ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4609/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4609/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Prahova, sub nr. 5809/105/2010,

reclamanta K.S.Z.O., în contradictoriu cu pârâții SC R.

S.A. și M.M.D.A., a solicitat: - obligarea pârâților Ia încetarea tuturor

acțiunilor, care reprezintă o încălcare a obligației de neconcurență prevăzută

de art. 3

lit. d)

din Contractul de

Investiție; - obligarea în solidar a pârâților R. și dl. M., conform art. 7 alin.

(3) din contractul de investiție încheiat în data de 11 noiembrie 2009, la

plata către reclamantă a sumei de 500.000 de euro (reprezentând, în scopuri de

taxare, echivalentul sumei de 2.120.000 RON), cu titlu de daune - interese

compensatorii convenționale; obligarea pârâților în solidar la plata dobânzii

legale aferente sumei solicitate la punctul 2 de mai sus, dobândă calculată de

la data înregistrării prezentei cererii de chemare în judecată și până Ia

achitarea integrală a sumei datorate; instituirea unui sechestru asigurător

asupra bunurilor aparținând pârâtului M., în vederea asigurării achitării de

către acesta a clauzei penale.

În cerere se prezintă, în esență,

aceeași situație de fapt din dosarul nr. 5807/105/2010, cu privire la relațiile

comerciale dintre cele 3 părți, menționându-se, însă, drept obligații încălcate

de pârâți achiziționarea de la diverși furnizori a materiilor prime utilizate

în producerea oxidului de zinc, promovarea pe piață drept producător și

comerciant de oxid de zinc, figurarea la O.N.R.C. cu același obiect de

activitate principal ca și R.C. SRL - fabricarea coloranților și pigmenților -

cod CAEN 2012.

Pârâtul M. a depus întâmpinare la 20

mai 2011, prin care a invocat excepția de litispendență, excepția de

prematuritate, analizate și respinse de instanță la 20 iunie 2011, iar, pe

fond, a solicitat respingerea cererii, întrucât obligația de neconcurență

asumată de către părți este exclusiv în domeniul fabricației oxidului de zinc

și nu cu privire la activitățile făcând obiectul secundar de activitate al SC R.C.

SRL.

Acesta a reiterat, în principal,

susținerile din întâmpinarea depusă în dosarul nr. 5807/105/2010, arătând că

începând de la 21 mai 2009 SC R. SA nu mai are în patrimoniu nicio instalație

de producere a oxidului de zinc.

În ceea ce privește susținerile

reclamantei că SC R. SA cumpără materii prime necesare în vederea fabricării

oxidului de zinc, aceasta este falsă, întrucât acele materii prime sunt

folosite la realizarea altor tipuri de coloranți și oxizi metalici, conform

obiectului de activitate.

Pârâtul a mai arătat că la data de 12

martie 2010 a cedat toate acțiunile la SC R. SA, iar doamna N.S. (cesionarul)

este rudă de gradul IV; or, conform Legii nr. 291/2004 persoanele afiliate sunt

rudele sau afinii până la gradul

II,

iar conform Codului fiscal până la gradul III inclusiv. De asemenea, între el

și M.A.V., noul administrator, nu există niciun grad de rudenie, fiind doar o

asemănare de nume.

Pârâta SC R. SA a depus întâmpinare,

prin care a reiterat principalele apărări formulate și în dosarul nr. 5807/105/2010

și a invocat excepția de litispendentă a dosarului nr. 5809/105/2010 la dosarul

indicat.

La termenul din data de 20 iunie 2011,

prin încheiere, instanța de fond a dispus respingerea excepției de

litispendentă, invocată de pârâți prin întâmpinarea depusă în dosarul nr. 5809/105/2010

(reținând că se invocă, în principal, încălcarea unor aspecte distincte ale

obligației de neconcurență) și a admis excepția de conexitate, invocată din

oficiu de instanță. Instanța de fond a considerat că este necesară conexarea

celor două dosare, conform art. 164 alin. (1) C. proc. civ., cauzele având

evident o strânsă legătură, fiind vorba de presupuse încălcări ale obligației

de neconcurență, sancționate prin aceeași clauză contractuală și privind piețe

diferite (achiziții materii prime, respectiv comercializare) ale aceluiași

produs și a conexat dosarul nr. 5809/105/2010 la dosarul cu număr mai mic, nr. 5807/105/2010.

În cauză s-au

administrat probele cu înscrisuri și interogatoriu.

Prin sentința nr.

541 din 22 iunie 2011, Tribunalul Prahova - secția comercială și de contencios

administrativ

și fiscal

a respins cererile conexate, ca

neîntemeiate și a respins cererea de cheltuieli de judecată a reclamantei, ca

neîntemeiată, luând act că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată în

acest cadru procesual.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut că în acțiunile conexate, nr. 5807/10J/2010 și nr. 5809/105/2010,

reclamanta a solicitat, în aceeași formulare obligarea pârâților, la încetarea

tuturor acțiunilor ce reprezintă o încălcare a obligației contractuale de

neconcurență.

Diferența specifică între cele două

acțiuni constă în motivele invocate pentru a se constata încălcarea obligației

de neconcurență: în prima, principalul motiv este - producerea și/sau

comercializarea oxidului de zinc, întărită de aspecte formale de publicitate și

asumare a aceluiași obiect de activitate cu SC R. SA, iar în a doua, cel

principal este achiziționarea diverselor materii prime necesare producerii

oxidului de zinc de pe o piață în penurie pe acest aspect, coroborată, la

rândul ei, cu aceleași aspecte de promovare pe piață drept producător și

comerciant de oxid de zinc al pârâtei SC R. SA și figurarea în O.R.C. cu obiect

de activitate identic cu al SC R.C. SRL, pe care, susține reclamanta, pârâta SC

R. SA nu ar trebui să o concureze.

După descrierea la obiect a situației

de fapt susținute, instanța de fond a reținut că obligația de neconcurență

este, prin natura sa, o obligație nespecifică, regula pe piață fiind libera

concurență, iar nu neconcurență.

Astfel, ca regulă de bază, art. 101 alin.

(1) lit. b) TFUE (ex. art. 81 TCE) arată că: „Sunt incompatibile cu piața

internă și interzise orice acorduri între întreprinderi, orice decizii ale

asocierilor de întreprinderi și orice practici concertate care pot afecta

comerțul dintre statele membre și care au ca obiect sau efect împiedicarea,

restrângerea sau denaturarea concurenței în cadrul pieței interne și, în

special, cele care: limitează sau controlează producția, comercializarea,

dezvoltarea tehnică sau investițiile". Derogările prevăzute în alin. (3)

al acelui articol sunt de strictă interpretare și au între condiții faptul de a

nu oferi întreprinderilor posibilitatea de a elimina concurența în ceea ce

privește o parte semnificativă a produselor în cauză.

A reținut că

este adevărat că, în speță, nu s-a făcut dovada și nici nu s-a invocat că o

astfel de înțelegere anticoncurențială ar putea afecta comerțul între statele

membre, dar înțelegerile anticoncurențiale sunt puternic limitate chiar și de

legea națională, strict pentru piața românească.

Astfel, art. 5 din Legea nr. 21/1996

are o formulare asemănătoare cu textul de drept european primar indicat: (1)

Sunt interzise orice înțelegeri între întreprinderi, decizii ale asociațiilor

de întreprinderi și practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect

împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurenței pe piața românească sau

pe o parte a acesteia. Și în acest caz, excepțiile la regulă sunt foarte

stricte, cu condiții cumulative între care și cea indicată mai sus: de a nu

oferi întreprinderilor posibilitatea de a elimina concurența în ceea ce

privește o parte semnificativă a produselor în cauză.

Or, în aceste condiții, interpretarea

clauzei contractuale invocate (art. 3 alin. (1) lit. d) nu poate fi făcută

decât extrem de restrictiv, pentru ca aceasta să poată fi considerată valabilă,

iar nu nulă, față de dispozițiile imperative ale legii concurenței.

Instanța de fond a reținut că această

interpretare restrictivă exclude din start posibilitatea de temeinicie a unora

dintre susținerile reclamantei. Astfel, susținerile privind identitatea codului

CAEN între SC R.C. SRL și SC R. SA nu pot fi privite decât ca nepertinente, din

moment ce respectivul cod înglobează mai multe activități ce privesc fabricarea

coloranților și pigmenților, reclamanta cerând, practic, prin aceasta, ca

respectiva clauză formulată de o manieră total abstractă să semnifice

excluderea totală a SC R. SA de pe o piață foarte largă, aspect în mod evident

contrar legislației concurentei.

A apreciat că la fel de nepertinente

apar și susținerile principale din cauza conexată, nr. 5809/105/2010, vizând

achiziționarea de la furnizorii de materii prime necesare producerii oxidului

de zinc. Astfel, atâta timp cât nu se poate nega că respectivele materii prime

sunt necesare și producerii altor compuși industriali în cadrul activității COD

CAEN 2012, achiziționarea materiilor prime este o activitate specifică care,

indiferent de cât de redusă ar fi piața acestor materii prime, nu ar putea fi

interzisă decât eliminând orice concurență de pe piața materiilor prime din

partea pârâtei, deci contrar celor stipulate de art. 5 din Legea nr. 21/1996.

În ceea ce privește aspectele formale

invocate, ce țin de actualizarea site-ului R. cu informațiile privind obiectul

de activitate sau cu compunerea conducerii, prima instanță a considerat că sunt

nerelevante, din moment ce produsele în cauză sunt eminamente oferite pentru

consumatori industriali specializați, în cantități mari, care se informează

adecvat la momentul comenzii, iar simpla informație eronată pe un site nu poate

afecta clientela și vânzările unei alte societăți ce acționează pe o astfel de

piață.

Astfel, singurul aspect pertinent

invocat și care ar putea respecta prevederile Legii nr. 21/1996 privește

producerea efectivă de oxid de zinc și comercializarea lui, în contra

obligației asumate, instanța de fond considerând că aici ar fi o discuție cu

privire la părțile care și-au asumat obligația, însă, față de constatările ce

urmează, aceasta nu se mai impune.

Cât privește producerea efectivă de

oxid de zinc, a constatat că reclamanta, care are sarcina probei celor

afirmate, conform art. 1169 C. civ., nu a produs nicio probă în acest sens. Mai

mult, prima instanță a reținut că reclamanta a recunoscut faptul că pârâta i-a

înstrăinat toate echipamentele vizând producerea acestui compus și, argumentând

asupra încălcării obligației, prin achiziționarea de materii prime necesare

(deci prin „concurența" pe piața furnizorilor), a recunoscut implicit

faptul că, cu respectivele materiale, pârâta SC R. SA nu viza producerea de oxid

de zinc.

Cât privește

comercializarea oxidului de zinc, există la dosar (fila 48) o factură ce atestă

livrarea de către SC R. SA unui terț a unei cantități de 9 tone oxid de zinc,

aspect necontestat de pârâtă. Insă această activitate nu poate fi catalogată de

concurență neloială, din moment ce SC R.C. SRL era cea care îi predase

cantitatea în acest scop. Cantitatea trebuia să provină de la un producător și

se coroborează cu factura, ce atestă livrarea unei cantități mai mari de la SC R.C.

SRL către SC R. SA. De asemenea, chiar presupunând că respectiva cantitate ar

fi aparținut dintotdeauna SC R. SA, fiind produsă de ea înainte de data

acceptată de părți drept data de înstrăinare a echipamentelor de producție oxid

zinc (21 mai 2009), simpla operațiune de lichidare a stocului nu poate intra în

conținutul obligației de a nu concura (implicit, de o manieră efectivă) SC R.C.

SRL pe piața producției și comercializării oxidului de zinc.

Față de aceste aspecte, reținând că,

în interpretarea impusă de dispozițiile imperative de ordine publică ale

legislației concurenței, nu s-a făcut proba încălcării clauzei contractuale

invocate, instanța de fond a respins cererile conexate având ca obiect o

obligație de a nu face și pretenții, rezultate din clauza de neconcurență

invocată.

Față de prevederile art. 274 C. proc.

civ., reținând culpa procesuală a reclamantei, a respins cererea de cheltuieli

de judecată a reclamantei ca neîntemeiată, luând act că pârâții nu au solicitat

cheltuieli de judecată în acest cadru procesual.

Prin decizia nr.

127 din 24 noiembrie 2011, Curtea de Apel Ploiești - secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal

a

respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă, împotriva sentinței mai

sus menționate.

Examinând apelul declarat de reclamantă

prin prisma motivelor invocate și a prevederilor art. 295 C. proc. civ., curtea

de apel a constatat că acesta este nefondat, prima instanță pronunțând o

hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele administrate în cauză, pentru

următoarele motive:

În ceea ce privește încălcarea

principiului contradictorialității și al dreptului la apărare al reclamantei de

către instanța de fond, curtea de apel a constatat că această critică este

neîntemeiată, deoarece instanța de fond a interpretat clauza de neconcurență

invocată de reclamantă prin prisma dispozițiilor legale incidente în această

materie, dat fiind că principiul libertății contractuale este limitat de

dispozițiile legale imperative, în speță dispozițiile Legii nr. 21/1996 - Legea

concurenței; or, în aceste condiții nu se poate susține o încălcare a

drepturilor reclamantei, cu atât mai mult cu cât instanța de fond nu a

constatat nulitatea clauzei menționate.

Pe de altă parte, prin concluziile

scrise depuse la dosar la data de 17 iunie 2011, pârâta R. a invocat

prevederile legii antitrust în ceea ce privește accesul pe piața de materii

prime.

Analizând în continuare criticile

apelantei referitoare la netemeinicia sentinței, instanța de apel a constatat

că acestea sunt nefondate.

Astfel, prin contractul de investiție

încheiat la data de 11 noiembrie 2009 de părți, la art. 3 lit. d), părțile au

convenit ca pârâtul - intimat M.M.D.A. și agenții economici (persoanele

juridice) având legătura cu el nu vor desfășura activități concurențiale în

raport cu SC R.C. SRL, pe o durată de 5 ani.

De asemenea, la lit. e) se stipulează

că reclamanta K. și agenții economici (persoanele juridice) având legătură cu

societatea nu vor desfășura activități concurențiale în raport cu SC R.C. SRL,

pe o durată de 5 ani în domeniul fabricației oxidului de zinc.

În cauză, pârâții au contestat

întinderea clauzei de neconcurență, astfel că instanța era obligată să

interpreteze această clauză în baza principiilor și regulilor aplicabile în

cazul clauzelor îndoielnice, interpretare coordonată, ținând seama de intenția

reală a părților.

Din răspunsurile la interogatorii ale

părților curtea de apel a reținut că înțelegerea inițială a acestora era ca SC R.C.

SRL să fie înființată pentru a produce oxid de zinc, producția și vânzarea oxidului

de zinc intrând sub incidența clauzei de neconcurență invocate de reclamantă,

răspunsul reclamantei la interogatoriul luat de pârâta SC R. SA - întrebarea 5

- fiind în acest sens.

Totodată, din răspunsul reclamantei la

interogatoriul administrat de pârâtul M.M.D.A., răspunsul la întrebarea 9,

reiese că reclamanta consideră că această clauză de neconcurență presupune

interdicția de a concura SC R.C. SRL la achiziționarea materiilor prime

folosite la producerea oxidului de zinc, de a fabrica oxid de zinc și de a

vinde oxid de zinc, tară a

limita

dreptul

R. de a activa în alte ramuri ale industriei metalurgice.

Or, în condițiile unei piețe a

materiilor prime comune, necesare producerii nu numai a oxidului de zinc, dar

și a altor produse chimice și metalurgice, în cauză pârâta SC R. SA dovedind

producerea unor astfel de aliaje, cum este aliajul de alamă AmT 59, conform

contractului din 30 octombrie 2009 (filele 87 - 90 dosar fond), în mod corect

instanța de fond a reținut că achiziționarea de societatea pârâtă a acestor

materii prime nu ar putea fi interzisă decât cu consecința eliminării

concurenței din partea pârâtei de pe această piață, cu încălcarea dispozițiilor

art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 - Legea concurenței. Sub acest aspect,

părțile nu au contestat existența unei piețe naționale restrânse a materiilor

prime.

Totodată, obiectul principal de

activitate identic al celor două societăți - R.C. și R. nu constituie, prin el

însuși, o încălcare a clauzei de non-concurență, cât timp intimata pârâtă

fabrică și comercializează alte produse chimice decât oxidul de zinc, astfel

după cum a fost interpretată clauza și s-a reținut mai sus de instanță,

nerelevante fiind sub acest aspect și informațiile disponibile pe internet,

pentru a căror actualizare răspunderea le revine administratorilor site-ului

respectiv și care nu implică în mod necesar o legătură cu datele despre

activitățile desfășurate de pârâtă și comunicate de reprezentații legali ai

acesteia.

Curtea de apel a mai reținut că, în

mod corect, instanța de fond a constatat că din probele administrate în cauză

reiese că intimata - pârâtă nu mai deține capacitatea de a fabrica oxidul de

zinc, întrucât, în urma modificării intervenite în structura societății R.C.,

pârâta a vândut acesteia la data de 21 mai 2009 secția alcătuită din instalație

de producere a oxidului de zinc, împreună cu hala de producție (filele 76 - 79

dosar fond), menționate în planul de afaceri al secției de producție a oxidului

de zinc și mijloacele fixe.

În ceea ce privește comercializarea

oxidului de zinc, din probele administrate reiese că intimata - pârâtă a vândut

la data de 31 martie 2010, 9 tone de oxid, din stocul pe care îl deținea pârâta

de la R.C. încă din luna decembrie 2009, constituit ca o garanție a

împrumutului de 200.000 euro acordat de reclamantă, stoc pe care, însă,

reclamanta a refuzat să îl cumpere și de care avea cunoștință, după cum reiese

din răspunsurile la interogatoriu.

Astfel, potrivit contractului de

împrumut încheiat la data de 15 iulie 2009, art. 9 pct. 2 și 3, debitoarea R.

urma sa transfere creditoarei K. drepturile de proprietate asupra oxidului de

zinc de prima categorie produs de compania SC R.C. SRL a cărui valoare corespunde

sumei împrumutului, contract ce urma a fi redactat pana la sfârșitul lunii

august 2009.

Or, în aceste condiții, vânzarea de

către pârâtă a unei cantități reduse, raportat la cantitatea totală

indisponibilizată - de aproximativ

200

de tone, având în vedere că valabilitatea oxidului de zinc este de doi ani de

la data. producerii, .nu reprezintă o faptă concurențială efectivă, după cum a

constatat și instanța de fond, urmărind numai evitarea unui prejudiciu în

patrimoniul intimatei - pârâte în lipsa

valorificării

clauzei de garanție; pentru aceste motive a fost înlăturată

susținerea

apelantei în sens contrar.

Pentru

considerentele mai sus expuse, curtea de apel considerând

că instanța de fond a reținut în mod

corect situația de fapt și a dat o corectă aplicare dispozițiilor legale

incidente, în speță neputând fi

reținută

încadrarea activităților efectuate de intimați drept activitățile

interzise de clauza de neconcurență din

contractul de investiții

din

11

noiembrie

2009, iar, pe cale de consecință, devenind inutilă

examinarea noțiunii de persoană afiliată și raportarea la speța de

față,

sentința apelată a fost menținută și apelul a fost respins, ca

nefondat, în conformitate cu dispozițiile art. 296 C. proc. civ.

Împotriva deciziei curții de apel a

declarat recurs reclamanta K.S.Z.O.,

întemeindu-se

pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea

recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a deciziei recurate,

în sensul admiterii apelului său și, pe cale de consecință să fie admisă

acțiunea introductivă astfel cum aceasta a fost formulată în fiecare dintre

cele două dosare ce au fost conexate.

Instanța:

- să oblige intimații la încetarea

tuturor activităților care reprezintă o încălcare a obligației de neconcurență

prevăzută de art. 3 lit. d) din contractul de investiție încheiat între părțile

prezentului

litigiu

la data de 11 noiembrie 2009 („Contractul de

investiție");

- să oblige în

solidar intimații la plata către K. a sumei

de 500.000 de euro pentru fiecare încălcare a obligației

de ne

concurență, reprezentând daunele -

interese evaluate convențional de către părți în cuprinsul clauzei penale

menționate de art. 7 alin. (3) din

Contractul de Investiție, respectiv

suma de 1.000.000 euro;

-

să

oblige în solidar intimații la plata dobânzii legale aferente

daunelor -

interese solicitate prin cele două acțiuni, calculate de la

data introducerii cererilor de chemare în

judecată și până la achitarea

integrală a sumei datorate;

- să oblige în solidar intimații la

plata cheltuielilor ocazionate de judecarea prezentei acțiuni.

Prin invocarea dispozițiilor art. 304 pct.

9 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel, lipsind de efect clauza

de neconcurență prevăzută de părți în Contractul de investiție, a pronunțat o

hotărâre cu încălcarea art. 969 C. civ., conform căruia convențiile legale au

putere de lege între părțile contractante, instanța reținând că R. a procedat

la comercializarea oxidului de zinc, fapt ce intră sub incidența clauzei de

neconcurență, pentru ca, mai apoi, să considere că aceasta nu constituie o

încălcare a obligațiilor contractuale.

Instanța, pentru a înlătura aplicarea

clauzei de neconcurență prevăzută de Contractul de investiție a procedat și la

analiza unei presupuse culpe a K., întrucât aceasta ar fi refuzat să cumpere

stocul constituit ca garanție a contractului de împrumut cu R., or, nu se poate

exclude aplicarea clauzei de neconcurență pentru acest motiv, dat fiind că nu

exista vreo obligație a K. de a cumpăra oxidul de zinc constituit drept garanție.

Mai susține că în condițiile în care a

făcut dovada că R. a comercializat cel puțin cu o ocazie oxid de zinc,

coroborat cu faptul că R. se promovează pe piață drept producător și comerciant

de oxid de zinc, reiese concluzia clară că a existat o activitate de concurență

din partea R., activitate interzisă de Contractul de investiție, aceasta

rezultând și din pagina de internet a R., afectată prezentării societății, atât

timp cât nu se poate susține că R. nu este responsabilă de actualizarea

propriului site de internet.

Recurenta arată, de asemenea, că R. a

achiziționat de la diverși furnizori materii prime utilizate la producerea

oxidului de zinc, interferând în mod direct cu activitatea de piață a SC R.C.

SRL, prin afectarea negativă a posibilităților și condițiilor de aprovizionare

cu astfel de materii prime.

În fine, recurenta consideră că, în

condițiile în care a dovedit atât desfășurarea de către R. de activități

concurențiale față de SC R.C. SRL, cât și faptul că R. și-a asumat în nume

propriu obligația de neconcordanță prin semnarea Contractului de investiție,

existând totodată și o persoană aflată în legătură cu dl. M. în sensul art. 3 lit.

d) din Contractul de investiție, instanța de apel trebuia să admită apelul său

și să dispună obligarea pârâților la plata sumelor prevăzute drept daune în caz

de nerespectare a obligației de neconcurență.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea criticilor exprimate în

recurs, în raport de actele dosarului, de dispozițiile legale incidente în

speță, precum și de hotărârile judecătorești pronunțate în cauză, se constată

următoarele:

Susținerile recurentei conținute în

prima critică formulată în recurs, conform cărora instanța de apel reținând

întemeiat că R. a procedat la comercializarea oxidului de zinc, fapt ce intră

sub incidența clauzei de neconcurență, a apreciat totuși eronat că aceasta nu

constituie o încălcare a obligațiilor contractuale, încălcând în acest mod

principiul forței obligatorii a contractelor prevăzut de art. 969 C. civ. nu

pot fi primite.

Examinând actele, dosarului, se

constată astfel că s-a procedat la conexarea celor două acțiuni, deoarece în

ambele se solicita a se constata încălcarea obligației de neconcurență, doar

motivele invocate diferind și anume, în prima acțiune s-a susținut ca motiv principal

producerea și/sau comerciali: oxidului de zinc, iar în cea de-a doua,

achiziționarea diverselor materii prime necesare producerii oxidului de zinc

într-o piață restrânsă sub acest aspect.

S-a pornit în soluționarea cauzei, de

la o premisă, ce s-a considerat necesar a fi relevată față de natura speței și

anume, de la precizarea că obligația de neconcurență este, în sine, o obligație

nespecifică, regula pe piață fiind libera concurență, iar nu neconcurență și

având în vedere dispozițiile art. 101 alin. (1) lit. b) TFUE (ex.

art. 81 TCE) și art. 5 din Legea nr. 21/1996, s-a apreciat că

interpretarea clauzei invocate, ce prevede o obligație de neconcurență art. 3 alin.

(1) lit. d) nu poate fi făcută decât extrem de restrictiv, pentru ca aceasta să

poată fi considerată valabilă și nu nulă, față de dispozițiile imperative ale

legii concurenței.

S-a considerat astfel, în acest

context, că singurul aspect pertinent invocat de reclamantă, care ar putea fi

luat în considerare este reprezentat de modul în care au fost respectate sau nu

prevederile Legii nr. 21/1996, în ce privește producerea efectivă de oxid de

zinc și comercializarea lui, în contra obligației contractuale asumate.

Referitor la producerea efectivă de

oxid de zinc, ambele instanțe au reținut corect că chiar reclamanta a

recunoscut că la data de 21 mai 2009, societatea R. a vândut către SC R.C. SRL

toate echipamentele aferente producerii acestui compus, așa încât reclamanta a

recunoscut implicit că prin achiziționarea de materii prime necesare de către

pârâtă, fapt prezentat ca fiind „concurența" pe piața furnizorilor și ca

un argument în susținerea încălcării obligației pe care aceasta și-a asumat-o,

pârâta SC R. SA, în realitate, nu viza producerea oxidului de zinc, ci a altor

produse finite, cum ar fi, de exemplu, alama.

În ce privește comercializarea

oxidului de zinc, s-a reținut, de asemenea, corect că vânzarea de către pârâtă

la data de 31 martie 2010 a celor 9 tone de oxid de zinc pe care le deținea de

la SC R.C. SRL și care îi fuseseră predate tocmai în acest scop nu poate fi

considerată ca reprezentând o încălcare a clauzei de neconcurență, nici chiar

în ipoteza în care această cantitate de oxid de zinc ar fi aparținut

dintotdeauna SC R. SA, întrucât o simplă operațiune de lichidare a stocului nu

poate intra în conținutul obligației de a nu concura.

Totodată, ambele instanțe au apreciat

judicios că vânzarea de către pârâtă a unei cantități reduse, prin raportare la

cantitatea totală indisponibilizată, de aproximativ 200 tone, în condițiile în

care reclamanta a refuzat să cumpere acest stoc constituit garanție, deși avea

cunoștință de existența lui, nu poate constitui o faptă concurențială efectivă,

ci doar o modalitate de evitare a unui prejudiciu în patrimoniul său, de care a

uzat pârâta în lipsa posibilității valorificării clauzei de garanție.

Prin urmare, instanțele nu au reținut

că refuzul reclamantei de a cumpăra stocul constituit garanție reprezintă o

culpă a acesteia ce ar exclude aplicarea clauzei de neconcurență, - așa cum

eronat afirmă recurenta, ci că în condițiile date, acestea incluzând și refuzul

reclamantei, de a cumpăra, - vânzarea cantității de 9 tone de oxid de zinc nu

poate fi catalogată drept concurență neloială.

În ce privește susținerea conform

căreia R. se promovează pe piață drept producător și comerciant de oxid de

zinc, aceasta rezultând și din pagina de internet a societății mai sus

menționate, se constată că de asemenea nu poate fi primită, întrucât

informațiile privind obiectul de activitate sau compunerea conducerii, din care

făcea sau nu parte dl. M. sunt nerelevante în contextul în care aceste

informații se adresează consumatorilor industriali specializați în cantități

mari, care oricum, se informează adecvat la momentul lansării efective a

comenzii, așa încât o informație eronată sau neactualizată pe un site nu poate

fi invocată ca afectând direct și semnificativ clientela și vânzările unei alte

societăți ce acționează pe această piață, așa cum este cazul reclamantei și

deci, ca reprezentând o faptă de concurență neloială.

Recurenta mai susține și că R. a

achiziționat de la diverși furnizori materii prime utilizate la producerea

oxidului de zinc, interferând în mod direct cu activitatea de piață a R.C., dar

nici această critică nu este întemeiată, întrucât, pe de o parte, așa cum s-a

mai arătat, pârâta nu mai deține capacitatea de a fabrica oxid de zinc, iar pe

de altă parte, cumpărarea unor elemente chimice (zinc) ce intră în fabricarea

altor produse ce fac obiectul de activitate al pârâtei nu poate fi interzisă

pârâtei, decât cu consecința eliminării de pe piață a acesteia, ceea ce

contravine dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996.

În fine, față de cele mai sus arătate,

se constată că susținerile recurentei, în sensul că se impunea ca instanțele să

stabilească dacă doar dl. M. sau și SC R. SA și-a asumat obligația de a nu

concura SC R.C. SRL (obligația de neconcurență) sunt

lipsite

de relevanță, iar examinarea lor inutilă, așa cum corect

au decis și instanțele care s-au pronunțat în cauză și oricum, acestea nu ar

putea fi analizate omisso medio, de către instanța de recurs.

Pe de altă parte, se reține că

aspectele pertinente și relevante invocate de reclamanta -- recurentă au fost

examinate și au primit o soluționare corectă, prin respingerea cererilor

conexe, instanțele concluzionând judicios că pârâta - intimată nu a desfășurat

activități concurențiale prin încălcarea clauzelor contractuale, în raport cu SC

R.C. SRL, în cadrul căreia reclamanta - recurentă are calitatea de asociat.

În consecință,

față de considerentele arătate, reținându-se că reclamanta - recurentă K.S.Z.O.

București nu a formulat niciun motiv de recurs, care în condițiile expres și

limitativ

prevăzute de dispozițiile art. 304

pct. 1 - 9 C. proc. civ. să conducă la modificarea ori casarea deciziei curții de

apel,  în temeiul

dispozițiilor

art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză de

reclamantă, ca fiind nefondat și va păstra ca legală decizia pronunțată de

curtea de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanta K.S.Z.O. București împotriva deciziei nr. 127 din

24 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești - secția a

II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2012