ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4252/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4252/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

Decizia penală nr. 2192 din 4 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 5747/3/2008, s-au respins, ca

nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București și de inculpatul Y.O. împotriva Deciziei penale nr. 217 din 21

decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, și a fost obligat

recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Pentru a decide astfel, s-a reținut că prin Sentința penală

nr. 396 din 8 aprilie 2009 a Tribunalului București, în baza art. 20 C. pen.

raportat la art. 174 - 175 lit. a) și i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a)

și c) și art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul Y.O. la 5 ani închisoare

și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.,

că s-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) și b) C. pen. și s-a luat față de

inculpat măsura obligării de a nu părăsi teritoriul României pe durata

procesului.

Totodată, s-a atras atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 145 alin. (2

2

) și alin. (3) C. proc. pen. privind

consecințele încălcării cu rea-credință a măsurii la care a fost obligat și s-a

dispus confiscarea unui cuțit folosit la săvârșirea infracțiunii.

S-a luat act că partea vătămată, P.M., nu s-a constituit

parte civilă în cauză și s-a făcut aplicarea art. 346 alin. (1) C. proc. pen.

și art. 14 din C. proc. pen., iar inculpatul a fost obligat la plata sumei de

7.707,97 RON, daune materiale către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență

București.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la

art. 10 lit. h) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit la

plângerea prealabilă a părții vătămate Ș.M. pentru infracțiunea prevăzută de

art. 180 alin. (2) C. pen., luându-se act că părțile s-au împăcat.

Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către

stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța fondului a reținut că la

data de 8 octombrie 2007, inculpatul Y.O. l-a căutat pe martorul P.E. în

complexul comercial D. din comuna Afumați, jud. Ilfov pentru a-l determina să

medieze un diferend între el și partea vătămată P.M. cu privire la o sumă de

bani.

S-a stabilit că întrucât cei doi nu s-au întâlnit,

inculpatul i-a trimis martorului mesajul SMS cu conținut amenințător la adresa

părții vătămate P.M.: „O să iau banii aceia de la el și o să plătească cu

sângele lui", „N-am de luat de la tine, dar am de luat de la M., chiar

dacă o să stau 15 ani la pușcărie".

Inculpatul s-a deplasat apoi la locuința sa, de unde a luat

un cuțit cu o lamă de 15 cm, pe care l-a pus în buzunarul interior al sacoului

cu care era îmbrăcat. A luat un taxi cu care a plecat în comuna Voluntari, jud.

Ilfov, la complexul comercial S.M., unde erau birourile firmei SC N.F. SRL.

Aici a purtat o discuție cu unchiul părții vătămate, martorul P.S.. A coborât

apoi în holul parterului, unde l-a întâlnit pe P.M., căruia i-a cerut să vină

la el. Când partea vătămată P.M. s-a apropiat, inculpatul a scos cuțitul,

partea vătămată P.M. s-a îndepărtat în fugă, ieșind pe rampa din față a

imobilului și apoi în curtea complexului comercial. Inculpatul, ținând în mână

cuțitul, a urmărit-o pe partea vătămată și din spate i-a aplicat o lovitură cu

cuțitul în partea stângă a abdomenului, cauzându-i o plagă penetrantă cu lezarea

organelor interne.

Partea vătămată Ș.M., aflată în zona locului faptei, a

încercat să stopeze agresiunea inculpatului, care a tăiat-o cu cuțitul la

mâini.

Inculpatul a ieșit apoi din incinta complexului comercial, a

ajuns în stradă și a aruncat cuțitul în spațiul verde de lângă acostament, apoi

s-a deplasat către municipiul București cu un maxi-taxi. Pe raza comunei

Voluntari inculpatul a fost depistat de organele de poliție alertate de partea

vătămată Ș.M.

P.M. a fost internat în Spitalul Clinic de Urgență București

cu diagnosticul „agresiune, plagă înjunghiată hipocondru stâng", ulterior

diagnosticul final fiind „plagă penetrantă abdominală de hipocondru stâng cu

plagă de unghi splenic, colonie, hemiperitoneu".

Partea vătămată a fost supusă la 2 intervenții chirurgicale.

Din raportul de expertiză medico-legală din 21 noiembrie

2007 efectuat la I.N.M. Mina Minovici a rezultat că prin caracterul penetrant

al obiectului tăietor-înțepător a fost lezat colonul, s-a produs hemoragie

internă, viața victimei a fost pusă în primejdie. Leziunile provocate au

necesitat 23 - 25 zile îngrijiri medicale.

S-a mai reținut că din împrejurările în care inculpatul a

comis fapta rezultă premeditarea inculpatului, agravantă prevăzută la lit. a) a

art. 175 lit. a) C. pen.

În cursul judecății fondului, inculpatul a solicitat

schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor calificat

în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) teza a II-a C. pen., cu

motivarea că nu a intenționat să ucidă pe partea vătămată.

Instanța fondului a respins cererea de schimbare a

încadrării juridice, motivând că din probele administrate, respectiv

declarațiile martorilor coroborate cu declarațiile inculpatului și concluziile

actului medico-legal rezultă neîndoielnic intenția inculpatului de a ucide.

S-a mai reținut că la individualizarea pedepsei instanța a

avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.,

respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, pericolul concret al faptei

și făptuitorului, împrejurarea că acesta a avut o conduită bună înainte de

săvârșirea infracțiunii, dar și faptul că în cursul procesului penal a avut o

comportare sinceră.

Prin Decizia penală nr. 271 din 21 decembrie 2009, Curtea de

Apel București a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, a

desființat în parte sentința penală atacată și, în baza art. 117 C. pen., a

dispus expulzarea inculpatului Y.O.

Măsura expulzării a fost luată prin decizia instanței de

apel cu motivarea că inculpatul este cetățean turc și nu a prezentat acte din

care să rezulte că ar avea motive serioase de nesiguranță a sa și a familiei

sale dacă ar ajunge în țara de origine.

Împotriva deciziei au declarat recurs Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București și inculpatul Y.O.

Parchetul a criticat greșita individualizare a pedepsei,

motiv de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.,

motivându-se că inculpatul a comis o infracțiune de mare violență, că pedeapsa

este insuficientă față de natura infracțiunii care denotă periculozitate

deosebită, prin modul cum a fost comisă și concepută.

S-a mai criticat faptul că s-a interzis inculpatului doar

dreptul de a fi ales nu și dreptul de a alege, or prin gravitatea faptelor

comise inculpatul a relevat lipsă de respect față de valori fundamentale, cum

este viața, ceea ce impune și interzicerea dreptului de a alege.

În esență, inculpatul a criticat actul de sesizare al

instanței ca fiind pasibil de refăcut, formal, judecata a avut loc fără

participarea inculpatului, urmărirea penală a avut loc în lipsa apărătorului,

instanța nu s-ar fi pronunțat cu privire la unele probe, actul medico-legal

n-ar fi fost corect întocmit.

În recurs a solicitat casarea deciziei cu trimitere spre

rejudecare pentru a fi reaudiați atât el, cât și victima P.M., precum și

schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor în infracțiunea

prevăzută de art. 182 C. pen.

A mai solicitat reducerea pedepsei pe care o consideră prea

severă.

În soluționarea recursurilor declarate în cauză, instanța a

reținut că inculpatul a avut o bună conduită înainte de comiterea faptei, că

și-a întemeiat în România o familie în urmă cu 12 ani, fiind căsătorit cu o

cetățeană română împreună cu care are un copil minor, că aceste împrejurări

sunt de natură să atenueze răspunderea penală a inculpatului, astfel că în mod

corect s-au reținut în favoarea sa circumstanțe atenuante judiciare prevăzute

de art. 74 C. pen.

Prin urmare, și coborârea pedepsei sub minimul de 7 ani și 6

luni prevăzut de lege este legală.

A mai reținut că actul de sesizare al instanței este

întocmit în conformitate cu dispozițiile legale, că în cursul urmăririi penale

și în cursul judecății au fost respectate garanțiile cu privire la apărarea

inculpatului, care a beneficiat de apărător, iar încadrarea juridică dată faptei

este legală și temeinică în concordanță cu probele administrate care relevă cu

certitudine că inculpatul a comis o tentativă la infracțiunea de omor

calificat, respectiv cu premeditare și în loc public.

Împotriva Deciziei penale nr. 2192 din 4 iunie 2010,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a formulat

contestație în anulare contestatorului Y.O., care a avut calitatea de

recurent-inculpat în recurs și al cărui temei de drept îl constituie art. 386

lit. e) C. proc. pen. A solicitat suspendarea executării hotărârii contestate

până la soluționarea contestației în anulare, invocând dispozițiile art. 390 C.

proc. pen.

Contestatorul a învederat că în faza de judecată a

recursului, întreaga activitate de executare a controlului judiciar asupra

Deciziei penale nr. 271 din 21 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel

București s-a desfășurat de-a lungul a două termene de judecată, iar la data de

4 iunie 2010 s-a procedat la judecarea cauzei fără a fi ascultat, deși

ascultarea acestuia era obligatorie, conform art. 385

14

alin. (1

1

)

C. proc. pen., a mai învederat contestatorul că pe parcursul desfășurării

procesului penal i s-au prezentat toate actele procesuale și procedurale în

limba română, deși el este cetățean turc și nu stăpânește limba română la un

nivel satisfăcător, având dificultăți în a înțelege limbajul de specialitate

juridică, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 128 C. proc. pen.

A solicitat admiterea contestației în anulare, desființarea

deciziei contestate și, în rejudecare, admiterea recursului după ascultarea sa,

pentru motivele invocate.

Contestația în anulare este nefondată.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma

motivelor invocate de contestator cu referire la dispozițiile art. 386 lit. e)

C. proc. pen., constată că cererea de contestație în anulare formulată este

nefondată.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac

prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, și anume anularea

pentru vicii, nulități privind actele de procedură, și nu un motiv care ar

constitui o nulitate privind fondul cauzei.

Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât

de anulare, în sensul că pe calea contestației în anulare poate fi anulată

hotărârea contestată, cât și de retractare, instanța care a pronunțat hotărârea

putând controla condițiile în care a dat hotărârea, eventual cu consecința

infirmării.

Din această perspectivă, legiuitorul a folosit cumularea

pedepsei și situația limitativă a cazurilor în care se poate ataca o hotărâre

definitivă, prin intermediul contestației în anulare, ceea ce reprezintă o

garanție că această cale nu va da posibilitatea oricui și oricând să înlăture

efectele pe care le au hotărârile judecătorești definitive.

Potrivit dispozițiilor art. 386 lit. e) C. proc. pen., se

poate face contestație în anulare când la judecarea recursului sau la

rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost

ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin. (1) C. proc. pen.

Dispozițiile art. 385

14

alin. (1

1

) C.

proc. pen. instituie obligația instanței de a proceda la ascultarea

inculpatului, prezent, cu ocazia rejudecării recursului, atunci când nu a fost

ascultat la instanțele de fond și apel, precum și atunci când aceste instanțe

nu au pronunțat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare.

Din conținutul reglementării sus-menționate rezultă că sunt

incidente aceste dispoziții legale numai dacă sunt întrunite următoarele

condiții:

- inculpatul să fi fost prezent la judecarea recursului;

- inculpatul să nu fi fost ascultat la instanțele de fond și

apel;

- să nu se fi pronunțat împotriva inculpatului o hotărâre de

condamnare, în fond sau în apel.

În speță, cu ocazia soluționării cauzei ce face obiectul

Dosarului nr. 5747/3/2008, contestatorul-inculpat a fost ascultat la instanța

de fond, cât și la instanța de apel.

Așa fiind, se constată că nu sunt întrunite cerințele

cazului de contestație în anulare invocat de contestatorul-inculpat, motiv

pentru care urmează a se respinge contestația în anulare formulată împotriva

Deciziei penale nr. 2192 din 4 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală, ca nefondată.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

urmează a dispune obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a executării Deciziei penale

nr. 2192 din 4 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în

Dosarul nr. 5747/3/2008.

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de

contestatorul Y.O. împotriva Deciziei penale nr. 2192 din 4 iunie 2010 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. 5747/3/2008.

Obligă contestatorul la plata sumei de 400 RON, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 noiembrie 2010.