ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1238/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1238/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut

următoarele:

instanței de apel

Prin Decizia civilă nr. 217A din 24 mai 2012,

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de

către reclamanta SC R.C. SRL împotriva Sentinței civile nr. 130 din 28 ianuarie

2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, pe care a

schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte acțiunea și a modificat în

parte Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 74 din 20 februarie 2009 și a

stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei la 173.269,30 RON.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că, prin motivele de apel formulate,

apelanta a susținut că, în mod greșit, prima instanță a înlăturat expertiza

efectuată în cauză pe motiv că experții s-au raportat la un teren intravilan,

deși acesta este extravilan, având în vedere că terenul a discuție a fost

achiziționat în vederea dezvoltării unui complex rezidențial, iar apelanta urma

să recurgă la procedura scoaterii acestuia din circuitul agricol.

Critica este

nefondată, deoarece valoarea reală a terenului nu se poate stabili decât în

raport cu natura juridică a acestuia la data exproprierii, iar nu în funcție de

elemente faptice și juridice care nu caracterizau efectiv terenul supus

exproprierii, la momentul efectuării acestei proceduri.

În plus, apelanta

reclamantă nu a dovedit nici măcar efectuarea unor demersuri pentru scoaterea

terenului din extravilan, fiind oricum incert dacă o asemenea solicitare ar fi

condus, în mod concret, la schimbarea naturii juridice a terenului.

A fost considerată

întemeiată critica în sensul că, dacă prima instanță a apreciat că expertiza a

fost greșit întocmită, ar fi trebuit să solicite comisiei de experți ca la

stabilirea despăgubirii să se raporteze la natura juridică a terenului, ca

fiind extravilan.

Raportul de expertiză

întocmit în apel a stabilit o valoare a terenului expropriat, în suprafață de

2.505 mp la data efectuării raportului de expertiză, în sumă de 39.800 euro

(173.269,30 RON), respectiv 15,88 euro/mp.

Curtea a apreciat că

această valoare corespunde criteriilor prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea

nr. 33/1994, despăgubirea fiind raportată la prețuri de tranzacționare efectivă

a unor terenuri similare la data efectuării expertizei (în acest sens fiind

depuse la dosar și menționate ca atare în raportul de expertiză contracte de

vânzare-cumpărare încheiate în anul 2011, pe care experții le-au avut în

vedere, aplicând corecțiile corespunzătoare).

Raportul de expertiză

efectuat în apel reflectă o valoare mai apropiată de valoarea concretă la care

s-ar putea vinde efectiv un teren similar în aceeași zonă cu cel aflat în

litigiu, respectând astfel cerințele prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea

nr. 33/1994.

În ceea ce privește

momentul la care trebuie stabilit cuantumul despăgubirilor, acesta este

prevăzut, în mod expres și imperativ, de art. 26 din Legea nr. 33/1994, la care

art. 9 din Legea nr. 198/2004 face trimitere ca fiind data efectuării

raportului de expertiză, în acest sens fiind de altfel și prevederile actuale

din materia exproprierii (art. 22 alin. (1) și (3) din Legea nr. 255/2010).

Este adevărată

susținerea apelantei reclamante în sensul că Legea nr. 33/1994 și Legea nr.

198/2004 reglementează proceduri diferite de expropriere, dar consecințele

diferite ale acestor proceduri din perspectiva momentului la care se realizează

transferul proprietății nu pot justifica o altă interpretare a art. 9 alin. (3)

din Legea nr. 198/2004, în privința datei în raport cu care se calculează

despăgubirile, în afara celei pe care însuși textul de lege o prevede.

Din această

perspectivă, Curtea a reținut că textele legale menționate mai sus (art. 26

alin. (2) teza a doua din Legea nr. 33/1994 și ale art. 9 alin. (3) din Legea

nr. 198/2004) au făcut și obiectul controlului de constituționalitate într-o

cauză similară, autorul excepției susținând faptul că o dreaptă despăgubire

este cea acordată în raport cu valoarea terenului la momentul exproprierii, și

nu la momentul întocmirii raportului de expertiză, în cursul procesului de

judecată. Prin Decizia nr. 996 din 08 iunie 2010, Curtea Constituțională a

respins excepția de neconstituționalitate, reținând că prevederile criticate nu

contravin dispozițiilor art. 44 alin. (3) din Constituție.

În ceea ce privește

prejudiciul cauzat apelantei reclamante, ca urmare a exproprierii, aceasta a

arătat că a suferit o diminuare a afacerii, deoarece terenul supus exproprierii

era destinat dezvoltării și amenajării unui proiect imobiliar de amploare și

urma să fie scos din circuitul agricol îndată ce lotul necesar proiectului ar

fi fost definitivat.

Apelanta reclamantă a

arătat că prejudiciul se compune din:

adiacent parcelei expropriate care face zona de protecție a autostrăzii,

calculată prin raportare la prețul intravilan al zonei;

nerealizat de către apelantă prin imposibilitatea vânzării imobilelor ce urmau

a fi amenajate pe suprafața expropriată, precum și pe suprafața de teren,

afectată zonei de protecție a autostrăzii;

valoare dintre prețul intravilan al terenului expropriat și prețul extravilan

al acestuia.

Prin expertiza

efectuată în cauză, completată cu răspunsul la obiecțiuni, comisia de experți a

stabilit valoarea terenului aflat în zona de protecție, în suprafață de

2.741,50 mp este de 43.535 euro (189.530 RON), sumă calculată la o valoare a

terenului de 15,88 euro/mp.

De asemenea,

expertiza a stabilit că:

- profitul nerealizat

din vânzarea unităților locative care urmau să se construiască pe suprafața de

teren expropriată, de 2.505 mp, este de 95.705 euro;

- profitul nerealizat

din vânzarea unităților locative care urmau să se construiască pe suprafața de

teren de 2.741,50 mp afectată zonei de protecție, este de 132.697,25 euro.

Potrivit art. 17 din

O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, zonele de protecție rămân în

proprietatea și în gospodărirea persoanelor expropriate, cărora le incumbă

obligațiile menționate mai sus.

Având în vedere că

terenul aflat în zona de protecție rămâne în proprietatea apelantei reclamante,

nu se justifică acordarea pentru acesta a unei despăgubiri reprezentând

valoarea terenului însuși.

Terenul în discuție

poate fi folosit în continuare ca teren extravilan, potrivit destinației cu

care a fost dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare.

Pe de altă parte,

apelanta reclamantă nu a solicitat despăgubiri pentru eventuale prejudicii pe

care le-ar suporta ca urmare a afectării zonei, din perspectiva necesității

respectării obligațiilor menționate mai sus.

Apelanta reclamantă a

susținut că suprafața zonei de protecție nu poate fi utilizată în scopul

urmărit la achiziționarea terenului, acela de construire a unui proiect

imobiliar și că prejudiciul trebuie apreciat în funcție de prețul intravilan,

obiectul proiectului fiind implicit trecerea terenului în intravilan.

Din această

perspectivă, Curtea a constatat că prejudiciul invocat de apelanta reclamantă

nu este unul cert, ci unul eventual, în condițiile în care terenul în discuție

nu a fost trecut în intravilan iar proiectul imobiliar nu a fost realizat.

Este adevărat că

apelanta reclamantă a cumpărat mai multe suprafețe de teren și că a intenționat

să construiască un ansamblu de locuințe, încheind Contractul de asistență

financiară pentru asigurarea finanțării necesare din 11 iulie 2007 și

Antecontractul de antrepriză de lucrări din 17 iulie 2007.

Declanșarea

procedurilor de expropriere fusese însă decisă anterior, prin H.G. nr.

1546/2006 iar apelanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în

cauză prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 25 iulie 2008.

Pe de altă parte,

chiar reală fiind susținerea apelantei reclamantei în sensul că nu a avut

cunoștință de intenția de expropriere, în condițiile în care aceasta nu este

menționată în Extrasul de carte funciară din 23 iulie 2008 întocmit cu ocazia

încheierii contractului de vânzare, Curtea constată că tot nu se justifică

cererea de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul pretins.

Astfel, obiectul

contractului l-a constituit terenul extravilan, iar apelanta reclamantă nu a

demarat procedura de trecere a acestuia în categoria intravilan, rezultatul

acesteia fiind oricum unul incert.

De asemenea,

proiectul imobiliar nu a fost realizat, finalizarea acestuia depinzând de mai

mulți factori, astfel că nu se justifică acordarea unor despăgubiri

reprezentând valoarea caselor care ar fi urmat să se construiască pe terenul

expropriat și pe terenul afectat zonei de protecție, acesta din urmă rămânând

oricum proprietatea apelantei reclamante.

2.1. Motive

Atât reclamanta, cât

și pârâtul au declarat recurs.

Criticile formulate

de către reclamantă vizează următoarele aspecte:

În mod greșit a fost

respinsă cererea reclamantei privind despăgubirea pentru terenul afectat zonei

de protecție a autostrăzii și pentru acoperirea prejudiciului suferit prin

imposibilitatea realizării ansamblului rezidențial.

Instanța de apel a

făcut aplicarea greșită a art. 17 din O.G. nr. 43/1997 în accepțiunea strictă a

acestuia, fără a se aplica asupra situației de fapt, iar pe de altă parte a

restrâns, în mod nelegal, noțiunea de prejudiciu, astfel cum este reglementată

prin art. 26 alin. final din Legea nr. 33/1994.

Instanța a considerat

că reclamanta nu trebuie să fie despăgubită pentru prejudiciul suferit prin

afectarea zonei de protecție a autostrăzii cu motivarea că prejudiciul pretins

de către reclamantă este unul eventual. Însă, acest prejudiciu este unul cert

pentru că procedura administrativă a trecerii terenului în intravilan era

condiția cel mai ușor de îndeplinit, fiind o formalitate.

Terenul achiziționat

de către reclamantă nu poate fi folosit potrivit scopului pentru care a fost

achiziționat.

Au fost aplicate

greșit prevederile art. 26 alin. final din Legea nr. 33/1994.

Reclamanta a demarat

procedurile de achiziționare a terenului înainte de adoptarea H.G. nr.

1546/2006 și nu a putut cunoaște faptul că terenul va fi inserat în proiectul

viitoarei autostrăzi întrucât nu a fost făcută nicio mențiune în acest sens în

cartea funciară.

Faptul determinant al

prejudiciului suferit de către reclamantă a fost exproprierea terenului, iar

aspectul neparcurgerii procedurii de trecere în intravilan a terenului

expropriat nu poate justifica exonerarea intimatului pârât de la despăgubirea

reclamantei.

Instanța ar fi

trebuit să oblige pârâtul la plata prejudiciului nerealizat de către reclamantă,

prejudiciu care s-a produs anterior finalizării demersului aducător de câștig.

Instanța a admis

numai în parte capătul de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor de

judecată încălcând prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. În condițiile

în care onorariul expertizei a fost de 3.000 RON rezultă că munca avocatului a

fost apreciată de instanță mai puțin importantă, iar munca avocatului valorează

cât salariul mediu pe economie.

Pârâtul Statul Român

prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA a

formulat următoarele critici:

Instanța de apel a

încălcat prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 pentru că nu s-a

ținut cont de prețuri cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel

în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de

expertiză.

Acțiunea trebuie

respinsă pentru că, în raport de valoarea maximă pe care o puteau obține

reclamanții, despăgubirea oferită de stat este mai mare.

2.2. Excepția

nulității recursului

Recurenta reclamantă

a invocat excepția nulității recursului declarat de către pârâtul Statul Român

prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA

întrucât prin motivele de recurs se critică numai modul de apreciere a probelor

administrate, astfel încât criticile formulate nu se încadrează în motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

2.3. Analiza

recursurilor

Excepția nulității

recursului declarat de către pârât nu este întemeiată și va fi respinsă pentru

următoarele considerente:

Conform art. 302 lit.

c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității,

motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau,

după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Pe de altă parte,

art. 306 alin. (3) C. proc. civ. prevede că indicarea greșită a motivelor de

recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă

încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304.

Recurentul pârât a

criticat hotărârea instanței de apel cu motivarea că s-a făcut aplicarea

greșită a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 deoarece

instanța nu a ținut cont de prețurile cu care se vând terenuri de natura celui

ce face obiectul litigiului, la data efectuării raportului de expertiză.

Prin urmare,

dezvoltarea acestor critici este compatibilă cu motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât excepția nulității

recursului declarat de către pârât va fi respinsă ca nefondată.

Cât privește fondul

recursurilor, au fost reținute următoarele aspecte:

Reclamanta a criticat

hotărârea invocând faptul că, suma acordată nu i-a acoperit integral

prejudiciul suferit, respectiv beneficiul nerealizat decurgând din nerealizarea

proiectului imobiliar.

Conform art. 26 alin.

(1) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a

imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane

îndreptățite.

În aplicarea acestui

text, la stabilirea daunelor-interese cuvenite proprietarului sau altor

persoane îndreptățite se poate ține seama și de prejudiciile viitoare atunci

când acestea sunt certe. Prejudiciul ce ar fi cauzat prin pierderea unei

„șanse" ar putea fi reparat în măsura probabilității sale de realizare.

În speță, însă, nu

sunt îndeplinite cerințele acordării beneficiului nerealizat.

Astfel, pentru ca

pârâtul să poată fi obligat la plata unei sume de bani care să reprezinte

valoarea cu care ar fi sporit patrimoniul reclamantei dacă aceasta ar fi realizat

proiectul imobiliar, este necesar să se fi probat caracterul cert al acestui

prejudiciu.

Or, faptul că, așa

cum se susține prin motivele de recurs, „procedura administrativă a trecerii

terenului în intravilan era condiția cel mai ușor de îndeplinit" nu este

de natură să justifice certitudinea finalizării proiectului imobiliar care să

atragă răspunderea expropriatorului.

În condițiile în

care, la data emiterii hotărârii de expropriere terenul nu era trecut în

intravilan și nici nu fusese demarată procedura de schimbare a categoriei

terenului ce a format obiectul contractelor încheiate de către reclamantă,

instanța de apel a reținut, în mod corect, faptul că prejudiciul pretins de

aceasta, cât privește valoarea construcțiilor ce urmau să fie edificate în zona

supusă exproprierii, pentru a fi vândute, nu este unul cert.

Drept urmare,

instanța de apel a interpretat și aplicat, în mod corect, prevederile art. 26

alin. (1) din Legea nr. 33/1994, critica reclamantei neîntrunind cerințele art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Nu este întemeiată

nici critica vizând cuantumul cheltuielilor de judecată acordate reclamantei.

Deși reclamanta a

invocat aplicarea greșită a prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., din

considerentele hotărârii recurate se observă că instanța nu a făcut aplicarea

textului procedural menționat, ci, motivat de faptul că apelul a fost admis în

parte, în temeiul art. 276 C. proc. civ. a compensat cheltuielile de judecată

ale părților.

Or, instanța de

recurs nu este îndreptățită, față de limitele de legalitate în care trebuie să

se pronunțe, potrivit art. 304 C. proc. civ., să verifice în ce măsură

cuantumul cheltuielilor de judecată stabilit de către instanța de apel este

corect sau nu. Câtă vreme pretențiile unei părți au fost admise în parte, instanța

superioară de fond a recurs, în mod corect, la dispozițiile art. 276 C. proc.

civ. Prin urmare, criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 5 C.

proc. civ.

Nu este întemeiat

nici recursul pârâtului.

În condițiile art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor,

experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod

obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la

data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse

proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare

și dovezile prezentate de aceștia.

La întocmirea

raportului de expertiză din etapa apelului, depus la dosar la 2 martie 2012 au

fost avute în vedere contracte de vânzare-cumpărare din aprilie 2011, așadar la

o dată apropiată de cea a întocmirii raportului de expertiză.

Or, în condițiile în

care nu s-a dovedit că în perioada februarie - martie 2012 prețul de vânzare a

terenurilor din zona supusă exproprierii a scăzut, suma stabilită prin raportul

de expertiză a fost făcută cu respectarea prevederilor textului enunțat.

Față de cele ce

preced, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. va fi respins și recursul

declarat de către pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

nulității recursului declarat de pârât.

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC R.C. SRL și de pârâtul Statul

Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA

împotriva Deciziei civile nr. 217A din 24 mai 2012 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 07 martie 2013.

Procesat de GGC - N