ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 540/2015

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 27 februarie 2012, sub nr. de Dosar nr. 5737/2012, reclamanta SC T.L.F.T. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC U.D.P. SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: i) interzicerea fabricării, promovării, introducerii pe piață, oferirii spre vânzare, depozitării, comercializării, în orice formă și orice mod, importului sau exportului produselor care poartă semnele P., P.V., P.L., P.D.

sau orice alt semn similar, întrucât acestea constituie contrafacerea servilă a mărcii înregistrate „P.” ce îi aparține, astfel încât îi sunt încălcate drepturile exclusive asupra acesteia, marcă ce beneficiază de protecție în România din 22 februarie 2008; ii) distrugerea stocurilor de produse care încalcă drepturile exclusive ale reclamantei asupra mărcii menționate la pct. i), precum și a materialelor promoționale referitoare la acestea; iii) obligarea pârâtei la retragerea de pe piață a produselor ce încalcă drepturile reclamantei și publicarea hotărârii instanței într-un cotidian național de mare tiraj. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este o companie de drept român, unul dintre principalii producători și distribuitori de băuturi și produse alcoolice din România, deținând un portofoliu semnificativ de mărci înregistrate, atât la nivel național cât și pe plan comunitar.

La 22 februarie 2008 a solicitat înregistrarea mărcii „P.” pentru produse și servicii din clasele 33 (băuturi alcoolice), 35 și 39 ale Clasificării de la Nisa, iar O.S.I.M. a emis certificatul de înregistrare la 15 ianuarie 2012; anterior, a fost emis Aviz de Refuz Provizoriu de către O.S.I.M., în temeiul anteriorităților reprezentate de mărcile „P.”, aparținând societăților SC P.R. SRL și SC I.R. SRL, din Timișoara. Pentru înlăturarea motivelor care împiedicau înregistrarea mărcii, reclamanta a solicitat Tribunalului București, în temeiul art. 45 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998, decăderea titularilor din drepturile conferite de marcă, pentru neutilizarea mărcilor pe teritoriul României într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani, cerere care a fost admisă, iar mărcile care au făcut obiectul decăderii au fost radiate din R.N.M.

Cele două societăți anterior menționate au încercat însă în continuare eludarea bunelor practici comerciale și a vigilenței reclamantei, prin depunerea unor cereri de mărci similare cu marca reclamantei, aceasta opunându-se în fiecare caz la înregistrarea acestora. Astfel, printre altele, s-au înregistrat „P.V.”, marcă internațională, precum și „P.L.”, marcă internațională, titular al acestora fiind P.S., care este legat de grupul de firme timișorean și pârâta SC U.D.P. SRL, întrucât două din mărcile anulate, aparținând SC I.R. SRL, erau marca „P.V.” și „P.L.”, aceleași cu cele pe care dl. P.S. a încercat să le înregistreze ca mărci internaționale, iar conform informațiilor de la O.N.R.C. dl. P.S.

este asociat și administrator al pârâtei SC U.D.P. SRL. Referitor la contrafacerea mărcii „P.”, reclamanta a aratat că în 2011 a demarat o costisitoare campanie de lansare și poziționare pe piață a băuturilor alcoolice sub marca „P.”, investind sume considerabile în publicitate (aprox. 600.000 euro); discuțiile cu distribuitorii au relevat că în România este importat un produs identic cu cel al reclamantei, purtând o marcă identică, „P.L.” și „P.V.”. Deși reclamanta a notificat pârâtei încălcarea drepturilor sale de proprietate industrială, solicitându-i să renunțe la comercializarea produselor ce aduc atingere drepturilor sale, pârâta nu a dat curs notificării și continuă comercializarea.

Reclamanta arată că, în calitate de titular al mărcii naționale „P.”, este singura îndreptățită să folosească acest semn și să autorizeze folosirea acesteia de către terți pe întreaga durată a valabilității înregistrării mărcii, conform dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, republicată. În ce privește gradul de similaritate al semnelor în dispută, reclamanta susține că este evident caracterul uzual, descriptiv al elementelor „L.” sau „V.” ce indică calitatea sau aroma produsului, lămâia fiind un ingredient, o aromă de bază a băuturilor alcoolice sau ingredient al cocktail-urilor. În baza opoziției depuse de reclamantă la înregistrarea mărcii internaționale „P.L.”, de către dl. P.S., asociat și administrator al pârâtei, O.S.I.M.

a emis A.R.P. Între elementele verbale ale semnelor singura diferență este constituită doar de adăugarea elementelor „L.” sau „V.” produselor contrafăcute, în rest, întreaga structură este identică. Semnele frauduloase utilizate „P.L.” și „P.V.” diferă față de marca reclamantei „P.” prin simpla adăugare a cuvântului „L.”, adică „lămâie” în limba engleză, fruct des utilizat împreună cu unele băuturi alcoolice sau în compoziția unor băuturi alcoolice, dar cel mai des cu vodcă, băutură alcoolică inclusă în clasa 33, pentru care marca reclamantei este protejată, sau elementul „V.”, care indică produsul. Orice analiză obiectivă va ajunge la aceeași concluzie, de virtuală identitate a semnelor, care determină consumatorul să considere că produsele în discuție au o origine comună, ducând la diluția mărcii anterioare „P.” aparținând reclamantei.

Pârâta SC U.D.P. SRL nu deține în România niciun drept cu privire la marca „P.”, nu a deținut niciodată vreun drept în acest sens și nu este autorizată de reclamantă să utilizeze marca. Astfel, utilizarea de către pârâtă a unui semn virtual identic cu cel al reclamantei, destinat a fi folosit pentru aceleași produse, reprezintă comerț ilicit în accepțiunea legii cunoscut în doctrină și de practica judiciară drept „contrafacere”. În opinia reclamantei, fapta săvârșită de către pârâtă îmbracă și forma actelor de concurență neloială, în sensul art. 5 din Legea nr. 11/1991, cu modificările și completările ulterioare, pârâta desfășurând activități similare cu cele ale reclamantei, anume import, comercializare și marketing pe teritoriul României a produsului „P.” care îi încalcă drepturile exclusive asupra mărcii și poate conduce la afectarea serioasă a veniturilor reclamantei și la pierderea clientelei, constituind astfel fapte ilicite de concurență neloială.

De asemenea, reclamanta a arătat că pârâta efectuează acte de distribuire a produselor ce încalcă marca „P.” prin intermediul site-ului, pentru băuturi alcoolice „P.V.” și „P.L.”, ce încalcă drepturile exclusive asupra mărcii „P.” În drept, au fost invocate dispozițiile art. 36, art. 90 și urm. din Legea nr. 84/1998. Pârâta SC U.D.P. SRL a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în primul rând, excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București în temeiul art. 7 alin. (1) C. proc. civ., susținând că instanța competentă în soluționarea litigiului este tribunalul Timiș, în circumscripția căruia se află sediul său, iar pe fondul cauzei a solicitat, pe baza unor ample argumente de fapt și de drept, să se respingă cererea de chemare în judecată ca netemeinică, nelegală și nedovedită, menționând că nu a efectuat decât un singur import de produse purtând semnele pretins frauduloase, anume la 26 septembrie 2011; cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 23 mai 2012, tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței teritoriale, pentru considerentele consemnate în cuprinsul încheierii. Tribunalul a solicitat A.N.V. să comunice date cu privire la importul efectuat de pârâtă în perioada 01 ianuarie 2011-07 iunie 2012. Prin sentința civilă nr. 2013 din 16 noiembrie 2012, prima instanță a respins cererea ca neîntemeiată și a obligat-o pe reclamantă la plata către pârâtă a sumei de 11.425 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut, în esență, următoarele: S-a constatat că pârâta s-a apărat în sensul că a efectuat un singur import de băuturi alcoolice (vodcă), la data de 26 septembrie 2011, sub denumirea P.V.

și P.L., având autorizarea titularului mărcilor depuse la O.M.P.I. (P.V. și P.L.), administratorul pârâtei, cetățeanul maghiar P.S., care este și asociat al societății din Ungaria de la care s-a efectuat importul, iar la data respectivă nu era încă publicată cererea de înregistrare a mărcii naționale P. depusă de reclamantă, publicare ce a avut loc abia la 30 noiembrie 2011; tribunalul a reținut că pârâta a dovedit aceste susțineri prin probatoriul administrat în cauză (interogatoriu, înscrisuri privind data efectuării importului, ca și existența consimțământului titularului cererii de marcă internațională).

Tribunalul a constatat că afirmațiile reclamantei cu privire la contrafacerea mărcii P. nu sunt întemeiate, fiind înlăturate susținerile acesteia cu referire la gradul de similaritate al semnelor în dispută, deci și la caracterul uzual, descriptiv al elementelor „L.” sau „V.” Instanța a apreciat că semnele pretins frauduloase „P.L.” și „P.V.” diferă față de marca reclamantei „P.” prin simpla adăugare a cuvântului „L.”(„lămâie” în limba engleză, fruct des utilizat împreună cu unele băuturi alcoolice sau în compoziția unor băuturi alcoolice, dar cel mai des cu votcă) sau a elementului „V.” (care desemnează chiar produsul), produsele fiind din aceeași clasă (băuturi alcoolice - clasa 33), pentru care marca reclamantei este protejată, în rest, întreaga structură este identică.

S-a reținut că marca reclamantei nu este similară cu semnele folosite de către pârâtă decât într-o mică măsură. Astfel, marca reclamantei este verbală, alcătuită dintr-un singur cuvânt lipsit de distinctivitate, pe când mărcile opuse sunt combinate, alcătuite din elementul „P.” și alte cuvinte, precum și un element figurativ. S-a apreciat că nu este relevant în speță că pârâta nu deține în România mărci înregistrate, de vreme ce aceasta a avut consimțământul titularului cererilor de marcă depuse la O.M.P.I.; de altfel, nici nu era necesar consimțământul reclamantei, întrucât pârâta a importat produse cu alte denumiri care nu încalcă drepturile exclusive ale reclamantei, semnele opuse nefiind identice, astfel cum a susținut reclamanta.

Contrafacerea există atunci când pentru consumatorul cu o atenție medie se verifică riscul de confuzie de a asocia semnul cu marca anterioară; riscul de confuzie se apreciază global, bazându-se pe impresia de ansamblu produsă de marcă și semn, evaluare ce se efectuează din punct de vedere vizual, auditiv și conceptual, ținând cont, în special, de elementele lor distinctive și dominante. Urmare a acestei analize, tribunalul a constatat că semnele utilizate de pârâtă nu sunt virtual identice cu marca înregistrată a reclamantei, astfel încât nu se verifică riscul de confuzie; s-a observat că, de altfel, există numeroase mărci care conțin cuvântul P. și care coexistă pentru produse din clasele 33 și 35, iar un cuvânt generic nu poate deveni proprietatea exclusivă a unui singur titular.

Astfel, realizând această comparație între marcă și semnele utilizate de pârâtă, s-a reținut că marca verbală a reclamantei este un cuvânt generic, în timp ce semnele folosite de pârâtă pentru produsele importate sunt mărci combinate, cu element figurativ, având un fond de culoare verde într-un chenar alb; literele care compun cuvântul „P.,, sunt albe iar cele care compun cuvântul „L.” sunt de culoare roșie; în partea de sus, imediat sub chenarul alb, este reprodus un urs polar alb, iar sub cele două cuvinte „P.L.”, este desenat un cerc galben, cu nuanțe maronii, reprezentând stilizat o lămâie. Și “P.V.”, reprezintă tot o marcă combinată având un fond colorat în albastru cu chenar alb; literele care compun cuvântul „P.” sunt albe, iar cele care compun cuvântul „V.” sunt de culoare roșie; sub cele două cuvinte “P.V.”, este desenat un urs polar alb.

Tribunalul a apreciat că din toate acestea rezultă că marca reclamantei nu produce un risc de confuzie cu mărcile utilizate pe produsele importate de către pârâtă. Totodată, s-a constatat că pârâta a susținut că la organizațiile internaționale și la O.S.I.M. s-a permis înregistrarea multor mărci conținând cuvântul generic „P.”, iar diferențierea tuturor acestor mărci are loc, în contextul unei aprecieri globale a similarității, datorită distinctivității date de elementele figurative, de elementele verbale suplimentare, grafia specială, culori, fiind admis că nu există risc de asociere și confuzie între mărci.

Prima instanță a mai constatat că reclamanta nu a făcut dovada utilizării mărcii în România, însă a susținut că faptele pârâtei constituie și acte de concurență neloială în sensul Legii nr. 11/1991; s-a apreciat că nu sunt întemeiate nici aceste susțineri, întrucât nu s-a probat reaua-credință a pârâtei, în calitate de comerciant, și nici încălcarea uzanțelor cinstite de către aceasta, având în vedere că la data efectuării importului și comercializării produselor, pârâta a acționat cu bună credință, dat fiind că reclamanta nu avea calitatea de titular al mărcii „P.” S-a apreciat că opozițiile reclamantei în procedura de înregistrare în România a mărcilor “P.V.” și „P.L.”, în curs, pot avea efect în obținerea protecției acestor mărci în România pentru titularul-solicitant P.S., dar nu întemeiază exclusivitatea mărcii „P.”, înregistrată de către reclamantă la O.S.I.M., existând în acest sens o diferență între acțiunile cetățeanului maghiar, titular-solicitant, P.S., și acțiunile persoanei juridice române SC U.D.P.

SRL, importator/destinatar autorizat. În ceea ce privește susținerile reclamantei, în sensul că pe site-ul de internet se comercializează băuturi alcoolice “P.V.” și „P.L.”, tribunalul a constatat că nu s-a făcut dovada că site-ul ar aparține pârâtei, pentru ca aceasta să fie răspunzătoare de informațiile conținute de site, așa încât au fost înlăturate ca neîntemeiate și aceste susțineri. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. în ce privește cheltuielile de judecată efectuate în cauză de către pârâtă, dispunându-se obligarea reclamantei la 11.425 lei în favoarea acesteia (onorariu de avocat, conform dovezilor depuse la dosar). În termen legal, împotriva acestei sentințe, reclamanta a promovat apel, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia civilă nr. 167/A din 22 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, apelul reclamantei a fost admis, sentința apelată a fost schimbată în parte, iar pe fond: s-a admis în parte cererea, s-a dispus în sarcina pârâtei interdicția fabricării, promovării, introducerii pe piață, oferirii spre vânzare, depozitării, comercializării în orice formă și în orice mod, a importului sau exportului produselor care poartă semnele "P.", "P.V.", "P.L.", "P.D."; s-a dispus obligarea pârâtei la distrugerea stocurilor de produse ce poartă semnele "P.", "P.V.", "P.L.", "P.D.", precum și a materialelor promoționale referitoare la acestea, ca și obligarea la retragerea de pe piață a acestor produse; au fost menținute dispozițiile sentinței apelate, în ceea ce privește respingerea cererii de publicare a hotărârii instanței într-un cotidian cu tiraj național.

Pentru a pronunța această decizie, în analiza criticilor formulate prin motivele de apel, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele: Apelanta-reclamantă este titulara mărcii individuale verbale „P.” pentru produsele din clasa 33 (băuturi alcoolice, cu excepția berii), 35 și 39 din Clasificarea de la Nisa; data depozitului cererii, conform art. 16 din Legea nr. 84/1998, este 22 februarie 2008, în timp ce data înregistrării mărcii, conform art. 26 din Legea nr. 84/1998, este 20 octombrie 2011. Potrivit facturilor fiscale, proceselor-verbale de predare-primire, scrisorii de transport, avizului de însoțire a mărfii depuse la dosar (filele 199-203 dosar primă instanță), la data de 26 septembrie 2011 intimata-pârâtă a achiziționat de la SC U.D.P.

Kft, 7.560 de sticle cu băuturi alcoolice purtând denumirea „P.V.” și 4.536 de sticle cu băuturi alcoolice purtând denumirea „P.L.”, pe care le-a vândut în aceeași zi unui terț - SC C.A. SRL. Intimata a invocat dreptul de a importa și comercializa în România băuturi alcoolice spirtoase sub mărcile “P.V.” și „P.L.”, în baza acordului dat de S.P. la data de 17 iunie 2011 (fila 54 dosar tribunal), persoană care a susținut că este titularul mărcilor înregistrate la O.M.P.I. Astfel cum a rezultat din certificatele O.M.P.I. (filele 49-53 dosar tribunal), numitul S.P.

a înregistrat, în baza Aranjamentului de la Madrid și a Protocolului referitor la acesta, la datele de 02 iunie 2011, respectiv 09 iunie 2011, cereri de desemnare a României ca țară în care se solicită extinderea protecției care rezultă din înregistrarea internațională a mărcilor figurative “P.V.” și „P.L.”, pentru clasele de produse 33 (băuturi alcoolice, cu excepția berii) și 35. Intimata-pârâtă a pretins că la data de 26 septembrie 2011, când a realizat importul și revânzarea produselor alcoolice cu denumirea “P.V.” și „P.L.”, a verificat pe site-ul O.S.I.M. și pe cel al OMPI situația înregistrării mărcilor “P.V.” și „P.L.”, depunând la dosar extrase. Conform extrasului de pe site-ul O.S.I.M.

din data de 26 septembrie 2011 (f. 69), titularii mărcilor “P.V.” și „P.L.”, înregistrate pentru clasa de produse 33, erau decăzuți din drepturile conferite de marcă. Extrasele de pe site-ul O.M.P.I. (fără dată a generării), referitoare la mărcile figurative “P.V.” și „P.L.” (filele 70-74), cuprind, referitor la desemnarea României ca țară în care se solicită extinderea protecției, mențiunea nedatată în sensul că ”perioada de refuz a expirat și nicio notificare de refuz provizoriu nu a fost înregistrată” - aplicarea regulii nr. 5 menținută).

Alte extrase de pe același site al O.M.P.I., referitoare la aceleași două mărci, menționează că refuzul provizoriu de protecție a fost primit de Biroul Internațional la 03 octombrie 2011, fiind notificat la data de 13 octombrie 2011 și publicat la 03 noiembrie 2011. Instanța de apel a constatat că deși prin cererea de chemare în judecată reclamanta a reprodus dispozițiile art. 36 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 84/1998, din expunerea motivelor de fapt și de drept ale cererii rezultă cu claritate că aceasta a înțeles să își întemeieze pretențiile pe dispozițiile art. 36 alin. (2) lit. b) din același act normativ, temei în raport cu care instanța de apel a analizat cererea, prin prisma criticilor formulate prin motivele de apel; astfel, reclamanta nu a pretins că semnele utilizate de către pârâtă sunt identice cu marca reclamantei, ci a argumentat asemănarea acestora cu marca, vorbind despre o identitate virtuală și pretinzând că această similaritate va determina pe consumatori să considere că produsele au o origine comună.

Totodată, s-a reținut că dispozițiile art. 90 din Legea nr. 84/1998 (invocate ca temei în cererea introductivă) nu sunt incidente în cauză, având în vedere că faptele care, aducând atingere unui drept la marcă sau asupra unei indicații geografice, constituie infracțiuni, litigiul de față având o natură pur civilă. Analizându-se dispozițiile art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998, instanța de apel a reținut că aplicarea acestui text presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: 1) reclamanta să fie titulara unui drept la marcă; 2) pârâta să fie utilizator sau potențial utilizator în activitatea comercială a unui semn pentru care, datorită faptului ca este identic sau asemănător cu marca reclamantei și din cauză că produsele sau serviciile cărora li se aplică marca sunt identice sau similare cu cele pe care pârâta aplică semnul, exista un risc de confuzie în percepția publicului, incluzând riscul de asociere între semn și marcă.

1. S-a constatat că prima condiție este îndeplinită în cauză, întrucât reclamanta este titulara drepturilor asupra mărcii individuale verbale „P.”, cu începere de la data de 22 februarie 2008, data depozitului național reglementar, date fiind și dispozițiile art. 3 lit. b) și art. 37 alin. (1) din Legea nr. 84/1998. Prin urmare, au fost înlăturate apărările pârâtei (impropriu subsumate excepției de prematuritate), în sensul că reclamanta nu ar beneficia de protecția conferită de art. 36 din Legea nr. 84/1998, pentru aceea că la data de 26 septembrie 2011 marca sa nu era înregistrată. Au fost apreciate ca nefondate și susținerile pârâtei prin care a pretins că marca reclamantei „nu este o marcă exclusivă”, în sensul că nu îi conferă acesteia drepturi exclusive asupra cuvântului „P.”, cuvânt de largă utilizare în limba română, atât în vorbirea curentă, cât și în alte domenii.

Deja s-a reținut că marca reclamantei a fost înregistrată la data de 20 octombrie 2011, iar în cauză nu s-a susținut sau dovedit că aceasta ar fi fost anulată, astfel că în favoarea acesteia operează o prezumție de validitate. Chiar dacă s-ar ignora această prezumție, nu se poate aprecia că marca „P.”, înregistrată de reclamantă, nu are caracter distinctiv pentru clasa de produse 33 (băuturi alcoolice, cu excepția berii), întrucât nu evocă natura sau caracteristicile comune, proprii, predominante ale produselor respective; totodată, un anumit caracter aluziv asupra unei înalte calități a produselor nu poate afecta puterea distinctivă a mărcii.

Prin urmare, instanța de apel a reținut că, în temeiul dispozițiilor art. 36 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, reclamanta are un drept exclusiv asupra mărcii verbale „P.”; au fost apreciate ca nerelevante și susținerile pârâtei în sensul că există numeroase mărci înregistrate, care ar conține cuvântul „P.”, având în vedere că reclamanta este singura îndreptățită să aprecieze asupra modului în care își protejează drepturile și nu poate fi obligată să acționeze și împotriva altor persoane; pe de altă parte, s-a observat că lista mărcilor care conțin elementul P., depusă la dosar de către pârâtă nu indică și clasele de produse pentru care aceste mărci au fost înregistrate, având în vedere că orice apreciere a similarității semnelor, în condițiile prevăzute de art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998, are ca premisă identitatea sau similaritatea produselor/serviciilor.

Nerelevante au fost apreciate și afirmațiile în sensul că reclamanta nu a dovedit utilizarea mărcii în România, având în vedere că dispozițiile art. 36 și art. 37 din Legea nr. 84/1998 nu impun reclamantei o atare condiție, lipsa unei folosiri efective a mărcii putând constitui eventual temei pentru o cerere în decăderea drepturilor asupra mărcii, conform art. 46 din Lege. 2. S-a constatat că și această a doua condiție este îndeplinită în cauză. Astfel, pârâta a importat și revândut la data de 26 septembrie 2011, o cantitate însemnată de băuturi alcoolice îmbuteliate în sticle pe ale căror etichete era inscripționat cuvântul „P.” Aceste acte de comerț ale pârâtei au avut ca obiect produse identice cu cele pentru care a fost înregistrată marca reclamantei (din clasa 33 a Clasificării de la Nisa), fiind îndeplinită așadar una dintre cerințele condiției prevăzute de art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998.

O altă cerință constă în folosirea de către pârâtă, în activitatea comercială, a unui semn identic sau asemănător cu marca reclamantei, iar în raport de obiectul cererii reclamantei și de probatoriul administrat în cauză, instanța de apel a realizat această analiză în mod distinct pentru semnele “P.V.”, „P.L.” și „P.”, față de semnul „P.D.” Astfel, s-a constatat în activitățile comerciale desfășurate la data de 26 septembrie 2011, pârâta a folosit cuvântul „P.”, care a fost aplicat pe etichetele sticlelor cu băuturi spirtoase.

Cuvântul a fost folosit în două variante: în prima dintre ele, cuvântul a fost aplicat cu majuscule albe pe fond albastru, având alăturat mai jos cuvântul „V.”, scris cu majuscule roșii de dimensiuni mult mai mici; de asemenea, pe etichetă a fost desenat un urs alb, stilizat, pe un fond alb difuz; în cea de-a doua variantă, cuvântul a fost aplicat cu majuscule albe pe fond verde, având alăturat mai jos cuvântul „V.”, scris cu majuscule roșii de dimensiuni mult mai mici; de asemenea, pe etichetă au fost desenate un cerc galben, cu marginile difuze și un urs alb, stilizat. Instanța de apel a apreciat că din punct de vedere conceptual, elementul dominant al semnelor “P.V.” și „P.L.” este cuvântul „P.”, însă acesta nu evocă natura sau caracteristicile comune ale produsului; spre deosebire de cuvântul „P.”, particulele “V.” și „L.” evocă natura, respectiv aroma produsului și nu conferă semnului caracter distinctiv.

Și din punct de vedere vizual, cuvântul „P.” s-a apreciat a fi elementul dominant al semnelor folosite de pârâtă, întrucât cuvântul iese în evidență prin contrastul puternic dintre culoarea albă a literelor sale și fondul de culoare închisă, albastru sau verde, precum și prin dimensiunile foarte mari; în opoziție cu acesta, cuvintele “V.” și „L.” sunt mult mai greu de distins, fiind scrise cu litere foarte mici (aproximativ a șasea parte din dimensiunea literelor cuvântului „P.”) și necontrastante în raport cu fondul (roșii, pe fond albastru sau verde); și elementele figurative au caracter secundar în raport cu cuvântul „P.”, întrucât pentru orice subiect este mult mai facil să citească un cuvânt scris cu majuscule, decât să descifreze semnificația unui desen stilizat.

În raport de apărările intimatei-pârâte, se impune și analiza similarității verbale a semnelor folosite de aceasta, față de marca apelantei-reclamante. Sub acest aspect, instanța de apel a reținut că V. este unul dintre produsele aparținând clasei 33 pentru care a fost înregistrată marca reclamantei. În ipoteza în care consumatorul s-ar adresa vânzătorului pentru a obține produsul dorit, s-ar ajunge la identitatea virtuală dintre V. „P.” și “P.V.”; în cazul „P.L.”, similaritatea verbală se datorează accentului care cade pe primul termen al asocierii. Într-un alt plan al analizei, întrucât existența unui drept la marcă al pârâtei ar fi de natură a paraliza acțiunea în contrafacere formulată de reclamantă, curtea de apel a reținut că este necesar a se preciza că pârâta nu este titulara niciunui drept derivând din marcă, pe care să îl poată opune reclamantei.

Această concluzie are la bază împrejurarea că nici S.P. nu este titularul unor astfel de drepturi, iar drepturile invocate de pârâtă au la bază acordul din 17 iunie 2011 al acestuia, descris în cadrul prezentării situației de fapt. Astfel, la data de 03 octombrie 2011, O.S.I.M. a comunicat către O.M.P.I. refuzul provizoriu de extindere în România a protecției pentru mărcile internaționale, iar la data de 13 octombrie 2011 a fost notificat acest refuz lui S.P. Astfel cum a rezultat din adresa din 23 septembrie 2011 și avizul din 20 septembrie 2011 (filele 109-112 dosar tribunal), avizele de refuz au fost emise la solicitarea reclamantei, care a invocat marca sa anterioară având dată și număr de depozit din 22 august 2008, respectiv marca „P.” (fila 57 dosar primă instanță).

Prin urmare, s-a apreciat că până la epuizarea favorabilă a căilor de atac formulate de S.P. împotriva celor două avize de refuz provizoriu, acesta nu poate opune reclamantei un drept decurgând din cele două cereri de extindere a protecției. Această concluzie se impune întrucât depunerea ulterioară datei depozitului cererii reclamantei, a unei cereri de înregistrare a unei mărci identice sau similare, nu poate constitui o piedică în calea exercitării dreptului prevăzut de art. 36 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, decât în cazul în care cererea ulterioară ar fi admisă și marca subsecventă s-ar înregistra. În caz contrar, protecția conferită de art. 36 ar fi iluzorie, dacă oricine ar putea să împiedice exercitarea ei prin înregistrarea unei cereri ulterioare.

Curtea de apel a mai reținut că verificarea de către pârâtă a statutului mărcilor naționale “P.V.” și „P.L.” la data de 26 septembrie 2011 și împrejurarea că la aceeași dată, pe site-ul O.M.P.I. ar fi fost publicată mențiunea „perioada de refuz a expirat și nicio notificare de refuz provizoriu nu a fost înregistrată” cu privire la cererile formulate de S.P., nu conduce la concluzia bunei credințe a pârâtei. Pârâta este un profesionist care, conform propriilor afirmații și relațiilor furnizate de O.N.R.C., acționează în principal pe piața produselor alcoolice. Prin urmare, diligența pe care trebuia să o manifeste în derularea operațiunilor comerciale din 26 septembrie 2011 se impune a fi apreciată în abstract, cu maximă rigoare.

În acest context, instanța de apel a apreciat că pârâta era datoare să sesizeze caracterul esențial, principal al elementului „P.” din cuprinsul pretinselor mărci ale produselor pe care le comercializa și să verifice statutul acestei mărci pe site-ul O.S.I.M. Pe de altă parte, s-a constatat că nu există prevederi în Legea nr. 84/1998, în Decretul nr. 1176/1968 (de ratificare a Aranjamentului de la Madrid), sau în Legea nr. 5/1998 (de ratificare a Protocolului referitor la Aranjamentul de la Madrid) care să stabilească un termen în care O.S.I.M. să comunice către O.M.P.I. avizul de refuz provizoriu, ci doar termenul de două luni prevăzut de art. 19 Legea nr. 84/1998 pentru formularea opozițiilor de către persoanele interesate.

În aceste condiții, devin aplicabile dispozițiile regulii nr. 5, privind termenul de 1 an. Or, pârâta nu se poate prevala de necunoașterea legii, după cum nu poate pretinde că nu a observat caracterul contradictoriu al mențiunilor arătate anterior ca fiind publicate pe site-ul O.M.P.I. Instanța de apel a mai reținut că drepturile lui S.P. asupra unor desene industriale reprezentând sticle ale băuturilor alcoolice “P.V.” și „P.L.” nu pot fi opuse reclamantei în prezentul litigiu, întrucât Legea nr. 84/1998 nu prevede că astfel de drepturi înlătură protecția aferentă drepturilor asupra mărcii; pe de altă parte, astfel cum corect a arătat și pârâta, aceasta este un subiect de drept distinct de asociatul său S.P.

și nu a dovedit că asociatul i-ar fi transmis vreun drept legat de desenele industriale. S-a mai reținut că nu prezintă relevanță în cauză dovezile produse de pârâtă, în sensul că și alte subiecte de drept comercializează produse sub denumirea “P.V.” și „P.L.”, întrucât reclamanta este singura care poate aprecia asupra modalității în care își protejează dreptul la marcă; de asemenea, este lipsită de relevanță și împrejurarea că reclamanta a respectat dispozițiile legislației fiscale privind comerțul cu băuturi alcoolice. În ceea ce privește legăturile pârâtei cu promotorii site-ului www.shoops.ro, s-a reține că afirmațiile reclamantei nu au fost dovedite, deși acesteia îi revenea sarcina probei, conform dispozițiilor art. 1169 din vechiul C. civ.

Referitor la semnul „P.D.”, curtea de apel a constatat că reclamanta nu a dovedit utilizarea acestuia de către pârâtă, însă argumentele anterior redate cu privire la similaritatea conceptuală dintre marca „P.” și semnul “P.V.”, precum și similaritatea verbală dintre marca „P.” și semnul „P.L.” sunt pe deplin valabile.

Pe de altă parte, s-a apreciat că poziția pârâtei, exprimată în răspunsul la notificarea reclamantei (fila 107 dosar primă instanță), și întreaga sa conduită procesuală, constând în negarea similarității dintre marca reclamantei și semnele care au în compunere cuvântul „P.” și chiar negarea caracterului distinctiv al mărcii „P.”, justifică în mod rezonabil temerea reclamantei că, în lipsa valorificării protecției conferite de art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998, pârâta i-ar putea încălca din nou dreptul, chiar și prin folosirea semnului „P.D.” În sfârșit, instanța de apel a apreciat ca fiind întrunită în cauză și ultima condiție impusă de art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998, întrucât similaritatea dintre semnele folosite sau posibil a fi folosite de pârâtă, și marca reclamantei, precum și identitatea produselor pe care se aplică sunt de natură să îl determine pe consumatorul cu un grad mediu de atenție să considere că acestea aparțin aceluiași producător.

Cu referire la conținutul măsurilor ce pot fi dispuse împotriva pârâtei, instanța de apel a constatat că acestea sunt enumerate exemplificativ în art. 36 alin. (3) din Legea nr. 84/1998; acțiunea în contrafacere prevăzută de art. 36 alin. (2) din aceeași lege nu are numai un caracter sancționator, ci și un caracter preventiv; prin urmare, apreciind în raport de toate argumentele prezentate că temerile reclamantei sunt rezonabil justificate, instanța de apel a apreciat că urmează a-i interzice pârâtei nu numai activitățile desfășurate până în prezent, ci și celelalte activități la care se referă petitul acțiunii.

S-a reținut că renunțarea pârâtei la autorizația de destinatar pentru achiziționarea de băuturi spirtoase, în baza căreia s-a emis Decizia nr. 076 din 08 august 2012 a Comisiei pentru autorizarea operațiunilor de produse supuse accizelor armonizate (fila 312), nu constituie o garanție că aceasta nu va mai exercita actele de comerț ce constituie obiectul său principal de activitate, aceasta având oricând posibilitatea de a solicita o nouă autorizație. Pârâta a dovedit că vândut „cu ridicata” întreaga cantitate de marfă contrafăcută importată la data de 26 septembrie 2011, fără a dovedi situația juridică ulterioară a acestor mărfuri.

Reținând reaua-credință a pârâtei, conform celor anterior expuse, curtea de apel a apreciat că aceasta are obligația de a retrage de pe piață aceste produse și de a distruge stocurile astfel create, ca și obligația de a distruge materialele promoționale, și în cazul în care ar nesocoti interdicțiile impuse conform dispozițiilor art. 36 alin. (3) din Legea nr. 84/1998. În ceea ce privește obligația de publicare a hotărârii instanței într-un cotidian cu tiraj național, instanța de apel a constatat că Legea nr. 84/1998 nu prevede o astfel de obligație ca efect al admiterii acțiunii în contrafacere, astfel încât aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată. În termen legal, împotriva acestei decizii, pârâta SC U.D.P.

SRL a promovat recurs, prevalându-se de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Recurenta-pârâtă susține că decizia recurată este nelegală, netemeinică și inaplicabilă. În primul rând, având în vedere dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 84/1998, republicată, recurenta consideră că marca P. a intimatei - reclamante trebuia refuzată la înregistrare, întrucât nu pot fi înregistrate mărcile care sunt lipsite de caracter distinctiv și mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau din indicații devenite uzuale în limbajul curent sau în practicile comerciale loiale și constante. Or, având în vedere că marca nu a fost refuzată la înregistrare, asociatul unic al recurentei (S.P.) a înțeles să solicite anularea mărcii a intimatei - reclamante în temeiul art. 47 alin. (1) lit. a) rap.

la art. 5 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 84/1998, republicată, acțiune ce face obiectul Dosarului nr. 41896/3/2014 al Tribunalului București aflat în procedura de regularizare; recurenta redă și motivele de fapt și de drept susținute în acțiunea menționată. Având în vedere introducerea cererii de anulare a mărcii intimatei-reclamante pe motive absolute de refuz, recurenta solicită instanței de recurs reanalizarea motivării din decizia recurată cu privire la protecția mărcii intimatei - reclamante și în funcție de soluția dată de către instanțele competente asupra cererii de anulare a mărcii.

În ceea ce privește pretinsa contrafacere de marcă și buna sa credință, recurenta susține că nu a fabricat și ambalat niciodată băuturi alcoolice (și nici alte produse), ci avut doar calitatea de importator - destinatar autorizat al băuturilor alcoolice importate la 26 septembrie 2011, unică operațiune de import/achiziție intracomunitară, urmată de vânzarea imediată a întregului stoc de produse importate, purtând etichete inscripționate cu semnele “P.V.” și „P.L.” Pentru această operațiune a primit acordul scris al domnului S.P. care a deținut certificatele de înregistrare al acestor mărci internaționale la O.M.P.I., pentru “P.V.” și pentru „P.L.”, cu țară desemnată România, precum și certificatele comunitare de modele industriale înregistrate la O.H.I.M.

din 02 august 2011 pentru “P.V.” și din 02 august 2011 pentru „P.L.”, acord care le-a fost dat în cadrul relațiilor comerciale cu U.D.P. Kft din Ungaria, producătorul și furnizorul acestor produse. Recurenta mai învederează că, premergător acestei operațiuni de achiziție intracomunitară, inclusiv în ziua importului, a verificat dacă aceste inscripționări nu ar intra într-un eventual conflict cu vreo marcă deja înregistrată și publicată în România până la 26 septembrie 2011 (inclusiv), rezultatul acestui demers fiind unul negativ, la data menționată nefiind publicată „P.” a intimatei-reclamante; deși intimata a depus la O.S.I.M. cererea de înregistrare pentru marca „P.” la data de 22 februarie 2008, marca i-a fost acordată la data de 20 octombrie 2011, fiind publicată în B.O.P.I.

la 30 noiembrie 2011, în timp ce certificatul de înregistrare a mărcii i-a fost eliberat la 15 ianuarie 2012. În opinia recurentei, marca intimatei se bucură de protecție abia de la data de 30 noiembrie 2011, când este adusă la cunoștința publică prin publicarea în B.O.P.I., dată la care importul recurentei era deja efectuat (26 septembrie 2011). Contrar celor constatate de instanța de apel, intimata - reclamantă nu se bucură de protecție deplină de la data publicării cererii de înregistrare marcă, sens în care recurenta face trimitere la dispozițiile art. 4 alin. (1), art. 3 lit. h) din Legea nr. 84/1998, republicată.

Ca atare, în perioada cuprinsă între data de depozit 22 februarie 2008 și data publicării mărcii (30 noiembrie 2011), intimata - reclamanta a beneficiat numai de o protecție provizorie, care urma să fie eventual confirmată prin admiterea cererii de înregistrare, publicarea acesteia și eliberarea certificatului de marcă, operațiuni ce au avut loc la data de 15 ianuarie 2012. În virtutea acestei protecții provizorii, intimata beneficia de o protecție limitată - numai pentru alte eventuale cereri de înregistrare ulterioare având același obiect, iar nu de protecția integrală oferită de o marcă publicată.

O cerere de înregistrare a unei mărci (chiar și publicată) nu poate opri comercializarea unor produse, deoarece este incert dacă acea cerere va fi sau nu admisă, astfel încât, recurenta susține că intimata, la data importului, nu îi putea opune această marcă, cât timp nu era titularul acesteia; în consecință, în mod nefondat instanța de apel a reținut că pârâta a fost de rea-credință. Recurenta mai susține că deși nu se impunea, din prudență, în perspectiva eventualei continuări a livrărilor acestor produse, a procedat și la verificarea stării legale a mărcilor internaționale ale d-lui S.P. “P.V.” și „P.L.”, a căror protecție în România era în curs de soluționare, în ziua importului din 26 septembrie 2011, iar la data acestei verificări pe site-ul O.M.P.I.

era menționat - că perioada de opoziție era depășită și nicio notificare de aviz de refuz provizoriu nu a fost primită. Despre opozițiile depuse la O.S.I.M. de intimată împotriva acordării protecției în România a mărcilor internaționale “P.V.” și „P.L.”, recurenta a aflat ulterior operațiunii sale de import, după publicarea acestor avize de refuz provizoriu în gazeta O.M.P.I. nr. 41/2011, din data de 3 noiembrie 2011; deși simpla notificare a unui aviz de refuz provizoriu nu înseamnă definitivarea acestei proceduri, după acest moment, recurenta a sistat benevol pregătirea următorului lot de import de băuturi alcoolice de la U.D.P. Kft. din Ungaria și comercializarea acestor produse în România, până la clarificarea situației.

Pe de altă parte, mai arată recurenta, dl. Schiszler deține și certificate de înregistrare a unor desene/modele comunitare - din 02 august 2011 pentru “P.V.” și din 02 august 2011 pentru „P.L.”, menționând că acesta a obținut fără probleme protecția acestor modele industriale și în România, precum și în alte 21 de țări, fiind valabile și în prezent.

Recurenta arată că, în acest context, consideră că prima instanță a constatat în mod corect faptul că opozițiile intimatei-reclamante în procedura de înregistrare în România a mărcilor internaționale “P.V.” și „P.L.” pot avea efect asupra obținerii protecției acestor mărci în România pentru titularul-solicitant S.P., dar nu întemeiază exclusivitatea mărcii „P.” Instanța de apel a avut însă o opinie total contrară, considerând în mod neîntemeiat că recurenta a fost de rea-credință, în condițiile în care, chiar instanța de apel a reținut în motivarea deciziei recurate toate diligentele depuse de către pentru a verifica dacă la data importului intra sau nu în conflict cu o altă marcă înregistrată, valabilă pe teritoriul României.

Principalul argument în reținerea relei sale credințe invocat de instanța de apel constă în faptul că recurenta ar fi trebuit să verifice statusul mărcii intimatei reclamante pe site-ul O.S.I.M.; or, instanța de apel omite împrejurarea că la data importului, intimata - reclamantă nu avea o marcă înregistrată ce ar fi putut fi verificată, ci doar o cerere de marcă, beneficiind la acel moment doar de un drept provizoriu dat de data de depozit a cererii. În ceea ce privește similaritatea/diferența dintre marcă și semnele pe care le-a utilizat, recurenta învederează că achiesează în totalitate la cele reținute de prima instanță care a apreciat în mod corect faptul că riscul de confuzie/asociere al acestora este exclus din partea consumatorului mediu.

Contrar celor reținute de tribunal, curtea de apel a concluzionat în sensul existenței riscului de confuzie, apreciind că elementul verbal dominant al mărcilor P.L. și P.V. (utilizate în importul efectuat) ar fi cuvântul P. Or, instanța de apel s-a limitat exclusiv la elementele verbale, ceea ce din punct de vedere al intimatei este explicabil, întrucât marca sa este una verbală (alcătuită dintr-un singur cuvânt, generic, de largă răspândire în limba română și în multe alte limbi, devenit uzual în limbajul curent sau în practicile comerciale loiale și constante, care nu conține niciun element distinctiv), dar această limitare a analizei instanței de apel nu se justifică. Analiza elementelor figurative (destul de complexe ale semnelor utilizate de către recurentă) este efectuată de către curtea de apel într-o singură frază, considerându-le în mod nejustificat elemente secundare.

În comparație cu marca opusă de intimata-reclamantă, marca internațională “P.V.” a solicitantului S.P. (utilizată de recurentă pe băuturile importate) este o marcă individuală, combinată, constituită dintr-un spațiu de formă dreptunghiulară cu partea superioară curbilinie, de culoare albastră, cu un chenar alb lateral și sus, având în partea superioară o ieșitură cu limita de sus curbată, sub care se află cuvântul „P.” (sub forma unui arc de cerc), cu litere stilizate de culoare albă, iar dedesubt cuvântul „V.” cu litere roșii stilizate; în partea inferioară a mărcii, central, se află un urs alb stilizat într-o aureolă albă (în degrade spre fondul albastru).

Pe de altă parte, marca internațională „P.L." (de asemenea, utilizată de către recurentă) este o marcă individuală, combinată, color, constituită dintr-un spațiu de formă dreptunghiulară cu partea superioară curbilinie, de culoare verde, cu un chenar lateral și sus alb, având în partea superioară o ieșitură cu limita de sus curbată sub care se află o siluetă stilizată de urs alb polar; cuvântul „P." (sub forma unui arc de cerc), cu litere stilizate de culoare albă, iar dedesubt cu litere roșii stilizate, cuvântul „L.”; în partea inferioară a mărcii, central, se află o lămâie stilizată de culoare galbenă. Or, partea principală a acestor mărci internaționale este partea lor figurativă colorată, care dă și distinctivitate mărcii, aceste elemente figurative sunt clasificate potrivit Clasificării de la Viena a elementelor figurative cu codurile 3.1; 25.1 și 29.1.

Din punct de vedere al impresiei generale, atât conceptual cât și vizual, în baza criteriului elementului principal, mărcile internaționale înregistrate la O.M.P.I. de către dl. S.P. sunt total diferite de marca opusă, „P.”, înregistrată de intimata - reclamantă. În consecință, recurenta susține că nu există risc de asociere și confuzie la nivelul unui consumator mediu, cu mărcile internaționale “P.V.” și „P.L.”, care au ca elemente distinctive elementul figurativ color și caracterele specifice ale părții verbale, având în vedere faptul că mărcile se analizează ținând cont de impresia generală creată de marcă și nu pe baza simplei comparații a elementelor individuale.

De asemenea, este posibil ca mărcile să posede elemente comune și totuși riscul de confuzie să fie exclus, deoarece în momentul achiziționării unui produs cumpărătorul neavând posibilitatea să compare cele două mărci, el reține elementele esențiale din marcă; or, în cazul semnelor utilizate de recurentă, acesta este elementul figurativ color care diferențiază mărcile „P.V. și „P.L.” de cea opusă, „P.”, acestea neputând fi similare. Recurenta mai arată că instanța de apel a reținut și faptul că nu deține (ca de altfel, nici dl. S.P.) un drept derivând din acest mărci pe care să îl opună intimatei - reclamante.

Se arată de către recurentă că nu a avut astfel de susțineri (în sensul că ar avea în patrimoniul său un drept de proprietate industrială), ci a invocat și dovedit acordul d-lui S.P., pentru a importa și comercializa în România produsele cu etichete “P.V.” și „P.L.”, persoană care este parte într-o procedură în curs cu privire la extinderea protecției acestor mărci și în România, procedură care, la acest moment, nu este soluționată definitiv și irevocabil; în plus, așa cum s-a arătat, acesta are și calitatea de titular al unor modele industriale comunitare. Or, cât timp semnele P.V. și P.L.

(utilizate de către recurentă) nu încalcă dreptul la marcă al intimatei reclamante (neexistând risc de confuzie), este irelevant, sub aspectul analizei eventualei contrafaceri a mărcii, dacă acele două mărci sunt sau nu protejate și pe teritoriul României, ci trebuie analizat dacă semnele utilizate de către recurentă pe acele băuturi importate sunt sau nu în conflict cu marca înregistrată a intimatei - reclamante.

Totodată, recurenta invocă și argumente de practică judiciară, arătând că soluția instanței de apel este diamteral opusă celei din Hotărârea nr. 142 din 19 martie 2009 din Dosarul nr. 399/2008, pronunțată în soluționarea conflictului dintre marca combinată „Napolact Delicatesse A.” și marca verbală anterioară „A.”, conflict identic cu cel din cazul de față; în acea Hotărâre, Comisia de Contestații Mărci din cadrul O.S.I.M., s-a pronunțat în favoarea mărcii combinate „Napolact Delicatesse A.” considerând că elementele caracteristice ale acestei mărci sunt suficient de diferite pentru a conferi distinctivitate față de marca opusă, marca verbală „A.”, constatând că deși mărcile în conflict au un cuvânt comun identic „A.”, precum și că produsele din clasa 29 sunt identice, impresia vizuală generală este total diferită - având în vedere diferențele dintre elementele verbale și figurative ce compun cele două mărci -, riscul de confuzie în raport cu capacitatea de orientare a publicului cu pregătire medie fiind practic exclus; de asemenea, se invocă și soluția reflectată în Decizia nr. 1529 din 18 iunie 2002 pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în conflictul dintre marca combinată „G.S.” vs. marca anterioară „S.” În concluzie, aprecierea globală a riscului de confuzie trebuie - în ceea ce privește similitudinea vizuală,

auditivă sau conceptuală a mărcilor în cauză - să fie fondată pe impresia de ansamblu produsă de acestea, ținând cont, în special, de elementele lor distinctive și dominante. Nu în ultimul rând, recurenta solicită Înaltei Curți ca, la soluționarea prezentului recurs, să țină aibă în vedere și Comunicarea comună a oficiilor naționale din domeniul proprietății intelectuale din U.E. privind practica comună referitoare la întinderea protecției mărcilor în alb-negru din 15 aprilie 2014. Subiectul acestei comunicări comune îl reprezintă convergența diferitelor abordări ale mărcilor în alb-negru și/sau în nuanțe de gri sub aspectul priorității. Una dintre întrebările la care se răspunde și se stabilește o practică comună este cu privire la prioritatea unei mărci în alb/negru.

Astfel se răspunde prin această practică comună la următoarea întrebare : O marcă înregistrată în alb-negru și/sau în nuanțe de gri este poate fi considerată identică cu aceeași marcă în culori? Practica comună stabilită cu privire la această situație stabilește că o marcă în alb-negru față de care se revendică prioritatea nu este identică cu aceeași marcă în culori decât dacă diferențele de culoare sunt nesemnificative. România și-a asumat aplicarea acestei practici comune la soluționarea tuturor cererilor în curs de procesare la data implementării cât și la soluționarea tuturor acțiunilor din aria specifică de competență, în curs de desfășurare la data implementării, astfel încât trebuie aplicată această practică și speței deduse judecății în prezenta cauză.

De asemenea, se solicită a se avea în vedere și Comunicarea comună privind practica comună a oficiilor naționale din domeniul proprietății intelectuale din U.E. pentru motivele relative de refuz - riscul de confuzie (impactul clementelor nedistinctive/slabe) din 2 octombrie 2014 pe care a adoptat-o și România, fiind publicată pe site-ul O.S.I.M. Această practică comună stabilește că atunci când mărcile au în comun un element fără caracter distinctiv (P., în cazul de față), evaluarea riscului de confuzie se va axa pe impactul elementelor care nu coincid asupra impresiei de ansamblu produsă de mărci; aceasta va ține cont de similitudinile/diferențele și de caracterul distinctiv al elementelor care nu coincid.

Recurenta conchide în sensul că și