectă deoarece din întreaga desfășurare a conflictului rezultă că acesta a putut prevedea rezultatul actelor sale de agresiune repetate asupra victimei, nu a urmărit uciderea ei însă a acceptat producerea acestui rezultat.

Potrivit art. 73 lit. b) C. pen. scuza provocării există atunci când infracțiunea a fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Din dispozițiile acestui text de lege rezultă că pentru existența circumstanței atenuante a scuzei provocării, între actul provocator și replică trebuie să existe o proporție, în sensul că replica trebuie să corespundă intensității tulburării sau emoției determinată de actul provocator.

În situația în care replica apare exagerată, condițiile pentru existența circumstanței atenuante prev.de art. 73 lit. b) C. pen., nu sunt întrunite.

În cauză, s-a reținut că inculpatul a săvârșit infracțiunea într-o stare de încărcare nervoasă, însă din probele dosarului nu rezultă că această stare a fost determinată de faptele provocatoare ale victimei. Drept urmare, cererea inculpatului de a se reține în favoarea sa această circumstanță apare ca neîntemeiată.

Astfel, cum în mod corect a arătat și prima instanță, în raport cu natura infracțiunii săvârșite, cu gradul de pericol social sporit al acesteia, determinat și de împrejurările în care aceasta a fost săvârșită și modul extrem de violent în care a acționat inculpatul, care nu a ezitat să folosească toporul cu care se înarmase, nu pot fi reținute în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prev. de art. 74 C. pen.

Referitor la critica formulată de parchet, că în mod greșit inculpatului nu i s-au interzis atât ca pedeapsă accesorie cât și ca pedeapsă complementară drepturile părintești, și această critică este nefondată față de împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale, s-a preocupat de creșterea celor trei copii în lipsa sprijinului victimei care, de aproximativ 10 ani consuma băuturi alcoolice în cantități mari și lipsea în mod frecvent de la domiciliu, precum și față de împrejurarea că are în întreținere un copil minor.

În cauză neputând fi identificate împrejurări care să determine modificarea cuantumului pedepsei principale aplicată inculpatului, constatând ca fiind justificată interzicerea drepturilor ca pedeapsă complementară, de instanța de fond, doar pe o perioadă de 4 ani raportat la împrejurările concrete ale săvârșirii faptei, natura și gravitatea acesteia, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondate recursurile declarate în cauză.

Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii și arestării preventive.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și inculpatul G.G. împotriva deciziei penale nr. 65/A din 15 iunie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 27 octombrie 2011 la 29 august 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 august 2012.