ÎCCJ, Secția penală

Asupra conflictului negativ de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată:

Prin sentința penală nr. 2356 din 02

decembrie 2010 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul penal nr.

2106/197/2010 s-a dispus condamnarea inculpatului P.I., în baza art. 208 alin. (1),

art. 209 alin. (1) lit. e) și g) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

furt calificat.

În baza art. 61 C. pen. s-a revocat

liberarea condiționată din executarea pedepsei de 6 ani și 6 luni închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 631 din 26 noiembrie 2004 a Tribunalului

Brașov, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 77 din 16 martie 2005 a

Curții de Apel Brașov și în consecință, s-a contopit restul rămas de executat

de 778 zile închisoare cu pedeapsa aplicată prin sentință, dispunându-se ca

inculpatul P.I. să executa pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare,la care a

adăugat un spor de 6 luni pentru perseverență infracțională, urmând ca în final

sa execute pedeapsa de 4 ani închisoare.

A interzis inculpatului în baza art.

71 C. pen. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C.

pen. pe durata executării pedepsei principale a închisorii

S-a constatat că inculpatul P.I. este

arestat în altă cauză.

In fapt, s-a reținut că după

instalarea nopții, în jurul orei 01,20, în timp ce se afle în incinta Gării CFR

Brașov, inculpatul a sustras de pe o masă telefonul mobil marca Samsung

aparținând părții vătămate A.G., scoțându-1 în mod ilicit din sfera de

stăpânire a realului posesor, profitând de condiția prielnică creată de timpul

nopții chiar dacă locul respectiv era iluminat.

Împotriva acestei sentințe a formulat

recurs inculpatul P.I., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov

sub nr. 2106/197/2010 cu prim termen de judecată la 03 februarie 2011.

Prin decizia penală nr. 18/2011 Curtea

de Apel Brașov,

a

calificat calea de atac formulată ca fiind apel și, în consecință, a declinat

competența de soluționare în favoarea Tribunalului Brașov.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel

Brașov a reținut că dosarul nr. 2106/197/2010 a fost înregistrat pe rolul

Judecătoriei Brașov la data de 25 ianuarie 2010, deci anterior intrării în

vigoare a Legii 202/2010 (respectiv 25 noiembrie 2010), iar sentința penală nr.

2356/2010 atacată, a fost pronunțată la data de 02 decembrie 2010, deci

ulterior intrării in vigoare a Legii 202/2010.

Invocând dispozițiile art. XXIV alin.

(2) din Legea 202/2010 curtea de apel a constatat că prezenta cauză era, la

data schimbării competenței materiale a tribunalelor și curților de apel, în

curs de judecată, astfel încât ea rămâne supusă normelor de procedură existente

anterior intrării în vigoare a Legii 202/2010, inclusiv a normelor care

reglementează competența după materie și funcțională a instanțelor de control

judiciar. Referitor la aceste cauze, Curtea de Apel a mai reținut că nu are

competența materială și funcțională de a judeca recursurile, întrucât nu

reprezintă cauze „cu care instanța să fi fost sesizată după intrarea în vigoare

a legii" așa cum prevede partea finală a alin. (2) al art. XXIV; nici

tribunalele nu pot, pentru aceleași motive să judece aceste cauze în recurs. Pe

altă parte, s-a învederat că recunoscând părții din aceste cauze dreptul la o

singură cale de atac, după ce acesta a început sub imperiul altor norme

procesuale, mai favorabile părții, întrucât recunoșteau dreptul părții la

exercitarea a două căi de atac, reprezintă o încălcare a principiului

predictibilității legii, garantat atât de legislația internă cât și de

Convenția Europeană a Drepturilor Omului ratificată de România.

Prin decizia penală nr. 78/A din 28

februarie 2011 Tribunalul Brașov,

în

temeiul art. 42 C. proc. pen., art. 28 pct. 3 C. proc. pen., art. XXIV din Legea

nr. 202/2010 a declinat competența de soluționare a recursului formulat de

inculpatul P.I. împotriva sentinței penale nr. 2356/2010 a Judecătoriei Brașov

în favoarea Curții de Apel Brașov.

În baza art. 43 alin. (1) C. proc.

pen. a constatat ivit conflictul negativ de competenta sens in care a sesizat Înalta

Curte de Casație si Justiție pentru soluționarea acestui conflict de competenta.

S-a constatat că inculpatul P.I. este

arestat în altă cauză.

Relativ la calificarea căii de atac

formulată în cauză, Tribunalul Brașov a constatat, similar cu prima instanță,

că în cauză este vorba de un recurs iar competența aparține - potrivit art. 28

pct. 3 C. proc. pen. astfel modificat prin art. XVIII pct. 9 din Legea 202/2010

- Curții de Apel Brașov și nu Tribunalului Brașov.

În opinia tribunalului, trebuie avută

în vedere data pronunțării hotărârii primei instanțe și nu data sesizării

Judecătoriei Brașov prin rechizitoriu - data anterioară intrării în vigoare a

Legii 202/2010, neputând fi ignorat principiu

„tempus regit actum

"

principiu cu mult anterior exprimării ambigue a legiuitorului român prin Legea

202/2010.

Sub aspect procedural, este aplicabil

numai principiul imediatei aplicări a legii de procedură, ce presupune că

aceasta se aplică tuturor actelor efectuate în activitatea procesuală, în

perioada de timp în care este în vigoare, indiferent de data săvârșirii

infracțiunii pentru care se formulează acuzația penală și de data începerii

procesului penal (înainte sau după intrarea legii de procedură în vigoare).

S-a apreciat că dispozițiile art. XXVI

alin. (2) din Legea nr. 202/2010 au în vedere doar competența materială, nu și

cea funcțională, stabilind că „instanțele legal investite la data schimbării

competenței" rămân competente a judeca anumite cauze, fără a-și declina

competența în funcție de noile modificări procesuale.

Prima activitate desfășurată de instanța

sesizată cu o cale de atac exercitată împotriva unei hotărâri este verificarea

căi de atac în funcție de normele procesuale în vigoare la momentul pronunțării

hotărârii atacate potrivit principiului „ tempus regit actum".

Or, relativ la cauza de față - față de

incidența Legii 202/2010 în vigoare la momentul pronunțării sentinței penale

2356/2010 a Judecătoriei Brașov - calea de atac ce se poate exercita este cea a

recursului, în lipsa unor dispoziții exprese contrare fiind incident, așa cum

s-a mai subliniat, vechiul principiu al aplicării imediate a noii legi de

procedură.

Înalta Curte, sesizată cu soluționarea

conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Brașov și Curtea de

Apel Brașov, constată că această din urmă instanță este competentă material să

soluționeze recursul

declarat

împotriva sentinței penale nr. 2356 din 02 decembrie 2010 pronunțată de

Judecătoria Brașov.

Legea nr. 202/2010 privind unele

măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în M. Of. nr. 714

din 26 octombrie 2010, care cuprinde dispoziții finale și tranzitorii, prevede

în art. XXIV alin. (1) că „hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de

intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse

căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început

procesul."

Prin legea menționată au fost

modificate și unele dispoziții din Codul de procedură penală, și anume art. 361

alin. (1) lit. a), în sensul că nu pot fi atacate cu apel sentințele pronunțate

de judecătorii și art. 385

1

alin. (1) lit. a) care prevede că pot fi

atacate cu recurs sentințele pronunțate de judecătorii.

Din interpretarea dispozițiilor art.

XXIV alin. (1) mai sus enunțate rezultă, fără echivoc, că numai hotărârile

nedefinitive pronunțate înainte de 25 noiembrie 2010 - data intrării în vigoare

a Legii nr. 202/2010 - rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor

prevăzute de dispozițiile Codului de procedură penală nemodificate prin legea

menționată.

Per a contrario,

hotărârile pronunțate în cauzele

penale, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, vor fi supuse căilor de

atac, motivelor și termenelor prevăzute de noua lege, respectiv de Codul de

procedură penală modificat, fiind lipsită de relevanță data sesizării instanței

de judecată.

In speță, sentința penală nr. 2356 a

Judecătoriei Brașov, fiind pronunțată la data de 02 decembrie 2010 se

încadrează în categoria hotărârilor judecătorești care, potrivit Legii nr. 202/2010,

sunt supuse numai căii de atac a recursului [art. 385/1 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen., modificat) a cărui soluționare este de competența curții de apel,

conform art. 28/1 pct. 3 C. proc. pen., modificat.

Dispozițiile art. XXIV alin. (2) din

Legea nr. 202/2010 nu sunt aplicabile în cauză, ele vizând competența organelor

judiciare în privința proceselor aflate în curs de judecată la data modificării

Codului de procedură penală, adică a cauzelor în care sesizarea instanței de

judecată s-a făcut mai înainte de intrarea în vigoare a legii noi și în care nu

s-a pronunțat încă o hotărâre; referitor la căile de atac, sunt aplicabile doar

prevederile alin. (1) al articolului menționat și care, în opinia Înaltei Curți

de Casație și Justiție, sunt fără echivoc.

In consecință, reținând că în privința

căilor de atac relevanță prezintă data la care s-a pronunțat hotărârea și nu

data la care a fost sesizată instanța de judecată, în baza art. 43 alin. (7) C.

proc. pen., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei privind

pe inculpatul P.I. în favoarea Curții de Apel Brașov, instanță căreia i se va

trimite dosarul.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc.

pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei privind pe inculpatul P.I. în favoarea Curții de Apel Brașov, instanță căreia

i se va trimite dosarul.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 05

mai 2011.