ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1238/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: 1. Hotărârea instanței de apel Prin Decizia civilă nr. 217A din 24 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de către reclamanta SC R.C. SRL împotriva Sentinței civile nr. 130 din 28 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte acțiunea și a modificat în parte Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 74 din 20 februarie 2009 și a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei la 173.269,30 RON.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, prin motivele de apel formulate, apelanta a susținut că, în mod greșit, prima instanță a înlăturat expertiza efectuată în cauză pe motiv că experții s-au raportat la un teren intravilan, deși acesta este extravilan, având în vedere că terenul a discuție a fost achiziționat în vederea dezvoltării unui complex rezidențial, iar apelanta urma să recurgă la procedura scoaterii acestuia din circuitul agricol. Critica este nefondată, deoarece valoarea reală a terenului nu se poate stabili decât în raport cu natura juridică a acestuia la data exproprierii, iar nu în funcție de elemente faptice și juridice care nu caracterizau efectiv terenul supus exproprierii, la momentul efectuării acestei proceduri.

În plus, apelanta reclamantă nu a dovedit nici măcar efectuarea unor demersuri pentru scoaterea terenului din extravilan, fiind oricum incert dacă o asemenea solicitare ar fi condus, în mod concret, la schimbarea naturii juridice a terenului. A fost considerată întemeiată critica în sensul că, dacă prima instanță a apreciat că expertiza a fost greșit întocmită, ar fi trebuit să solicite comisiei de experți ca la stabilirea despăgubirii să se raporteze la natura juridică a terenului, ca fiind extravilan. Raportul de expertiză întocmit în apel a stabilit o valoare a terenului expropriat, în suprafață de 2.505 mp la data efectuării raportului de expertiză, în sumă de 39.800 euro (173.269,30 RON), respectiv 15,88 euro/mp.

Curtea a apreciat că această valoare corespunde criteriilor prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea fiind raportată la prețuri de tranzacționare efectivă a unor terenuri similare la data efectuării expertizei (în acest sens fiind depuse la dosar și menționate ca atare în raportul de expertiză contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anul 2011, pe care experții le-au avut în vedere, aplicând corecțiile corespunzătoare). Raportul de expertiză efectuat în apel reflectă o valoare mai apropiată de valoarea concretă la care s-ar putea vinde efectiv un teren similar în aceeași zonă cu cel aflat în litigiu, respectând astfel cerințele prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

În ceea ce privește momentul la care trebuie stabilit cuantumul despăgubirilor, acesta este prevăzut, în mod expres și imperativ, de art. 26 din Legea nr. 33/1994, la care art. 9 din Legea nr. 198/2004 face trimitere ca fiind data efectuării raportului de expertiză, în acest sens fiind de altfel și prevederile actuale din materia exproprierii (art. 22 alin. (1) și (3) din Legea nr. 255/2010). Este adevărată susținerea apelantei reclamante în sensul că Legea nr. 33/1994 și Legea nr. 198/2004 reglementează proceduri diferite de expropriere, dar consecințele diferite ale acestor proceduri din perspectiva momentului la care se realizează transferul proprietății nu pot justifica o altă interpretare a art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, în privința datei în raport cu care se calculează despăgubirile, în afara celei pe care însuși textul de lege o prevede.

Din această perspectivă, Curtea a reținut că textele legale menționate mai sus (art. 26 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 33/1994 și ale art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004) au făcut și obiectul controlului de constituționalitate într-o cauză similară, autorul excepției susținând faptul că o dreaptă despăgubire este cea acordată în raport cu valoarea terenului la momentul exproprierii, și nu la momentul întocmirii raportului de expertiză, în cursul procesului de judecată. Prin Decizia nr. 996 din 08 iunie 2010, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate, reținând că prevederile criticate nu contravin dispozițiilor art. 44 alin. (3) din Constituție.

În ceea ce privește prejudiciul cauzat apelantei reclamante, ca urmare a exproprierii, aceasta a arătat că a suferit o diminuare a afacerii, deoarece terenul supus exproprierii era destinat dezvoltării și amenajării unui proiect imobiliar de amploare și urma să fie scos din circuitul agricol îndată ce lotul necesar proiectului ar fi fost definitivat. Apelanta reclamantă a arătat că prejudiciul se compune din: 1. valoarea terenului adiacent parcelei expropriate care face zona de protecție a autostrăzii, calculată prin raportare la prețul intravilan al zonei; 2. profitul nerealizat de către apelantă prin imposibilitatea vânzării imobilelor ce urmau a fi amenajate pe suprafața expropriată, precum și pe suprafața de teren, afectată zonei de protecție a autostrăzii; 3. diferența de valoare dintre prețul intravilan al terenului expropriat și prețul extravilan al acestuia.

Prin expertiza efectuată în cauză, completată cu răspunsul la obiecțiuni, comisia de experți a stabilit valoarea terenului aflat în zona de protecție, în suprafață de 2.741,50 mp este de 43.535 euro (189.530 RON), sumă calculată la o valoare a terenului de 15,88 euro/mp. De asemenea, expertiza a stabilit că: - profitul nerealizat din vânzarea unităților locative care urmau să se construiască pe suprafața de teren expropriată, de 2.505 mp, este de 95.705 euro; - profitul nerealizat din vânzarea unităților locative care urmau să se construiască pe suprafața de teren de 2.741,50 mp afectată zonei de protecție, este de 132.697,25 euro. Potrivit art. 17 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, zonele de protecție rămân în proprietatea și în gospodărirea persoanelor expropriate, cărora le incumbă obligațiile menționate mai sus.

Având în vedere că terenul aflat în zona de protecție rămâne în proprietatea apelantei reclamante, nu se justifică acordarea pentru acesta a unei despăgubiri reprezentând valoarea terenului însuși. Terenul în discuție poate fi folosit în continuare ca teren extravilan, potrivit destinației cu care a fost dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare. Pe de altă parte, apelanta reclamantă nu a solicitat despăgubiri pentru eventuale prejudicii pe care le-ar suporta ca urmare a afectării zonei, din perspectiva necesității respectării obligațiilor menționate mai sus. Apelanta reclamantă a susținut că suprafața zonei de protecție nu poate fi utilizată în scopul urmărit la achiziționarea terenului, acela de construire a unui proiect imobiliar și că prejudiciul trebuie apreciat în funcție de prețul intravilan, obiectul proiectului fiind implicit trecerea terenului în intravilan.

Din această perspectivă, Curtea a constatat că prejudiciul invocat de apelanta reclamantă nu este unul cert, ci unul eventual, în condițiile în care terenul în discuție nu a fost trecut în intravilan iar proiectul imobiliar nu a fost realizat. Este adevărat că apelanta reclamantă a cumpărat mai multe suprafețe de teren și că a intenționat să construiască un ansamblu de locuințe, încheind Contractul de asistență financiară pentru asigurarea finanțării necesare din 11 iulie 2007 și Antecontractul de antrepriză de lucrări din 17 iulie 2007. Declanșarea procedurilor de expropriere fusese însă decisă anterior, prin H.G.

nr. 1546/2006 iar apelanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în cauză prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 25 iulie 2008. Pe de altă parte, chiar reală fiind susținerea apelantei reclamantei în sensul că nu a avut cunoștință de intenția de expropriere, în condițiile în care aceasta nu este menționată în Extrasul de carte funciară din 23 iulie 2008 întocmit cu ocazia încheierii contractului de vânzare, Curtea constată că tot nu se justifică cererea de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul pretins. Astfel, obiectul contractului l-a constituit terenul extravilan, iar apelanta reclamantă nu a demarat procedura de trecere a acestuia în categoria intravilan, rezultatul acesteia fiind oricum unul incert.

De asemenea, proiectul imobiliar nu a fost realizat, finalizarea acestuia depinzând de mai mulți factori, astfel că nu se justifică acordarea unor despăgubiri reprezentând valoarea caselor care ar fi urmat să se construiască pe terenul expropriat și pe terenul afectat zonei de protecție, acesta din urmă rămânând oricum proprietatea apelantei reclamante. 2. Recursul 2.1. Motive Atât reclamanta, cât și pârâtul au declarat recurs. Criticile formulate de către reclamantă vizează următoarele aspecte: În mod greșit a fost respinsă cererea reclamantei privind despăgubirea pentru terenul afectat zonei de protecție a autostrăzii și pentru acoperirea prejudiciului suferit prin imposibilitatea realizării ansamblului rezidențial.

Instanța de apel a făcut aplicarea greșită a art. 17 din O.G. nr. 43/1997 în accepțiunea strictă a acestuia, fără a se aplica asupra situației de fapt, iar pe de altă parte a restrâns, în mod nelegal, noțiunea de prejudiciu, astfel cum este reglementată prin art. 26 alin. final din Legea nr. 33/1994. Instanța a considerat că reclamanta nu trebuie să fie despăgubită pentru prejudiciul suferit prin afectarea zonei de protecție a autostrăzii cu motivarea că prejudiciul pretins de către reclamantă este unul eventual. Însă, acest prejudiciu este unul cert pentru că procedura administrativă a trecerii terenului în intravilan era condiția cel mai ușor de îndeplinit, fiind o formalitate. Terenul achiziționat de către reclamantă nu poate fi folosit potrivit scopului pentru care a fost achiziționat.

Au fost aplicate greșit prevederile art. 26 alin. final din Legea nr. 33/1994. Reclamanta a demarat procedurile de achiziționare a terenului înainte de adoptarea H.G. nr. 1546/2006 și nu a putut cunoaște faptul că terenul va fi inserat în proiectul viitoarei autostrăzi întrucât nu a fost făcută nicio mențiune în acest sens în cartea funciară. Faptul determinant al prejudiciului suferit de către reclamantă a fost exproprierea terenului, iar aspectul neparcurgerii procedurii de trecere în intravilan a terenului expropriat nu poate justifica exonerarea intimatului pârât de la despăgubirea reclamantei. Instanța ar fi trebuit să oblige pârâtul la plata prejudiciului nerealizat de către reclamantă, prejudiciu care s-a produs anterior finalizării demersului aducător de câștig.

Instanța a admis numai în parte capătul de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată încălcând prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. În condițiile în care onorariul expertizei a fost de 3.000 RON rezultă că munca avocatului a fost apreciată de instanță mai puțin importantă, iar munca avocatului valorează cât salariul mediu pe economie. Pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA a formulat următoarele critici: Instanța de apel a încălcat prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 pentru că nu s-a ținut cont de prețuri cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză.

Acțiunea trebuie respinsă pentru că, în raport de valoarea maximă pe care o puteau obține reclamanții, despăgubirea oferită de stat este mai mare. 2.2. Excepția nulității recursului Recurenta reclamantă a invocat excepția nulității recursului declarat de către pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA întrucât prin motivele de recurs se critică numai modul de apreciere a probelor administrate, astfel încât criticile formulate nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. 2.3. Analiza recursurilor Excepția nulității recursului declarat de către pârât nu este întemeiată și va fi respinsă pentru următoarele considerente: Conform art. 302 lit. c) C. proc.

civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Pe de altă parte, art. 306 alin. (3) C. proc. civ. prevede că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304. Recurentul pârât a criticat hotărârea instanței de apel cu motivarea că s-a făcut aplicarea greșită a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 deoarece instanța nu a ținut cont de prețurile cu care se vând terenuri de natura celui ce face obiectul litigiului, la data efectuării raportului de expertiză.

Prin urmare, dezvoltarea acestor critici este compatibilă cu motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât excepția nulității recursului declarat de către pârât va fi respinsă ca nefondată. Cât privește fondul recursurilor, au fost reținute următoarele aspecte: Reclamanta a criticat hotărârea invocând faptul că, suma acordată nu i-a acoperit integral prejudiciul suferit, respectiv beneficiul nerealizat decurgând din nerealizarea proiectului imobiliar. Conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. În aplicarea acestui text, la stabilirea daunelor-interese cuvenite proprietarului sau altor persoane îndreptățite se poate ține seama și de prejudiciile viitoare atunci când acestea sunt certe.

Prejudiciul ce ar fi cauzat prin pierderea unei „șanse" ar putea fi reparat în măsura probabilității sale de realizare. În speță, însă, nu sunt îndeplinite cerințele acordării beneficiului nerealizat. Astfel, pentru ca pârâtul să poată fi obligat la plata unei sume de bani care să reprezinte valoarea cu care ar fi sporit patrimoniul reclamantei dacă aceasta ar fi realizat proiectul imobiliar, este necesar să se fi probat caracterul cert al acestui prejudiciu. Or, faptul că, așa cum se susține prin motivele de recurs, „procedura administrativă a trecerii terenului în intravilan era condiția cel mai ușor de îndeplinit" nu este de natură să justifice certitudinea finalizării proiectului imobiliar care să atragă răspunderea expropriatorului.

În condițiile în care, la data emiterii hotărârii de expropriere terenul nu era trecut în intravilan și nici nu fusese demarată procedura de schimbare a categoriei terenului ce a format obiectul contractelor încheiate de către reclamantă, instanța de apel a reținut, în mod corect, faptul că prejudiciul pretins de aceasta, cât privește valoarea construcțiilor ce urmau să fie edificate în zona supusă exproprierii, pentru a fi vândute, nu este unul cert. Drept urmare, instanța de apel a interpretat și aplicat, în mod corect, prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, critica reclamantei neîntrunind cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Nu este întemeiată nici critica vizând cuantumul cheltuielilor de judecată acordate reclamantei.

Deși reclamanta a invocat aplicarea greșită a prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., din considerentele hotărârii recurate se observă că instanța nu a făcut aplicarea textului procedural menționat, ci, motivat de faptul că apelul a fost admis în parte, în temeiul art. 276 C. proc. civ. a compensat cheltuielile de judecată ale părților. Or, instanța de recurs nu este îndreptățită, față de limitele de legalitate în care trebuie să se pronunțe, potrivit art. 304 C. proc. civ., să verifice în ce măsură cuantumul cheltuielilor de judecată stabilit de către instanța de apel este corect sau nu. Câtă vreme pretențiile unei părți au fost admise în parte, instanța superioară de fond a recurs, în mod corect, la dispozițiile art. 276 C. proc.

civ. Prin urmare, criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Nu este întemeiat nici recursul pârâtului. În condițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. La întocmirea raportului de expertiză din etapa apelului, depus la dosar la 2 martie 2012 au fost avute în vedere contracte de vânzare-cumpărare din aprilie 2011, așadar la o dată apropiată de cea a întocmirii raportului de expertiză.

Or, în condițiile în care nu s-a dovedit că în perioada februarie - martie 2012 prețul de vânzare a terenurilor din zona supusă exproprierii a scăzut, suma stabilită prin raportul de expertiză a fost făcută cu respectarea prevederilor textului enunțat. Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. va fi respins și recursul declarat de către pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului declarat de pârât. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC R.C. SRL și de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva Deciziei civile nr. 217A din 24 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 07 martie 2013. Procesat de GGC - N