AFFAIRE STANIMIR YORDANOV c. BULGARIE

RESPONDENT

BGR

HOTĂRÂRE

18.01.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1 et 6-3-c;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE STANIMIR YORDANOV c. BULGARIE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

CINCEA SECȚIUNEA A CINCEA CAUZA STANIMIR YORDANOV c. BULGARIA (solicitarea nr. 50479/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 18 ianuarie 2007 DEFINITIVF 18/04/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Stanimir Yordanov c. Bulgaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care se află într-o cameră compusă din Lorenzen președinte Botousarova Butkevych Tsatsa-Nikolovska dnii Maruste Borrego, Jaeger, judecători și dl Westerdiek, graffière de secțiune, după ce a deliberat în camera Consiliului la 11 decembrie 2006, a adoptat hotărârea adoptată la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 50479/99) îndreptată împotriva Republicii Bulgaria și al cărei resortisant al acestui stat, dl Stanimir Asenov Yordanov ( Reclamantul, care a fost admis în beneficiul asistenței judiciare, este reprezentat de Y. Vandova, avocată la Sofia. Guvernul bulgar (atl) este reprezentat de co-agentul său, dl Kotzeva, de la Ministerul Justiției. Reclamantul a invocat o necunoaștere a dreptului său la un proces echitabil, din cauza faptului că nu a putut să se prezinte și să se apere în fața instanțelor care au pronunțat o hotărâre cu privire la impunerea unei amenzi vamale împotriva sa. Prin decizia din 20 octombrie 2005, Curtea a declarat cererea admisibilă. La o dată care nu a fost precizată în 1994, reclamantul a fost pus sub acuzare pentru contrabandă vamală agravată, contrafăcută și utilizare falsă, iar la scurt timp după aceea procurorul a închis o parte din procedurile penale de contrabandă, iar la 9 mai 1995 a transmis cazul administrației vamale în vederea eventualei constatări a unei infracțiuni vamale. Printr-un proces-verbal din 10 iulie 1995, funcționarii din Hotărârea Vamală Principală au constatat că reclamantul a încercat, prin intermediul unei declarații false, să exporte 16 tone de formamidă (methanamida), substanță chimică a cărei exportare era supusă autorizării, încălcând legea vamală. Prin decizie (наказателта постановление) din 11 decembrie 1995, directorul general al vămilor a aplicat reclamantului o sancțiune administrativă sub forma unei amenzi în valoare de 633 025 de foste levs bulgare, echivalentă cu 30 % din valoarea mărfurilor, care face obiectul încălcării. Reclamantul a introdus o cale de atac împotriva acestei decizii în fața Tribunalului Districtual Sofia, eliminând domiciliul, în scopul procedurii, la cabinetul avocatului său. 10. O primă audiere pe fond a avut loc la 12 iunie 1996. Reclamantul nu s-a prezentat, ci a fost reprezentat de avocatul său. Cu această ocazie, avocatul a precizat din nou că reclamantul ar trebui să fie citat în cabinetul său, persoana în cauză schimbându-și domiciliul privat. 11. O nouă audiere a avut loc la 18 septembrie 1996, la care reclamantul a fost reprezentat de avocatul său. Tribunalul a ordonat o expertiză grafologică a semnăturii care figurează pe declarația vamală, solicitată de apărare, și a amânat audierea. 12. Ședința din 30 octombrie 1996 a fost amânată la cererea avocatului reclamantului care a prezentat o hotărâre de boală și a fost amânată pentru ședința următoare, stabilită la 3 decembrie 1996. 13. La 5 februarie 1997, la care nici reclamantul, nici avocatul său nu au fost prezente o nouă ședință. Convocarea Tribunalului fusese trimisă la fosta adresă a reclamantului și fusese returnată cu mențiunea că nu locuia la adresa indicată. Nu a fost trimisă nicio convocare la cabinetul avocatului în pofida cererii sale anterioare în acest sens. Având în vedere mențiunea referitoare la citație, instanța a considerat că reclamantul a omis să-l informeze cu privire la schimbarea adresei sale și că, în aceste circumstanțe, cazul putea fi examinat în absența sa. 14. printr-o hotărâre din aceeași zi, Tribunalul Districtual a confirmat decizia administrativă din 11 decembrie 1995 și amenda aplicată. La o dată nespecificată, recurentul sesizează procurorul din orașul Sofia cu privire la o cerere de revizuire a hotărârii din 5 februarie 1997 și invocă o încălcare a dreptului său la apărare, din cauza faptului că nu a putut să se prezinte, el sau avocatul său, la audierea în fața instanței din cauza unei citații neregulamentare și a contestat, de asemenea, hotărârea pe fond 16. La 5 martie 1998, procurorul sesizează Tribunalul orașului Sofia cu privire la o propunere de revizuire a hotărârii (предлонение за преглед по реда на надзора), considerând că lipsa citatului regulat al reclamantului și al reprezentantului său în vederea ședinței a încălcat dreptul la apărare 17. Printr-o scrisoare din 10 martie 1998, reclamantul a fost informat că propunerea procurorului va fi examinată la 9 aprilie 1998 de către Tribunalul orașului Sofia care se află în camera Consiliului, fără a se ține o ședință de judecată. Reclamantul a fost invitat să prezinte, în termen de șapte zile, obiecțiile și mijloacele de probă pe care dorește să le prezinte în scris. Avocata sa a emis concluzii prin care a invitat tribunalul să anuleze prima hotărâre pentru motivul vizat în propunerea procurorului. 18. Prin hotărârea din 25 mai 1998, tribunalul a acceptat cererea de revizuire a motivelor invocate de procuror și a anulat hotărârea Tribunalului de District. Prin aceeași hotărâre, Tribunalul a inițiat examinarea pe fond a acțiunii reclamantului și, constatând că sancțiunea administrativă era regulată în forma și pe fond, a confirmat-o. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ RĂSPUNSUL LA SFÂRȘITUL DE VÂNZARE VamalĂ 19. art. 51 din Legea vamală din 1960 (text abrogat în februarie 1998) prevedea că orice import sau export de mărfuri fără cunoaștere sau autorizare a vămilor sau în absența unei declarații în conformitate cu căile prevăzute în acest scop era pedepsit, pentru exportul prin contrabandă, cu o amendă de 20-100. În conformitate cu articolele 62 și următoarele din Legea vamală, autoritățile vamale întocmesc un proces-verbal pentru orice infracțiune vamală constatată. Pe baza acestui proces-verbal și în cazul în care încălcarea nu constituie o infracțiune, directorul vamal emite o decizie de sancțiune administrativă (наказателта постановление) prin care impune o amendă. Această decizie poate face obiectul unei căi de atac în temeiul Legii privind încălcările și sancțiunile administrative. Legea privind infracțiunile și sancțiunile administrative (atléакон за адмистративните нарунения и наказания) 21. În conformitate cu articolele 59 și următoarele din lege, hotărârea de sancționare administrativă poate face obiectul unei căi de atac în fața Tribunalului Districtual Competent din punct de vedere teritorial. Tribunalul se pronunță în formațiune de judecător unic și are dreptul de a confirma, anula sau modifica decizia administrativă. Autorul infracțiunii, autoritatea autoare a actului și eventualii martori sunt citați în fața instanței. Tribunalul poate efectua examinarea pe fond [în absența persoanei interesate] în cazul în care [acesta] nu a fost găsit la adresa indicată de acesta. 22. În conformitate cu procedura aplicabilă la momentul faptelor (și până la reforma din mai 1998 de instituire a unui recurs în casation), hotărârea astfel pronunțată era definitivă și executorie. Cu toate acestea, legea reglementează posibilitatea ca procurorul regional, din proprie inițiativă sau la cererea persoanei vizate, să sesizeze instanța regională competentă cu privire la o propunere de revizuire (преглед по реда на надзора) a hotărârii sau a hotărârii de sancționare administrativă, în cazul încălcării grave a legii. 23. O copie a propunerii este notificată părților care au posibilitatea de a-și prezenta obiecțiile scrise în termen de șapte zile. Propunerea de revizuire este examinată în camera Consiliului, cu excepția cazurilor în care instanța consideră necesar să o examineze în ședința publică cu citația părților. (...) Atunci când anulează o decizie de sancționare sau o hotărâre judecătorească, instanța se pronunță ulterior asupra fondului litigiului, reunind, atunci când este necesar, elementele de probă relevante. 24. În ceea ce privește procedura care trebuie urmată în ipoteza în care instanța a considerat necesar să adune noi probe, reclamantul a emis o hotărâre a Tribunalului orașului Sofia din 10 aprilie 1997, pronunțată în cauza complicelui său cu privire la aceeași infracțiune, prin care Tribunalul, după primirea propunerii de revizuire și anularea primei hotărâri, a dispus redeschiderea dezbaterilor și a stabilit o ședință pe fond cu citatul părților. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 DIN CONVENȚIE 25, recurentul se plânge că nu a putut să se prezinte și să-și asigure apărarea, în persoană sau prin intermediul avocatului său, în fața instanțelor care au pronunțat o hotărâre cu privire la cazul său. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către o instanță (...) care va hotărî (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. (...) Orice acuzat are dreptul în special la (...) să se apere pe sine însuși sau să aibă sprijinul unui apărător ales de el și, dacă nu are mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției impun acest lucru. Guvernul admite că absența unei citații periodice a reclamantului și a avocatului său în ședința Tribunalului de District din 5 februarie 1997 constituie o neregulă de procedură, însă consideră că anularea hotărârii în litigiu în cadrul procedurii în curs de revizuire a remediat acest lucru. Guvernul subliniază că, în orice caz, reclamantul nu pare să fi suferit niciun prejudiciu din acest motiv, singurul element de probă admis de instanță în ședința în cauză fiind raportul de expertiză grafologică, al cărui avocat al reclamantului primise în prealabil o notificare. Acesta subliniază, de asemenea, că, în cadrul procedurii de revizuire, reclamantul avea posibilitatea de a-și prezenta observațiile sau noile dovezi în scris, lucru pe care nu l-a considerat oportun să îl facă. 27. În ceea ce-l privește, reclamantul susține că, deși instanța care hotărăște cu privire la acțiunea în revizuire a constatat încălcarea dreptului său de a se prezenta și de a se apăra în ședința din 5 februarie 1997, acesta nu a fost în măsură să o repare. Întradevăr, ca urmare a anulării primei hotărâri, Tribunalul orașului Sofia a examinat fondul dosarului fără a convoca reclamantul sau avocatul său, privând din nou persoana în cauză de același drept. Contrar afirmațiilor guvernului, reclamantul consideră că, în vederea deliberărilor Tribunalului orașului Sofia în camera Consiliului din 9 aprilie 1998, nu avea posibilitatea de a prezenta observații și dovezi scrise cu privire la fondul acțiunii sale, aceste deliberări trebuind să se refere inițial numai la problema anulării primei hotărâri pentru viciul de procedură și nu la fondul cauzei. 28. Prin urmare, reclamantul susține că Tribunalul orașului Sofia ar fi trebuit, după anularea primei hotărâri, să redeschidă dezbaterile și să convoace părțile la o ședință pe fond. El subliniază că o altă formare din aceeași instanță a procedat astfel în cazul complicelui său privind aceeași cauză. Principiile care decurg din jurisprudența Curții 29. Curtea reamintește că prezentarea unui inculpat are o importanță capitală în interesul unui proces penal echitabil și echitabil (Lala c. Țările de Jos, Hotărârea din 22 septembrie 1994, seria A n 297-A, p. 13, § Poitrimol c. Franța, Hotărârea din 23 noiembrie 1993, seria A n 277/A, p. 15, § 35) și obligația de a-i garanta pârâtului dreptul de a fi prezent în instanță fie în timpul primei proceduri împotriva sa, fie în cursul unui nou proces, este unul dintre elementele esențiale ale articolului 6 (Hermi c. Italia [GC], n 18114/02, § 58, CEDH 2006-...). 30. Într-adevăr, deși nu se menționează în mod expres la art. 6 alineatul (1), dreptul oricărei persoane acuzate de a participa la ședință decurge din obiectul și din scopul articolului 6. De altfel, literele (c), (d) și (e) de la alineatul (3) recunosc la să fie asistat gratuit de un interpret, în cazul în care acesta nu înțelege sau nu vorbește limba utilizată la tribunalul de judecată, ceea ce nu se poate concepe fără prezența sa (Cozza c. Italia, Hotărârea din 12 februarie 1985, seria A n 89, p. 14, § Sejdovic c. Italia [GC], n 56581/00, § 81, CEDH 2006-...). 31. Convenția nu împiedică o persoană să renunțe la garanțiile unui proces echitabil în mod expres sau tacit. Cu toate acestea, o astfel de renunțare trebuie să fie stabilită în mod neechivoc și să fie înconjurată de un minim de garanții corespunzător gravității sale (Poitrimol, citată anterior, pp. 13-14, § 31 Kounov c. Bulgaria, n 24379/02, § 43, 23 mai 2006). În plus, pentru ca un inculpat să poată fi considerat ca renunțând implicit, prin comportamentul său, la un drept important din punctul de vedere al articolului 6, trebuie să se stabilească că acesta a putut prevedea în mod rezonabil consecințele comportamentului în cauză (Kunov, citată anterior, loc. cit. Aplicarea acestor principii în cazul speciei 32. Curtea observă de la bun început că în decizia sa privind admisibilitatea cererii din 20 octombrie 2005 a respins excepția de incompatibilitate rațională a statului invocată de guvern și a considerat că art. 6 se aplică, în componenta sa penală, procedurii împotriva reclamantului. 33. Curtea amintește, de asemenea, că cerințele de la alineatul (3) de la art. 6 se analizează în anumite aspecte ale dreptului la un proces echitabil garantat prin alineatul (1); prin urmare, aceasta va examina obiecția reclamantului din perspectiva celor două texte combinate (a se vedea, printre altele, Poitrimol, citată anterior, p. 13, alineatul 29). 34. În cazul cauzei, reclamantul și avocatul său nu au putut participa la ședința Tribunalului Districtual Sofia din 5 februarie 1997, în cursul căreia s-a examinat recursul persoanei în cauză în anulare a unei sancțiuni vamale, din cauza citatului ilegal al reclamantului la adresa sa anterioară, în ciuda faptului că avocatul său a solicitat în repetate rânduri ca citatele să fie efectuate la cabinetul său. Această situație a fost recunoscută de către instanța superioară, Tribunalul orașului Sofia, care a anulat hotărârea pronunțată din acest motiv. Cu toate acestea, această ultimă instanță nu a fost în măsură să remedieze neregula constatată, întrucât a decis să menționeze fondul cauzei în cursul aceleiași reuniuni la 9 aprilie 1998 și a examinat recursul reclamantului, fără a cita persoana interesată și avocatul acesteia și, astfel, să le permită să prezinte o apărare. 35. În această privință, Curtea nu este convinsă de argumentul guvernului în sensul că această situație ar rezulta din neglijența reclamantului, care ar fi omis să prezinte concluzii cu privire la fondul cauzei în vederea deliberărilor Tribunalului la 9 aprilie 1998. Întradevăr, Curtea consideră că, având în vedere procedura de revizuire a hotărârilor aplicabile în speță, a indicațiilor date reclamantului în notificarea din 10 martie 1998 și a aplicării aceleiași proceduri în cazul complicelui reclamantului (a se vedea punctele 17 și 22-24c) sus), nu pare rezonabil ca reclamantul să fi considerat că deliberările din 9 aprilie 1998 nu aveau să se refere la fondul cauzei. În orice caz, chiar dacă se presupune că, prin faptul că nu a prezentat concluzii sau dovezi în scris, persoana în cauză ar fi renunțat în mod implicit la această posibilitate, nu se poate considera că renunțarea sa s-ar putea extinde la dreptul său de a fi prezentă la ședință și de a asigura apărarea sa în persoană sau prin intermediul unui avocat. 36. Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că recurentul a fost privat de posibilitatea de a prezenta și de a se apăra în fața instanțelor care au pronunțat o hotărâre cu privire la răspunderea sa penală fără să se fi stabilit că a renunțat, fără echivoc, la drepturile în cauză. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) și a articolului 3 litera (c) din convenție. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 37. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită 20 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a acuzațiilor aduse împotriva sa și a imposibilității de a-și face auzită cauza în fața instanțelor care au decis cu privire la răspunderea sa; de asemenea, solicită rambursarea sumelor plătite pentru executarea amenzii, adică 270 de noi lei bulgari. 39. Guvernul nu a prezentat observații cu privire la acest punct. 40. Curtea consideră că singura bază care trebuie reținută pentru acordarea unei satisfacții echitabile constă în speță în faptul că reclamantul nu a putut să apară la ședință și să asigure apărarea sa în persoană sau prin intermediul unui avocat, necunoașterea cerințelor articolului 6 din convenție. Prin urmare, Comisia nu poate specula cu privire la rezultatul procedurii în cazul în care această dispoziție nu a fost necunoscută și nu face obiectul unei legături de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat (a se vedea, mutatis mutandis, Hurter c. Elveția, nr. 53146/99, § 41, 15 decembrie 2005). Cu toate acestea, Curtea consideră că încălcarea constatată a articolului 6 alineatul (1) a cauzat persoanei interesate un prejudiciu moral, justificând acordarea unei despăgubiri. Luând în considerare toate elementele aflate în posesia sa și hotărând în echitate, astfel cum se prevede la art. 41, aceasta alocă reclamantului suma de 1 000 EUR în acest sens. Reclamantul solicită, de asemenea, 7 567 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții, din care 7 000 EUR de onorarii de avocat și 567 EUR de cheltuieli de corespondență, de telefon, de echipamente de birou și de traducere; acesta produce un acord de onorarii prin care se angajează să plătească avocatului său suma menționată anterior, precum și facturile referitoare la anumite cheltuieli. 42. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față, Curtea constată că reclamantul nu și-a ventilat pretențiile în măsura în care nu a furnizat o numărătoare a activității efectuate de avocatul său și nici nu a justificat toate cheltuielile pretinse angajate. Cu toate acestea, Comisia consideră că reclamantul a suportat, fără îndoială, cheltuieli și cheltuieli de judecată pentru depunerea cererii sale și consideră că este rezonabil să le ramburseze la o valoare forfetară de 1 000 EUR, care trebuie dedus din asistența judiciară plătită de Consiliul Europei, adică 701 EUR. În consecință, aceasta acordă 299 EUR reclamantului în acest sens. Interese moratorii 44. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) și a articolului 3 litera (c) din Convenție afirmă că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în levuri bulgare în conformitate cu ratele aplicabile în momentul decontării 000 EUR (mii de euro) pentru daune morale ii. 299 EUR (două sute nouăzeci și nouă de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată iii. orice sumă care poate fi datorată ca impozit pe aceste sume numai de la expirarea termenului respectiv și până la plată, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 18 ianuarie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Modulul Președinte