ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2959/2012

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut

următoarele:

Prin Decizia nr. 86 din 24 martie 2011,

Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și familie, a

respins apelul declarat de reclamanta P.P. împotriva Sentinței civile nr. 1575

din 4 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, hotărâre prin care

acțiunea introductivă de instanță, formulată în contradictoriu cu pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a fost respinsă, ca fiind

formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală.

Pentru a decide

astfel, instanța a reținut că reclamanta nu se încadrează în dispozițiile art.

5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, întrucât, deși a solicitat acordarea de

daune morale ca urmare a măsurilor administrative luate asupra soțului său de

către regimul comunist, aceasta nu a făcut dovada decesului acestuia, la

dosarul cauzei neexistând probe care să ateste decesul numitului A.P.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta, indicând dispozițiile art. 304 pct. 8 și

9 C. proc. civ., prin care a arătat că hotărârea este nelegală deoarece Decizia

nr. 1.358/2010 a Curții Constituționale nu se aplică proceselor aflate pe rol

la data pronunțării acesteia, ci este aplicabilă, eventual, celor înregistrate

ulterior publicării sale.

În acest context,

judecătorul cauzei aflată pe rol la momentul pronunțării Deciziei Curții

Constituționale nr. 1.358 din 21 octombrie 2010, era obligat să verifice data

înregistrării cererii de chemare în judecată, adică să constate faptul că

aceasta a fost introdusă sub imperiul unei legi în vigoare la acea dată.

Or, la data

introducerii cererii de chemare în judecată, sub imperiul Legii nr. 221/2009,

s-a născut un drept la acțiune, pentru a solicita despăgubiri, inclusiv în

temeiul art. 5 alin. (1) lit. a), astfel că legea aflată în vigoare la data

formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul

procesului.

Acest punct de vedere

se întemeiază pe dreptul la un proces echitabil, care obligă la respectarea

principiului neretroactivității și a speranței legitime ce decurge dintr-o hotărâre

judecătorească chiar nedefinitivă.

Se impune respectarea

principiului egalității în fața legii, care presupune instituirea unui

tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt

diferite.

Invocă prevederile

art. 20 din Constituția României.

Prin aplicarea în

cauza de față a Deciziei Curții Constituționale nr. 1.358/2010, sunt încălcate

prevederile Declarației Universale a Drepturilor Omului, ale art. 1 din Primul

Protocol Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18 mai

1994, precum și Rezoluțiile nr. 1096/1996 și nr. 1481/2006 ale Adunării

Parlamentare a Consiliului Europei și Rezoluția nr. 40/34 din 29 noiembrie 1985

adoptată de Adunarea Generală a O.N.U.

Recursul este nul.

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub

sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul

și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un

memoriu separat.

Recursul se

motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau

înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind limitativ prevăzute la

art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din cod prevede că recursul este

nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute

la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

Potrivit legii, nu

orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii

recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea

motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.,

iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici

privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs invocat.

Indicarea greșită a

motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora

realizează exigențele art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că face

posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din Cod.

Or, în speță,

criticile formulate de reclamantă vizează inaplicabilitatea deciziilor

instanței de contencios constituțional, ignorând faptul că ambele instanțe de

fond au reținut că reclamanta nu a făcut dovada calității procesuale active.

Recurenta nu susține în vreun fel nelegalitatea soluției din apel și nici nu a

formulat critici susceptibile de cenzură în recurs, nesocotind astfel existența

judecății anterioare.

Or, în calea

extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce

constituie obiect al judecății fiind legalitatea hotărârii pronunțată în apel.

De aceea, eventualele

critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ar fi

trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra pentru care

motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel.

Văzând dispozițiile

art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum și pe cele ale

art. 306 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din Cod, se va constata

nulitatea căii de atac exercitată în asemenea condiții procedurale, încât nu

este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamanta P.P. împotriva Deciziei civile nr. 86 din 24 martie 2011

a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 mai 2012.

Procesat

de GGC - NN