ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4269/2010

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 169/P/2008 Tribunalul Bihor a respins cererea de rejudecare în fond a cauzei soluționată prin Sentința penală nr. 100 din 29 aprilie 2002 a Tribunalului Bihor, definitivă prin Decizia penală nr. 4541 din 15 septembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată de condamnații R.G. și S.D. Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că, rejudecarea după extrădare conform art. 522 1 C. proc. pen. cuprinde o primă etapă potrivit art. 404 C. proc. pen., în cadrul căreia se verifică admisibilitatea în principiu, în sensul existenței situației privind judecarea și condamnarea în lipsă.

Cea de-a doua etapă se desfășoară în conformitate cu regulile privind judecarea în primă instanță. În cadrul acestei etape, instanța a apreciat că nu se impune reluarea cercetării judecătorești ci numai ascultarea persoanelor, respectiv condamnarea lor conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, iar în raport de aceste declarații s-a apreciat că nu se impune reexaminarea cauzei în sensul reluării judecății. Astfel, s-a reținut că procedura de judecată nu a fost viciată de vreo nulitate, iar procesul s-a derulat cu respectarea dispozițiilor art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, respectiv dreptul la un proces echitabil cu respectarea principiului egalității armelor, modul de administrare a probelor, motivarea hotărârilor.

S-a mai reținut de asemenea, că cei doi condamnați au avut posibilitatea să combată probele avute în vedere și prin care s-a stabilit vinovăția, iar apărătorii aleși ai acestora au formulat o apărare eficientă prin propunerea de probe în apărare, concluzii scrise și exercitarea tuturor căilor de atac. Împotriva acestei sentințe în termen legal au declarat apel inculpații R.G. și S.D., solicitând rejudecarea în întregime a cauzei. S-a susținut de către inculpați că, cu ocazia soluționării cauzei în primă instanță, au fost audiați coinculpații P.D.D., M.S. și martora T.A., că susținerile acestora au stat la baza condamnării lor deși aceste declarații au fost date sub presiunea organelor de poliție, fapt dovedit cu depozițiile martorilor audiați astfel că, situația de fapt nu a fost corect stabilită, iar aceste depoziții ale coinculpaților sunt lovite de nulitate.

S-a mai susținut că și probele administrate la urmărirea penală sunt lovite de nulitate absolută conform art. 197 alin. (2) C. pen. întrucât s-au depășit limitele sesizării instanței, ceea ce atrage și nulitatea hotărârilor pronunțate în primă instanță. Examinând hotărârea apelată prin prisma motivelor invocate de inculpați, Curtea de Apel Oradea, secția penală și minori, prin Decizia penală nr. 37/A din 27 martie 2009 în Dosarul nr. 3734/111/P/2007, a admis apelul inculpaților și cererile de rejudecare a Sentinței penale nr. 100 din 29 aprilie 2002 a Tribunalului Bihor definitivă prin Decizia penală nr. 4541/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În baza art. 406 C. proc. pen., s-a dispus anularea hotărârilor mai sus arătate și în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen. s-a dispus achitarea inculpaților R.G. și S.D. pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1999 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. S-a reținut în favoarea inculpaților circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. și în consecință: În baza art. 2 alin. (2) cu referire la art. 12 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și 76 C. pen. inculpatul R.G. a fost condamnat la 7 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și b C. pen. și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani. S-a constatat că inculpatul a fost arestat în vederea extrădării începând cu 15 decembrie 2005 până la zi.

S-a dispus anularea mandatului de executare nr. 131/2002 și punerea de îndată în libertate a inculpatului. În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) cu referire la art. 12 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) și 41 alin. (2) C. pen. reținută în sarcina inculpatului S.D., în infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) cu referire la art. 12 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., și a fost condamnat inculpatul la 7 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1639 din 13 aprilie 2000 a Curții Supreme de Justiție ce se va executa cumulat cu pedeapsa aplicată, s-a dedus durata pedepsei executate de la 9 mai 2001 - la 1 iunie 2001. A fost anulat mandatul de executare nr. 238/2000 al Tribunalului Bihor și s-a constatat că inculpatul se află în executarea pedepsei de 4 ani și 6 luni. Pentru a pronunța această sentință, în baza art. 522 1 C. proc. pen., s-a apreciat că aceasta este netemeinică și nelegală, pentru următoarele considerente: Prin Legea nr. 281/2003, legiuitorul a introdus în dispozițiile C. proc.

pen., în Capitolul IV referitor la asistența judiciară internațională, o nouă secțiune, a IV-a, intitulată „Rejudecarea în caz de extrădare” ce cuprinde un singur articol, respectiv art. 522 1 , care prevede că: „(1) În cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului. (2) Dispozițiile art. 405 - 408 se aplică în mod corespunzător.” Astfel, din conținutul acestor prevederi rezultă că a fost instituită o procedură nouă, specială, de judecată, ce are ca scop asigurarea dreptului la apărare al condamnatului, prin contradictorialitate, principiu care nu s-a putut aplica la judecarea în lipsă a inculpatului, rejudecarea cauzei după extrădare putând fi solicitată exclusiv de către condamnatul extrădat.

Sub aspectul procedurii propriu-zise, legiuitorul a făcut trimitere la dispozițiile privind rejudecarea, soluțiile după rejudecare, calea de atac și revizuirea dispozițiilor civile de la calea extraordinară de atac a revizuirii. Altfel spus, legiuitorul a voit, din perspectiva tehnicii de reglementare folosite, ca în procedura rejudecării după extrădare, care constituie o nouă procedură de judecată, să fie puse în aplicare de către instanța de judecată competentă regulile impuse în conținutul dispozițiilor art. 405 - 408 C. proc. pen. Procedura rejudecării după extrădare nu constituie nicidecum un nou caz de revizuire, deși se poate ajunge ca prima instanță să-și retracteze propria hotărâre, la desființarea unor hotărâri judecătorești definitive sau la modificarea hotărârii de condamnare, atât în ce privește latura penală, cât și în ce privește latura civilă.

Cu toate acestea, există distincții semnificative între procedura rejudecării cauzei după extrădare și revizuire sub aspectul obiectului, limitelor de judecată, titularilor, efectelor. Din interpretarea conținutul dispoziției art. 405 alin. (1) C. proc. pen., respectiv „rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cererii de revizuire se face potrivit regulilor de procedură privind judecarea în primă instanță”, prevedere ce se aplică corespunzător în procedura rejudecării cauzei după extrădare, rezultă existența unei faze de admitere în principiu și în cazul acestei noi proceduri instituite. Deși nu a fost reglementată distinct și concret faza de admitere în principiu în procedura rejudecării cauzei după extrădare, a cărei existență rezultă, însă, din conținutul art. 405 alin. (1) C. proc.

pen. ce se aplică corespunzător, judecătorul este ținut, totuși, a face anumite verificări prealabile privind obiectul acestei proceduri, și anume dacă hotărârea dată în cauză este definitivă, asupra scopului extrădării persoanei condamnate - respectiv dacă s-a făcut în vederea executării pedepsei sau în baza unui mandat de arestare preventivă, ceea ce are drept consecință verificarea competenței de judecată și dispunerea în consecință -, asupra modului în care a avut loc judecata inițială, în sensul dacă judecata a avut loc în lipsa condamnatului sau, dimpotrivă, acesta a fost prezent la judecarea cauzei.

Prin încheierea de admitere în principiu a cererii de rejudecare a cauzei, instanța fixează și limitele în care va avea loc rejudecarea, procedând în mod obligatoriu la audierea condamnatului, urmând a examina probele propuse de condamnat, iar probele noi cerute de condamnat vor fi analizate prin prisma caracterului pertinent și concludent al acestora, instanța pronunțându-se asupra tuturor probelor solicitate, fie în sensul admiterii lor, în integralitate sau parțial, motivând respingerea celor pe care nu le găsește pertinente și concludente, fie, dacă găsește că este necesar, readministrează din nou probele care au fost efectuate în cursul primei judecăți. Admiterea în principiu a cererii de rejudecare nu are efect asupra hotărârii de condamnare.

În urma rejudecării cauzei, după administrarea probatoriului solicitat, dacă instanța constată că acesta nu are nicio influență asupra hotărârii pronunțate în cursul primei judecăți, va respinge cererea de rejudecare și va menține hotărârile pronunțate, această soluție rezultând din aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 406 alin. (4) C. proc. pen. Dacă din probele administrate rezultă, dimpotrivă, că hotărârea pronunțată în primă judecată este netemeinică și nelegală, instanța, rejudecând cauza, anulează hotărârile pronunțate în prima judecată, chiar dacă hotărârea de condamnare a fost pronunțată de instanța de apel sau de recurs, și pronunță o nouă hotărâre cu respectarea dispozițiilor art. 345 - 353 C. proc.

pen., iar sub aspectul felului soluțiilor, va putea dispune asupra oricărora din cele prevăzute în art. 345 C. proc. pen., ca urmare a aplicării corespunzătoare a prevederilor art. 406 din același cod. Curtea a constatat că în contextul cauzei prima instanță nu a dat eficiență în integralitate procedurii de rejudecare a cauzei după extrădare privind pe cei doi condamnați și, anume, în concret, condițiilor prevăzute de art. 405 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la administrarea probelor ce se aplică corespunzător și în noua procedură de judecată instituită. Deși dispozițiile art. 405 alin. (2) C. proc. pen.

nu au un caracter imperativ cu privire la administrarea din nou a probelor, lăsând la aprecierea instanței oportunitatea administrării lor, prin folosirea sintagmei „dacă găsește necesar”, totuși, în contextul concret al cauzei se impune readministrarea probelor solicitate, motiv pentru care probele solicitate în fața primei instanțe au fost administrate de instanța de apel, dat fiind caracterul devolutiv al acestei căi de atac.

În urma analizării acestor probe precum și a celorlalte care au fost administrate de prima instanță și cu ocazia primei judecăți a cauzei, Curtea consideră că cererea de rejudecare în fond a cauzei formulată de cei doi condamnați este întemeiată, impunându-se anularea hotărârilor pronunțate anterior în cauză - Sentința penală 100/2002 a Tribunalului Bihor, Decizia penală 222/A/2002 a Curții de Apel Oradea și Decizia penală nr. 4541/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - și pronunțarea unei noi hotărâri penale pentru următoarele motive: 1. Referitor la infracțiunea de trafic de droguri prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (2) cu referire la art. 12 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

reținută în sarcina inculpaților R.G. și S.D. Inculpatul S.D. a fost trimis în judecată pentru această infracțiune, reținându-se în sarcina sa că în data de 16 martie 2001 a primit de la condamnatul P.V.D., prin intermediul martorului P.V. o sticlă de whisky în care se afla diluată cocaină; la data de 20 martie 2001 inculpatul a ridicat de la aceeași persoană - P.V., o altă sticlă de whisky trimisă de condamnatul P.V.D. în care se afla diluată cocaină, iar la data de 26 martie 2001 a ridicat de la condamnata F.F. o altă sticlă de whisky în care se afla diluată cocaină. Tot în sarcina acestuia s-a reținut că a cumpărat de la condamnata F.F. cantitatea de 500 grame cocaină contra sumei de 12.000 DM, sumă pe care a predat-o la data efectuării tranzacției.

Dintre cele patru acte materiale reținute în sarcina inculpatului S.D., Curtea constată că din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a cumpărat cele 500 grame de cocaină de la F.F., celelalte 3 acte materiale privind cumpărarea unor sticle de whisky ce conțineau cocaină nefiind dovedite. Astfel, pentru ridicarea de către inculpatul S.D. a coletelor trimise de inculpatul P. (F.) D. la data de 16 martie 2001 și respectiv 26 martie 2001 la adresa martorei P.V. au fost audiați în cauză condamnații P.D. și martorii P.V. și P.C. Martorii P.V. și P.C. l-au indicat pe inculpat ca fiind persoana care s-a prezentat de două ori la domiciliul lor pentru a ridica cele două sticle de whisky trimise de condamnatul P.D., declarațiile lor fiind susținute și de cele date de condamnata P.D.

cu ocazia primei judecăți a cauzei. Toți trei l-au recunoscut ulterior pe inculpat din fotografiile prezentate de organele judiciare, iar în fața instanței de judecată martorul P.C. și-a menținut această declarație; martora P.V. a arătat că nu poate afirma cu certitudine că persoana care i-a fost indicată la data respectivă de organele judiciare este aceeași cu inculpatul S.D. prezent în sală; aceeași poziție a avut-o și condamnata P.D.D., aceasta precizând însă că la data efectuării recunoașterii, persoana din poza prezentată era aceeași cu persoana de sex masculin pe care o cunoștea sub porecla de „C.”. Inculpatul S.D. nu a recunoscut că a ridicat sticlele de whisky de la P.V. și nici de la F.F.

Declarațiile mai sus arătate nu au relevanță în cauză câtă vreme din toate probele aflate la dosar nu rezultă că în sticlele de whisky trimise de condamnatul P.D. ar fi fost cocaină diluată. Singura care susține acest lucru este condamnata P.D. care la rândul său susține că a aflat acest lucru de la inculpatul P.D., ea personal neparticipând niciodată la vreo operațiune de obținere a cocainei disimulate astfel. În rechizitoriul întocmit se arată că disimularea cocainei în sticle de whisky este un procedeu utilizat de traficații de droguri, conținutul acestora mixându-se în vederea recuperării cocainei diluate, dar în cauză nu au fost administrate probe din care să rezulte efectuarea unor astfel de operațiuni; de asemenea, toți condamnații sau martorii prin intermediul cărora condamnatul P.D.

a trimis în țară diverse colete au arătat că drogurile, respectiv cocaina, era disimulată în aparatură electronică. Pe de altă parte martorul P.C. a afirmat în declarația dată în fața Tribunalului Bihor că sticlele de whisky trimise erau desigilate și desfăcute, ca urmare a controlării lor de către organele vamale, care nu au descoperit nici un drog disimulat în alcool. Martorii P.V. și P.C., precum și condamnata F.F. au arătat în declarațiile date pe tot parcursul procesului penal că nu au cunoscut împrejurarea că sticlele de whisky trimise conțineau cocaină. Nu este relevantă nici împrejurarea că inculpatul S.D. ar fi predat martorei P.V. suma de 5.000 DM când a ridicat prima sticlă de whisky, câtă vreme din declarațiile martorilor și ale condamnatei F.F.

rezultă că suma predată reprezenta o datorie pe care inculpatul o avea față de P.D.; de altfel, la data preluării următoarei sticle de whisky inculpatul S.D. nu a mai achitat nicio sumă de bani. Pe de altă parte, organele judiciare nu au stabilit nici măcar cantități aproximative de cocaină care s-ar putea obține dintr-o sticlă de whisky, cantitate în raport de care să se poată aprecia dacă tranzacția a fost făcută în scopul traficării drogurilor sau consumului propriu, în condițiile în care inculpatul S.D. a fost condamnat anterior pentru consum de droguri, iar regimul sancționator al celor două fapte este diferit. Câtă vreme la dosarul cauzei nu există niciun raport de analiză sau alte probe din care să rezulte că în conținutul celor trei sticle de whisky era disimulată cocaină, Curtea consideră că în sarcina inculpatului S.D.

se poate reține doar săvârșirea actelor materiale privind cumpărarea cantității de 500 grame cocaină de la condamnata F.F. contra sumei de 12.000 DM. Condamnata P.D. a arătat în declarațiile date în faza de urmărire penală și cu ocazia primei judecăți a cauzei că a fost de față când inculpatul S.D. a venit la Zăvoi, la locuința soacrei sale F.F. și a primit de la aceasta un pachet conținând 500 grame cocaină pentru care a achitat suma de 12.000 DM, din care 6.000 DM i-au fost predați ei de către F.F. și trimiși în Ecuador la P.D. Condamnata P.D.

și-a menținut această declarație pe tot parcursul procesului penal, desfășurat atât cu ocazia primei judecăți cât și a rejudecării cauzei, inclusiv în declarația dată în 02 decembrie 2008 în fața Curții de Apel Oradea în care a arătat că își menține declarațiile date anterior, cu excepția celor care îl privesc pe condamnatul R.G.; de asemenea, aceasta a susținut cele de mai sus și cu ocazia confruntării efectuate de organele de urmărire penală între condamnata P.D. și condamnata F.F. Mai mult, în declarația dată în fața Curții de Apel Oradea a relatat că a fost sunată de fostul său soț P.D. care i-a spus că la domiciliul foștilor săi socri va veni o persoană de sex masculin a cărei poreclă este „C.” pentru a-i da o anumită cantitate de droguri și care-i va da suma de 10.000 DM; ulterior l-a identificat pe bărbatul respectiv ca fiind inculpatul S.D., precizând condamnata că, cu ocazia respectivă nu s-a făcut nicio presiune asupra sa de către organele de poliție.

Este adevărat că nu există niciun raport de analiză cu privire la natura drogului, însă Curtea apreciază că, odată ce F.F. a fost condamnată și pentru vânzarea acestei cantități de cocaină, hotărârea fiind definitivă și irevocabilă are autoritate de lucru judecat; hotărârile definitive ale instanțelor penale sunt considerate ca fiind expresia aflării adevărului asupra cauzelor care au făcut obiectul judecății (res iudicata pro veritae habetur) lucrul judecat în penal fiind considerat ceea ce instanțele au hotărât în mod definitiv în fapt și în drept asupra învinuirii care forma obiectul procesului penal. Din această perspectivă, Curtea reține că pentru faptele de trafic de droguri având ca obiect cele trei sticle de whisky nicio altă persoană în afara inculpatului S.D.

nu a fost condamnată. Față de cele ce preced, Curtea în baza art. 334 C. proc. pen. va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpatului S.D. din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. 2 cu referire la art. 12 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (2) cu referire la art. 12 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., text în baza căruia îl va condamna pe acesta la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei. În baza art. 83 C. pen. se va revoca beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată Sentința penală nr. 1639/2000 a Curții Supreme de Justiție, urmând ca inculpatul să execute această pedeapsă în întregime alături de pedeapsa de 7 ani aplicată în cauză, prin privare de libertate. În baza art. 88 C. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată durata executării din prima pedeapsă de la 9 mai 2001 până la 1 iunie 2001. Se va dispune anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 132/2004 emis în baza Sentinței penale nr. 100/2002 a Tribunalului Bihor constatându-se totodată că inculpatul se află în executare pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 238/2000 a Tribunalului Bihor.

Cât privește infracțiunea de trafic de droguri prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (2) cu referire la art. 12 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și 76 C. pen. 2. Referitor la infracțiunea de trafic de droguri prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (2) cu referire la art. 12 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. reținută în sarcina inculpatului R.G. Inculpatul R.G. a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic de droguri în formă continuată, reținându-se în sarcina sa că în luna mai 2001 a primit de la P.D. 1/2 kg cocaină care fusese trimisă de P.D., în luna iunie a primit de la P.D. 1/2 kg cocaină pe care a predat-o condamnatului M.S.

pentru a o transporta în Ungaria contra sumei de 1.000 DM, iar în cursul lunii iunie 2001 a luat legătura cu M.S. și P.D., pe care i-a trimis la Zăvoi, la locuința condamnatei F.F., de unde aceștia au ridicat cantitatea de aproximativ 5 grame cocaină sub forma unei bile pe care condamnatul M.S. a transportat-o la Arad și a predat-o unei persoane necunoscute, care fusese indicată de R.G. Interogat fiind, inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu. Curtea va reține că din probele administrate în cauză rezultă cu certitudine că inculpatul a comis cele trei acte materiale reținute în sarcina sa. Astfel, în faza de urmărire penală și cu ocazia primei judecăți, atât condamnata P.D.

cât și condamnatul M.S. au recunoscut faptele, relatând cu lux de amânunte modul în care s-a desfășurat activitatea infracțională. Astfel, condamnata P.D. a arătat că a fost sunată de două ori de fostul său soț P.D. care i-a spus că va veni R.G. pentru a ridica câte 1/2 kg cocaină, iar în zilele următoare aceasta a fost contactată de inculpat și i-a predat acestuia drogurile. A arătat condamnata că prima dată s-a întâlnit cu inculpatul în luna mai 2001 lângă Primăria Oradea, unde i-a predat acestuia cantitatea de 1/2 kg cocaină, iar ulterior, în luna iunie 2001 a venit inculpatul la ea la serviciu, unde se afla împreună cu martora T.A., toți trei deplasându-se cu autoturismul inculpatului la domiciliul său; când au ajuns acolo, condamnata P.D.

a coborât din mașină și a urcat în apartamentul său de unde a luat cantitatea de 1/2 kg de cocaină pe care a dus-o în autoturismul inculpatului, punând-o pe podeaua mașinii în fața scaunului din dreapta. Cei trei s-au deplasat apoi pe str. C.N. din Oradea unde s-au întâlnit cu condamnatul M.S. care se afla în autoturismul proprietate personală marca W.V.G., iar inculpatul R.G. a coborât din autoturismul său și i-a dat pachetul în care se găsea cocaina. Declarația condamnatei P.D. a fost confirmată atât de declarația martorei T.A. cât și de condamnatul M.S. Astfel, pe tot parcursul procesului penal desfășurat cu ocazia primei judecăți și în prezenta fază de rejudecare, martora T.A. a confirmat că împreună cu P.D.

și inculpatul R.G. s-au deplasat cu autoturismul A. până la domiciliul condamnatei P.D., unde aceasta a coborât din mașină și a urcat în apartamentul său, de unde a coborât ulterior având pe umăr poșeta. Martora a declarat că nu a văzut ca P.D. să predea vreun colet inculpatului R.G.. De asemenea, martora a confirmat și întâlnirea dintre inculpat și condamnatul M.S. De asemenea, condamnatul M.S. a declarat că a fost contactat de inculpatul R.G. pentru a transporta droguri în Ungaria, sens în care s-a întâlnit cu acesta pe str. C.N. din Oradea unde i-au fost predate drogurile și suma de 1.000 DM pentru transport. Condamnatul a arătat că în Ungaria s-a întâlnit cu un bărbat de cetățenie maghiară cu numele de „P.” căruia i-a predat cocaina.

Este adevărat că în fața Curții de Apel Oradea cu ocazia judecării prezentului apel cei doi condamnați au revenit asupra declarațiilor date anterior în cauză, în care îl incriminau pe inculpatul R.G., însă Curtea consideră că aceste declarații trebuie înlăturate, având în vedere următoarele motive: Potrivit art. 69 C. proc. pen., declarațiile învinuitului sau inculpatului făcute în procesul penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză, iar potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen. probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face (…) în urma examinării tuturor probelor administrate.

Susținerile celor doi condamnați făcute în fața instanței de judecată cu privire la împrejurările și modalitatea în care au fost audiați pe parcursul urmăririi penale și prin care au încercat să ofere o justificare a modificării poziției lor procesuale nu sunt credibile, impunându-se a fi înlăturate. Astfel, susținerea condamnatei P.D.D. potrivit căreia a fost determinată de organele de poliție să dea declarații acuzatoare împotriva inculpatului R.G., au profitat de relația intimă existentă între ea și inculpat nu este susținută de nicio probă administrată în cauză. Nici măcar inculpatul R.G. nu și-a asumat existența unei astfel de relații, arătând doar că P.D.D. „a făcut o pasiune” pentru el, căutând diverse pretexte pentru a se întâlni cu el și a-i povesti detalii despre viața ei personală.

Nu au fost dovedite nici presiunile psihice la care ar fi fost supuși cei doi condamnați de către organele judiciare, iar împrejurarea că au fost scoși de nenumărate ori la anchetă nu poate fi considerată o formă de presiune psihică, organele judiciare având dreptul de a lua declarații persoanelor cercetate ori de câte ori consideră necesar pentru soluționarea cauzei. Se va reține totodată că cei doi condamnați și-au menținut declarațiile și în fața instanței cu ocazia primei judecăți a cauzei, fără ca împotriva lor să se exercite presiuni psihice sau de altă natură. De altfel, citată fiind de Curtea de Apel Oradea pentru a fi audiată în prezentul apel, condamnata P.D.D. a evitat inițial să se prezinte, depunând la dosarul cauzei o declarație autentificată sub nr. 2270/02 octombrie 2008 la B.N.P.

G.C. în care a arătat că își menține în totalitate declarațiile date anterior în fața instanței de judecată, când a fost audiată în calitate de inculpat în această cauză, fără a avea alte mențiuni sau completări de făcut; referitor la această declarație condamnata a arătat că a dat-o întrucât nu mai vroia să vină în instanță, datorită terorii la care a fost supusă cu ocazia primei judecări a cauzei, susținere care nu poate fi luată în considerare câtă vreme nu există nicio probă din care să rezulte că aceasta „ar fi fost terorizată” de organele judiciare. Referitor la existența unui raport de expertiză cu privire la natura drogurilor, într-adevăr, acesta nu există, însă împrejurarea că cei doi condamnați - P.D.D.

și M.S. au fost condamnați pentru aceleași fapte (care au fost încadrate ca trafic de cocaină) reprezintă autoritate de lucru judecat care nu poate fi înlăturată, câtă vreme hotărârile de condamnare nu au fost desființate sau anulate. Pentru aceleași motive, Curtea va lua în considerare și declarațiile date de condamnații P.D. și M.S. în care au arătat că în luna iunie 2001 s-au întâlnit cu inculpatul R.G. la un restaurant din Oradea unde inculpatul i-a cerut condamnatului M.S. să transporte cocaină la Arad, iar în baza acestei înțelegeri condamnatul M.S. a transportat-o pe condamnata P.D. la Zăvoi de unde au ridicat o bilă de cocaină în greutate de aproximativ 5 grame, pe care condamnatul M.S.

a transportat-o la Arad, unde a predat-o unei persoane neidentificate indicată de inculpatul R.G. cu care s-a întâlnit într-o parcare. Având în vedere cele ce preced, Curtea în baza art. 2 alin. (2) cu referire la art. 12 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și 76 C. pen. îl va condamna pe inculpatul R.G. la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64, lit. a) teza a II-a și b) C. pen. și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei. Se va constata că inculpatul a fost arestat în vederea extrădării și deținut în penitenciar din 15 decembrie 2005 la zi. Se va dispune anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 131/2002 emis în baza Sentinței penale nr. 100/2002 a Tribunalului Bihor, urmând ca inculpatul să fie pus de îndată în libertate dacă nu este arestat în altă cauză.

3. Referitor la infracțiunea de spălare de bani prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1999 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. reținută în sarcina celor doi inculpați, Curtea constată că la dosarul cauzei nu există probe din care să rezulte existența acesteia, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen. S-a reținut că inculpatul S.D. a trimis condamnatului P.D. în Ecuador prin intermediul B.P. suma de 953 dolari SUA la data de 13 februarie 2001 și 2.400 dolari SUA la data de 12 februarie 2001, iar inculpatul R.G. suma de 1.800 dolari SUA la data de 23 martie 2001, cunoscând că aceștia provin din traficul de droguri.

Faptele inculpaților menționate anterior exclud incidența art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1999, întrucât infracțiunea de spălare de bani este o infracțiune aflată în conexiune cu „o infracțiune principală” în sensul art. 1 din Convenția europeană privind spălarea, descoperirea, sechestrarea și confiscarea produselor infracțiunii de la Strasbourg din 08 noiembrie 1999 - în speță, cu infracțiunea de trafic de droguri. Obiectul juridic generic al infracțiunii prevăzute de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1999 este subsecvent obiectului juridic general al infracțiunii principale, adică al acelei infracțiuni grave prin care s-a obținut produsul ce urmează a fi spălat. Ca urmare, constatarea infracțiunii de spălare de bani a produselor infracțiunii se poate face numai concomitent sau ulterior constatării infracțiunii principale al cărui produs se spală.

În speță, se constată că sumele de bani mai sus arătate au fost trimise de cei doi inculpați în cursul lunilor februarie 2001 și respectiv martie 2001, în timp ce participarea celor doi la activitatea infracțională privind traficul de droguri a fost dovedită doar cu începere din luna martie (pentru inculpatul S.D.) respectiv luna mai (pentru inculpatul R.G.). Câtă vreme infracțiunea principală, aceea de trafic de droguri - în urma căreia s-au obținut sumele de bani ce constituie produsul ce trebuia spălat a fost săvârșită ulterior infracțiunii subsecvente - aceea de spălare de bani - nu putem vorbi de existența acesteia din urmă. Ca urmare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., Curtea îi va achita pe cei doi inculpați pentru comiterea acestei infracțiuni nedovedindu-se că aceștia au săvârșit infracțiunea de trafic de droguri anterior datelor la care au fost transferați banii către P.D. La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților pentru infracțiunea de trafic de droguri, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., considerând totodată că se impune reținerea în favoarea acestora a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen.; astfel, inculpatul R.G. nu are antecedente penale, este căsătorit și cu un copil în întreținere, fiind totodată unic asociat al SC D.I. SRL, iar inculpatul S.D., chiar dacă este recidivist, este un element tânăr cu posibilități reale de reintegrare socială.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și inculpații R.G. și S.D. În recursul parchetului susținându-se că reținerea circumstanțelor atenuante în sarcina inculpaților nu se justifică în raport de gravitatea faptelor și persoana inculpaților, caz de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. O altă critică se referă la greșita încadrare juridică a faptei prevăzută de art. 2 alin. (2) cu referire la art. 12 din Legea nr. 143/2000 prin înlăturarea formei continuate a acesteia deși probele administrate au demonstrat existența mai multor acte materiale săvârșite în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, caz de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc.

pen. O ultimă critică vizează greșita achitare a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1999, caz de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. În recursurile lor, inculpații susținând că instanța a comis o eroare gravă de fapt a pronunțat o hotărâre greșită de condamnare pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) cu referire la art. 12 din Legea nr. 143/2000, pentru care se impune achitarea, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. Recursurile sunt nefondate. În ce privește greșita achitare a inculpaților pentru infracțiunea de spălare de bani, din probele de la dosar rezultă că sumele de bani transferate din România nu provin din săvârșirea de infracțiuni, întrucât transferul banilor a fost anterioară momentului în care s-a reținut a fi fost săvârșită infracțiunea de trafic de droguri.

Astfel, sumele de bani au fost transferate din România în cursul lunilor februarie - martie 2001, iar traficul de droguri a fost dovedit pentru inculpatul S.D. spre sfârșitul lunii martie 2001 iar pentru inculpatul R.G. începând cu luna mai 2001. Câtă vreme infracțiunea principală aceea de trafic de droguri, în urma căreia s-au realizat sumele de bani ce constituie produsul ce trebuie spălat a fost săvârșită ulterior infracțiunii subsecvente - aceea de spălare de bani - nu putem vorbi de existența acesteia din urmă. Referitor la critica privind schimbarea încadrării juridice din trafic de droguri în formă continuată reținută în sarcina inculpatului S.D. într-o singură infracțiune de trafic de droguri, aceasta este neîntemeiată întrucât probele administrate în cauză au făcut dovada faptului că acest inculpat a săvârșit un singur act material iar nu patru acte materiale cum s-a reținut prin actul de trimitere în judecată.

Dacă probele administrate demonstrează fără dubiu că inculpatul a cumpărat de la condamnata F.F.a cantitatea de 500 grame cocaină contra sumei de 12.000 DM, sumă pe care a predat-o la data efectuării tranzacției, în ce privește cumpărarea unor sticle de wisky ce conțineau cocaină, deși s-a făcut dovada că inculpatul S.D. a cumpărat de la P.V. și F.F.a, trei sticle de wisky, trimise de condamnatul P.D., niciuna din probele administrate nu au făcut dovada faptului că în acele sticle s-ar fi aflat cocaină disimulată. Câtă vreme la dosarul cauzei nu există niciun raport de analiză sau alte probe din care să rezulte că în conținutul celor trei sticle de wisky era disimulată cocaină, în mod corect Curtea a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) cu referire la art. 12 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

într-o singură infracțiune. Nici critica formulată în recursul parchetului privitor la reținerea circumstanțelor atenuante nu este întemeiată întrucât instanța, făcând aplicarea dispozițiilor art. 72 și 52 C. pen., a avut în vedere pe lângă gravitatea și pericolul social al faptelor săvârșite de inculpați și circumstanțele personale ale acestora constând în aceea că inculpatul R.G. nu are antecedente penale, este căsătorit, are un copil minor în întreținere, iar inculpatul S.D., deși cu antecedente penale, este un element tânăr cu posibilități de reeducare și reintegrare socială, ceea ce justifică aplicarea circumstanțelor atenuante. Criticile inculpaților în ce privește reținerea în sarcina lor a infracțiunii de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (2) cu raportare la art. 12 din Legea nr. 143/2000 sunt neîntemeiate întrucât, probele administrate în cauză au făcut dovada faptului că, începând cu luna mai 2001 în mai multe rânduri inculpatul R.G.

a primit de la inculpata P.D. cocaină, pe care a valorificat-o, iar drogurile fuseseră trimise de inculpatul P.V.D. Același inculpat i-a trimis pe coinculpații M.S. și P.D. la domiciliul condamnatei F.F.a de unde au ridicat cantitatea de 5 grame cocaină pe care coinculpatul M.S. a transportat-o la Arad și a predat-o unei persoane ce-i fusese indicată de inculpatul R.G. Inculpatul M.S. a recunoscut săvârșirea faptei și a autodenunțat faptul că a primit cocaină de la R.G. Inculpatul M.S. declară în amănunt despre împrejurările concrete în care s-au petrecut faptele, inclusiv împrejurarea că inculpata F.F.a la care fusese trimis de inculpatul R.G. zis „R.”, păstra cocaina pregătită în pungi. Aceleași probe au făcut dovada faptului că, în cursul lunii aprilie 2001, la indicațiile inculpatului P.V.D., inculpatul S.D.

s-a deplasat la domiciliul inculpatei F.F.a, unde în prezența inculpatei P.D.D. cea dintâi i-a predat cantitatea de 500 grame cocaină în schimbul sumei de 12.000 D.M. Inculpata P.D.D. l-a identificat și recunoscut imediat pe inculpatul S.D. Reținând că probele administrate fac pe deplin dovada vinovăției inculpaților pentru infracțiunile ce le-au fost reținute, susținerile acestora apar ca neîntemeiate. Apreciind ca temeinică și legală decizia recurată, urmează ca în baza art. 385 15 pct. 1 C. proc. pen., recursul să fie respins ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și de inculpații R.G. și S.D. împotriva Deciziei penale nr. 37/A din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Constată că recurentul inculpat S.D. este arestat în altă cauză. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON, reprezentând onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 noiembrie 2010.