ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 855/2018

Ședința publică din data de 1 martie 2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Biroul Soluționare Contestații, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova - Activitatea de Inspecție Fiscală, a solicitat anularea în totalitate a Deciziei nr. 127/24.03.2015 privind soluționarea contestației administrative, a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/1054/28.02.2014 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/28.02.2014 emise de intimate, ca nelegale, iar, în temeiul art. 453 C. proc. civ., a solicitat obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 208 din 05 octombrie 2016 Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Biroul Soluționare Contestații, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova - activitatea de inspecție fiscală, fiind anulate decizia nr. 127/24.03.2015 emisă de D.G.F.P. Ploiești, decizia de impunere nr. x/1054/28.02.2014 emisă de A.F.P. Ploiești și raportul de inspecție fiscală nr. x/28.02.2014 emis de A.F.P. Ploiești.

Totodată, au fost obligate pârâtele la plata sumei de 20.600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru - 100 RON, onorariu de avocat - 4.500 RON, 8.000 RON onorariu expert desemnat de instanță și 8.000 RON onorariu expert consilier.

Împotriva sentinței nr. 208 din 05 octombrie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal hotărârii au formulat recurs pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova.

3.1. Prin recursul declarat, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicită admiterea recursului și casarea sentinței atacate, în sensul menținerii ca legale și temeinice a actelor administrative emise în cauză.

În motivarea recursului se arată că instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală, întemeiată pe concluziile expertizei contabile efectuate în cauză, pe care și le-a însușit, fără a prezenta propriile argumente de fapt și de drept și ignorând argumentele invocate de organul fiscal în susținerea legalității și temeiniciei actelor administrative fiscale.

Mai arată că în condițiile în care legiuitorul nu a conferit o valoare probatorie distinctă înscrisurilor și expertizei contabile, instanța de fond avea atribuția de a evalua materialul probator și de a examina probele administrate prin prisma dispozițiilor legale în materie fiscală.

De asemenea, recurenta-pârâtă susține că prima instanță nu a avut în vedere faptul că intimata-reclamantă a înregistrat achiziții de combustibil în baza unor facturi care nu au fost considerate documente justificative.

Mai arată că intimata-reclamantă în perioada ianuarie 2008 - decembrie 2010, în care a achiziționat produse energetice, cei 8 furnizori au avut un comportament fiscal inadecvat, respectiv nu au funcționat la sediile sociale declarate, reprezentanții acestora s-au sustras de la efectuarea controalelor fiscale, nu au depus la organul fiscal teritorial declarațiile de impozite și taxe, având la rândul lor, furnizori cu comportament fiscal neadecvat.

Recurenta-pârâtă consideră că nu este suficientă prezentarea facturilor de achiziție, ci trebuie demonstrată realitatea operațiunilor înscrise în facturi, fiind necesară analizarea situației juridice în ansamblul său, ținându-se cont de întregul circuit economic, astfel că simpla deținere a unor facturi fiscale emise cu respectarea formală a dispozițiilor art. 155 alin. (8) Codul fiscal nu conferă un drept absolut la deducerea TVA.

Consideră că întrucât intimata nu a dovedit că produsele energetice au provenit de la un antrepozit autorizat pentru producție și accizele eferente au fost plătite, facturile de achiziție nu îndeplinesc condiția de document legal de proveniență, respectiv de document justificativ, pentru a beneficia de dreptul de deducere fiind necesară respectarea condițiilor impuse de art. 145-146 din Legea nr. 571/2003 privind realitatea operațiunilor consemnate în documente și modul de completare a documentelor.

Arată că în speță, instanța de fond nu a avut în vedere aspectul că datele înscrise în facturi nu sunt reale, în condițiile în care nu au fost prezentate documente care să dovedească proveniența licită a carburanților, motiv pentru care apreciază că intimata-reclamantă datorează bugetului general consolidat accize în sumă de 1.437.624 RON și TVA în sumă de 377.837 RON.

Referitor la cheltuielile de judecată la care recurenta-pârâtă a fost obligată în primă instanță, în cuantum de 20.600 RON, solicită ca instanța să aprecieze asupra acestora, apreciind că onorariul de avocat și onorariul expertului parte sunt disproporționat de mari în raport de pretențiile admise, impunându-se a fi evaluate în raport de valoarea pricinii și munca depusă de avocat și de expertul parte. Invocă aspectul că potrivit jurisprudenței CEDO, aceste cheltuieli se acordă în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil și că potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanța poate reduce partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocațial.

Totodată, consideră că suma de 8.000 RON reprezentând onorariul de expert este vădit nelegală raportat la complexitatea lucrării.

3.2. Prin recursul declarat, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova solicită admiterea recursului și menținerea actelor atacate ca temeinice și legale.

În motivarea acestui recurs se arată că în perioada ianuarie 2008 - decembrie 2010 intimata-reclamantă a achiziționat produse energetice accizabile pentru care nu a putut face dovada provenienței lor de la un antrepozit fiscal autorizat, operator înregistrat sau importator, precum și dovada că acciza aferentă acestor bunuri a fost achitată către bugetul general consolidat, motiv pentru care au fost stabilite suplimentar accize în sumă de 1.437.624 RON, respectiv dobânzi și penalități de întârziere în sumă totală de 1.068.008 RON. De asemenea, s-a stabilit TVA suplimentară de plată în sumă de 377.837 RON (din care 57.191 RON aferentă achizițiilor de combustibili pentru care nu s-a dovedit realitatea tranzacțiilor și 320.646 RON aferentă accizelor), la care s-au calculat dobânzi și penalități de întârziere în sumă totală de 269.017 RON.

Recurenta-pârâtă precizează că pentru achizițiile de combustibili de la furnizori, efectuate în perioada ianuarie 2008 - decembrie 2010, a fost anulat dreptul de deducere pentru TVA deductibilă printr-un act de inspecție fiscală anterior (Decizia de impunere nr. x/28.10.2011, contestată de societatea intimată, contestația fiind respinsă de D.G.R.F.P. Prahova prin decizia nr. 1377/22.12.2011).

Se susține că societatea intimată nu a justificat cu documente proveniența legală a produselor energetice achiziționate, iar pe de altă parte, societățile furnizoare au avut un comportament fiscal inadecvat, respectiv nu au funcționat la sediile sociale declarate, nu au depus la organul fiscal teritorial declarațiile de impozite și taxe, iar reprezentanții acestora s-au sustras de la efectuarea controalelor fiscale.

Mai arată că potrivit art. 145 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, dreptul de deducere se acordă doar dacă facturile fiscale sunt întocmite de o persoană impozabilă, înregistrată ca plătitoare de TVA, dar în speță, furnizorii înscriși pe facturi sunt societăți care s-au sustras controlului încrucișat, care nu au depus declarațiile fiscale obligatorii și care, la rândul lor, au avut furnizori cu comportament fiscal neadecvat.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, solicită admiterea recursului și pe acest aspect, acestea fiind reținute în mod eronat în sarcina sa, întrucât societatea intimată avea obligația de a coopera cu organele fiscale în vederea determinării stării de fapt fiscale. Consideră că faptul că intimata a ales soluționarea cauzei pe cale judiciară, nu poate atrage obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, cu atât mai mult cu cât în procedura administrativă, contestația sa a fost respinsă.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care invocă nulitatea recursurilor pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Pe fond, solicită respingerea recursurilor ca neîntemeiate, cu cheltuieli de judecată, arătând în esență, că hotărârea instanței de fond este temeinic motivată, cuprinzând motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței referitor la soluția pronunțată și că cercetarea judecătorească efectuată și probele administrate în cauză au dovedit că facturile au fost emise cu respectarea dispozițiilor art. 155 alin. (5) Codul fiscal, fiind înregistrate în contabilitate și declarate organelor fiscale.

Consideră că în mod legal a reținut instanța de fond că produsele energetice achiziționate erau însoțite de dovada achitării accizei, în condițiile în care potrivit art. 206

51

alin. (4) Codul fiscal, accizele aferente produselor energetice livrate din antrepozite fiscale se achită de către furnizori sau de către cumpărători și cum în speță, aceste produse nu au fost achiziționate direct dintr-un antrepozit fiscal, fiind însoțite de dovada achitării accizei, intimata consideră că nu are obligația achitării unei noi accize.

Pe de altă parte, intimata-reclamantă arată că recurenta D.G.R.F.P. Prahova invocă aspecte străine de dosarul cauzei, întrucât organele de control nu s-au prezentat să efectueze un control la societatea intimată, raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere fiind emise fără a se verifica actele societății.

De asemenea, se mai arată că pentru aceeași perioadă, respectiv 01.01.2008-31.12.2010, societatea a mai fost verificată de același organ fiscal în anul 2011, inspecție finalizată prin raportul de inspecție fiscală nr. x/28.10.2011, atacat în instanță, prin sentința nr. 20/27.01.2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2012 fiind admisă în parte contestația și anulate raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere. Raportul de expertiză efectuat în acest dosar a concluzionat asupra realității activității desfășurate.

Astfel, față de dispozițiile alin. (4) al art. 105

1

din O.G. nr. 92/2003, arată că societății nu i s-a comunicat nicio decizie privind reverificarea fiscală și nici vreun aviz privind demararea inspecției fiscale, în realitate neexistând nici un control la societate.

Mai arată că, deține dovada plății accizei pentru toate facturile reținute de către inspectorii fiscali; că, starea de inactivitate a partenerilor contractuali nu are consecințe fiscale asupra accizei achitate de către producătorii autorizați, expertul concluzionând că întrucât societatea intimată nu a achiziționat produsele energetice direct din antrepozitul fiscal, nu societatea trebuia să achite acciza, aceasta fiind plătită de producător.

În ceea ce privește TVA și impozitul pe profit pretins datorate pentru operațiunile derulate cu S.C. B. S.R.L., arată că inspectorii fiscali au invocat un proces-verbal încheiat de Garda Financiară - Direcția Ialomița, încheiat în lipsa unui control la societate, motiv pentru care societatea a formulat o sesizare împotriva inspectorilor fiscali care au întocmit procesul-verbal, urmare acestei sesizări, ANAF comunicându-i prin adresa nr. x/03.03.2014 că se confirmă susținerile societății, fiind sesizată comisia de disciplină din cadrul ANAF pentru cercetarea celor doi inspectori fiscali. De asemenea, arată că atât S.C. B. S.R.L. cât și societatea intimată au declarat tranzacțiile efectuate, pentru operațiunile derulate au fost emise facturi cu respectarea dispozițiilor art. 155 alin. (5) Codul fiscal, înregistrate în contabilitate și declarate organelor fiscale, instanța reținând în mod corect că facturile au fost însoțite de note de recepție, fișe de magazie, ordine de plată privind plata accizei, declarații privind originea produsului, certificate de calitate, acestea reprezentând documente justificative apte să dovedească realitatea operațiunilor derulate.

Referitor la cheltuielile de judecată, arată că nu poate fi reținută critica vizând cuantumul disproporționat al onorariului expertului consilier și al onorariului avocațial în raport de pretențiile admise, care sunt în cuantum de peste 300.000 RON, iar dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. nu pot fi aplicate, fiind dovedite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil a acestor sume, apreciind că în speță cuantumul acestor sume este justificat, iar prin invocarea lipsei de colaborare cu organele fiscale, intimata-reclamantă consideră că recurenta A.J.F.P. și-a invocat propria culpă.

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 19 octombrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 decembrie 2017 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererile de recurs îndeplinesc condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursurile formulate ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursurilor.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Biroul Soluționare Contestații, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova - Activitatea de Inspecție Fiscală, anularea în totalitate a Deciziei nr. 127/24.03.2015 privind soluționarea contestației administrative, a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/1054/28.02.2014 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/28.02.2014 emise de pârâte.

Prin sentința recurată, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea reclamantei și a anulat decizia nr. 127/24.03.2015 emisă de D.G.F.P. Ploiești, decizia de impunere nr. x/1054/28.02.2014 emisă de A.F.P. Ploiești și raportul de inspecție fiscală nr. x/28.02.2014 emis de A.F.P. Ploiești, obligând totodată pârâtele la plata sumei de 20.600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru - 100 RON, onorariu de avocat - 4.500 RON, 8.000 RON onorariu expert desemnat de instanță și 8.000 RON onorariu expert consilier.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin raportul de inspecție fiscală nr. x/28.02.2014 încheiat de organele de inspecție fiscală aparținând AJFP Prahova s-a constatat că în perioada ianuarie 2008 - decembrie 2010 societatea reclamantă a achiziționat produse energetice accizabile pentru care nu a putut face dovada provenienței de la un antrepozit fiscal autorizat, operator înregistrat sau importator, precum și dovada că acciza aferentă acestor bunuri a fost achitată la bugetul general consolidat.

Având în vedere cele constatate și conform prevederilor pct. 78 alin. (4) și pct. 83 alin. (31) și 32 din Normele Metodologice de aplicare a Codul fiscal aprobate prin H.G. nr. 44/2004 au fost stabilite suplimentar accize în sumă de 1.437.624 RON sumă la care au fost calculate dobânzi și penalități de întârziere în sumă totală de 1.068.008 RON. De asemenea, s-a colectat TVA aferentă accizelor în sumă de 320.646 RON și întrucât nu a dovedit realitatea achizițiilor de combustibili înregistrată în evidența contabilă, la inspecția fiscală nu s-a acordat drept de deducere pentru TVA deductibil în sumă de 57.191 RON, la aceste sume adăugându-se dobânzi și penalități de întârziere. În acest sens a fost emisă decizia de impunere nr. x/1054/28.02.2014, act contestat în prezenta cauză.

Cu privire la susținerile reclamantei privind intervenirea prescripției dreptului organului fiscal de a stabili obligații fiscale, precum și cu privire la încălcarea disp. art. 105 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, instanța de fond a constatat că sunt neîntemeiate.

Cu privire însă la temeinicia pe fond a contestației formulate, judecătorul fondului a reținut, in baza probatoriului administrat în cauză, faptul ca este întemeiata.

Astfel, în baza raportului de expertiză specialitatea contabilitate efectuat în cauză ce se coroborează cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța fondului a apreciat ca fiind deductibile fiscal tranzacțiile efectuate de reclamantă cu S.C. B. S.R.L. și, pe cale de consecință, pentru acestea nu se datorează impozit pe profit și TVA aferentă. Contrar celor reținute de organul fiscal, curtea de apel a constatat, în baza actelor depuse la dosarului cauzei și a raportului de expertiză că s-a dovedit realitatea operațiunilor comerciale dintre cele două societăți. Se reține că facturile ce vizează relația comercială dintre reclamantă și S.C. B. S.R.L. au fost întocmite cu respectarea disp. art. 155 Codul fiscal. De asemenea, acestea au fost însoțite de note de recepție și fișe de magazie pentru sortimentele de produse petroliere achiziționate, ordin de plată privind plata accizei, declarații privind originea produsului, certificat de calitate.

Având în vedere aceste înscrisuri care, în opinia instanței reprezintă documente justificative apte să dovedească realitatea operațiunilor dintre cele două societăți, instanța de fond a constatat că reclamanta nu datorează impozit pe profit și TVA aferent acestor tranzacții. Pentru a concluziona astfel, instanța a avut în vedere și faptul că pârâtele nu au făcut dovada susținerilor privind fictivitatea operațiunilor nedepunând acte care să dovedească comportamentul fiscal neadecvat al S.C. B. S.R.L. și, de asemenea, nu au combătut prin argumente juridice și înscrisuri concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, în sensul de a preciza, dovedit, de ce actele ce au însoțit facturile de achiziție nu reprezintă documente justificative.

În ceea ce privește obligația reclamantei de a achita contravaloarea accizei instanța de fond a reținut, în baza concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, că fiecare factură de achiziție este însoțită de ordin de plată a accizei, emis de productători. Conform art. 206

51

alin. (4) din Codul fiscal accizele aferente produselor energetice livrate din antrepozite fiscale se achită de către furnizori sau de către cumpărători. Având în vedere că produsele energetice nu au fost achizionate direct din antrepozit fiscal și erau însoțite de dovada achitării accizei, instanța reține că societatea reclamantă nu trebuie să achite acciza aferentă produselor energetice achiziționate în baza celor 40 de facturi verificate prin raport de inspecție fiscală și se impune anularea deciziei de impunere și sub acest aspect.

In consecinta, raportat la concluziile expertului și la înscrisurile anexate la dosar, instanța de fond a dispus anularea actelor atacate.

În baza art. 453 noul C. proc. civ., având în vedere că pârâtele au căzut în pretenții prin admiterea acțiunii, a fost dispusă obligarea acestora la plata către reclamantă a sumei de 20.600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru, 100 RON, onorariu de avocat 4.500 RON, 8000 RON onorariu expert desemnat de instanță și 8000 RON onorariu expert consilier.

Înalta Curte apreciază drept legală sentința atacată și își însușește considerentele acesteia, dat fiind că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a legii la situația de fapt reținută în cauză.

Nu sunt întemeiate criticile recurentei DGRFP Ploiești, prin care se susține că instanța de fond nu a făcut altceva decât să își însușească necritic concluziile raportului de expertiză contabilă, fără a prezenta propriile sale argumente și ignorând argumentele autorității fiscale.

Înalta Curte are în vedere că, astfel cum rezultă din considerentele sentinței atacate, pronunțarea soluției de anulare a actelor administrativ-fiscale atacate a avut la bază analiza înscrisurilor relevante depuse la dosarul cauzei, dar și a conținutului raportului de expertiză, inclusiv a amplului răspuns la obiecțiunile formulate de autoritățile fiscale . Ca urmare, nu poate fi reținută o însușire necritică a concluziilor raportului de expertiză contabilă, în contextul în care, în cuprinsul motivelor de casare, recurentele nu indică în mod concret erori sau omisiuni conținute în expertiza contabilă și răspunsul la obiecțiuni. Este de domeniul evidenței că instanța de judecată își poate însuși în totalitate concluziile unei expertize, atâta timp cât acestea sunt legale și au în vedere poziția exprimată de toate părțile din proces, neexistând vreo obligație pentru judecătorul cauzei de a prezenta argumente suplimentare, dacă acestea nu sunt necesare.

Înalta Curte constată că în cuprinsul expertizei contabile și răspunsului la obiecțiuni s-a explicat în mod convingător de ce, contrar susținerilor organelor fiscale, facturile prezentate de intimata-reclamantă reprezintă documente justificative - expertul judiciar a constatat că facturile au fost întocmite în conformitate cu prevederile art. 155 din vechiul Codul fiscal, iar pentru achizițiile de combustibil s-au întocmit note de recepție și fișe de magazie. Ulterior, la momentul revânzării, intimata-reclamantă întocmea facturi de livrare, iar cantitățile vândute erau scăzute din fișele de magazie. Este deci evident că din ansamblul documentelor întocmite poate fi determinat circuitul economic al produselor și, ca urmare, rezultă o puternică prezumție de realitate a operațiunilor comerciale efectuate, prezumție ce nu a fost răsturnată în niciun fel de către recurentele-pârâte.

Înalta Curte mai constată că recurentele nu au contestat în mod argumentat concluzia expertului contabil conform căreia starea de activitate sau inactivitate a partenerilor comerciali ai intimatei-reclamante nu a avut consecințe fiscale din perspectiva plății accizei, atâta timp cât la data operațiunilor comerciale, șapte dintre cei opt parteneri nu erau declarați inactivi, iar acciza aferentă tranzacției cu societatea comercială inactivă fusese achitată de către producătorul autorizat.

Contrar celor susținute de către recurente, din actele și lucările dosarului rezultă că acciza pentru produsele achiziționate de intimata-reclamantă a fost plătită de producător, ordinele de plată fiind emise de antrepozite fiscale de producție - cu excepția a două facturi, toate celelalte au fost însoțite de ordinul de plată a accizei. Operațiunile înregistrate în cele două facturi au făcut însă obiectul unui control al Autorității Naționale a Vămilor, iar în procesul-verbal de control se menționează că nu au fost constatate deficiențe cu privire la achizițiile efectuate, prezumându-se astfel că acciza a fost plătită.

Nu sunt întemeiate nici criticile recurentelor prin care se susține greșita lor obligare la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte are în vedere, pe de o parte, că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 451 alin. (1) din noul C. proc. civ. potrivit cărora onorariile experților sunt incluse în cheltuielile de judecată, fără ca textul legal să distingă între experții numiți de instanță conform art. 330 alin. (1) noul C. proc. civ. și experții consilieri încuviințați de instanță în condițiile art. 330 alin. (5) noul C. proc. civ.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că prevederile art. 451 alin. (2) și (3) din noul C. proc. civ. reglementează posibilitatea instanței de a reduce partea din cheltuielile de judecată ce reprezintă onorariul avocaților și experților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată, neexistând o obligație în acest sens. Ca urmare, refuzul instanței de a face aplicarea prevederilor legale menționate nu este un aspect circumscris legalității hotărârii, ci acesta privește dreptul de apreciere al judecătorului, respectiv temeinicia hotărârii și, ca atare, în raport cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din noul C. proc. civ., nu poate face obiectul controlului instanței de recurs.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Biroul Soluționare Contestații și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova împotriva sentinței nr. 208 din 05 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

În temeiul art. 453 noul C. proc. civ., va obliga recurentele la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial redus, către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. Înalta Curte a făcut aplicarea prevederilor art. 451 alin. (2) noul C. proc. civ., reținând că motivele de recurs formulate de autoritățile fiscale nu au ridicat probleme de o complexitate deosebită, aspectele invocate fiind deja abordate de către instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Biroul Soluționare Contestații și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova împotriva sentinței nr. 208 din 05 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Obligă recurentele la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial redus, către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 01 martie 2018.