ÎCCJ, Secția penală

A. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (text valabil începând cu data de 23.06.2010), cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (23 de acte materiale) și art. 5 din C. pen. în relație cu S.C. B. S.R.L.;

C. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (23 acte materiale) și art. 5 din C. pen. în relație cu S.C. B. S.R.L.;

D. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată ", prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen..(19 acte materiale) și art. 5 din C. pen. în relație cu S.C. E. S.R.L.;

C. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (19 acte materiale) și art. 5 din C. pen. în relație cu S.C. E. S.R.L.;

F. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (42 acte materiale) și art. 5 din C. pen. în relație cu S.C. G. S.R.L.;

C. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (42 acte materiale) și art. 5 din C. pen. în relație cu S.C. G. S.R.L.;

C. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (20 acte materiale) și art. 5 din C. pen. în relație cu S.C. H. S.R.L.;

I. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (25 acte materiale) și art. 5 din C. pen. în relație cu S.C. J. S.R.L.;

C. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (25 acte materiale) și art. 5 din C. pen. în relație cu S.C. J. S.R.L.;

C. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (4 acte materiale) și art. 5 din C. pen. în relație cu S.C. K. S.R.L. (fostă S.C. L. SRL);

F. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen..(14 acte materiale) și art. 5 din C. pen. în relație cu S.C. M. S.R.L.;

C. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (14 acte materiale) și art. 5 din C. pen. în relație cu S.C. M. S.R.L.;

C. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (6 acte materiale) și art. 5 din C. pen. în relație cu S.C. N. S.R.L.;

F. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (14 acte materiale) și art. 5 din C. pen. în relație cu S.C. O. S.R.L.;

C. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (12 acte materiale) și art. 5 din C. pen. în relație cu S.C. O. S.R.L.;

C. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (6 acte materiale) și art. 5 din C. pen. în relație cu S.C. P. S.R.L.;

C. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (14 acte materiale) și art. 5 din C. pen. în relație cu S.C. Q. S.A.;

C. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 5 din C. pen. în relație cu S.C. R. S.R.L.; Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Mureș a constatat că prin încheierea penală din data de 12.03.2025, pronunțată în dosarul nr. x/2025, s-a dispus disjungerea cauzei, formarea unui nou dosar și declinarea în favoarea Tribunalului Bihor a cauzei privind pe inculpații menționați expres în respectiva încheiere. Instanța a constatat că, din punct de vedere tehnic, s-a aflat în imposibilitatea de a dispune declinarea competenței teritoriale în favoarea Tribunalului Bihor în dosarul nr. x/2018 deoarece, cauza fiind în prim grad de jurisdicție, soluția se pronunță prin sentință. Or, având în vedere că în dosarul nr. x/2018 au rămas pentru a fi judecate infracțiunile pentru care Tribunalul Mureș este competent teritorial, în aceeași cauză aplicația informatică ECRIS nu permite generarea a două sentințe cu număr. Totodată, tot din rațiuni strict tehnice ce țin de aplicația informatică Ecris, s-a apreciat că nu s-ar fi putut pune în executare dispoziția de declinare în dosarul nr. x/2018 și urmări în mod corespunzător traseul cauzei la instanța căreia se trimite cauza. Prin urmare, având în vedere admiterea excepției necompetenței teritoriale dispusă prin încheierea penală din data de 12.03.2025, pronunțată în dosarul nr. x/2018, s-a concluzionat că remediul imediat al acestei soluții este declinarea cauzei în favoarea tribunalului competent, prin sentință distinctă în dosarul nou format. Prin încheierea din data de 12 martie 2025, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2018, s-a reținut, în esență, că dispoziția de începere a judecății a fost pronunțată de către Curtea de Apel Târgu Mureș la data de 17.02.2023, însă până la acest moment procesual nu s-a dat citire actului de sesizare avându-se în vedere complexitatea cauzei, numărul mare de participanți pentru care a fost necesară realizarea unei proceduri de citare de durată și chestiunea legată de prescripția răspunderii penale unde a fost necesară stabilirea legii penale mai favorabile având în vedere modificările Legii nr. 241/2005 care au intrat în vigoare în luna mai a anului 2024. S-a arătat că până la termenul de judecată din data de 06.12.2024, competența teritorială a Tribunalului Mureș a fost atrasă în mod alternativ cu celelalte tribunale din România din cauza greșitei încadrări juridice stabilită de către organele de urmărire penală în sarcina inculpatei C. S.A., respectiv infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (4484 acte materiale) și art. 5 din C. pen., care a dat posibilitatea organului de urmărire penală să sesizeze oricare dintre tribunalele din România pe raza cărora s-au comis presupusele acte materiale de către inculpata C. S.A.. Tribunalul Mureș a observat greșita încadrare juridică reținută în sarcina inculpatei C. S.A., deoarece actele de complicitate priveau 226 de autori diferiți (din care 88 trimiși în judecată, pentru restul fiind dispuse soluții de clasare sau întocmite acorduri de recunoaștere a vinovăției) și în această situație nu putea exista o complicitate continuată, având în vedere că actele de complicitate nu sunt autonome, ci legate de activitatea autorilor, doctrina și practica judiciară fiind unanime în această situație, considerând complicele răspunzător pentru atâtea infracțiuni câți autori sunt, în concurs real de infracțiuni. Astfel, la termenul de judecată din data de 06.12.2024, Tribunalul Mureș a dispus schimbarea încadrării juridice reținute în sarcina inculpatei C. S.A. dintr-o infracțiune de evaziune fiscală în formă continuată (4484 acte materiale) în 226 de infracțiuni de complicitate la evaziune fiscală în formă simplă și continuată, înainte de începerea cercetării judecătorești, pentru ca la momentul citirii actului de sesizare, inculpatei să îi fie adusă la cunoștință corecta acuzație și, în această modalitate, să își poată efectua o apărare corespunzătoare și eficientă. Înainte de citirea actului de sesizare și în raport cu noua încadrare juridică stabilită în sarcina inculpatei C. S.A., Tribunalul Mureș a observat că nu mai subzistă cazul obligatoriu de reunire a cauzelor prevăzut de art. 43 alin. (1) din C. proc. pen. - infracțiunea în formă continuată care trebuie soluționată în mod unitar de către o singură instanță de judecată atunci când se descoperă întreaga activitate infracțională. A mai observat că presupusele infracțiuni, concurente în cazul unicului complice, ar fi fost săvârșite pe raza teritorială a mai multor județe din România, iar din cei 88 de autori deduși judecății, doar unul ar fi săvârșit infracțiunea pe raza teritorială a județului Mureș. În acest moment procesual, Tribunalul Mureș, având în vedere acuzația adusă celorlalți inculpați care nu ar fi săvârșit infracțiunile de evaziune fiscală pe raza teritorială a județului Mureș, a constatat că niciunul dintre criteriile de competență teritorială prevăzute de art. 41 alin. (1) lit. a), b), c) și d) și alin. (2) din C. proc. pen. nu sunt aplicabile în cauză pentru ca judecata să se desfășoare în mod obligatoriu de către Tribunalul Mureș. S-a considerat că în prezentul proces penal nu există situația unui caz facultativ de reunire prevăzut de art. 43 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen. S-a menționat că din pricina volumului de activitate, până la acest moment procesual nu s-a putut citi actul de sesizare, chiar dacă judecata în fond a început la data de 17.02.2023 S-a invocat faptul că nu se poate face o minimă estimare în timp cu privire la durata prezentului proces penal, deoarece volumul de activitate care ar presupune efectuarea cercetării judecătorești este unul impresionant și, astfel, s-ar încălca în mod flagrant art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cu privire la termenul rezonabil cuprins în dreptul la un proces echitabil. S-a avut în vedere și voința legiutorului de a stabili pe teritoriul României mai multe tribunale tocmai pentru a facilita accesul la sistemul de justiție penală pe principiul apropierii de domiciliu, astfel cum prevede art. 41 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. în cazul în care nu s-ar cunoaște locul săvârșirii infracțiunii sau locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul, aceste din urmă cazuri având întâietate. Aplicând dispozițiile art. 41 alin. (1) din C. proc. pen. la cauza dedusă judecății, s-a concluzionat că Tribunalul Mureș este competent să judece cauza doar referitor la inculpații S. și C. S.A., ambii în relația cu S.C. T. S.R.L. și aceeași inculpată în relația cu S.C. U. S.A.. Așadar, Tribunalul Mureș a apreciat necesară disjungerea cauzelor, formarea unor noi dosare și declinarea acestora către tribunalele competente teritorial să judece presupusele fapte săvârșite de 72 dintre inculpați și complici pentru respectarea duratei rezonabile a procesului penal în vederea garantării inculpaților la un proces penal echitabil, deoarece, în prezenta formă, judecata ar întârzia cu mult mai mult decât a durat procedura de cameră preliminară (4 ani și 5 luni). S-a precizat că disjungerea și declinarea este necesară pentru a se putea asigura judecata cu celeritate a cauzelor, deoarece, dat fiind numărul mare de inculpați pentru care asistența juridică este obligatorie, apărarea în cadrul Tribunalului Mureș nu este una efectivă și au fost nenumărate situații când cauza a fost amânată din lipsa apărătorilor aleși sau desemnați din oficiu. Această situație, în opinia Tribunalului Mureș, ar putea genera, atunci când cauza avansează, inexistența unei apărări corespunzătoare efectuată pentru inculpați, astfel încât cauzele să sufere amânări nejustificate și, în final, ar putea conduce chiar la constatarea întreruperii cursului justiției, deoarece pe tabloul apărătorilor din oficiu din cadrul Baroului Mureș nu există un număr suficient de avocați ce pot fi desemnați în prezentul proces penal având în vedere numărul mare de inculpați. Un alt argument pentru disjungerea și declinarea cauzelor a fost reducerea costurilor prezentului proces penal care ar rămâne în sarcina statului având în vedere numeroasele cereri pe care unii dintre apărătorii aleși ai inculpaților din necesitate sunt nevoiți să le formuleze, respectiv de acordare avocat din oficiu pentru un anumit termen de judecată, deoarece nu pot face deplasarea din alte orașe având în vedere condiții meteo de notorietate sau probleme personale justificate, plăți care ar putea fi evitate dacă dosarele ar fi judecate de tribunalele competente teritorial. Tribunalul Mureș a considerat că, în ipoteza în care s-ar considera de către o instanță de control judiciar că dispoziția de schimbare a încadrării juridice reținută în sarcina C. S.A. este eronată, disjungerea și declinarea este posibilă și în situația unei infracțiuni în formă continuată, deoarece față de inculpată a fost constatată ca fiind intervenită prescripția răspunderii penale, motiv pentru care nu se mai impune o unică rezolvare a laturii penale, întrucât soluția de condamnare nu mai este posibilă, dar pentru fiecare act material de complicitate la evaziune fiscală se poate dispune distinct achitarea sau încetarea procesului penal de instanțe diferite. S-a reținut că nu au fost primite susținerile inculpaților în legătură cu tardivitatea excepției de necompetență teritorială, pentru că în prezenta cauză s-ar fi început cercetarea judecătorească prin schimbarea încadrării juridice reținute în sarcina inculpatei C. S.A.; aceasta deoarece cercetarea judecătorească debutează după citirea actului de sesizare, iar posibilitatea schimbării încadrării juridice se poate dispune în cursul judecății, ceea ce înseamnă că poate apărea și înainte de expunerea acuzației și mai mult, în această cauză, schimbarea de încadrare juridică reținută în sarcina inculpatei C. S.A. a fost doar o chestiune strict prealabilă citirii actului de sesizare care s-a impus cu necesitate, deoarece eroarea organelor de urmărire penală era evidentă oricărui practician de drept penal. Referitor la chestiunea autorității de lucru judecat cu privire la excepția de necompetență teritorială soluționată de judecătorul de cameră preliminară prin încheierea remediu din data de 07.11.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, aceasta s-a bazat strict pe încadrarea juridică stabilită de organul de urmărire penală în sarcina inculpatei C. S.A. a cărei analiză sau schimbare nu putea face obiectul acelei proceduri, iar judecătorul de cameră preliminară, indiferent dacă a observat sau nu eroarea organelor de urmărire penală, nu avea posibilitatea legală de a o critica sau îndrepta, întrucât ar fi excedat competențelor sale atribuite de legiuitor în această procedură filtru. În ceea ce privește practica judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție invocată de către C. S.A., Tribunalul Mureș a constatat că aceasta nu este aplicabilă speței, deoarece judecătorul din cadrul Tribunalului Mureș nu a pus în discuție declinarea competenței și asupra faptelor care sunt de competența sa, respectiv cele presupus săvârșite de către inculpații S. și C., ambii în relația cu S.C. T. S.R.L. și în relația cu S.C. U. S.A., urmând ca pentru acestea să continue judecata în acest dosar la termenul din 28.03.2025. S-a apreciat că excepția de necompetență este atrasă de lipsa oportunității de judecată într-un singur dosar a tuturor faptelor, deoarece se încalcă flagrant dreptul inculpaților la un proces penal echitabil prin depășirea duratei rezonabile a cauzei. B. Prin sentința penală nr. 202/P/2025 din 27 noiembrie 2025, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția Penală, în dosarul nr. x/2025, s-a admis excepția necompentenței teritoriale a Tribunalului Bihor invocată de către inculpata C. S.A., în temeiul art. 50 din C. proc. pen., raportat la art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 44 alin. (2), art. 46 alin. (1), art. 47 alin. (2) și (3), art. 49 alin. (1) din C. proc. pen., s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Mureș, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și în baza art. 51 din C. proc. pen. și s-a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestui incident procedural. Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Bihor, după ce a indicat inculpații trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. x/2013 din 12 noiembrie 2018, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Târgu Mureș, precum și situația de fapt și acuzațiile pentru care au fost trimiși în judecată, a reținut, în esență, următoarele: Prin încheierea penală nr. 63/CP/19.05.2022 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Mureș, definitivă prin încheierea penală nr. 32/C/CP/17.02.2023 a Curții de Apel Târgu-Mureș, a fost respinsă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Mureș, excepție analizată global asupra întregii cauze penale ce constituie dosarul penal nr. x/2018 Instanța a apreciat că, în lipsa unor alte elemente de noutate, încheierile pronunțate în faza de cameră preliminară se bucură de autoritate de lucru judecat, dispozițiile art. 47 alin. (2) și (3) din C. proc. pen. trebuind interpretate și prin prisma arhitecturii unei cauze prin care instanța este sesizată prin rechizitoriu. Astfel, în condițiile în care, potrivit art. 342 din C. proc. pen., competența instanței face obiectul controlului în faza de cameră preliminară, iar această pretinsă neregularitate a fost invocată și amplu analizată, nu se identifică niciun argument pentru care acest aspect nu s-ar considera definitiv dezlegat încă din faza de cameră preliminară, dat fiind faptul că nu au apărut elemente noi, ulterior soluționării definitive a camerei preliminare. În continuare, Tribunalul Bihor a constatat că în cauză au fost eludate și dispozițiile art. 49 alin. (1) și art. 47 alin. (2) și (3) din C. proc. pen.. Astfel, intenția legiuitorului a fost ca, în materia competenței teritoriale, orice neregularitate să poate fi invocată exclusiv până la momentul începerii cercetării judecătorești, iar ulterior, în măsura în care intervine schimbarea încadrării juridice, competența teritorială și chiar cea materială superioară să rămână câștigată primei instanțe sesizate. În prezenta cauză, s-a reținut că instanța de trimitere afirmă că nu s-a dat citire actului de sesizare, afirmație formal corectă, însă argumentul central al soluției de declinare este o schimbare a încadrării juridice, operațiune efectuată în temeiul art. 386 din C. proc. pen.. Astfel, analizând încheierile pronunțate, instanța a constatat că, deși formal nu s-a dat citire actului de sesizare, Tribunalului Mureș a efectuat multiple acte ulterioare acestui moment procesual și specifice cercetării judecătorești. Astfel, instanța de trimitere a dispus schimbarea de încadrare juridică, demers ce nu poate fi întreprins anterior citirii actului de sesizare, însăși topografia textelor plasând art. 386 din C. proc. pen. la un alt moment procesual. În acest context, Tribunalului Bihor a apreciat că, nesocotirea ordinii efectuării actelor specifice judecății în primă instanță nu poate repune practic artificial Tribunalul Mureș în posibilitatea de a invoca necompetența teritorială prin raportare la o schimbare de încadrare juridică. Astfel, chiar și în măsura în care schimbarea de încadrare juridică ar fi considerată corectă, aspect asupra căruia Tribunalul Bihor nu este chemat a se pronunța, aceasta nu poate constitui argument în favoarea soluției de declinare, necompetența acoperindu-se în condițiile unei începeri de facto a cercetării judecătorești. Pe fondul excepției necompetenței teritoriale, Tribunalul Bihor a constatat că motivarea Tribunalului Mureș abundă în argumente de oportunitate, argumente pe care nu este chemat a le analiza în lipsa unei competențe legale. De altfel, titularul acțiunii penale, DIICOT - ST Mureș, a avut în vedere aceste aspecte de oportunitate la momentul configurării obiectului acțiunii penale, asumându-și întârzierile cauzate de constituirea unei cauze extrem de complexe cu un număr semnificativ de inculpați. Mai mult, Tribunalul Bihor a constatat că argumentele de oportunitate invocate vizează respectarea drepturilor fundamentale ale inculpaților, apărând ca discutabil în ce măsură disjungerea unei cauze în 29 de noi dosare care au un indiscutabil element comun asigură o mai bună administrare a justiției. În condițiile art. 41 din C. proc. pen., Tribunalul Bihor a constatat că în cauză se identifică o competență teritorială alternativă, competența fiind definitiv câștigată de prima instanță sesizată, respectiv Tribunalul Mureș. Cu alte cuvinte, instanța a admis că și acesta ar fi fost competent să judece prezenta cauză în măsura în care ar fi fost primă instanță sesizată, situație de altfel frecvent întâlnită în practică în cauzele DNA și DIICOT. Cu toate acestea, având în vedere că analiza competenței se face global, prin raportare la întregul obiect al sesizării și reiese cu evidență că și Tribunalul Mureș este competent teritorial asupra unei părți din faptele sesizate, Tribunalul Bihor a apreciat că rezultă cu claritate faptul că, în calitate de primă instanță sesizată, Tribunalul Mureș este competent să judece întreaga cauză penală. De asemenea, s-a mai constatat că aplicarea dispozițiilor art. 46 din C. proc. pen. privind disjungerea cauzei nu acordă posibilitatea efectuării vreunei noi analize a competenței instanței prin raportare la noul obiect parțial a învestirii, astfel cum a procedat Tribunalul Mureș în prezenta cauză. De vreme ce competența a fost global stabilită în favoarea Tribunalului Mureș, orice disjungere din cauza penală nr. 2221/102/2018 rămâne în competența acestei prime instanțe sesizate, neputând fi ignorată împrejurarea că toate aceste noi cauze provin dintr-o operațiune de disjungere. În acest sens este și logica ce decurge din dispozițiile art. 44 alin. (2) din C. proc. pen.: "Competența judecării cauzelor reunite rămâne dobândită chiar dacă pentru fapta sau pentru făptuitorul care a determinat competența unei anumite instanțe s-a dispus disjungerea sau încetarea procesului penal ori s-a pronunțat achitarea." Sub aspect infralegal, s-a făcut referire la art. 110 alin. (4) din R.O.I.I.J., în caz de disjungere, dosarul nou format se repartizează aceluiași complet pentru respectarea principiului continuității. A mai reținut instanța sesizată prin declinare că, competența este măsura în care un organ judecătoresc (judecător de drepturi și libertăți, judecător de cameră preliminară sau instanța de judecată) își exercită îndrituirea de a rezolva conflicte de drept penal, cu alte cuvinte, măsura în care își exercită jurisdicția. Acesta este și aspectul obiectiv al noțiunii de competență penală, deoarece derivă din necesitatea obiectivă a delimitării sferei de activitate în materie penală a diverselor organe judecătorești. Sub acest aspect, competența este consacrată și legislativ în codurile de procedură penală reglementând această delimitare prin repartizare - după anumite criterii - a cauzelor penale între diverse instanțe judecătorești. În funcție de această repartiție legală, competența penală a unei anumite instanțe judecătorești reprezintă totalitatea cauzelor penale pe care aceasta este îndrituită de a le judeca și soluționa. În ceea ce privește, competența penală Tribunalul Bihor a reținut că aceasta este aptitudinea recunoscută de lege unui organ judecătoresc (judecător de drepturi și libertăți, judecător de cameră preliminară sau instanța de judecată), de a se pronunța cu privire le cererile, propunerile plângerile, contestațiile sau orice alte sesizări cu privire la actele și măsurile ce restrâng drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei și asupra legalității actului de trimitere în judecată, a probelor pe care se bazează acestea ori a actelor efectuate în cursul urmăririi penale, precum și asupra legalității și temeiniciei soluțiilor de netrimietre în judecată, de a judeca și soluționa o anumită cauză penală. Competența organelor judiciare reprezintă un element esențial ce decurge din principiul legalității, principiu ce se constituie într-o componentă a statului de drept. Toate aceste norme trebuie interpretate în mod unitar, sistemic, care în final să aibă ca scop legala și buna desfășurare a procesului penal. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 31 decembrie 2025, fiind stabilit termen pentru soluționare la data de 08 ianuarie 2026, termen la care s-au luat concluziile apărării inculpaților și ale reprezentantului Ministerului Public, acestea fiind redate în cuprinsul părții introductive a prezentei decizii. Fiind învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, conform dispozițiilor art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță ierarhic superioară comună celor două instanțe între care s-a ivit conflictul negativ de competență, constată că Tribunalul Mureș este competent să soluționeze această cauză, pentru considerentele ce urmează: Potrivit art. 51 alin. (1) din C. proc. pen., când două sau mai multe instanțe se recunosc competente a judeca aceeași cauză ori își declină competența reciproc, conflictul pozitiv sau negativ de competență se soluționează de instanța ierarhic superioară. Conform art. 51 alin. (2) din C. proc. pen., instanța ierarhic superioară comună este sesizată, în caz de conflict pozitiv, de către instanța care s-a declarat cea din urmă competentă, iar în caz de conflict negativ, de către instanța care și-a declinat cea din urmă competența. Înalta Curte constată că, în cauză, conflictul negativ de competență poartă asupra soluționării cauzei penale privind, printre alții, pe inculpata C. S.A. și pe inculpații A., D., F. și I. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală în formă continuată (autorat sau complicitate), instanța inițial sesizată fiind Tribunalul Mureș. Astfel, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș a fost sesizat Tribunalul Mureș cu privire la un număr de 89 de inculpați, cauza fiind înregistrată sub dosar nr. x/2018. Prin actul de sesizare s-a reținut că o parte din activitatea infracțională reținută în cauză s-a desfășurat pe raza județului Mureș și a atras competența teritorială a Tribunalului Mureș. În cauză, a fost parcursă procedura de cameră preliminară, iar prin încheierea nr. 32 din data de 17.02.2023 pronunțată de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Târgu Mureș, s-a dispus începerea judecății. În continuare, prin încheierea penală din 06.12.2024 pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Mureș, s-a dispus, înainte de citirea actului de sesizare a instanței, schimbarea încadrării juridice dintr-o singură infracțiune de complicitate la evaziune fiscală reținută în sarcina inculpatei S.C. C. S.A. (cu 4484 de acte materiale), în 226 de infracțiuni de complicitate la evaziune fiscală în formă simplă și, ulterior, s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea a 29 de dosare penale în favoarea a 29 de tribunale, printre care și Tribunalul Bihor. Astfel, pe rolul Tribunalul Bihor, a fost format administrativ dosarul penal nr. x/2025, iar prin sentința penală nr. 56/2025 din 20 martie 2025 a Tribunalului Mureș s-a dispus declinarea cauzei cu privire la inculpații indicați supra. Potrivit art. 36 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. competența de judecată a infracțiunilor cu privire la care urmărirea penală a fost efectuată de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism aparține tribunalului. Determinarea competenței teritoriale a instanțelor de judecată se realizează în funcție de criteriile prevăzute de art. 41 alin. (1) din C. proc. pen., text de lege potrivit căruia, pentru infracțiunile săvârșite pe teritoriul României, competența după teritoriu este determinată, în ordine, de: locul săvârșirii infracțiuni (forum delicticomissi), astfel cum este acesta definit în alin. (2) al aceluiași text de lege; locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul (forum deprehensionis); locuința suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârșit fapta (forum domicilii) și locuința sau, după caz, sediul persoanei vătămate (forum domicilii victimae). Dispozițiile art. 41 alin. (2) din C. proc. pen. definesc locul săvârșirii infracțiunii ca fiind "locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională, în tot sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia", iar prevederile alin. (3) al aceluiași articol statuează că, "în cazul în care, potrivit alin. (2), o infracțiune a fost săvârșită în circumscripția mai multor instanțe, oricare dintre acestea este competentă să judece." Norma de procedură evocată instituie, prin urmare, competența egală a tuturor instanțelor judecătorești în circumscripția cărora s-a desfășurat activitatea infracțională, fără a avea relevanță juridică, sub acest aspect, dacă în raza instanței sesizate s-a desfășurat întreaga activitate obiectivă circumscrisă verbum regens al infracțiunii deduse judecății sau, dimpotrivă, s-a produs numai rezultatul acesteia. Or, ca efect al opțiunii legislative relevate de dispozițiile art. 41 alin. (1) sau art. 41 alin. (3) din C. proc. pen., sesizarea uneia dintre instanțele deopotrivă competente teritorial potrivit alin. (2) al textului are ca efect încetarea vocației celorlalte la judecarea cauzei, competența recunoscută organului judiciar prim sesizat devenind efectivă prin faptul învestirii sale, în condițiile legii. Înalta Curte constată că Tribunalul Mureș a fost prima instanță sesizată cu rechizitoriul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș, devenind, astfel, incidente și dispozițiile art. 41 alin. (4) teza finală din C. proc. pen. care, în caz de sesizări succesive a mai multor instanțe deopotrivă competente, atribuie instanței mai întâi sesizate competența de judecare a cauzei. Se impune a se avea în vedere că prin încheierea din data de 07.11.2021 a Judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul asociat nr. x/2018, în raport cu încadrarea juridică stabilită de organul de urmărire penală în sarcina inculpatei C. S.A., în temeiul art. 345 alin. (1) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, excepția necompetenței materiale, teritoriale și după calitatea persoanei a Tribunalului Mureș cu privire la soluționarea prezentei cauze. De asemenea, prin încheierea penală nr. 63/CP/19.05.2022 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Mureș, definitivă prin încheierea penală nr. 32/C/CP/17.02.2023 a Curții de Apel Târgu-Mureș, a fost respinsă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Mureș, excepție analizată global asupra întregii cauze penale ce constituie dosarul penal nr. x/2018 Astfel se constată că, în procedura de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară a analizat competența materială, teritorială și după calitatea persoanei a Tribunalului Mureș cu privire la soluționarea prezentei cauze. Înalta Curte reține că nici disjungerea nu atrage declinarea cauzei pentru respectarea duratei rezonabile a procesului penal în vederea garantării inculpaților a dreptului la un proces penal echitabil, Tribunalul Mureș eludând scopul prevăzut de legiuitor în ceea ce privește instituția disjungerii. În acest sens, Înalta Curte constată că disjungerea cauzei este o măsură procesuală care se dispune pentru buna desfășurare a judecății, însă, atât dosarul inițial, cât și cel nou format ca urmare a disjungerii, rămân spre soluționare instanței inițial investite. Potrivit dispozițiilor art. 46 alin. (1) din C. proc. pen., pentru motive temeinice privind mai buna desfășurare a judecății, instanța poate dispune disjungerea acesteia cu privire la unii dintre inculpați sau la unele dintre infracțiuni, însă, în situația în care judecătorul apreciază că se impune disjungerea cauzei, legea nu îi permite ca, sub pretextul unei mai bune desfășurări a judecății, să procedeze la declinarea cauzei cu referire la inculpații pentru care a dispus disjungerea în favoarea unei alte instanțe decât în condițiile legii (spre exemplu în cazul în care se dispune disjungerea și ulterior inculpatul, după săvârșirea infracțiunii dobândește una din calitățile prevăzute la art. 40 alin. (1) din C. proc. pen., reglementat de art. 48 alin. (2) din C. proc. pen.). Prin urmare, Înalta Curte având în vedere dispozițiile art. 36 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la cele ale art. 41 din C. proc. pen. concluzionează că, în speță, competența de a soluționa cauza privind pe inculpata C. S.A. și pe inculpații A., D., F. și I. din punct de vedere material și teritorial aparține în primă instanță Tribunalului Mureș. În acest sens, Înalta Curte are vedere și practica existentă la nivelul secției penale a instanței supreme în celelalte cauze disjunse din dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Mureș, în care s-a stabilit competența de soluționare în favoarea Tribunalului Mureș (încheierea nr. 297 din 24 iunie 2025, încheierea nr. 309 din 25 iunie 2025, încheierea nr. 315 din 26 iunie 2025, încheierea nr. 320 din 01 iulie 2025). Pentru aceste considerente, în temeiul art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe inculpata C. S.A. și pe inculpații A., D., F. și I. în favoarea Tribunalului Mureș, instanță căreia i se va trimite dosarul. În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpați, în cuantum de câte 377 RON, vor rămâne în sarcina statului și se vor plăti din fondurile Ministerului Justiției. În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata C. S.A., în cuantum de 100 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.