ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1116/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 581 din 11 august 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală, în dosarul nr. 50499/3/2011, în temeiul disp. art. 192 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic, art. 37 lit. a) C. pen., rap. la art. 320 1 pct. 7 C proc. pen. a fost condamnat inculpatul S.D.Ș., la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu. În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) cu excepția dreptului de vot în cadrul alegerilor legislative, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei. În temeiul disp. art. 197 alin. (1), (3) C. pen.

cu aplic, art. 37 lit. a) C. pen., rap. la art. 320 1 pct. 7 C proc. pen. a fost condamnat inculpatul S.D.Ș., la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol. În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) cu excepția dreptului de vot în cadrul alegerilor legislative, lit. b), d), e) C. pen. pe durata executării pedepsei. În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b), d), e) C. pen. pe o perioada de doi ani după executarea pedepsei. În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) cu excepția dreptului de vot în cadrul alegerilor legislative, lit. b), d), e) C. pen. pe durata executării pedepsei. în baza art. 35 alin. (1) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b), d), e) C. pen. pe o perioada de doi ani după executarea pedepsei. Conform art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reținerii și arestării preventive de la 01 iulie 2011 la zi. Potrivit disp. art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului S.D.Ș. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de viol, prev. de art. 197 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În fapt s-a reținut că la data de 17 aprilie 2011, în jurul orelor 22:00, a întreținut, prin constrângere și profitând de imposibilitatea victime de a se apăra, raporturi sexuale cu minora M.D.A., în vârstă de 11 ani, în curtea imobilului situat în str. Roșiori, sector 4. Situația de fapt a fost reținută din declarațiile părții vătămate și ale reprezentantului legal al acesteia, procesele-verbale de cercetare la fața locului, planșele fotografice, raportul de expertiză medico-legală, întocmit de I.N.M.L.

Mina Minovici la data de 12 mai 2011, din care a rezultat că partea vătămată la momentul examinării prezenta „deflorare recentă cu multiple rupturi complete himeneale care s-au putut produce printr-un raport sexual la data de 17 aprilie 2011. Leziunile traumatice constatate la nivelul feței, membrelor și fesei stângi s-au putut produce prin lovire cu și corp dur, la data de 17 aprilie 2011, pentru care necesită 3-4 zile îngrijiri medicale. Leziunile traumatice nu au pus în primejdie viața victimei. În drept, prima instanță a aprecia că fapta inculpatului S.D.Ș. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (1), (3) C. pen. Instanța de fond a reținut, sub aspectul laturii obiective, că fapta s-a produs prin constrângere și profitând de starea de imposibilitate a victimei de a se apăra, fapta fiind săvârșită cu intenție directă.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., și anume limitele de pedeapsă în legea specială, reduse sub incidența dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., gradul de pericol social deosebit al faptei săvârșite, modalitatea în care a fost comisă, circumstanțele personale ale inculpatului (care anterior a fost condamnat tot pentru săvârșirea de infracțiuni comise cu violență, pedepse de la executarea cărora s-a sustras). În sarcina inculpatului, instanța a reținut starea de recidivă postcondamnatorie față de pedeapsa de 4 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 1754 din 15 decembrie 2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr. 3049/302/2009, rămasă definitivă prin respingerea apelului declarat de inculpat, prin decizia penală pronunțată de Tribunalul București, secția I penală.

Instanța nu a revocat, la solicitarea reprezentantului Ministerului Public, suspendarea condiționată a executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală 1754 din 15 decembrie 2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dos. nr. 3049/302/2009, deoarece din fișa dosarului nr. 3049/302/2009, dar și din fișa de cazier a inculpatului rezultă că prin sentința penală 1754 din 15 decembrie 2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dos. nr. 3049/302/2009, rămasă definitivă prin respingerea apelului declarat de inculpatului S.D.Ș. prin decizia penală pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, la data de 18 mai 2010, în baza art. 20 rap.

La art. 211 alin. (1), (2) lit. c) și alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.D.Ș., la 2 ani închisoare. În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1819 din 9 octombrie 2008, pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București în dosarul nr. 4226/302/2008, definitivă prin neapelare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b), c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplic. art. 74 lit. a), b), c), art. 76 lit. b) C. pen., și s-a cumulat această pedeapsă cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani închisoare.

Din fișa de cazier a inculpatului a rezultat faptul că acesta este cunoscut cu antecedente penale, în minorat fiind condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie, a mai suferit sancțiune cu aplicarea unei amenzi administrative, rezultând, în final, că inculpatul nu înțelege să aibă o atitudine corespunzătoare față de societatea civilă. Instanța de fond i-a aplicat inculpatului și dispozițiile art. 64 lit. b), d), e) C. pen., pe durata executării pedepsei, ținând cont că victima era minoră, iar fapta a fost comisă cu violență. S-a mai constatat, de asemenea, că executarea mandatului de arestare preventivă a început la data de 1 iulie 2011, durata arestării preventive expirând la data de 30 iulie 2011, inclusiv, tribunalul apreciind că se mențin temeiurile care au impus privarea de libertate a inculpatului.

Cu privire la condiția referitoare la existența în cauză a probelor din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol pentru ordinea publică, și această critică este îndeplinită și rezultă din împrejurarea că faptele cu privire la care există presupunerea rezonabilă că inculpatul le-ar fi săvârșit sunt îndreptate contra libertății persoanei, fiind infracțiuni cu un impact psihologic puternic asupra victimei, dar și comunității, din circumstanțele reale ale faptelor ce reflectă un potențial criminogen ridicat al inculpatului, dar și circumstanțele lui personale, acesta fiind recidivist în modalitatea prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., rezultă că punerea sa în libertate ar tulbura ordinea publică, iar menținerea sa în stare de arest este singura măsură pentru ca ordinea publică să nu fie efectiva amenințată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul S.D.Ș. Parchetul a criticat, prin două motive, hotărârea instanței de fond, astfel: 1 Nelegalitatea hotărârii sub aspectul omisiunii aplicării disp. art. 83 C. pen., Instanța de fond, în considerentele sentinței, a arătat că inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare prin sentința penală nr. 1754/2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București și rămasă definitivă printr-o decizie pronunțată de Tribunalul București.

Din actele existente la dosarul cauzei a rezultat că inculpatul, alături de condamnarea pe care a suferit-o în minoritate prin Sentința penală nr. 1819 din 09 octombrie 2008 de 2 ani închisoare în condițiile art. 110, 99 C. pen., cu un termen de încercare de 4 ani pentru art. 211 alin. (2) lit. b), c) alin. (2 2 ) și care a făcut obiectul Dosarului penal nr. 4226/302/2008 al Judecătoriei Sectorului 5 București, a mai fost condamnat ulterior, după ce i-a fost revocat beneficiul suspendării primei pedepse prin Sentința penală nr. 1754 din 15 decembrie 2009, pronunțată în Dosarul penal nr. 3049/302/2009 de Judecătoria Sectorului 5 la o nouă pedeapsă, de 4 ani închisoare în condițiile art. 81, 82 C. pen.

(pedeapsă nelegală), cu un termen de încercare de 4 ani. Revocarea pedepsei în cazul suspendării condiționate a executării acesteia are loc în raport de fiecare infracțiune săvârșită în timpul termenului de încercare, chiar dacă acest lucru se întâmplă la date diferite și pentru termene diferite. Această ultimă pedeapsă instanța a omis să o revoce subliniind că în cazul primei pedepse instanța deja a dispus revocarea pedepsei de 2 ani prin sentința penală nr. 1754 din 15 decembrie 2009. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 83 lit. a) C. pen., tribunalul trebuia să revoce pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată de Judecătoria Sectorului 5 prin sentința penală nr. 1754 din 15 decembrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 3049/302/2009, rămasă definitivă la data de 18 mai 2010 și să dispună executarea în întregime a acesteia.

Se impunea ca pedeapsa de 4 ani închisoare să fie cumulată cu pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin prezenta sentință, rezultând o pedeapsă de 14 ani închisoare în condițiile art. 57 C. pen. De asemenea, în baza dispozițiilor art. 88 C. pen. instanța de fond trebuia să deducă din pedeapsa aplicată alături de timpul reținerii și arestării preventive, în prezenta cauză, de la data de 01 iulie 2011 la zi și ziua de reținere din data de 27 februarie 2008. La termenul din 18 octombrie 2011, Parchetul a renunțat la susținerea acestui motiv de casare față de relațiile comunicate de Judecătoria sectorului 5 București. 2. Nesoluționarea laturii civile a cauzei, instanța fiind obligată să se pronunțe și asupra reparării pagubei și a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu a cerut-o în instanță.

Inculpatul S.D.Ș. a criticat hotărârea apelată pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând desființarea hotărârii atacate și reindividualizarea pedepsei, urmând a se face aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. c) și 76 C. pen., față de atitudinea sinceră. Examinând cauza în temeiul dispozițiilor art. 371 C. proc. pen., Curtea a constatat apelul inculpatului ca fiind nefondat, iar apelul declarat de Ministerul Public ca fiind fondat, pentru următoarele considerente: În mod temeinic, instanța de fond a constatat că din probele administrate rezultă că faptele au fost săvârșite de inculpat și întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de 192 alin. (1), (2) C. pen.

și de viol, prev. de art. 197 alin. (1), (3) C. pen., după cum rezultă din declarațiile inculpatului de recunoaștere a faptelor care se coroborează in temeiul art. 69 C. proc. pen. cu declarațiile părții vătămate, procesul-verbal de cercetare la fata locului, raportul de expertiză medico-legală, declarațiile martorilor P.D., N.R.G., G.I. În cauza de față, instanța de fond a indicat criteriile generale, și, raportându-le la circumstanțele speței, a stabilit pentru inculpatul S.D.Ș. o pedeapsă de 4 ani, peste minimul special de 2 ani închisoare (minim stabilit în urma aplicării dispoz. art. 320 1 C. proc. pen.) prevăzut de lege pentru infracțiunea de violare de domiciliu în formă agravată și o pedeapsa de 10 ani închisoare pentru infracțiunea de viol în formă agravată, peste minimul special de 6 ani și 8 luni închisoare (minim stabilit în urma aplicării dispoz.

art. 320 1 C. proc. pen.) prevăzut de lege.

Curtea a apreciat că, în raport de circumstanțele faptelor: in dependința aparținând locuinței părții vătămate, unde aceasta avea așteptarea rezonabilă de a fi protejată, noaptea, după ce inculpatul a urmărit partea vătămată care se întorcea de la o petrecere, asupra unei persoane de sex feminin, minoră, în vădită inferioritatea fizică și a cărei percepție asupra sexualității și relațiilor interumane a fost alterată atât de violent la o vârstă fragedă, prin violențe repetate exercitate asupra integrității corporale a minorei care a suferit leziuni traumatice care necesită 3-4 zile de îngrijiri medicale, și de circumstanțele personale ale inculpatului, care cunoștea victima întrucât este fiul concubinei tatălui părții vătămate, s-a sustras de la urmărirea penală, a fost anterior condamnat pentru o altă infracțiune săvârșită cu violență, a suferit o condamnare în stare de minoritate și alte nenumărate sancțiuni administrative, începându-si activitatea infracționala încă din minoritate, fără ca pedepsele aplicate anterior să își atingă scopul prevenției speciale si sa determine o îndreptare, inculpatul dovedind o profundă atitudine negativă, de nesocotire a oricăror valori sociale ocrotite de legea penală, pedepsele aplicate corespund gravității faptelor și periculozității sociale a inculpatului, fără a se impune o micșorare a acestora.

Faptul că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor după ce a fost surprins de martora P.D. în timpul săvârșirii infracțiunilor, nu este o împrejurare care să impună aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege față de criteriile deja analizate. De altfel, atitudinea procesuală de recunoaștere a inculpatului nu poate duce la o reducere succesivă a pedepsei, dându-i-se dublă relevanță juridică, așa cum a solicitat apărătorul apelantului. Instituția recunoașterii vinovăției, reglementată de art. 320 1 C. proc. pen. este o instituție cu natură juridică mixtă, producând efecte atât pe plan procesual (prin desfășurarea simplificată a procesului), cât și pe plan substanțial, producându-se o micșorare a limitelor de pedeapsă.

În raport de efectele produse pe plan substanțial recunoașterea inculpatului poate fi apreciată ca fiind o cauză legală de atenuare a pedepsei care nu împiedică aplicarea altor circumstanțe atenuante, sub condiția de a nu avea același conținut. Astfel, cauza legală de atenuare prev. de art. 320 1 C. proc. pen. constând în atitudinea procesuală de recunoaștere a faptei, constituie o dispoziție specială în raport de circumstanța legală de atenuare prev. de art. 74 lit. c) C. pen., „atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului" și nu pot fi aplicate concomitent, având același conținut.

Curtea a constatat că în mod corect prima instanță nu a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicate prin sentința penală nr. 1819/2008 a Judecătoriei sectorului 5 București, întrucât această măsură a fost deja dispusă de Judecătoria sectorului 5 București prin sentința penală nr. 1754/2009. Instanța de fond a omis, însă, a face aplicarea dispoz. art. 39 alin. (1) C. pen. în urma constatării ca îndeplinite a condițiilor de existență ale recidivei postexecutorii. Consecința obligatorie a existenței pluralității infracționale sub această formă este aplicarea tratamentului juridic impus de dispoz. art. 39 alin. (1) C. pen. (în cazul în care nu sunt aplicabile dispoziții speciale, ca în cazul revocării suspendării executării pedepsei sau a revocării grațierii).

Astfel, în cauză se impunea a se face contopirea dintre fiecare dintre pedepsele aplicate în cauză și primul termen al recidivei postcondamnatorii, pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1754/2009 a Judecătoriei sectorului 5 București. În urma acestei operații a fost dedusă și perioada executată din această pedeapsă din 27 februarie 2008 (reținerea preventivă dispusă în dosarul nr. 4226/302/2008, finalizat cu aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare prin sentința penală nr. 1819/2008 a Judecătoriei sectorului 5 București) și de la 01 iulie 2011 la zi (perioadă care a curs paralel cu executarea mandatului de arestare preventivă, dispus în prezenta cauză). Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs al Parchetului, Curtea a apreciat că în cauză, partea vătămată fiind minoră lipsită de capacitate de exercițiu, se impunea ca, în raport de dispoz.

art. 348, art. 17 alin. (1), (3) C. proc. pen., instanța de fond să se pronunțe din oficiu asupra daunelor morale care îi pot fi acordate. Astfel, instanța de control a apreciat că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale: fapta ilicita, infracțiunea săvârșita, prejudiciul, daune morale, rezultatul negativ suferit de partea vătămata ca urmare a încălcării dreptului subiectiv nepatrimonial ocrotit prin legea penala, dreptul la integritate corporala și inviolabilitate sexuală, prejudiciul cert si nereparat încă, legătura de cauzalitate directa dintre faptele ilicite si prejudiciul produs, vinovăția sub forma intenției.

Prejudiciul suferit de către partea vătămata prin încălcarea dreptului subiectiv nepatrimonial (dreptul la integritate si inviolabilitate sexuală) este de natura morala, astfel încât despăgubirile civile pe care instanța urmează sa le acorde acesteia nu reprezintă o modalitate de repunere in situația anterioara săvârșirii faptelor, ci o modalitate prin care se urmărește a se compensa echitabil valoarea de care a fost privata.

Stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, ceea ce este de esența unui proces de apreciere, nefiind expresia unei realități materiale, susceptibilă de o constatare obiectivă, însă pot fi avute în vedere o serie de criterii, și anume consecințele negative suferite de cel în cauză în plan fizic și psihic, importanța valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

În raport de faptul că partea vătămată era minoră, în vârstă de 11 ani la momentul împrejurărilor faptice, fiindu-i produsă o traumă concretizată nu numai în sentimentul de teamă imediată, dar și prin durata leziunilor fizice, traumatice la nivelul feței și membrelor, dar și a organelor genitale, fiind necesare 3-4 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, potrivit raportului de constatare medico-legală întocmit, de presiunea la care a fost supusă ca urmare a relatărilor amănunțite asupra împrejurărilor, de faptul că partea vătămată îl cunoștea pe inculpat, acesta fiind fiul concubinei tatălui său, de consecințele pe termen lung pe care abuzul sexual le are asupra psihicului unei victime minore, ce pot fi multiple, întrucât odată cu înaintarea în vârstă, partea vătămată va conștientiza implicațiile și semnificațiile faptei comise asupra sa, Curtea apreciază că suma de 10.000 lei reprezintă o despăgubire proporțională și adecvată.

Față de aceste considerente, Curtea, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-inculpat S.D.Ș. împotriva sentinței penale recurate. În temeiul art. 379 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței aceleiași sentințe penale. A desființat, în parte, sentința penală nr. 581 din 11 august 2011 a Tribunalului București și rejudecând în fond: A descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a, b), d), e) C. pen. în pedepsele componente. în temeiul disp. art. 192 alin. (1), (2) C. pen.

cu aplic, art. 37 lit. a) C. pen., rap. la art. 320 1 pct. 7 C proc. pen. a condamnat pe inculpatul S.D.Ș. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu. În baza art. 39 alin. (1) C. pen. a contopit pedeapsa de 4 ani închisoare cu pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 1754 din 15 decembrie 2009 a Judecătoriei sectorului 5 București în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) cu excepția dreptului de vot în cadrul alegerilor legislative, lit. b) C. pen. de la data rămânerii definitive a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

în temeiul disp. art. 197 alin. (1), (3) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., rap. la art. 320 1 pct. 7 C proc. pen. a condamnat pe inculpatul S.D.Ș. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol. În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b), d), e) C. pen. pe o perioada de doi ani. În baza art. 39 alin. (1) C. pen. s-a contopit pedeapsa de 10 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a, b), d), e) C. pen. cu pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 1754 din 15 decembrie 2009 a Judecătoriei sectorului 5 București în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a, b), d), e) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) cu excepția dreptului de vot în cadrul alegerilor legislative, lit. b) C. pen. de la data rămânerii definitive a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei. În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. s-au contopit pedepsele, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a, b), d), e) C. pen. În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) cu excepția dreptului de vot în cadrul alegerilor legislative, lit. b) C. pen.

de la data rămânerii definitive a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei. În baza art. 346 alin. (1), art. 14 C. proc. pen., art. 998 și urm. C. civ. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 10.000 lei daune morale către partea vătămată M.D.A. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Potrivit disp. art. 383 alin. (1 1 ) rap. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. Curtea a menținut starea de arest a inculpatului S.D.Ș., apreciind că se mențin motivele avute în vedere la luarea măsurii. Conform art. 383 alin. (2) C. proc. pen., art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reținerii și arestării preventive de la 01 iulie 2011 la zi și reținerea din 27 februarie 2008. Împotriva acestei decizii în termen legal, a declarat recurs inculpatul S.D.Ș., criticând decizia recurată prin prisma cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. Prin motivele de recurs susținute oral de apărătorul desemnat din oficiu, s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și reducerea pedepsei de 10 ani, aplicată inculpatului. Examinând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. dar și din oficiu, înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor urma. Înalta Curte consideră că nu poate avea în vedere critica formulată de către recurentul inculpat S.D.Ș., întrucât din actele și lucrările dosarului rezultă că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată, atât din punct de vedere al cuantumului acesteia cât și a modalității de executare, nefiind identificate circumstanțe favorabile inculpatului.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 72 C. pen. sunt stabilite criteriile generale pe care judecătorul le poate folosi prin aplicarea lor la cazul concret în vederea determinării naturii și cuantumului celei mai potrivite pedepse care să fie în măsură să atingă toate scopurile urmărite de dispozițiile art. 52 C. pen.: funcția represivă și cea de prevenție generală și specială, astfel încât inculpatul să înțeleagă și să resimtă direct consecințele actului său social și să îl determine ca pe viitor să respecte valorile sociale ocrotite de norma penală. Așadar, Înalta Curte, reține că, la individualizarea pedepsei de 10 ani închisoare ce a fost aplicată inculpatului, s-a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei, inculpatul S.D.Ș.

aflat în stare de recidivă postexecutorie, la data de 17 aprilie 2011, în jurul orelor 22:00, a întreținut, prin constrângere și profitând de imposibilitatea victime de a se apăra, raporturi sexuale cu minora M.D.A., în vârstă de 11 ani, în curtea imobilului situat în str. Roșiori, de persoana inculpatului, poziția procesuală a acestuia, care a recunoscut fapta în conformitate cu art. 320 1 C. proc. pen., însă, scopul educativ al pedepsei poate fi atins numai prin aplicarea unei pedepse întru-un cuantum de 10 ani și cu executarea în regim de detenție. Astfel, înalta Curte a apreciat că nu au fost identificate alte circumstanțe favorabile inculpatului care să conducă la o reindividualizare a pedepsei, inculpatul având o atitudine procesuală constant sinceră și cooperantă, la soluționarea cauzei a uzat de dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen. Față de aceste considerente, înalta Curte, reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., neimpunându-se reducerea pedepsei aplicată inculpatului S.D.Ș. prin decizia recurată. Față de aceste considerente, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S.D.Ș. împotriva deciziei penale nr. 309/A din 18 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală. Va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 01 iulie 2011 la 11 aprilie 2012. Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.D.Ș. împotriva deciziei penale nr. 309/A din 18 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală. Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului S.D.Ș., durata arestării preventive de la 01 iulie 2011 la 11 aprilie 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 aprilie 2012.