ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 608/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 608/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 07

ianuarie 2009 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanta

T.H. GmbH a solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC A.C. SRL și Oficiul de

Stat pentru Invenții și Mărci, anularea mărcii T.F., marcă individuală,

combinată și înregistrată pe cale națională la Oficiul de Stat pentru Invenții

și Mărci din 27 februarie 2006, pentru toate produsele și serviciile pentru

care a fost admisă la înregistrare și obligarea Oficiului de Stat pentru

Invenții și Mărci la radierea înregistrării mărcii și la publicarea radierii în

Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, Secțiunea Mărci.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că pârâta este titulara mărcii T.F., individuală,

combinată, potrivit cererii din 27 februarie 2006, pentru produse din clasa 25,

respectiv „îmbrăcăminte, articole care servesc la acoperirea capului” și pentru

servicii din clasa 35, respectiv „Publicitate, gestiunea afacerilor comerciale,

administrație comercială, lucrări de birou; regruparea în avantajul terților a

produselor de îmbrăcăminte și articole care servesc la acoperirea capului (cu

excepția transportului lor) permițând consumatorilor să le vadă și să le

cumpere comod în magazine, la standuri sau pe bază de comandă prin poștă,

Internet sau prin alte mijloace de comunicații.”

Marca T.F. este

compusă dintr-un element verbal cu două cuvinte T.F., în care elementul

principal T. este scris într-o grafie specială, în scriere aldină, cu umbre,

prima literă fiind scrisă ca majusculă, următoarele - litere mici, scrise

deasupra elementului subsecvent Fashion = Moda, elementele componente fiind

despărțite de o linie orizontală, astfel subliniindu-se demarcarea, lipsa unei

compuneri lexicale între cele două elemente ale mărcii. Cuvântul „Fashion” este

un cuvânt englezesc, fiind cunoscut de un segment al publicului interesat de

modă și este descriptiv în sine, în special în legătură cu produsele clasei 25

și cu serviciile clasei 35 definite în lista mărcii înregistrate. Având în

vedere lipsa intențională a unei construcții lingvistice formată din cele două

cuvinte, separate de o linie de demarcație și scrise în registre accentuat

diferite, precum și imposibilitatea admiterii la înregistrare a cuvântului „Fashion”,

lipsit de caracter distinctiv pentru produsele din clasele 25 și 35, marca în

sine este T.

În prezent, marca T.F.

beneficiază de protecție pe teritoriul României pentru o perioadă de 10 ani,

începând cu 27 februarie 2006, pentru produsele și serviciile mai sus

rubricate. Potrivit extrasului din Registrul Comerțului, pârâta are ca obiecte

de activitate declarate următoarele: comerț cu piese și accesorii pentru

autovehicule, comerț cu autovehicule, cu motociclete, piese și accesorii

aferente, întreținerea și repararea motocicletelor, comerț cu amănuntul al

carburanților pentru autovehicule, întreținerea și repararea autovehiculelor.

Potrivit datelor de bilanț, în anii 2006 și 2007, relevanți în legătură cu data

înregistrării mărcii, pârâta nu a avut niciun angajat și nu a obținut niciun

fel de profit.

Reclamanta a mai

arătat că este titular de drept al unei familii de mărci înregistrate T.,

înregistrate inițial în Germania, iar ulterior și în alte state, prin procedura

înregistrării internaționale conform Aranjamentului și/sau a Protocolului de la

Madrid, sau înregistrate ca mărci comunitare, în principal pentru produse din

clasa 25, și este larg folosită pe produsele reclamantei, anterior datei de

depozit a mărcii T.F., astfel:

- mărci

internaționale (IR): IR T.S. din 12/12/2003 valabilă până la 12 decembrie 2013

pentru produse din clasele 18, 24 (anexa nr. 3), respectiv IR T. din 30

ianuarie 2003 valabilă până la 30 ianuarie 2013 pentru produse din clasa 25;

- mărci comunitare

(MC): MC T.S. din 14 octombrie 2002 valabilă până la 14 octombrie 2012 pentru

produse din clasele 18, 24, 25; MC T. din 9 octombrie 2002 valabilă până la 9

octombrie 2012 pentru produse din clasele 18, 24, 25; MC T. din 25 ianuarie 2006

valabilă până la 25 ianuarie 2016 pentru produse din clasa 35.

Reclamanta a arătat

că marca sa, T., este o marcă verbală formată dintr-un singur cuvânt, fără nici

o semnificație specială în limba germană sau in oricare alta limba oficiala în

care este înregistrata marca, ci este o denumire fantezistă, cu o rezonanta

sonora și oarecum sacadata. Fișele mărcilor T. sunt extrase de pe Internet, din

bazele de date publice, accesibile publicului larg, respectiv din Registrul

Mărcilor Comunitare și din Registrul Mărcilor Internaționale.

Obiectul principal de

activitate al reclamantei îl constituie comerțul cu amănuntul al obiectelor de

îmbrăcăminte în magazine proprii, specializate, precum și comerțul cu ridicata

al produselor textile, al obiectelor de îmbrăcăminte și încălțăminte, și al

accesoriilor aferente (piele, curelărie, ceasuri, etc.). așa cum se poate

constata din extrasul website-ului Internet al paginii principale (anexa nr. 8).

Numele său comercial

este identic cu mărcile înregistrate, T., la care este adăugată forma de

societate comercială, iar toate magazinele reclamantei funcționează sub firma T.,

la care este adăugată specializarea magazinului - Fashion (Modă). Mărfurile

comercializate în magazinele sale poartă marca T.

În afară de Germania,

unde a fost înființată societatea comercială T. și unde are o puternică rețea

de magazine proprii – T., reclamanta deține magazine proprii și în mai multe

țări din Europa Centrală și de Est, cum ar fi în Polonia, Slovacia, Ungaria,

Cehia. În Ungaria, țara vecină cu România, primul magazin a fost deschis în

septembrie 2004, în prezent având o puternică rețea de magazine amplasate

inclusiv pe artera de autostradă dintre Budapesta până la granița cu România.

În România, primele

magazine T. au fost deschise în anul 2007, iar, datorită succesului comercial,

s-a deschis în scurtă vreme o rețea de magazine proprii. În scopul

comercializării produselor sale în magazinele proprii din România, reclamanta,

împreună cu subsidiara sa din Austria, T.F.A.V. GmbH, au constituit și sunt

administratorii societății comerciale SC T.F.I. SRL, înființată la data de 10

mai 2007.

Cu privire la temeiul

de drept al anulării mărcii înregistrate, reclamanta a invocat art. 48 alin. (1)

lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile

geografice, Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998 privind mărcile și

indicațiile geografice aprobat prin HG nr. 833/1998 - Regula 32.

Reclamanta a susținut

că are calitatea de persoană interesată, având un interes legitim, născut și

actual, întrucât este titulara de drept a mărcilor T., înregistrate pentru mai

multe clase de produse, în principal pentru produsele clasei 25, mărci ce sunt

în prezent în vigoare și în România, iar pârâta a depus cerere de înregistrare

la data de 27 februarie 2006 și a obținut marca T.F., la o dată ulterioară

înregistrării și folosirii mărcilor sale în principal în Germania și apoi

inclusiv în țări din vecinătatea României, pentru clasele de produse și pentru

serviciile conexe claselor pentru care a creat, a înregistrat și a folosit

marca T. anterior depunerii cererii de marcă. Marca T. a fost creată,

înregistrată și utilizată extensiv pentru produsele pentru care a fost

înregistrată, cu mult anterior datei de 27 februarie 2006.

Reclamanta a mai

arătat că marca pârâtei a fost înregistrată cu rea credință, deoarece, aceasta

a avut posibilitatea să cunoască marca T., aparținând reclamantei, în legătură

cu produsele și serviciile pentru care este înregistrată, înainte de data

depunerii cererii, cel puțin din datele publice. Pârâta, printr-o acțiune

rezonabil de diligentă, de precaută și de avizată, a știut sau ar fi trebuit să

știe din datele publice, înainte de depunerea cererii sale de înregistrare a

mărcii, că reclamanta este titulara mărcii și că aceasta folosește marca pentru

a-și marca produsele pe care le comercializează în rețelele de distribuție

proprii. Reclamanta a arătat că a depus prima cerere de înregistrare a mărcii T.S.

în Germania la data de 23 martie 1987, iar, ulterior, a mai depus și altă

cerere la data de 17 ianuarie 1990, cereri care au fost revendicate ca bază

(seniority) pentru marca comunitară înregistrată pentru produse din clasele 24

si 25. Reclamanta a depus prima cerere de înregistrare a mărcii T. în Germania

la data de 2 decembrie 1992, marca revendicată ca bază (seniority) pentru marca

comunitară, înregistrată pentru produse din clasele 24 si 25.

Marca T. este o marcă

verbală fantezistă, care nu are nici o semnificație anume, ci este alcătuită

fonetic astfel încât sa aibă o rezonanță sonoră, bine definită și ușor de

reținut.

Mărcile comunitare au

fost publicate în Buletinul O.H.I.M. nr. 2003/048 la data de 10 iunie 2003.

Buletinul O.H.I.M. este public și poate fi accesat liber și pe Internet, astfel

încât pârâta a avut posibilitatea să cunoască cele două mărci cu cel puțin doi

ani înainte de 27 februarie 2006, data depunerii cererii sale. Pârâta a

înregistrat marca printr-un reprezentant calificat și autorizat să consilieze

și să reprezinte clienții în fața O.S.I.M., SC H.A. SRL din Sf. Gheorghe. Ca

atare, înaintea depunerii cererii, pârâta a avut posibilitatea să verifice

disponibilitatea mărcii.

În România,

reclamanta a arătat că deține dreptul asupra mărcilor comunitare – T.S. în

clasele 18, 24 si 25 și respectiv M.C. T. în clasele 18, 24 si 35, începând din

data de 1 ianuarie 2007, prin efectul Regulamentului Mărcii Comunitare EC/40/94

- art. 159 și respectiv prin Comunicarea nr. 2/06 a Președintelui O.H.I.M.

Înregistrarea

mărcilor comunitare, ca și înregistrarea mărcilor internaționale este un proces

total transparent, public, toate cererile putând fi consultate cu ușurință de

către orice membru al publicului la câteva zile după depunerea lor fără nicio

taxă, fie la adresele de Internet ale Registrului Mărcilor Comunitare sau

respectiv Registrului Mărcilor Internaționale, fie solicitând informații în

scris la O.S.I.M. Aceasta înseamnă că informația privind mărcile reclamantei a

fost disponibilă publicului cu mult anterior datei de 27 februarie 2006.

Totodată, reclamanta

utilizează mărcile sale înregistrate T. într-o formă stilizată, respectiva

stilizare fiind creată anterior datei de 27 februarie 2006 și constând în

următoarele: cuvântul T. este scris într-o grafie specială, în scriere aldină,

cu umbre, prima literă fiind scrisă ca majusculă, următoarele - litere mici,

iar sub cuvântul T. este plasat cuvântul descriptiv F. (adică modă), scris cu

caractere mari de tipar, delimitat orizontal, deasupra și dedesubt, cu linii.

Acest logo este

prezentat și pe site-ul Internet ce îi aparține, fiind astfel publicat înainte

de data de 27 februarie 2006. Acest logo, format pe baza mărcilor sale și care

poate fi interpretat M.T. sau S.T., constituie și firma magazinelor sale, fiind

publicat în toate revistele care prezintă confecții și îmbrăcăminte.

Ulterior datei de

depozit a mărcilor sale T., precum și a creării de către reclamantă a grafiei

de mai sus, pârâta a depus la înregistrare a cărei grafie este identică cu cea

utilizată de reclamantă pentru magazinele proprii, iar lista de produse este în

mod evident identică cu cea a mărcilor reclamantei (produsele din clasa 25 sunt

cele ale mărcii comunitare X sau a mărcii internaționale Y, iar cea de servicii

este similară cu cea a mărcii comunitare X).

Având in vedere atât

conținutul, cât si logo-ul mărcii sale, creația sa este una pur imaginativă,

originală, astfel încât probabilitatea ca pârâta sa aibă o inspirație absolut

identică în formă și în conținut este nulă.

Reclamanta a apreciat

că reaua-credință a pârâtei este evidențiată de coincidența izbitoare dintre

conținutul verbal și fonetic al mărcii, de forma de prezentare a mărcii din

logo-ul de mai sus și marca T.F. Întrucât numele mărcii sale T. nu are nici un

înțeles în sine, este creat de reclamantă pentru o ușoară reținere de către

consumatori, iar modul de reprezentare grafică, stilul scrierii, caracterul

literelor, modul de aliniere a cuvântului descriptiv „Fashion”, este de

necrezut și imposibil ca acest lucru să se datoreze unei coincidențe

întâmplătoare, ca pârâta să „creeze” o marcă identică cu logo-ul mărcii

reclamantei, pentru produse și servicii identice sau similare cu produsele

sale, fără ca deponentul mărcii ulterioare să aibă cunoștință de marcă și de

modul său de folosire.

S-a subliniat,

totodată, că pârâta este o societate comercială care are ca obiect de

activitate comerțul cu autovehicule și servicii conexe acestui domeniu, ce nu

au nici o legătură cu comerțul cu obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte sau

cu designul vestimentar, fapt confirmat de altfel și de faptul că societatea nu

are niciun angajat și nu a avut nicio activitate comercială în anii 2006 si

2007.

Reclamanta a susținut

identitatea sub aspectul elementului verbal al semnului înregistrat ca marcă

(respectiv T.F.) cu mărcile anterioare T., precum și identitatea produselor și

a serviciilor, întocmind tabele cu marca a cărei anulare o solicită și mărcile

reclamantei.

De asemenea, a

susținut că există identitate fonetică și vizuală a semnului înregistrat ca

marcă cu forma efectivă de utilizare a mărcilor anterioare T. pe firma

magazinelor și pe produsele reclamantei, precum și pe Internet.

S-a menționat că la

aceeași dată la care a depus la înregistrare marca, pârâta a mai depus la

înregistrare și a obținut mărci care aparțineau altor subiecți de drept

anterior, cu sediul în Germania, dar folosite inclusiv în Ungaria, țara vecină

României, respectiv mărcile M.M., R., iar trei luni mai târziu marca W.M.

Reclamanta a considerat

că acest comportament repetitiv de a depune la înregistrare în România mărci

aparținând altor titulari de drept, s-a efectuat cu rea credință, în scopul

comercializării mărcilor către adevărații proprietari sau a obținerii de

foloase necuvenite din împiedicarea titularilor de a-și exercita drepturile în

România.

Pârâtul Oficiul de

Stat pentru Invenții și Mărci a solicitat instanței să rețină lipsa culpei sale

procesuale și să se pronunțe pe baza probelor administrate în cauză, precum și

respingerea capătului de cerere privind cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinare,

pârâta SC A.C. SRL a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În cuprinsul

apărărilor sale, pârâta a invocat excepțiile: necompetența materială a secției

civile în soluționarea cauzei, susținând că dosarul ar trebui înaintat secției

comerciale (excepție calificată de instanță ca fiind cea a necompetenței

funcționale); lipsa calității procesuale active; lipsa capacității procesuale a

reclamantei; lipsa interesului; lipsa procedurii prealabile; prescripția

dreptului material la acțiune. Aceste excepții au fost respinse prin încheierea

de ședință din 02 aprilie 2009, pentru motivele expuse în respectiva încheiere

(fila 454 dosar fond).

Pe fondul cauzei,

pârâta a arătat că marca T.F. a fost înregistrată după o prealabilă verificare

din partea O.S.I.M. ca marcă individuală, dar și combinată, din moment ce

conține elemente figurative (conform anexelor 5, 6, 7), pe când mărcile

înregistrate de reclamantă figurează în parte ca mărci individuale nu și

combinate (anexa 3) și cu scris standard (anexa 4).

Pârâta arată că este

total eronată opinia reclamantei, în sensul că marca în sine este T., din

moment ce chiar Certificatul de înregistrare din 27 februarie 2006 obținut,

confirmă denumirea mărcii, acesta fiind T.F. De altfel, dacă expresia „Fashion”

ar fi un nume comun, așa cum afirmă reclamanta, este de la sine înțeles că și

din denumirea înregistrată de reclamantă la 19 mai 2006 T.S., face parte

cuvântul – sports - un cuvânt comun. Or, în această situație, contradicția

reclamantei este evidentă, din moment ce, dacă anterior s-a înregistrat marca T.

pentru clasa 25, nu mai era necesară înregistrarea mărcii T.S. tot pentru clasa

include aria geografică a țării noastre, așa cum rezultă din materialul

prezentat de reclamantă, observația fiind valabilă și în cazul înregistrării

mărcii T.S.

Susținerea

reclamantei, neacoperită prin dovezi, cum că SC A.C SRL nu ar fi avut în cursul

anilor precedenți nicio activitate și nici un salariat, nerealizând profit,

este total neîntemeiată.

În privința

înregistrării mărcii internaționale T.S. din 12 decembrie 2003 și a mărcii T. din

30 ianuarie 2003, consideră că acestea, din moment ce nu au fost înregistrate

și la O.S.I.M., nu au valabilitate și, ca atare, nu-și produc efecte pe

teritoriul României. În ceea ce privește înregistrarea mărcilor comunitare T.S.

din 14 octombrie 2002, T. din 9 octombrie 2002 și T. din 25 ianuarie 2006

solicitată de către SC T.H. GmbH, arată că acestea s-au înregistrat înainte ca

România să fie membră UE. De altfel, societatea reclamantă nu utilizează numele

de T. ca nume de firmă, acest cuvânt fiind doar o parte a denumirii exacte, ci

folosește ca o marcă cu scris și design aparte.

Pârâta a susținut că

nu a avut intenția de a înregistra cu rea credință marca T.F., din moment ce SC

T.F.I. SRL, ca persoană juridică română, a fost înregistrată ulterior, la 10

mai 2007 și nicio firmă din cadrul grupului T. nu a desfășurat vreo activitate

pe teritoriul tării și nici nu a fost înregistrată în România o marcă identică

sau asemănătoare cu cea înregistrată de pârâtă sub nr. 82550 din 27 februarie 2006.

Dimpotrivă, susține

că reaua intenție pentru folosirea mărcii T. provine chiar de la subsidiara

firmei reclamante T.F.I. SRL, înființată la 10 mai 2007 și care folosește

abuziv prin denumire marca T.F., motiv pentru care pârâta arată că a fost

obligată să someze reclamanta prin Executor Judecătoresc.

Pârâta a mai susținut

că reclamanta nu face dovada că ar avea dreptul de a folosi semnul T. pe teritoriul

țării noastre, din documentație nerezultând că ar avea vreun drept asupra

folosirii semnului T. și nici faptul că ar avea înregistrată comunitar sau

internațional marca T.F.

S-a mai susținut,

prin întâmpinare, că reclamanta, în cazul în care era interesată, avea toate

posibilitățile legale de a se opune înregistrării mărcii în condițiile art. 23

și următoarele din lege, întrucât pârâta s-a înregistrat la 10 mai 2007, iar

publicarea înregistrării mărcii s-a realizat la 30 septembrie 2007. În vederea

obținerii Certificatului de înregistrare a mărcii, societatea pârâtă a încheiat

un contract de reprezentare cu SC H.A. SRL, cu scopul ca aceasta să cerceteze,

să concilieze și să o reprezinte în legătură cu procedura de înregistrare a

mărcii, firma urmând o înregistrare geografică valabilă doar pe teritoriul

României, fapt care, după o temeinică examinare în fond a acestei cereri, nu a

întâmpinat niciun impediment.

Se mai susține că, la

data respectivă, înregistrarea internațională a mărcii de către reclamantă nu

s-a realizat în România în condițiile art. 65-66 din lege, aceasta fiind

înregistrată în UE după ce a obținut certificatul. La data intrării României în

Uniunea Europeană, pârâta avea deja marca T.F. înregistrată, reclamanta

înființând firma cu personalitate juridică română ulterior, în 2007.

Referitor la temeiul

de drept al cererii pentru anularea mărcii înregistrate, pârâta a susținut că

acțiunea promovată este inadmisibilă, deoarece se bazează pe interpretarea

unilaterală a legii. Potrivit art. 48 alin. (4) din lege, „anularea

înregistrării mărcii nu poate fi cerută pentru motivul existenței unui conflict

cu o marcă anterioară, dacă aceasta din urmă nu îndeplinește condițiile prevăzute

de art. 45 și 46”. Aceste condiții, fără să fie cumulative, nu sunt

îndeplinite, din moment ce perioada neîntreruptă de 5 ani pentru nefolosirea

efectivă a mărcii nu s-a împlinit (art. 45 lit. a)). Or, potrivit art. 46 alin.

(2), „titularul nu poate fi decăzut din drepturile sale, dacă în perioada de la

expirarea duratei prevăzute la art. 45 alin. (1) lit. a), până la prezentarea

cererii de decădere marca a fost folosită efectiv”.

Potrivit prevederilor

art. 47, dovada folosirii mărcii revine pârâtei, putând fi făcută prin orice

mijloc de probă. În acest sens, pârâta susține că, în calitate de beneficiar, a

încheiat contractul comercial din 15 iunie 2008 pe o perioadă de 5 ani pentru

fabricarea de articole de îmbrăcăminte purtând marca T.F., conform anexei 1 și

2 la contract, în baza comenzii și ofertei de preț din 01 iulie 2008.

Pentru realizarea

acestor produse, care vor purta obligatoriu denumirea mărcii pentru care a

obținut Certificatul de înregistrare de la O.S.I.M., pârâta arată că a comandat

„etichete țesute T.F. în trei culori, cu dimensiunea 24 mm/50mmm, conform

mostrei”.

S-a mai susținut în

întâmpinarea incidența art. 49 din lege, care prevede că „Titularul unei mărci

anterioare, care cu știință a tolerat într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani

folosirea unei mărci posterior înregistrate, nu poate să ceară anularea și nici

să se opună folosirii mărcii posterioare pentru produsele și serviciile pentru

care această marcă posterioară a fost folosită, în afară de cazul în care

înregistrarea mărcii posterioare a fost cu rea-credință”.

Potrivit prevederilor

art. 35 din lege, „înregistrarea mărcii conferă titularului său un drept

exclusiv asupra mărcii”. Or, în speță, de la data înregistrării mărcii și până

la introducerea cererii de anulare, pârâta, în calitate de titular al mărcii

înregistrate sub nr. 82550 pentru produsele din grupa 25 și 35, a realizat

efectiv acte de comerț, situație în care nu se poate reține culpa societății și

drept consecință, în opinia sa, nu poate fi admisă acțiunea în anulare promovată

nefondat de reclamantă.

În ceea ce privește

poziția procesuală a pârâtei O.S.I.M., prima pârâtă a arătat că, potrivit art. 4

din Legea nr. 84/1998 „Dreptul asupra mărcii este dobândit și protejat prin

înregistrarea acesteia la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci”. O.S.I.M.

examinează, printre altele, și motivele de refuz prevăzute de art. 5 alin. (1)

și art. 6 (art. 19 alin. (2) lit. a). Or, sub acest aspect, la data

înregistrării mărcii T.F. sub nr. 82550, nu exista niciun impediment, nefiind

invocat acest aspect nici de reclamanta SC T.H. GmbH, situație în care

consideră că nici instanța nu va putea reține un asemenea aspect pe baza

materialului probator existent la dosarul cauzei.

Pârâta a mai susținut

că prezumția de bună credință nu a fost răsturnată, precum și faptul că

acțiunea promovată este lipsită de interes, reclamanta nejustificând interesul

promovării cererii de anulare, câtă vreme nu a făcut dovada că are o protecție

anterioară a mărcii T.F. și nici nu a adresat vreo cerere O.S.I.M.-lui în

vederea obținerii unei protecții viitoare.

Prin sentința civilă nr.

1391 din 03 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a

civilă, s-a admis acțiunea și s-a dispus anularea mărcii T.F., aparținând

pârâtei, înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci. A fost

obligat pârâtul O.S.I.M. la radierea înregistrării mărcii și la publicarea

radierii în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială - Secțiunea Mărci.

Pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în

cuantum de 1.824,3 lei.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanta este

persoană juridică germană, fiind unul dintre cei doi asociați ai societății SC

T.F.I. SRL, alături de asociatul austriac T.F.A.V. GmbH, după cum rezultă din

înscrisurile depuse în anexele 3, 4 și 11 ale acțiunii principale, precum și

din extrasul Registrului Comerțului al Tribunalului Local Munster - Germania,

depus la filele 444 și următoarele din dosar.

Obiectul de activitate

a reclamantei constă „în comerțul cu îmbrăcăminte și textile, precum și alte

obiecte de necesitate zilnică, îndeosebi realizarea unor afaceri cu (magazine

de) îmbrăcăminte și a unor piețe de îmbrăcăminte. Obiectul activității cuprinde

și activitatea de comerț cu bunuri și efectuarea de servicii și administrări,

care în sensul cel mai larg sunt în legătură cu obiectul întreprinderii.

Obiectul întreprinderii cuprinde și achiziționarea, posesia și administrarea de

societăți sau părți de societăți la societăți care realizează direct sau

indirect întreprinderi ale comerțului de îmbrăcăminte sau care aduc serviciile

pentru realizarea comerțului. Societatea este îndreptățită pentru executarea

tuturor afacerilor (magazinelor) care sunt adecvate să servească direct sau

indirect scopului principal al întreprinderii. Poate înființa filiale și

întreprinderi fiică și să participe la întreprinderi identice sau asemănătoare”

(Extrasul Registrului Comerțului al Tribunalului Local Munster - Germania,

depus la filele 444 și următoarele din dosar).

Reclamanta este

titulara mărcilor internaționale T.S., pentru produsele din clasele 18, 24 și

25, cu perioadă de protecție 12 decembrie 2003 - 12 decembrie 2013, T.

înregistrată pentru produsele din clasa 25 sub nr. 796950, cu perioadă de

protecție 30 ianuarie 2003 - 30 ianuarie 2013. De asemenea, reclamanta este

titularul mărcilor comunitare – T.S. pentru produsele din clasele 18, 24, 25,

cu perioadă de protecție 14 octombrie 2002 – 14 octombrie 2012; – T. pentru

produsele din clasele 18, 24, 25, cu perioadă de protecție 9 octombrie 2002 – 9

octombrie 2012; T. pentru produsele din clasa 35 și valabilă pentru perioada 25

ianuarie 2006 – 25 ianuarie 2016 (anexele 3-7 ale acțiunii principale). Este de

menționat că, pentru mărcile T. și T.S., reclamanta a depus primele cereri în

anii 1990 și 1992.

Cuvântul T., care

alcătuiește mărcile reclamantei, nu are nicio semnificație în limba germană,

limba națională a reclamantei, și nici într-o altă limbă oficială, numele

comercial al reclamantei fiind identic cu numele mărcilor înregistrate. De

asemenea, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că magazinele reclamantei,

cataloagele de prezentare a produselor și reclamele acestora poartă denumirea T.F.,

cuvântul „fashion” însemnând, în limba engleză, „modă”.

Cu începere din anul

2007 – septembrie-octombrie, reclamanta a deschis un lanț de magazine în

România, sub denumirea T.F., potrivit înscrisurilor din anexele 10, 11 ale

acțiunii și celor de la filele 410-438, anterior, reclamanta deținând un lanț

de magazine în alte țări din Europa, multe dintre aceste magazine funcționând

pe teritoriul Ungariei, începând cu anul 2004 (anexa 9), în alte țări europene

- începând cu anul 2000 (filele 312-438).

Din analiza acestor

înscrisuri, rezultă că mărcile sub care își comercializează produsele

reclamanta, sunt formate din cuvântul T., scris cu majusculă și, apoi, cu

litere mici, literele îngroșate, cuvântul T. fiind scris cu roșu, literele

fiind marcate cu linie albastră, sub acest cuvânt, încadrat deasupra și

dedesubt de linii drepte orizontale, fiind scris cuvântul FASHION, cu caractere

mari, totul într-un dreptunghi de culoare galbenă.

Pârâta SC A.C. SRL este

persoană juridică română, înregistrată la Registrul Comerțului în anul 2004, cu

sediul în Târgu Secuiesc, jud. Covasna. Obiectul de activitate al societății

pârâte constă în: comerț cu autovehicule, întreținerea și repararea acestora,

comerț cu piese și accesorii pentru autovehicule, comerț cu motociclete, piese

și accesorii aferente, și reparații, comerț cu amănuntul al carburanților

pentru autovehicule.

Pârâta este titulara

mărcii T.F., având dată de depozit 27 februarie 2006 și fiind înregistrată la O.S.I.M.,

pentru produsele din clasele 25 și 35, înregistrarea mărcii fiind publicată în

Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală nr. 9/2007, după cum rezultă din

analiza extrasului depus la filele 18, 19 din dosar. Marca pârâtei este formată

din aceleași cuvinte ca și cele ale mărcilor reclamantei, fiind scrise în

aceeași modalitate.

În calitatea sa de

titular al mărcii pentru produsele din clasele 25 și 35 (îmbrăcăminte, articole

care servesc la acoperirea capului; publicitate, gestiunea afacerilor

comerciale, administrație comercială, lucrări de birou, regruparea în avantajul

terților a produselor de îmbrăcăminte și articole care servesc la acoperirea

capului, permițând consumatorilor să le vadă și să le cumpere comod în

magazine, la standuri sau pe bază de comandă prin poștă, internet sau prin alte

mijloace de comunicații), pârâta a încheiat Contractul nr. 1 din 15 iunie 2008

cu SC B.B. SRL, în temeiul căruia această din urmă societate urmează să fabrice

articole de îmbrăcăminte marca T.F. pentru pârâtă, comenzile produselor fiind

depuse la filele 263-268 din dosar. De asemenea, în scopul comercializării

produselor de îmbrăcăminte, pârâta a comandat către SC G.T. SRL Iași etichete,

modelul etichetelor fiind depus la fila 256 din dosar. Acestea sunt formate

dintr-un dreptunghi de culoare galbenă, cuprinzând cuvintele T.F., scrise în

aceeași modalitate ca și mărcile reclamantei.

În calitatea sa de

titular al mărcii, pârâta a comunicat T.F.I. SRL, societate ce face parte din

grupul german, notificarea depusă la filele 81, 82, înregistrată la executorul

judecătoresc la 5 decembrie 2008, punând în vedere societății notificate să

înceteze folosirea mărcii T.F. și convocând-o la conciliere, în temeiul art. 7201

C. proc. civ., pentru data de 9 ianuarie 2009. Prin adresa de răspuns de la

filele 365, 366 din dosar, societatea T.F.I. SRL a răspuns pârâtei, arătând că

nu există motive întemeiate care să justifice participarea la întâlnire,

subliniind că nu a săvârșit acte de încălcare a mărcii înregistrate de pârâtă

în mod fraudulos.

Potrivit art. 48 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, orice persoană interesată poate cere

Tribunalului București anularea înregistrării mărcii, dacă înregistrarea s-a

făcut cu rea-credință, textul alin. (2) stipulând că acțiunea în anulare pentru

motivul prevăzut la lit. c), poate fi introdusă oricând în perioada de

protecție a mărcii. În același sens, este și conținutul Regulii 32 din H.G. nr.

833/1998.

Așadar, persoana care

declanșează acțiunea în anularea mărcii pentru înregistrarea cu rea-credință,

trebuie să facă dovada interesului și a relei credințe la momentul

înregistrării mărcii de către pârât.

Tribunalul a

considerat că în speță, reclamanta a dovedit condiția interesului, prin aceea

că este titularul mărcilor comunitare T. și T.S., înregistrate în Buletinul O.H.I.M.

nr. 2003/048 din 10 iunie 2003, mărci înregistrate, inițial, în Germania (anii

1990, 1992) și, mai apoi, și în alte state, ca și pe cale internațională,

potrivit Aranjamentului și Protocolului de la Madrid.

Potrivit art. 4 alin.

(1) al Aranjamentului de la Madrid, cu începere de la înregistrarea făcută la

Biroul Internațional, protecția mărcii în fiecare dintre țările contractante

interesate, va fi aceeași ca în cazul în care marca ar fi fost depusă direct în

țara respectivă. Rezultă că marca internațională este protejată în aceleași

condiții ca atunci când ea face obiectul unui depozit în fiecare stat al

Uniunii. Conform art. art. 6 și 7 ale Aranjamentului, durata depozitului

internațional este de 20 de ani, cu posibilitatea prelungirii pe durată

nedefinită prin reînnoiri repetate, Protocolul referitor la acest Aranjament

stabilind durata protecției de 10 ani, cu posibilități de reînnoiri repetate.

Conform art. 65 din

Legea nr. 84/1998, „Dispozițiile prezentei legi se aplică și înregistrărilor

internaționale ale mărcilor, efectuate conform Aranjamentului de la Madrid sau

Protocolului referitor la Aranjament, care își extind efectele lor în România,

afară de cazul în care prin aceste convenții nu se prevede altfel”.

În raport de aceste

considerente, instanța de fond a reținut că reclamanta a făcut dovada că are

calitatea de persoană interesată în declanșarea acțiunii în anulare, sens în care

vor fi înlăturate susținerile pârâtei din întâmpinare, ca și din răspunsul la

interogatoriu, în sensul că reclamanta nu poate contesta drepturile asupra

mărcii pârâtei, motivat de faptul că marca aparținând pârâtei este anterioară.

În același sens, reclamanta și-a dovedit interesul în formularea prezentei

acțiuni, deoarece a fost notificată, prin societatea sa din România, în scopul

încetării folosirii mărcilor sale.

În al doilea rând,

tribunalul a constatat că reclamanta a făcut dovada relei-credințe a pârâtei la

momentul înregistrării mărcii. S-a reținut că pârâta a mandatat o societate

specializată în proprietate intelectuală, pentru a depune diligențele și a

obține înregistrarea mărcii, iar o atare societate, formată din consilieri în

proprietate intelectuală, putea să cunoască faptul că mărcile reclamantei sunt

anterioare, fiind înregistrate pe cale internațională, dintr-o simplă

verificare a Buletinului O.H.I.M., accesibil pe internet.

Acest aspect a fost

coroborat, în aprecierea relei-credințe la momentul înregistrării mărcii, cu

împrejurarea că, din obiectul de activitate al pârâtei nu făcea parte comerțul

cu îmbrăcăminte, cu care s-ar asocia folosirea cuvântului „fashion”, din

extrasul eliberat de O.R.C., dar și din Actul Constitutiv al pârâtei, rezultând

că aceasta comercializa autovehicule și accesorii ale acestora. Împrejurarea că

pârâta a încheiat un contract de furnizare a obiectelor de îmbrăcăminte,

comandând un număr redus de astfel de produse, dar și etichete purtând marca

reclamantei, nu poate duce la o concluzie contrară. Nici extinderea ulterioară

a obiectului de activitate de către pârâtă (filele 509, 510) nu poate atrage o

altă concluzie, actul constitutiv fiind actualizat la 29 decembrie 2008, după

data înregistrării mărcii.

Instanța a mai

reținut că există identitate fonetică, verbală, vizuală și conceptuală între

semnele folosite ca mărci de reclamantă și pârâtă, fiind dificil de crezut că

semnul solicitat la înregistrare de către pârâtă este creația sa, față de

caracterele literelor, de așezarea suprapusă, de folosirea identică a liniilor

ce delimitează cuvântul FASHION. În acest context, Tribunalul a înlăturat

susținerile pârâtei, potrivit cărora ar fi ales cuvântul fantezist T. pornind

de la împrejurarea că, în România, cuvântul este des întâlnit ca nume de

familie ori ca denumire de societate comercială, având în vedere cele anterior

reținute, cu privire la identitatea semnelor folosite ca mărci de către cele

două societăți, faptul că pârâta nu a solicitat ca marcă doar cuvântul T., ci

l-a alăturat cuvântului FASHION, împreună cu liniile orizontale aflate peste și

sub acest cuvânt și cu întreaga așezare a celor două cuvinte.

S-a considerat că

reaua-credință a pârâtei la înregistrarea mărcii este probată de către

reclamantă și prin depunerea înscrisurilor din care rezultă că, în aceeași

perioadă de timp, pârâta a solicitat și obținut înregistrarea și a altor mărci,

identice cu cele aparținând altor companii străine (filele 103-136 din dosar).

Chiar dacă aceste mărci nu fac obiectul cauzei, tribunalul a reținut că

înregistrarea acestora, alături de marca T.F., dovedește intenția pârâtei de a

obține drepturi de proprietate intelectuală, în dauna intereselor comerciale

ale altor persoane.

Instanța de fond a

înlăturat apărările pârâtei referitoare la incidența art. 45 și 47 din Legea nr.

84/1998, având în vedere că aceste dispoziții reglementează acțiunea în

decăderea titularului din drepturile conferite de marcă, și nu acțiunea în

anulare. De asemenea, s-a considerat că nu este aplicabil cauzei nici textul art.

49 din lege, nu numai pentru că nu a trecut un termen de 5 ani de la data

înregistrării mărcii pârâtei, dar și pentru aceea că, în speță, se solicită

anularea mărcii pentru înregistrarea cu rea-credință.

De asemenea, s-au

considerat neîntemeiate apărările pârâtei, potrivit cărora acțiunea reclamantei

ar fi inadmisibilă, pentru aceea că reclamanta nu a urmat procedura

administrativă prevăzută de art. 23 din Legea nr. 84/1998. Astfel, procedura

opoziției este una facultativă, și nu obligatorie, caracterul facultativ al

acesteia rezultând din folosirea sintagmei „.pot face opoziție”. Nici art. 48

din lege, ce reglementează acțiunea în anulare, nu cuprinde o dispoziție în

sensul parcurgerii unei proceduri administrative prealabile.

Împotriva acestei

sentințe și a încheierii de ședință din 02 aprilie 2009, pârâta a declarat

apel.

În motivarea apelului

s-a arătat că reclamanta nu are calitate procesuală activă, deoarece este

persoană juridică de naționalitate germană, coasociat în cadrul SC T.F.I. SRL

cu sediul în București, sector. 1, înregistrat la O.R.C., având o cotă de

participare la constituirea capitalului social de 0,004%. Sub acest aspect, în

opinia apelantei, este limpede că această societate înregistrată în Germania a

fost cooptată în rândul coasociaților societății române, tocmai pentru a fi

utilizată „la nevoie„ în scopul de a bloca fie pe cale administrativă, fie pe

cale juridică interesele celorlalte societăți înregistrate în România, ori în

țările UE, care au înregistrat marca T.F. în condiții legale, dar care în

această acerbă concurență comercială pot să lezeze într-un fel sau altul

interesele economico-financiare ale societăților multinaționale, mai ales dacă

aceste societăți indigene sunt constituite din asociați persoane fizice de

cetățenie română.

Apelanta a mai

susținut că instanța de fond nu a motivat respingerea excepției capacității

procesuale a reclamantei și că soluția de respingere a excepției lipsei de

interes este nelegală, întrucât reclamanta nu a dovedit că ar avea un interes

material sau moral legitim, personal, născut și actual, acesta acționând de fapt

în numele și în interesul SC T.F.I. SRL, înregistrată ca persoană juridică

română, și în care deține o singură parte socială. Așa fiind, prima instanță

prin soluția de respingere se referă doar la un interes general, care nicicum

nu este un interes personal și ca atare nici legitim, născut și actual care

trebuia să existe la momentul promovării acțiunii.

În ceea ce privește

respingerea excepției prescripției, instanța de fond s-a pronunțat prematur,

întrucât în momentul luării acestei hotărâri (02 aprilie 2009) deja a avut sau

trebuia să aibă convingerea intimă că înregistrarea mărcii pârâtei a fost

solicitată cu rea credință, anticipând soluția ce se va da pe fondul cauzei.

Or, această convingere s-a definitivat doar cu ocazia pronunțării asupra

fondului din 03 decembrie 2009, de unde concluzia că respingerea acestei

excepții a fost nelegală.

Apelanta a evidențiat

faptul că s-au depus de către O.S.I.M. acte și înscrisuri, cu ocazia dezbaterii

din 01 octombrie 2009, precum și concluzii scrise, cu nerespectarea

principiului multiplului exemplar prevăzut de art. 115 și următoarele C. pr.

civ., aceste acte nefiind comunicate către pârâtă, deși a solicitat prin notele

de ședință depuse la dosarul cauzei, prima instanță dispunând chiar comunicarea

reciprocă a tuturor actelor.

Cu ocazia dezbaterii

din 26 noiembrie 2009 reclamanta, prin reprezentant legal, a solicitat amânarea

cauzei fără discuții, pentru „depunerea cererii de comunicare a înscrisului și

interogatoriului”, Tribunalul a pus în discuție părților „cererea de comunicare

a interogatoriului, a înscrisurilor atașate acestuia, a notelor scrise depuse

la dosar de O.S.I.M., deși la apelul nominal prin aceeași încheiere se constată

că s-a prezentat reclamanta prin avocat, lipsind celelalte părți. Ulterior,

chiar reclamanta prin avocat arată că se opune cererii pe care a formulat-o,

iar în mod cu totul inexplicabil, cu încălcarea dispozițiilor imperative ale

legii și a principiilor de drept statornicite „instanța reține că

interogatoriul și concluziile scrise nu se comunică părților”.

În această situație,

apelanta a apreciat că a fost lipsită de dreptul de a se apăra și de a avea

parte de o judecată echitabilă, considerând a nu fi îndeplinite condițiile

procedurale prevăzute de lege.

Cu privire la fondul

cauzei, apelanta a arătat că situația de fapt nu a fost corect reținută de

prima instanță.

S-a mai arătat că,

deși pârâtul O.S.I.M. a fost obligat la radierea înregistrării mărcii, totuși

societatea apelantă a fost obligată la suportarea cheltuielilor de judecată,

fiind aplicate greșit prevederile art. 274 C. proc. civ., care impun obligarea

solidară a părților la plata acestor cheltuieli.

Reclamanta avea

posibilitatea ca în termen de 3 luni de la data publicării mărcii T.F. din 27

februarie 2006, să se opună motivat la înregistrarea acestei mărci. Acest fapt

nu s-a realizat, dar nici nu a fost observat de instanță prin hotărârea dată.

Or, neurmărirea Buletinului Oficial de Proprietate Industrială de către

reclamantă, ca persoană interesată pentru a observa din timp orice încercare a

unei terțe persoane de înregistrare a unei mărci similare, nu poate fi pusă în

sarcina pârâtei, chiar dacă prima instanță a trecut neobservat și acest aspect.

S-a susținut că

instanța de fond a reținut greșit opinia pârâtului O.S.I.M. cum că citarea

acestuia se face numai în scopul de a pune la dispoziția instanței

judecătorești „actele, documentele și informațiile necesare judecării cauzei cu

care a fost investită”. Dimpotrivă, O.S.I.M. are sarcini și obligațiuni bine

definite prin lege privind verificarea și examinarea în fond a tuturor

aspectelor cu ocazia înregistrării unei mărci, care însă în prezenta cauză nu

s-a realizat, întrucât se pare că Certificatul de înregistrare a mărcii T.F. s-a

obținut fără ca în prealabil să fi avut loc o examinare de fond a cererii

societăți apelante.

Înregistrarea ca persoană

juridică în România a SC T.F.I. SRL a avut loc ulterior datei de depozit,

respectiv la 10 mai 2007, dată până la care nicio firmă din cadrul grupului T. nu

a desfășurat vreo activitate pe teritoriul țării și nici nu a fost înregistrată

în România o marcă identică sau asemănătoare cu cea înregistrată de reclamantă,

chiar dacă în mai multe țări în Europa Centrală și de Est au deschis o serie de

magazine proprii.

De altfel, în

privința înregistrării mărcii internaționale T.S. (din 12 decembrie 2003) și a

mărcii T. (din 30 ianuarie 2003), consideră apelanta că acestea, din moment ce

nu au fost înregistrate și la O.S.I.M., nu au valabilitate și ca atare nu-și

produc efecte pe teritoriul României, iar în ceea ce privește înregistrarea

mărcilor comunitare T.S. (din 14 octombrie 2002), T. (din 09 octombrie 2002) și

T. (din 25 ianuarie 2006), acestea s-au înregistrat înainte ca România să

devină membră UE.

Apelanta a susținut

că se bucură de dreptul de prioritate, fiind cea care a efectuat prima

depozitul unei cereri de înregistrare a mărcii. Dreptul de prioritate

reprezintă o derogare de la principiului teritorialității, din moment ce chiar

Convenția de la Paris consacră un drept de prioritate unionist. Or, potrivit art.

9 din această Convenție, dreptul la marcă aparține persoanei care a depus prima

cererea de înregistrare.

S-a mai arătat în

susținerea apelului că instanța de fond a nesocotit că societatea pârâtă se

poate bucura de acest drept la constituirea unui depozit de marcă comunitară

pentru aceeași marcă de bunuri sau servicii, identice, de un drept de

prioritate de 6 luni. La fel, nu s-a luat în considerare că o cerere de

înregistrare a unei mărci comunitare care a primit dată de depozit, va fi

echivalată într-un stat membru cu un depozit național reglementar, ținând seama

de principiul priorității revendicate.

În ideea de mai sus,

s-a solicitat a reține că în mod neîntemeiat a înlăturat prima instanță

apărările pârâtei (formulate prin întâmpinare, completare la întâmpinare și

precizare la întâmpinare), precum și la răspunsul dat la interogatoriu, în

sensul că „reclamanta nu poate contesta drepturile asupra mărcii pârâtei”

întrucât potrivit legii, înregistrarea mărcii conferă titularului său un drept

exclusiv asupra acesteia (art. 35 din lege).

Apelanta a mai arătat

că nu s-a făcut dovada relei credințe și că denumirea de T. nu este fictivă,

fantezistă ori născocită, creată ca și în cazul intimatei, ci este un nume de

familie utilizat în această zonă a tării de mai multe secole, chiar unul dintre

antecesorii coasociatului SC A.C. SRL purtând acest nume, așa cum rezultă din

adresa din 26 mai 2009 a Primăriei Tg. Secuiesc. S-a depus în fotocopie dovada

din Pagini Aurii a județului Covasna, unde sunt trecute mai multe persoane

abonate purtând acest nume și dovada că în Sf. Gheorghe există o societate

comercială cu denumirea de SC T. SRL cu care pârâta nu are nicio legătură.

Prin Decizia nr. 231/

A din 19 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și

pentru cauze privind proprietatea intelectuală a respins apelul pârâtei, ca

nefondat.

Criticile vizând

excepțiile soluționate prin încheierea de ședință din 02 aprilie 2009 au fost

înlăturate, cu următoarea motivare:

Excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantei a fost corect respinsă de prima

instanță, întrucât reclamanta a dovedit interesul în declanșarea acțiunii în

anulare, atât prin calitatea de titular al unei familii de mărci înregistrate T.

(înregistrate inițial în Germania, iar ulterior și în alte state, prin

procedura înregistrării internaționale sau înregistrate ca mărci comunitare, în

principal pentru produse din clasa 25), cât și prin aceea că a fost notificată

prin societatea sa din România, de către pârâtă, în scopul încetării folosirii

mărcilor sale.

În baza acelorași

considerente, s-a apreciat ca fiind corect respinsă și excepția lipsei de

interes a reclamantei, fiind de actualitate la momentul promovării acțiunii

necesitatea protejării mărcilor acesteia, utilizate în activitatea comercială,

desfășurată inclusiv prin intermediul administrării societății comerciale din

România T.F.I. SRL și fiind fără relevanță numărul părților sociale deținute de

reclamantă.

Referitor la excepția

lipsei capacității procesuale a reclamantei, instanța de apel a reținut că

apelanta-pârâtă nu indică prevederea din legea națională germană care ar fi

fost încălcată (pentru a fi invocate dispozițiile art. 158 din Legea nr. 105/1992

privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat și a se

solicita anularea cererii de chemare în judecată) și că reclamanta a făcut

dovada existenței sale cu extrasul din Registrul de Comerț al Tribunalului

Local Munster - Germania.

A fost apreciată

neîntemeiată și susținerea privind pronunțarea instanței de fond, cu

prematuritate, asupra excepției prescripției dreptului de a solicita anularea

înregistrării mărcii, întrucât, în conformitate cu dispozițiile art. 48 alin. (2)

din Legea nr. 84/1998, pentru motivul de anulare determinat de înregistrarea cu

rea-credință (art. 48 alin. (1) lit. c) se prevede posibilitatea de solicitare

a anulării, oricând în perioada de protecție a mărcii, condiție respectată în

speță, fără existența vreunei condiționări în legătură cu soluționarea fondului

litigiului.

Asupra criticilor

privind procedura de desfășurare a procesului în primă instanță, instanța de

apel a reținut următoarele:

Apelanta-pârâtă

invocă drept critică propria turpitudine, rezultată din manifestarea obligației

sale de urmărire a desfășurării și finalizării procesului, prevăzută de art. 129

alin. (1) teza I C. proc. civ. Astfel, fără a nega opțiunea acesteia asupra redelegării

unui reprezentant în instanță, Curtea a reținut că pârâta nu s-a prezentat la

niciun termen al procesului, fiind respectată de către instanță solicitarea

scrisă și constantă a părții de comunicare a înscrisurilor cauzei, în limitele

procedurale și fără încălcarea dispozițiilor art. 115 și următoarele C. pr.

civ. Totodată, au fost evitate amânări nejustificate ale soluționării cauzei.

S-a reținut corect la

termenul de judecată din 26 noiembrie 2009, că nu se impune amânarea

determinată de comunicarea notelor scrise depuse la dosar de către pârâtul O.S.I.M.

la termenul anterior din 01 octombrie 2009, neexistând temei procedural al

acestei solicitări, după cum interogatoriul și înscrisurile părții adverse

depuse la dosar la 19 noiembrie 2009, cu mai mult de 5 zile înaintea termenului

de judecată, nu au înlăturat posibilitatea pârâtei de a lua cunoștință de

conținutul acestora.

Totodată, nu se poate

reține ca rezultând din dispozițiile procedurale invocate privind întâmpinarea

(art. 115 și următoarele C. proc. civ.) existența unei obligații a pârâtului

care o depune, de a o comunica altei părți a cauzei decât cea adversă, fiind,

dimpotrivă, evidențiată de către legiuitor, posibilitatea formulării unor

apărări unitare în raport de calitatea comună de pârâți a părților (art. 117 C.

proc. civ.). În plus, la același termen de judecată din 26 noiembrie 2009,

cauza a fost lăsată la a doua strigare, iar amânarea soluționării a avut ca

motiv și respectarea posibilității părților de a depune la dosar propriile

concluzii scrise asupra procesului, conform art. 260 C. pr. civ. Nu se poate

reține astfel existența unei vătămări a pârâtei în dreptul la apărare și de a

avea parte de o judecată echitabilă.

În ceea ce privește

criticile din apel formulate pe fondul cauzei, instanța de apel a reținut următoarele

considerente:

Art. 274 alin. (1) C.

pr. civ. prevede obligarea la cheltuieli de judecată a părții căzute în

pretenții. Nu poate fi primită susținerea apelantei privind situarea în această

calitate și a pârâtului O.S.I.M., întrucât chemarea în judecată a acestuia a

fost efectuată în scopul statuării asupra obligației de radiere a înregistrării

mărcii și la publicarea radierii în Buletinul Oficial de Proprietate

Industrială – Secțiunea Mărci și nu de stabilire a unei culpe la înregistrare,

asupra căreia pârâta își poate exercita propriile drepturi. Obligațiile O.S.I.M.

în cauzele desfășurate în materia mărcilor, enunțate de art. 82 din Legea nr. 84/1998,

au fost îndeplinite pe parcursul procesului, fără a se reține o culpă

procesuală în sarcina acestuia, în limitele învestirii instanței.

Pornind de la

definiția cuprinsă în art. 12 și următoarele din Legea nr. 84/1998, Curtea a

reținut existența unei confuzii terminologice a apelantei, în privința

dreptului de prioritate, inaplicabil situației de fapt a speței. Ceea ce invocă

de fapt apelanta, este o prioritate a înregistrării mărcii sale naționale, față

de extinderea ulterioară a protecției comunitare asupra mărci