ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3189/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 8214/3/2008, la data de 26 februarie 2008, reclamanta SC C.H. SA a chemat în judecată pe pârâții Municipiul București, prin Primarul General și Consiliul General al Municipiului București, solicitând instanței, în calitate de succesoare a fostei societăți comerciale C.N. SA, să fie obligați să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 486,51 mp, reprezentând o parte din terenul aferent Hotelului I., situat în București, sector 1, teren pe care pârâții l-au preluat în mod abuziv, dându-i o destinație de utilitate publică.

În subsidiar, a solicitat ca, în cazul în care terenul care a aparținut societății reclamante nu poate fi restituit în natură, pârâții să fie obligați la plata unor despăgubiri în raport de valoarea de piață a terenului, plus o dobândă de 7%/an calculată pe ultimii 3 ani, anterior introducerii acțiunii și până la data plății efective sau la atribuirea unui teren în schimb, de aceiași suprafață și valoare, teren pe care pârâții îl dețin în sector 1, situat între limita dintre Calea Griviței a proprietății societății reclamante și trotuarul dinspre Calea Griviței din fața Hotelului I. La termenul din 25 martie 2008, reclamanta și-a precizat cererea de chemare în judecată, solicitând și contravaloarea lipsei de folosință pentru teren.

În motivarea cererii, a arătat că terenul ce face obiectul acțiunii, reprezintă o parte din terenul în suprafață de 6.100 mp, a fost atribuit SC N. SA - C.H.N., prin Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M08 nr. 365, emis de Ministerul Turismului la data de 19 iulie 1995, în baza Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991. În anul 1998, SC N. SA s-a asociat cu SC C. SA, în prezent SC C.H. SA, constituind o nouă societate, SC C.N. SRL, transformată apoi în societate pe acțiuni. Aportul la capitalul noii societăți al SC N. SA a fost C.H.N., cu terenul aferent acestuia. În anul 2005, SC C.N. SA a fuzionat, prin absorbție, care și-a schimbat denumirea în SC C.H.

SA. Reclamanta a preluat patrimoniile societăților absorbite, devenind, astfel, și proprietara imobilului situat în București, sector 1. În perioada 2000-2003, autoritățile administrației locale au făcut operațiuni de sistematizare a zonei, preluând din proprietatea societății reclamante două parcele de teren, cu o suprafață de 486,51 mp. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 – 481 C. civ. Prin sentința civilă nr. 263 din 26 februarie 2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis capătul subsidiar din cererea reclamantei SC C.H.

SA, în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, prin Primarul General și Consiliul General al Municipiului București, a obligat pârâții să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 486,51 mp (deținut de către pârâți), situat în București, sector 1, în schimbul terenului reclamantei, în suprafață egală, situat la aceiași adresă, în București, sector 1, identificat în raportul de expertiză topografică întocmit de expertul inginer C.V.T. - în suprafețe S1 și S2 (în total 486,0 mp) - care face parte integrantă din hotărâre; a obligat Municipiul București la plata către reclamantă a sumei de 33.480 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și onorariul de expert.

Instanța de fond, în temeiul art. 480-481 C. civ., a admis acțiunea reclamantei, așa cum a fost formulată, reținând că terenul ce va fi acordat în compensare urmează să păstreze destinația de loc de parcare, așa cum este deținut și în prezent, deoarece subsolul este afectat de linia de metrou, aceasta fiind soluția cea mai eficientă și mai puțin costisitoare pentru Municipiul București. Prin decizia civilă nr. 157 A din 15 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a respins excepția de litispendență, excepția inadmisibilității acțiunii și, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General.

Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, Curtea a constatat următoarele: Prin apelul formulat, pârâtul Municipiul București, prin Primarul General a invocat excepția de litispendență, prin raportare la litigiul înregistrat sub nr. 28465/3/2007, excepția de inadmisibilitate a acțiunii în revendicare, determinată de apariția Legii nr. 10/2001, care reglementează o procedură specială în ceea ce privește redobândirea dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate abuziv, precum și netemeinicia soluției primei instanțe privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată. Cu referire la prima critică, Curtea a constatat că, la momentul invocării excepției de litispendență (în apel, în dosarul pendinte), prima cerere de chemare în judecată fusese soluționată definitiv, iar, din considerentele hotărârilor față de care se invocă litispendența, rezultă că temeiul juridic al pretențiilor reclamantei S.C.

C.H. S.A. în dosarul nr. 28454/3/2007 a fost precizat ca fiind Legea nr. 33/1994, iar nu dispozițiile art. 480 și urm. C. civ. Împrejurarea că, pe parcursul soluționării apelului, prin decizia civilă nr. 1040 din 9 februarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanta S.C. C.H. S.A. în dosarul nr. 28465/3/2007, a casat decizia civilă nr. 102/2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și sentința civilă nr. 98/2008 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului București, nu este de natură a conduce la întrunirea condițiilor de litispendență, aceasta deoarece nu s-a făcut dovada existenței unor pricini identice, sub aspectul obiectului și cauzei, cu atât mai mult cu cât prin cererea de față, în fond, a fost admis capătul subsidiar al acțiunii.

De altfel, în cadrul soluționării excepției de litispendență, potrivit art. 163 C. proc. civ., ultima instanță învestită, în fața căreia s-a ridicat excepția, în speță Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, nu poate aprecia decât dacă sunt întrunite condițiile formale de litispendență, fără să analizeze oportunitatea litispendenței. Apelantul nu a dovedit întrunirea, cel puțin formală, în cazul a două cereri identice, a celor trei elemente – părți, obiect și cauză, de natură a anticipa autoritatea de lucru judecat. Referitor la excepția de inadmisibilitate, Curtea a avut în vedere că preluarea terenului de către pârât s-a făcut în perioada 2000 – 2003, în speță neputând fi invocate prevederile Legii nr. 10/2001, act normativ care are un alt domeniu de reglementare decât cel dedus judecății.

În ceea ce privește obligarea pârâtului Municipiul București prin Primarul General la plata cheltuielilor de judecată în fond, Curtea constată că prima instanță a făcut în mod legal aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ., având în vedere că cererea reclamantei a fost admisă, acest pârât căzând în pretenții. Împotriva menționatei decizii a formulat recurs în termen legal pârâtul Municipiul București, prin primar general, criticând decizia instanței de recurs în raport de motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., deși a fost invocat art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestuia s-a arătat că soluția dată asupra excepției de litispendență este greșită, deoarece există tripla identitate între cele două cauze, astfel încât excepția trebuia admisă, iar dosarul trimis pentru a fi atașat primului dosar aflat în faza procesuală a recursului.

De asemenea, greșit a fost soluționată excepția inadmisibilității acțiunii, în raport de apariția Legii nr. 10/2001 care stabilește o necompetență generală a instanțelor judecătorești în soluționarea cererilor care implică cercetarea valabilității titlului statului. Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente: În cauza care formează obiectul dosarului nr. 28465/3/2007 reclamanta SC C.H. SA a chemat în judecată pe pârâții Municipiul București, prin Primarul General și Consiliul General al Municipiului București solicitând atribuirea cu titlu de proprietate a terenului în suprafață de 486,56 mp situat în sector 1 București, în schimbul terenului ce a aparținut SC C.N.

SA, cu o suprafață de 486,51 mp, situat la aceeași adresă, dar pe un alt amplasament, iar, în subsidiar, acordarea de către pârâți de despăgubiri potrivit legii și de daune pentru lipsa de folosință a terenului. În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 33/1994, iar în precizarea acțiunii din data de 18 ianuarie 2008 s-a arătat că temeiul juridic al acțiunii este art. 480-481 C. civ., art. 44 și art. 136 din Constituția României, art. 5 din Legea nr. 18/1991 și dispozițiile Legii nr. 33/1994. De asemenea, în practicaua sentinței nr. 98 din 18 ianuarie 2008 a Tribunalului București, apărătorul reclamantei a precizat că acțiunea este o acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., însă, având în vedere că nu mai este posibilă restituirea bunului, urmează să se aplice dispozițiile Legii nr. 33/1994, iar Legea nr. 10/2001 nu își găsește aplicabilitate în cauză.

Acest dosar a parcurs un prim ciclu procesual, finalizat prin decizia civilă nr. 1040/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a dispus casarea deciziei din apel și a sentinței primei instanțe, cauza fiind trimisă spre rejudecare la tribunal. Comparând dosarul menționat cu prezentul dosar, se observă că părțile sunt identice: reclamanta SC C.H. SA și pârâții Municipiul București, prin Primarul General și Consiliul General al Municipiului București, iar obiectul dosarului nr. 28465/3/2007 este identic cu cererea subsidiară a prezentei cauze (teza a II-a): acordarea de teren în compensare în sector 1 București, în fața Hotelului Ibis, pentru cei 486,51 mp preluați de la reclamantă.

De asemenea, și cauza celor două dosare este identică, față de precizarea făcută în dosarul nr. 28465/3/2007. Luând în considerare aspectele constatate, Înalta Curte apreciază că excepția de litispendență a primit o soluționare greșită din partea instanței de apel, care a concluzionat că apelantul nu a dovedit întrunirea, cel puțin formală, în cazul a două cereri identice, a celor trei elemente – părți, obiect și cauză, de natură a anticipa autoritatea de lucru judecat. În susținerea acestei concluzii instanța de apel a considerat că atât cauza, cât și obiectul sunt diferite în cele două dosare, deoarece în primul dosar s-a făcut aplicarea Legii nr. 33/1994, spre deosebire de prezenta cauză unde s-a solicitat aplicarea art. 480-481 C. civ., iar sub aspectul obiectului, prin cererea de față, în fond, a fost admis capătul subsidiar al acțiunii.

Astfel cum s-a arătat anterior, din conținutul precizării acțiunii care a făcut obiectul dosarului nr. 28465/3/2007, rezultă că a fost invocat inclusiv temeiul juridic prevăzut de art. 480 C. civ., temei juridic la care s-a făcut referire și de către instanța de recurs în decizia civilă nr. 1040/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a dispus rejudecarea cauzei de către prima instanță. În consecință, urmare a rejudecării dosarului nr. 28465/3/2007, va fi analizat și art. 480-481 C. civ., ceea ce înlătură argumentul instanței de apel conform cu care în dosarul nr. 28465/3/2007 s-a făcut cu prioritate aplicarea Legii nr. 33/1994. Cât privește obiectul celor două cauze, acesta se suprapune tocmai pe cererea de acordare de teren în compensare, pe care prima instanță din prezenta cauză a găsit-o întemeiată, aspect care nu mai prezintă relevanță, cât timp cauza urmează a se rejudeca în dosarul nr. 28465/3/2007.

Oricum, esențială în aprecierea existenței identității de obiect, este luarea în considerare a întregului obiect al cauzei, iar nu doar a celui asupra căruia instanța s-a pronunțat. Astfel fiind, prin interpretarea greșită a art. 163 C. proc. civ., instanța de apel a respins excepția de litispendență, trecând la soluționarea apelului, deși excepția se impunea a fi admisă. Cele două dosare trebuiau întrunite deoarece se aflau în fața unor instanțe de fond, câtă vreme, la momentul soluționării apelului în prezenta cauză, dosarul nr. 28465/3/2007 fusese deja trimis, spre rejudecare, primei instanțe de fond. Pronunțând decizia recurată cu neobservarea formelor legale subsecvente soluționării excepției de litispendență, Înalta Curte constată că recurentei i s-a produs o vătămare care nu se poate înlătura decât prin casarea hotărârii, fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. Având în vedere că soluționarea excepției litispendenței are prioritate față de cea a inadmisibilității, pentru că, în cazul admiterii sale, dosarul se trimite pentru întrunirea cauzelor la primul dosar cu care instanțele au fost investite, respectiv la instanța cu grad mai înalt, urmând ca instanța, astfel investită, să analizeze toate aspectele de legalitate ale cauzei, Înalta Curte consideră că nu se mai impune analizarea criticilor recurentului privind modul de soluționare a excepției de inadmisibilitate. Astfel fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 pct. 3 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza la instanța de apel pentru rejudecarea acestei căi de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primar general împotriva deciziei nr. 157 A din 15 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 mai 2012.