ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin rezoluția nr. 700/P/2010 din 9 iulie 2010 din 09 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, s-a dispus neînceperea urmăririi penale în privința persoanelor reclamate, respectiv R.M.T. și M.L. - judecători la Curtea de Apel Brașov, L.M. - judecător la Tribunalul Covasna, G.E. - fost prefect al județului Covasna, B.K.G., S.N.A.G. și membrii Comisiei Județene Covasna, pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, toți sub aspectul infracțiunilor prevăzute și pedepsite de „art. 36 din Legea nr. 10/2001, art. 215 C. pen., art. 249 C. pen. și art. 292 C. pen.", pe motiv că fapta nu există.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare, în sumă de 100 lei, au rămas în sarcina statului. S-a reținut că prin plângerea adresată la data de 12 februarie 2010, persoana vătămată F.K.M. din municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna, a solicitat cercetarea și tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor mai sus nominalizate pe motiv că autoritățile administrative și cele judecătorești, pe care le reprezintă, nu i-au soluționat convenabil cererea de retrocedare a unui imobil din municipiul Sfântu Gheorghe, unde își are sediul Prefectura județului Covasna. Drept dovadă, a alăturat plângerii, copia diferitelor cereri sau acțiuni precum și rezultatul primit în urma acelor demersuri.

Persoana vătămată nu a explicat pe ce anume fapte penale se bazează atunci când precizează infracțiunile sub aspectul cărora dorește efectuarea de cercetări, limitându-se doar la o simplă și arbitrară enumerare a unor articole din Legea penală. Prin adresa cu nr. 407/VIII/1/2010 din 20 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, cauza a fost înaintată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și constituie obiect al prezentului act. Starea de fapt: F.M.E. a fost proprietara mai multor imobile (teren și construcții) în municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna. În perioada dictaturii comuniste, au fost preluate abuziv de către stat și, în parte, au fost demolate.

Autoarea F.M.E. a decedat în anul 1974 și nu a avut moștenitori direcți. Anterior decesului, în anul 1970, susnumita a testat toată averea sa nepoților săi de frate - F.K.M. și F.M.B. (rude de gradul IV). F.M.B. s-a căsătorit la data de 31 mai 1975 cu K.G., devenită, F.K.G. La scurt timp de la încheierea căsătoriei, respectiv la data de 01 iulie 1975, F.M.B. a decedat și nu a avut urmași. F.K.G. s-a căsătorit cu B.A., devenind B.K.G. (27 martie 1976). Susnumita a divorțat ulterior, revenind la numele de K.G. După răsturnarea regimului comunist din România - Decembrie 1989 -, cetățenii au început demersurile pentru recuperarea proprietăților preluate abuziv de către stat. În acele circumstanțe, persoana vătămată F.K.M.

a obținut certificatul de moștenitor cu nr. 160 din 03 martie 1994, emis de fostul Notariat de Stat Județean Covasna, prin care s-a stabilit că moștenitor testamentar al defunctei F.M.E. este în cotă de 1/1: - F.K.M. După apariția Legii nr. 112/1995 privind regimul juridic al imobilelor preluate abuziv de stat, F.K.M. s-a considerat unic moștenitor, inclusiv al fratelui său precedent, F.M.B. și, a solicitat retrocedarea imobilelor preluate abuziv de stat, de la autoarea F.M.E., obținând retrocedări și compensații bănești. Cererile de retrocedare formulate de persoana vătămată au avut în vedere și calitatea de unic moștenitor al tatălui său, F.M., frate post decedat al testatoarei F.M.E. și tată al fiului său, predecedat F.M.B.

În aceste circumstanțe, numita B.K.G. a solicitat instanței de judecată, anularea certificatului de moștenitor mai sus arătat, pe motiv că a fost omisă de la succesiunea soțului său, defunctul F.M.B. Cererea a constituit obiect al dosarului civil nr. 1423/1997 al Judecătoriei Sfântu Gheorghe și, prin sentința civilă nr. 1451 din 21 iunie 2000 s-a dispus: - anularea în parte a certificatului de moștenitor nr. 160 din 03 martie 2004, emis de fostul Notariat de Stat Județean Covasna în sensul că, moștenitorul testamentar al autoarei F.M.E. este alături de F.K.M. și de fratele său F.M.B. S-a stabilit, de asemenea, că moștenitori ai acestuia din urmă sunt: - B.K.G. - soț; - F.K.M. - frate. Hotărârea judecătorească a rămas definitivă și irevocabilă.

Odată cu apariția Legii nr. 10/2001 privind modificarea și completarea Legii nr. 112/1995, B.K.G., personal sau prin mandatar, a solicitat retrocedarea imobiliară în calitatea și cotele care-i reveneau potrivit hotărârii judecătorești. De aici încolo, au început nemulțumirile persoanei vătămate F.K.M. care nu-i recunoaște susnumitei calitatea de moștenitor argumentând, pe de o parte, că nu a făcut dovada acceptării succesiunii, iar pe de altă parte, că nici nu a făcut cereri de retrocedare sub imperiul Legii nr. 112/1995 ceea ce, în opinia sa, trebuia să nască obligația organelor administrației și instanțelor judecătorești de a-i respinge toate cererile pe care le-a formulat.

Astfel, în temeiul Legii nr. 10/2001, prin notificările cu nr. 8318 din 10 august 2001 (formulată de F.K.M.) și nr. 9889 din 19 septembrie 2001 (formulată de B.K.G.) a fost vizată retrocedarea, în cotele cuvenite, a imobilului din municipiul Sfântu Gheorghe, în care își are sediul Prefectura Județului Covasna. Notificarea și toate demersurile ulterioare ale numitei B.K.G. au fost făcute prin mandatarul S.N.A.G. S-a mai precizat că, anterior apariției și intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, sub imperiul Legii nr. 112/1995, persoana vătămată F.K.M. a obținut, în calitate de unic titular al dreptului, compensații bănești pentru acel imobil, bazându-se în cererile sale pe certificatul de moștenitor, ce ulterior a fost anulat prin hotărârea definitivă și irevocabilă a instanței de judecată, la care s-a făcut referire.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001 - ce au reprezentat un pas evolutiv însemnat în respectarea dreptului de proprietate - retrocedarea imobilelor pentru care au fost deja acordate compensații bănești în temeiul Legii nr. 112/1995, putea fi analizată doar în condițiile restituirii sumei primite, „actualizată cu indicele inflației". Persoana vătămată F.K.M. a refuzat să restituie suma, motivând comisiei de retrocedare, că suma primită a fost „investită la Fondul Național de Investiții (F.N.I.)” care a fost falimentat fraudulos. Prin Ordinul cu nr. 141 din 20 iulie 2006 al Prefectului Județului Covasna, G.E.

s-a dispus: - respingerea cererilor de restituire în natură a imobilului în care își are sediul Prefectura Județului Covasna, pe motiv că: a) imobilului „i-au fost adăugate pe orizontală și pe verticală, în raport cu forma inițială, noi corpuri a căror arie desfășurată însumează peste 100% din aria desfășurată inițial” conform expertizei extrajudiciare; b) domnul F.K.M. a refuzat restituirea despăgubirii primite în temeiul Legii nr. 112/ 1995; - acordarea de măsuri reparatorii prin Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Ordinul prefectului a fost atacat la Tribunalul Covasna de către numita B.K.G., prin mandatarul S.N.A.G., formându-se dosarul civil cu nr. 625/ 119/2006. În aceeași cauză, F.K.M.

a formulat cerere de intervenție în interes propriu în contradictoriu, atât cu Prefectul județului Covasna, cât și cu B.K.G., solicitând anularea parțială a Ordinului cu nr. 141/2006, în sensul de a i se restitui doar lui imobilul sau de a i se acorda în completare compensații bănești, precum și de a exclude drepturile pe care pretinde că le are B.K.G. cu privire la acel imobil. Prin sentința civilă cu nr. 1554 din 28 octombrie 2008 - pronunțată în dosarul mai sus arătat - a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta B.K.G. pe motiv că ordinul atacat este temeinic și legal. Cererea de intervenție formulată de F.K.M. a fost respinsă, ca tardiv introdusă. Împotriva sentinței, a declarat apel B.K.G., prin mandatar.

Între timp, prin încheierea cu nr. 1066 din 28 iulie 2009 a Biroului Notarial Public „P.M." din municipiul Sfântu Gheorghe, a fost autentificat contractul de cesiune dintre K.G. și S.N.A.G., având ca obiect drepturile de mai sus, așa încât, cesionarul a dobândit „cu titlu gratuit” drepturile izvorâte din calitatea cedentului, de moștenitor al soțului F.M.B. S-a reținut că S.N.A.G. este rudă de gradul IV cu autoarea F.M.E., și s-a considerat discriminat de aceasta, pe motiv că l-a omis din testament.

Apelul împotriva sentinței civile cu nr. 1554 din 28 octombrie 2008 a Tribunalului Covasna a fost judecat la Curtea de Apel Brașov - Secția Civilă și prin decizia cu nr. 44/Ap din 25 noiembrie 2009 a fost admis, dispunându-se anularea în parte a Ordinului nr. 141 din 20 iulie 2006 al Prefectului Județului Covasna, în sensul restituirii în natură a cotei parte, din imobilul (3/18) și „acordarea de măsuri reparatorii pentru o parte din terenul ce nu a putut fi restituit în natură. Nu se cunoaște dacă hotărârea a rămas irevocabilă. În consecință, pentru partea sa de moștenire, persoana vătămată F.K.M., a obținut doar completarea compensațiilor bănești primite anterior, întrucât s-a adresat tardiv instanței de judecată, în timp ce B.K.G.

a obținut retrocedarea în natură a cotei părți, din imobilul la care avea dreptul. Concluzii. Relevanță penală. În cauză, nu sunt indicii din care să rezulte presupunerea rezonabilă că persoanele precizate în plângere au comis vreo faptă penală care să justifice continuarea actelor premergătoare, așa cum prevăd dispozițiile art. 681 C. proc. pen. Prin abordări legale diferite, atât decidentul administrativ, cât și instanțele de judecată au respectat dreptul de proprietate privată asupra căruia li s-a cerut să se pronunțe. Atâta vreme cât din raportul de expertiză invocat în hotărârile judecătorești, rezultă că imobilul din municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna, a fost și proprietatea autoarei P.M.E., iar unul dintre succesorii testamentari ai susnumitei a fost soțul numitei B.K.G., căreia, după ce i-a fost recunoscută calitatea de moștenitor, a obținut dreptul de proprietate pentru cota legală din acel imobil este de prisos.

Aceasta pe de o parte. Pe de altă parte, numita B.K.G. a dobândit calitatea sa procesuală activă, ulterior apariției Legii nr. 112/1995, așa încât cererea de retrocedare a formulat-o în temeiul Legii nr. 10/2001. Împotriva hotărârilor judecătorești, precum și împotriva actelor administrative, cum este Ordinul prefectului, legea prevede căi de atac, iar printre acestea nu se numără plângerea penală împotriva persoanei magistratului sau a decidentului administrativ în lipsa oricărui indiciu că hotărârea sau actul emis a fost urmarea comiterii vreunei fapte penale. Formulând plângerea penală, persoana-vătămată a enumerat arbitrar diferite articole din Legea penală și a prezentat drept dovezi, ordinul prefectului și hotărârile judecătorești, fără a preciza legalitatea nemulțumirii sale sau faptele nelegale ce i-au adus prejudicii.

Epuizând căile legale de atac, persoana vătămată a folosit plângerea penală drept cale de atac suplimentară, neprevăzută de lege, ceea ce poate constitui premisele abuzului în exercitarea dreptului de petiție cu conotațiile denunțului calomnios. În plângere a invocat, fără a motiva „art. 36 din Legea nr. 10/2001, art. 254 C. pen., art. 215 C. pen., art. 249 C. pen. și art. 292 C. pen.". Referitor la art. 36 din Legea nr. 10/2001 care pedepsește emiterea dispoziției de restituire în lipsa actelor doveditoare, s-a reținut că ordinul prefectului s-a bazat pe: - hotărârea judecătorească (sentința civilă nr. 1451 din 21 iunie 2000); - documente de arhivă; - expertiza extrajudiciară; - referat de specialitate.

La rândul lor, la pronunțarea hotărârilor, instanțele de judecată s-au bazat pe aceleași documente, la care s-au adăugat și alte probe printre care și expertiza tehnică. Infracțiunile prevăzute și pedepsite de „art. 215 C. pen., art. 249 C. pen. și art. 292 C. pen." nu sunt motivate în vreun fel care să permită vreo abordare sau analiză, limitându-se - așa cum s-a arătat -, doar la o simplă enumerare. Printre articolele enumerate se numără și „art. 254 C. pen." - luarea de mită - și, la prima vedere, îmbracă forma denunțului, dar denunțătorul nu aduce vreo precizare a stării de fapt. Simpla invocare a articolului care pedepsește infracțiunea de luare de mită este insuficientă potrivit art. 223 alin. (1) și (2) C. proc.

pen. pentru a permite o analiză conformă cu dispozițiile art. 210 C. proc. pen., care să determine declinarea la organul competent, potrivit art. 15 din O.U.G. nr. 43/2002 privind organizarea și funcționarea Direcției Naționale Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. S-a mai reținut că, potrivit legii, în cadrul modurilor de sesizare a organelor de urmărire penală, persoanele pot face plângere (art. 222 C. proc. pen.) sau denunț (art. 223 C. proc. pen.) prin „descrierea faptei ..., indicarea făptuitorului dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă". Încadrarea juridică a faptelor supuse cercetării este de competența exclusivă a organelor de urmărire penală și, în final a instanțelor de judecată.

În cauza de față, cel puțin în privința denunțului, persoana vătămată se ocupă de încadrarea juridică, dar nu justifică în vreun fel prin fapte, motiv pentru care, nepermițând vreo analiză, s-a apreciat că aceasta (denunțul) nu există și nu a fost avut în vedere la darea soluției. Întrucât faptele penale, așa cum au fost reclamate, nu există, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 36 din Legea nr. 10/2001, art. 215 C. pen., art. 249 C. pen. și art. 291 C. pen. II. Plângerea aceluiași petiționar, împotriva rezoluției procurorului a fost respinsă prin rezoluția nr. 7011/3343/II/2/2010 din 27 august 2010 a procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

III. La data de 12 octombrie 2010 a fost înregistrată pe rolul Secției Penale la Înalta Curte de Casație și Justiție plângerea petiționarului F.K.M. împotriva rezoluției nr. 700/P/2010 din 09 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale a făptuitorilor susindicați, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. și prin care se reiau în esență totalitatea criticilor și încriminărilor prin plângerea penală promovată la procuror. Examinând actele și lucrările dosarului, rezoluția atacată, și verificând-o prin conformare la dispozițiile art. 2781 alin. (7) C. proc.

pen. pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul nr. 700/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, și în lipsa unor înscrisuri noi prezentate, Înalta Curte are în vedere că plângerea de față se privește ca nefondată și urmează a fi respinsă ca atare în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) teza III C. proc. pen., iar în consecință va fi menținută rezoluția atacată. Aceasta întrucât, din examinarea actelor premergătoare efectuate de procuror rezultă că prin plângerea penală originară petiționarul F.K.M. a solicitat efectuarea de cercetări penale față de R.M.T., M.L., judecători la Curtea de Apel Brașov, L.M., judecător la Tribunalul Covasna, B.K.G., S.N.K.G.

și „Comisia Județeană Covasna pentru aplicarea Legii nr.10/2001", cu privire la comiterea infracțiunilor prevăzute de „art. 36 din Legea nr. 10/2001, art. 254 C. pen., art. 215 C. pen., art. 249 C. pen. și art. 292 C. pen.". Petentul a susținut că magistrații susnominalizați și reprezentanții autorităților administrative din Covasna au comis o serie de abuzuri și ilegalități cu ocazia soluționării acțiunilor și cererilor acestuia vizând retrocedarea unui imobil moștenit de la defuncta F.M.E., situat în municipiul Sfântu Gheorghe, unde își are sediul Prefectura Județului Covasna. Din actele dosarului rezultă că prin testamentul cu titlu universal, autentificat prin încheierea nr. 2123/1970, de către Notariatul de Stat Sfântu Gheorghe, numita F.M.E.

a lăsat toată averea sa nepoților săi de frate F.K.M. și F.M.B. Numitul F.M.B. a fost căsătorit cu numita K.G., iar după decesul său aceasta s-a recăsătorit cu B.A. de care a divorțat ulterior. Petentul a obținut certificatul de moștenitor nr. 160 din 03 martie 1994 prin care s-a stabilit că acesta are o cotă de moștenire de 1/1 din averea defunctei F.M.E. După apariția Legii nr. 112/1995 privind regimul juridic al imobilelor preluate abuziv de către stat, F.K.M., considerându-se unic moștenitor, a solicitat retrocedarea imobilelor preluate abuziv de stat de la autoarea F.M.E., obținând retrocedări și compensații bănești. Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Sfântu Gheorghe sub nr. 1423/1997, numita B.K.G.

a solicitat anularea certificatului de moștenitor menționat, învederând că a fost omisă de la succesiunea soțului său, defunctul F.M.B. Acțiunea susnumitei a fost admisă, instanța dispunând anularea certificatului de moștenitor nr. 160 din 03 martie 1994, emis de către fostul Notariat de Stat Județean Covasna, reținând că moștenitorul testamentar al autoarei F.M.E. este alături de F.K.M. și fratele său, F.M.B., acesta din urmă având ca moștenitori pe B.K.G. (soție) și F.K.M. (frate). Ulterior, prin notificările nr. 8318 din 10 august 2001 (formulată de F.K.M.) și 9889 din 19 septembrie 2001 (formulată de B.K.G.), s-a solicitat retrocedarea, în cotele cuvenite, a imobilului din municipiul Sfântu Gheorghe, în care se află sediul Prefecturii Județului Covasna.

În urma verificărilor efectuate Comisia Județeană Covasna prin referatul nr. 9975 din 14 iulie 2006 a propus respingerea cererilor formulate de părți. Soluția propusă a fost justificată de refuzul numitului F.K.M. de a restitui valoarea actualizată a despăgubirilor primite pentru imobilul respectiv în baza Legii nr. 112/1995 și împrejurarea că în raport cu forma inițială, construcției revendicate i-au fost adăugate noi corpuri a căror arie desfășurată însumează peste 100% din aria desfășurată inițial. Ca urmare, prin Ordinul Prefectului din 20 iulie 2006 s-a dispus respingerea restituirii în natură către titularii notificărilor a imobilului sus-amintit. Totodată, s-a propus acordarea către titularii notificărilor a măsurilor reparatorii prevăzute de legea specială privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.

Numita B.K.G. s-a adresat instanței, solicitând anularea Ordinului Prefectului, iar prin sentința civilă nr. 1554 din 28 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 625/119/2006 al Tribunalului Covasna, de către judecător L.M., a fost respinsă acțiunea reclamantei. De asemenea, a fost respinsă, ca tardiv formulată, cererea de intervenție a petentului care a solicitat restituirea imobilului și excluderea drepturilor pe care le pretindea reclamanta cu privire la bunul respectiv. Apelul declarat de B.K.G., prin mandatar S.N.A.G. (căruia apelanta i-a cesionat drepturile asupra imobilului în cauză), împotriva hotărârii tribunalului, a fost admis prin decizia nr. 144/Ap, din 25 noiembrie 2009, a Curții de Apel Brașov.

Instanța a dispus anularea parțială a Ordinului nr. 141 din 20 iulie 2006 al Prefectului Județului Covasna, în sensul restituirii în natură a cotei părți de 3/18 din imobil și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru partea de imobil și pentru suprafețele de teren ce nu au putut fi restituite în natură. Rezultă că în speță petiționarul F.K.M. prin plângerea penală originară a enumerat arbitrar diferite articole din Legea penală și a prezentat drept dovezi, ordinul prefectului și hotărârile judecătorești, fără a preciza legalitatea nemulțumirii sale sau faptele nelegale ce i-au adus prejudicii. Epuizând căile legale de atac, persoana vătămată a folosit plângerea penală drept cale de atac suplimentară, neprevăzută de lege, ceea ce poate constitui premisele abuzului în exercitarea dreptului de petiție cu conotațiile denunțului calomnios.

În plângere a invocat, fără a motiva „art. 36 din Legea nr. 10/2001, art. 254 C. pen., art. 215 C. pen., art. 249 C. pen. și art. 292 C. pen.". Referitor la art. 36 din Legea nr. 10/2001 care pedepsește emiterea dispoziției de restituire în lipsa actelor doveditoare, s-a reținut că ordinul prefectului s-a bazat pe: - hotărârea judecătorească (sentința civilă nr. 1451 din 21 iunie 2000); - documente de arhivă; - expertiza extrajudiciară; - referat de specialitate. La rândul lor, la pronunțarea hotărârilor, instanțele de judecată s-au bazat pe aceleași documente, la care s-au adăugat și alte probe printre care și expertiza tehnică. Infracțiunile prevăzute și pedepsite de „art. 215 C. pen., art. 249 C. pen.

și art. 292 C. pen." nu sunt motivate în vreun fel care să permită vreo abordare sau analiză, limitându-se - așa cum s-a arătat -, doar la o simplă enumerare. Printre articolele enumerate se numără și „art. 254 C. pen." - luarea de mită - și, la prima vedere, îmbracă forma denunțului, dar denunțătorul nu aduce vreo precizare a stării de fapt. Simpla invocare a articolului care pedepsește infracțiunea de luare de mită este insuficientă potrivit art. 223 alin. (1) și (2) C. proc. pen. pentru a permite o analiză conformă cu dispozițiile art. 210 C. proc. pen., care să determine declinarea la organul competent, potrivit art. 15 din O.U.G. nr. 43/2002 privind organizarea și funcționarea Direcției Naționale Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

S-a mai reținut că, potrivit legii, în cadrul modurilor de sesizare a organelor de urmărire penală, persoanele pot face plângere (art. 222 C. proc. pen.) sau denunț (art. 223 C. proc. pen.) prin „descrierea faptei ..., indicarea făptuitorului dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă". Încadrarea juridică a faptelor supuse cercetării este de competența exclusivă a organelor de urmărire penală și, în final a instanțelor de judecată. În cauza de față, cel puțin în privința denunțului, persoana vătămată se ocupă de încadrarea juridică, dar nu justifică în vreun fel prin fapte, motiv pentru care, nepermițând vreo analiză, s-a apreciat că aceasta (denunțul) nu există și nu a fost avut în vedere la darea soluției.

Se conchide că în mod legal și temeinic în baza dispozițiilor art. 228 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus prin rezoluția procurorului atacată neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 36 din Legea nr. 10/2001, art. 215 C. pen., art. 249 C. pen. și art. 292 C. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul F.K.M. împotriva rezoluției nr. 00/P/2010 din 9 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Menține rezoluția atacată. Obligă petiționarul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 februarie 2011.