ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 07 mai 2025

Deliberând asupra admisibilității cererii de recurs în casație formulate de inculpații A. și S.C. B. S.R.L., constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 88/P din 21 mai 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Bihor a hotărât, printre altele:

În temeiul art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscal, faptă prevăzută de art. 9 alin. (1), lit. c) din Legea 241 din 2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 din C. pen. (relația S.C. B. S.R.L. cu S.C. C. S.R.L. din perioada iunie 2012 - decembrie 2013, punctul 1 din rechizitoriu), 9 acte materiale, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută de art. 9 alin. (1), lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (relația S.C. B. S.R.L. cu S.C. D. S.R.L. din perioada anului 2011, punctul 2 din rechizitoriu), ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută de art. 9 alin. (1), lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., 2 acte materiale (relația S.C. B. S.R.L. cu S.C. E. S.R.L., punctul 7 din rechizitoriu), ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., 9 acte materiale (relația S.C. B. S.R.L. S.C. F. S.R.L, punctul 8 din rechizitoriu), ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul S.C B. S.R.L sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută de art. 9 alin. (1), lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen. (relația S.C. B. S.R.L. cu S.C. C. S.R.L. din perioada iunie 2012 - decembrie 2013, punctul 1 din rechizitoriu), 9 acte materiale, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul S.C B. S.R.L sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută de art. 9 alin. (1), lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (relația S.C. B. S.R.L. cu S.C. D. S.R.L. din perioada anului 2011, punctul 2 din rechizitoriu), ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal față de de inculpatul S.C B. S.R.L sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., 2 acte materiale (relația S.C. B. S.R.L. cu S.C. E. S.R.L., punctul 7 din rechizitoriu), ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal față de de inculpatul S.C B. S.R.L sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută de art. 9 alin. (1), lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., 9 acte materiale (relația S.C. B. S.R.L. S.C. F. S.R.L, punctul 8 din rechizitoriu), ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În temeiul art. 397 alin. (1), art. 19 alin. (1) și art. 25 din C. proc. pen., raportat la art. 1357 din C. civ. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de statul român prin A.N.A.F și, în consecință, s-a dispus obligarea:

a. inculpaților A., G. și S.C B. S.RL la plata, în solidar, a prejudiciului în cuantum de 2.150.824 RON din care 1.079.372 RON din relație directă S.C. B. S.R.L. cu S.C. C. S.R.L. (431.749 RON impozit pe profit și TVA 647.623 RON) și 1.071.452 RON din relația S.C. B. cu S.C. C. S.R.L., prin intermediul S.C. H. S.R.L. (428.581 impozit pe profit și 642.871 TVA), precum și a obligațiilor fiscale accesorii aferente, datorate potrivit dispozițiilor Codului de procedură fiscală, de la data scadenței debitelor principale până la achitarea efectivă pentru inculpatul A. și G. și până la data intrării în insolvență pentru inculpata S.C B. S.RL. respectiv 14.05.2014

b. inculpaților A., G. și S.C B. S.RL la plata, în solidar, a prejudiciului în cuantum de 404.762 RON (din care 161.905 RON impozitul pe profit și 242.854 RON TVA, relația S.C. B. S.R.L. cu S.C. D. SRL), precum și a obligațiilor fiscale accesorii aferente, datorate potrivit dispozițiilor Codului de procedură fiscală, de la data scadenței debitelor principale până la achitarea efectivă pentru inculpatul A. și G. și până la data intrării în insolvență pentru inculpata S.C B. S.RL. respectiv 14.05.2014

c. inculpaților A. și S.C B. S.RL la plata, în solidar, a prejudiciului în cuantum de 342.628 RON (din care 185.998 RON TVA și 156.630 RON impozit pe profit, relația S.C. B. S.R.L. cu S.C E. S.R.L) precum și a obligațiilor fiscale accesorii aferente, datorate potrivit dispozițiilor Codului de procedură fiscală, de la data scadenței debitelor principale până la achitarea efectivă pentru inculpatul A. și până la data intrării în insolvență pentru inculpata S.C B. S.RL. respectiv 14.05.2014

d. inculpaților A. și S.C B. S.RL la plata, în solidar, a prejudiciului în cuantum de 383.284 RON (din care 229.971 RON TVA și 153.313 RON impozit pe profit, relația S.C. B. S.R.L. cu S.C F. S.R.L), precum și a obligațiilor fiscale accesorii aferente, datorate potrivit dispozițiilor Codului de procedură fiscală, de la data scadenței debitelor principale până la achitarea efectivă pentru inculpatul A. și până la data intrării în insolvență pentru inculpata S.C B. S.RL. respectiv 14.05.2014.

S-a dispus restituirea de către A.N.A.F către inculpatul A. a sumei de 69.616 RON reprezentând procentul de 20% calculat la prejudiciul de 348.076 RON.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. d) din C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 110.036 RON (150.000 - 39.964 RON) și a sumei de 1.135.440 RON (reprezentând facturile emis în baza contractului nr. x/17.05.2012) de la inculpata S.C B. S.R.L.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 397 alin. (1) și (2) și art. 249 alin. (1) și (5) din C. proc. pen., au fost menținute măsurile asiguratorii dispuse prin: ordonanțele Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor emise în dosarul nr. x/2014 la data de 07.07.2014 și aplicate asupra bunurilor imobile proprietatea inculpaților I. (identificate în procesul-verbal de aplicare a sechestrului asigurator din 08.07.2014), respectiv în proprietatea inculpatului A. (identificate în procesul-verbal de aplicare a sechestrului asigurator din 08.07.2014) și ordonanțele Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor emise în dosarul nr. x/2014 la data de 07.07.2014 și în dosarul x/2015 la data de 02.05.2017 și aplicate asupra bunurilor imobile proprietatea inculpatei și persoanei responsabile civilmente S.C J. S.R.L., identificate în procesul-verbal de aplicare a sechestrului asigurator din 07.07.2014, respectiv 04.05.2017, cu excepția imobilelor înscrise în CF x Oradea, nr. top. x, respectiv în CF nr. x Girișu de Criș, până la concurența sumei de 1.814.172 RON și a obligațiilor fiscale accesorii pentru inculpații I. și S.C J. S.R.L și până la concurența sumei de 4.186.394 RON(4.534.470,18 RON-348.067 RON) și a obligațiilor fiscale accesorii pentru inculpații A..

În temeiul art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. au fost desființate ca fiind false facturile: nr. x/29.06.2012 în valoare de 378.480 RON (aflată la fila x u.p.), nr. 4/22.06.2012 în valoare de 756.960 RON (aflată la fila x u. p.), nr. 32/28.09.2012 în valoare de 335.832,92 RON (aflată la fila x u. p.), nr. 231/31.10.2013 în valoare de 449.500 RON (aflată la fila x u. p.), nr. 288/28.11.2013 în valoare de 207.000 RON (aflată la fila x u. p.), nr. 220/23.09.2013 în valoare de 1.103.100 RON (aflată la fila x u. p.), nr. 134/28.06.2013 în valoare de 75.000 RON (aflată la fila x vo. XI u. p.), nr. 06/30.08.2012 în valoare de 2.758.000 RON (aflată la fila x u.p.) și facturii x/29.11.2012 în valoare de 563.500 RON (aflată la fila x u.p.), nr. 8/30.06.2011 în valoare de 1.254.764 RON (aflată în original la dosarul u.p. vol. 1 pag 26), nr. x/28.09.2009 și nr x/27.11.2009, nr. 1799/27.10.2012 în valoare de 121.815 RON, 1799/27.12.2010 în valoare de 80.645 RON, 1796/24.12.2010 în valoare de 121.250 RON(f.342 vol VI d.u.p), factura nr. x/23.12.2010 în valoare de 149.800 RON(f.343 vol VI d.u.p), factura nr. x/17.12.2010 în valoare de 121.744 RON, factura nr. x/13.12.2010 în valoare de 120.887 RON(f.345 vol VI d.u.p), factura nr. x/09.12.2010 în valoare de 121.210 RON(f.346 vol VI d.u.p), factura nr. x/06.12.2010 în valoare de 121.209 RON, factura nr. x/02.12.2010 în valoare de 120.871 RON(f.348 vol VI d.u.p), nr. 275/25.10.2013 în valoare de 372.000 RON (aflată la fila x u.p.), nr. 329 A/20.12.2013 în valoare de 2.767.533,65 RON (aflată la fila x u.p.), nr. 314 A/04.12.2013 în valoare de 372.000 RON (aflată la fila x vo. XXXVI u. p.) și factura nr. x/09.08.2012 în valoare de 550.000 RON emisă de S.C K. S.R.L.

S-a constatat că inculpații A. și I. au fost reținuți, arestați preventiv și la domiciliu în perioada 01.07.2014-02.12.2014.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe Lângă Tribunalul Bihor, inculpații A., S.C. B. S.R.L, I., S.C. J. S.R.L și G. și persoana vătămată Primăria Comunei Lăzăreni.

II. Prin decizia penală nr. 78/A din 30 ianuarie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori a decis:

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și inculpații A. și S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței penale nr. 88/P/2024 din data de 21 mai 2024 pronunțate de Tribunalul Bihor, pe care a desființat-o în parte și în rejudecare:

A înlăturat dispoziția de restituire de către A.N.A.F către inculpatul A. a sumei de 69.616 RON reprezentând procentul de 20% calculat la prejudiciul de 348.076 RON.

A constatat că inculpatul A. a achitat suma de 348.076 RON potrivit ordinelor de plată nr. x/23.03.2022, y/12.04.2022, z/13.05.2022, w/24.05.2022, t/16.06.2022, reprezentând prejudiciu cauzat statului român.

Au fost menținute restul dispozițiilor care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de către persoana vătămată Primăria Comunei Lăzăreni și inculpații I., S.C. J. S.R.L. și G. împotriva aceleeași sentințe penale.

Conform art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. au fost obligați persoana vătămată Primăria Comunei Lăzăreni și inculpații I., S.C. J. S.R.L. și G. la plata sumei de câte 1.000 RON, fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului, iar potrivit art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. restul cheltuielilor rămânând în sarcina acestuia.

În temeiul art. 272 raportat la art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat L., delegația nr. 2397/2024, în cuantum de 1440 RON, avocat M., delegația nr. 2402/2024, în cuantum de 1440 RON, precum și onorariile parțiale ale apărătorilor din oficiu, avocat N., delegația nr. 2400/2024, în cuantum de 720 RON, avocat O., delegația nr. 2403/2024, în cuantum de 1000 RON, avocat P., delegația nr. 2399/2024, în cuantum de 720 RON, avocat Q., delegația nr. 2401/2024, în cuantum de 720 RON, avocat R., delegația nr. 2398/2024, în cuantum de 720 RON, s-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiției.

III. Împotriva deciziei penale nr. 78/A din 30 ianuarie 2025 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2024, au declarat recurs în casație inculpații A. și S.C. B. S.R.L., prin apărător ales, avocat S., la data de 03.03.2025, prin e-mail, invocând cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. pen.

În ceea ce privește cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), inculpații l-au invocat cu referire la infracțiunile de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, întrucât lipsește tipicitatea obiectivă a infracțiunii.

Astfel, apărarea a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei atacate, și:

- în principal, achitarea inculpaților pentru fiecare infracțiune de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. prin raportare la dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din același cod, cu consecința lăsării ca nesoluționată a acțiunii civile.

- în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen.

Apărarea a apreciat, în ciuda faptului că instanța nu a dispus o soluție de condamnare, ca fiind admisibil cazul de recurs în casație, sens în care a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

A arătat că atât Tribunalul Bihor, cât și Curtea de Apel Oradea au reținut tipicitatea obiectivă a faptei, antrenând în consecință răspunderea civilă delictuală în cauză, deși elementele constitutive ale infracțiunii nu sunt îndeplinite în raport de starea de fapt reținută cu titlu definitiv.

În acest sens, cu titlu definitiv, instanța de apel a reținut că prejudiciul în cauză este fundamentat pe baza raporturilor de constatare întocmite în cauză.

De asemenea, instanța de apel nu a ținut cont de concluziile raportului de expertiză administrat în cauză, în baza unei motivări eronate, în opinia apărării, întemeiată pe faptul că la data întocmirii rapoartelor de constatare, legea procesual penală nu cuprindea o prevedere privind determinarea prejudiciului în temeiul unei expertize de specialitate (art. 10 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, modificată prin Legea nr. 126/2024), iar inculpații nu s-au oferit să achite integral prejudiciul cauzat pentru a beneficia de cauza de reducere a pedepsei sau de un caz de nepedepsire, acestea constituind mijloace de probă .

A apreciat apărarea că s-a reținut în mod eronat și faptul că nu numai că nu au fost înlăturate prin probe concludente cauzei concluziile rapoartelor de constatare, ci nici nu au fost contestate efectiv prin trimiterea la anumite calcule eronate, concluzii care se coroborează cu celelalte probe descrise mai sus

Pe de altă parte, în măsura în care inclusiv instanța de apel a apreciat că lucrările au fost realizate finalmente, în opinia apărării apare ca fiind incidentă în cauză "teoria părții inocente", care se transpune astfel:

Faptul că în amonte, ceilalți participanți la raporturile comerciale nu și-au evidențiat veniturile ori și-au evidențiat în mod corespunzător toate operațiunile financiare în care au fost implicați, nu poate fi opozabil inculpaților din prezenta cauză, fiecare trebuind să fie răspunzător de faptele sale.

Raportat la datele speței, apărarea a susținut că din moment ce lucrările au fost executate/realizate nu are nicio importanță faptul că facturile/contractele au din punct de vedere formal neajunsuri, atât timp cât există elemente factuale (redate atât prin conținutul raportului de expertiză în construcții, cât și cel de specialitate fiscală), care dovedesc existența lucrărilor și faptul că toate cheltuielile au justificare economică, iar cheltuielile nu pot fi considerate "fictive" dacă provin de la o societate cu comportament fiscal suspicios, însă serviciul a fost prestat efectiv.

În motivele scrise, apărarea a făcut referire la relațiile comerciale dintre societatea S.C. B. S.R.L. cu societățile S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. și S.C. F. S.R.L., prin prisma rapoartelor de expertiză întocmite în cauză.

Referitor la facturi, a susținut că mențiunile instanței de apel se circumscriu unor aspecte ce țin de formalitatea înscrisurilor contabile, și nu de justificarea lor economică, respectiv dacă serviciul a fost prestat sau nu.

Or, în opinia apărării chiar în măsura în care instanța de apel a constatat că facturile sunt fictive și că serviciile nu ar putea fi onorate de societățile comerciale menționate, acest aspect nu implică automat constatarea întrunirii elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de evaziune fiscală, în condițiile în care serviciul finalmente a fost prestat, iar realitatea este redată în cadrul rapoartelor de expertiză (cel în construcții atestă realitatea lucrărilor, iar cel fiscal justificarea economică a cheltuielilor).

Pe de altă parte, apărarea a arătat că prin intermediul recursului în casație critică modalitatea în care instanța de apel a reținut o normă de procedură cu impact asupra tipicității faptei, în condițiile în care prejudiciul aferent infracțiunii de evaziune fiscală (chiar împărtășind opinia potrivit căreia este o infracțiune de pericol, și nu de rezultat) este un element intrinsec laturii obiective, ajustând chiar încadrarea juridică în funcție de cuantumul acestuia.

În continuare, a susținut că are nu nicio importanță faptul că la momentul efectuării rapoartelor de constatare nu erau în vigoare dispozițiile care impun efectuarea unei expertize în determinarea prejudiciului ca urmare a săvârșirii unei astfel de infracțiuni prev. în Legea nr. 241/2005, norma aplicându-se de la momentul intrării sale în vigoare, fiind de aplicare imediată în cauzele pendinte, făcând trimitere la disp. art. 13 din C. proc. pen.

Ca atare, legea procesual penală în vigoare la momentul pronunțării asupra apelului era legea care impunea stabilirea prejudiciului în baza unei expertize, neputând fi reținută argumentația instanței de control judiciar referitoare la faptul că la momentul întocmirii rapoartelor de constatare nu era în vigoare o astfel de lege.

Totodată, trebuie observat că legea nouă care impune expertiza nu înlocuiește dispozițiile generale din C. proc. pen. care reglementează doar posibilitatea organelor de urmărire penală de a apela la procedeul probatoriu al constatării, ci le completează în materia evaziunii fiscale prin impunerea unei obligații în sarcina organului judiciar pe rolul căruia se află cauza (pendinte) să administreze procedeul probatoriu al expertizei.

Pentru aflarea adevărului în cauză, instanța a dispus două expertize, una tehnică si una financiar contabilă. A considerat că prejudiciul reținut de parchet în rechizitoriu are la bază doar un raport de constatare, iar cauza se impunea a fi lămurită din două aspecte. Un prim motiv al necesității expertizei a fost acela că, din punct de vedere pur matematic (înmulțiri și adunări de sume), calculele nu erau corecte iar, un al doilea motiv, a avut în vedere determinarea corectitudinii circuitului economic în relațiile dintre firme.

Spre deosebire de analiza lapidară și subiectivă din raportul de constatare, în cadrul acestor rapoarte de expertiză s-au luat în calcul în mod obiectiv toate elementele care trebuiau analizate cu privire la operațiunile economice în discuție, expertul fiscal judiciar calculând, în final, un prejudiciu în sumă de 348.078 RON din care 49.385 RON impozit pe profit și 298.691 RON TVA (a se vedea răspunsul expertului la obiectivul X).

Acest prejudiciu a fost acoperit de inculpat în condițiile art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 241/2005.

A arătat apărarea că promovarea recursului în casație nu este avansată în considerarea reevaluării laturii civile a cauzei (acest demers fiind inadmisibil), ci strict în considerarea faptului că infracțiunile de evaziune fiscală au fost constatate ca fiind tipice în modalitatea în care s-a reținut și în rechizitoriu (deși chiar în cadrul deciziei instanței de apel se reține că lucrarea/serviciul/bunul final a fost realizat), iar fără a se ține cont de concluziile expertizei s-a constatat un prejudiciu de 10 ori mai mare.

Or, tipicitatea infracțiunii de evaziune fiscală, converge cel mult până la limita unui prejudiciu stabilit prin expertiză si nu prin rapoartele de constatare întocmite de specialiștii din cadrul ANAF detașați la unitatea de parchet. Trebuie avut în vedere faptul că nu poate fi considerat ca fiind îndeplinită condiția tipicității obiective a faptei în condițiile în care chiar Curtea de Apel Oradea a reținut în cadrul deciziei faptul că lucrările au fost executate, cheltuielile au justificare economică, însă facturile și contractele ca documente justificative, sunt problematice din punct de vedere formal.

Argumentația instanței de apel se îndepărtează cu atât mai mult de principiul legalității efectuării actelor, în condițiile în care se reține în mod eronat faptul că inculpații nu au contestat mijloacele de probe identificate ca fiind rapoarte de constatare tehnico-științifice întocmite de specialiștii ANAF delegați la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

Așa cum rezultă chiar din cuprinsul încheierilor, aceste rapoarte de constatare au fost contestate la momentul la care s-au solicitat și încuviințat expertizele în cauză, fiind de neconceput ipoteza administrării expertizelor fără contestarea rapoartelor de constatare care în esență vizau aceleași rapoarte comerciale și urmăreau identificarea unui prejudiciu în cauză, precum și natura și întinderea acestuia.

Mai mult, apărarea a invocat faptul că raportul de constatare încheiat la data de 22.07.2024 de către inspectorul antifraudă detașat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor este o copie fidelă a procesului-verbal nr. x din 16.04.2014 întocmit de DRAF Oradea și care conform deciziei CCR nr. 72/2019 nu poate fi folosit în procesul penal.

Recurenții-inculpați au invocat și cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. (în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal) în sensul că temeiul încetării procesului penal este greșit reținut de instanța de apel, întrucât, în loc de constatarea intervenirii prescripției răspunderii penale, s-ar fi impus constatarea incidenței cauzei de nepedepsire prev. de art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 241/2005, ca urmare a achitării prejudiciului calculat de expertul judiciar.

Cum în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize având obiectivul cel mai important stabilirea cuantumului prejudiciului, acesta fiind calculat de către expertul desemnat (rezultatul nefiind contestat de niciuna dintre părți sau instanță), apărarea a arătat că cel puțin după intrarea în vigoare a legii noi care consacra obligativitatea acestui procedeu probatoriu, nu mai exista posibilitatea de a fi reținut un alt cuantum al prejudiciului (cum eronat s-a procedat în cazul celor doi inculpați).

În acest context, a apreciat că se impune admiterea recursului în casație în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. cu consecința dispunerii încetării procesului penal în acord cu dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen. prin raportare la art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 241/2005.

În temeiul art. 441 din C. proc. pen. a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate, având în vedere consecințele fiscale dezastruoase care se produc în dauna inculpaților, ca urmare a punerii în executare a acestei hotărâri.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 07.04.2025, sub nr. x/2014, fiind repartizată aleatoriu, cu prim termen de judecată pentru examinarea admisibilității în principiu la data de 07.05.2025.

La înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a recursului în casație a fost legal îndeplinită.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată inculpaților I. la datele de 10.03.2025 și 06.03.2025 la sediul avocatului, S.C. J. la data de 06.03.2025, G. la 06.03.2025 prin afișarea înștiințării, 05.03.2025 prin afișarea înștiințării la sediul instanței, 06.03.2025 prin afișarea înștiințării, T. la data de 07.03.2025, U. S.R.L. prin afișare la sediul instanței la data de 05.03.2025, părților civile Primăria Oradea la 05.03.2025, Primăria Comunei Avram Iancu la data de 06.03.2025, Statul Român prin ANAF la 07.03.2025 și 11.03.2025, persoanei vătămate Primăria Comunei Lăzăreni la 06.03.2025, precum și Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea .

La data de 05.05.2025, a fost depus la dosarul cauzei raportul întocmit de magistratul-asistent raportor, acesta apreciind că cererea de recurs în casație nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen.

În termenul de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) din C. proc. pen., nu au fost depuse concluzii scrise.

IV. Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație formulate de inculpații A. și S.C. B. S.R.L., conform dispozițiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac care are ca scop asigurarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept în cazurile și condițiile limitativ prevăzute de lege.

Însă, pentru a proceda efectiv la analiza pe fond a chestiunilor de drept invocate, este necesar ca cererea de recurs în casație să îndeplinească condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen.

Examinând aceste condiții în raport cu actele dosarului, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație a fost formulată în termen, însă nu îndeplinește cumulativ condițiile de formă prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 alin. (1) lit. a)-d) și art. 438 C. proc. pen., referitoare la cerințele prevăzute de lege pentru admiterea în principiu.

În ceea ce privește decizia penală recurată, aceasta se încadrează în categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație, în sensul dispozițiilor art. 434 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. pen., fiind pronunțată de o curte de apel, ca instanță de apel.

În raport cu actele dosarului, se constată că cererea de recurs în casație a fost formulată cu respectarea termenului legal de 30 zile, fiind îndeplinită condiția prevăzută la art. 435 din C. proc. pen.

Astfel, hotărârea instanței de apel a fost comunicată inculpatului A. la data de 05.02.2025, atât la domiciliul său, cât și la sediul avocatului și inculpatei S.C. B. S.R.L. la data de 05.02.2025, la sediul avocatului, cât și la data de 03.02.2025 prin afișarea înștiințării la sediul societății, iar aceștia au declarat recurs în casație la data de 03.03.2025, prin e-mail, cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 din C. proc. pen.

De asemenea, în cauză au fost respectate dispozițiile art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., inculpații A. și S.C. B. S.R.L. având calitatea procesuală prevăzută de lege pentru a declara recurs în casație și nu sunt incidente prevederile alin. (6) ale aceluiași articol, inculpații declarând apel în cauză.

Pe de altă parte, se constată că cererea de recurs în casație formulată inculpații A. și S.C. B. S.R.L. întrunește cerințele prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele părții/denumirea, domiciliul acesteia/sediul, hotărârea care se atacă, iar cererea a fost semnată de persoana care a exercitat calea extraordinară de atac (avocat S. cu împuternicire avocațială depusă la dosar).

Însă, în ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită.

Potrivit art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.: Cererea de recurs în casație se formulează în scris și va cuprinde: (…) c) indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora. Totodată, conform art. 440 alin. (2) C. proc. pen.: Dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Așadar, se constată că legiuitorul a instituit în sarcina titularului cererii de recurs în casație obligația de a indica cazul de casare pe care se întemeiază cererea și motivele de recurs în casație (motivarea în fapt și în drept) prin însăși cererea de recurs în casație, sub sancțiunea respingerii cererii ca inadmisibilă, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen.

În acest sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție care prin încheierea nr. 396/RC din data de 08.12.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014, a reținut că: simpla indicare a unui caz de casare dintre cele prevăzute de lege în cererea de recurs în casație nu conduce la constatarea de iure a admisibilității recursului, ci este necesar ca motivele expuse cu privire la cazul de casare invocat să corespundă acestuia.

Inculpații au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 din C. proc. pen., argumentând, în esență, că:

- deși instanța de apel a constatat că facturile sunt fictive și că serviciile nu ar putea fi onorate de societățile comerciale menționate, acest aspect nu implică automat constatarea întrunirii elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de evaziune fiscală, în condițiile în care serviciul finalmente a fost prestat, iar realitatea este redată în cadrul rapoartelor de expertiză, pe de o parte, iar pe de altă parte, tipicitatea infracțiunii de evaziune fiscală converge cel mult până la limita unui prejudiciu stabilit prin expertiză (pct. 7)

- având în vedere că inculpații au achitat prejudiciul se impunea să se constate incidența cauzei de nepedepsire prev. de art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 241/2005, iar pe cale de consecință să se dispună încetarea procesului penal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen. (pct. 8)

Cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. se referă la situația când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Cu prioritate, se notează că sintagma "faptă care nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune, putând deveni incident un alt tip de răspundere, după caz civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.

Din motivele de recurs în casație formulate se observă că se solicită a se da întâietate rapoartelor de expertiză întocmite în cauză în detrimentul rapoartelor de constatare, inculpații susținând că realitatea este redată în cadrul celor dintâi, iar tipicitatea infracțiunii de evaziune fiscală converge cel mult până la limita unui prejudiciu stabilit prin expertiză, și nu prin rapoartele de constatare. Cu alte cuvinte, se solicită o reapreciere a probatoriului cu consecința modificării situației de fapt, inculpații nefiind mulțumiți de cuantumul prejudiciului stabilit în cauză, cu privire la care precizează că este de 10 ori mai mare decât cel stabilit în raportul de expertiză.

Totodată, recurenții-inculpați au susținut că din moment ce lucrările au fost executate/realizate nu are nicio importanță faptul că facturile/contractele au din punct de vedere formal neajunsuri, atât timp cât există elemente factuale (redate atât prin conținutul raportului de expertiză în construcții, cât și cel de specialitate fiscală), care dovedesc existența lucrărilor și faptul că toate cheltuielile au justificare economică, iar cheltuielile nu pot fi considerate "fictive" dacă provin de la o societate cu comportament fiscal suspicios, însă seriviciul a fost prestat efectiv, atfel nefiind îndeplinită condiția tipicității obiective a infracțiunii de evaziune fiscală.

Instanța de apel a reținut că apărările inculpaților, în sensul că facturile fiscale în discuție îndeplineau condițiile formale nu poate fi reținută, de vreme ce nu este dovedită realitatea operațiunilor comerciale, cu atât mai mult cu cât și acestea nu au fost înregistrate în contabilitatea societăților furnizoare.

Or, Înalta Curte constată că recurenții-inculpați critică în realitate situația de fapt, aspect nepermis în calea de atac a recursului în casație, în cadrul căruia are loc o verificare a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, și nu o rejudecare a cauzei pentru a treia oară.

În acest context, susținerile inculpaților referitoare la condițiile de tipicitate ale infracțiunii de evaziune fiscală sunt expuse în cererea de recurs în casație doar din punct de vedere teoretic, aspectele invocate vizând modificarea situației de fapt și reaprecierea probatoriului.

Aceeași condiție de admisibilitate nu este îndeplinită nici în ceea ce privește cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., potrivit căruia în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal, recurenții apreciind că se impune încetarea procesului penal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen., și nu în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., având în vedere că inculpații au achitat prejudiciul și se impunea aplicarea cauzei de nepedepsire reglementate de art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 241/2005.

Recursul în casație nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată în hotărârea atacată.

Or, în ceea ce privește cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., recurenții-inculpați apreciază că sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 241/2005, ca urmare a achitării prejudiciului stabilit prin raportul de expertiză. Cu alte cuvinte, se solicită instanței de recurs în casație să facă aprecieri asupra cuantumului prejudiciului, aspect nepermis în calea de atac a recursului în casație.

Referitor la acest aspect, instanța de apel a reținut că soluția de încetare a procesului penal solicitată de către inculpatul A. ca urmare a aplicării cauzei de nepedepsire prevăzute de art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 241/2005 introdus prin Legea nr. 55/2021 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 332 din 01 aprilie 2021 (achitarea integrală a prejudiciului la care se adaugă o sumă egala cu procentul de 20% din bază) nu se justifică, întrucât, pe de o parte, prejudiciul real care a fost stabilit prin rapoartele de constatare nu a fost achitat, iar pe de altă parte accesoriile debitului principal nu au fost plătite, respectiv aplicarea facilităților fiscale prevăzute de art. IX din O.U.G. nr. 69/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 393 din data de 14.05.2020, se face de către organele administrative ale căror decizii pot fi contestate la instanțele de contencios adminstrativ.

În acest context, formularea unor critici care nu se subsumează cazurilor de casare invocate, echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casație, ce atrage nerespectarea cerinței prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Cât privește cererea de suspendare a executării hotărârii recurate, se observă că potrivit art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., instanța care admite în principiu cererea de recurs în casație sau completul care judecă recursul în casație poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii.

Așadar, textul de lege invocat prevede posibilitatea suspendării executării hotărârii atacate numai în situația în care se admite în principiu cererea de recurs în casație.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen., motiv pentru care, va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpații A. și S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei penale nr. 78/A din data de 30 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2014.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenții-inculpați la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpații A. și S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei penale nr. 78/A din data de 30 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2014.

Obligă recurenții-inculpați la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 mai 2025.