ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4424/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 66/CA/2010-PI din 15 februarie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul V.V. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare , reținând, în esență, următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de apel, ca urmare a declinării de competență prin sentința civilă nr. 610/CA din 17 noiembrie 2009 a Tribunalului Satu Mare, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la emiterea unei noi hotărâri de soluționare a cererii sale, în sensul admiterii acesteia și stabilirii faptului că se află în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, ca urmare a strămutării sale pe motive etnice din localitatea Lucăceni, comuna Berveni, în localitatea Ardud, județul Satu Mare, în perioada 1942-1945, și stabilirii indemnizației lunare pentru fiecare an de refugiu. Fără cheltuieli de judecată. Curtea de apel a reținut că, prin cererea din 12 februarie 2001, petentul V.V. a solicitat acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cererea sa fiind respinsă de Casa Județeană de Pensii Satu Mare prin hotărârea nr. 2072 din 24 octombrie 2002 cu motivarea că documentele depuse în probațiune au fost neconcludente.

Contestația formulată de V.V. împotriva hotărârii nr. 2072 din 24 octombrie 2002 a fost respinsă prin sentința nr. 153 din 07 aprilie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 882/CA/2003. Ulterior, V.V. a formulat o nouă contestație împotriva hotărârii nr. 2072 din 24 octombrie 2002, care a format obiectul Dosarului nr. 4186CA/2004 al Curții de Apel Oradea, contestația fiind respinsă prin sentința civilă nr. 40/CA din 18 ianuarie 2004, ca urmare a admiterii de către instanță a excepției autorității de lucru judecat. Sentința pronunțată de Curtea de apel a rămas definitivă și irevocabilă, prin respingerea, ca tardiv formulat, a recursului declarat de V.V. Prin cererea din 01 august 2005, petentul V.V.

a solicitat din nou acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, depunând în susținere declarațiile a doi martori, iar prin referatul Comisiei de aplicare a prevederilor Legii nr. 189/2000, în temeiul art. 10 din O.G. nr. 27/2002, s-a procedat la clasarea cererii, petentul luând la cunoștință de acest fapt la data de 01 august 2005. Prin cererea din 27 aprilie 2009, petentul V.V. a reiterat solicitarea de acordare a drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, și a depus în probațiune declarațiile a doi martori, având același conținut cu cele depuse în susținerea cererii din 01 august 2005. În consecință, reținând că cererea din 27 aprilie 2009 are același obiect cu cererile din 12 februarie 2001 și din 01 august 2005, prin adresa din 11 mai 2009, instituția pârâtă i-a adus la cunoștință petentului că cererea sa a fost clasată în temeiul art. 10 din O.G.

nr. 27/2002. Împotriva sentinței civile nr. 66/CA/2010-PI din 15 februarie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul V.V., solicitând admiterea recursului și, în principal, casarea sentinței atacate pentru motivul că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, iar, în secundar, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată în fond și recurs. Prin motivele de recurs, recurentul-reclamant susține, în esență, următoarele: C ererea din 27 aprilie 2009 a fost formulată în baza noilor probe descoperite, respectiv a martorilor T.I. și C.A., deși anterior a fost respinsă definitiv și irevocabil contestația sa împotriva hotărârii nr. 2072/2002 emisă de Casa Județeană de Pensii Satu Mare , instanțele reținând că nu a făcut dovada calității de refugiat.

Instanța de fond, în mod greșit, a reținut că cererea din 27 aprilie 2009 are același obiect cu cererile din 12 februarie 2001 și din 01 august 2005 și că, prin adresa din 11 mai 2009, în mod corect pârâta i-a fost adus la cunoștință faptul că cererea sa a fost clasată în temeiul art. 10 din O.G. nr. 27/2002.

Reiterând istoricul cererilor depuse la Casa Județeană de Pensii Satu Mare și modalitatea de soluționare a acestora, recurentul-reclamant susține că hotărârea nr. 2072 din 12 februarie 2001 prin care i-a fost respinsă cererea inițială din 2001, cu motivarea că nu rezultă faptul ca s-a născut în refugiu și pentru faptul că probele erau neconcludente, chiar dacă a fost menținută prin hotărâri judecătorești, nu poate genera un efect imuabil, de neînlocuit, având în vedere că a descoperit acte și elemente noi care dovedesc faptul că s-a născut în refugiu, astfel că, susține V.V., avea posibilitatea legală de a formula o nouă cerere în baza căreia să se aprecieze îndeplinirea condițiilor de acordare a îndemnizației de refugiu.

Recurentul-reclamant mai susține că sentința nr. 153/2003 a Curții de Apel Oradea nu poate înlătura dreptul său recunoscut de lege de a beneficia de indemnizația de refugiat, în condițiile în care, ulterior, putea face dovada, cu probe concludente, a faptului că părinții săi erau refugiați la data nașterii sale și că s-a născut în refugiu. Mai susține recurentul-reclamant că cererea sa de acordare a drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, fiind supusă unei reglementări speciale, nu reprezintă o petiție în sensul O.G. nr. 27/2002, astfel că nu îi sunt aplicabile dispozițiile acestei ordonanțe, motiv pentru care adresa din 11 mai 2009, prin care a fost informat cu privire la clasarea cererii sale din 27 aprilie 2009 reprezintă un abuz de drept, deoarece cererea respectivă putea fi soluționată doar de către autoritatea competentă și numai printr-o hotărâre.

Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Este necontestat faptul că reclamantul a învestit Casa Județeană de Pensii Satu Mare în anul 2001 cu o cerere de acordare a calității de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, care i-a fost respinsă prin hotărârea nr. 2072 din 24 octombrie 2002. De asemenea, este necontestat faptul că recurentul-reclamant a formulat, pe cale judiciară, două contestații împotriva hotărârii nr. 2072 din 24 octombrie 2002 a Casei Județene de Pensii Satu Mare, care au fost respinse, prin sentința nr. 153 din 07 aprilie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 882/CA/2003, respectiv prin sentința civilă nr. 40/CA din 18 ianuarie 2004 pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr. 4186CA/2004, reținându-se existența autorității de lucru judecat față de prima sentință.

Este, de asemenea, necontestat faptul că reclamantul a adresat pârâtei Casa Județeană de Pensii Satu Mare o nouă cerere – cererea din 01 august 2005 – pentru acordarea beneficiului O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cerere care a fost clasată în temeiul art. 10 din O.G. nr. 27/2002. Ulterior, recurentul-reclamant a adresat Casei Județene de Pensii o nouă cerere – cererea din 27 aprilie 2009 – clasată de instituția publică în temeiul art. 10 din O.G. nr. 27/2002, cu motivarea că avea același obiect cu cererile din 12 februarie 2001 și din 01 august 2005, iar petentului V.V. i s-a comunicat acest fapt prin adresa din 11 mai 2009. În esență, prin motivele de recurs, recurentul-reclamant susține că, în privința cererilor adresate Casei Județene de Pensii pentru acordarea calității de beneficiar al prevederilor O.G.

nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, nu sunt aplicabile prevederilor O.G. nr. 27/2002, motiv pentru care reprezintă, în opinia sa, un abuz de drept răspunsul primit prin adresa din 11 mai 2009 în sensul clasării cererii sale din 27 aprilie 2009. Înalta Curte reține că cererea din 27 aprilie 2009 prin care petentul a solicitat pârâtei Casa Județeană de Pensii Satu Mare să îi acorde calitatea de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, este o cerere în sensul dispozițiilor art. 2 din O.G.

nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, conform cărora: „î n sensul prezentei ordonanțe, prin petiție se înțelege cererea, reclamația, sesizarea sau propunerea formulată în scris ori prin poștă electronică, pe care un cetățean sau o organizație legal constituită o poate adresa autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale, companiilor și societăților naționale, societăților comerciale de interes județean sau local, precum și regiilor autonome, denumite în continuare autorități și instituții publice”. Astfel fiind, faptul că cererea respectivă a fost formulată de V.V.

în considerarea dispozițiilor O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, nu este de natură a înlătura aplicarea dispozițiilor art. 10 din O.G. nr. 27/2002, conform cărora: Art. 10 alin. „ (1) În cazul în care un petiționar adresează aceleiași autorități sau instituții publice mai multe petiții, sesizând aceeași problemă, acestea se vor conexa, petentul urmând să primească un singur răspuns care trebuie să facă referire la toate petițiile primite. (2) Dacă după trimiterea răspunsului se primește o nouă petiție de la același petiționar ori de la o autoritate sau instituție publică greșit sesizată, cu același conținut, aceasta se clasează, la numărul inițial făcându-se mențiune despre faptul că s-a răspuns .” În cauză, rezultă cu evidență din lucrările dosarului faptul că recurentul-reclamant V.V.

a învestit intimat a -pârât ă Casa Județeană de Pensii Satu Mare cu trei cereri – cererile din 12 februarie 2001, din 01 august 2005 și din 27 aprilie 2009 – toate având ca obiect stabilirea calității sale de beneficiar al drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, precum și faptul că cererea din anul 2001 a fost soluționată, în procedura administrativă, prin hotărârea nr. 2072 din 24 octombrie 2002 a Casei Județene de Pensii Satu Mare și, în procedura judiciară, prin sentințele civile nr. 153 din 07 aprilie 2003 și nr. 40/CA din 18 ianuarie 2004 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, astfel că cererea din 2005, cu aplicarea corectă a legii, a fost clasată în temeiul art. 10 din O.G.

nr. 27/2002. Pe cale de consecință, măsura de clasare a cererii petentului din 27 aprilie 2009 dispusă în temeiul art. 10 din O.G. nr. 27/2002, adusă la cunoștința reclamantului prin adresa din 11 mai 2009, este la rândul său întemeiată și legală, iar sentința pronunțată de Curtea de apel este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de V.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de V.V. împotriva sentinței civile nr. 66/CA/2010-PI din 15 februarie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2010.