ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2894/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Reclamanta SC S.C. SA a chemat-o în judecată pe

pârâta SC  A.P.T.  SA pentru a fi obligată să încheie contracte de închiriere

aferente suprafețelor de teren cu număr de inventar T 17 și T 18 situate în

Piața Microhale, să predea spațiile, să constate caracterul abuziv al condiției

de participare la licitație inclusă în capitolul 4 din caietul de sarcini și

să-i plătească suma de 178.031,70 lei reprezentând beneficiu nerealizat pentru

cele două suprafețe de teren.

Prin sentința nr. 138/Fcom din 23 mai 2011 Tribunalul

Brăila a respins acțiunea reținând că reclamanta a participat la mai multe

lucrări și a constatat adjudecarea spațiilor T 17, T 18, T 3 și T 4.

Anterior adjudecării spațiilor T 3 și T 4 reclamanta

a comunicat pârâtei adresa nr. 4348 din 10 noiembrie 2009 precizând că renunță

la suprafețele de teren cu număr de inventar T 17 și T 18, dacă câștigă

licitația pentru modulele 3 și 4, licitație pe care a câștigat-o, încheind și

contractele nr. 170 din 26 noiembrie 2009 și nr. 171 din 26 noiembrie 2009.

A mai arătat instanța de fond că pct. 8 alin. (2) din

caietul de sarcini sancționează nerespectarea clauzelor acestuia cu anularea

rezultatului licitației și cum reclamanta nu a respectat clauzele caietului de

sarcini în sensul că a renunțat să mai încheie cele două contracte cererea este

nefondată urmând a fi respinsă.

Cu privire la constatarea caracterului abuziv al

clauzei cuprinse în cap.4 din caietul de sarcini, a apreciat că solicitarea

reclamantei este lipsită de interes, deoarece licitațiile pentru cele 18

suprafețe, s-au

încheiat, iar reclamanta a

participat la acestea în condițiile legii.

Instanța de fond a respins și capătul de cerere

privind acordarea daunelor, constatând că raportul de expertiză nu a fost

efectuat prin tehnici specifice ANEVAR.

Reclamanta a declarat apel împotriva acestei

sentințe, care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 97 din 31 octombrie

2011 a Curții de Apel Galați, secția a

II-

a civilă,

maritimă și fluvială.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a

apreciat legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe, atât cu privire

la reținerea situației de fapt dar și a aplicării normelor legale.

Constatând că prin adresa nr. 7942 din 16 octombrie

2009 reclamanta a fost invitată la sediul DAPT Brăila pentru încheierea

contractelor de închiriere a terenurilor inventariate cu nr. 17 și 18 și

întrucât reclamanta nu s-a prezentat conform prevederilor din caietul de

sarcini la dosar neexistând nicio dovadă în acest sens, corect instanța de fond

a analizat acest capăt de cerere, respingându-1.

In ceea ce privește constatarea ca abuzivă a clauzei

cuprinse în capitolul 4 din Caietul de sarcini, instanța de apel a reținut că

reclamanta nu are calitate de consumator, nefiind incidente în cauză

dispozițiile art. 1 din Legea nr. 193/2000 și că această clauză a fost

cunoscută și acceptată de reclamantă prin participarea la cele două licitații.

Constatând că nu au fost întrunite dispozițiilor art.

998 - 999 C. civ., așa cum și-a întemeiat reclamanta acțiunea, nefiind săvârșită

nicio faptă ilicită de către pârâtă, capătul de cerere privind daunele, ca și

discuțiile referitoare la expertiză sunt vădit nefondate.

La data de 9 decembrie 2011 reclamanta a formulat

recurs împotriva deciziei nr. 97 din 31 octombrie 2011 a Curții de Apel Galați,

solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate iar pe fond

admiterea acțiunii.

A invocat în cererea de recurs art. 304 alin. (7) C.

proc. civ., arătând că hotărârea nu cuprinde motivele care se sprijină în

sensul că instanța nu a motivat soluția privind capătul de cerere referitor la

acordarea daunelor.

A arătat că în mod greșit s-a reținut culpa sa în

neîncheierea contractelor deoarece s-a prezentat la 4 noiembrie 2009 pentru a

semna cele două contracte, dar pârâta nu a vrut acest lucru sub diferite

pretexte, că adresa nr. 4348 din 10 noiembrie 2009 care este semnată doar de

administratorul societății nefiind rezultatul deciziei adunării generale a

acționarilor, nu poate fi considerată o renunțare la spațiile 17 și 18

neexistând o hotărâre AG.A în acest sens, instanța încălcând astfel

dispozițiile art. 261 C. proc. civ.

A susținut în continuare că instanța a interpretat

greșit actul dedus judecății, schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al

acestuia, astfel că în

temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., hotărârea

urmează a fi

modificată.

Astfel a arătat că adresele nr. 4254 din 4 noiembrie

2009, nr. 4348 din 10 noiembrie 2009, adresa DSVS Brăila nr. 5165 din 4

septembrie 2010, adresa nr. 9339 din 27 noiembrie 2009 a DAPT Brăila, adresa

nr. 5033 din 24 noiembrie 2009 au fost interpretate greșit deoarece s-a dovedit

că reclamanta s-a prezentat pentru semnarea contractului, fiind încălcat art.

129 alin. (5) C. proc. civ. și că adresa nr. 4348 din 10 noiembrie 2009 nu are

nicio valoare juridică, aceasta fiind semnată de administratorul societății,

față de împrejurarea că renunțarea la drept o poate face doar adunarea generală

a acționarilor.

A mai arătat că și adresa nr. 5165 din 24 septembrie

2010 a fost interpretată greșit când a reținut că pentru a obține avizul de

funcționare al DSVS A Brăila trebuie să renunțe la spațiile T 17 și T 18,

deoarece adresa nu prevede așa ceva.

A invocat, de asemenea art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

cu referire la aplicarea și interpretarea art. 998 - 999 C. civ., în sensul că

sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, inclusiv condiția

săvârșirii unei fapte ilicite de către intimata pârâtă, că intimata a încălcat

în mod flagrant obligația prevăzută la capitolul 8 din caietul de sarcini

raportat la art. 1073 C. civ., existând un prejudiciu și un raport de

cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția fiind demonstrată.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat

respingerea recursului.

Recursul este nefondat.

Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. prevede că hotărârea

atacată poate fi modificată dacă nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau

când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

In analiza acestui motiv recurenta vizează prima ipoteză

și anume aceea că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină în sensul

că instanța nu a arătat de ce nu s-a săvârșit nicio faptă ilicită de către

pârâtă, simpla afirmație că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 998

- 999 C. civ. neconstituind motivare.

Prima ipoteză a art. 304 pct. 7 C. proc. civ. are în

vedere nemotivarea deciziei în sensul că motivele lipsesc cu desăvârșire sau

există o motivare care însă este insuficientă.

Analizând hotărârea atacată se constată că instanța

de apel, - după analiza primului capăt de cerere referitor la obligarea pârâtei

de a încheia contractele, care a fost respins pentru motivul că reclamanta nu a

răspuns clauzei de la pct. 8 alin. (2) din caietul de sarcini în raport de

adresa nr. 7942 din 16 octombrie 2009 a pârâtei în sensul de a se prezenta

pentru încheierea contractelor, culpa aparținând reclamantei și nu pârâtei, - a

apreciat corect că pârâta, neavând culpă și nesăvârșind nicio faptă ilicită nu

sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 998 - 999 C. civ.

Ca urmare Înalta Curte constată că instanța de apel a

analizat probele administrate în cauză, a stabilit împrejurările de fapt

esențiale în cauză, a evocat normele de drept aplicabile, soluția fiind

susținută de dispozitiv, astfel că decizia atacată din perspectiva acestui

motiv este la adăpost de orice critică.

Afirmațiile referitoare la nevalabilitatea adresei

nr. 4348 din 10 noiembrie 2009 privind renunțarea la modulele T 17 și T 18 nu

au relevanță față de împrejurarea că motivul respingerii acțiunii a avut în

vedere, în principal, faptul că reclamanta nu s-a prezentat pentru semnarea

contractelor, neavând relevanță nici susținerea cum că administratorul nu era

îndreptățit să semneze adresa în lipsa hotărârii adunării generale, deoarece

administratorul unei societăți comerciale este reprezentantul legal al

acesteia, semnătura sa fiind valabilă, până la proba contrarie, și cum nu s-a

făcut o dovadă în acest sens, acest motiv nu poate fi primit.

Art. 304 pct. 8 C. proc. civ., reglementează modificarea

hotărârii atacate, dacă instanța interpretând greșit actul juridic dedus

judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al

acestuia.

Din perspectiva acestei dispoziții legale, în raport

de interpretarea adreselor nr. 4245/2009, nr. 4348/2009, nr. 5165/2010, nr.

9339/2009, nr. 5033/2009, nr. 4259/2009, nr. 7042/2009, nr. 8574/2009, nu

rezultă din hotărârea recurată cum că instanța de apel a schimbat natura sau

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic, prin nesocotirea regulilor de

interpretare ale actului juridic dedus judecății, sau că a fost alterată în mod

substanțial natura sa.

Interpretarea actelor deduse judecății s-a făcut

conform normelor de interpretare a clauzelor unei convenții și reprezintă o

chestiune de fapt care nu poate fi cenzurată în recurs prin invocarea art. 304

pct. 8 C. proc. civ.

In rest celelalte susțineri

subsumate criticilor încadrate în art. 304 alin. (8)

C. proc. civ. se referă la probe și nu fac obiectul

recursului, fiind critici care vizează netemeinicia hotărârii.

In ceea ce privește art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

recurenta a susținut cea de-a doua ipoteză reglementată de acest text legal cu

referire la aplicarea greșită a art. 998 - 999 C. civ.

De reținut este și faptul că la baza formulării

acțiunii se află răspunderea civilă contractuală.

Principiul adoptat de practica judecătorească este

acela că nu este posibilă aplicarea regulilor răspunderii civile contractuale

cu cele

aplicabile răspunderii civile

delictuale, în cadrul aceleiași acțiuni și nici să

se apeleze în

subsidiar la acțiunea delictuală, după ce a fost utilizată acțiunea

contractuală.

Art. 989 și art. 999 C. civ. instituie răspunderea

civilă delictuală care obligă pe acela ce a cauzat altuia un prejudiciu, dina

căruia greșeală s-a ocazionat, a-l repara, acesta fiind responsabil pentru

producerea prejudiciului prin fapta sa, dar, și prin neglijența sau imprudența

sa.

Chiar dacă din clauzele contractului nu ar fi

rezultat vreo clauză privind voința părților în această privință în repararea prejudiciului

și atunci s-ar aplică regulile răspunderii civile contractuale, afară dacă

neexecutarea este imputabilă unui obiect sau unei culpe extracontractuale a

debitorului.

Or, în cauză s-a constatat că parata nu are culpă

extracontractuală în nerealizarea contractului, în sarcina sa neputând a se

reține săvârșirea vreunei fapte ilicite și existența vreunui prejudiciu,

nefiind astfel incidente dispozițiile art. 998 și art. 999 C. civ.

In speță, s-a constatat că însăși reclamanta nu a

respectat prevederile contractuale, atunci când, înștiințată fiind, nu s-a

prezentat pentru a încheia contractul pentru modulele T 17 și T 8, fiind

reținută astfel culpa sa în nefinalizarea contractului ce urma a fi încheiat ca

urmare a licitației.

In acest context cererea privind daunele rezultate ca

urmare a neîncheierii contractului nu s-au justificat, deoarece reclamanta a

fost în culpă pentru nerespectarea contractului.

Pentru considerentele de mai sus Înalta Curte, în

temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.C. S.A BRĂILA

împotriva deciziei nr. 97 din 31 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel

Galați, secția a

II-

a civilă, maritimă și fluvială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2012.