ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2623/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Prahova, reclamanta SC

C.M.T.D.P. SRL Ploiești a formulat plângere împotriva Deciziei nr. 93 din 15

aprilie 2010 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală

a Finanțelor Publice Prahova care viza Decizia de impunere nr. 7752 din 6

ianuarie 2010.

Tribunalul Prahova, prin sentința nr.

15 din 12 ianuarie 2011 a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004

și de faptul că suma contestată depășește 500.000 lei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal sub nr. 144/42/2011/a1.

Prin Sentința nr. 170 din 26 mai

2011 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantei SC

C.M.T.D.P. SRL Ploiești în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Prahova.

În motivarea soluției, instanța de

fond a reținut că prin raportul de inspecție fiscală încheiat la 23 decembrie 2009,

inspectorii fiscali au constatat că societatea reclamantă a achiziționat în

perioada martie 2004 – noiembrie 2008 cantitatea de 497.307 litri de motorină

diesel în valoare totală de 1.799.565 lei în baza a 16 facturi fiscale emise de

SC T.P. SRL. Totodată s-a mai constatat că societatea reclamantă nu a făcut

dovada că motorina achiziționată, care reprezintă un produs energetic pentru

care se datorează accize, provine dintr-un antrepozit fiscal și că acciza

aferentă a fost plătită, motiv pentru care, ca un efect al neplății accizei în

sumă de 542.492 lei, reclamanta datorează bugetului de stat și TVA aferent, așa

cum s-a stabilit prin decizia de impunere a cărei anulare se solicită.

S-a mai reținut că cele 16 facturi

fiscale au fost însoțite de declarații de conformitate emise de SC P. SA –

Sucursala Petrobrazi pentru beneficiarul SC V.I. SRL București (furnizorul

către SC T.P. SRL, furnizor la rândul său către reclamantă) si de un raport de

încercări emis de SC P.L. SA, documente care s-au dovedit ca nu sunt autentice

ci că au fost falsificate prin schimbarea datelor pe care le conțin, respectiv

numerele și datele de eliberare, loturile, tipurile de produse, mijloacele de

transport și beneficiarii, așa cum s-a reținut că au răspuns producătorii

respectivi către D.J.A.O.V. Prahova, situație reținută și în raportul de

inspecție fiscală.

Astfel că, întrucât tranzacțiile

efectuate de reclamanta prin facturile emise nu îndeplinesc condițiile unor

documente justificative pentru a da acesteia dreptul de a deduce TVA conform art.

145 alin. (1) si 146 alin (1) lit. a) C. fisc. și întrucât nu s-a făcut dovada

că produsele livrate provin dintr-un antrepozit fiscal sau în afara acestuia

dar că acciza aferenta a fost achitata – aceasta situație generează obligația

de plata a TVA aferent a 497.407 kg motorina euro diesel.

Pentru aceste considerente decizia

de impunere emisă prin care s-a stabilit obligația de plată a TVA în suma de

390.399 lei și majorări în cuantum de 202.654 lei este legală, susținerile

reclamantei au fost înlăturate ca nefondate.

Aceasta întrucât, Normele

metodologice de aplicare a C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu

modificările si completările ulterioare, referitoare la art. 168, alin. (2) si

la art. 178 din C. fisc.: pct. 3 prevăd că „în afara antrepozitului fiscal pot

fi deținute numai produsele accizabile pentru care acciza a fost plătită, iar

prin circuitul economic, se poate face dovada că provin de la un antrepozitar

autorizat, de la un operator înregistrat, de la un operator neînregistrat sau

de la un importator, iar pct. 4 arată în continuare că – „în cazul în care prin

circuitul economic nu se poate face dovada ca produsele accizabile deținute în

scopuri comerciale provin de la un antrepozit fiscal, operator

înregistrat,operator neînregistrat sau de la un importator, acciza se datorează

de către persoana la care se întrerupe acest circuit, în termen de cinci zile

de la data la care s-a făcut constatarea”.

Cum în cauza reclamanta nu a făcut

dovada ca produsele comercializate au proveniența prevăzută în normele de

aplicare a C. fisc. art. 178 pct. 3 și 4, datorează acciza care generează si

plata TVA, în condițiile în care are calitatea de „persoana la care circuitul a

fost întrerupt”.

Susținerea reclamantei potrivit

căreia în baza contractului de vânzare cumpărare și a art. 2 din Actului

adițional la contractul încheiate cu furnizorul SC T.A.P. SRL „părțile

stabilesc de comun acord ca obligația de justificare a accizei aferente mărfii

facturate revine in totalitate vânzătorului, comparatorul nu va putea fi tras

la răspundere, în niciun caz pentru imposibilitatea justificării plații

accizei, aceasta responsabilitate revenind exclusiv vânzătorului” nu poate fi

avută în vedere in soluționarea favorabilă a cauzei, întrucât prevederile

înscrise în contractul încheiat între părți vin in contradicție cu dispozițiile

pct. 7 alin (4) din H.G. nr. 44/2004 referitoare la aplicarea art. 178 din C.

fisc., în raport cu care în cazul de față persoana la care s-a întrerupt

circuitul produselor accizabile – motorina este reclamanta, întrucât s-a

dovedit că furnizorul sau nu mai desfășoară activitate, ca în raport cu

obiectul de activitate nu putea sa desfășoare comerț cu ridicata al

combustibililor – în cazul de față cu motorina, și față de verificările făcute

de inspectorii fiscali, rezultă că în prezent se afla în procedura de insolvență.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs SC C.M.T.D.P. SRL Ploiești considerând-o nelegală și

netemeinică.

În motivele de recurs se arată că la

13 ianuarie 2009 organele vamale de la Biroul Ploiești au solicitat înaintarea

mai multor documente, respectiv 16 facturi și actele însoțitoare ce vizau relația

comercială cu SC T.P. SRL București.

Între recurentă și această societate

a existat un contract încheiat la 25 ianuarie 2008 în care se stipula expres că

plata accizelor va fi suportată de SC T.P. SRL București, în calitate de

vânzător, din discuțiile purtate cu reprezentanții acesteia a rezultat că

societatea funcționa în mod legal, iar întreaga cantitate de motorină euro

diesel contractată i-a fost livrată în cisteme care au fost redirecționate

către SC S.P. SRL Boldești – Scăeni, în schimbul unui mic adaos comercial.

S-a arătat că o verificare efectuată

de organele fiscale finalizată la 23 decembrie 2009 a constatat că societatea

recurentă nu a putut face dovada provenienței a 497.307 kg. motorină euro

diesel achiziționată de la SC T.P. SRL și că acciza aferentă a fost achitată.

Deși organele fiscale au constatat

că decontarea tranzacțiilor s-a făcut prin transfer bancar, totuși societatea

recurentă a fost obligată la plata sumei de 948.159 lei din care 390.399 lei

TVA, 202.654 lei majorări de întârziere TVA, 241.958 lei impozit pe profit și

113.148 lei majorări de întârziere impozit pe profit.

Soluția instanței de fond prin care

acțiunea reclamantei a fost respinsă ca nefondată, a fost criticată pentru că

instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura

ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia și este lipsită de

temei legal.

S-a invocat faptul că societatea

recurentă nu avea obligația de a verifica dacă SC T.P. SRL avea depuse

bilanțurile contabile pe anii 2006, 2007 și 2008 ori să verifice sediul

acesteia în București.

Recurenta arată și faptul că

societatea nu deținea bunuri și că prin controlul efectuat se intenționează ca

obligațiile fiscale să fie trecute asupra acesteia și să fie protejați

asociații din celelalte firme care au câștigat sume imense și au acumulat

bunuri.

După examinarea motivelor de recurs,

a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul

declarat pentru următoarele considerente:

În prezenta cauză se contestă

Decizia nr. 43 din 15 aprilie 2010 emisă de D.G.F.P. Prahova prin care a fost

respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de SC C.M.T.D.P. SRL Ploiești

împotriva Decizia nr. 7752 din 28 decembrie 2009 prin care s-au stabilit

obligații fiscale în sumă de 948.159 lei reprezentând TVA, majorări de

întârziere aferente și impozit pe profit.

Sumele de plată au fost stabilit de

organele fiscale ca urmare a faptului că printr-un raport de inspecție fiscală

anterior, s-a stabilit că recurenta-reclamantă a achiziționat cantitatea de

497.307 litri motorină euro diesel în valoare totală de 1.799.565 lei, din care

TVA – 287.326 lei pe baza a 16 facturi fiscale emise de furnizorul SC T.P. SRL

București, documente ce s-au dovedit a nu fi autentice deoarece furnizorul nu a

depus la organul fiscal declarații pentru perioada 2006, 2007 și 2008, nu

funcționează la sediul social declarat, la fel ca și furnizorul societății SC

T.P. SRL, respectiv SC V.I. SRL, ambele societăți neavând ca obiect de

activitate „comerț cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi și grași și

ai produselor derivate”.

De aceea, organele fiscale nu au

luat în considerare aceste tranzacții și s-au stabilit obligații de plată:

- impozit pe profit – 241.958 lei

pentru că nu au fost considerate deductibile fiscal cheltuielile cu achiziția

motorinei, la care au fost calculate majorări de întârziere aferente de 113.148

lei;

- 390.050 lei TVA, din care 287.326

lei TVA înscrisă în facturile de achiziție pentru care nu s-a acordat drepturi

de deducere, iar suma de 103.073 lei TVA colectată suplimentar la diferența de

acciză de 542.492 lei, stabilită în urma unui alt control, iar majorările de

întârziere au fost de 202.654 lei.

Atât în contestația depusă la

instanța de fond cât și în motivele de recurs, recurenta face referiri la

neplata accizelor la motorină de către aceasta și că obligația de plată a

accizelor revenea SC T.P. SRL București, conform contractului de

vânzare-cumpărare nr. 1 din 25 ianuarie 2008, dar nu s-au făcut apărări în

raport de constatările organelor fiscale care au condus la obligarea la plata

sumelor reprezentând TVA și impozit pe profit.

Referitor la contractul încheiat în

2008 și actul adițional din același an încheiat de recurentă și SC T.P. SRL

referitor la plata accizelor, trebuie precizat că această problemă a fost

soluționată în cadrul litigiului prin care recurenta a contestat obligarea la

plata accizelor, respectiv prin sentința nr. 250 din 18 noiembrie 2010 a Curții

de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

irevocabilă prin Decizia nr. 4200 din 20 septembrie 2011 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal și nu mai poate

fi analizată în prezenta cauză.

Faptul că au fost înregistrate

facturile în contabilitate și că plățile au fost făcute prin bancă, nu o

exonerează pe recurenta-reclamantă de plata obligațiilor fiscale deoarece

organele fiscale au făcut dovezi din care a rezultat caracterul fictiv al

tranzacțiilor.

Deși în motivele de recurs se invocă

faptul că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății

și că a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia,

se constată că recurenta nu a prezentat argumente în acest sens, astfel că

aceste critici sunt nefondate.

Instanța de fond s-a pronunțat

asupra legalității și temeiniciei actului fiscal contestat și nu a schimbat

natura acestuia.

Recurenta a invocat și nelegalitatea

sentinței pentru că ar fi lipsită de temei legal și că ar fi fost dată cu

aplicarea greșită a legii, dar în motivul de recurs nu sunt prezentate

dispozițiile legale ce ar fi fost încălcate, astfel că nici această critică nu

este fondată.

În privința susținerilor potrivit

cărora recurenta nu avea obligația de a face verificări privind situația

furnizorului, trebuie precizat că și aceste susțineri sunt nefondate deoarece

la încheierea contractului din 2008 recurenta putea și trebuia să verifice dacă

se va putea realiza obiectul contractului (vânzarea-cumpărarea de produse

petroliere) și dacă vânzătorul avea în obiectul de activitate asemenea procedee

comerciale.

Faptul că recurenta a formulat

plângere penală nu înlătură obligarea la plata obligațiilor fiscale și numai

după soluționarea irevocabilă a acestor plângeri se poate invoca o eventuală

greșită obligare la plata a TVA și impozitului pe profit.

Apreciind că soluția instanței de

fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20

din Legea nr. 554/2004 va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC

C.M.T.D.P. SRL Ploiești împotriva Sentinței nr. 170 din 26 mai 2011 a Curții de

Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 mai 2012.