ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2894/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta SC S.C. SA a chemat-o în judecată pe pârâta SC A.P.T. SA pentru a fi obligată să încheie contracte de închiriere aferente suprafețelor de teren cu număr de inventar T 17 și T 18 situate în Piața Microhale, să predea spațiile, să constate caracterul abuziv al condiției de participare la licitație inclusă în capitolul 4 din caietul de sarcini și să-i plătească suma de 178.031,70 lei reprezentând beneficiu nerealizat pentru cele două suprafețe de teren.

Prin sentința nr. 138/Fcom din 23 mai 2011 Tribunalul Brăila a respins acțiunea reținând că reclamanta a participat la mai multe lucrări și a constatat adjudecarea spațiilor T 17, T 18, T 3 și T 4. Anterior adjudecării spațiilor T 3 și T 4 reclamanta a comunicat pârâtei adresa nr. 4348 din 10 noiembrie 2009 precizând că renunță la suprafețele de teren cu număr de inventar T 17 și T 18, dacă câștigă licitația pentru modulele 3 și 4, licitație pe care a câștigat-o, încheind și contractele nr. 170 din 26 noiembrie 2009 și nr. 171 din 26 noiembrie 2009. A mai arătat instanța de fond că pct. 8 alin. (2) din caietul de sarcini sancționează nerespectarea clauzelor acestuia cu anularea rezultatului licitației și cum reclamanta nu a respectat clauzele caietului de sarcini în sensul că a renunțat să mai încheie cele două contracte cererea este nefondată urmând a fi respinsă.

Cu privire la constatarea caracterului abuziv al clauzei cuprinse în cap.4 din caietul de sarcini, a apreciat că solicitarea reclamantei este lipsită de interes, deoarece licitațiile pentru cele 18 suprafețe, s-au încheiat, iar reclamanta a participat la acestea în condițiile legii. Instanța de fond a respins și capătul de cerere privind acordarea daunelor, constatând că raportul de expertiză nu a fost efectuat prin tehnici specifice ANEVAR. Reclamanta a declarat apel împotriva acestei sentințe, care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 97 din 31 octombrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția a II- a civilă, maritimă și fluvială. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a apreciat legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe, atât cu privire la reținerea situației de fapt dar și a aplicării normelor legale.

Constatând că prin adresa nr. 7942 din 16 octombrie 2009 reclamanta a fost invitată la sediul DAPT Brăila pentru încheierea contractelor de închiriere a terenurilor inventariate cu nr. 17 și 18 și întrucât reclamanta nu s-a prezentat conform prevederilor din caietul de sarcini la dosar neexistând nicio dovadă în acest sens, corect instanța de fond a analizat acest capăt de cerere, respingându-1. In ceea ce privește constatarea ca abuzivă a clauzei cuprinse în capitolul 4 din Caietul de sarcini, instanța de apel a reținut că reclamanta nu are calitate de consumator, nefiind incidente în cauză dispozițiile art. 1 din Legea nr. 193/2000 și că această clauză a fost cunoscută și acceptată de reclamantă prin participarea la cele două licitații.

Constatând că nu au fost întrunite dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ., așa cum și-a întemeiat reclamanta acțiunea, nefiind săvârșită nicio faptă ilicită de către pârâtă, capătul de cerere privind daunele, ca și discuțiile referitoare la expertiză sunt vădit nefondate. La data de 9 decembrie 2011 reclamanta a formulat recurs împotriva deciziei nr. 97 din 31 octombrie 2011 a Curții de Apel Galați, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate iar pe fond admiterea acțiunii. A invocat în cererea de recurs art. 304 alin. (7) C. proc. civ., arătând că hotărârea nu cuprinde motivele care se sprijină în sensul că instanța nu a motivat soluția privind capătul de cerere referitor la acordarea daunelor.

A arătat că în mod greșit s-a reținut culpa sa în neîncheierea contractelor deoarece s-a prezentat la 4 noiembrie 2009 pentru a semna cele două contracte, dar pârâta nu a vrut acest lucru sub diferite pretexte, că adresa nr. 4348 din 10 noiembrie 2009 care este semnată doar de administratorul societății nefiind rezultatul deciziei adunării generale a acționarilor, nu poate fi considerată o renunțare la spațiile 17 și 18 neexistând o hotărâre AG.A în acest sens, instanța încălcând astfel dispozițiile art. 261 C. proc. civ. A susținut în continuare că instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, astfel că în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., hotărârea urmează a fi modificată. Astfel a arătat că adresele nr. 4254 din 4 noiembrie 2009, nr. 4348 din 10 noiembrie 2009, adresa DSVS Brăila nr. 5165 din 4 septembrie 2010, adresa nr. 9339 din 27 noiembrie 2009 a DAPT Brăila, adresa nr. 5033 din 24 noiembrie 2009 au fost interpretate greșit deoarece s-a dovedit că reclamanta s-a prezentat pentru semnarea contractului, fiind încălcat art. 129 alin. (5) C. proc. civ. și că adresa nr. 4348 din 10 noiembrie 2009 nu are nicio valoare juridică, aceasta fiind semnată de administratorul societății, față de împrejurarea că renunțarea la drept o poate face doar adunarea generală a acționarilor. A mai arătat că și adresa nr. 5165 din 24 septembrie 2010 a fost interpretată greșit când a reținut că pentru a obține avizul de funcționare al DSVS A Brăila trebuie să renunțe la spațiile T 17 și T 18, deoarece adresa nu prevede așa ceva.

A invocat, de asemenea art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu referire la aplicarea și interpretarea art. 998 - 999 C. civ., în sensul că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, inclusiv condiția săvârșirii unei fapte ilicite de către intimata pârâtă, că intimata a încălcat în mod flagrant obligația prevăzută la capitolul 8 din caietul de sarcini raportat la art. 1073 C. civ., existând un prejudiciu și un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția fiind demonstrată. Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului. Recursul este nefondat. Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. prevede că hotărârea atacată poate fi modificată dacă nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

In analiza acestui motiv recurenta vizează prima ipoteză și anume aceea că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină în sensul că instanța nu a arătat de ce nu s-a săvârșit nicio faptă ilicită de către pârâtă, simpla afirmație că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 998 - 999 C. civ. neconstituind motivare. Prima ipoteză a art. 304 pct. 7 C. proc. civ. are în vedere nemotivarea deciziei în sensul că motivele lipsesc cu desăvârșire sau există o motivare care însă este insuficientă.

Analizând hotărârea atacată se constată că instanța de apel, - după analiza primului capăt de cerere referitor la obligarea pârâtei de a încheia contractele, care a fost respins pentru motivul că reclamanta nu a răspuns clauzei de la pct. 8 alin. (2) din caietul de sarcini în raport de adresa nr. 7942 din 16 octombrie 2009 a pârâtei în sensul de a se prezenta pentru încheierea contractelor, culpa aparținând reclamantei și nu pârâtei, - a apreciat corect că pârâta, neavând culpă și nesăvârșind nicio faptă ilicită nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 998 - 999 C. civ. Ca urmare Înalta Curte constată că instanța de apel a analizat probele administrate în cauză, a stabilit împrejurările de fapt esențiale în cauză, a evocat normele de drept aplicabile, soluția fiind susținută de dispozitiv, astfel că decizia atacată din perspectiva acestui motiv este la adăpost de orice critică.

Afirmațiile referitoare la nevalabilitatea adresei nr. 4348 din 10 noiembrie 2009 privind renunțarea la modulele T 17 și T 18 nu au relevanță față de împrejurarea că motivul respingerii acțiunii a avut în vedere, în principal, faptul că reclamanta nu s-a prezentat pentru semnarea contractelor, neavând relevanță nici susținerea cum că administratorul nu era îndreptățit să semneze adresa în lipsa hotărârii adunării generale, deoarece administratorul unei societăți comerciale este reprezentantul legal al acesteia, semnătura sa fiind valabilă, până la proba contrarie, și cum nu s-a făcut o dovadă în acest sens, acest motiv nu poate fi primit. Art. 304 pct. 8 C. proc. civ., reglementează modificarea hotărârii atacate, dacă instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Din perspectiva acestei dispoziții legale, în raport de interpretarea adreselor nr. 4245/2009, nr. 4348/2009, nr. 5165/2010, nr. 9339/2009, nr. 5033/2009, nr. 4259/2009, nr. 7042/2009, nr. 8574/2009, nu rezultă din hotărârea recurată cum că instanța de apel a schimbat natura sau înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic, prin nesocotirea regulilor de interpretare ale actului juridic dedus judecății, sau că a fost alterată în mod substanțial natura sa. Interpretarea actelor deduse judecății s-a făcut conform normelor de interpretare a clauzelor unei convenții și reprezintă o chestiune de fapt care nu poate fi cenzurată în recurs prin invocarea art. 304 pct. 8 C. proc. civ. In rest celelalte susțineri subsumate criticilor încadrate în art. 304 alin. (8) C. proc.

civ. se referă la probe și nu fac obiectul recursului, fiind critici care vizează netemeinicia hotărârii. In ceea ce privește art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta a susținut cea de-a doua ipoteză reglementată de acest text legal cu referire la aplicarea greșită a art. 998 - 999 C. civ. De reținut este și faptul că la baza formulării acțiunii se află răspunderea civilă contractuală. Principiul adoptat de practica judecătorească este acela că nu este posibilă aplicarea regulilor răspunderii civile contractuale cu cele aplicabile răspunderii civile delictuale, în cadrul aceleiași acțiuni și nici să se apeleze în subsidiar la acțiunea delictuală, după ce a fost utilizată acțiunea contractuală.

Art. 989 și art. 999 C. civ. instituie răspunderea civilă delictuală care obligă pe acela ce a cauzat altuia un prejudiciu, dina căruia greșeală s-a ocazionat, a-l repara, acesta fiind responsabil pentru producerea prejudiciului prin fapta sa, dar, și prin neglijența sau imprudența sa. Chiar dacă din clauzele contractului nu ar fi rezultat vreo clauză privind voința părților în această privință în repararea prejudiciului și atunci s-ar aplică regulile răspunderii civile contractuale, afară dacă neexecutarea este imputabilă unui obiect sau unei culpe extracontractuale a debitorului. Or, în cauză s-a constatat că parata nu are culpă extracontractuală în nerealizarea contractului, în sarcina sa neputând a se reține săvârșirea vreunei fapte ilicite și existența vreunui prejudiciu, nefiind astfel incidente dispozițiile art. 998 și art. 999 C. civ.

In speță, s-a constatat că însăși reclamanta nu a respectat prevederile contractuale, atunci când, înștiințată fiind, nu s-a prezentat pentru a încheia contractul pentru modulele T 17 și T 8, fiind reținută astfel culpa sa în nefinalizarea contractului ce urma a fi încheiat ca urmare a licitației. In acest context cererea privind daunele rezultate ca urmare a neîncheierii contractului nu s-au justificat, deoarece reclamanta a fost în culpă pentru nerespectarea contractului. Pentru considerentele de mai sus Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.C. S.A BRĂILA împotriva deciziei nr. 97 din 31 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II- a civilă, maritimă și fluvială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2012.