ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2787/2014

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 128/S din 19 aprilie 2010 Tribunalul Brașov a respins excepțiile necompetenței materiale, netimbrării acțiunii și lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov. A admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul Municipiul Săcele, prin Primar, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului și Pădurilor și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov și, în consecință: A obligat pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor să achite reclamantului suma de 1.800.537,6473 lei cu titlu de compensații și 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

A respins aceeași acțiune în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov. Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele: Reclamantul este proprietar asupra unei suprafețe de 7240 ha 9200 mp teren cu vegetație forestieră din fondul forestier național.

Prin Decont Justificativ întocmit de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Brașov, s-a stabilit în favoarea reclamantului o sumă de 1.800.537, 6473 lei cu titlu de compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care acesta nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice ce determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, după depunerea cererii în 11 iulie 2008. Art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea 46/2008 - C. silvic prevede acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, sume ce se pun la dispoziția proprietarilor, conform art. 98 din același cod.

Din coroborarea prevederilor art. 99 alin. (1) cu cele ale art. 122 și 138 C. silvic, rezultă că la data promovării acțiunii erau în vigoare și aplicabile prevederile Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 1071 din 16 august 2006 pentru acordarea, utilizarea și controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora. Anexa 7 a acestor Norme reprezinte Decontul Justificativ privind acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea bunurilor pe care nu le recoltează proprietarii, datorită restricțiilor impuse prin amenajamentele silvice în pădurile cu funcții speciale de protecție, decontul depus de reclamant fiind întocmit în condițiile acestor norme . De altfel, după promovarea acțiunii, legiuitorul a abrogat H.G.

nr. 1071/2006 prin H.G. 861/2009, inexistența acestor ultime norme nu poate fi reținută ca motiv întemeiat de refuz al plății compensațiilor stabilite în favoarea reclamantului, cum susține pârâtul. Art. 97 alin. (1) C. silvic prevede alocarea sumelor necesare plății acestor compensații de la buget, prin bugetul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, ceea ce justifică obligarea pârâtului Ministerul Mediului și Pădurilor la plata sumelor solicitate, dar și respingerea acțiunii față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov. Prin Decizia civilă numărul 77/Ap din 9 iunie 2011, Curtea de Apel Brașov a respins apelul declarat de pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor împotriva Sentinței civile nr. 128/S din 19 aprilie 2010 a Tribunalului Brașov, care a fost păstrată.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului Municipiul Săcele suma de 10.000 lei cheltuieli de judecată în apel. Prin Decizia nr. 5077 din 29 iunie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor împotriva Deciziei civile nr. 77/Ap din 9 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, care a fost casată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În vederea rejudecării apelului, instanța de recurs a dat următoarele îndrumări: 1. instanța de apel va cerceta dacă pârâtul a inițiat demersurile pentru obținerea sumelor necesare acordării ajutoarelor destinate să faciliteze dezvoltarea anumitor regiuni economice, care fac obiectul cauzei; 2. îndeplinirea condițiilor prevăzute de H.G.

nr. 861/2009, respectiv dacă Comisia Europeană a considerat că ajutoarele de stat în domeniul forestier îndeplinesc condițiile pertinente din Liniile directoare comunitare în acord cu Regulamentul CE și a dat aviz favorabil acordării lor. Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit legea aplicabilă raportului juridic dedus judecății, respectiv H.G. nr. 861/2009, în temeiul principiului aplicabilității imediate a legii noi. Prin Decizia civilă nr. 14/Ap din 20 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, reținând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 6 din H.G.

861/2009, instanța a admis apelul declarat de apelantul pârât Ministerul Mediului și Pădurilor împotriva Sentinței civile nr. 128/S din 19 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Brașov, care a fost schimbată în parte în sensul că a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Municipiul Săcele, prin primar, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor. Au fost păstrate dispozițiile privind respingerea excepțiilor necompetenței materiale, netimbrării acțiunii, lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și privind respingerea acțiunii în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice. În motivare, Curtea a reținut că, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Temeiul de drept al acordării compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, îl constituie dispozițiile art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - C. silvic. În vederea acordării compensațiilor pentru produsele nerecoltate de pe terenurile forestiere proprietatea sa, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, reclamantul Municipiul Săcele a inițiat demersurile necesare în conformitate cu dispozițiile în vigoare la acea dată, H.G.

nr. 1071/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea și controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora, conform înscrisurilor depuse în primul dosar al instanței de fond. Reclamantul a depus la dosar calculul compensațiilor solicitate, efectuat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Brașov, avizat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, potrivit art. 97 din Legea nr. 46/2008.

Documentația depusă de Primăria Săcele a fost restituită Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Brașov de către Ministerul Agriculturi, Pădurilor și Dezvoltării Rurale cu mențiunea inexistenței unui temei legal pentru acordarea acestor compensații menționându-se că pentru acordarea acestor compensații a fost elaborat proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare și control a sumelor destinate proprietarilor de păduri, care se află în procedura de avizare, conform art. 99 din Legea nr. 46/2008. Ca urmare, instanța a reținut că reclamantul a inițiat demersurile pentru obținerea sumelor necesare acordării ajutoarelor destinate să faciliteze dezvoltarea anumitor regiuni economice, în baza H.G.

nr. 1071/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea și controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora, însă acestea nu au fost finalizate întrucât Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a restituit Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Brașov documentația, motivat de lipsa temeiului legal pentru acordarea compensațiilor și de faptul că Hotărârea de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare și control a sumelor destinate proprietarilor de păduri nu fusese încă adoptată. În vederea armonizării legislației României cu legislația europeană, a fost adoptată H.G.

nr. 861/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale și pentru aprobarea procedurii de realizare a serviciilor silvice și de efectuare a controalelor de fond. Potrivit art. 6 din H.G. nr. 861/2009 "(1) Formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. a), la art. 97 alin. (1) lit. b) pentru persoane juridice și la art. 97 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 - C. silvic, cu modificările și completările ulterioare, se vor finanța numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.

(2) Toate formele de sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008, cu modificările și completările ulterioare, vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010 numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat." Prin Decizia C(2012)5166 final/19.07.2012 Comisia Europeană a acordat avizul favorabil pentru ajutoarele prevăzute în cadrul schemei notificate de autoritățile române numai pentru suprafețele forestiere aflate în proprietatea persoanelor fizice și juridice care aveau funcție de protecție de tip T1 sau T2 situate în întregime în Zona Natura 2000. Potrivit art. 7 din această decizie, avizul Comisiei Europene nu vizează compensațiile ce se acordă entităților administrativ-teritoriale și nu privește suprafețele forestiere care nu sunt situate într-o zonă Natura 2000. În același sens art. 13 din decizia Comisiei Europene menționează că autoritățile române au decis plasarea în cadrul unei "scheme de minimis" în conformitate cu dispozițiile Regulamentului CE 1998/2006 al Comisiei a ajutoarelor ce vor fi acordate entităților administrativ teritoriale și cele pentru suprafețele forestiere care nu sunt situate într-o zonă Natura 2000. Art. 13 menționează expres: "Prin urmare,

aceste ajutoare nu fac obiectul prezentei decizii." Plasarea ajutoarelor ce se vor acorda entităților administrativ-teritoriale în cadrul schemei de minimis este în conformitate cu dispozițiile Regulamentului CE nr. 1998/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea art. 87, 88 din tratat, devenite art. 107 și 108 din TFUE, astfel cum rezultă din art. 7 al aceleiași decizii. Liniile directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier 2007/2013 prevăd la pct. 16 că ajutoarele trebuie să aibă un caracter stimulativ, cu excepția ajutoarelor compensatorii, cum este cazul celor din prezenta cauză, potrivit art. 18 din decizia Comisiei Europene.

Plățile Natura 2000 au fost avizate prin Decizia nr. C(2012)5166 final din 19 iulie 2012 pentru sectorul forestier, conform art. 46 din Regulamentul CE nr. 1698/2005, care prevede acordarea de ajutoare persoanelor fizice sau asociațiilor care au păduri în proprietate pentru a compensa pierderile de venituri suferite având în vedere restricțiile la utilizarea pădurilor rezultate în urma aplicării Directivelor 79/409/CEE și 92/43/CEE. Ca urmare, a includerii ajutoarelor ce se acordă unităților administrativ-teritoriale în cadrul schemei de minimis, Ministerul Mediului a inițiat un proiect legislativ privind ajutoarele de minimis, care însă nu a fost publicat în M. Of. în lipsa avizelor necesare, conform notei de ședință depusă la dosar în apel.

Astfel, instanța a reținut că art. 6 din H.G. nr. 861/2009 condiționează finanțarea compensațiilor de avizul favorabil al Comisiei Europene, însă acest aviz nu a fost acordat pentru compensațiile solicitate de entitățile administrativ-teritoriale și nici pentru suprafețele forestiere care nu sunt situate într-o zonă Natura 2000. Curtea a reținut că, prin nota de ședință depusă în apel la data de 28 august 2013 reclamantul Municipiul Săcele a arătat că suprafețele forestiere pentru care solicită acordarea compensațiilor se află doar în parte în Rețeaua Natura 2000, și că acestea trebuie acordate în baza art. 97 alin. (1) lit. b) din C. silvic și H.G. nr. 1071/2006, în vigoare la data formulării cererii, care nu condiționau acordarea sumelor de avizul Comisiei Europene însă această susținere este greșită și contravine statuărilor instanței de casare, potrivit cărora actul normativ incident raportului juridic dedus judecății este H.G.

nr. 861/2009, potrivit cu care formele de sprijin prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - C. silvic se vor finanța numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat. Împotriva Deciziei civile nr. 14/Ap din 20 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, au declarat recurs, recurentul-pârât Ministerul Mediului și Schimbările Climatice (fostă Ministerul Mediului și Pădurilor București) și recurentul-reclamant Municipiul Săcele prin primar. În susținerea recursului propriu, recurentul-reclamant Municipiul Săcele prin Primar consideră că sunt întrunite condițiile art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc.

civ. Recurentul-reclamant critică faptul că instanța de apel a interpretat prevederile art. 6 din H.G. nr. 861/2009 în sensul că, compensațiile nu pot fi acordate până la obținerea unei decizii favorabile din partea Comisiei Europene. Arată recurentul că, în conformitate cu art. 13 din Avizul nr. C(2012) 5166 final și art. 6 corespondența anterioară emiterii acestuia, intitulată fax către reprezentanța permanentă a României din 17 octombrie 2011, rezultă cu claritate ca niciodată nu se va acorda un aviz favorabil în ceea ce privește unitățile administrativ-teritoriale, cum este cazul Municipiului Săcele, pentru că unitățile respective nu figurează printre beneficiarii prevăzuți la art. 46 din Regulamentul CE nr. 1698/2005.

Prin urmare, potrivit interpretării logice a art. 6 din H.G. nr. 861/2009 nu se poate stabili că, de vreme ce avizul este negativ, obligația de plată nu trebuie respectată, iar proprietarul ar trebui să mai aștepte deși este evident că un aviz favorabil nu va putea fi obținut întrucât nu este îndeplinită o condiție de fond esențială pentru ca suma să fie acordată de către Comisia Europeană sub forma ajutoarelor de stat. Textul art. 6 din H.G. nr. 861/2009 se referă însă la obținerea deciziei favorabile și nu a unei decizii favorabile așa cum greșit a interpretat Curtea de Apel. Municipiul Săcele a formulat acțiunea în temeiul art. 97 alin. (1) lit. b) C. silvic la o dată la care nu intrase în vigoare H.G.

nr. 861/2009 prin care s-a suspendat plata compensațiilor și s-a stabilit o nouă tehnologie de calcul a acestora. Potrivit art. 99 coroborat cu art. 138 C. silvic normele metodologice de acordare a acestor sume trebuiau aprobate în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a codului silvic, în caz contrar aplicându-se legislația subsecventă vechiului C. silvic, respectiv H.G. nr. 1071/2006. În temeiul acestor reglementări Ministerul Mediului și Pădurilor a fost acela care a solicitat efectuarea calcului în vedere acordării compensațiilor și care a arătat expres că există temei legal pentru acordarea acestora. Prin ITRSV, reprezentantul în teritoriu al Ministerul Mediului și Pădurilor s-au făcut demersurile necesare în vederea avizării decontului justificativ de către Ministerul Finanțelor publice, avizul favorabil aflându-se la dosar.

În aceste condiții nu se punea decât problema plății sumei datorate atâta timp cât sunt aplicabile prevederile H.G. nr. 861/2009 și, prin urmare, plățile urmează să se facă numai după obținerea avizului favorabil din partea Comisiei Europene. Acest aviz este nefavorabil și mai mult decât atât stabilește că unitățile administrativ-teritoriale nu pot fi beneficiare ale ajutorului de stat. Apreciază recurentul că art. 6 al H.G. nr. 861/2006 a devenit inaplicabil întrucât realizarea dreptului în temeiul acestora a căpătat un caracter iluzoriu ceea ce nu înseamnă că și prevederile art. 97 alin. (1) lit. b) C. silvic au devenit inaplicabile.

În noua situație creată prin emiterea Avizului nr. C (2012)5166 final al Comisiei Europene, susține recurentul că, a aprecia acțiunea de față ca inadmisibilă pentru că nu îndeplinește o condiție care nu poate fi îndeplinită decât dacă s-ar modifica regulamentul CE, ar reprezenta o îngrădire a accesului liber la justiție garantat de art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Art. 97 alin. (1) lit. b) C. silvic reprezintă un caz particular al reglementării cu caracter general cuprinsă în art. 44 alin. (1) din Constituția României și art. 1 al Protocolului 1 Convenției Europene a Drepturilor Omului, stabilind că limitarea dreptului de proprietate, în cazul de față prin interzicerea dreptului de a culege fructele bunului imobil trebuie să fie compensată prin acordarea de despăgubiri.

Recurentul-reclamant mai susține că instanța de apel, în condițiile în care Ministerul Mediului a achitat de bună voie suma solicitată, fără a fi supus vreunei executări silite, ar fi trebuit să constate că apelul a rămas fără obiect întrucât raportul juridic s-a stins prin plată, aceasta reprezentând o recunoaștere a datoriei din partea intimatului, astfel încât discuția privind admisibilitatea cererii are un caracter pur teoretic, neexistând o cauză reală a formulării cererii de apel. Printr-o altă critică se învederează faptul Ministerul Finanțelor Publice nu a fost legal citat în cauză, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. raportat la art. 85 și 91, întrucât pe dovezile de îndeplinire a procedurii de citare existente la dosar nu se menționează calitatea persoanei care a primit citația.

Prin recursul propriu,recurentul-pârât Ministerul Mediului și Schimbările Climatice (fostă Ministerul Mediului și Pădurilor București), solicită admiterea recursului și schimbarea doar în parte a deciziei în sensul admiterii și excepției necompetenței materiale și a netimbrării acțiunii, sens în care invocă incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9. În dezvoltarea criticilor se arată că litigiul a fost instrumentat și soluționat de o instanță necompetentă material, litigiul de față fiind soluționat de o instanță civilă deși competentă material este instanța de contencios administrativ. În susținerea acestei teze recurentul-pârât precizează dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 care prevede expres situațiile în care obiectul acțiunii este reprezentat de solicitarea de despăgubiri, în condițiile unui refuz din partea autorității administrative.

Acest lucru rezultă cu claritate și din coroborarea revederilor art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 cu cele ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554 /2004 precum și cele ale art. 3 alin. (3) C. proc. civ., prin urmare, instrumentarea și administrarea întregului probatoriu s-a făcut de către un judecător necompetent atât material cât și funcțional, cu încălcarea art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Prin cea de a doua critică se arată că în mod nelegal a fost respinsă excepția netimbrării acțiunii apreciindu-se greșit că acțiunea promovată de recurentul reclamant nu este supusă timbrajului în temeiul art. 17 din Legea nr. 146/1997. Or, în cauză nu este aplicabilă excepția stabilită de prevederile legale menționate întrucât din lectura textului de lege rezultă condiția esențială pentru ca persoanele enumerate să beneficieze de excepția netimbrării și anume aceea ca obiectul cererii adresate instanței de judecată să-l reprezinte venituri publice.

Or, simpla afirmație a recurentului reclamant că sumele solicitate se fac venit la bugetul public al autorității nu este suficientă fără existența unor dovezi în acest sens. Înalta Curte, examinând cererile de recurs din perspectiva criticilor invocate, constată că recursurile nu sunt fondate pentru considerentele ce succed. În ceea ce privește recursul recurentului-reclamant Municipiul Săcele prin Primar, Înalta Curte reține următoarele aspecte: Recurentul-reclamant a invocat incidența motivelor de recurs reglementate de art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat în situația când, instanța, interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Se constată că acest motiv de recurs a fost invocat doar formal de către recurentul reclamant, nefiind dezvoltată nicio critică de natură a se subsuma ipotezelor pe care acest motiv le reglementează. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reglementează situația când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Din perspectiva acestui motiv de recurs recurentul reclamant a arătat că instanța de apel a interpretat greșit prevederile art. 6 din H.G. nr. 861/2009 în sensul că, compensațiile, nu pot fi acordate până la obținerea unei decizii favorabile din partea Comisiei Europene, iar pe de altă parte, pentru că acest act normativ nu este aplicabil în cauză întrucât nu era în vigoare la data introducerii acțiunii.

În ceea ce privește această critică, Înalta Curte, reține că decizia atacată a fost pronunțată ca urmare a rejudecării apelului în urma admiterii recursului Ministerului Mediului și Pădurilor prin Decizia nr. 5077 din 29 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin această decizie s-a statuat cu caracter irevocabil asupra legii aplicabile raportului juridic dedus judecății, respectiv H.G. nr. 861/2009, astfel încât reiterarea criticilor care privesc acest aspect nu poate fi primită. Se mai reține că, deși recurentul reclamant susține interpretarea greșită a legii de către instanță, acesta confirmă totodată că unitățile administrativ teritoriale, cum este și cazul acestuia, nu vor primi aviz favorabil pentru că unitățile respective nu figurează printre beneficiarii prevăzuți la art. 46 din Regulamentul CE nr. 1698/2005, aceasta fiind o condiție esențială.

Astfel, susținerile recurentului sunt contradictorii pe acest aspect vădind neînțelegerea cadrului legal și procesual adecvat aplicabil pretențiilor deduse judecății. În ceea ce privește verificarea îndeplinirii condițiilor de solicitare a compensațiilor de către recurent, instanța constată că, în conformitate cu art. 6. al H.G. nr. 861/2009, formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. a), la art. 97 alin. (1) lit. b) pentru persoane juridice și la art. 97 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 - C. silvic, cu modificările și completările ulterioare, se vor finanța numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.

Se reține astfel că, pentru a beneficia de compensațiile solicitate, legea instituie o condiție imperativă și anume primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat, or acest aviz nu a fost acordat pentru compensațiile solicitate de entitățile administrativ-teritoriale și nici pentru suprafețele forestiere care nu sunt situate într-o zonă Natura 2000, în această situație aflându-se recurentul-reclamant. Susținerea recurentului reclamant potrivit căruia actul normativ incident raportului juridic dedus judecății este art. 97 alin. (1) lit. b) C. silvic și H.G. nr. 1071/2006, în vigoare la data formulării cererii, care nu condiționa acordarea sumelor de avizul Comisiei Europene H.G.

nr. 861/2009, este greșită și contravine statuărilor instanței de casare, potrivit cu care formele de sprijin prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - C. silvic se vor finanța numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat. Nu este fondată nici critica prin care recurentul reclamant susține că instanța de apel, în condițiile în care Ministerul Mediului a achitat de bună voie suma solicitată, fără a fi supus vreunei executări silite, ar fi trebuit să constate că apelul a rămas fără obiect întrucât raportul juridic s-a stins prin plată, aceasta reprezentând o recunoaștere a datoriei din partea intimatului, astfel încât discuția privind admisibilitatea cererii are un caracter pur teoretic, neexistând o cauză reală a formulării cererii de apel.

Înalta Curte, reține că, pe de o parte, instanța este obligată să se pronunțe în limitele învestirii, iar pe de altă parte, în cauză, instanța de apel a rejudecat apelul în limitele casării, aceasta fiind obligată să țină cont de dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Critica prin care se învederează faptul Ministerul Finanțelor Publice nu a fost legal citat în cauză, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. raportat la art. 85 și 91, nu poate fi primită deoarece neregularitatea actului de procedură putea fi invocată numai de către pârâtă, în condițiile prevăzute de art. 108 alin. (2) C. proc.

civ. Invocarea unui viciu privind citarea unei părți din proces nu este o neregularitate procedurală de ordine publică, ea putând fi pusă în discuție numai de către partea care avea interes să o invoce. Or, în cauză partea interesată, respectiv Ministerul Finanțelor Publice nu a înțeles să formuleze recurs prin care să învedereze vreo neregularitate procedurală. În ceea ce privește recursul recurentului-pârât Ministerul Mediului și Schimbările Climatice (fostă Ministerul Mediului și Pădurilor București), Înalta Curte reține următoarele aspecte: Recurentul-pârât a solicitat admiterea excepției necompetenței materiale și a netimbrării acțiunii, sens în care a invocat incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Înalta Curte reține că, decizia atacată a fost pronunțată ca urmare a rejudecării apelului în urma admiterii recursului Ministerului Mediului și Pădurilor prin Decizia nr. 5077 din 29 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin această decizie s-a statuat cu caracter irevocabil asupra modului de soluționare a excepției de netimbrare și a excepției necompetenței materiale sub aspectul naturii litigiului, astfel încât reiterarea criticilor care privesc aceste aspecte nu poate fi primită. În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că nu sunt fondate motivele de recurs invocate în cauză și că este legală hotărârea atacată, Înalta Curte, în baza art. 312 C. proc.

civ., va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de recurentul-pârât Ministerul Mediului și Schimbările Climatice (fostă Ministerul Mediului și Pădurilor București) și de recurentul-reclamant Municipiul Săcele prin Primar împotriva Deciziei civile nr. 14/Ap din 20 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 30 septembrie 2014. Procesat de GGC - CL