ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5077/2012

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Reclamantul Municipiul Săcele a chemat în judecată pe pârâtul M.A.P.D.R. și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței obligarea acestora la plata sumei de 1.800.537, 6473 lei cu titlu de compensații, reprezentând contravaloarea produselor pe care nu le recoltează de pe terenurile forestiere proprietatea sa, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, cu cheltuieli de judecată.

Inițial, cererea a fost înregistrată la secția comercială și de contencios administrativ sub nr. 5023/62/Com/2009, fiind trimisă secției civile, prin încheierea din 29 iunie 2009. Reclamantul a susținut că a efectuat calculul acestei sume, la cererea Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Brașov, subordonat Ministerului Mediului și Pădurilor, calcul verificat și aprobat, prin devizul justificativ, de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov. Cererea de acordare a compensațiilor a fost respinsă, deși această sumă trebuia aprobată potrivit legislației subsecvente Legii nr. 26/1996, respectiv Normele metodologice din 16 august 2006, aprobate prin H.G. 1071/2006, întrucât Normele metodologice de acordare a sumelor prevăzute de art. 98 din Legea nr. 46/2008 nu au fost aprobate în 90 zile de la intrarea în vigoare a C. civ., cum rezultă din art. 99 și 138 al acestei legi.

În acest sens s-a exprimat și M.A.P.D.R. în răspunsul din 02 iunie 2008 adresat Primăriei Râșnov. A apreciat cererea scutită de taxe de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, sumele solicitate facându-se venit la bugetul public. În drept, cererea a fost motivată pe dispozițiile art. 97 lit. b), art. 98, 99 și 122, 138 din Legea nr. 46/2008, H.G. 1071/2006 și art. 274 C. proc. civ. Pârâtul M.A.P.D.R. s-a opus admiterii acțiunii, susținând că este nefondată și invocând excepțiile netimbrării și inadmisibilității, pe motiv că nu a fost îndeplinită procedura prealabilă. A susținut că acțiunea nu se încadrează în excepțiile prevăzute de art. 17 din Legea nr. 146/1997 și trebuie timbrată conform art. 1 din această lege, fiind formulată de o autoritate administrativ - teritorială, iar sumele solicitate se fac venit la bugetul public al localității, ceea ce nu este de natură a satisface cerința legii, apreciind că aceasta face vorbire de venituri la bugetul de stat.

Totodată, a susținut că reclamantul nu a respectat procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prevăzută de art. 7 ca o condiție de admisibilitate a acțiunii, în termenele prevăzute de art. 11 din lege, considerând ca inadmisibilă acțiunea pentru acest motiv. A mai invocat excepția de necompetență materială a secției civile, susținând competența secției de contencios administrativ, reclamanta contestând un refuz nejustificat ce-i vatămă interesul, care poate fi protejat doar pe această cale, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. A susținut că pretențiile reclamantului se întemeiază pe dispozițiile Legii nr. 46/2008 și H.G. 1071/2006, astfel că acțiunea se circumscrie ipotezei reglementate de art. 1 alin. (8) teza finală și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Odată cu reorganizarea sa, M.A.P.D.R. a devenit Ministerul Mediului și Pădurilor, preluând toate drepturile și obligațiile celui dintâi, conform art. 3 din H.G. 1635/2009. Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, sarcina plății sumelor solicitate cu titlu de compensații aparținând autorității publice centrale care răspunde de agricultură, conform Legii nr. 46/2008. A susținut că nu are nici o culpă în respingerea cererii reclamantului întrucât nu există temei legal, nefiind aprobate Normele metodologice de acordare a sumelor solicitate. Aprobarea decontului justificativ de către reprezentantul D.G.F.P.

nu determină achitarea sumelor de către Ministerul Finanțelor Publice, plata realizându-se din bugetul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, conform art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 146/2008. În probațiune s-au depus înscrisuri. Investit cu soluționarea cererii, Tribunalul Brașov, prin sentința civilă nr. 128/ S din 9 aprilie 2010, a respins excepțiile necompetenței materiale, a netimbrării acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov. A admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul Municipiul Săcele, prin Primar în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului și Pădurilor și Ministerul Finanțelor Publice.

A obligat pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor să achite reclamantului suma de 1.800.537,6473 lei cu titlu de compensații și 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. A respins aceeași acțiune în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov. Excepțiile invocate de pârâți au fost respinse pentru următoarele considerente: Reclamantul este autoritate publică locală, proprietar al terenurilor evidențiate în titlu de proprietate, astfel că sumele acordate, urmare a imposibilități legale de a beneficia de valorificarea masei lemnoase, înlocuiesc prețul pe carte l-ar fi obținut, preț convertit în sumele compensatorii care au tot caracter de venituri publice ale autorității locale, astfel că devin aplicabile prevederilor art. 17 din Legea nr. 146/1997, care prevăd scutirea de taxe de timbru a acțiunilor având ca obiect astfel de venituri.

Competența de soluționare a cauzei aparține secției civile, obiectul acestei cauze constituindu-l pretenții ce reprezintă fructe civile ale unor imobile, ce atrage această competență. De altfel, inițial cererea a fost înregistrată le secția de contencios administrativ, de unde a fost transpusă la cea civilă, fără ca pârâtul să atace această soluție. Nu se justifică inadmisibilitatea acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, procedura de stabilire și acordare a acestor compensații neputând fi asimilată cu cea prevăzută de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Aprobarea decontului justificativ de către reprezentantul D.G.F.P. este prevăzută de Norma Metodologică și justifică prezența în proces a Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de această Direcție.

Pe fond, analizând cererea reclamantului în raport cu dispozițiile legale în materie și probele existente la dosar, prima instanță a reținut că reclamantul este proprietarul unei suprafețe de 7240 ha, 9200 mp teren cu vegetație forestieră din fondul forestier național (fila 16 Dosar inițial nr. 5023/62/2009).

Prin Decont Justificativ întocmit de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Brașov s-a stabilit în favoarea reclamantului o sumă de 1.800.537,6473 lei cu titlu de compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care acesta nu le recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice ce determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă (filele 12 - 13), după depunerea cererii din 11 iulie 2008 (fila 15). Art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, Codul silvic, prevede acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, sume ce se pun la dispoziția proprietarilor, conform art. 98 din același cod.

Din coroborarea prevederilor art. 99 alin. (1) cu cele ale art. 122 și 138 C. silvic, rezultă că la data promovării acțiunii erau în vigoare și aplicabile prevederile Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 1071 din 16 august 2006 pentru acordarea, utilizarea și controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora. Anexa 7 a acestor Norme reprezintă Decontul Justificativ privind acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea bunurilor pe care nu le recoltează proprietarii, datorită restricțiilor impuse prin amenajamentele silvice în pădurile cu funcții speciale de protecție, decontul depus de reclamant fiind întocmit în condițiile acestor norme.

De altfel, după promovarea acțiunii, legiuitorul a abrogat H.G. nr. 1071/2006 prin H.G. nr. 861/2009, dar inexistența acestor ultime norme nu poate fi reținută ca motiv întemeiat de refuz al plății compensațiilor stabilite în favoarea reclamantului, cum susține pârâtul. Art. 97 alin. (1) C. silvic prevede alocarea sumelor necesare plății acestor compensații de la buget, prin bugetul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, ceea ce justifică obligarea pârâtului Ministerul Mediului și Pădurilor la plata sumelor solicitate, dar și respingerea acțiunii față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov. În temeiul art. 247 C. proc.

civ., pârâtul a fost obligat și la plata cheltuielilor de judecată ale reclamantului, reprezentând onorariu apărător, însă, într-un cuantum redus față de cel solicitat, apreciindu-se că acesta este prea mare în raport cu complexitatea cauzei și nu se justifică. Împotriva hotărârii a declarat apel pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor, solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul respingerii acțiunii introductive. Motivele de apel au structurat următoarele critici: 1. Excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată, pârâtul criticând faptul că în mod greșit prima instanță a reținut incidența prevederilor art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, câtă vreme nu există certitudinea, în opinia sa, că sumele pretinse de reclamantă se fac venit la bugetul local al unității administrativ-teritoriale.

2. Excepția necompetenței materiale a secției civile a instanței de judecată, întrucât potrivit dispozițiilor art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, C. Silvic, ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, competența materială de soluționare a acțiunii revine instanței de contencios administrativ. Strâns legat de competența materială a instanței de contencios administrativ, se invocă inadmisibilitatea acțiunii, pentru lipsa procedurii prealabile, conform dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 544/2004. 3. Hotărârea este lipsită de suport legal, întrucât la adoptarea acesteia tribunalul a ignorat dispozițiile H.G. nr. 861/2009. Potrivit art. 6 din menționatul act normativ, formele de sprijin prevăzute de Legea nr. 46/2008 – C. Silvic, se vor finanța numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.

Cum o astfel de decizie a forului european nu a fost emisă, în opinia pârâtului dreptul reclamantului nu este exigibil, neexistând un temei legal cu privire la recunoașterea acestuia. Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Decizia civilă nr. 77/ Ap din 9 iunie 2011 a respins apelul pârâtului. Argumentele Curții au fost următoarele: 1. Pe excepția de netimbrare a acțiunii, instanța de apel a reținut caracterul de venituri publice a compensațiilor solicitate prin obiectul acțiunii, reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care reclamantul, în calitate de proprietar al fondului forestier, nu o poate exploata, sumele încasate cu acest titlu se încadrează veniturilor bugetului public al unității administrativ teritoriale, potrivit Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.

Drept consecință, despăgubirile solicitate, încadrându-se capitolului de venituri publice ale reclamantei, acțiunea este supusă prevederilor art. 17 din Legea nr. 146/1997, fiind scutită de plata taxei judiciare de timbru. 2. Nici critica purtând asupra excepției competenței materiale a instanței civile nu a fost acceptată, fiind vorba de competența funcțională a primei instanțe, organizată pe secții de specialitate, a cărei reglementare nu este de ordine publică. Natura despăgubirilor solicitate de reclamantă încadrează litigiul în categoria acțiunilor de drept comun, prin obiectul cererii de chemare în judecată fiind reclamate pretenții, fără a se invoca prevederile Legii nr. 544/2004 privind contenciosul administrativ.

3. Pe fondul litigiului, Curtea a reținut că adoptarea H.G. nr. 861/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale și pentru aprobarea Procedurii de realizare a serviciilor silvice și de efectuare a controalelor de fond, nu este de natură a schimba soluția pronunțată pe fondul raportului litigios. Dispozițiile art. 6 din menționata hotărâre de guvern dispun: „(1) Formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. a), la art. 97 alin. (1) lit. b) pentru persoane juridice și la art. 97 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 – C. silvic, cu modificările și completările ulterioare, se vor finanța numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.

(2) Toate formele de sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008, cu modificările și completările ulterioare, vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010 numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat." Pretențiile reclamantei privind despăgubirile se încadrează în art. 97 lit. b) din Legea nr. 46/2008 - acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă. Prevederile art. 6 ale H.G. nr. 861/2009 nu anulează acordarea compensațiilor, ci se referă doar la momentul la care acestea se acordă, după data de 1 ianuarie 2010, determinat de primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat, dispoziții care nu afectează temeinicia acțiunii reclamantului.

În conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată avansate de reclamant în apel, constând în onorariul de avocat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 4, 5 și 9 C. proc. civ. Reluând criticile formulate în apel, pârâtul a arătat că litigiul a fost instrumentat și soluționat de o instanță necompetentă material, întrucât cauza trebuia analizată în baza regulilor specifice contenciosului administrativ și nu în procedura dreptului civil. În strânsă legătură cu această critică pârâtul susține că nu a fost urmată procedura prealabilă, astfel încât acțiunea este inadmisibilă.

Se critică și faptul că în mod nelegal a fost respinsă excepția netimbrării acțiunii, întrucât nu sunt aplicabile dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997, simpla afirmație că sumele solicitate de Municipiul Săcele se fac venit la bugetul public al autorității nefiind suficientă pentru ca reclamantă să fie scutită de plata taxelor de timbru. Pârâtul a criticat și faptul că instanța de apel a ignorat H.G. 861/2009 prin care s-a abrogat H.G. nr. 1071/2006, iar în măsura în care Comisia Europeană nu va da o decizie favorabilă și va permite acordarea acestor ajutoare de stat pârâtul va fi pus în situația să încalce obligațiile impuse de Comisie, atrăgând consecințe păgubitoare pentru el și statul român.

Analiza instanței de recurs: I. Motivele de recurs reglementate de art. 304 pct. 4 și 5 C. proc. civ. au fost invocate numai formal nefiind dezvoltată nicio critică de natură a se subsuma ipotezelor pe care aceste motive le reglementează. Astfel, depășirea atribuțiilor „puterii judecătorești" motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., reprezintă o situație de natură a înfrânge principiul separației puterilor în stat și se concretizează într-o imixtiune a instanței de judecată în sfera activității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică. Potrivit dispoz.art. 304 pct. 5 C. proc. civ. se poate solicita casarea unei hotărâri judecătorești când instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. Or, recurenta nu a dezvoltat argumentele pentru care decizia atacată nu este legală în temeiul acestor motive de recurs, rezumându-se doar la a le menționa. II. Analizând criticile de nelegalitate a hotărârii în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține: Cu privire la critica vizând modul de soluționare a excepției de netimbrare, se constată că stabilirea taxelor de timbru este în sarcina instanțelor de fond, competente să soluționeze și cererea de reexaminare, cale de atac prevăzută de Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și că acest aspect nu mai poate face obiectul controlului de legalitate în recurs. Nu poate fi primită nici critica referitoare la modul de soluționare a excepției necompetenței materiale a instanței civile, întrucât natura litigiului nu îl poate încadra in dispozițiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

In acest context al analizei, instanța de apel a decis corect că nu este incidență cauzei excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004. Este însă fondată critica referitoare la necercetarea îndreptățirii reclamantei la pretențiile privind ajutorul compensatoriu prevăzut de Legea nr. 46/2008, din perspectiva contextului legislativ existent la data soluționării litigiului, prin raportare la art. 129 alin. (5) C. proc. civ. Așa cum au reținut instanțele de fond, reclamantul este proprietarul unei suprafețe de 9200 mp teren cu vegetație forestieră din fondul forestier național.

Potrivit dispozițiilor art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 – C. silvic proprietarii de păduri, în vederea îndeplinirii politicii forestiere naționale de gestionare durabilă a pădurilor și realizarea funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamentele silvice, au dreptul la acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită restricțiilor în recoltarea de masă lemnoasă. Prin decontul justificativ întocmit de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Brașov s-a stabilit în favoarea reclamantului suma de 1.800.537,6473 lei cu titlu de compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care acesta nu le recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice ce determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, în baza cererii nr. 5163 din 11 iulie 2008. Prin H.G.

nr. 1071/2006 au fost aprobate Normele metodologice pentru acordarea, utilizarea și controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora, act normativ în vigoare la data promovării acțiunii și care în anexa 7 prevedea decontul justificativ privind acordarea compensațiilor pentru bunurile pe care nu le recoltează proprietarii fondului forestier. Prin H.G. nr. 861 din 22 iulie 2009 publicată în M. Of., Partea I nr. 573 din 18 august 2009 s-a abrogat H.G. nr. 1071/2006 iar potrivit art. 6 alin. (1) s-a dispus că formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. a), la art. 97 alin. (1) lit. b) pentru persoane juridice și la art. 97 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 – C. silvic, cu modificările și completările ulterioare, se vor finanța numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.

Totodată, în alin. (2) al art. 6 din același act normativ se prevede că toate formele de sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008, cu modificările și completările ulterioare, vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010 numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat. Interpretând textul legal anterior menționat, instanța de apel a reținut că acesta se referă doar la momentul acordării compensațiilor, fără însă a anula dreptul la aceste compensații.

Nemulțumirea recurentului pe acest aspect, care critică faptul că instanța de apel interpretând greșit norma legală nu a constatat că prin hotărârea de guvern menționată se instituie o condiție imperativă fără îndeplinirea căreia ajutoarele prevăzute de Codul Silvic nu pot fi acordate, este fondată pentru următoarele considerente: Este adevărat că în temeiul legii s-a născut în patrimoniul reclamantului proprietar un drept de creanță care nu poate fi ignorat, dar, în aceeași măsură nu s-a lămurit dacă formalitățile procedurii de acordarea a compensațiilor solicitate au fost finalizate. Fiind vorba de un raport juridic în curs de desfășurare nu se poate ignora existența noului act normativ, respectiv H.G.

nr. 861/2009, norma juridică edictată de acesta fiind de imediată aplicare. În acest context al analizei, Înalta Curte reține că argumentele instanței de apel care nu au dat eficiență acestei apărări a pârâtului sunt eronate. În aceeași măsură, apărarea pârâtului că era necesar avizul Comisiei Europene pentru finalizarea demersurilor reclamantului în a obține compensațiile solicitate nu este suficientă în a respinge de plano acțiunea inițiată de acesta în valorificarea unui drept conferit de legea națională. Astfel, instanța de apel, în temeiul art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., urma a cerceta dacă pârâtul a inițiat demersurile pentru obținerea sumelor necesare acordării ajutoarelor destinate să faciliteze dezvoltarea anumitor regiuni economice, în baza Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene, ajutoare care includ categoria de compensații reclamate în prezenta cauză.

Totodată, instanța de apel trebuia să verifice îndeplinirea condițiilor prevăzute de H.G. nr. 861/2009, act normativ incident raportului juridic dedus judecății în temeiul principiului aplicabilității imediate a legii noi, respectiv dacă Comisia Europeană a considerat că ajutoarele de stat în domeniul forestier îndeplinesc condițiile pertinente din Liniile directoare comunitare în acord cu Regulamentul C.E. și a dat sau nu aviz favorabil acordării lor. Prin urmare, instanța de apel nu a procedat, în raport de această critică a pârâtului, la o cercetare integrală a cauzei, fiind necesare administrarea de noi probe. Cum omisiunea de examinare a acestor aspecte echivalează cu necercetarea fondului, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (5) C. proc.

civ., va admite recursul pârâtului, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel, urmând ca aceasta să verifice situația fondurilor necesare acordării compensațiilor solicitate de reclamant.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor împotriva Deciziei civile nr. 77/ Ap din 9 iunie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași Curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie 2012.