ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6323/2011

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - secția a V-a civilă la data de 06 septembrie 2005, reclamanții C.M. și C.A. au chemat în judecată Municipiul București prin Primarul General și au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâtul să le restituie în natură și să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul din București, str. Aurel Vlaicu. În motivarea cererii, reclamanții au arătat că autorul lor, S.P., a fost proprietarul imobilului din București, str. Aurel Vlaicu sector 2 pe care l-a dobândit prin cumpărare, conform contractului de vânzare-cumpărare din 12 februarie 1940 de Tribunalul Ilfov - secția a IX a notariat.

În calitate de moștenitori ai fostului proprietar, în conformitate cu art. 21 din Legea nr. 10/2001, au adresat Primăriei Municipiului București o notificare prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în str. Aurel Vlaicu. În subsidiar, au solicitat restituirea prin echivalent, în cazul și în măsura în care restituirea în natură nu ar fi fost posibilă. Notificarea a fost comunicată prin intermediul Executorului Judecătoresc T.G., la 13 august 2001, la data de 14 august 2001. Ea a fost înregistrată la Primăria Municipiului București sub nr. 13341/2001. Instituția notificată nu a soluționat notificarea, deși de la data depunerii actelor doveditoare necesare au trecut mai mult de 2 ani.

Prin sentința civilă nr. 340 din 10 martie 2006, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția prematurității cererii și a respins cererea ca fiind prematur formulată. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 163 din 13 martie 2007, a admis apelul declarat de reclamanții C.M. și C.A. împotriva sentinței civile nr. 340 din 10 martie 2006 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, a desființat sentința civilă apelată și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea pe fond a cauzei. Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel București a reținut că reclamanții sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii privind restituirea în natură a imobilului situat în str. Aurel Vlaicu, în calitate de legatari universali ai succesorilor legali ai proprietarului inițial al imobilului în litigiu.

Instanța de apel a făcut aplicarea art. 26 din Legea nr. 10/2001 și a concluzionat că excepția prematurității cererii formulate de reclamanți a fost în mod greșit admisă de prima instanță. Rejudecând cauza, prin sentința civilă nr. 886 din 22 iunie 2009, Tribunalul București secția a V-a civilă a admis cererea și a dispus obligarea pârâtei să emită o dispoziție motivată privind acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu. Tribunalul a constatat că, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv adresa din 19 septembrie 2002 emisă de către Primăria Municipiului București, precum și din raportul de expertiza efectuat în cauză, rezultă că restituirea în natură a imobilului nu este posibilă, acesta fiind afectat în prezent de elemente de sistematizare.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești a formulat apel pârâtul Municipiul București, însă fără a-l motiva. La data de 15 martie 2010 reclamanții C.M. și C.A. au formulat cerere de aderare la apelul formulat de către pârât, solicitând schimbarea în parte a hotărârii în sensul obligării pârâtei la restituirea în natură a imobilului. Prin decizia civilă nr. 626/A din 25 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondate, apelul declarat și cererea de aderare la apel. În ceea ce privește apelul declarat de pârâtul Municipiul București, instanța de apel a reținut că, întrucât acesta nu a fost motivat, în cauză nu se poate face aplicațiunea dispozițiilor art. 292 alin. (2) C. proc.

civ. întrucât pârâtul în cadrul celor două cicluri procesuale ale litigiului nu a formulat nici un fel de apărări în sensul că nu a depus întâmpinare și nici nu a formulat obiecțiuni cu privire la lucrarea de specialitate efectuată în cauză. Criticile formulate de reclamanți au fost apreciate ca nefondate, pentru următoarele considerente: În cauză, s-a stabilit, prin decizia civilă nr. 163 din 13 martie 2007 a Curții de Apel București, că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii privind restituirea în natură a imobilului situat în str. Aurel Vlaicu, în calitate de legatari universali ai succesorilor legali ai proprietarului inițial al imobilului, numitul S.P. Acest aspect a intrat în puterea lucrului judecat întrucât această hotărâre judecătorească nu a fost recurată și, ca urmare, în baza dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc.

civ. a constituit o problemă de drept dezlegată pentru judecătorul fondului. În ceea ce privește restituirea în natură a imobilului, instanța de apel a reținut că, potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, coroborate cu adresele din 4 iunie și 4 mai 2010 emise de pârâtul Municipiul București, suprafața de 386 mp se află în proprietatea unei ambasade și a Cooperativei Meșteșugărești A., iar suprafața de 523 mp se află în administrarea SC A. SA, aspect recunoscut și de către reclamanți. Pe suprafața de teren de 523 mp se află amplasate construcții noi ce nu au aparținut autorului reclamanților.

În aceste condiții, instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt și cea juridică a imobilului în litigiu, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I și teza a II a din Legea nr. 10/2001 republicată, invocate de către apelanți, întrucât pe terenul pe care se afla construcția edificată de către autorul reclamanților și care a fost demolată, există construcții noi aflate în proprietatea statului român. De altfel, Curtea Europeană a Dreptului Omului a apreciat în cauza Atanasiu contra României că o atare constatare judecătorească în sensul că naționalizarea unui bun a fost abuzivă nu antrenează în mod automat un drept de restituire a bunului, ci un drept la indemnizare, drept recunoscut de către instanța de fond.

Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat și motivat recurs atât reclamanții C.M. și C.A., cât și pârâtul Municipiul București, prin Primarul General. 1. Prin recursul declarat, reclamanții C.M. și C.A. formulează următoarele critici pe care le structurează astfel: a. Hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) Astfel, deși în mod corect s-a stabilit prin decizia civilă nr. 163 din 13 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel, secția a IV-a civilă că recurenții-reclamanți sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii privind restituirea în natură a imobilului situat în București, Str. Aurel Vlaicu, instanța califică acest aspect ca intrând în puterea lucrului judecat, aceasta decizie nefiind recurată.

Recurenții-reclamanți nu au avut nici un motiv pentru a recura această decizie, câtă vreme instanța de judecată le recunoaște calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii privind restituirea în natură a imobilului solicitat prin notificarea din 13 august 2001, trimițând cauza spre rejudecare pentru a fi dezbătut fondul. b. Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor dovezilor administrate în cauză (art. 304 pct. 10 C. proc. civ.) Astfel, adresa din 04 mai 2010 emisă de Primăria Municipiului București - Serviciul Evidența Proprietății se referă strict la adresa poștală din strada Drobeta, aflată în imediata vecinătate a imobilului din prezenta cauză. În schimb, în ceea ce privește adresa din 28 mai 2010 emisă de aceeași autoritate, instanța de apel omite să precizeze faptul că suprafața de 523 mp, în care construcții de 125 mp categoria de folosință „construcții și curți" este deprinsă la adresa poștală Aurel Vlaicu.

De asemenea, instanța de apel omite să se pronunțe inclusiv asupra argumentelor existente în dosarul fiscal din arhiva Direcției Venituri Buget Local sector 2, documente din care rezultă fără echivoc faptul că proprietarul imobilului la adresa poștală Aurel Vlaicu este însuși autorul S.P., potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 12 februarie 1940 autentificat de Tribunalul Ilfov, secția a IX-a notariat. Recurenții reproduc în continuare concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat de expert C.M. în sensul că imobilul în litigiu nu este afectat de elemente de sistematizare și niciodată nu a fost înstrăinat unei persoane fizice sau persoane juridice în baza Legii nr. 112/2005 sau în baza altui act normativ.

c. Instanța de fond a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșită a legii și neținând cont de toate reglementările, inclusiv jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. O reparație echitabilă în cauza de față ar fi aceea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Brumărescu contra României, respectiv restituirea în termen de șase luni a imobilului în litigiu și a tenului pe care este amplasat. 2. În cauză a formulat recurs și pârâtul Municipiul București prin Primar General, fără însă a semna cererea de recurs, așa cum prevăd dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reține următoarele: Înalta Curte de Casație și Justiție, secții unite, admițând, prin decizia din 07 mai 2007, recursul în interesul legii cu care a fost sesizată, a stabilit că dispozițiile 302 1 alin. (1) lit. d) raportat la art. 316 C. proc.

civ. se interpretează în sensul că: „Cererea de recurs trebuie să cuprindă semnătura părții. Nerespectarea acestei cerințe poate fi împlinită în condițiile art. 133 alin. (2) C. proc. civ.”. Făcând aplicarea acestei decizii, în temeiul art. 329 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Cure a dispus, conform art. 133 alin. (2) C. proc. civ., citarea recurentului-pârât cu mențiunea de a semna cererea de recurs. Cum partea nu a înțeles să semneze cererea formulată, în temeiul art. 302 1 alin. (1) lit. d), Înalta Curte va anula cererea de recurs formulată de pârâtul Municipiul București prin Primar General. 1. Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate de recurenții reclamanți C.M. și C.A., Înalta Curte reține următoarele: Prin primul motiv de recurs formulat, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenții critică decizia instanței de apel pentru încălcarea puterii de lucru judecat, susținând că îndreptățirea lor la restituirea în natură a imobilului în litigiu a fost, în mod irevocabil constatată, prin decizia civilă nr. 163 din 13 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel - secția a IV-a civilă. Față de această dezlegare stabilită prin hotărârea menționată, recurenții nu aveau interes să atace cu recurs decizia judecătorească care le recunoștea acest drept, astfel încât respingerea cererii lor de restituire în natură a bunului, dispusă prin decizia recurată, este nelegală. Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, decizia civilă nr. 163 din 13 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel - secția a IV-a civilă nu cuprinde o dezlegare asupra naturii măsurilor reparatorii de care pot beneficia reclamanții pentru bunul care a aparținut autoului lor și al cărui regim juridic cade sub incidența Legii nr. 10/2001.

Problema litigioasă soluționată în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 163 din 13 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel - secția a IV-a civilă a fost aceea a excepției prematurității cererii adresate de reclamanți instanței de judecată, iar nu aceea a îndreptățirii lor de a beneficia de restituirea în natură a imobilului în litigiu. Acest ultim aspect nu a făcut obiectul cercetării judecătorești în primă instanță (cercetare finalizată prin sentința civilă nr. 340 din 10 martie 2006 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă) și, față de limitele devoluțiunii rezultate din cuprinsul art. 294 alin. (1) C. proc.

civ., nu putea fi analizat nici de instanța de control judiciar, Curtea de Apel - secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 163 din 13 martie 2007. Prin urmare, în cauză nu există o dezlegare dată de instanțele de judecată, care să fi intrat în puterea lucrului judecat, sub aspectul îndreptățirii reclamanților la restituirea în natură a imobilului în litigiu. Pe de altă parte, soluția instanței de apel nu s-a bazat exclusiv pe argumentul potrivit căruia restituirea în natură nu s-ar putea dispune deoarece reclamanții nu au atacat cu recurs decizia civilă nr. 163 din 13 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel - secția a IV-a civilă. Instanța de apel a analizat probele administrate în cauză și a concluzionat, în raport de acestea, că reclamanții nu ar putea obține restituirea în natură a bunului ce a aparținut autorului lor, nefiind aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I și teza a II-a din Legea nr. 10/2001.

b. Criticile strecurate sub cel de-al doilea punct al motivelor de recurs sunt întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., reclamanții susținând că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra unor dovezi administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii și anume: adresa din 28 mai 2010 emisă de Primăria Municipiului București - Serviciul Evidența Proprietății și documentele existente în dosarul fiscal din arhiva Direcției Venituri Buget Local sector 2. Criticile formulate în acest temei nu mai învestesc în mod legal instanța de recurs cu analiza lor, deoarece, prin art. I pct. 111 din O.U.G. nr. 138/2008 introdus prin art. I pct. 49 din Legea nr. 219/2005, prevederile art. 304 pct. 10 C. proc.

civ. au fost abrogate. Recurenții critică și modul în care instanța de apel a reținut situația de fapt prin interpretarea probelor administrate în cauză, susținând că, în mod greșit Curtea de Apel a avut în vedere adresa din 04 mai 2010 emisă de Primăria Municipiului București - Serviciul Evidența Proprietății deoarece aceasta se referă strict la adresa poștală din strada Drobeta și că situația de fapt, așa cum a fost stabilită de instanța de apel, contravine concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză. Însă, față de împrejurarea că dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care permiteau instanței de recurs să modifice hotărârea recurată dacă aceasta s-a bazat pe o gravă greșeală de fapt, rezultată dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, au fost, de asemenea, abrogate prin O.U.G.

nr. 138/2000, Înalta Curte nu mai este legal sesizată cu analiza criticilor care au un astfel de conținut. c. Recurenții susțin că decizia instanței de apel este nelegală deoarece „nu ține cont de toate reglementările, inclusiv jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului”. Potrivit art. 302 1 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Simpla afirmație a nerespectării jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și a încălcării unor norme europene, fără a se preciza care sunt acele dispoziții încălcate și care sunt dezlegările stabilite prin jurisprudența Curții Europene pe care instanța de apel le-a nesocotit, nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate în sensul exigențelor prevăzute de art. 302 1 C. proc. civ. Cerințele art. 302 1 C. proc. civ. trebuie interpretate în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității invocate prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale.

În consecință, criticile formulate la cel de-al treilea punct al motivelor de recurs, nu pot fi încadrate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanții C.M. și C.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții C.M. și C.A. împotriva deciziei nr. 626/A din 25 octombrie 2010 a Curții de Apel București - secția a IV-a civilă. Anulează cererea de recurs formulată de pârâtul Municipiul București prin Primar General. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2011.