ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1116/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1116/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 581

din 11 august 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală,

în dosarul nr. 50499/3/2011, în temeiul disp. art. 192 alin. (1), (2) C. pen.

cu aplic, art. 37 lit. a) C. pen., rap. la art. 320

1

pct. 7 C proc. pen.

a fost condamnat inculpatul S.D.Ș., la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu. În baza art. 71 C. pen. i s-a

interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) cu

excepția dreptului de vot în cadrul alegerilor legislative, lit. b) C. pen. pe

durata executării pedepsei. În temeiul disp. art. 197 alin. (1), (3) C. pen. cu

aplic, art. 37 lit. a) C. pen., rap. la art. 320

1

pct. 7 C proc. pen.

a fost condamnat inculpatul S.D.Ș., la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de viol.

În baza art.

71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.

a) cu excepția dreptului de vot în cadrul alegerilor legislative, lit. b), d),

e) C. pen. pe durata executării pedepsei. În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b), d), e) C. pen. pe o

perioada de doi ani după executarea pedepsei. În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b)

C. pen. au fost contopite pedepsele, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea

mai grea de 10 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) cu excepția

dreptului de vot în cadrul alegerilor legislative, lit. b), d), e) C. pen. pe

durata executării pedepsei. în baza art. 35 alin. (1) C. pen. i s-a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b), d), e) C. pen. pe o

perioada de doi ani după executarea pedepsei.

Conform art.

88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reținerii și arestării

preventive de la 01 iulie 2011 la zi. Potrivit disp. art. 350 C. proc.

pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului S.D.Ș. A fost obligat

inculpatul la plata sumei de 1200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța a reținut că inculpatul a fost trimis în

judecată, în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de viol,

prev. de art. 197 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

și violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea

art. 37 lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt

s-a reținut că la data de 17 aprilie 2011, în jurul orelor 22:00, a întreținut,

prin constrângere și profitând de imposibilitatea victime de a se apăra,

raporturi sexuale cu minora M.D.A., în vârstă de 11 ani, în curtea imobilului

situat în str. Roșiori, sector 4.

Situația

de fapt a fost reținută din declarațiile părții vătămate și ale

reprezentantului legal al acesteia, procesele-verbale de cercetare la fața

locului, planșele fotografice, raportul de expertiză medico-legală, întocmit de

I.N.M.L. Mina Minovici la data de 12 mai 2011, din care a rezultat că partea

vătămată la momentul examinării prezenta „deflorare recentă cu multiple rupturi

complete himeneale care s-au putut produce printr-un raport sexual la data de

17 aprilie 2011. Leziunile traumatice constatate la nivelul feței, membrelor și

fesei stângi s-au putut produce prin lovire cu și corp dur, la data de 17

aprilie 2011, pentru care necesită 3-4 zile îngrijiri medicale. Leziunile

traumatice nu au pus în primejdie viața victimei. În drept, prima instanță a

aprecia că fapta inculpatului S.D.Ș. întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (1), (3) C. pen.

Instanța

de fond a reținut, sub aspectul laturii obiective, că fapta s-a produs prin

constrângere și profitând de starea de imposibilitate a victimei de a se apăra,

fapta fiind săvârșită cu intenție directă.

La

individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere

criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., și anume limitele de pedeapsă în legea

specială, reduse sub incidența dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.,

gradul de pericol social deosebit al faptei săvârșite, modalitatea în care a

fost comisă, circumstanțele personale ale inculpatului (care anterior a fost

condamnat tot pentru săvârșirea de infracțiuni comise cu violență, pedepse de

la executarea cărora s-a sustras).

În

sarcina inculpatului, instanța a reținut starea de recidivă postcondamnatorie

față de pedeapsa de 4 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr.

1754 din 15 decembrie 2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în

dosarul nr. 3049/302/2009, rămasă definitivă prin respingerea apelului declarat

de inculpat, prin decizia penală pronunțată de Tribunalul București, secția I

penală.

Instanța

nu a revocat, la solicitarea reprezentantului Ministerului Public, suspendarea

condiționată a executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului

prin sentința penală 1754 din 15 decembrie 2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului

5 București în dos. nr. 3049/302/2009, deoarece din fișa dosarului nr.

3049/302/2009, dar și din fișa de cazier a inculpatului rezultă că prin

sentința penală 1754 din 15 decembrie 2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului

5 București în dos. nr. 3049/302/2009, rămasă definitivă prin respingerea

apelului declarat de inculpatului S.D.Ș. prin decizia penală pronunțată de

Tribunalul București, secția I penală, la data de 18 mai 2010, în baza art. 20

rap. La art. 211 alin. (1), (2) lit. c) și alin. (2) lit. a) C. pen., cu

aplicarea art. 74 lit. c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat

inculpatul S.D.Ș., la 2 ani închisoare. În baza art. 83 C. pen., s-a revocat

suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată

prin sentința penală nr. 1819 din 9 octombrie 2008, pronunțată de Judecătoria

sectorului 5 București în dosarul nr. 4226/302/2008, definitivă prin neapelare,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b), c) și alin.

(2

1

) lit. a) C. pen., cu aplic. art. 74 lit. a), b), c), art. 76 lit.

b) C. pen., și s-a cumulat această pedeapsă cu pedeapsa de 2 ani închisoare

aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani

închisoare.

Din fișa

de cazier a inculpatului a rezultat faptul că acesta este cunoscut cu

antecedente penale, în minorat fiind condamnat pentru săvârșirea unei

infracțiuni de tâlhărie, a mai suferit sancțiune cu aplicarea unei amenzi

administrative, rezultând, în final, că inculpatul nu înțelege să aibă o

atitudine corespunzătoare față de societatea civilă. Instanța de fond i-a

aplicat inculpatului și dispozițiile art. 64 lit. b), d), e) C. pen., pe durata

executării pedepsei, ținând cont că victima era minoră, iar fapta a fost comisă

cu violență.

S-a mai

constatat, de asemenea, că executarea mandatului de arestare preventivă a

început la data de 1 iulie 2011, durata arestării preventive expirând la data

de 30 iulie 2011, inclusiv, tribunalul apreciind că se mențin temeiurile care

au impus privarea de libertate a inculpatului.

Cu

privire la condiția referitoare la existența în cauză a probelor din care să

rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol pentru

ordinea publică, și această critică este îndeplinită și rezultă din

împrejurarea că faptele cu privire la care există presupunerea rezonabilă că

inculpatul le-ar fi săvârșit sunt îndreptate contra libertății persoanei, fiind

infracțiuni cu un impact psihologic puternic asupra victimei, dar și

comunității, din circumstanțele reale ale faptelor ce reflectă un potențial

criminogen ridicat al inculpatului, dar și circumstanțele lui personale, acesta

fiind recidivist în modalitatea prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., rezultă

că punerea sa în libertate ar tulbura ordinea publică, iar menținerea sa în

stare de arest este singura măsură pentru ca ordinea publică să nu fie efectiva

amenințată. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Ministerul Public -

Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul S.D.Ș.

Parchetul

a criticat, prin două motive, hotărârea instanței de fond, astfel:

1

Nelegalitatea hotărârii sub aspectul omisiunii aplicării disp.

art. 83 C. pen.,

Instanța

de fond, în considerentele sentinței, a arătat că inculpatul a fost condamnat

la o pedeapsă de 4 ani închisoare prin sentința penală nr. 1754/2009,

pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București și rămasă definitivă printr-o

decizie pronunțată de Tribunalul București.

Din

actele existente la dosarul cauzei a rezultat că inculpatul, alături de

condamnarea pe care a suferit-o în minoritate prin Sentința penală nr. 1819 din

09 octombrie 2008 de 2 ani închisoare în condițiile art. 110, 99 C. pen., cu un

termen de încercare de 4 ani pentru art. 211 alin. (2) lit. b), c) alin. (2

2

)

și care a făcut obiectul Dosarului penal nr. 4226/302/2008 al Judecătoriei

Sectorului 5 București, a mai fost condamnat ulterior, după ce i-a fost revocat

beneficiul suspendării primei pedepse prin Sentința penală nr. 1754 din 15

decembrie 2009, pronunțată în Dosarul penal nr. 3049/302/2009 de Judecătoria

Sectorului 5 la o nouă pedeapsă, de 4 ani închisoare în condițiile art. 81, 82 C.

pen. (pedeapsă nelegală), cu un termen de încercare de 4 ani.

Revocarea

pedepsei în cazul suspendării condiționate a executării acesteia are loc în

raport de fiecare infracțiune săvârșită în timpul termenului de încercare,

chiar dacă acest lucru se întâmplă la date diferite și pentru termene diferite.

Această ultimă pedeapsă instanța a omis să o revoce subliniind că în cazul

primei pedepse instanța deja a dispus revocarea pedepsei de 2 ani prin sentința

penală nr. 1754 din 15 decembrie 2009. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 83 lit.

a) C. pen., tribunalul trebuia să revoce pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată

de Judecătoria Sectorului 5 prin sentința penală nr. 1754 din 15 decembrie 2009

pronunțată în Dosarul nr. 3049/302/2009, rămasă definitivă la data de 18 mai 2010

și să dispună executarea în întregime a acesteia. Se impunea ca pedeapsa de 4

ani închisoare să fie cumulată cu pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin

prezenta sentință, rezultând o pedeapsă de 14 ani închisoare în condițiile art.

57 C. pen.

De

asemenea, în baza dispozițiilor art. 88 C. pen. instanța de fond trebuia să

deducă din pedeapsa aplicată alături de timpul reținerii și arestării

preventive, în prezenta cauză, de la data de 01 iulie 2011 la zi și ziua de

reținere din data de 27 februarie 2008.

La

termenul din 18 octombrie 2011, Parchetul a renunțat la susținerea acestui

motiv de casare față de relațiile comunicate de Judecătoria sectorului 5

București.

laturii civile a cauzei, instanța fiind obligată să se pronunțe și asupra

reparării pagubei și a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu a

cerut-o în instanță.

Inculpatul

S.D.Ș. a criticat hotărârea apelată pentru nelegalitate și netemeinicie,

solicitând desființarea hotărârii atacate și reindividualizarea pedepsei,

urmând a se face aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. c) și 76 C. pen., față de

atitudinea sinceră.

Examinând

cauza în temeiul dispozițiilor art. 371 C. proc. pen., Curtea a constatat

apelul inculpatului ca fiind nefondat, iar apelul declarat de Ministerul Public

ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:

În mod

temeinic, instanța de fond a constatat că din probele administrate rezultă că

faptele au fost săvârșite de inculpat și întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de 192 alin. (1), (2) C. pen. și de

viol, prev. de art. 197 alin. (1), (3) C. pen., după cum rezultă din

declarațiile inculpatului de recunoaștere a faptelor care se coroborează in

temeiul art. 69 C. proc. pen. cu declarațiile părții vătămate, procesul-verbal

de cercetare la fata locului, raportul de expertiză medico-legală, declarațiile

martorilor P.D., N.R.G., G.I.

În cauza de

față, instanța de fond a indicat criteriile generale, și, raportându-le la

circumstanțele speței, a stabilit pentru inculpatul S.D.Ș. o pedeapsă de 4 ani,

peste minimul special de 2 ani închisoare (minim stabilit în urma aplicării

dispoz. art. 320

1

C. proc. pen.) prevăzut de lege pentru

infracțiunea de violare de domiciliu în formă agravată și o pedeapsa de 10 ani

închisoare pentru infracțiunea de viol în formă agravată, peste minimul special

de 6 ani și 8 luni închisoare (minim stabilit în urma aplicării dispoz. art. 320

1

C. proc. pen.) prevăzut de lege.

Curtea a

apreciat că, în raport de circumstanțele faptelor: in dependința aparținând

locuinței părții vătămate, unde aceasta avea așteptarea rezonabilă de a fi

protejată, noaptea, după ce inculpatul a urmărit partea vătămată care se

întorcea de la o petrecere, asupra unei persoane de sex feminin, minoră, în

vădită inferioritatea fizică și a cărei percepție asupra sexualității și

relațiilor interumane a fost alterată atât de violent la o vârstă fragedă, prin

violențe repetate exercitate asupra integrității corporale a minorei care a

suferit leziuni traumatice care necesită 3-4 zile de îngrijiri medicale, și de circumstanțele

personale ale inculpatului, care cunoștea victima întrucât este fiul concubinei

tatălui părții vătămate, s-a sustras de la urmărirea penală, a fost anterior

condamnat pentru o altă infracțiune săvârșită cu violență, a suferit o

condamnare în stare de minoritate și alte nenumărate sancțiuni administrative,

începându-si activitatea infracționala încă din minoritate, fără ca pedepsele

aplicate anterior să își atingă scopul prevenției speciale si sa determine o

îndreptare, inculpatul dovedind o profundă atitudine negativă, de nesocotire a

oricăror valori sociale ocrotite de legea penală, pedepsele aplicate corespund

gravității faptelor și periculozității sociale a inculpatului, fără a se impune

o micșorare a acestora.

Faptul

că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor după ce a fost surprins de

martora P.D. în timpul săvârșirii infracțiunilor, nu este o împrejurare care să

impună aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege

față de criteriile deja analizate. De altfel, atitudinea procesuală de

recunoaștere a inculpatului nu poate duce la o reducere succesivă a pedepsei,

dându-i-se dublă relevanță juridică, așa cum a solicitat apărătorul

apelantului. Instituția recunoașterii vinovăției, reglementată de art. 320

1

C. proc. pen. este o instituție cu natură juridică mixtă, producând efecte atât

pe plan procesual (prin desfășurarea simplificată a procesului), cât și pe plan

substanțial, producându-se o micșorare a limitelor de pedeapsă. În raport de

efectele produse pe plan substanțial recunoașterea inculpatului poate fi

apreciată ca fiind o cauză legală de atenuare a pedepsei care nu împiedică

aplicarea altor circumstanțe atenuante, sub condiția de a nu avea același

conținut. Astfel, cauza legală de atenuare prev. de art. 320

1

C. proc.

pen. constând în atitudinea procesuală de recunoaștere a faptei, constituie o

dispoziție specială în raport de circumstanța legală de atenuare prev. de art. 74

lit. c) C. pen., „atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii

rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul

procesului" și nu pot fi aplicate concomitent, având același conținut.

Curtea a constatat că în mod corect prima instanță nu a dispus revocarea

suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicate

prin sentința penală nr. 1819/2008 a Judecătoriei sectorului 5 București,

întrucât această măsură a fost deja dispusă de Judecătoria sectorului 5

București prin sentința penală nr. 1754/2009.

Instanța

de fond a omis, însă, a face aplicarea dispoz. art. 39 alin. (1) C. pen. în

urma constatării ca îndeplinite a condițiilor de existență ale recidivei

postexecutorii. Consecința obligatorie a existenței pluralității infracționale

sub această formă este aplicarea tratamentului juridic impus de dispoz. art. 39

alin. (1) C. pen. (în cazul în care nu sunt aplicabile dispoziții speciale, ca

în cazul revocării suspendării executării pedepsei sau a revocării grațierii).

Astfel, în cauză se impunea a se face contopirea dintre fiecare dintre

pedepsele aplicate în cauză și primul termen al recidivei postcondamnatorii,

pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1754/2009 a

Judecătoriei sectorului 5 București.

În urma

acestei operații a fost dedusă și perioada executată din această pedeapsă din

27 februarie 2008 (reținerea preventivă dispusă în dosarul nr. 4226/302/2008,

finalizat cu aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare prin sentința penală nr.

1819/2008 a Judecătoriei sectorului 5 București) și de la 01 iulie 2011 la zi

(perioadă care a curs paralel cu executarea mandatului de arestare preventivă,

dispus în prezenta cauză).

Cu

privire la cel de-al doilea motiv de recurs al Parchetului, Curtea a apreciat

că în cauză, partea vătămată fiind minoră lipsită de capacitate de exercițiu,

se impunea ca, în raport de dispoz. art. 348, art. 17 alin. (1), (3) C. proc. pen.,

instanța de fond să se pronunțe din oficiu asupra daunelor morale care îi pot

fi acordate.

Astfel,

instanța de control a apreciat că sunt întrunite condițiile răspunderii civile

delictuale: fapta ilicita, infracțiunea săvârșita, prejudiciul, daune morale,

rezultatul negativ suferit de partea vătămata ca urmare a încălcării dreptului

subiectiv nepatrimonial ocrotit prin legea penala, dreptul la integritate

corporala și inviolabilitate sexuală, prejudiciul cert si nereparat încă, legătura

de cauzalitate directa dintre faptele ilicite si prejudiciul produs, vinovăția sub

forma intenției.

Prejudiciul

suferit de către partea vătămata prin încălcarea dreptului subiectiv

nepatrimonial (dreptul la integritate si inviolabilitate sexuală) este de

natura morala, astfel încât despăgubirile civile pe care instanța urmează sa le

acorde acesteia nu reprezintă o modalitate de repunere in situația anterioara

săvârșirii faptelor, ci o modalitate prin care se urmărește a se compensa

echitabil valoarea de care a fost privata. Stabilirea cuantumului

despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de

aproximare, ceea ce este de esența unui proces de apreciere, nefiind expresia

unei realități materiale, susceptibilă de o constatare obiectivă, însă pot fi

avute în vedere o serie de criterii, și anume consecințele negative suferite de

cel în cauză în plan fizic și psihic, importanța valorilor sociale lezate,

măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute

consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială,

profesională și socială.

În

raport de faptul că partea vătămată era minoră, în vârstă de 11 ani la momentul

împrejurărilor faptice, fiindu-i produsă o traumă concretizată nu numai în

sentimentul de teamă imediată, dar și prin durata leziunilor fizice, traumatice

la nivelul feței și membrelor, dar și a organelor genitale, fiind necesare 3-4

zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, potrivit raportului de constatare

medico-legală întocmit, de presiunea la care a fost supusă ca urmare a

relatărilor amănunțite asupra împrejurărilor, de faptul că partea vătămată îl

cunoștea pe inculpat, acesta fiind fiul concubinei tatălui său, de consecințele

pe termen lung pe care abuzul sexual le are asupra psihicului unei victime

minore, ce pot fi multiple, întrucât odată cu înaintarea în vârstă, partea

vătămată va conștientiza implicațiile și semnificațiile faptei comise asupra

sa, Curtea apreciază că suma de 10.000 lei reprezintă o despăgubire

proporțională și adecvată.

Față de

aceste considerente, Curtea, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a

respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-inculpat S.D.Ș. împotriva

sentinței penale recurate. În temeiul art. 379 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.,

a admis apelul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul

București împotriva sentinței aceleiași sentințe penale.

A

desființat, în parte, sentința penală nr. 581 din 11 august 2011 a Tribunalului

București și rejudecând în fond: A descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani

închisoare și 2 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit.

a) teza II-a, b), d), e) C. pen. în pedepsele componente. în temeiul disp. art.

192 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic, art. 37 lit. a) C. pen., rap. la art. 320

1

pct. 7 C proc. pen. a condamnat pe inculpatul S.D.Ș. la pedeapsa de 4 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu. În baza art.

39 alin. (1) C. pen. a contopit pedeapsa de 4 ani închisoare cu pedeapsa de 4

ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 1754 din 15 decembrie 2009 a

Judecătoriei sectorului 5 București în pedeapsa cea mai grea de 4 ani

închisoare. În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului exercițiul

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) cu excepția dreptului de vot în cadrul

alegerilor legislative, lit. b) C. pen. de la data rămânerii definitive a

hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei. în

temeiul disp. art. 197 alin. (1), (3) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C.

pen., rap. la art. 320

1

pct. 7 C proc. pen. a condamnat pe

inculpatul S.D.Ș. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de viol.

În baza art.

65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii

exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b), d),

e) C. pen. pe o perioada de doi ani. În baza art. 39 alin. (1) C. pen. s-a

contopit pedeapsa de 10 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercițiului

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a, b), d), e) C. pen. cu pedeapsa

de 4 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 1754 din 15 decembrie 2009

a Judecătoriei sectorului 5 București în pedeapsa cea mai grea de 10 ani

închisoare și 2 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit.

a) teza II-a, b), d), e) C. pen. În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) cu excepția

dreptului de vot în cadrul alegerilor legislative, lit. b) C. pen. de la data

rămânerii definitive a hotărârii până la executarea sau considerarea ca

executată a pedepsei.

În baza art.

33 lit. a), 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. s-au contopit pedepsele,

inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 2 ani

interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a, b), d),

e) C. pen. În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului exercițiul

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) cu excepția dreptului de vot în cadrul

alegerilor legislative, lit. b) C. pen. de la data rămânerii definitive a

hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei. În baza art.

346 alin. (1), art. 14 C. proc. pen., art. 998 și urm. C. civ. inculpatul a

fost obligat la plata sumei de 10.000 lei daune morale către partea vătămată M.D.A.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Potrivit disp. art. 383

alin. (1

1

) rap. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. Curtea a

menținut starea de arest a inculpatului S.D.Ș., apreciind că se mențin motivele

avute în vedere la luarea măsurii. Conform art. 383 alin. (2) C. proc. pen., art.

88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reținerii și arestării

preventive de la 01 iulie 2011 la zi și reținerea din 27 februarie 2008.

Împotriva

acestei decizii în termen legal, a declarat recurs inculpatul S.D.Ș., criticând

decizia recurată prin prisma cazului de casare prev. de art. 385

9

pct.

14 C. proc. pen.

Prin motivele

de recurs susținute oral de apărătorul desemnat din oficiu, s-a solicitat

admiterea recursului, casarea deciziei recurate și reducerea pedepsei de 10

ani, aplicată inculpatului.

Examinând

decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. dar și din oficiu, înalta Curte constată că recursul este

nefondat, pentru considerentele ce vor urma.

Înalta

Curte consideră că nu poate avea în vedere critica formulată de către

recurentul inculpat S.D.Ș., întrucât din actele și lucrările dosarului rezultă

că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată, atât din punct

de vedere al cuantumului acesteia cât și a modalității de executare, nefiind

identificate circumstanțe favorabile inculpatului.

Astfel,

potrivit dispozițiilor art. 72 C. pen. sunt stabilite criteriile generale pe

care judecătorul le poate folosi prin aplicarea lor la cazul concret în vederea

determinării naturii și cuantumului celei mai potrivite pedepse care să fie în

măsură să atingă toate scopurile urmărite de dispozițiile art. 52 C. pen.:

funcția represivă și cea de prevenție generală și specială, astfel încât

inculpatul să înțeleagă și să resimtă direct consecințele actului său social și

să îl determine ca pe viitor să respecte valorile sociale ocrotite de norma

penală.

Așadar, Înalta

Curte, reține că, la individualizarea pedepsei de 10 ani închisoare ce a fost

aplicată inculpatului, s-a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al

faptei, inculpatul S.D.Ș. aflat în stare de recidivă postexecutorie, la data de

17 aprilie 2011, în jurul orelor 22:00, a întreținut, prin constrângere și

profitând de imposibilitatea victime de a se apăra, raporturi sexuale cu minora

M.D.A., în vârstă de 11 ani, în curtea imobilului situat în str. Roșiori, de

persoana inculpatului, poziția procesuală a acestuia, care a recunoscut fapta

în conformitate cu art. 320

1

C. proc. pen., însă, scopul educativ al

pedepsei poate fi atins numai prin aplicarea unei pedepse întru-un cuantum de

10 ani și cu executarea în regim de detenție.

Astfel,

înalta Curte a apreciat că nu au fost identificate alte circumstanțe favorabile

inculpatului care să conducă la o reindividualizare a pedepsei, inculpatul

având o atitudine procesuală constant sinceră și cooperantă, la soluționarea

cauzei a uzat de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

Față de

aceste considerente, înalta Curte, reține că în cauză nu sunt incidente

dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., neimpunându-se

reducerea pedepsei aplicată inculpatului S.D.Ș. prin decizia recurată.

Față de

aceste considerente, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S.D.Ș. împotriva

deciziei penale nr. 309/A din 18 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția

a ll-a penală.

Va

deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, durata reținerii și

arestării preventive de la 01 iulie 2011 la 11 aprilie 2012.

Va

obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul S.D.Ș. împotriva deciziei penale nr. 309/A din 18

octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate

inculpatului S.D.Ș., durata arestării preventive de la 01 iulie 2011 la 11

aprilie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11

aprilie 2012.