ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4609/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova, sub nr. 5809/105/2010, reclamanta K.S.Z.O., în contradictoriu cu pârâții SC R. S.A.

și M.M.D.A., a solicitat: - obligarea pârâților Ia încetarea tuturor acțiunilor, care reprezintă o încălcare a obligației de neconcurență prevăzută de art. 3 lit. d) din Contractul de Investiție; - obligarea în solidar a pârâților R. și dl. M., conform art. 7 alin. (3) din contractul de investiție încheiat în data de 11 noiembrie 2009, la plata către reclamantă a sumei de 500.000 de euro (reprezentând, în scopuri de taxare, echivalentul sumei de 2.120.000 RON), cu titlu de daune - interese compensatorii convenționale; obligarea pârâților în solidar la plata dobânzii legale aferente sumei solicitate la punctul 2 de mai sus, dobândă calculată de la data înregistrării prezentei cererii de chemare în judecată și până Ia achitarea integrală a sumei datorate; instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor aparținând pârâtului M., în vederea asigurării achitării de către acesta a clauzei penale.

În cerere se prezintă, în esență, aceeași situație de fapt din dosarul nr. 5807/105/2010, cu privire la relațiile comerciale dintre cele 3 părți, menționându-se, însă, drept obligații încălcate de pârâți achiziționarea de la diverși furnizori a materiilor prime utilizate în producerea oxidului de zinc, promovarea pe piață drept producător și comerciant de oxid de zinc, figurarea la O.N.R.C. cu același obiect de activitate principal ca și R.C. SRL - fabricarea coloranților și pigmenților - cod CAEN 2012. Pârâtul M. a depus întâmpinare la 20 mai 2011, prin care a invocat excepția de litispendență, excepția de prematuritate, analizate și respinse de instanță la 20 iunie 2011, iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii, întrucât obligația de neconcurență asumată de către părți este exclusiv în domeniul fabricației oxidului de zinc și nu cu privire la activitățile făcând obiectul secundar de activitate al SC R.C.

SRL. Acesta a reiterat, în principal, susținerile din întâmpinarea depusă în dosarul nr. 5807/105/2010, arătând că începând de la 21 mai 2009 SC R. SA nu mai are în patrimoniu nicio instalație de producere a oxidului de zinc. În ceea ce privește susținerile reclamantei că SC R. SA cumpără materii prime necesare în vederea fabricării oxidului de zinc, aceasta este falsă, întrucât acele materii prime sunt folosite la realizarea altor tipuri de coloranți și oxizi metalici, conform obiectului de activitate. Pârâtul a mai arătat că la data de 12 martie 2010 a cedat toate acțiunile la SC R. SA, iar doamna N.S. (cesionarul) este rudă de gradul IV; or, conform Legii nr. 291/2004 persoanele afiliate sunt rudele sau afinii până la gradul II, iar conform Codului fiscal până la gradul III inclusiv.

De asemenea, între el și M.A.V., noul administrator, nu există niciun grad de rudenie, fiind doar o asemănare de nume. Pârâta SC R. SA a depus întâmpinare, prin care a reiterat principalele apărări formulate și în dosarul nr. 5807/105/2010 și a invocat excepția de litispendentă a dosarului nr. 5809/105/2010 la dosarul indicat. La termenul din data de 20 iunie 2011, prin încheiere, instanța de fond a dispus respingerea excepției de litispendentă, invocată de pârâți prin întâmpinarea depusă în dosarul nr. 5809/105/2010 (reținând că se invocă, în principal, încălcarea unor aspecte distincte ale obligației de neconcurență) și a admis excepția de conexitate, invocată din oficiu de instanță. Instanța de fond a considerat că este necesară conexarea celor două dosare, conform art. 164 alin. (1) C. proc.

civ., cauzele având evident o strânsă legătură, fiind vorba de presupuse încălcări ale obligației de neconcurență, sancționate prin aceeași clauză contractuală și privind piețe diferite (achiziții materii prime, respectiv comercializare) ale aceluiași produs și a conexat dosarul nr. 5809/105/2010 la dosarul cu număr mai mic, nr. 5807/105/2010. În cauză s-au administrat probele cu înscrisuri și interogatoriu. Prin sentința nr. 541 din 22 iunie 2011, Tribunalul Prahova - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a respins cererile conexate, ca neîntemeiate și a respins cererea de cheltuieli de judecată a reclamantei, ca neîntemeiată, luând act că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată în acest cadru procesual.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în acțiunile conexate, nr. 5807/10J/2010 și nr. 5809/105/2010, reclamanta a solicitat, în aceeași formulare obligarea pârâților, la încetarea tuturor acțiunilor ce reprezintă o încălcare a obligației contractuale de neconcurență. Diferența specifică între cele două acțiuni constă în motivele invocate pentru a se constata încălcarea obligației de neconcurență: în prima, principalul motiv este - producerea și/sau comercializarea oxidului de zinc, întărită de aspecte formale de publicitate și asumare a aceluiași obiect de activitate cu SC R. SA, iar în a doua, cel principal este achiziționarea diverselor materii prime necesare producerii oxidului de zinc de pe o piață în penurie pe acest aspect, coroborată, la rândul ei, cu aceleași aspecte de promovare pe piață drept producător și comerciant de oxid de zinc al pârâtei SC R. SA și figurarea în O.R.C.

cu obiect de activitate identic cu al SC R.C. SRL, pe care, susține reclamanta, pârâta SC R. SA nu ar trebui să o concureze. După descrierea la obiect a situației de fapt susținute, instanța de fond a reținut că obligația de neconcurență este, prin natura sa, o obligație nespecifică, regula pe piață fiind libera concurență, iar nu neconcurență. Astfel, ca regulă de bază, art. 101 alin. (1) lit. b) TFUE (ex.

art. 81 TCE) arată că: „Sunt incompatibile cu piața internă și interzise orice acorduri între întreprinderi, orice decizii ale asocierilor de întreprinderi și orice practici concertate care pot afecta comerțul dintre statele membre și care au ca obiect sau efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței în cadrul pieței interne și, în special, cele care: limitează sau controlează producția, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau investițiile". Derogările prevăzute în alin. (3) al acelui articol sunt de strictă interpretare și au între condiții faptul de a nu oferi întreprinderilor posibilitatea de a elimina concurența în ceea ce privește o parte semnificativă a produselor în cauză.

A reținut că este adevărat că, în speță, nu s-a făcut dovada și nici nu s-a invocat că o astfel de înțelegere anticoncurențială ar putea afecta comerțul între statele membre, dar înțelegerile anticoncurențiale sunt puternic limitate chiar și de legea națională, strict pentru piața românească. Astfel, art. 5 din Legea nr. 21/1996 are o formulare asemănătoare cu textul de drept european primar indicat: (1) Sunt interzise orice înțelegeri între întreprinderi, decizii ale asociațiilor de întreprinderi și practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia. Și în acest caz, excepțiile la regulă sunt foarte stricte, cu condiții cumulative între care și cea indicată mai sus: de a nu oferi întreprinderilor posibilitatea de a elimina concurența în ceea ce privește o parte semnificativă a produselor în cauză.

Or, în aceste condiții, interpretarea clauzei contractuale invocate (art. 3 alin. (1) lit. d) nu poate fi făcută decât extrem de restrictiv, pentru ca aceasta să poată fi considerată valabilă, iar nu nulă, față de dispozițiile imperative ale legii concurenței. Instanța de fond a reținut că această interpretare restrictivă exclude din start posibilitatea de temeinicie a unora dintre susținerile reclamantei. Astfel, susținerile privind identitatea codului CAEN între SC R.C. SRL și SC R. SA nu pot fi privite decât ca nepertinente, din moment ce respectivul cod înglobează mai multe activități ce privesc fabricarea coloranților și pigmenților, reclamanta cerând, practic, prin aceasta, ca respectiva clauză formulată de o manieră total abstractă să semnifice excluderea totală a SC R. SA de pe o piață foarte largă, aspect în mod evident contrar legislației concurentei.

A apreciat că la fel de nepertinente apar și susținerile principale din cauza conexată, nr. 5809/105/2010, vizând achiziționarea de la furnizorii de materii prime necesare producerii oxidului de zinc. Astfel, atâta timp cât nu se poate nega că respectivele materii prime sunt necesare și producerii altor compuși industriali în cadrul activității COD CAEN 2012, achiziționarea materiilor prime este o activitate specifică care, indiferent de cât de redusă ar fi piața acestor materii prime, nu ar putea fi interzisă decât eliminând orice concurență de pe piața materiilor prime din partea pârâtei, deci contrar celor stipulate de art. 5 din Legea nr. 21/1996.

În ceea ce privește aspectele formale invocate, ce țin de actualizarea site-ului R. cu informațiile privind obiectul de activitate sau cu compunerea conducerii, prima instanță a considerat că sunt nerelevante, din moment ce produsele în cauză sunt eminamente oferite pentru consumatori industriali specializați, în cantități mari, care se informează adecvat la momentul comenzii, iar simpla informație eronată pe un site nu poate afecta clientela și vânzările unei alte societăți ce acționează pe o astfel de piață. Astfel, singurul aspect pertinent invocat și care ar putea respecta prevederile Legii nr. 21/1996 privește producerea efectivă de oxid de zinc și comercializarea lui, în contra obligației asumate, instanța de fond considerând că aici ar fi o discuție cu privire la părțile care și-au asumat obligația, însă, față de constatările ce urmează, aceasta nu se mai impune.

Cât privește producerea efectivă de oxid de zinc, a constatat că reclamanta, care are sarcina probei celor afirmate, conform art. 1169 C. civ., nu a produs nicio probă în acest sens. Mai mult, prima instanță a reținut că reclamanta a recunoscut faptul că pârâta i-a înstrăinat toate echipamentele vizând producerea acestui compus și, argumentând asupra încălcării obligației, prin achiziționarea de materii prime necesare (deci prin „concurența" pe piața furnizorilor), a recunoscut implicit faptul că, cu respectivele materiale, pârâta SC R. SA nu viza producerea de oxid de zinc. Cât privește comercializarea oxidului de zinc, există la dosar (fila 48) o factură ce atestă livrarea de către SC R. SA unui terț a unei cantități de 9 tone oxid de zinc, aspect necontestat de pârâtă.

Insă această activitate nu poate fi catalogată de concurență neloială, din moment ce SC R.C. SRL era cea care îi predase cantitatea în acest scop. Cantitatea trebuia să provină de la un producător și se coroborează cu factura, ce atestă livrarea unei cantități mai mari de la SC R.C. SRL către SC R. SA. De asemenea, chiar presupunând că respectiva cantitate ar fi aparținut dintotdeauna SC R. SA, fiind produsă de ea înainte de data acceptată de părți drept data de înstrăinare a echipamentelor de producție oxid zinc (21 mai 2009), simpla operațiune de lichidare a stocului nu poate intra în conținutul obligației de a nu concura (implicit, de o manieră efectivă) SC R.C. SRL pe piața producției și comercializării oxidului de zinc.

Față de aceste aspecte, reținând că, în interpretarea impusă de dispozițiile imperative de ordine publică ale legislației concurenței, nu s-a făcut proba încălcării clauzei contractuale invocate, instanța de fond a respins cererile conexate având ca obiect o obligație de a nu face și pretenții, rezultate din clauza de neconcurență invocată. Față de prevederile art. 274 C. proc. civ., reținând culpa procesuală a reclamantei, a respins cererea de cheltuieli de judecată a reclamantei ca neîntemeiată, luând act că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată în acest cadru procesual. Prin decizia nr. 127 din 24 noiembrie 2011, Curtea de Apel Ploiești - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă, împotriva sentinței mai sus menționate.

Examinând apelul declarat de reclamantă prin prisma motivelor invocate și a prevederilor art. 295 C. proc. civ., curtea de apel a constatat că acesta este nefondat, prima instanță pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele administrate în cauză, pentru următoarele motive: În ceea ce privește încălcarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare al reclamantei de către instanța de fond, curtea de apel a constatat că această critică este neîntemeiată, deoarece instanța de fond a interpretat clauza de neconcurență invocată de reclamantă prin prisma dispozițiilor legale incidente în această materie, dat fiind că principiul libertății contractuale este limitat de dispozițiile legale imperative, în speță dispozițiile Legii nr. 21/1996 - Legea concurenței; or, în aceste condiții nu se poate susține o încălcare a drepturilor reclamantei, cu atât mai mult cu cât instanța de fond nu a constatat nulitatea clauzei menționate.

Pe de altă parte, prin concluziile scrise depuse la dosar la data de 17 iunie 2011, pârâta R. a invocat prevederile legii antitrust în ceea ce privește accesul pe piața de materii prime. Analizând în continuare criticile apelantei referitoare la netemeinicia sentinței, instanța de apel a constatat că acestea sunt nefondate. Astfel, prin contractul de investiție încheiat la data de 11 noiembrie 2009 de părți, la art. 3 lit. d), părțile au convenit ca pârâtul - intimat M.M.D.A. și agenții economici (persoanele juridice) având legătura cu el nu vor desfășura activități concurențiale în raport cu SC R.C. SRL, pe o durată de 5 ani. De asemenea, la lit. e) se stipulează că reclamanta K. și agenții economici (persoanele juridice) având legătură cu societatea nu vor desfășura activități concurențiale în raport cu SC R.C.

SRL, pe o durată de 5 ani în domeniul fabricației oxidului de zinc. În cauză, pârâții au contestat întinderea clauzei de neconcurență, astfel că instanța era obligată să interpreteze această clauză în baza principiilor și regulilor aplicabile în cazul clauzelor îndoielnice, interpretare coordonată, ținând seama de intenția reală a părților. Din răspunsurile la interogatorii ale părților curtea de apel a reținut că înțelegerea inițială a acestora era ca SC R.C. SRL să fie înființată pentru a produce oxid de zinc, producția și vânzarea oxidului de zinc intrând sub incidența clauzei de neconcurență invocate de reclamantă, răspunsul reclamantei la interogatoriul luat de pârâta SC R. SA - întrebarea 5 - fiind în acest sens.

Totodată, din răspunsul reclamantei la interogatoriul administrat de pârâtul M.M.D.A., răspunsul la întrebarea 9, reiese că reclamanta consideră că această clauză de neconcurență presupune interdicția de a concura SC R.C. SRL la achiziționarea materiilor prime folosite la producerea oxidului de zinc, de a fabrica oxid de zinc și de a vinde oxid de zinc, tară a limita dreptul R. de a activa în alte ramuri ale industriei metalurgice.

Or, în condițiile unei piețe a materiilor prime comune, necesare producerii nu numai a oxidului de zinc, dar și a altor produse chimice și metalurgice, în cauză pârâta SC R. SA dovedind producerea unor astfel de aliaje, cum este aliajul de alamă AmT 59, conform contractului din 30 octombrie 2009 (filele 87 - 90 dosar fond), în mod corect instanța de fond a reținut că achiziționarea de societatea pârâtă a acestor materii prime nu ar putea fi interzisă decât cu consecința eliminării concurenței din partea pârâtei de pe această piață, cu încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 - Legea concurenței. Sub acest aspect, părțile nu au contestat existența unei piețe naționale restrânse a materiilor prime.

Totodată, obiectul principal de activitate identic al celor două societăți - R.C. și R. nu constituie, prin el însuși, o încălcare a clauzei de non-concurență, cât timp intimata pârâtă fabrică și comercializează alte produse chimice decât oxidul de zinc, astfel după cum a fost interpretată clauza și s-a reținut mai sus de instanță, nerelevante fiind sub acest aspect și informațiile disponibile pe internet, pentru a căror actualizare răspunderea le revine administratorilor site-ului respectiv și care nu implică în mod necesar o legătură cu datele despre activitățile desfășurate de pârâtă și comunicate de reprezentații legali ai acesteia.

Curtea de apel a mai reținut că, în mod corect, instanța de fond a constatat că din probele administrate în cauză reiese că intimata - pârâtă nu mai deține capacitatea de a fabrica oxidul de zinc, întrucât, în urma modificării intervenite în structura societății R.C., pârâta a vândut acesteia la data de 21 mai 2009 secția alcătuită din instalație de producere a oxidului de zinc, împreună cu hala de producție (filele 76 - 79 dosar fond), menționate în planul de afaceri al secției de producție a oxidului de zinc și mijloacele fixe. În ceea ce privește comercializarea oxidului de zinc, din probele administrate reiese că intimata - pârâtă a vândut la data de 31 martie 2010, 9 tone de oxid, din stocul pe care îl deținea pârâta de la R.C.

încă din luna decembrie 2009, constituit ca o garanție a împrumutului de 200.000 euro acordat de reclamantă, stoc pe care, însă, reclamanta a refuzat să îl cumpere și de care avea cunoștință, după cum reiese din răspunsurile la interogatoriu. Astfel, potrivit contractului de împrumut încheiat la data de 15 iulie 2009, art. 9 pct. 2 și 3, debitoarea R. urma sa transfere creditoarei K. drepturile de proprietate asupra oxidului de zinc de prima categorie produs de compania SC R.C. SRL a cărui valoare corespunde sumei împrumutului, contract ce urma a fi redactat pana la sfârșitul lunii august 2009. Or, în aceste condiții, vânzarea de către pârâtă a unei cantități reduse, raportat la cantitatea totală indisponibilizată - de aproximativ 200 de tone, având în vedere că valabilitatea oxidului de zinc este de doi ani de la data.

producerii, .nu reprezintă o faptă concurențială efectivă, după cum a constatat și instanța de fond, urmărind numai evitarea unui prejudiciu în patrimoniul intimatei - pârâte în lipsa valorificării clauzei de garanție; pentru aceste motive a fost înlăturată susținerea apelantei în sens contrar. Pentru considerentele mai sus expuse, curtea de apel considerând că instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt și a dat o corectă aplicare dispozițiilor legale incidente, în speță neputând fi reținută încadrarea activităților efectuate de intimați drept activitățile interzise de clauza de neconcurență din contractul de investiții din 11 noiembrie 2009, iar, pe cale de consecință, devenind inutilă examinarea noțiunii de persoană afiliată și raportarea la speța de față, sentința apelată a fost menținută și apelul a fost respins, ca nefondat, în conformitate cu dispozițiile art. 296 C. proc.

civ. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta K.S.Z.O., întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului său și, pe cale de consecință să fie admisă acțiunea introductivă astfel cum aceasta a fost formulată în fiecare dintre cele două dosare ce au fost conexate.

Instanța: - să oblige intimații la încetarea tuturor activităților care reprezintă o încălcare a obligației de neconcurență prevăzută de art. 3 lit. d) din contractul de investiție încheiat între părțile prezentului litigiu la data de 11 noiembrie 2009 („Contractul de investiție"); - să oblige în solidar intimații la plata către K. a sumei de 500.000 de euro pentru fiecare încălcare a obligației de ne concurență, reprezentând daunele - interese evaluate convențional de către părți în cuprinsul clauzei penale menționate de art. 7 alin. (3) din Contractul de Investiție, respectiv suma de 1.000.000 euro; - să oblige în solidar intimații la plata dobânzii legale aferente daunelor - interese solicitate prin cele două acțiuni, calculate de la data introducerii cererilor de chemare în judecată și până la achitarea integrală a sumei datorate; - să oblige în solidar intimații la plata cheltuielilor ocazionate de judecarea prezentei acțiuni.

Prin invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel, lipsind de efect clauza de neconcurență prevăzută de părți în Contractul de investiție, a pronunțat o hotărâre cu încălcarea art. 969 C. civ., conform căruia convențiile legale au putere de lege între părțile contractante, instanța reținând că R. a procedat la comercializarea oxidului de zinc, fapt ce intră sub incidența clauzei de neconcurență, pentru ca, mai apoi, să considere că aceasta nu constituie o încălcare a obligațiilor contractuale. Instanța, pentru a înlătura aplicarea clauzei de neconcurență prevăzută de Contractul de investiție a procedat și la analiza unei presupuse culpe a K., întrucât aceasta ar fi refuzat să cumpere stocul constituit ca garanție a contractului de împrumut cu R., or, nu se poate exclude aplicarea clauzei de neconcurență pentru acest motiv, dat fiind că nu exista vreo obligație a K. de a cumpăra oxidul de zinc constituit drept garanție.

Mai susține că în condițiile în care a făcut dovada că R. a comercializat cel puțin cu o ocazie oxid de zinc, coroborat cu faptul că R. se promovează pe piață drept producător și comerciant de oxid de zinc, reiese concluzia clară că a existat o activitate de concurență din partea R., activitate interzisă de Contractul de investiție, aceasta rezultând și din pagina de internet a R., afectată prezentării societății, atât timp cât nu se poate susține că R. nu este responsabilă de actualizarea propriului site de internet. Recurenta arată, de asemenea, că R. a achiziționat de la diverși furnizori materii prime utilizate la producerea oxidului de zinc, interferând în mod direct cu activitatea de piață a SC R.C.

SRL, prin afectarea negativă a posibilităților și condițiilor de aprovizionare cu astfel de materii prime. În fine, recurenta consideră că, în condițiile în care a dovedit atât desfășurarea de către R. de activități concurențiale față de SC R.C. SRL, cât și faptul că R. și-a asumat în nume propriu obligația de neconcordanță prin semnarea Contractului de investiție, existând totodată și o persoană aflată în legătură cu dl. M. în sensul art. 3 lit. d) din Contractul de investiție, instanța de apel trebuia să admită apelul său și să dispună obligarea pârâților la plata sumelor prevăzute drept daune în caz de nerespectare a obligației de neconcurență. Recursul nu este fondat.

Din examinarea criticilor exprimate în recurs, în raport de actele dosarului, de dispozițiile legale incidente în speță, precum și de hotărârile judecătorești pronunțate în cauză, se constată următoarele: Susținerile recurentei conținute în prima critică formulată în recurs, conform cărora instanța de apel reținând întemeiat că R. a procedat la comercializarea oxidului de zinc, fapt ce intră sub incidența clauzei de neconcurență, a apreciat totuși eronat că aceasta nu constituie o încălcare a obligațiilor contractuale, încălcând în acest mod principiul forței obligatorii a contractelor prevăzut de art. 969 C. civ. nu pot fi primite.

Examinând actele, dosarului, se constată astfel că s-a procedat la conexarea celor două acțiuni, deoarece în ambele se solicita a se constata încălcarea obligației de neconcurență, doar motivele invocate diferind și anume, în prima acțiune s-a susținut ca motiv principal producerea și/sau comerciali: oxidului de zinc, iar în cea de-a doua, achiziționarea diverselor materii prime necesare producerii oxidului de zinc într-o piață restrânsă sub acest aspect. S-a pornit în soluționarea cauzei, de la o premisă, ce s-a considerat necesar a fi relevată față de natura speței și anume, de la precizarea că obligația de neconcurență este, în sine, o obligație nespecifică, regula pe piață fiind libera concurență, iar nu neconcurență și având în vedere dispozițiile art. 101 alin. (1) lit. b) TFUE (ex.

art. 81 TCE) și art. 5 din Legea nr. 21/1996, s-a apreciat că interpretarea clauzei invocate, ce prevede o obligație de neconcurență art. 3 alin. (1) lit. d) nu poate fi făcută decât extrem de restrictiv, pentru ca aceasta să poată fi considerată valabilă și nu nulă, față de dispozițiile imperative ale legii concurenței. S-a considerat astfel, în acest context, că singurul aspect pertinent invocat de reclamantă, care ar putea fi luat în considerare este reprezentat de modul în care au fost respectate sau nu prevederile Legii nr. 21/1996, în ce privește producerea efectivă de oxid de zinc și comercializarea lui, în contra obligației contractuale asumate. Referitor la producerea efectivă de oxid de zinc, ambele instanțe au reținut corect că chiar reclamanta a recunoscut că la data de 21 mai 2009, societatea R. a vândut către SC R.C.

SRL toate echipamentele aferente producerii acestui compus, așa încât reclamanta a recunoscut implicit că prin achiziționarea de materii prime necesare de către pârâtă, fapt prezentat ca fiind „concurența" pe piața furnizorilor și ca un argument în susținerea încălcării obligației pe care aceasta și-a asumat-o, pârâta SC R. SA, în realitate, nu viza producerea oxidului de zinc, ci a altor produse finite, cum ar fi, de exemplu, alama. În ce privește comercializarea oxidului de zinc, s-a reținut, de asemenea, corect că vânzarea de către pârâtă la data de 31 martie 2010 a celor 9 tone de oxid de zinc pe care le deținea de la SC R.C.

SRL și care îi fuseseră predate tocmai în acest scop nu poate fi considerată ca reprezentând o încălcare a clauzei de neconcurență, nici chiar în ipoteza în care această cantitate de oxid de zinc ar fi aparținut dintotdeauna SC R. SA, întrucât o simplă operațiune de lichidare a stocului nu poate intra în conținutul obligației de a nu concura. Totodată, ambele instanțe au apreciat judicios că vânzarea de către pârâtă a unei cantități reduse, prin raportare la cantitatea totală indisponibilizată, de aproximativ 200 tone, în condițiile în care reclamanta a refuzat să cumpere acest stoc constituit garanție, deși avea cunoștință de existența lui, nu poate constitui o faptă concurențială efectivă, ci doar o modalitate de evitare a unui prejudiciu în patrimoniul său, de care a uzat pârâta în lipsa posibilității valorificării clauzei de garanție.

Prin urmare, instanțele nu au reținut că refuzul reclamantei de a cumpăra stocul constituit garanție reprezintă o culpă a acesteia ce ar exclude aplicarea clauzei de neconcurență, - așa cum eronat afirmă recurenta, ci că în condițiile date, acestea incluzând și refuzul reclamantei, de a cumpăra, - vânzarea cantității de 9 tone de oxid de zinc nu poate fi catalogată drept concurență neloială.

În ce privește susținerea conform căreia R. se promovează pe piață drept producător și comerciant de oxid de zinc, aceasta rezultând și din pagina de internet a societății mai sus menționate, se constată că de asemenea nu poate fi primită, întrucât informațiile privind obiectul de activitate sau compunerea conducerii, din care făcea sau nu parte dl. M. sunt nerelevante în contextul în care aceste informații se adresează consumatorilor industriali specializați în cantități mari, care oricum, se informează adecvat la momentul lansării efective a comenzii, așa încât o informație eronată sau neactualizată pe un site nu poate fi invocată ca afectând direct și semnificativ clientela și vânzările unei alte societăți ce acționează pe această piață, așa cum este cazul reclamantei și deci, ca reprezentând o faptă de concurență neloială.

Recurenta mai susține și că R. a achiziționat de la diverși furnizori materii prime utilizate la producerea oxidului de zinc, interferând în mod direct cu activitatea de piață a R.C., dar nici această critică nu este întemeiată, întrucât, pe de o parte, așa cum s-a mai arătat, pârâta nu mai deține capacitatea de a fabrica oxid de zinc, iar pe de altă parte, cumpărarea unor elemente chimice (zinc) ce intră în fabricarea altor produse ce fac obiectul de activitate al pârâtei nu poate fi interzisă pârâtei, decât cu consecința eliminării de pe piață a acesteia, ceea ce contravine dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996. În fine, față de cele mai sus arătate, se constată că susținerile recurentei, în sensul că se impunea ca instanțele să stabilească dacă doar dl. M. sau și SC R. SA și-a asumat obligația de a nu concura SC R.C.

SRL (obligația de neconcurență) sunt lipsite de relevanță, iar examinarea lor inutilă, așa cum corect au decis și instanțele care s-au pronunțat în cauză și oricum, acestea nu ar putea fi analizate omisso medio, de către instanța de recurs. Pe de altă parte, se reține că aspectele pertinente și relevante invocate de reclamanta -- recurentă au fost examinate și au primit o soluționare corectă, prin respingerea cererilor conexe, instanțele concluzionând judicios că pârâta - intimată nu a desfășurat activități concurențiale prin încălcarea clauzelor contractuale, în raport cu SC R.C. SRL, în cadrul căreia reclamanta - recurentă are calitatea de asociat. În consecință, față de considerentele arătate, reținându-se că reclamanta - recurentă K.S.Z.O.

București nu a formulat niciun motiv de recurs, care în condițiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. să conducă la modificarea ori casarea deciziei curții de apel, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză de reclamantă, ca fiind nefondat și va păstra ca legală decizia pronunțată de curtea de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta K.S.Z.O. București împotriva deciziei nr. 127 din 24 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2012