ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 608/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 07 ianuarie 2009 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanta T.H. GmbH a solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC A.C. SRL și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, anularea mărcii T.F., marcă individuală, combinată și înregistrată pe cale națională la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci din 27 februarie 2006, pentru toate produsele și serviciile pentru care a fost admisă la înregistrare și obligarea Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci la radierea înregistrării mărcii și la publicarea radierii în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, Secțiunea Mărci.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta este titulara mărcii T.F., individuală, combinată, potrivit cererii din 27 februarie 2006, pentru produse din clasa 25, respectiv „îmbrăcăminte, articole care servesc la acoperirea capului” și pentru servicii din clasa 35, respectiv „Publicitate, gestiunea afacerilor comerciale, administrație comercială, lucrări de birou; regruparea în avantajul terților a produselor de îmbrăcăminte și articole care servesc la acoperirea capului (cu excepția transportului lor) permițând consumatorilor să le vadă și să le cumpere comod în magazine, la standuri sau pe bază de comandă prin poștă, Internet sau prin alte mijloace de comunicații.” Marca T.F.

este compusă dintr-un element verbal cu două cuvinte T.F., în care elementul principal T. este scris într-o grafie specială, în scriere aldină, cu umbre, prima literă fiind scrisă ca majusculă, următoarele - litere mici, scrise deasupra elementului subsecvent Fashion = Moda, elementele componente fiind despărțite de o linie orizontală, astfel subliniindu-se demarcarea, lipsa unei compuneri lexicale între cele două elemente ale mărcii. Cuvântul „Fashion” este un cuvânt englezesc, fiind cunoscut de un segment al publicului interesat de modă și este descriptiv în sine, în special în legătură cu produsele clasei 25 și cu serviciile clasei 35 definite în lista mărcii înregistrate.

Având în vedere lipsa intențională a unei construcții lingvistice formată din cele două cuvinte, separate de o linie de demarcație și scrise în registre accentuat diferite, precum și imposibilitatea admiterii la înregistrare a cuvântului „Fashion”, lipsit de caracter distinctiv pentru produsele din clasele 25 și 35, marca în sine este T. În prezent, marca T.F. beneficiază de protecție pe teritoriul României pentru o perioadă de 10 ani, începând cu 27 februarie 2006, pentru produsele și serviciile mai sus rubricate. Potrivit extrasului din Registrul Comerțului, pârâta are ca obiecte de activitate declarate următoarele: comerț cu piese și accesorii pentru autovehicule, comerț cu autovehicule, cu motociclete, piese și accesorii aferente, întreținerea și repararea motocicletelor, comerț cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule, întreținerea și repararea autovehiculelor.

Potrivit datelor de bilanț, în anii 2006 și 2007, relevanți în legătură cu data înregistrării mărcii, pârâta nu a avut niciun angajat și nu a obținut niciun fel de profit. Reclamanta a mai arătat că este titular de drept al unei familii de mărci înregistrate T., înregistrate inițial în Germania, iar ulterior și în alte state, prin procedura înregistrării internaționale conform Aranjamentului și/sau a Protocolului de la Madrid, sau înregistrate ca mărci comunitare, în principal pentru produse din clasa 25, și este larg folosită pe produsele reclamantei, anterior datei de depozit a mărcii T.F., astfel: - mărci internaționale (IR): IR T.S. din 12/12/2003 valabilă până la 12 decembrie 2013 pentru produse din clasele 18, 24 (anexa nr. 3), respectiv IR T. din 30 ianuarie 2003 valabilă până la 30 ianuarie 2013 pentru produse din clasa 25; - mărci comunitare (MC): MC T.S.

din 14 octombrie 2002 valabilă până la 14 octombrie 2012 pentru produse din clasele 18, 24, 25; MC T. din 9 octombrie 2002 valabilă până la 9 octombrie 2012 pentru produse din clasele 18, 24, 25; MC T. din 25 ianuarie 2006 valabilă până la 25 ianuarie 2016 pentru produse din clasa 35. Reclamanta a arătat că marca sa, T., este o marcă verbală formată dintr-un singur cuvânt, fără nici o semnificație specială în limba germană sau in oricare alta limba oficiala în care este înregistrata marca, ci este o denumire fantezistă, cu o rezonanta sonora și oarecum sacadata. Fișele mărcilor T. sunt extrase de pe Internet, din bazele de date publice, accesibile publicului larg, respectiv din Registrul Mărcilor Comunitare și din Registrul Mărcilor Internaționale.

Obiectul principal de activitate al reclamantei îl constituie comerțul cu amănuntul al obiectelor de îmbrăcăminte în magazine proprii, specializate, precum și comerțul cu ridicata al produselor textile, al obiectelor de îmbrăcăminte și încălțăminte, și al accesoriilor aferente (piele, curelărie, ceasuri, etc.). așa cum se poate constata din extrasul website-ului Internet al paginii principale (anexa nr. 8). Numele său comercial este identic cu mărcile înregistrate, T., la care este adăugată forma de societate comercială, iar toate magazinele reclamantei funcționează sub firma T., la care este adăugată specializarea magazinului - Fashion (Modă). Mărfurile comercializate în magazinele sale poartă marca T. În afară de Germania, unde a fost înființată societatea comercială T. și unde are o puternică rețea de magazine proprii – T., reclamanta deține magazine proprii și în mai multe țări din Europa Centrală și de Est, cum ar fi în Polonia, Slovacia, Ungaria, Cehia.

În Ungaria, țara vecină cu România, primul magazin a fost deschis în septembrie 2004, în prezent având o puternică rețea de magazine amplasate inclusiv pe artera de autostradă dintre Budapesta până la granița cu România. În România, primele magazine T. au fost deschise în anul 2007, iar, datorită succesului comercial, s-a deschis în scurtă vreme o rețea de magazine proprii. În scopul comercializării produselor sale în magazinele proprii din România, reclamanta, împreună cu subsidiara sa din Austria, T.F.A.V. GmbH, au constituit și sunt administratorii societății comerciale SC T.F.I.

SRL, înființată la data de 10 mai 2007. Cu privire la temeiul de drept al anulării mărcii înregistrate, reclamanta a invocat art. 48 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice aprobat prin HG nr. 833/1998 - Regula 32. Reclamanta a susținut că are calitatea de persoană interesată, având un interes legitim, născut și actual, întrucât este titulara de drept a mărcilor T., înregistrate pentru mai multe clase de produse, în principal pentru produsele clasei 25, mărci ce sunt în prezent în vigoare și în România, iar pârâta a depus cerere de înregistrare la data de 27 februarie 2006 și a obținut marca T.F., la o dată ulterioară înregistrării și folosirii mărcilor sale în principal în Germania și apoi inclusiv în țări din vecinătatea României, pentru clasele de produse și pentru serviciile conexe claselor pentru care a creat, a înregistrat și a folosit marca T. anterior depunerii cererii de marcă.

Marca T. a fost creată, înregistrată și utilizată extensiv pentru produsele pentru care a fost înregistrată, cu mult anterior datei de 27 februarie 2006. Reclamanta a mai arătat că marca pârâtei a fost înregistrată cu rea credință, deoarece, aceasta a avut posibilitatea să cunoască marca T., aparținând reclamantei, în legătură cu produsele și serviciile pentru care este înregistrată, înainte de data depunerii cererii, cel puțin din datele publice. Pârâta, printr-o acțiune rezonabil de diligentă, de precaută și de avizată, a știut sau ar fi trebuit să știe din datele publice, înainte de depunerea cererii sale de înregistrare a mărcii, că reclamanta este titulara mărcii și că aceasta folosește marca pentru a-și marca produsele pe care le comercializează în rețelele de distribuție proprii.

Reclamanta a arătat că a depus prima cerere de înregistrare a mărcii T.S. în Germania la data de 23 martie 1987, iar, ulterior, a mai depus și altă cerere la data de 17 ianuarie 1990, cereri care au fost revendicate ca bază (seniority) pentru marca comunitară înregistrată pentru produse din clasele 24 si 25. Reclamanta a depus prima cerere de înregistrare a mărcii T. în Germania la data de 2 decembrie 1992, marca revendicată ca bază (seniority) pentru marca comunitară, înregistrată pentru produse din clasele 24 si 25. Marca T. este o marcă verbală fantezistă, care nu are nici o semnificație anume, ci este alcătuită fonetic astfel încât sa aibă o rezonanță sonoră, bine definită și ușor de reținut.

Mărcile comunitare au fost publicate în Buletinul O.H.I.M. nr. 2003/048 la data de 10 iunie 2003. Buletinul O.H.I.M. este public și poate fi accesat liber și pe Internet, astfel încât pârâta a avut posibilitatea să cunoască cele două mărci cu cel puțin doi ani înainte de 27 februarie 2006, data depunerii cererii sale. Pârâta a înregistrat marca printr-un reprezentant calificat și autorizat să consilieze și să reprezinte clienții în fața O.S.I.M., SC H.A. SRL din Sf. Gheorghe. Ca atare, înaintea depunerii cererii, pârâta a avut posibilitatea să verifice disponibilitatea mărcii. În România, reclamanta a arătat că deține dreptul asupra mărcilor comunitare – T.S. în clasele 18, 24 si 25 și respectiv M.C.

T. în clasele 18, 24 si 35, începând din data de 1 ianuarie 2007, prin efectul Regulamentului Mărcii Comunitare EC/40/94 - art. 159 și respectiv prin Comunicarea nr. 2/06 a Președintelui O.H.I.M. Înregistrarea mărcilor comunitare, ca și înregistrarea mărcilor internaționale este un proces total transparent, public, toate cererile putând fi consultate cu ușurință de către orice membru al publicului la câteva zile după depunerea lor fără nicio taxă, fie la adresele de Internet ale Registrului Mărcilor Comunitare sau respectiv Registrului Mărcilor Internaționale, fie solicitând informații în scris la O.S.I.M.

Aceasta înseamnă că informația privind mărcile reclamantei a fost disponibilă publicului cu mult anterior datei de 27 februarie 2006. Totodată, reclamanta utilizează mărcile sale înregistrate T. într-o formă stilizată, respectiva stilizare fiind creată anterior datei de 27 februarie 2006 și constând în următoarele: cuvântul T. este scris într-o grafie specială, în scriere aldină, cu umbre, prima literă fiind scrisă ca majusculă, următoarele - litere mici, iar sub cuvântul T. este plasat cuvântul descriptiv F. (adică modă), scris cu caractere mari de tipar, delimitat orizontal, deasupra și dedesubt, cu linii. Acest logo este prezentat și pe site-ul Internet ce îi aparține, fiind astfel publicat înainte de data de 27 februarie 2006. Acest logo, format pe baza mărcilor sale și care poate fi interpretat M.T.

sau S.T., constituie și firma magazinelor sale, fiind publicat în toate revistele care prezintă confecții și îmbrăcăminte. Ulterior datei de depozit a mărcilor sale T., precum și a creării de către reclamantă a grafiei de mai sus, pârâta a depus la înregistrare a cărei grafie este identică cu cea utilizată de reclamantă pentru magazinele proprii, iar lista de produse este în mod evident identică cu cea a mărcilor reclamantei (produsele din clasa 25 sunt cele ale mărcii comunitare X sau a mărcii internaționale Y, iar cea de servicii este similară cu cea a mărcii comunitare X). Având in vedere atât conținutul, cât si logo-ul mărcii sale, creația sa este una pur imaginativă, originală, astfel încât probabilitatea ca pârâta sa aibă o inspirație absolut identică în formă și în conținut este nulă.

Reclamanta a apreciat că reaua-credință a pârâtei este evidențiată de coincidența izbitoare dintre conținutul verbal și fonetic al mărcii, de forma de prezentare a mărcii din logo-ul de mai sus și marca T.F. Întrucât numele mărcii sale T. nu are nici un înțeles în sine, este creat de reclamantă pentru o ușoară reținere de către consumatori, iar modul de reprezentare grafică, stilul scrierii, caracterul literelor, modul de aliniere a cuvântului descriptiv „Fashion”, este de necrezut și imposibil ca acest lucru să se datoreze unei coincidențe întâmplătoare, ca pârâta să „creeze” o marcă identică cu logo-ul mărcii reclamantei, pentru produse și servicii identice sau similare cu produsele sale, fără ca deponentul mărcii ulterioare să aibă cunoștință de marcă și de modul său de folosire.

S-a subliniat, totodată, că pârâta este o societate comercială care are ca obiect de activitate comerțul cu autovehicule și servicii conexe acestui domeniu, ce nu au nici o legătură cu comerțul cu obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte sau cu designul vestimentar, fapt confirmat de altfel și de faptul că societatea nu are niciun angajat și nu a avut nicio activitate comercială în anii 2006 si 2007. Reclamanta a susținut identitatea sub aspectul elementului verbal al semnului înregistrat ca marcă (respectiv T.F.) cu mărcile anterioare T., precum și identitatea produselor și a serviciilor, întocmind tabele cu marca a cărei anulare o solicită și mărcile reclamantei. De asemenea, a susținut că există identitate fonetică și vizuală a semnului înregistrat ca marcă cu forma efectivă de utilizare a mărcilor anterioare T. pe firma magazinelor și pe produsele reclamantei, precum și pe Internet.

S-a menționat că la aceeași dată la care a depus la înregistrare marca, pârâta a mai depus la înregistrare și a obținut mărci care aparțineau altor subiecți de drept anterior, cu sediul în Germania, dar folosite inclusiv în Ungaria, țara vecină României, respectiv mărcile M.M., R., iar trei luni mai târziu marca W.M. Reclamanta a considerat că acest comportament repetitiv de a depune la înregistrare în România mărci aparținând altor titulari de drept, s-a efectuat cu rea credință, în scopul comercializării mărcilor către adevărații proprietari sau a obținerii de foloase necuvenite din împiedicarea titularilor de a-și exercita drepturile în România. Pârâtul Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci a solicitat instanței să rețină lipsa culpei sale procesuale și să se pronunțe pe baza probelor administrate în cauză, precum și respingerea capătului de cerere privind cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinare, pârâta SC A.C. SRL a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În cuprinsul apărărilor sale, pârâta a invocat excepțiile: necompetența materială a secției civile în soluționarea cauzei, susținând că dosarul ar trebui înaintat secției comerciale (excepție calificată de instanță ca fiind cea a necompetenței funcționale); lipsa calității procesuale active; lipsa capacității procesuale a reclamantei; lipsa interesului; lipsa procedurii prealabile; prescripția dreptului material la acțiune. Aceste excepții au fost respinse prin încheierea de ședință din 02 aprilie 2009, pentru motivele expuse în respectiva încheiere (fila 454 dosar fond). Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că marca T.F.

a fost înregistrată după o prealabilă verificare din partea O.S.I.M. ca marcă individuală, dar și combinată, din moment ce conține elemente figurative (conform anexelor 5, 6, 7), pe când mărcile înregistrate de reclamantă figurează în parte ca mărci individuale nu și combinate (anexa 3) și cu scris standard (anexa 4). Pârâta arată că este total eronată opinia reclamantei, în sensul că marca în sine este T., din moment ce chiar Certificatul de înregistrare din 27 februarie 2006 obținut, confirmă denumirea mărcii, acesta fiind T.F. De altfel, dacă expresia „Fashion” ar fi un nume comun, așa cum afirmă reclamanta, este de la sine înțeles că și din denumirea înregistrată de reclamantă la 19 mai 2006 T.S., face parte cuvântul – sports - un cuvânt comun.

Or, în această situație, contradicția reclamantei este evidentă, din moment ce, dacă anterior s-a înregistrat marca T. pentru clasa 25, nu mai era necesară înregistrarea mărcii T.S. tot pentru clasa 25. Or, marca T. pentru clasa 25 este o înregistrare internațională ce nu include aria geografică a țării noastre, așa cum rezultă din materialul prezentat de reclamantă, observația fiind valabilă și în cazul înregistrării mărcii T.S. Susținerea reclamantei, neacoperită prin dovezi, cum că SC A.C SRL nu ar fi avut în cursul anilor precedenți nicio activitate și nici un salariat, nerealizând profit, este total neîntemeiată. În privința înregistrării mărcii internaționale T.S. din 12 decembrie 2003 și a mărcii T. din 30 ianuarie 2003, consideră că acestea, din moment ce nu au fost înregistrate și la O.S.I.M., nu au valabilitate și, ca atare, nu-și produc efecte pe teritoriul României.

În ceea ce privește înregistrarea mărcilor comunitare T.S. din 14 octombrie 2002, T. din 9 octombrie 2002 și T. din 25 ianuarie 2006 solicitată de către SC T.H. GmbH, arată că acestea s-au înregistrat înainte ca România să fie membră UE. De altfel, societatea reclamantă nu utilizează numele de T. ca nume de firmă, acest cuvânt fiind doar o parte a denumirii exacte, ci folosește ca o marcă cu scris și design aparte. Pârâta a susținut că nu a avut intenția de a înregistra cu rea credință marca T.F., din moment ce SC T.F.I. SRL, ca persoană juridică română, a fost înregistrată ulterior, la 10 mai 2007 și nicio firmă din cadrul grupului T. nu a desfășurat vreo activitate pe teritoriul tării și nici nu a fost înregistrată în România o marcă identică sau asemănătoare cu cea înregistrată de pârâtă sub nr. 82550 din 27 februarie 2006. Dimpotrivă, susține că reaua intenție pentru folosirea mărcii T. provine chiar de la subsidiara firmei reclamante T.F.I.

SRL, înființată la 10 mai 2007 și care folosește abuziv prin denumire marca T.F., motiv pentru care pârâta arată că a fost obligată să someze reclamanta prin Executor Judecătoresc. Pârâta a mai susținut că reclamanta nu face dovada că ar avea dreptul de a folosi semnul T. pe teritoriul țării noastre, din documentație nerezultând că ar avea vreun drept asupra folosirii semnului T. și nici faptul că ar avea înregistrată comunitar sau internațional marca T.F. S-a mai susținut, prin întâmpinare, că reclamanta, în cazul în care era interesată, avea toate posibilitățile legale de a se opune înregistrării mărcii în condițiile art. 23 și următoarele din lege, întrucât pârâta s-a înregistrat la 10 mai 2007, iar publicarea înregistrării mărcii s-a realizat la 30 septembrie 2007. În vederea obținerii Certificatului de înregistrare a mărcii, societatea pârâtă a încheiat un contract de reprezentare cu SC H.A.

SRL, cu scopul ca aceasta să cerceteze, să concilieze și să o reprezinte în legătură cu procedura de înregistrare a mărcii, firma urmând o înregistrare geografică valabilă doar pe teritoriul României, fapt care, după o temeinică examinare în fond a acestei cereri, nu a întâmpinat niciun impediment. Se mai susține că, la data respectivă, înregistrarea internațională a mărcii de către reclamantă nu s-a realizat în România în condițiile art. 65-66 din lege, aceasta fiind înregistrată în UE după ce a obținut certificatul. La data intrării României în Uniunea Europeană, pârâta avea deja marca T.F. înregistrată, reclamanta înființând firma cu personalitate juridică română ulterior, în 2007. Referitor la temeiul de drept al cererii pentru anularea mărcii înregistrate, pârâta a susținut că acțiunea promovată este inadmisibilă, deoarece se bazează pe interpretarea unilaterală a legii.

Potrivit art. 48 alin. (4) din lege, „anularea înregistrării mărcii nu poate fi cerută pentru motivul existenței unui conflict cu o marcă anterioară, dacă aceasta din urmă nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 45 și 46”. Aceste condiții, fără să fie cumulative, nu sunt îndeplinite, din moment ce perioada neîntreruptă de 5 ani pentru nefolosirea efectivă a mărcii nu s-a împlinit (art. 45 lit. a)). Or, potrivit art. 46 alin. (2), „titularul nu poate fi decăzut din drepturile sale, dacă în perioada de la expirarea duratei prevăzute la art. 45 alin. (1) lit. a), până la prezentarea cererii de decădere marca a fost folosită efectiv”. Potrivit prevederilor art. 47, dovada folosirii mărcii revine pârâtei, putând fi făcută prin orice mijloc de probă.

În acest sens, pârâta susține că, în calitate de beneficiar, a încheiat contractul comercial din 15 iunie 2008 pe o perioadă de 5 ani pentru fabricarea de articole de îmbrăcăminte purtând marca T.F., conform anexei 1 și 2 la contract, în baza comenzii și ofertei de preț din 01 iulie 2008. Pentru realizarea acestor produse, care vor purta obligatoriu denumirea mărcii pentru care a obținut Certificatul de înregistrare de la O.S.I.M., pârâta arată că a comandat „etichete țesute T.F. în trei culori, cu dimensiunea 24 mm/50mmm, conform mostrei”.

S-a mai susținut în întâmpinarea incidența art. 49 din lege, care prevede că „Titularul unei mărci anterioare, care cu știință a tolerat într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani folosirea unei mărci posterior înregistrate, nu poate să ceară anularea și nici să se opună folosirii mărcii posterioare pentru produsele și serviciile pentru care această marcă posterioară a fost folosită, în afară de cazul în care înregistrarea mărcii posterioare a fost cu rea-credință”. Potrivit prevederilor art. 35 din lege, „înregistrarea mărcii conferă titularului său un drept exclusiv asupra mărcii”. Or, în speță, de la data înregistrării mărcii și până la introducerea cererii de anulare, pârâta, în calitate de titular al mărcii înregistrate sub nr. 82550 pentru produsele din grupa 25 și 35, a realizat efectiv acte de comerț, situație în care nu se poate reține culpa societății și drept consecință, în opinia sa, nu poate fi admisă acțiunea în anulare promovată nefondat de reclamantă.

În ceea ce privește poziția procesuală a pârâtei O.S.I.M., prima pârâtă a arătat că, potrivit art. 4 din Legea nr. 84/1998 „Dreptul asupra mărcii este dobândit și protejat prin înregistrarea acesteia la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci”. O.S.I.M. examinează, printre altele, și motivele de refuz prevăzute de art. 5 alin. (1) și art. 6 (art. 19 alin. (2) lit. a). Or, sub acest aspect, la data înregistrării mărcii T.F. sub nr. 82550, nu exista niciun impediment, nefiind invocat acest aspect nici de reclamanta SC T.H. GmbH, situație în care consideră că nici instanța nu va putea reține un asemenea aspect pe baza materialului probator existent la dosarul cauzei. Pârâta a mai susținut că prezumția de bună credință nu a fost răsturnată, precum și faptul că acțiunea promovată este lipsită de interes, reclamanta nejustificând interesul promovării cererii de anulare, câtă vreme nu a făcut dovada că are o protecție anterioară a mărcii T.F.

și nici nu a adresat vreo cerere O.S.I.M.-lui în vederea obținerii unei protecții viitoare. Prin sentința civilă nr. 1391 din 03 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a admis acțiunea și s-a dispus anularea mărcii T.F., aparținând pârâtei, înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci. A fost obligat pârâtul O.S.I.M. la radierea înregistrării mărcii și la publicarea radierii în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială - Secțiunea Mărci. Pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în cuantum de 1.824,3 lei. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: Reclamanta este persoană juridică germană, fiind unul dintre cei doi asociați ai societății SC T.F.I.

SRL, alături de asociatul austriac T.F.A.V. GmbH, după cum rezultă din înscrisurile depuse în anexele 3, 4 și 11 ale acțiunii principale, precum și din extrasul Registrului Comerțului al Tribunalului Local Munster - Germania, depus la filele 444 și următoarele din dosar. Obiectul de activitate a reclamantei constă „în comerțul cu îmbrăcăminte și textile, precum și alte obiecte de necesitate zilnică, îndeosebi realizarea unor afaceri cu (magazine de) îmbrăcăminte și a unor piețe de îmbrăcăminte. Obiectul activității cuprinde și activitatea de comerț cu bunuri și efectuarea de servicii și administrări, care în sensul cel mai larg sunt în legătură cu obiectul întreprinderii. Obiectul întreprinderii cuprinde și achiziționarea, posesia și administrarea de societăți sau părți de societăți la societăți care realizează direct sau indirect întreprinderi ale comerțului de îmbrăcăminte sau care aduc serviciile pentru realizarea comerțului.

Societatea este îndreptățită pentru executarea tuturor afacerilor (magazinelor) care sunt adecvate să servească direct sau indirect scopului principal al întreprinderii. Poate înființa filiale și întreprinderi fiică și să participe la întreprinderi identice sau asemănătoare” (Extrasul Registrului Comerțului al Tribunalului Local Munster - Germania, depus la filele 444 și următoarele din dosar). Reclamanta este titulara mărcilor internaționale T.S., pentru produsele din clasele 18, 24 și 25, cu perioadă de protecție 12 decembrie 2003 - 12 decembrie 2013, T. înregistrată pentru produsele din clasa 25 sub nr. 796950, cu perioadă de protecție 30 ianuarie 2003 - 30 ianuarie 2013. De asemenea, reclamanta este titularul mărcilor comunitare – T.S.

pentru produsele din clasele 18, 24, 25, cu perioadă de protecție 14 octombrie 2002 – 14 octombrie 2012; – T. pentru produsele din clasele 18, 24, 25, cu perioadă de protecție 9 octombrie 2002 – 9 octombrie 2012; T. pentru produsele din clasa 35 și valabilă pentru perioada 25 ianuarie 2006 – 25 ianuarie 2016 (anexele 3-7 ale acțiunii principale). Este de menționat că, pentru mărcile T. și T.S., reclamanta a depus primele cereri în anii 1990 și 1992. Cuvântul T., care alcătuiește mărcile reclamantei, nu are nicio semnificație în limba germană, limba națională a reclamantei, și nici într-o altă limbă oficială, numele comercial al reclamantei fiind identic cu numele mărcilor înregistrate. De asemenea, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că magazinele reclamantei, cataloagele de prezentare a produselor și reclamele acestora poartă denumirea T.F., cuvântul „fashion” însemnând, în limba engleză, „modă”.

Cu începere din anul 2007 – septembrie-octombrie, reclamanta a deschis un lanț de magazine în România, sub denumirea T.F., potrivit înscrisurilor din anexele 10, 11 ale acțiunii și celor de la filele 410-438, anterior, reclamanta deținând un lanț de magazine în alte țări din Europa, multe dintre aceste magazine funcționând pe teritoriul Ungariei, începând cu anul 2004 (anexa 9), în alte țări europene - începând cu anul 2000 (filele 312-438). Din analiza acestor înscrisuri, rezultă că mărcile sub care își comercializează produsele reclamanta, sunt formate din cuvântul T., scris cu majusculă și, apoi, cu litere mici, literele îngroșate, cuvântul T. fiind scris cu roșu, literele fiind marcate cu linie albastră, sub acest cuvânt, încadrat deasupra și dedesubt de linii drepte orizontale, fiind scris cuvântul FASHION, cu caractere mari, totul într-un dreptunghi de culoare galbenă.

Pârâta SC A.C. SRL este persoană juridică română, înregistrată la Registrul Comerțului în anul 2004, cu sediul în Târgu Secuiesc, jud. Covasna. Obiectul de activitate al societății pârâte constă în: comerț cu autovehicule, întreținerea și repararea acestora, comerț cu piese și accesorii pentru autovehicule, comerț cu motociclete, piese și accesorii aferente, și reparații, comerț cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule. Pârâta este titulara mărcii T.F., având dată de depozit 27 februarie 2006 și fiind înregistrată la O.S.I.M., pentru produsele din clasele 25 și 35, înregistrarea mărcii fiind publicată în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală nr. 9/2007, după cum rezultă din analiza extrasului depus la filele 18, 19 din dosar.

Marca pârâtei este formată din aceleași cuvinte ca și cele ale mărcilor reclamantei, fiind scrise în aceeași modalitate. În calitatea sa de titular al mărcii pentru produsele din clasele 25 și 35 (îmbrăcăminte, articole care servesc la acoperirea capului; publicitate, gestiunea afacerilor comerciale, administrație comercială, lucrări de birou, regruparea în avantajul terților a produselor de îmbrăcăminte și articole care servesc la acoperirea capului, permițând consumatorilor să le vadă și să le cumpere comod în magazine, la standuri sau pe bază de comandă prin poștă, internet sau prin alte mijloace de comunicații), pârâta a încheiat Contractul nr. 1 din 15 iunie 2008 cu SC B.B. SRL, în temeiul căruia această din urmă societate urmează să fabrice articole de îmbrăcăminte marca T.F.

pentru pârâtă, comenzile produselor fiind depuse la filele 263-268 din dosar. De asemenea, în scopul comercializării produselor de îmbrăcăminte, pârâta a comandat către SC G.T. SRL Iași etichete, modelul etichetelor fiind depus la fila 256 din dosar. Acestea sunt formate dintr-un dreptunghi de culoare galbenă, cuprinzând cuvintele T.F., scrise în aceeași modalitate ca și mărcile reclamantei. În calitatea sa de titular al mărcii, pârâta a comunicat T.F.I. SRL, societate ce face parte din grupul german, notificarea depusă la filele 81, 82, înregistrată la executorul judecătoresc la 5 decembrie 2008, punând în vedere societății notificate să înceteze folosirea mărcii T.F. și convocând-o la conciliere, în temeiul art. 7201 C. proc.

civ., pentru data de 9 ianuarie 2009. Prin adresa de răspuns de la filele 365, 366 din dosar, societatea T.F.I. SRL a răspuns pârâtei, arătând că nu există motive întemeiate care să justifice participarea la întâlnire, subliniind că nu a săvârșit acte de încălcare a mărcii înregistrate de pârâtă în mod fraudulos. Potrivit art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, orice persoană interesată poate cere Tribunalului București anularea înregistrării mărcii, dacă înregistrarea s-a făcut cu rea-credință, textul alin. (2) stipulând că acțiunea în anulare pentru motivul prevăzut la lit. c), poate fi introdusă oricând în perioada de protecție a mărcii. În același sens, este și conținutul Regulii 32 din H.G.

nr. 833/1998. Așadar, persoana care declanșează acțiunea în anularea mărcii pentru înregistrarea cu rea-credință, trebuie să facă dovada interesului și a relei credințe la momentul înregistrării mărcii de către pârât. Tribunalul a considerat că în speță, reclamanta a dovedit condiția interesului, prin aceea că este titularul mărcilor comunitare T. și T.S., înregistrate în Buletinul O.H.I.M. nr. 2003/048 din 10 iunie 2003, mărci înregistrate, inițial, în Germania (anii 1990, 1992) și, mai apoi, și în alte state, ca și pe cale internațională, potrivit Aranjamentului și Protocolului de la Madrid. Potrivit art. 4 alin. (1) al Aranjamentului de la Madrid, cu începere de la înregistrarea făcută la Biroul Internațional, protecția mărcii în fiecare dintre țările contractante interesate, va fi aceeași ca în cazul în care marca ar fi fost depusă direct în țara respectivă.

Rezultă că marca internațională este protejată în aceleași condiții ca atunci când ea face obiectul unui depozit în fiecare stat al Uniunii. Conform art. art. 6 și 7 ale Aranjamentului, durata depozitului internațional este de 20 de ani, cu posibilitatea prelungirii pe durată nedefinită prin reînnoiri repetate, Protocolul referitor la acest Aranjament stabilind durata protecției de 10 ani, cu posibilități de reînnoiri repetate. Conform art. 65 din Legea nr. 84/1998, „Dispozițiile prezentei legi se aplică și înregistrărilor internaționale ale mărcilor, efectuate conform Aranjamentului de la Madrid sau Protocolului referitor la Aranjament, care își extind efectele lor în România, afară de cazul în care prin aceste convenții nu se prevede altfel”.

În raport de aceste considerente, instanța de fond a reținut că reclamanta a făcut dovada că are calitatea de persoană interesată în declanșarea acțiunii în anulare, sens în care vor fi înlăturate susținerile pârâtei din întâmpinare, ca și din răspunsul la interogatoriu, în sensul că reclamanta nu poate contesta drepturile asupra mărcii pârâtei, motivat de faptul că marca aparținând pârâtei este anterioară. În același sens, reclamanta și-a dovedit interesul în formularea prezentei acțiuni, deoarece a fost notificată, prin societatea sa din România, în scopul încetării folosirii mărcilor sale. În al doilea rând, tribunalul a constatat că reclamanta a făcut dovada relei-credințe a pârâtei la momentul înregistrării mărcii.

S-a reținut că pârâta a mandatat o societate specializată în proprietate intelectuală, pentru a depune diligențele și a obține înregistrarea mărcii, iar o atare societate, formată din consilieri în proprietate intelectuală, putea să cunoască faptul că mărcile reclamantei sunt anterioare, fiind înregistrate pe cale internațională, dintr-o simplă verificare a Buletinului O.H.I.M., accesibil pe internet. Acest aspect a fost coroborat, în aprecierea relei-credințe la momentul înregistrării mărcii, cu împrejurarea că, din obiectul de activitate al pârâtei nu făcea parte comerțul cu îmbrăcăminte, cu care s-ar asocia folosirea cuvântului „fashion”, din extrasul eliberat de O.R.C., dar și din Actul Constitutiv al pârâtei, rezultând că aceasta comercializa autovehicule și accesorii ale acestora.

Împrejurarea că pârâta a încheiat un contract de furnizare a obiectelor de îmbrăcăminte, comandând un număr redus de astfel de produse, dar și etichete purtând marca reclamantei, nu poate duce la o concluzie contrară. Nici extinderea ulterioară a obiectului de activitate de către pârâtă (filele 509, 510) nu poate atrage o altă concluzie, actul constitutiv fiind actualizat la 29 decembrie 2008, după data înregistrării mărcii. Instanța a mai reținut că există identitate fonetică, verbală, vizuală și conceptuală între semnele folosite ca mărci de reclamantă și pârâtă, fiind dificil de crezut că semnul solicitat la înregistrare de către pârâtă este creația sa, față de caracterele literelor, de așezarea suprapusă, de folosirea identică a liniilor ce delimitează cuvântul FASHION.

În acest context, Tribunalul a înlăturat susținerile pârâtei, potrivit cărora ar fi ales cuvântul fantezist T. pornind de la împrejurarea că, în România, cuvântul este des întâlnit ca nume de familie ori ca denumire de societate comercială, având în vedere cele anterior reținute, cu privire la identitatea semnelor folosite ca mărci de către cele două societăți, faptul că pârâta nu a solicitat ca marcă doar cuvântul T., ci l-a alăturat cuvântului FASHION, împreună cu liniile orizontale aflate peste și sub acest cuvânt și cu întreaga așezare a celor două cuvinte. S-a considerat că reaua-credință a pârâtei la înregistrarea mărcii este probată de către reclamantă și prin depunerea înscrisurilor din care rezultă că, în aceeași perioadă de timp, pârâta a solicitat și obținut înregistrarea și a altor mărci, identice cu cele aparținând altor companii străine (filele 103-136 din dosar).

Chiar dacă aceste mărci nu fac obiectul cauzei, tribunalul a reținut că înregistrarea acestora, alături de marca T.F., dovedește intenția pârâtei de a obține drepturi de proprietate intelectuală, în dauna intereselor comerciale ale altor persoane. Instanța de fond a înlăturat apărările pârâtei referitoare la incidența art. 45 și 47 din Legea nr. 84/1998, având în vedere că aceste dispoziții reglementează acțiunea în decăderea titularului din drepturile conferite de marcă, și nu acțiunea în anulare. De asemenea, s-a considerat că nu este aplicabil cauzei nici textul art. 49 din lege, nu numai pentru că nu a trecut un termen de 5 ani de la data înregistrării mărcii pârâtei, dar și pentru aceea că, în speță, se solicită anularea mărcii pentru înregistrarea cu rea-credință.

De asemenea, s-au considerat neîntemeiate apărările pârâtei, potrivit cărora acțiunea reclamantei ar fi inadmisibilă, pentru aceea că reclamanta nu a urmat procedura administrativă prevăzută de art. 23 din Legea nr. 84/1998. Astfel, procedura opoziției este una facultativă, și nu obligatorie, caracterul facultativ al acesteia rezultând din folosirea sintagmei „.pot face opoziție”. Nici art. 48 din lege, ce reglementează acțiunea în anulare, nu cuprinde o dispoziție în sensul parcurgerii unei proceduri administrative prealabile. Împotriva acestei sentințe și a încheierii de ședință din 02 aprilie 2009, pârâta a declarat apel. În motivarea apelului s-a arătat că reclamanta nu are calitate procesuală activă, deoarece este persoană juridică de naționalitate germană, coasociat în cadrul SC T.F.I.

SRL cu sediul în București, sector. 1, înregistrat la O.R.C., având o cotă de participare la constituirea capitalului social de 0,004%. Sub acest aspect, în opinia apelantei, este limpede că această societate înregistrată în Germania a fost cooptată în rândul coasociaților societății române, tocmai pentru a fi utilizată „la nevoie„ în scopul de a bloca fie pe cale administrativă, fie pe cale juridică interesele celorlalte societăți înregistrate în România, ori în țările UE, care au înregistrat marca T.F. în condiții legale, dar care în această acerbă concurență comercială pot să lezeze într-un fel sau altul interesele economico-financiare ale societăților multinaționale, mai ales dacă aceste societăți indigene sunt constituite din asociați persoane fizice de cetățenie română.

Apelanta a mai susținut că instanța de fond nu a motivat respingerea excepției capacității procesuale a reclamantei și că soluția de respingere a excepției lipsei de interes este nelegală, întrucât reclamanta nu a dovedit că ar avea un interes material sau moral legitim, personal, născut și actual, acesta acționând de fapt în numele și în interesul SC T.F.I. SRL, înregistrată ca persoană juridică română, și în care deține o singură parte socială. Așa fiind, prima instanță prin soluția de respingere se referă doar la un interes general, care nicicum nu este un interes personal și ca atare nici legitim, născut și actual care trebuia să existe la momentul promovării acțiunii.

În ceea ce privește respingerea excepției prescripției, instanța de fond s-a pronunțat prematur, întrucât în momentul luării acestei hotărâri (02 aprilie 2009) deja a avut sau trebuia să aibă convingerea intimă că înregistrarea mărcii pârâtei a fost solicitată cu rea credință, anticipând soluția ce se va da pe fondul cauzei. Or, această convingere s-a definitivat doar cu ocazia pronunțării asupra fondului din 03 decembrie 2009, de unde concluzia că respingerea acestei excepții a fost nelegală. Apelanta a evidențiat faptul că s-au depus de către O.S.I.M. acte și înscrisuri, cu ocazia dezbaterii din 01 octombrie 2009, precum și concluzii scrise, cu nerespectarea principiului multiplului exemplar prevăzut de art. 115 și următoarele C. pr.

civ., aceste acte nefiind comunicate către pârâtă, deși a solicitat prin notele de ședință depuse la dosarul cauzei, prima instanță dispunând chiar comunicarea reciprocă a tuturor actelor. Cu ocazia dezbaterii din 26 noiembrie 2009 reclamanta, prin reprezentant legal, a solicitat amânarea cauzei fără discuții, pentru „depunerea cererii de comunicare a înscrisului și interogatoriului”, Tribunalul a pus în discuție părților „cererea de comunicare a interogatoriului, a înscrisurilor atașate acestuia, a notelor scrise depuse la dosar de O.S.I.M., deși la apelul nominal prin aceeași încheiere se constată că s-a prezentat reclamanta prin avocat, lipsind celelalte părți. Ulterior, chiar reclamanta prin avocat arată că se opune cererii pe care a formulat-o, iar în mod cu totul inexplicabil, cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii și a principiilor de drept statornicite „instanța reține că interogatoriul și concluziile scrise nu se comunică părților”.

În această situație, apelanta a apreciat că a fost lipsită de dreptul de a se apăra și de a avea parte de o judecată echitabilă, considerând a nu fi îndeplinite condițiile procedurale prevăzute de lege. Cu privire la fondul cauzei, apelanta a arătat că situația de fapt nu a fost corect reținută de prima instanță. S-a mai arătat că, deși pârâtul O.S.I.M. a fost obligat la radierea înregistrării mărcii, totuși societatea apelantă a fost obligată la suportarea cheltuielilor de judecată, fiind aplicate greșit prevederile art. 274 C. proc. civ., care impun obligarea solidară a părților la plata acestor cheltuieli. Reclamanta avea posibilitatea ca în termen de 3 luni de la data publicării mărcii T.F.

din 27 februarie 2006, să se opună motivat la înregistrarea acestei mărci. Acest fapt nu s-a realizat, dar nici nu a fost observat de instanță prin hotărârea dată. Or, neurmărirea Buletinului Oficial de Proprietate Industrială de către reclamantă, ca persoană interesată pentru a observa din timp orice încercare a unei terțe persoane de înregistrare a unei mărci similare, nu poate fi pusă în sarcina pârâtei, chiar dacă prima instanță a trecut neobservat și acest aspect. S-a susținut că instanța de fond a reținut greșit opinia pârâtului O.S.I.M. cum că citarea acestuia se face numai în scopul de a pune la dispoziția instanței judecătorești „actele, documentele și informațiile necesare judecării cauzei cu care a fost investită”.

Dimpotrivă, O.S.I.M. are sarcini și obligațiuni bine definite prin lege privind verificarea și examinarea în fond a tuturor aspectelor cu ocazia înregistrării unei mărci, care însă în prezenta cauză nu s-a realizat, întrucât se pare că Certificatul de înregistrare a mărcii T.F. s-a obținut fără ca în prealabil să fi avut loc o examinare de fond a cererii societăți apelante. Înregistrarea ca persoană juridică în România a SC T.F.I. SRL a avut loc ulterior datei de depozit, respectiv la 10 mai 2007, dată până la care nicio firmă din cadrul grupului T. nu a desfășurat vreo activitate pe teritoriul țării și nici nu a fost înregistrată în România o marcă identică sau asemănătoare cu cea înregistrată de reclamantă, chiar dacă în mai multe țări în Europa Centrală și de Est au deschis o serie de magazine proprii.

De altfel, în privința înregistrării mărcii internaționale T.S. (din 12 decembrie 2003) și a mărcii T. (din 30 ianuarie 2003), consideră apelanta că acestea, din moment ce nu au fost înregistrate și la O.S.I.M., nu au valabilitate și ca atare nu-și produc efecte pe teritoriul României, iar în ceea ce privește înregistrarea mărcilor comunitare T.S. (din 14 octombrie 2002), T. (din 09 octombrie 2002) și T. (din 25 ianuarie 2006), acestea s-au înregistrat înainte ca România să devină membră UE. Apelanta a susținut că se bucură de dreptul de prioritate, fiind cea care a efectuat prima depozitul unei cereri de înregistrare a mărcii. Dreptul de prioritate reprezintă o derogare de la principiului teritorialității, din moment ce chiar Convenția de la Paris consacră un drept de prioritate unionist.

Or, potrivit art. 9 din această Convenție, dreptul la marcă aparține persoanei care a depus prima cererea de înregistrare. S-a mai arătat în susținerea apelului că instanța de fond a nesocotit că societatea pârâtă se poate bucura de acest drept la constituirea unui depozit de marcă comunitară pentru aceeași marcă de bunuri sau servicii, identice, de un drept de prioritate de 6 luni. La fel, nu s-a luat în considerare că o cerere de înregistrare a unei mărci comunitare care a primit dată de depozit, va fi echivalată într-un stat membru cu un depozit național reglementar, ținând seama de principiul priorității revendicate.

În ideea de mai sus, s-a solicitat a reține că în mod neîntemeiat a înlăturat prima instanță apărările pârâtei (formulate prin întâmpinare, completare la întâmpinare și precizare la întâmpinare), precum și la răspunsul dat la interogatoriu, în sensul că „reclamanta nu poate contesta drepturile asupra mărcii pârâtei” întrucât potrivit legii, înregistrarea mărcii conferă titularului său un drept exclusiv asupra acesteia (art. 35 din lege). Apelanta a mai arătat că nu s-a făcut dovada relei credințe și că denumirea de T. nu este fictivă, fantezistă ori născocită, creată ca și în cazul intimatei, ci este un nume de familie utilizat în această zonă a tării de mai multe secole, chiar unul dintre antecesorii coasociatului SC A.C.

SRL purtând acest nume, așa cum rezultă din adresa din 26 mai 2009 a Primăriei Tg. Secuiesc. S-a depus în fotocopie dovada din Pagini Aurii a județului Covasna, unde sunt trecute mai multe persoane abonate purtând acest nume și dovada că în Sf. Gheorghe există o societate comercială cu denumirea de SC T. SRL cu care pârâta nu are nicio legătură. Prin Decizia nr. 231/ A din 19 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală a respins apelul pârâtei, ca nefondat.

Criticile vizând excepțiile soluționate prin încheierea de ședință din 02 aprilie 2009 au fost înlăturate, cu următoarea motivare: Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei a fost corect respinsă de prima instanță, întrucât reclamanta a dovedit interesul în declanșarea acțiunii în anulare, atât prin calitatea de titular al unei familii de mărci înregistrate T. (înregistrate inițial în Germania, iar ulterior și în alte state, prin procedura înregistrării internaționale sau înregistrate ca mărci comunitare, în principal pentru produse din clasa 25), cât și prin aceea că a fost notificată prin societatea sa din România, de către pârâtă, în scopul încetării folosirii mărcilor sale.

În baza acelorași considerente, s-a apreciat ca fiind corect respinsă și excepția lipsei de interes a reclamantei, fiind de actualitate la momentul promovării acțiunii necesitatea protejării mărcilor acesteia, utilizate în activitatea comercială, desfășurată inclusiv prin intermediul administrării societății comerciale din România T.F.I. SRL și fiind fără relevanță numărul părților sociale deținute de reclamantă. Referitor la excepția lipsei capacității procesuale a reclamantei, instanța de apel a reținut că apelanta-pârâtă nu indică prevederea din legea națională germană care ar fi fost încălcată (pentru a fi invocate dispozițiile art. 158 din Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat și a se solicita anularea cererii de chemare în judecată) și că reclamanta a făcut dovada existenței sale cu extrasul din Registrul de Comerț al Tribunalului Local Munster - Germania.

A fost apreciată neîntemeiată și susținerea privind pronunțarea instanței de fond, cu prematuritate, asupra excepției prescripției dreptului de a solicita anularea înregistrării mărcii, întrucât, în conformitate cu dispozițiile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, pentru motivul de anulare determinat de înregistrarea cu rea-credință (art. 48 alin. (1) lit. c) se prevede posibilitatea de solicitare a anulării, oricând în perioada de protecție a mărcii, condiție respectată în speță, fără existența vreunei condiționări în legătură cu soluționarea fondului litigiului. Asupra criticilor privind procedura de desfășurare a procesului în primă instanță, instanța de apel a reținut următoarele: Apelanta-pârâtă invocă drept critică propria turpitudine, rezultată din manifestarea obligației sale de urmărire a desfășurării și finalizării procesului, prevăzută de art. 129 alin. (1) teza I C. proc.

civ. Astfel, fără a nega opțiunea acesteia asupra redelegării unui reprezentant în instanță, Curtea a reținut că pârâta nu s-a prezentat la niciun termen al procesului, fiind respectată de către instanță solicitarea scrisă și constantă a părții de comunicare a înscrisurilor cauzei, în limitele procedurale și fără încălcarea dispozițiilor art. 115 și următoarele C. pr. civ. Totodată, au fost evitate amânări nejustificate ale soluționării cauzei. S-a reținut corect la termenul de judecată din 26 noiembrie 2009, că nu se impune amânarea determinată de comunicarea notelor scrise depuse la dosar de către pârâtul O.S.I.M. la termenul anterior din 01 octombrie 2009, neexistând temei procedural al acestei solicitări, după cum interogatoriul și înscrisurile părții adverse depuse la dosar la 19 noiembrie 2009, cu mai mult de 5 zile înaintea termenului de judecată, nu au înlăturat posibilitatea pârâtei de a lua cunoștință de conținutul acestora.

Totodată, nu se poate reține ca rezultând din dispozițiile procedurale invocate privind întâmpinarea (art. 115 și următoarele C. proc. civ.) existența unei obligații a pârâtului care o depune, de a o comunica altei părți a cauzei decât cea adversă, fiind, dimpotrivă, evidențiată de către legiuitor, posibilitatea formulării unor apărări unitare în raport de calitatea comună de pârâți a părților (art. 117 C. proc. civ.). În plus, la același termen de judecată din 26 noiembrie 2009, cauza a fost lăsată la a doua strigare, iar amânarea soluționării a avut ca motiv și respectarea posibilității părților de a depune la dosar propriile concluzii scrise asupra procesului, conform art. 260 C. pr. civ.

Nu se poate reține astfel existența unei vătămări a pârâtei în dreptul la apărare și de a avea parte de o judecată echitabilă. În ceea ce privește criticile din apel formulate pe fondul cauzei, instanța de apel a reținut următoarele considerente: Art. 274 alin. (1) C. pr. civ. prevede obligarea la cheltuieli de judecată a părții căzute în pretenții. Nu poate fi primită susținerea apelantei privind situarea în această calitate și a pârâtului O.S.I.M., întrucât chemarea în judecată a acestuia a fost efectuată în scopul statuării asupra obligației de radiere a înregistrării mărcii și la publicarea radierii în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială – Secțiunea Mărci și nu de stabilire a unei culpe la înregistrare, asupra căreia pârâta își poate exercita propriile drepturi.

Obligațiile O.S.I.M. în cauzele desfășurate în materia mărcilor, enunțate de art. 82 din Legea nr. 84/1998, au fost îndeplinite pe parcursul procesului, fără a se reține o culpă procesuală în sarcina acestuia, în limitele învestirii instanței. Pornind de la definiția cuprinsă în art. 12 și următoarele din Legea nr. 84/1998, Curtea a reținut existența unei confuzii terminologice a apelantei, în privința dreptului de prioritate, inaplicabil situației de fapt a speței. Ceea ce invocă de fapt apelanta, este o prioritate a înregistrării mărcii sale naționale, față de extinderea ulterioară a protecției comunitare asupra mărci