ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3635/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3635/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Covasna, prin sentința penală nr.

16 din 11 martie 2010, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.

a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul P.V. pentru infracțiunea de luare de

mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 78/2000.

Pentru a pronunța

sentința, instanța a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul

din 04 mai 2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, s-a reținut că

la 10 decembrie 2008, spre prânz, P.M. sesizase că în aceeași zi, în jurul orei

13,00, pe raza localității S.G., el a fost identificat în trafic la volanul

autoturismului marca O., numere provizorii expirate, de către un polițist,

acesta, pentru a nu-i întocmi dosar penal, i-ar fi dat de înțeles că vrea o

sumă de bani. Ca atare, P.M. ar fi încercat să-i dea acelui polițist 130 RON,

dar a fost refuzat spunându-i-se că aceia sunt bani „pentru bomboane”.

În continuare, P.M. a

denunțat și că polițistul i-a reținut permisul de conducere, autorizația

provizorie de circulație expirată, asigurarea RCA și i-a dat un număr de

telefon, spunându-i să fie sunat după orele 15,30, în schimbul actelor

cerându-i o sumă mai mare de bani.

Verificările

specifice au constatat că acel număr de telefon aparținea agentului șef adjunct

de poliție P.V. din cadrul Poliției Municipiului Sfântu Gheorghe, Biroul Ordine

Publică, Compartimentul Siguranță Publică și Patrulare.

După anunțarea

procurorului și înregistrarea denunțului, organizându-se operativ, urma

surprinderea eventualei fapte denunțată.

Pentru că întâlnirea

dintre denunțător și polițist urma a avea loc într-un interval scurt de timp de

la înregistrarea sesizării, s-a dispus autorizarea provizorie a interceptării

și înregistrării convorbirilor telefonice, interceptarea și înregistrarea

audio-video în mediu ambiental și în oricare alt loc s-ar fi aflat cei doi.

Totodată, lui P.M. i

s-au înmânat 10 bancnote a câte 100 RON, seriile acestora au fost notate, după

care, denunțătorul, cu un taximetru, s-a deplasat la locul ce îi fusese indicat

de polițist - stația de taxiuri de pe Bd-ul General Grigore Bălan, tot aici

deplasându-se și echipa operativă.

După coborârea din

taximetru a denunțătorului, a apărut și polițistul, sesizându-se că acesta era

îmbrăcat cu o bluză cu mânecă lungă, avea pe cap o căciulă și în mână lesa unui

câine de statură mică. Imediat, cei doi s-au deplasat spre blocul în care

locuia polițistul, s-au postat în fața scărilor de acces, aici schimbând

„obiecte”, respectiv denunțătorul a dat cei 1.000 RON, polițistul predându-i

permisul de conducere, autorizația provizorie de circulație expirată și

asigurarea RCA.

Înregistrările

audio-video au reținut că P.V. a primit cei 1.000 RON, nu i-a numărat și l-a

atenționat pe denunțător că „a scăpat prea ieftin” pentru că i s-ar fi anulat

permisul dacă nu era el și i se întocmea dosar penal.

S-a mai reținut că

polițistul s-a oferit că din ziua următoare, îl va ajuta pe P.M. să-și ruleze

autovehiculul în afara municipiului pentru a nu fi depistat și oprit de către

un alt lucrător de poliție.

Ofițerii echipei

operative, pentru a nu fi observați și astfel să se deconspire, au rămas în

afara câmpului vizual la aproximativ 8-9 metri distanță și, ca atare, contactul

celor doi și ceea ce au făcut petrecându-se relativ rapid, considerând și că

polițistul a intrat în bloc imediat, el nu a mai putut fi urmărit, ușa

imobilului acționându-se numai prin interfon.

În consecință, nu s-a

reușit prinderea în flagrant în sensul găsirii sumei de bani predată.

Fișa postului

agentului șef adjunct de poliție P.V. cuprinde și sarcini privind constatarea

contravențiilor și a infracțiunilor la Legea circulației, iar la 10 decembrie

2008, el a executat, conform planificării, serviciul în schimbul 1, între orele

7,30 - 15,30.

S-a mai reținut că

numărul provizoriu de înmatriculare atribuit autovehiculului marca O. expirase

la 6 decembrie

2008.

Declarația denunțătorului

conținea elementele de fapt descrise.

La urmărirea penală, inculpatul

P.V. a arătat numai că nu este vinovat de fapta reținută în sarcina sa.

La cercetarea judecătorească

s-au administrat următoarele probe: declarație inculpat, declarație martor P.M.,

martori apărare S.L.M., M.M., M.Me. P.A.Z., înscrisuri, un dosar conținând un denunț

al lui P.V. privind o faptă de dare de mită, s-au vizionat și ascultat înregistrările

din mediul ambiental, precum și convorbirile telefonice.

Instanța de fond, în motivarea

soluției de achitare, a reținut că susținerile denunțătorului sunt contradictorii,

nu se coroborează cu momentele cheie relevate de alte probe, flagrantul a eșuat,

nu există probe materiale, iar înregistrările, neclare, neinteligibile, nu sunt

verosimile în raport cu fapta și, ca atare, există dubiu care profită inculpatului.

Exemplificând, instanța a constatat că denunțul verbal înregistrat în procesul-verbal

a fost formulat de o altă persoană decât cea indicată în cuprins. Totodată, în fața

sa, P.M. a susținut că nu a denunțat nici verbal și nici în scris, ci a apelat o

cunoștință din cadrul Ministerului Administrației și Internelor pe care a rugat-o

să-l ajute în sensul de a discuta cu polițistul care l-a oprit în trafic, acea cunoștință

îndemnându-l să se organizeze flagrantul, iar la Parchet ar fi ajuns în jurul orei

18,30.

În continuare, declarațiile

lui P.M. sunt contradictorii: la urmărirea penală el a susținut că i-a spus polițistului

că autorizația provizorie era expirată, iar la cercetarea judecătorească, același

a declarat că i-a spus că nu are acte valabile și pentru aceasta a încercat să „cadă

la pace”.

La rândul său, inculpatul,

în aceeași dată, a declarat că atunci când a oprit autovehiculul în trafic, s-a

înțeles cu P.M. să fie căutat în ziua aceea sau a doua zi, pentru a i se prezenta

actele.

S-a mai reținut că la

discuțiile menționate, nu au existat martori.

Referitor sumei de bani,

la instanță P.M. a susținut că s-a înțeles cu inculpatul asupra sumei de 500 RON

și nu cunoaște pentru ce organul de urmărire penală i-a predat 1.000 RON.

Inculpatul nu a recunoscut

că ar fi avut o înțelegere privind vreo sumă de bani.

S-a mai reținut că banii

folosiți pentru flagrant nu au fost marcați criminalistic, percheziția domiciliului

inculpatului, de asemenea, nu a relevat existența lor, și nici la P.M. nu au fost

găsiți.

În ce privește suma de

1.000 RON susținut a-i fi fost dată inculpatului, primirea ei nu este probată, rapoartele

polițiștilor ce au constituit echipa operativă neconstituind probe în procesul penal.

Instanța de fond a mai

reținut că între datele conținute de procesul-verbal de percheziție corporală a

lui P.M., declarațiile lui, înregistrările convorbirilor și declarațiilor martorilor

M.M. și M.Me. există contradicții privind momentele la care inculpatul a pătruns

în scara imobilului și dacă sistemul de acces funcționa, comparativ locului unde

P.M. a fost preluat de echipa operativă și percheziționat, în condițiile în care

urmărirea penală a reținut că după predarea și primirea banilor și a actelor, echipa

operativă nu a mai intervenit, obiectiv, pentru că inculpatul a intrat rapid, în

incinta scării blocului, ușa de acces acționându-se numai prin sistem interfon,

iar asupra lui nu P.M. nu s-au găsit decât niște documente.

În instanță, același,

a declarat că după ce s-a despărțit de inculpat, s-a deplasat singur spre stația

de taximetre, nu a văzut nici un lucrător din echipa operativă, abia după circa

150 m, fiind preluat, iar percheziționarea lui a avut loc la sediul Parchetului.

Martorii amintiți au declarat

că au surprins momentul în care inculpatul s-a despărțit de un bărbat după ce a

discutat cu acesta aproximativ 10-15 minute, iar în ce privește sistemul de acces

în scara blocului, au arătat că nu funcționa corespunzător.

Asociația de proprietari

a blocului a comunicat că nu a fost sesizată despre defecțiuni ale sistemului de

acces și, ca atare, nu are cunoștință dacă el funcționa sau nu, corespunzător.

De asemenea, vizionându-se

și audiindu-se înregistrările din mediul ambiental, instanța de fond a constatat

că între momentul predării banilor, acesta fiind redat ca „probabil i se dau bani”

(proces-verbal de transcriere) și până la despărțirea celor doi, trecuse 1 minut

și 34 de secunde, timp suficient pentru realizarea flagrantului.

S-a mai reținut că există

contradicții între susținerile inculpatului, că ar fi cerut verificarea actelor

prezentate de P.M., ofițerul de serviciu de la dispecerat spunându-i că nu o poate

realiza pentru că baza de date nu funcționa, comparativ comunicărilor organelor

de specialitate, în sensul că nu s-au cerut verificări în acest sens.

Împotriva sentinței, a

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, motivul invocat fiind greșita

achitare a inculpatului, vinovăția acestuia rezultând din ansamblul probator administrat,

și în subsidiar, pe temeiul achitării, în opinia Parchetului acesta fiind art. 10

lit. d) C. proc. pen., precum și pe nespecificarea, de către instanța de fond, a

cuantumului cheltuielilor judiciare care rămân în sarcina statului.

Curtea de Apel Brașov,

prin decizia penală nr. 72 din 17 mai 2011 a admis apelul formulat de Parchet și

a desființat sentința numai cu privire la temeiul achitării pe care l-a schimbat

din art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., în art. 11

pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Împotriva deciziei instanței

de apel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov a formulat recurs, cazul de

casare invocat fiind cel prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.,

în dezvoltarea căruia s-a motivat că din probatoriul administrat rezultă suficiente

elemente care să conducă la soluția că nu există dubiu privind existența faptei

și vinovăția inculpatului.

Recursul declarat de Parchet

nu este fondat.

Potrivit dispozițiilor

art. 62 C. proc. pen., pentru aflarea adevărului, instanța de judecată este obligată

să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.

Art. 63 același Cod prevede

că este probă elementul de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței

unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea

împrejurărilor necesare justei soluționări a cauzei. Alin. 2 al textului prevede

că aprecierea fiecărei probe se face în urma examinării tuturor probelor.

În aceste condiții, probele

conducând la stabilirea situației de fapt,aceasta, ca atribuție, aparține, în principiu,

exclusiv dreptului instanțelor competente să devolueze cauza în fapt și în drept,

respectiv instanța de fond și instanța de apel, în cazul ambelor fiind admisibilă

administrarea oricăror probe pentru corecta și completa stabilire a faptei.

Excepțional, examinarea

situației de fapt poate reveni instanței de recurs când aceasta este afectată de

o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite

de achitare sau de condamnare.

Din considerentele sentinței

și deciziei instanței de apel rezultă că probele nu au răsturnat prezumția de nevinovăție

de care se bucură inculpatul, motivarea dubiului înlăturând orice element ce, eventual,

ar fi fost neanalizat. Astfel, pornind de la textul incriminator, respectiv

art. 254 C. pen. - luarea de mită constă în fapta acelui funcționar care direct

sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori

acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini,

a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale

de serviciu sau în scopul de a se face un act contrar acesteia, analiza probatoriului

de la urmărirea penală coroborată cu probatoriul examinat în condiții de oralitate

și nemijlocire în fața instanței de fond în condițiile în care instanța de apel

a dispus efectuarea expertizei criminalistice cu obiect filtrarea zgomotului de

fond în vederea stabilirii cu certitudine a conversației purtată între inculpat

și P.M., aceasta concluzionând că înregistrările stocate pe suportul pus la dispoziție

a dovedit a conține aceleași evenimente acustice, deci, s-a îmbunătățit numai coloana

sonoră a înregistrării, toate acestea nu au relevat cu certitudine că inculpatul

ar fi primit suma de 1.000 RON, neconcordanțele probatoriului, probe directe privind

pretinderea sau remiterea neexistând, conturând dubiul ce profită inculpatului.

Pentru că recursul declarat

de Parchet nu a criticat temeiul achitării, instanța de recurs, potrivit dispozițiilor

art. 385

6

C. proc. pen. soluționează numai în limitele motivelor de casare,

în cauză neexistând și recursul inculpatului.

Pentru considerentele

expuse, recursul declarat de Parchet nefiind fondat, în baza dispozițiilor art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

Potrivit dispozițiilor

art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) al aceluiași Cod, cheltuielile judiciare

ocazionate în recurs rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva deciziei

penale nr. 72/AP din 17 mai 2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și

pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat P.V.

Cheltuielile judiciare

rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial al apărătorului desemnat din

oficiu pentru intimatul inculpat P.V., în sumă de 100 RON, până la prezentarea apărătorului

ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 18 octombrie

2011.