ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1003/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 430 din 20 septembrie 2007, a

admis acțiunea formulată de reclamanta H.E., în contradictoriu cu Casa Județeană

de Pensii Cluj, având ca obiect recunoașterea calității de beneficiară a Legii

nr. 189/2000 și, pe cale de consecință, a anulat hotărârea din 27 mai 2007, emisă

de pârâtă, obligând-o pe aceasta să acorde reclamantei beneficiul drepturilor solicitate,

pentru perioada 15 noiembrie 1941–6 martie 1945, începând cu data de 1 decembrie

2006.

În acest sens instanța

de fond a reținut că, din declarațiile de martori autentificate, aflate la dosar,

completate cu declarația martorului H.Ș., audiat în fața instanței, a rezultat că

familia reclamantei, împreună cu aceasta, s-a refugiat în perioada noiembrie 1941-martie

1945, ca urmare a instaurării în localitatea P. a unei stări de teroare provocată

prin activitatea grupării legionare Garda de Fier.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj susținând,

în critica adusă hotărâri instanței de fond, că, întrucât localitatea din care s-a

mutat reclamanta era liberă, „motivul plecării a fost oricare altul decât persecuția

etnică, având loc cel mult o simplă alegere de domiciliu, iar nu o veritabilă rupere

forțată de acasă”.

Recurenta a invocat practica

neunitară a instanțelor de judecată datorată precarități probei cu martori și a

susținut necesitatea completării declarațiilor acestora cu cercetarea lucrărilor

istorice.

Recursul este nefondat

și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor

art. 1 lit. c) din O.G. nr. 189/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, de prevederile

acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor

instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945,

a avut de suferit persecuții etnice după cum urmează: c) a fost strămutată în altă

localitate decât cea de domiciliu.

Dovada acestor împrejurări

se poate face, conform art. 4 din H.G. nr. 127/2002, cu înscrisuri oficiale sau,

în lipsa acestora, cu declarații de martor.

În cauză, martorii I.F.

și H.Ș., ale căror declarații autentificate se află la dosar au confirmat susținerile

intimatei-reclamante. Mai mult decât atât, martorul H.Ș., cu ocazia audierii sale

în fața instanței, și-a menținut declarația precizând că cele relatate le-a cunoscut

personal, întrucât s-a refugiat din aceeași localitate și a fost vecin cu familia

intimatei în localitatea de refugiu.

Probele administrate în

cauză, cu respectarea dispozițiilor legale mai sus menționate, confirmând susținerile

din acțiunea reclamantei, în mod corect instanța de fond a admis acțiunea acesteia.

Pe cale de consecință,

constatând că, potrivit art. 304 și 304

1

C. proc. civ., nu există motive

de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea, în

conformitate și cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ. va respinge, ca nefondat,

prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 430 din 20 septembrie

2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 martie 2008.