ÎCCJ, decizie (scj.ro #84854)

Normă fiscală imperativă. Limitarea libertății contractuale.

Codul

fiscal,

art. 168 alin. (2) și art. 178 alin. (4)

Codul civil, art. 968

În lipsa

dovedirii provenienței dintr-un antrepozit fiscal de producție a unui produs

accizabil și implicit a achitării accizei aferente, deținătorul respectivului

produs datorează, în conformitate cu dispozițiile art. 168 alin. (2) și art. 178

alin. (4) din Codul fiscal, acciza stabilită potrivit legii. Existența  unei

clauze în contractul de vânzare-cumpărare prin care părțile au convenit ca

obligația de justificare a accizei aferente mărfii facturate să revină în

totalitate vânzătorului nu-l poate exonera pe cumpărător de obligația achitării

accizei, în considerarea caracterului imperativ al normei fiscale incidente, ce

face ca părțile să nu poată deroga de la aceasta  prin manifestarea de voință

contrară.

Decizia

4200 din 20 septembrie 2011

Notă:

Dispozițiile art. 968 din Codul civil au fost abrogate prin intrarea în

vigoare, la 1 octombrie 2011, a Noului Cod Civil, republicat în M.Of. nr. 505

din 15 iulie 2011

Dispozițiile art.

168 și 178 din Codul fiscal au fost abrogate, începând cu

01.04.2010, prin intermediul dispozițiilor alineatului (3) din Ordonanța de

urgență nr. 109/2009.

Prin

sentința  civilă nr.  250  din 18 noiembrie 2010 – Curtea   de Apel  Ploiești –

Secția comercială, contencios administrativ și fiscal  a respins ca

neîntemeiată contestația formulată de reclamanta SC CP SRL, în contradictoriu

cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare

Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, Direcția  Județeană

pentru Accize și Operațiuni Vamale  Prahova.

Pentru a   pronunța

această soluție instanța de fond a  reținut:

Între

reclamanta SC CP SRL în calitate de cumpărător și societatea comercială TP SRL

București s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 1/25.01.2008 ,

modificat prin actul adițional nr. 1 la contract, prin care reclamanta a

cumpărat 497.307 kg de motorină Euro Diesel, motorină care a fost livrată

ulterior beneficiarului SC SP SRL.

În luna septembrie

2009 organele fiscale au efectuat o verificare privind accizele datorate

bugetului de stat de reclamantă, analizând perioada martie 2004- februarie

2009, control finalizat cu raportul de inspecție fiscală parțială nr.

13422/18.09.2009 , prin care au stabilit că reclamanta datorează bugetului de

stat accize în valoare de 542.492 lei , aferente cantității de motorină

achiziționate și majorări de întârziere în valoare de 258.574 lei, întrucât reclamanta

nu poate face dovada provenienței produsului petrolier dintr-un antrepozit

fiscal de producție și, implicit, nici dovada plății accizei aferente.

Astfel, în

cuprinsul raportului s-a reținut că motorina a fost cumpărată în perioada

martie 2008 - noiembrie 2008, cu 16 facturi fiscale, fiind prezentate 15

declarații de conformitate emise de producătorul SC P SA - Sucursala X pentru

beneficiarul SC VI SRL București și o declarație de conformitate și un raport

de încercări emise de producătorul SC PL SA.

În urma verificării

realității tranzacțiilor comerciale desfășurate de societățile implicate,

organele fiscale au constatat că SC TP SRL și SC VI SRL nu funcționează la

sediul social declarat , iar reprezentanții legali nu au putut fi contactați.

Totodată,

furnizorul nu a depus bilanțurile anuale pe anii 2005-2007, iar beneficiarul pe

anii 2004-2007.

Prin

decizia nr. 01/12.01.2010 pârâta - Agenția Națională de Administrare Fiscală -

Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova – Biroul de soluționare a

contestațiilor , a respins contestația formulată de reclamantă ca neîntemeiată,

reținând că , potrivit disp. art. 168 alin. 2 și 178 alin. 4 din Codul fiscal

este interzisă deținerea unui produs accizabil în afara antrepozitului fiscal

dacă acciza pentru acest produs nu a fost plătită; în caz contrar persoana care

deține acest produs este obligată la plata accizelor aferente produselor

accizabile.

Reclamanta s-a aprovizionat cu produsul petrolier fără a  deține

autorizație de antrepozit fiscal, conform art.179 alin.1 și art.180 alin.1 din

Legea nr.571/2003 privind codul fiscal sau autorizație  de utilizator final,

conform pct.5

1.3

alin.1 și 2  din Normele metodologice de  aplicare

a codului fiscal.

Potrivit

dispozițiilor art.178 alin.4 din Codul fiscal, deoarece reclamanta a deținut

produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, produse pentru care nu se

poate face dovada plății accizelor, îi revine obligația de a plăti accizele.

Susținerea

reclamantei în sensul că nu poate fi obligată la plata accizelor, deoarece

potrivit art. 2 din actul adițional la contractul încheiat cu SC TP SRL

nr.1/2008 părțile au convenit ca obligația de justificare a accizei aferente

mărfii facturate să revină în totalitate vânzătorului, iar cumpărătorul să nu

poată fi tras la răspundere pentru imposibilitatea justificării plății accizei,

va fi înlăturată de Curte, deoarece libertatea contractuală a părților este

limitată de dispozițiile legale de ordine publică, imperative, normele legale

imperative neputând fi încălcate sau înlăturate prin voința părților

contractante, cum este situația în cauză.

Împotriva

sentinței civile   a  formulat    recurs reclamanta S.C. CP S.R.L.  criticând-o

în esență pentru   următoarele  motive:

- Consideră

recurenta   că nu    datorează   accize   întrucât  în documentația

prezentată   de organele   fiscale,  S.C. TP S.R.L. București a   fost

recunoscută ca având antrepozit  fiscal, fiind  societatea care a

achiziționat produsele petroliere de la   SNP P S.A. – Rafinăria   X și L S.A.  Teleajen prin   intermediul S.C. VI  S.R.L.

București.

- Instanța   de

fond  a  ignorat    faptul  că în  contractul pe care   recurenta  S.C.  CP

S.R.L. Ploiești l-a încheiat cu S.C. TP S.R.L.   București s-a stipulat expres

că furnizorul   produselor   petroliere este   răspunzător  de plata  accizelor

iar recurenta   în calitate   de cumpărător  nu va   putea   fi trasă  la

răspundere pentru    imposibilitatea   justificării plății   accizei (art. 2

din    Actul adițional nr. 1 la   contractul  de vânzare   - cumpărare   nr.

1/25 ianuarie  2008).

- De asemenea,

sentința    de fond  este   criticabilă    și prin   prisma   faptului   că a

considerat  nerelevant faptul   că reclamanta  - recurentă S.C.  CP S.R.L. a

fost sancționată contravențional la data de   16   februarie   2009,

constatându-se  că nu au fost    prezentate   rapoartele  de   încercări   care

trebuiau să   însoțească   cele 16   facturi    de   livrare   motorină.

Recursul

este nefondat.

Nu   poate  fi

primită susținerea    recurentei că S.C.  TP S.R.L.  București  având

antrepozit fiscal a  achiziționat produsele  petroliere de la   SNP P S.A.  –    și S.C. L S.A. Teleajen  prin intermediul   S.C. VI S.R.L. București.

Se reține de Înalta

Curte  că nu s-a  putut face  dovada     realității    tranzacțiilor

efectuate  în perioada   martie   2008   - noiembrie  2008. Astfel,   deși

facturile  de livrare  a  produsului petrolier emise   de furnizorul   S.CTP

S.R.L.   au fost     însoțite    de 15   declarații   de conformitate

emise     de   producătorul  S.C. P S.A.  –și o declarație  de conformitate

emisă de   producătorul   S.C.  L S.A., în urma   verificărilor  a   rezultat

că societatea   furnizoare   - S.C.  TP  S.R.L.  și societatea   beneficiară

S.C. VI  SRL  nu funcționează la sediul    declarat   și nu   au depus

bilanțurile    anuale   pe anii   2004 – 2005.

De asemenea, în

urma   verificărilor a  rezultat   că nici   una   din  societățile  S .C.  CP

S.R.L. , S.C. TP S.R.L.  și S.C. VI  SRL  nu au desfășurat relații comerciale

cu societatea   producătoare   în perioada     de referință.

În conformitate  cu

prevederile  art.   168 alin. 2   Codul fiscal „Este interzisă   deținerea

unui   produs accizabil  în afara  antrepozitului fiscal, dacă   acciza

pentru   acel produs   nu a  fost   plătită”.

Art. 178 alin. 4

din Codul fiscal, arată  „Deținerea de produse accizabile  în afara

antrepozitului fiscal, pentru    care    nu se poate   face dovada   plății

accizelor   atrage   plata   acestora.

Pct. 7 alin. 4 din

Normele  metodologice  de aplicare   a  Codului   fiscal   prevăd: „ În cazul

în care  prin circuitul   economic nu se poate  face dovada   că produsele

accizabile deținute    în scopuri  comerciale provin   de   la un   antrepozit

fiscal , operator  neînregistrat sau de  la   importator , acciza   se

datorează de către  persoana   la care se întrerupe  acest circuit, în termen

de    5 zile  de la data  la care  s-a făcut  constatarea”.

În mod corect

instanța de   fond a    reținut  având în vedere  dispozițiile  legale

arătate   mai sus, că reclamanta  a  deținut produse   accizabile  în afara

antrepozitului fiscal și întrucât  nu se poate   face dovada  plății

accizelor, îi revine   obligația    de a  plăti accizele, fiind   persoana  la

care   se întrerupe circuitul   economic.

Este    nefondat

motivul    de recurs referitor   la răspunderea    vânzătorului de a  plăti

accize în conformitate   cu art.  2 din   actul   adițional la contractul

încheiat   cu S.C.  TP S.R.L.

Conform art.  968

Cod civil – „Cauza este nelicita când este prohibita de legi, când este

contrarie bunelor moravuri și ordinii publice”.

Convenția dintre

recurenta   - reclamantă și S.C. TP S.R.L. eludează dispozițiile    legale

prevăzute   în Codul   fiscal  privind antrepozitul   fiscal și  obligația

achitării   accizelor  în sensul   arătat   mai sus.

Cauza actului

juridic  încheiat   între cele   două   părți   - adică  scopul   urmărit  prin

încheierea  acestuia  a   fost    să eludeze  dispozițiile  legale, documentele

tranzacției fiind    falsificate , fiind vorba   de    firme fantomă.

Înalta Curte

apreciază   că în   raport de cele   prezentate   mai sus  nici motivul   de

recurs  privind    constatările  procesului   - verbal  de  contravenție nu

este fondat. Chiar dacă  procesul-verbal de contravenție  a  fost anulat – pentru

că fapta   nu este corect descrisă – (decizia civilă   nr. 625/31  martie   2010 a Tribunalului Prahova) – această  împrejurare   nu anulează cele constatate   în derularea circuitului

economic și nici inaplicabilitatea prevederilor   legale incidente din Codul

fiscal, la care  s-a făcut referire mai sus.

Recursul a fost

respins ca nefondat, neexistând  motive  de modificare și casare  a   sentinței

recurate.