ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5077/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5077/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând

asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Reclamantul Municipiul

Săcele a chemat în judecată pe pârâtul M.A.P.D.R. și Ministerul Finanțelor

Publice, solicitând instanței obligarea acestora la plata sumei de 1.800.537,

6473 lei cu titlu de compensații, reprezentând contravaloarea produselor pe

care nu le recoltează de pe terenurile forestiere proprietatea sa, datorită

funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină

restricții în recoltarea de masă lemnoasă, cu cheltuieli de judecată.

Inițial,

cererea a fost înregistrată la secția comercială și de contencios administrativ

sub nr. 5023/62/Com/2009, fiind trimisă secției civile, prin încheierea din 29

iunie 2009.

Reclamantul

a susținut că a efectuat calculul acestei sume, la cererea Inspectoratului

Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Brașov, subordonat Ministerului

Mediului și Pădurilor, calcul verificat și aprobat, prin devizul justificativ,

de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov.

Cererea de

acordare a compensațiilor a fost respinsă, deși această sumă trebuia aprobată

potrivit legislației subsecvente Legii nr. 26/1996, respectiv Normele

metodologice din 16 august 2006, aprobate prin H.G. 1071/2006, întrucât Normele

metodologice de acordare a sumelor prevăzute de art. 98 din Legea nr. 46/2008

nu au fost aprobate în 90 zile de la intrarea în vigoare a C. civ., cum rezultă

din art. 99 și 138 al acestei legi.

În acest

sens s-a exprimat și M.A.P.D.R. în răspunsul din 02 iunie 2008 adresat

Primăriei Râșnov.

A

apreciat cererea scutită de taxe de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997,

sumele solicitate facându-se venit la bugetul public.

În drept,

cererea a fost motivată pe dispozițiile art. 97 lit. b), art. 98, 99 și 122,

138 din Legea nr. 46/2008, H.G. 1071/2006 și art. 274 C. proc. civ.

Pârâtul M.A.P.D.R.

s-a opus admiterii acțiunii, susținând că este nefondată și invocând excepțiile

netimbrării și inadmisibilității, pe motiv că nu a fost îndeplinită procedura

prealabilă.

A

susținut că acțiunea nu se încadrează în excepțiile prevăzute de art. 17 din

Legea nr. 146/1997 și trebuie timbrată conform art. 1 din această lege, fiind

formulată de o autoritate administrativ - teritorială, iar sumele solicitate se

fac venit la bugetul public al localității, ceea ce nu este de natură a

satisface cerința legii, apreciind că aceasta face vorbire de venituri la

bugetul de stat.

Totodată,

a susținut că reclamantul nu a respectat procedura prealabilă prevăzută de

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prevăzută de art. 7 ca o

condiție de admisibilitate a acțiunii, în termenele prevăzute de art. 11 din

lege, considerând ca inadmisibilă acțiunea pentru acest motiv.

A mai

invocat excepția de necompetență materială a secției civile, susținând

competența secției de contencios administrativ, reclamanta contestând un refuz

nejustificat ce-i vatămă interesul, care poate fi protejat doar pe această

cale, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

A susținut că

pretențiile reclamantului se întemeiază pe dispozițiile Legii nr. 46/2008 și H.G.

1071/2006, astfel că acțiunea se circumscrie ipotezei reglementate de art. 1 alin.

(8) teza finală și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Odată cu

reorganizarea sa, M.A.P.D.R. a devenit Ministerul Mediului și Pădurilor,

preluând toate drepturile și obligațiile celui dintâi, conform art. 3 din H.G.

1635/2009.

Pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a invocat

excepția lipsei calității sale procesuale pasive, sarcina plății sumelor

solicitate cu titlu de compensații aparținând autorității publice centrale care

răspunde de agricultură, conform Legii nr. 46/2008.

A

susținut că nu are nici o culpă în respingerea cererii reclamantului întrucât

nu există temei legal, nefiind aprobate Normele metodologice de acordare a

sumelor solicitate.

Aprobarea

decontului justificativ de către reprezentantul D.G.F.P. nu determină achitarea

sumelor de către Ministerul Finanțelor Publice, plata realizându-se din bugetul

autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, conform art. 97 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 146/2008.

În probațiune

s-au depus înscrisuri.

Investit

cu soluționarea cererii, Tribunalul Brașov, prin sentința civilă nr. 128/ S din

9 aprilie 2010,

a respins

excepțiile necompetenței materiale, a netimbrării acțiunii și a lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov.

A admis

în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul Municipiul Săcele, prin

Primar în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului și Pădurilor și

Ministerul Finanțelor Publice.

A obligat

pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor să achite reclamantului suma de

1.800.537,6473 lei cu titlu de compensații și 5.000 lei cu titlu de cheltuieli

de judecată.

A

respins aceeași acțiune în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov. Excepțiile

invocate de pârâți au fost respinse pentru următoarele considerente:

Reclamantul

este autoritate publică locală, proprietar al terenurilor evidențiate în titlu

de proprietate, astfel că sumele acordate, urmare a imposibilități legale de a

beneficia de valorificarea masei lemnoase, înlocuiesc prețul pe carte l-ar fi

obținut, preț convertit în sumele compensatorii care au tot caracter de

venituri publice ale autorității locale, astfel că devin aplicabile

prevederilor art. 17 din Legea nr. 146/1997, care prevăd scutirea de taxe de

timbru a acțiunilor având ca obiect astfel de venituri.

Competența

de soluționare a cauzei aparține secției civile, obiectul acestei cauze

constituindu-l pretenții ce reprezintă fructe civile ale unor imobile, ce

atrage această competență. De altfel, inițial cererea a fost înregistrată le

secția de contencios administrativ, de unde a fost transpusă la cea civilă,

fără ca pârâtul să atace această soluție.

Nu se

justifică inadmisibilitatea acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii

prealabile, procedura de stabilire și acordare a acestor compensații neputând

fi asimilată cu cea prevăzută de Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ.

Aprobarea

decontului justificativ de către reprezentantul D.G.F.P. este prevăzută de

Norma Metodologică și justifică prezența în proces a Ministerul Finanțelor

Publice, reprezentat de această Direcție.

Pe fond,

analizând cererea reclamantului în raport cu dispozițiile legale în materie și

probele existente la dosar, prima instanță a reținut că reclamantul este

proprietarul unei suprafețe de 7240 ha, 9200 mp teren cu vegetație forestieră

din fondul forestier național (fila 16 Dosar inițial nr. 5023/62/2009).

Prin Decont

Justificativ întocmit de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de

Vânătoare Brașov s-a stabilit în favoarea reclamantului o sumă de

1.800.537,6473 lei cu titlu de compensații reprezentând contravaloarea

produselor pe care acesta nu le recoltează datorită funcțiilor de protecție

stabilite prin amenajamente silvice ce determină restricții în recoltarea de

masă lemnoasă (filele 12 - 13), după depunerea cererii din 11 iulie 2008 (fila

15).

Art. 97

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, Codul silvic, prevede acordarea unor

compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le

recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente

silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, sume ce se

pun la dispoziția proprietarilor, conform art. 98 din același cod.

Din

coroborarea prevederilor art. 99 alin. (1) cu cele ale art. 122 și

138

C. silvic, rezultă că la data promovării acțiunii erau în vigoare și aplicabile

prevederile Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 1071 din 16 august

2006 pentru acordarea, utilizarea și controlul sumelor destinate proprietarilor

de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora.

Anexa 7 a

acestor Norme reprezintă Decontul Justificativ privind acordarea unor

compensații reprezentând contravaloarea bunurilor pe care nu le recoltează

proprietarii, datorită restricțiilor impuse prin amenajamentele silvice în

pădurile cu funcții speciale de protecție, decontul depus de reclamant fiind

întocmit în condițiile acestor norme.

De altfel,

după promovarea acțiunii, legiuitorul a abrogat H.G. nr. 1071/2006 prin H.G. nr.

861/2009, dar inexistența acestor ultime norme nu poate fi reținută ca motiv

întemeiat de refuz al plății compensațiilor stabilite în favoarea

reclamantului, cum susține pârâtul.

Art. 97 alin. (1)

C. silvic prevede alocarea sumelor necesare plății acestor compensații de la

buget, prin bugetul autorității publice

centrale care răspunde de

silvicultură, ceea ce justifică obligarea pârâtului Ministerul Mediului și

Pădurilor la plata sumelor solicitate, dar și respingerea acțiunii față de

pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice Brașov.

În

temeiul art. 247 C. proc. civ., pârâtul a fost obligat și la plata

cheltuielilor de judecată ale reclamantului, reprezentând onorariu apărător,

însă, într-un cuantum redus față de cel solicitat, apreciindu-se că acesta este

prea mare în raport cu complexitatea cauzei și nu se justifică.

Împotriva

hotărârii a declarat apel pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor, solicitând

modificarea în tot a acesteia, în sensul respingerii acțiunii introductive.

Motivele

de apel au structurat următoarele critici:

de netimbrare a cererii de chemare în judecată, pârâtul criticând faptul că în

mod greșit prima instanță a reținut incidența

prevederilor

art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de

timbru,

câtă vreme nu există certitudinea, în opinia sa, că sumele pretinse de

reclamantă se fac venit la bugetul local al unității administrativ-teritoriale.

necompetenței materiale a secției civile a instanței de judecată, întrucât

potrivit dispozițiilor art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, C. Silvic,

ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, competența materială de

soluționare a acțiunii revine instanței de contencios administrativ. Strâns

legat de competența materială a instanței de contencios administrativ, se invocă

inadmisibilitatea acțiunii, pentru lipsa procedurii prealabile, conform

dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 544/2004.

3.

Hotărârea este lipsită de suport legal, întrucât la adoptarea acesteia

tribunalul a ignorat dispozițiile H.G. nr. 861/2009.

Potrivit

art. 6 din menționatul act normativ, formele de sprijin prevăzute de Legea nr. 46/2008

– C. Silvic, se vor finanța numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei

Europene privind ajutoarele de stat. Cum o astfel de decizie a forului european

nu a fost emisă, în opinia pârâtului dreptul reclamantului nu este exigibil,

neexistând un temei legal cu privire la recunoașterea acestuia.

Curtea

de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de

conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Decizia civilă nr. 77/ Ap din 9

iunie 2011

a respins

apelul pârâtului.

Argumentele

Curții au fost următoarele:

excepția de netimbrare a acțiunii, instanța de apel a reținut caracterul de

venituri publice a compensațiilor solicitate prin obiectul acțiunii,

reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care reclamantul, în calitate de

proprietar al fondului forestier, nu o poate exploata, sumele încasate cu acest

titlu se încadrează veniturilor bugetului public al unității administrativ

teritoriale, potrivit Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.

Drept

consecință, despăgubirile solicitate, încadrându-se capitolului de venituri

publice ale reclamantei, acțiunea este supusă prevederilor art. 17 din Legea nr.

146/1997, fiind scutită de plata taxei judiciare de timbru.

critica purtând asupra excepției competenței materiale a instanței civile nu a

fost acceptată, fiind vorba de competența funcțională a primei instanțe,

organizată pe secții de specialitate, a cărei reglementare nu este de ordine

publică.

Natura

despăgubirilor solicitate de reclamantă încadrează litigiul în categoria

acțiunilor de drept comun, prin obiectul cererii de chemare în judecată fiind

reclamate pretenții, fără a se invoca prevederile Legii nr. 544/2004 privind

contenciosul administrativ.

fondul litigiului, Curtea a reținut că adoptarea H.G. nr. 861/2009 pentru

aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor

anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată

a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a

unităților administrativ-teritoriale și pentru aprobarea Procedurii de

realizare a serviciilor silvice și de efectuare a controalelor de fond, nu este

de natură a schimba soluția pronunțată pe fondul raportului litigios.

Dispozițiile

art. 6 din menționata hotărâre de guvern dispun:

„(1)

Formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. a), la art. 97 alin. (1)

lit. b) pentru persoane juridice și la art. 97 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008

– C. silvic, cu modificările și completările ulterioare, se vor finanța numai

după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de

stat.

(2)

Toate formele de sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008, cu modificările și

completările ulterioare, vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010 numai

după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de

stat."

Pretențiile

reclamantei privind despăgubirile se încadrează în art. 97 lit. b) din Legea nr.

46/2008 - acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea produselor pe

care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite

prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă

lemnoasă.

Prevederile

art. 6 ale H.G. nr. 861/2009 nu anulează acordarea compensațiilor, ci se referă

doar la momentul la care acestea se acordă, după data de 1 ianuarie 2010,

determinat de primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind

ajutoarele de stat, dispoziții care nu afectează temeinicia acțiunii

reclamantului.

În conformitate

cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., pârâtul a fost obligat la plata

cheltuielilor de judecată avansate de reclamant în apel, constând în onorariul

de avocat.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor în

temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 4, 5 și 9 C. proc. civ.

Reluând

criticile formulate în apel, pârâtul a arătat că litigiul a fost instrumentat

și soluționat de o instanță necompetentă material, întrucât cauza trebuia

analizată în baza regulilor specifice contenciosului administrativ și nu în

procedura dreptului civil.

În strânsă

legătură cu această critică pârâtul susține că nu a fost urmată procedura

prealabilă, astfel încât acțiunea este inadmisibilă.

Se

critică și faptul că în mod nelegal a fost respinsă excepția netimbrării

acțiunii, întrucât nu sunt aplicabile dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997,

simpla afirmație că sumele solicitate de Municipiul Săcele se fac venit la

bugetul public al autorității nefiind suficientă pentru ca reclamantă să fie

scutită de plata taxelor de timbru.

Pârâtul

a criticat și faptul că instanța de apel a ignorat H.G. 861/2009 prin care s-a

abrogat H.G. nr. 1071/2006, iar în măsura în care Comisia Europeană nu va da o

decizie favorabilă și va permite acordarea acestor ajutoare de stat pârâtul va

fi pus în situația să încalce obligațiile impuse de Comisie, atrăgând

consecințe păgubitoare pentru el și statul român.

Analiza

instanței de recurs:

I. Motivele

de recurs reglementate de art. 304 pct. 4 și 5 C. proc. civ. au fost invocate

numai formal nefiind dezvoltată nicio critică de natură a se subsuma ipotezelor

pe care aceste motive le reglementează.

Astfel,

depășirea atribuțiilor „puterii judecătorești" motiv de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 4 C. proc. civ., reprezintă o situație de natură a înfrânge

principiul separației puterilor în stat și se concretizează într-o imixtiune a

instanței de judecată în sfera activității executive sau legislative, așa cum a

fost consacrată de Constituție sau de o lege organică.

Potrivit

dispoz.art. 304 pct. 5 C. proc. civ. se poate solicita casarea unei hotărâri

judecătorești când instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub

sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Or,

recurenta nu a dezvoltat argumentele pentru care decizia atacată nu este legală

în temeiul acestor motive de recurs, rezumându-se doar la a le menționa.

II. Analizând

criticile de nelegalitate a hotărârii în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta

Curte reține:

Cu

privire la critica vizând modul de soluționare a excepției de netimbrare, se

constată că stabilirea taxelor de timbru este în sarcina instanțelor de fond,

competente să soluționeze și cererea de reexaminare, cale de atac prevăzută de

Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și că acest aspect nu mai

poate face obiectul controlului de legalitate în recurs.

Nu poate fi

primită nici critica referitoare la modul de soluționare a excepției

necompetenței materiale a instanței civile, întrucât natura litigiului nu îl

poate încadra in dispozițiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul

administrativ. In acest context al analizei, instanța de apel a decis corect că

nu este incidență cauzei excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa

procedurii prealabile în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Este

însă fondată critica referitoare la necercetarea îndreptățirii reclamantei la

pretențiile privind ajutorul compensatoriu prevăzut de Legea nr. 46/2008, din

perspectiva contextului legislativ existent la data soluționării litigiului,

prin raportare la art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Așa cum

au reținut instanțele de fond, reclamantul este proprietarul unei suprafețe de

9200 mp teren cu vegetație forestieră din fondul forestier național.

Potrivit

dispozițiilor art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 – C. silvic

proprietarii de păduri, în vederea îndeplinirii politicii forestiere naționale

de gestionare durabilă a pădurilor și realizarea

funcțiilor

de protecție stabilite prin amenajamentele silvice, au dreptul la acordarea

unor compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu

le recoltează datorită restricțiilor în recoltarea de masă lemnoasă.

Prin

decontul justificativ întocmit de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și

de Vânătoare Brașov s-a stabilit în favoarea reclamantului suma de

1.800.537,6473 lei cu titlu de compensații reprezentând contravaloarea

produselor pe care acesta nu le recoltează datorită funcțiilor de protecție

stabilite prin amenajamente silvice ce determină restricții în recoltarea de

masă lemnoasă, în baza cererii nr. 5163 din 11 iulie 2008.

Prin H.G.

nr. 1071/2006 au fost aprobate Normele metodologice pentru acordarea,

utilizarea și controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru

gestionarea durabilă a acestora, act normativ în vigoare la data promovării

acțiunii și care în anexa 7 prevedea decontul justificativ privind acordarea

compensațiilor pentru bunurile pe care nu le recoltează proprietarii fondului

forestier.

Prin H.G. nr. 861

din 22 iulie 2009 publicată în M. Of., Partea I nr. 573 din 18 august 2009 s-a

abrogat H.G. nr. 1071/2006 iar potrivit art. 6 alin. (1) s-a dispus că formele

de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. a), la art. 97 alin. (1) lit. b)

pentru persoane juridice și la art. 97 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 –

C. silvic, cu modificările și completările ulterioare, se vor finanța numai

după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de

stat.

Totodată,

în alin. (2) al art. 6 din același act normativ se prevede că toate formele de

sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008, cu modificările și completările

ulterioare, vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010 numai după primirea

deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.

Interpretând

textul legal anterior menționat, instanța de apel a reținut că acesta se referă

doar la momentul acordării compensațiilor, fără însă a anula dreptul la aceste

compensații.

Nemulțumirea

recurentului pe acest aspect, care critică faptul că instanța de apel

interpretând greșit norma legală nu a constatat că prin hotărârea de guvern

menționată se instituie o condiție imperativă fără îndeplinirea căreia

ajutoarele prevăzute de Codul Silvic nu pot fi acordate, este fondată pentru

următoarele considerente:

Este

adevărat că în temeiul legii s-a născut în patrimoniul reclamantului proprietar

un drept de creanță care nu poate fi ignorat, dar, în aceeași măsură nu s-a

lămurit dacă formalitățile procedurii de acordarea a compensațiilor solicitate

au fost finalizate.

Fiind

vorba de un raport juridic în curs de desfășurare nu se poate ignora existența

noului act normativ, respectiv H.G. nr. 861/2009, norma juridică edictată de

acesta fiind de imediată aplicare.

În acest

context al analizei, Înalta Curte reține că argumentele instanței de apel care

nu au dat eficiență acestei apărări a pârâtului sunt eronate.

În aceeași

măsură, apărarea pârâtului că era necesar avizul Comisiei Europene pentru

finalizarea demersurilor reclamantului în a obține compensațiile solicitate nu

este suficientă în a respinge de plano acțiunea inițiată de acesta în

valorificarea unui drept conferit de legea națională.

Astfel,

instanța de apel, în temeiul art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., urma a

cerceta dacă pârâtul a inițiat demersurile pentru obținerea sumelor necesare

acordării ajutoarelor destinate să faciliteze dezvoltarea anumitor regiuni

economice, în baza Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene, ajutoare

care includ categoria de compensații reclamate în prezenta cauză.

Totodată,

instanța de apel trebuia să verifice îndeplinirea condițiilor prevăzute de H.G.

nr. 861/2009, act normativ incident raportului juridic dedus judecății în

temeiul principiului aplicabilității imediate a legii noi, respectiv dacă

Comisia Europeană a considerat că ajutoarele de stat în domeniul forestier

îndeplinesc condițiile pertinente din Liniile directoare comunitare în acord cu

Regulamentul C.E. și a dat sau nu aviz favorabil acordării lor.

Prin

urmare, instanța de apel nu a procedat, în raport de această critică a

pârâtului, la o cercetare integrală a cauzei, fiind necesare administrarea de

noi probe.

Cum

omisiunea de examinare a acestor aspecte echivalează cu necercetarea fondului, Înalta

Curte, în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ., va admite recursul pârâtului,

va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte

de apel, urmând ca aceasta să verifice situația fondurilor necesare acordării

compensațiilor solicitate de reclamant.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor împotriva Deciziei

civile nr. 77/ Ap din 9 iunie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări

sociale.

Casează

decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași Curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

29 iunie 2012.