- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
- Data
- 24 octombrie 2012
ÎCCJ, Secția penală, decizia din 24.10.2012 — plângere
Asupra plângerii de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele; La 19 iunie 2012, a fost înregistrată sub nr. 4531/2/2012, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, plângerea penală formulată de petiționarul A.l. împotriva magistratului procuror L.P. de la Direcția Națională Anticorupție „pentru corupție și complicitate la tentativa de omor, pentru cercetarea plângerii penale din Dosarul nr. 85/P/2012". Plângerea, astfel cum a fost formulată a fost greșit îndreptată, în înțelesul art. 222 alin. (7) C. proc. pen., deoarece, potrivit art. 209 alin. (3) C. proc. pen., în cazul infracțiunilor la care se referă art. 29 pct. 1 lit. e) C. proc.
pen., infracțiuni date în competența „în primă instanță" a Înaltei Curți de Casație și Justiție, urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror, încât petiționarul trebuia să se adreseze Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, competent să soluționeze plângerea de față iar nu direct Înaltei Curți de Casație și Justiție, cum greșit a procedat. Astfel fiind, potrivit art. 222 alin. (7) C. proc. pen., plângerea urmează să fie trimisă, spre competentă soluționare, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE Trimite plângerea penală formulată de petiționarul A.l. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 octombrie 2012.