ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3189/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3189/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată sub nr. 8214/3/2008, la data de 26 februarie 2008, reclamanta SC C.H.

SA a chemat în judecată pe pârâții Municipiul București, prin Primarul General

și Consiliul General al Municipiului București, solicitând instanței, în

calitate de succesoare a fostei societăți comerciale C.N. SA, să fie obligați

să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 486,51 mp,

reprezentând o parte din terenul aferent Hotelului I., situat în București, sector

1, teren pe care pârâții l-au preluat în mod abuziv, dându-i o destinație de

utilitate publică.

În subsidiar, a

solicitat ca, în cazul în care terenul care a aparținut societății reclamante

nu poate fi restituit în natură, pârâții să fie obligați la plata unor

despăgubiri în raport de valoarea de piață a terenului, plus o dobândă de 7%/an

calculată pe ultimii 3 ani, anterior introducerii acțiunii și până la data

plății efective sau la atribuirea unui teren în schimb, de aceiași suprafață și

valoare, teren pe care pârâții îl dețin în sector 1, situat între limita dintre

Calea Griviței a proprietății societății reclamante și trotuarul dinspre Calea

Griviței din fața Hotelului I.

La termenul din 25

martie 2008, reclamanta și-a precizat cererea de chemare în judecată,

solicitând și contravaloarea lipsei de folosință pentru teren.

În motivarea cererii,

a arătat că terenul ce face obiectul acțiunii, reprezintă o parte din terenul

în suprafață de 6.100 mp, a fost atribuit SC N. SA - C.H.N., prin Certificatul

de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M08 nr. 365,

emis de Ministerul Turismului la data de 19 iulie 1995, în baza Legii nr. 15/1990

și H.G. nr. 834/1991.

În anul 1998, SC N.

SA s-a asociat cu SC C. SA, în prezent SC C.H. SA, constituind o nouă

societate, SC C.N. SRL, transformată apoi în societate pe acțiuni. Aportul la

capitalul noii societăți al SC N. SA a fost C.H.N., cu terenul aferent

acestuia. În anul 2005, SC C.N. SA a fuzionat, prin absorbție, care și-a

schimbat denumirea în SC C.H. SA. Reclamanta a preluat patrimoniile

societăților absorbite, devenind, astfel, și proprietara imobilului situat în

București, sector 1.

În perioada

2000-2003, autoritățile administrației locale au făcut operațiuni de

sistematizare a zonei, preluând din proprietatea societății reclamante două

parcele de teren, cu o suprafață de 486,51 mp.

În drept, cererea a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 – 481 C. civ.

Prin sentința civilă

nr. 263 din 26 februarie 2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a

admis capătul subsidiar din cererea reclamantei SC C.H. SA, în contradictoriu

cu pârâții Municipiul București, prin Primarul General și Consiliul General al

Municipiului București, a obligat pârâții să lase reclamantei în deplină

proprietate și posesie terenul în suprafață de 486,51 mp (deținut de către

pârâți), situat în București, sector 1, în schimbul terenului reclamantei, în

suprafață egală, situat la aceiași adresă, în București, sector 1, identificat

în raportul de expertiză topografică întocmit de expertul inginer C.V.T. - în

suprafețe S1 și S2 (în total 486,0 mp) - care face parte integrantă din

hotărâre; a obligat Municipiul București la plata către reclamantă a sumei de

33.480 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și onorariul de

expert.

Instanța de fond, în

temeiul art. 480-481 C. civ., a admis acțiunea reclamantei, așa cum a fost

formulată, reținând că terenul ce va fi acordat în compensare urmează să

păstreze destinația de loc de parcare, așa cum este deținut și în prezent,

deoarece subsolul este afectat de linia de metrou, aceasta fiind soluția cea mai

eficientă și mai puțin costisitoare pentru Municipiul București.

Prin decizia civilă

nr. 157 A din 15 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și familie, a respins excepția de

litispendență, excepția inadmisibilității acțiunii și, ca nefondat, apelul

declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General.

Analizând sentința

apelată prin prisma criticilor formulate, Curtea a constatat următoarele:

Prin apelul formulat,

pârâtul Municipiul București, prin Primarul General a invocat excepția de

litispendență, prin raportare la litigiul înregistrat sub nr. 28465/3/2007,

excepția de inadmisibilitate a acțiunii în revendicare, determinată de apariția

Legii nr. 10/2001, care reglementează o procedură specială în ceea ce privește

redobândirea dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate abuziv, precum

și netemeinicia soluției primei instanțe privind obligarea sa la plata

cheltuielilor de judecată.

Cu referire la prima

critică, Curtea a constatat că, la momentul invocării excepției de

litispendență (în apel, în dosarul pendinte), prima cerere de chemare în

judecată fusese soluționată definitiv, iar, din considerentele hotărârilor față

de care se invocă litispendența, rezultă că temeiul juridic al pretențiilor

reclamantei S.C. C.H. S.A. în dosarul nr. 28454/3/2007 a fost precizat ca fiind

Legea nr. 33/1994, iar nu dispozițiile art. 480 și urm. C. civ.

Împrejurarea

că, pe parcursul soluționării apelului, prin decizia civilă nr. 1040 din 9

februarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat

de reclamanta S.C. C.H. S.A. în dosarul nr. 28465/3/2007, a casat decizia

civilă nr. 102/2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și

sentința civilă nr. 98/2008 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, și

a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului București, nu este de natură a

conduce la întrunirea condițiilor de litispendență, aceasta deoarece nu s-a

făcut dovada existenței unor pricini identice, sub aspectul obiectului și

cauzei, cu atât mai mult cu cât prin cererea de față, în fond, a fost admis

capătul subsidiar al acțiunii.

De altfel, în cadrul

soluționării excepției de litispendență, potrivit art. 163 C. proc. civ.,

ultima instanță învestită, în fața căreia s-a ridicat excepția, în speță Curtea

de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

nu poate aprecia decât dacă sunt întrunite condițiile formale de litispendență,

fără să analizeze oportunitatea litispendenței.

Apelantul nu a dovedit

întrunirea, cel puțin formală, în cazul a două cereri identice, a celor trei

elemente – părți, obiect și cauză, de natură a anticipa autoritatea de lucru

judecat.

Referitor la excepția

de inadmisibilitate, Curtea a avut în vedere că preluarea terenului de către

pârât s-a făcut în perioada 2000 – 2003, în speță neputând fi invocate

prevederile Legii nr. 10/2001, act normativ care are un alt domeniu de

reglementare decât cel dedus judecății.

În ceea ce privește

obligarea pârâtului Municipiul București prin Primarul General la plata

cheltuielilor de judecată în fond, Curtea constată că prima instanță a făcut în

mod legal aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ., având în vedere că

cererea reclamantei a fost admisă, acest pârât căzând în pretenții.

Împotriva menționatei

decizii a formulat recurs în termen legal pârâtul Municipiul București, prin

primar general, criticând decizia instanței de recurs în raport de motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., deși a fost invocat art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

acestuia s-a arătat că soluția dată asupra excepției de litispendență este

greșită, deoarece există tripla identitate între cele două cauze, astfel încât

excepția trebuia admisă, iar dosarul trimis pentru a fi atașat primului dosar

aflat în faza procesuală a recursului.

De asemenea, greșit a

fost soluționată excepția inadmisibilității acțiunii, în raport de apariția

Legii nr. 10/2001 care stabilește o necompetență generală a instanțelor

judecătorești în soluționarea cererilor care implică cercetarea valabilității

titlului statului.

Analizând recursul

formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta

este fondat pentru următoarele considerente:

În cauza care

formează obiectul dosarului nr. 28465/3/2007 reclamanta SC C.H. SA a chemat în

judecată pe pârâții Municipiul București, prin Primarul General și Consiliul

General al Municipiului București solicitând atribuirea cu titlu de proprietate

a terenului în suprafață de 486,56 mp situat în sector 1 București, în schimbul

terenului ce a aparținut SC C.N. SA, cu o suprafață de 486,51 mp, situat la

aceeași adresă, dar pe un alt amplasament, iar, în subsidiar, acordarea de

către pârâți de despăgubiri potrivit legii și de daune pentru lipsa de

folosință a terenului.

În drept acțiunea a

fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 33/1994, iar în precizarea acțiunii

din data de 18 ianuarie 2008 s-a arătat că temeiul juridic al acțiunii este

art. 480-481 C. civ., art. 44 și art. 136 din Constituția României, art. 5 din

Legea nr. 18/1991 și dispozițiile Legii nr. 33/1994. De asemenea, în practicaua

sentinței nr. 98 din 18 ianuarie 2008 a Tribunalului București, apărătorul

reclamantei a precizat că acțiunea este o acțiune în revendicare întemeiată pe

dispozițiile art. 480 C. civ., însă, având în vedere că nu mai este posibilă

restituirea bunului, urmează să se aplice dispozițiile Legii nr. 33/1994, iar

Legea nr. 10/2001 nu își găsește aplicabilitate în cauză.

Acest dosar a parcurs

un prim ciclu procesual, finalizat prin decizia civilă nr. 1040/2011 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, prin care s-a dispus casarea deciziei din apel și

a sentinței primei instanțe, cauza fiind trimisă spre rejudecare la tribunal.

Comparând dosarul

menționat cu prezentul dosar, se observă că părțile sunt identice: reclamanta

SC C.H. SA și pârâții Municipiul București, prin Primarul General și Consiliul

General al Municipiului București, iar obiectul dosarului nr. 28465/3/2007 este

identic cu cererea subsidiară a prezentei cauze (teza a II-a): acordarea de

teren în compensare în sector 1 București, în fața Hotelului Ibis, pentru cei

486,51 mp preluați de la reclamantă. De asemenea, și cauza celor două dosare

este identică, față de precizarea făcută în dosarul nr. 28465/3/2007.

Luând în considerare

aspectele constatate, Înalta Curte apreciază că excepția de litispendență a

primit o soluționare greșită din partea instanței de apel, care a concluzionat

că apelantul nu a dovedit întrunirea, cel puțin formală, în cazul a două cereri

identice, a celor trei elemente – părți, obiect și cauză, de natură a anticipa

autoritatea de lucru judecat.

În susținerea acestei

concluzii instanța de apel a considerat că atât cauza, cât și obiectul sunt

diferite în cele două dosare, deoarece în primul dosar s-a făcut aplicarea

Legii nr. 33/1994, spre deosebire de prezenta cauză unde s-a solicitat

aplicarea art. 480-481 C. civ., iar sub aspectul obiectului, prin cererea de

față, în fond, a fost admis capătul subsidiar al acțiunii.

Astfel cum s-a arătat

anterior, din conținutul precizării acțiunii care a făcut obiectul dosarului

nr. 28465/3/2007, rezultă că a fost invocat inclusiv temeiul juridic prevăzut

de art. 480 C. civ., temei juridic la care s-a făcut referire și de către

instanța de recurs în decizia civilă nr. 1040/2011 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, prin care s-a dispus rejudecarea cauzei de către prima instanță.

În consecință, urmare

a rejudecării dosarului nr. 28465/3/2007, va fi analizat și art. 480-481 C.

civ., ceea ce înlătură argumentul instanței de apel conform cu care în dosarul

nr. 28465/3/2007 s-a făcut cu prioritate aplicarea Legii nr. 33/1994.

Cât privește obiectul

celor două cauze, acesta se suprapune tocmai pe cererea de acordare de teren în

compensare, pe care prima instanță din prezenta cauză a găsit-o întemeiată,

aspect care nu mai prezintă relevanță, cât timp cauza urmează a se rejudeca în

dosarul nr. 28465/3/2007. Oricum, esențială în aprecierea existenței

identității de obiect, este luarea în considerare a întregului obiect al

cauzei, iar nu doar a celui asupra căruia instanța s-a pronunțat.

Astfel fiind, prin

interpretarea greșită a art. 163 C. proc. civ., instanța de apel a respins

excepția de litispendență, trecând la soluționarea apelului, deși excepția se

impunea a fi admisă. Cele două dosare trebuiau întrunite deoarece se aflau în

fața unor instanțe de fond, câtă vreme, la momentul soluționării apelului în

prezenta cauză, dosarul nr. 28465/3/2007 fusese deja trimis, spre rejudecare,

primei instanțe de fond.

Pronunțând decizia

recurată cu neobservarea formelor legale subsecvente soluționării excepției de

litispendență, Înalta Curte constată că recurentei i s-a produs o vătămare care

nu se poate înlătura decât prin casarea hotărârii, fiind astfel incident

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Având în vedere că

soluționarea excepției litispendenței are prioritate față de cea a

inadmisibilității, pentru că, în cazul admiterii sale, dosarul se trimite

pentru întrunirea cauzelor la primul dosar cu care instanțele au fost

investite, respectiv la instanța cu grad mai înalt, urmând ca instanța, astfel

investită, să analizeze toate aspectele de legalitate ale cauzei, Înalta Curte

consideră că nu se mai impune analizarea criticilor recurentului privind modul

de soluționare a excepției de inadmisibilitate.

Astfel fiind, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 pct. 3 C. proc. civ., va admite recursul, va casa

decizia recurată și va trimite cauza la instanța de apel pentru rejudecarea

acestei căi de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâtul Municipiul București, prin primar general împotriva deciziei nr. 157 A

din 15 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și familie.

Casează decizia recurată și

trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică

astăzi, 10 mai 2012.