ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2720/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față reține următoarele: Prin cererea înregistrată la 10 noiembrie 2008, sub nr. 42519/3/2008, pe rolul Tribunalului București, reclamanta C.C.I.R. a chemat în judecată pe pârâtul C.N.Î.P.M.M.R., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: încetarea desfășurării și organizării de către C.N.Î.P.M.M.R. a „T.N.F.P.R.”; decăderea din dreptul de a folosi marca „T.N.F.P.R.” și obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru prejudiciul adus prin folosirea mărcii „T.N.F.P.R.”. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în data de 07 octombrie 2008, a notificat pe pârât de a înceta folosirea mărcii și de a organiza „T.N.F.P.R.”, motivând faptul că această festivitate intră în atribuțiile reclamantei, astfel cum prevede legea.

Răspunzând la notificarea reclamantei, pârâta a specificat faptul că a înregistrat marca „T.N.F.P.R.” la OSIM sub nr. 70373, în data de 18 aprilie 2005, cu valabilitate până în anul 2015, fapt care contravine legii și normelor în vigoare. Reclamanta a mai arătat că prin Legea nr. 335/2007 art. 28, lit. j), reclamanta organizează T.N.F.R. și alte topuri de anvergură națională și internațională, astfel legiuitorul acordând în exclusivitate reclamantei dreptul de a organiza astfel de festivități. S-a mai arătat că în statutul pârâtului nu este specificat și nu intră în competența sa, organizarea de astfel de activități. În ceea ce privește similaritatea denumirilor de „T.N.F.P.R.” și „T.N.F.R.”, reclamanta susține că acestea sunt identice la nivel conceptual, fiind diferențiate printr-un unic detaliu și anume includerea cuvântului „PRIVATE”, inducând în eroare beneficiarii acestor servicii.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 45 lit. a) din Legea nr. 84/1998 și Legea nr. 335/2007. La data de 03 decembrie 2008, pârâtul-reclamant C.N.Î.P.M.M.R. a formulat cerere reconvențională împotriva reclamantei-pârâte C.C.I.R., solicitând instanței să dispună: obligarea reclamantei la plata de despăgubiri în valoare de 15.000 lei, reprezentând daunele morale suferite de pârâtă ca urmare a atingerii aduse onoarei și dreptului la imagine; respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. În susținerea cererii reconvenționale, pârâtul-reclamant a arătat că este o confederație patronală reprezentativă la nivel național pentru I.M.M.-uri, care desfășoară numeroase activități pentru dezvoltarea mediului de afaceri, derulând proiecte și acțiuni notorii, recunoscute la nivel național și internațional.

Astfel, „T.N.F.P.R.” este un eveniment organizat de pârât începând cu anul 1993, în mod continuu, un proiect complex al cărui rezultat îl constituie premierea și promovarea celor mai buni întreprinzători în cadrul unui eveniment cu o mare amploare, deosebit de important pentru mediul de afaceri, asigurând recunoașterea meritelor întreprinzătorilor și promovarea celor mai performante întreprinderi, transpunând bunele practici internaționale în domeniu. Reclamanta a precizat că solicită obligarea pârâtului reclamant la plata daunelor morale în cuantum de 1 leu, pentru prejudiciul adus prin folosirea mărcii T.N.F.P.R. Prin sentința civilă nr. 887 din 23 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. 42519/3/2008, a fost respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere din acțiunea principală, privind decăderea pârâtului C.N.Î.P.M.M.R.

din drepturile asupra mărcii; au fost respinse, ca neîntemeiate, capetele de cerere din acțiunea principală a reclamantei, privind contrafacerea și obligarea pârâtului la despăgubiri; a fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâtul C.N.Î.P.M.M.R. și în consecință s-a dispus obligarea reclamantei-pârâte C.C.I.R. la plata despăgubirilor în sumă de 15.000 lei, reprezentând daune morale pentru atingerea adusă onoarei și dreptului la imagine. Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, învestită cu soluționarea apelului declarat de reclamantă, prin decizia nr. 125 din 15 aprilie 2011, a respins calea de atac ca nefondată pentru considerente ce urmează: Într-un prim motiv de apel, apelanta a arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală, întrucât aceasta în mod greșit reține că în cauză nu ar fi incidente dispozițiile legale invocate de C.C.I.R., respectiv art. 45 lit. c) din Legea nr. 84/1998.

Curtea a reținut că, pe de o parte, reclamanta-pârâtă C.C.I.R. este o organizație neguvernamentală reprezentativă, având drept obiect de activitate, conform Statutului său, desfășurarea de activități ale organizațiilor economice și patronale (în vederea realizării scopului său, constând în inițierea de proiecte de legi și alte acte normative pentru facilitarea și încurajarea înființării și funcționării întreprinderilor cu capital privat), conlucrarea cu sindicatele, patronatele și alte structuri, consultanța acordată I.M.M.-urilor, apărarea intereselor membrilor, stimularea și promovarea relațiilor economice internaționale, editarea de publicații de specialitate, organizarea de seminarii, târguri și alte manifestări etc. Conform aceluiași statut, C.C.I.R: organizează T.N.F.R.

și alte topuri de anvergură națională și internațională. Această atribuție, prevăzută la art. 28 lit. j) din statut, este reluată și în Legea nr. 335/2007, în capitolul privind atribuțiile Camerei naționale, la pct. 10. Reclamanta a înregistrat la O.S.I.M. marca combinată „T.N.F.” nr. 71288, cu durata de protecție începând din 20 iunie 2005, pentru clasele 16, 35, 41 și 42. Pe de altă parte, pârâta-reclamantă a înregistrat la O.S.I.M.

marca combinată „T.N.F.P.R.” sub nr. 070373, cu durata de protecție începând din 18 aprilie 2005, pentru clasa 35. Curtea a mai reținut, ca elemente de fapt relevante pentru soluționarea cauzei, faptul că între cele două părți s-a încheiat în 1997 un protocol de colaborare, prin care părțile își propun să dezvolte relații reciproce de colaborare în reprezentarea și susținerea intereselor membrilor asociați și ale comunității românești de afaceri, ale întreprinzătorilor mici și mijlocii, propunându-și o serie de acțiuni și activități în comun, fiind precizat la pct. VIII din acest document că „părțile vor colabora în organizarea topurilor naționale, respectiv T.N.F., organizat de C.C.I.R.M.B., și T.N.F.P.R., organizat de pârâtul C.N.I.P.P.M.M.R.” În drept, potrivit prevederilor 45 lit. c) din Legea nr. 84/1998 în forma în vigoare la data introducerii cererii, „orice persoană interesată poate solicita Tribunalului Municipiului București, oricând în cursul duratei de protecție a mărcii, decăderea titularului din drepturile conferite de marcă, dacă, după data înregistrării și ca urmare a folosirii mărcii de către titular sau cu consimțământul acestuia, marca a devenit susceptibilă de a induce publicul în eroare, în special cu privire la natura,

calitatea sau la proveniența geografică a produselor sau a serviciilor pentru care a fost înregistrată.” Curtea a constatat că a reținut corect tribunalul faptul că împrejurarea dedusă judecății de către reclamanta-pârâtă nu se încadrează în textul lit. c) din art. 45, nefiind incidente în cauză dispozițiile legale menționate.

Astfel, împrejurarea invocată de reclamanta-pârâtă, respectiv aceea că pârâta-reclamantă ar organiza un eveniment similar, de natură să inducă în eroare oamenii de afaceri, prin folosirea unei denumiri de eveniment tradițional asociată apelantei, nu se încadrează în mod formal în niciuna din ipotezele de la lit. c) (susceptibilitatea de a induce publicul în eroare, în special cu privire la natura, calitatea sau la proveniența geografică a produselor sau a serviciilor pentru care a fost înregistrată.) Ipoteza reglementată de textul menționat are în vedere „marca deceptivă”, cu privire la natura, calitatea sau proveniența geografică a produselor.

Or, chiar și în ipoteza susținerii prin probe a celor invocate de reclamanta-pârâtă, aceasta a invocat o creare a unei confuzii sub aspectul „provenienței” topului organizat de pârâta-reclamantă; nu se poate pune egalitate între „proveniența geografică” reglementată de text și proveniența invocată de reclamanta-pârâtă, care se referă de fapt la crearea riscului de confuzie între produsele pârâtei-reclamante și cele ale reclamantei-pârâte. Riscul de confuzie, în sine, nu este motiv legal pentru a se cere decăderea dintr-o marcă, ci motiv pentru a se cere nulitatea. Apelanta a mai invocat faptul că organizarea acestui top, ca eveniment de premiere națională, este o atribuție legală a Sistemului Cameral, statornicită prin voința legiuitorului în Legea nr. 335/2007, cu caracter de exclusivitate.

Curtea a respins acest argument ca nefiind corespunzător dispozițiilor legale în vigoare, cât timp forma actuală a legii nr. 335/2007 reprezentând Legea camerelor de comerț din România prevede la lit. j) faptul că reclamanta-pârâtă organizează „T.N.F.R.” și alte topuri de anvergură națională și internațională, nereieșind exclusivitatea invocată de apelantă. În plus, din chiar modul de redactare a propunerii legislative de modificare și completare a Legii camerelor de comerț nr. 335/2007, reiese, ca recunoaștere implicită de către legiuitor, faptul că atribuția de la lit. j) nu a fost concepută ca atribuție exclusivă a reclamantei-pârâte, cât timp se dorește introducerea în text a sintagmei „în exclusivitate”.

Un alt argument împotriva exclusivității invocate de apelantă este existența protocolului din 1997 încheiat între părți, care dovedește intenția inițială și reciproc acceptată a părților ca cele două topuri să coexiste. Apelanta a invocat, referitor la acest protocol, faptul că Protocolul este considerat de C.C.I.R. ca fiind caduc, întrucât entitatea denumită C.C.I.R. București, parte în protocol, nu mai există (prin H.G. nr. 709/2005 recunoscându-se înființarea C.C.I.M.B., în baza Hotărârii Adunării Generale a comercianților din municipiul București, din 15 aprilie 2005). Această entitate este distinctă de C.C.I.R. Pentru ca Protocolul de colaborare încheiat în anul 1997 să poată produce efecte și în prezent față de C.C.I.R., el trebuia să fie recunoscut și însușit de Cameră, acest fapt însă nu rezultă din textul legal invocat (H.G.

nr. 709/2005) și nici din alt înscris, aspect nereținut de instanță. Curtea a respins și acest motiv de apel, ca nefondat, față de aspectul că acest protocol a fost încheiat în 1997 de C.C.I.R.M.B., înființată conform Decretului-Lege nr. 139/1990 privind camerele de comerț și industrie din România. Conform prevederilor art. 27 din Legea nr. 335/2007, C.N. (respectiv reclamanta-pârâtă din cauză) este continuatoarea de drept a C.C.I.R., reglementată prin Decretul-Lege nr. 139/1990, cu completările ulterioare. Ca urmare a continuării personalității juridice, prevăzute în mod expres de lege, nu este necesară o ratificare expresă din partea reclamantei-pârâte pentru a îi fi opozabil actul juridic intitulat „Protocol”, ci aceasta este ținută de obligațiile născute din acest act.

În ceea ce privește motivele de apel formulate de apelantă cu privire la soluționarea cererii reconvenționale, s-a invocat mai întâi inexistența unei fapte ilicite, susținându-se, în esență, că exercitarea unui drept prevăzut de lege nu poate avea caracterul unei fapte ilicite, C.C.I.R. desfășurând acțiuni de informare corectă a opiniei publice, iar nu de inducere în eroare a mediului de afaceri, așa cum în mod greșit a reținut instanța de fond.

Pentru soluționarea acestui motiv de apel, Curtea a reținut că, în fapt, apelanta a transmis în data de 07 noiembrie 2008 către mass-media un comunicat de presă privind „T.N.F.P.R.”, în care a susținut că topul organizat de reclamantă reprezintă unica premiere recunoscută în condițiile legii, că acesta are o reprezentativitate națională rezultată dintr-o metodologie legală aprobată, de selecție a firmelor premiate la nivelul fiecărui județ, încununată cu premiile naționale la nivelul întregii țări, iar pârâtul are o denumire pompoasă pentru o organizație printre miile de organizații și induce în eroare mediul de afaceri, organizând topul ilegal.

Prin comunicat, s-a atras atenția asupra unei grave confuzii intenționat create de C.N.Î.P.M.M.R., una din sutele de asociații și organizații apărute în România după 1989, care își arogă în mod repetat în ultimii ani dreptul de a organiza evenimente de premiere a agenților economici, ceea ce nu este decât o pură inducere în eroare a oamenilor de afaceri. S-a mai reținut că apelanta a transmis comunicatul de presă după ce a primit răspunsul pârâtului - reclamant, nr. 1445 din 17 octombrie 2008, la notificarea reclamantului-pârât nr. 1847 din 07 octombrie 2008, răspuns în care pârâtul menționa emiterea de către O.S.I.M. a certificatului nr. 70373 din data de 18 aprilie 2005, cu valabilitate până în anul 2015, prin care s-a înregistrat marca pârâtului.

Curtea a reținut că declarațiile reclamantei au urmărit denigrarea pârâtului și nu corespund realității, fiind dovedit faptul că C.N.Î.P.M.M.R. organizează în mod legal topul firmelor private din România, iar din dispozițiile legii invocate de reclamantă nu rezultă că aceasta este singura entitate care poate organiza astfel de evenimente în România. Or, cât timp s-a reținut existența dreptului pârâtei-reclamante de a organiza topul sub denumirea înregistrată ca marcă, data înregistrării mărcii pârâtei-reclamante fiind anterioară datei înregistrării mărcii reclamantei-pârâte, afirmațiile reclamantei-pârâte ( venind și ulterior aducerii ei la cunoștință a existenței certificatului de înregistrare a mărcii existent în favoarea pârâtei) reprezintă o faptă ilicită în condițiile art. 998 – art. 999 C. civ.

Apelanta a mai susținut că prejudiciul nu este cert ci doar eventual, aspect recunoscut chiar de către pârâtă. Curtea a respins și acest motiv de apel, cu motivarea că nu trebuie făcută confuzie între prejudiciul eventual (care deci, nu este cert) și prejudiciul moral care este cert, dar care nu poate fi evaluat prin criterii concrete, măsurabile. Astfel, prejudiciul este dovedit prin calitatea pârâtei-reclamante de comerciant, prin aceea că fapta ilicită a reclamantei-pârâte a fost săvârșită în condiții de publicitate prin chiar mijloacele de comunicare publică, fiind adusă atingere activității desfășurate de pârâta-reclamantă. Curtea a respins și motivul de apel legat de inexistența legăturii de cauzalitate, considerând că în mod corect a reținut tribunalul că există legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu ca rezultat negativ al acesteia, fiind îndeplinite cumulativ elementele răspunderii civile, art. 998 – art. 999 C. civ.

Sub aspectul vinovăției, Curtea a înlăturat argumentul apelantei în sensul că exercitarea de către reclamantă a unui drept conferit de lege (organizarea „T.N.F.R.” și alte topuri de anvergură națională și internațională) este incompatibilă cu vinovăția titularului respectivului drept. Este adevărat că exercitarea unui drept cu bună-credință nu poate atrage sancțiuni pentru titularul acelui drept, dar în cauza de față, Curtea a reținut existența vinovăției reclamantei-pârâte sub forma culpei, așa cum a constatat și tribunalul, cât timp apelanta, ca urmare a corespondenței purtate cu partea adversă, trebuia să aibă în vedere consecințele acțiunii sale, pentru ipoteza dovedirii dreptului pârâtei-reclamante de a organiza topul respectiv.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta-pârâtă, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanța de apel nu a motivat de ce nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 45 lit. c) din Legea nr. 84/1995, în condițiile în care potrivit art. 29 alin. (2) lit. j) din Legea nr. 335/2009 și Legii nr. 39/2011 stabilesc că organizarea T.N.F.R. este atribuția exclusivă a recurentei. Instanțele s-au aflat într-o gravă eroare atunci când au respins cererea de încetare a desfășurării și organizării de către intimata-pârâtă-reclamantă a T.N.F.P.R. pe motivul existenței protocolului încheiat în 1977, deoarece urmare a Legii nr. 335/2007, acesta nu mai produce efecte, fiind contra legii deoarece organizarea Topului este atribuția exclusivă a recurentei.

O altă critică se referă la faptul că, în lipsa producerii unui prejudiciu în patrimoniul intimatei, corelată cu invocarea caracterului eventual al presupusului prejudiciu, condițiile atragerii răspunderii civile delictuale în temeiul dispozițiilor art. 998 – art. 999 C. civ. nu sunt întrunite. Se mai arată că instanța nu a cerut intimatei nici un indiciu din care să rezulte în ce măsură drepturile și imaginea acesteia au fost afectate, în condițiile în care a organizat în continuare T.N.F.P.R. Intimata, prin întâmpinarea formulată în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., solicită respingerea recursului ca nefondat. Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate, reține caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed: Preliminar, Înalta Curte învederează că își însușește în totalitate considerentele de fapt și de drept avute în vedere de instanța superioară de fond la pronunțarea deciziei recurate.

Primul motiv de recurs invocă încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., text de lege ce obligă instanța să arate în hotărârea judecătorească motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Contrar opiniei recurentei, instanța motivează pe larg, logic și coerent decizia prin care a validat hotărârea primei instanțe de fond cu privire la faptul că dispozițiile art. 45 (în prezent art. 46) lit. c) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice referitoare la condițiile în care se poate dispune decăderea titularului din drepturile conferite de marcă nu sunt incidente cauzei. Astfel, așa cum s-a arătat și în expunerea „rezumativă a cursului procesului, instanța a arătat că „ ipoteza reglementată … are în vedere „marca deceptivă”, cu privire la natura, calitatea sau proveniența geografică a produselor”.

Se mai arată în considerente că „și în ipoteza susținerii prin probe a celor invocate de reclamanta-pârâtă, acesta a invocat o creare a unei confuzii sub aspectul „provenienței” topului organizat de pârâta-reclamantă; nu se poate pune egalitate între „proveniența geografică” reglementată de text și proveniența invocată de reclamanta-pârâtă care se referă la crearea riscului de confuzie între produsele pârâtei-reclamante și cele ale reclamantei-pârâte”. Instanța subliniază că ipoteza susținută de reclamantă, riscul de confuzie, nu este, în sine, „motiv legal pentru a se cere decăderea dintr-o marcă, ci motiv pentru a se cere nulitatea”.

Din cele mai sus expuse, rezultă că hotărârea recurată îndeplinește cerințele art. 6 pct. 1 din C.E.D.O., în componența referitoare la obligația instanței de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probe ale părților pentru a soluționa în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse judecății. - Recurenta susține că instanța s-a aflat într-o gravă eroare atunci când a respins cererea de încetare a desfășurării și organizării de către intimată a „T.N.F.P.R.” deoarece Protocolul încheiat în 1977 nu mai produce efecte, fiind contrară Legii nr. 335/2007, câtă vreme are exclusivitate în organizarea evenimentului. La data formulării cererii de chemare în judecată art. 28 alin. (2) lit. j) din Legea nr. 335/2007 arată că una dintre atribuțiile principale ale C.N.

era aceea de a organiza „T.N.F.R. și alte topuri de anvergură națională și internațională”. Din interpretarea gramaticală a textului de lege nu reiese caracterul de exclusivitate pretins, câtă vreme nu există sintagma „în exclusivitate”. În mod corect instanța a dat eficiență juridică acordului încheiat în anul 1997 între cele două părți din proces, din care rezultă coexistența celor două evenimente. În fapt, recurenta nu combate în nici un mod argumentele instanței de apel referitoare la faptul că reclamanta este continuatoarea de drept a C.C.I.R. conform art. 27 din Legea nr. 335/2007 Și că, urmare a continuării personalității juridice, nu este necesară o ratificare expresă pentru a-i fi opozabil actul juridic intitulat „Protocol”.

- Un ultim motiv de recurs se referă la greșita admitere a cererii reconvenționale în condițiile lipsei faptei ilicite și a prejudiciului patrimonial. Recurenta confundă prejudiciul patrimonial eventual cu prejudiciul moral invocat de intimată, care este cert dar care nu poate fi evaluat prin criterii concrete, măsurabile. Intimata societate comercială este titulara unei mărci înregistrate, în virtutea căreia a organizat evenimentul incriminat de recurentă. Situația de fapt reținută de instanță și necombătută de recurentă a condus la concluzia corectă, în sensul că reclamanta a săvârșit o faptă ilicită atunci când a inițiat și organizat acțiuni de dezinformare a mediului de afaceri, prin denigrarea evenimentului organizat de pârâtă.

Astfel, aceasta a afirmat prin comunicatul de presă transmis la 07 noiembrie 2008, că pârâtul are o denumire pompoasă pentru o organizație printre miile de organizații și induce în eroare mediul de afaceri, organizând un top ilegal. Afirmațiile sunt de natură a știrbi reputația, onoarea, dreptul la imagine al unei persoane juridice care a organizat legal, conform actului juridic încheiat între părți, un eveniment. Prin urmare, recurenta, urmare a acțiunilor sale culpabile, a adus un prejudiciu moral cert intimatei atunci când a acuzat-o de practici ilegale în organizarea și desfășurarea acțiunii intitulată „T.N.F.R.”. Fiind în prezența unui prejudiciu moral, cuantificarea acestuia conține și un element de arbitrariu, aprecierea instanței, ceea ce nu semnifică, așa cum susține recurenta, absența prejudiciului.

Înalta Curte, reținând că dispozițiile legii au fost corespunzător aplicate situației de fapt reținute de instanța de apel, va respinge recursul în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta C.C.I.R. împotriva deciziei nr. 125/ A din data de 15 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 aprilie 2012.