ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2787/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2787/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

Sentința civilă nr. 128/S din 19 aprilie 2010 Tribunalul Brașov a respins

excepțiile necompetenței materiale, netimbrării acțiunii și lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția

Generală a Finanțelor Publice Brașov. A admis în parte acțiunea civilă

formulată de reclamantul Municipiul Săcele, prin Primar, în contradictoriu cu

pârâții Ministerul Mediului și Pădurilor și Ministerul Finanțelor Publice prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov și, în consecință: A obligat

pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor să achite reclamantului suma de

1.800.537,6473 lei cu titlu de compensații și 5.000 lei cu titlu de cheltuieli

de judecată. A respins aceeași acțiune în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov.

Pentru a pronunța

această sentință instanța a reținut următoarele:

Reclamantul este

proprietar asupra unei suprafețe de 7240 ha 9200 mp teren cu vegetație

forestieră din fondul forestier național.

Prin Decont

Justificativ întocmit de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de

Vânătoare Brașov, s-a stabilit în favoarea reclamantului o sumă de 1.800.537,

6473 lei cu titlu de compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care

acesta nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin

amenajamente silvice ce determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă,

după depunerea cererii în 11 iulie 2008.

Art. 97 alin. (1)

lit. b) din Legea 46/2008 - C. silvic prevede acordarea unor compensații

reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează,

datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care

determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, sume ce se pun la

dispoziția proprietarilor, conform art. 98 din același cod.

Din coroborarea

prevederilor art. 99 alin. (1) cu cele ale art. 122 și 138 C. silvic, rezultă

că la data promovării acțiunii erau în vigoare și aplicabile prevederile

Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 1071 din 16 august 2006 pentru

acordarea, utilizarea și controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri

pentru gestionarea durabilă a acestora.

Anexa 7 a acestor

Norme reprezinte Decontul Justificativ privind acordarea unor compensații

reprezentând contravaloarea bunurilor pe care nu le recoltează proprietarii,

datorită restricțiilor impuse prin amenajamentele silvice în pădurile cu

funcții speciale de protecție, decontul depus de reclamant fiind întocmit în

condițiile acestor norme .

De altfel, după

promovarea acțiunii, legiuitorul a abrogat H.G. nr. 1071/2006 prin H.G.

861/2009, inexistența acestor ultime norme nu poate fi reținută ca motiv

întemeiat de refuz al plății compensațiilor stabilite în favoarea

reclamantului, cum susține pârâtul.

Art. 97 alin. (1) C.

silvic prevede alocarea sumelor necesare plății acestor compensații de la

buget, prin bugetul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură,

ceea ce justifică obligarea pârâtului Ministerul Mediului și Pădurilor la plata

sumelor solicitate, dar și respingerea acțiunii față de pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov.

Prin Decizia civilă

numărul 77/Ap din 9 iunie 2011, Curtea de Apel Brașov a respins apelul declarat

de pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor împotriva Sentinței civile nr.

128/S din 19 aprilie 2010 a Tribunalului Brașov, care a fost păstrată. A fost

obligat pârâtul să plătească reclamantului Municipiul Săcele suma de 10.000 lei

cheltuieli de judecată în apel.

Prin Decizia nr. 5077

din 29 iunie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

declarat de pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor împotriva Deciziei civile

nr. 77/Ap din 9 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, care a fost

casată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În vederea

rejudecării apelului, instanța de recurs a dat următoarele îndrumări:

va cerceta dacă pârâtul a inițiat demersurile pentru obținerea sumelor necesare

acordării ajutoarelor destinate să faciliteze dezvoltarea anumitor regiuni

economice, care fac obiectul cauzei;

condițiilor prevăzute de H.G. nr. 861/2009, respectiv dacă Comisia Europeană a

considerat că ajutoarele de stat în domeniul forestier îndeplinesc condițiile

pertinente din Liniile directoare comunitare în acord cu Regulamentul CE și a

dat aviz favorabil acordării lor.

Totodată, Înalta

Curte de Casație și Justiție a stabilit legea aplicabilă raportului juridic

dedus judecății, respectiv H.G. nr. 861/2009, în temeiul principiului

aplicabilității imediate a legii noi.

Prin Decizia civilă

nr. 14/Ap din 20 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și

asigurări sociale, reținând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 6

din H.G. 861/2009, instanța a admis apelul declarat de apelantul pârât

Ministerul Mediului și Pădurilor împotriva Sentinței civile nr. 128/S din 19

aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Brașov, care a fost schimbată în parte în

sensul că a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de

reclamantul Municipiul Săcele, prin primar, în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Mediului și Pădurilor. Au fost păstrate dispozițiile privind

respingerea excepțiilor necompetenței materiale, netimbrării acțiunii, lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și

privind respingerea acțiunii în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice.

În motivare, Curtea a

reținut că, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare,

hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și

asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii

fondului.

Temeiul de drept al

acordării compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care

proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin

amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă,

îl constituie dispozițiile art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - C.

silvic.

În vederea acordării

compensațiilor pentru produsele nerecoltate de pe terenurile forestiere

proprietatea sa, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente

silvice, reclamantul Municipiul Săcele a inițiat demersurile necesare în

conformitate cu dispozițiile în vigoare la acea dată, H.G. nr. 1071/2006

privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea și

controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea

durabilă a acestora, conform înscrisurilor depuse în primul dosar al instanței

de fond.

Reclamantul a depus

la dosar calculul compensațiilor solicitate, efectuat de Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Inspectoratului Teritorial de Regim

Silvic și de Vânătoare Brașov, avizat de Direcția Generală a Finanțelor Publice

Brașov, potrivit art. 97 din Legea nr. 46/2008.

Documentația depusă

de Primăria Săcele a fost restituită Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic

și de Vânătoare Brașov de către Ministerul Agriculturi, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale cu mențiunea inexistenței unui temei legal pentru acordarea

acestor compensații menționându-se că pentru acordarea acestor compensații a

fost elaborat proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea normelor

metodologice de acordare, utilizare și control a sumelor destinate

proprietarilor de păduri, care se află în procedura de avizare, conform art. 99

din Legea nr. 46/2008.

Ca urmare, instanța a

reținut că reclamantul a inițiat demersurile pentru obținerea sumelor necesare

acordării ajutoarelor destinate să faciliteze dezvoltarea anumitor regiuni

economice, în baza H.G. nr. 1071/2006 privind aprobarea Normelor metodologice

pentru acordarea, utilizarea și controlul sumelor destinate proprietarilor de

păduri pentru gestionarea durabilă a acestora, însă acestea nu au fost

finalizate întrucât Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a

restituit Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Brașov

documentația, motivat de lipsa temeiului legal pentru acordarea compensațiilor

și de faptul că Hotărârea de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice de

acordare, utilizare și control a sumelor destinate proprietarilor de păduri nu

fusese încă adoptată.

În vederea armonizării

legislației României cu legislația europeană, a fost adoptată H.G. nr. 861/2009

pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control al

sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate

privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și

privată a unităților administrativ-teritoriale și pentru aprobarea procedurii

de realizare a serviciilor silvice și de efectuare a controalelor de fond.

Potrivit art. 6 din

H.G. nr. 861/2009 "(1) Formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (1)

lit. a), la art. 97 alin. (1) lit. b) pentru persoane juridice și la art. 97

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 - C. silvic, cu modificările și

completările ulterioare, se vor finanța numai după primirea deciziei favorabile

a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.

(2) Toate formele de

sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008, cu modificările și completările

ulterioare, vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010 numai după primirea

deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat."

Prin Decizia

C(2012)5166 final/19.07.2012 Comisia Europeană a acordat avizul favorabil

pentru ajutoarele prevăzute în cadrul schemei notificate de autoritățile române

numai pentru suprafețele forestiere aflate în proprietatea persoanelor fizice

și juridice care aveau funcție de protecție de tip T1 sau T2 situate în

întregime în Zona Natura 2000.

Potrivit art. 7 din

această decizie, avizul Comisiei Europene nu vizează compensațiile ce se acordă

entităților administrativ-teritoriale și nu privește suprafețele forestiere

care nu sunt situate într-o zonă Natura 2000.

În același sens art.

13 din decizia Comisiei Europene menționează că autoritățile române au decis

plasarea în cadrul unei "scheme de minimis" în conformitate cu

dispozițiile Regulamentului CE 1998/2006 al Comisiei a ajutoarelor ce vor fi

acordate entităților administrativ teritoriale și cele pentru suprafețele

forestiere care nu sunt situate într-o zonă Natura 2000. Art. 13 menționează

expres: "Prin urmare, aceste ajutoare nu fac obiectul prezentei

decizii."

Plasarea ajutoarelor

ce se vor acorda entităților administrativ-teritoriale în cadrul schemei de

minimis este în conformitate cu dispozițiile Regulamentului CE nr. 1998/2006 al

Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea art. 87, 88 din tratat,

devenite art. 107 și 108 din TFUE, astfel cum rezultă din art. 7 al aceleiași

decizii.

Liniile directoare

comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier

2007/2013 prevăd la pct. 16 că ajutoarele trebuie să aibă un caracter

stimulativ, cu excepția ajutoarelor compensatorii, cum este cazul celor din

prezenta cauză, potrivit art. 18 din decizia Comisiei Europene.

Plățile Natura 2000

au fost avizate prin Decizia nr. C(2012)5166 final din 19 iulie 2012 pentru

sectorul forestier, conform art. 46 din Regulamentul CE nr. 1698/2005, care

prevede acordarea de ajutoare persoanelor fizice sau asociațiilor care au

păduri în proprietate pentru a compensa pierderile de venituri suferite având în

vedere restricțiile la utilizarea pădurilor rezultate în urma aplicării

Directivelor 79/409/CEE și 92/43/CEE.

Ca urmare, a

includerii ajutoarelor ce se acordă unităților administrativ-teritoriale în

cadrul schemei de minimis, Ministerul Mediului a inițiat un proiect legislativ

privind ajutoarele de minimis, care însă nu a fost publicat în M. Of. în lipsa

avizelor necesare, conform notei de ședință depusă la dosar în apel.

Astfel, instanța a

reținut că art. 6 din H.G. nr. 861/2009 condiționează finanțarea compensațiilor

de avizul favorabil al Comisiei Europene, însă acest aviz nu a fost acordat

pentru compensațiile solicitate de entitățile administrativ-teritoriale și nici

pentru suprafețele forestiere care nu sunt situate într-o zonă Natura 2000.

Curtea a reținut că,

prin nota de ședință depusă în apel la data de 28 august 2013 reclamantul

Municipiul Săcele a arătat că suprafețele forestiere pentru care solicită

acordarea compensațiilor se află doar în parte în Rețeaua Natura 2000, și că

acestea trebuie acordate în baza art. 97 alin. (1) lit. b) din C. silvic și

H.G. nr. 1071/2006, în vigoare la data formulării cererii, care nu condiționau

acordarea sumelor de avizul Comisiei Europene însă această susținere este

greșită și contravine statuărilor instanței de casare, potrivit cărora actul

normativ incident raportului juridic dedus judecății este H.G. nr. 861/2009,

potrivit cu care formele de sprijin prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 46/2008 - C. silvic se vor finanța numai după primirea deciziei

favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.

Împotriva Deciziei

civile nr. 14/Ap din 20 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov,

secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și

asigurări sociale, au declarat recurs, recurentul-pârât Ministerul Mediului și

Schimbările Climatice (fostă Ministerul Mediului și Pădurilor București) și

recurentul-reclamant Municipiul Săcele prin primar.

În susținerea

recursului propriu, recurentul-reclamant Municipiul Săcele prin Primar

consideră că sunt întrunite condițiile art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant

critică faptul că instanța de apel a interpretat prevederile art. 6 din H.G.

nr. 861/2009 în sensul că, compensațiile nu pot fi acordate până la obținerea

unei decizii favorabile din partea Comisiei Europene.

Arată recurentul că,

în conformitate cu art. 13 din Avizul nr. C(2012) 5166 final și art. 6

corespondența anterioară emiterii acestuia, intitulată fax către reprezentanța

permanentă a României din 17 octombrie 2011, rezultă cu claritate ca niciodată

nu se va acorda un aviz favorabil în ceea ce privește unitățile

administrativ-teritoriale, cum este cazul Municipiului Săcele, pentru că

unitățile respective nu figurează printre beneficiarii prevăzuți la art. 46 din

Regulamentul CE nr. 1698/2005. Prin urmare, potrivit interpretării logice a

art. 6 din H.G. nr. 861/2009 nu se poate stabili că, de vreme ce avizul este

negativ, obligația de plată nu trebuie respectată, iar proprietarul ar trebui să

mai aștepte deși este evident că un aviz favorabil nu va putea fi obținut

întrucât nu este îndeplinită o condiție de fond esențială pentru ca suma să fie

acordată de către Comisia Europeană sub forma ajutoarelor de stat. Textul art.

6 din H.G. nr. 861/2009 se referă însă la obținerea deciziei favorabile și nu a

unei decizii favorabile așa cum greșit a interpretat Curtea de Apel.

Municipiul Săcele a

formulat acțiunea în temeiul art. 97 alin. (1) lit. b) C. silvic la o dată la

care nu intrase în vigoare H.G. nr. 861/2009 prin care s-a suspendat plata

compensațiilor și s-a stabilit o nouă tehnologie de calcul a acestora. Potrivit

art. 99 coroborat cu art. 138 C. silvic normele metodologice de acordare a

acestor sume trebuiau aprobate în termen de 90 de zile de la intrarea în

vigoare a codului silvic, în caz contrar aplicându-se legislația subsecventă

vechiului C. silvic, respectiv H.G. nr. 1071/2006. În temeiul acestor

reglementări Ministerul Mediului și Pădurilor a fost acela care a solicitat

efectuarea calcului în vedere acordării compensațiilor și care a arătat expres

că există temei legal pentru acordarea acestora. Prin ITRSV, reprezentantul în

teritoriu al Ministerul Mediului și Pădurilor s-au făcut demersurile necesare

în vederea avizării decontului justificativ de către Ministerul Finanțelor

publice, avizul favorabil aflându-se la dosar. În aceste condiții nu se punea

decât problema plății sumei datorate atâta timp cât sunt aplicabile prevederile

H.G. nr. 861/2009 și, prin urmare, plățile urmează să se facă numai după

obținerea avizului favorabil din partea Comisiei Europene. Acest aviz este

nefavorabil și mai mult decât atât stabilește că unitățile

administrativ-teritoriale nu pot fi beneficiare ale ajutorului de stat.

Apreciază recurentul

că art. 6 al H.G. nr. 861/2006 a devenit inaplicabil întrucât realizarea

dreptului în temeiul acestora a căpătat un caracter iluzoriu ceea ce nu

înseamnă că și prevederile art. 97 alin. (1) lit. b) C. silvic au devenit

inaplicabile. În noua situație creată prin emiterea Avizului nr. C (2012)5166

final al Comisiei Europene, susține recurentul că, a aprecia acțiunea de față

ca inadmisibilă pentru că nu îndeplinește o condiție care nu poate fi

îndeplinită decât dacă s-ar modifica regulamentul CE, ar reprezenta o îngrădire

a accesului liber la justiție garantat de art. 6 al Convenției Europene a

Drepturilor Omului. Art. 97 alin. (1) lit. b) C. silvic reprezintă un caz

particular al reglementării cu caracter general cuprinsă în art. 44 alin. (1)

din Constituția României și art. 1 al Protocolului 1 Convenției Europene a

Drepturilor Omului, stabilind că limitarea dreptului de proprietate, în cazul

de față prin interzicerea dreptului de a culege fructele bunului imobil trebuie

să fie compensată prin acordarea de despăgubiri.

Recurentul-reclamant

mai susține că instanța de apel, în condițiile în care Ministerul Mediului a

achitat de bună voie suma solicitată, fără a fi supus vreunei executări silite,

ar fi trebuit să constate că apelul a rămas fără obiect întrucât raportul

juridic s-a stins prin plată, aceasta reprezentând o recunoaștere a datoriei

din partea intimatului, astfel încât discuția privind admisibilitatea cererii

are un caracter pur teoretic, neexistând o cauză reală a formulării cererii de

apel.

Printr-o altă critică

se învederează faptul Ministerul Finanțelor Publice nu a fost legal citat în

cauză, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. raportat la

art. 85 și 91, întrucât pe dovezile de îndeplinire a procedurii de citare

existente la dosar nu se menționează calitatea persoanei care a primit citația.

Prin recursul

propriu,recurentul-pârât Ministerul Mediului și Schimbările Climatice (fostă

Ministerul Mediului și Pădurilor București), solicită admiterea recursului și

schimbarea doar în parte a deciziei în sensul admiterii și excepției

necompetenței materiale și a netimbrării acțiunii, sens în care invocă

incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.

În dezvoltarea

criticilor se arată că litigiul a fost instrumentat și soluționat de o instanță

necompetentă material, litigiul de față fiind soluționat de o instanță civilă

deși competentă material este instanța de contencios administrativ. În

susținerea acestei teze recurentul-pârât precizează dispozițiile art. 8 din

Legea nr. 554/2004 care prevede expres situațiile în care obiectul acțiunii

este reprezentat de solicitarea de despăgubiri, în condițiile unui refuz din

partea autorității administrative. Acest lucru rezultă cu claritate și din

coroborarea revederilor art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 cu cele

ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554 /2004 precum și cele ale art. 3 alin.

(3) C. proc. civ., prin urmare, instrumentarea și administrarea întregului

probatoriu s-a făcut de către un judecător necompetent atât material cât și

funcțional, cu încălcarea art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Prin cea de a doua

critică se arată că în mod nelegal a fost respinsă excepția netimbrării

acțiunii apreciindu-se greșit că acțiunea promovată de recurentul reclamant nu

este supusă timbrajului în temeiul art. 17 din Legea nr. 146/1997. Or, în cauză

nu este aplicabilă excepția stabilită de prevederile legale menționate întrucât

din lectura textului de lege rezultă condiția esențială pentru ca persoanele

enumerate să beneficieze de excepția netimbrării și anume aceea ca obiectul

cererii adresate instanței de judecată să-l reprezinte venituri publice. Or,

simpla afirmație a recurentului reclamant că sumele solicitate se fac venit la

bugetul public al autorității nu este suficientă fără existența unor dovezi în

acest sens.

Înalta Curte,

examinând cererile de recurs din perspectiva criticilor invocate, constată că

recursurile nu sunt fondate pentru considerentele ce succed.

În ceea ce privește

recursul recurentului-reclamant Municipiul Săcele prin Primar, Înalta Curte

reține următoarele aspecte:

Recurentul-reclamant

a invocat incidența motivelor de recurs reglementate de art. 304 pct. 5, 8 și 9

C. proc. civ.

Motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat în situația când,

instanța, interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Se constată că acest motiv

de recurs a fost invocat doar formal de către recurentul reclamant, nefiind

dezvoltată nicio critică de natură a se subsuma ipotezelor pe care acest motiv

le reglementează.

Motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reglementează situația când hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii.

Din perspectiva

acestui motiv de recurs recurentul reclamant a arătat că instanța de apel a

interpretat greșit prevederile art. 6 din H.G. nr. 861/2009 în sensul că,

compensațiile, nu pot fi acordate până la obținerea unei decizii favorabile din

partea Comisiei Europene, iar pe de altă parte, pentru că acest act normativ nu

este aplicabil în cauză întrucât nu era în vigoare la data introducerii

acțiunii.

În ceea ce privește

această critică, Înalta Curte, reține că decizia atacată a fost pronunțată ca

urmare a rejudecării apelului în urma admiterii recursului Ministerului

Mediului și Pădurilor prin Decizia nr. 5077 din 29 iunie 2012 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin această decizie s-a statuat cu

caracter irevocabil asupra legii aplicabile raportului juridic dedus judecății,

respectiv H.G. nr. 861/2009, astfel încât reiterarea criticilor care privesc

acest aspect nu poate fi primită.

Se mai reține că,

deși recurentul reclamant susține interpretarea greșită a legii de către

instanță, acesta confirmă totodată că unitățile administrativ teritoriale, cum

este și cazul acestuia, nu vor primi aviz favorabil pentru că unitățile

respective nu figurează printre beneficiarii prevăzuți la art. 46 din

Regulamentul CE nr. 1698/2005, aceasta fiind o condiție esențială. Astfel,

susținerile recurentului sunt contradictorii pe acest aspect vădind

neînțelegerea cadrului legal și procesual adecvat aplicabil pretențiilor deduse

judecății.

În ceea ce privește

verificarea îndeplinirii condițiilor de solicitare a compensațiilor de către

recurent, instanța constată că, în conformitate cu art. 6. al H.G. nr.

861/2009, formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. a), la art. 97

alin. (1) lit. b) pentru persoane juridice și la art. 97 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 46/2008 - C. silvic, cu modificările și completările ulterioare, se

vor finanța numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind

ajutoarele de stat.

Se reține astfel că,

pentru a beneficia de compensațiile solicitate, legea instituie o condiție

imperativă și anume primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind

ajutoarele de stat, or acest aviz nu a fost acordat pentru compensațiile

solicitate de entitățile administrativ-teritoriale și nici pentru suprafețele

forestiere care nu sunt situate într-o zonă Natura 2000, în această situație

aflându-se recurentul-reclamant.

Susținerea

recurentului reclamant potrivit căruia actul normativ incident raportului

juridic dedus judecății este art. 97 alin. (1) lit. b) C. silvic și H.G. nr.

1071/2006, în vigoare la data formulării cererii, care nu condiționa acordarea

sumelor de avizul Comisiei Europene H.G. nr. 861/2009, este greșită și

contravine statuărilor instanței de casare, potrivit cu care formele de sprijin

prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - C. silvic se vor

finanța numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind

ajutoarele de stat.

Nu este fondată nici

critica prin care recurentul reclamant susține că instanța de apel, în condițiile

în care Ministerul Mediului a achitat de bună voie suma solicitată, fără a fi

supus vreunei executări silite, ar fi trebuit să constate că apelul a rămas

fără obiect întrucât raportul juridic s-a stins prin plată, aceasta

reprezentând o recunoaștere a datoriei din partea intimatului, astfel încât

discuția privind admisibilitatea cererii are un caracter pur teoretic,

neexistând o cauză reală a formulării cererii de apel.

Înalta Curte, reține

că, pe de o parte, instanța este obligată să se pronunțe în limitele

învestirii, iar pe de altă parte, în cauză, instanța de apel a rejudecat apelul

în limitele casării, aceasta fiind obligată să țină cont de dispozițiile art.

315 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care, în caz de casare,

hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și

asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii

fondului.

Critica prin care se

învederează faptul Ministerul Finanțelor Publice nu a fost legal citat în

cauză, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. raportat la

art. 85 și 91, nu poate fi primită deoarece neregularitatea actului de

procedură putea fi invocată numai de către pârâtă, în condițiile prevăzute de

art. 108 alin. (2) C. proc. civ. Invocarea unui viciu privind citarea unei

părți din proces nu este o neregularitate procedurală de ordine publică, ea

putând fi pusă în discuție numai de către partea care avea interes să o invoce.

Or, în cauză partea interesată, respectiv Ministerul Finanțelor Publice nu a

înțeles să formuleze recurs prin care să învedereze vreo neregularitate

procedurală.

În ceea ce privește

recursul recurentului-pârât Ministerul Mediului și Schimbările Climatice (fostă

Ministerul Mediului și Pădurilor București), Înalta Curte reține următoarele

aspecte:

Recurentul-pârât a

solicitat admiterea excepției necompetenței materiale și a netimbrării

acțiunii, sens în care a invocat incidența motivului de recurs prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Înalta Curte reține

că, decizia atacată a fost pronunțată ca urmare a rejudecării apelului în urma

admiterii recursului Ministerului Mediului și Pădurilor prin Decizia nr. 5077

din 29 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin

această decizie s-a statuat cu caracter irevocabil asupra modului de

soluționare a excepției de netimbrare și a excepției necompetenței materiale

sub aspectul naturii litigiului, astfel încât reiterarea criticilor care

privesc aceste aspecte nu poate fi primită.

În raport de cele mai

sus arătate, constatându-se că nu sunt fondate motivele de recurs invocate în

cauză și că este legală hotărârea atacată, Înalta Curte, în baza art. 312 C.

proc. civ., va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentul-pârât

Ministerul Mediului și Schimbările Climatice (fostă Ministerul Mediului și

Pădurilor București) și de recurentul-reclamant Municipiul Săcele prin Primar

împotriva Deciziei civile nr. 14/Ap din 20 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea

de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de

conflicte de muncă și asigurări sociale, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi, 30 septembrie 2014.

Procesat de GGC - CL