ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra plângerii de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Prin rezoluția nr. 700/P/2010 din 9 iulie

2010 din 09 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, s-a dispus neînceperea

urmăririi penale în privința persoanelor reclamate, respectiv R.M.T. și M.L. - judecători

la Curtea de Apel Brașov, L.M. - judecător la Tribunalul Covasna, G.E. - fost

prefect al județului Covasna, B.K.G., S.N.A.G. și membrii Comisiei Județene

Covasna, pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, toți sub aspectul infracțiunilor

prevăzute și pedepsite de „art. 36 din Legea nr. 10/2001, art. 215 C. pen.,

art. 249 C. pen. și art. 292 C. pen.", pe motiv că fapta nu există.

Conform art. 192

alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare, în sumă de 100 lei, au rămas în

sarcina statului.

S-a reținut că prin

plângerea adresată la data de 12 februarie 2010, persoana vătămată F.K.M. din

municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna, a solicitat cercetarea și tragerea

la răspundere penală a tuturor persoanelor mai sus nominalizate pe motiv că

autoritățile administrative și cele judecătorești, pe care le reprezintă, nu

i-au soluționat convenabil cererea de retrocedare a unui imobil din municipiul

Sfântu Gheorghe, unde își are sediul Prefectura județului Covasna.

Drept dovadă, a

alăturat plângerii, copia diferitelor cereri sau acțiuni precum și rezultatul

primit în urma acelor demersuri.

Persoana vătămată nu

a explicat pe ce anume fapte penale se bazează atunci când precizează

infracțiunile sub aspectul cărora dorește efectuarea de cercetări, limitându-se

doar la o simplă și arbitrară enumerare a unor articole din Legea penală.

Prin adresa cu nr.

407/VIII/1/2010 din 20 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Brașov, cauza a fost înaintată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, și constituie obiect al prezentului act.

Starea de fapt:

F.M.E. a fost

proprietara mai multor imobile (teren și construcții) în municipiul Sfântu

Gheorghe, județul Covasna.

În perioada

dictaturii comuniste, au fost preluate abuziv de către stat și, în parte, au

fost demolate.

Autoarea F.M.E. a

decedat în anul 1974 și nu a avut moștenitori direcți.

Anterior decesului,

în anul 1970, susnumita a testat toată averea sa nepoților săi de frate -

F.K.M. și F.M.B. (rude de gradul IV).

F.M.B. s-a căsătorit

la data de 31 mai 1975 cu K.G., devenită, F.K.G.

La scurt timp de la

încheierea căsătoriei, respectiv la data de 01 iulie 1975, F.M.B. a decedat și

nu a avut urmași.

F.K.G. s-a căsătorit

cu B.A., devenind B.K.G. (27 martie 1976).

Susnumita a divorțat

ulterior, revenind la numele de K.G.

După răsturnarea

regimului comunist din România - Decembrie 1989 -, cetățenii au început

demersurile pentru recuperarea proprietăților preluate abuziv de către stat.

În acele

circumstanțe, persoana vătămată F.K.M. a obținut certificatul de moștenitor cu

nr. 160 din 03 martie 1994, emis de fostul Notariat de Stat Județean Covasna,

prin care s-a stabilit că moștenitor testamentar al defunctei F.M.E. este în

cotă de 1/1: - F.K.M.

După apariția Legii

nr. 112/1995 privind regimul juridic al imobilelor preluate abuziv de stat,

F.K.M. s-a considerat unic moștenitor, inclusiv al fratelui său precedent,

F.M.B. și, a solicitat retrocedarea imobilelor preluate abuziv de stat, de la

autoarea F.M.E., obținând retrocedări și compensații bănești.

Cererile de

retrocedare formulate de persoana vătămată au avut în vedere și calitatea de

unic moștenitor al tatălui său, F.M., frate post decedat al testatoarei F.M.E.

și tată al fiului său, predecedat F.M.B.

În aceste

circumstanțe, numita B.K.G. a solicitat instanței de judecată, anularea

certificatului de moștenitor mai sus arătat, pe motiv că a fost omisă de la

succesiunea soțului său, defunctul F.M.B.

Cererea a constituit

obiect al dosarului civil nr. 1423/1997 al Judecătoriei Sfântu Gheorghe și,

prin sentința civilă nr. 1451 din 21 iunie 2000 s-a dispus:

- anularea în parte a

certificatului de moștenitor nr. 160 din 03 martie 2004, emis de fostul

Notariat de Stat Județean Covasna în sensul că, moștenitorul testamentar al

autoarei F.M.E. este alături de F.K.M. și de fratele său F.M.B.

S-a stabilit, de

asemenea, că moștenitori ai acestuia din urmă sunt:

- B.K.G. - soț;

- F.K.M. - frate.

Hotărârea

judecătorească a rămas definitivă și irevocabilă.

Odată cu apariția

Legii nr. 10/2001 privind modificarea și completarea Legii nr. 112/1995,

B.K.G., personal sau prin mandatar, a solicitat retrocedarea imobiliară în

calitatea și cotele care-i reveneau potrivit hotărârii judecătorești.

De aici încolo, au

început nemulțumirile persoanei vătămate F.K.M. care nu-i recunoaște susnumitei

calitatea de moștenitor argumentând, pe de o parte, că nu a făcut dovada

acceptării succesiunii, iar pe de altă parte, că nici nu a făcut cereri de

retrocedare sub imperiul Legii nr. 112/1995 ceea ce, în opinia sa, trebuia să

nască obligația organelor administrației și instanțelor judecătorești de a-i

respinge toate cererile pe care le-a formulat.

Astfel, în temeiul

Legii nr. 10/2001, prin notificările cu nr. 8318 din 10 august 2001 (formulată

de F.K.M.) și nr. 9889 din 19 septembrie 2001 (formulată de B.K.G.) a fost

vizată retrocedarea, în cotele cuvenite, a imobilului din municipiul Sfântu

Gheorghe, în care își are sediul Prefectura Județului Covasna.

Notificarea și toate

demersurile ulterioare ale numitei B.K.G. au fost făcute prin mandatarul

S.N.A.G.

S-a mai precizat că,

anterior apariției și intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, sub imperiul

Legii nr. 112/1995, persoana vătămată F.K.M. a obținut, în calitate de unic

titular al dreptului, compensații bănești pentru acel imobil, bazându-se în

cererile sale pe certificatul de moștenitor, ce ulterior a fost anulat prin

hotărârea definitivă și irevocabilă a instanței de judecată, la care s-a făcut

referire.

Potrivit

dispozițiilor Legii nr. 10/2001 - ce au reprezentat un pas evolutiv însemnat în

respectarea dreptului de proprietate - retrocedarea imobilelor pentru care au

fost deja acordate compensații bănești în temeiul Legii nr. 112/1995, putea fi

analizată doar în condițiile restituirii sumei primite, „actualizată cu

indicele inflației".

Persoana vătămată

F.K.M. a refuzat să restituie suma, motivând comisiei de retrocedare, că suma

primită a fost „investită la Fondul Național de Investiții (F.N.I.)” care a

fost falimentat fraudulos.

Prin Ordinul cu nr.

141 din 20 iulie 2006 al Prefectului Județului Covasna, G.E. s-a dispus:

- respingerea

cererilor de restituire în natură a imobilului în care își are sediul

Prefectura Județului Covasna, pe motiv că:

a) imobilului „i-au

fost adăugate pe orizontală și pe verticală, în raport cu forma inițială, noi

corpuri a căror arie desfășurată însumează peste 100% din aria desfășurată

inițial” conform expertizei extrajudiciare;

b) domnul F.K.M. a

refuzat restituirea despăgubirii primite în temeiul Legii nr. 112/ 1995;

- acordarea de măsuri

reparatorii prin Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Ordinul prefectului a

fost atacat la Tribunalul Covasna de către numita B.K.G., prin mandatarul

S.N.A.G., formându-se dosarul civil cu nr. 625/ 119/2006.

În aceeași cauză,

F.K.M. a formulat cerere de intervenție în interes propriu în contradictoriu,

atât cu Prefectul județului Covasna, cât și cu B.K.G., solicitând anularea

parțială a Ordinului cu nr. 141/2006, în sensul de a i se restitui doar lui

imobilul sau de a i se acorda în completare compensații bănești, precum și de a

exclude drepturile pe care pretinde că le are B.K.G. cu privire la acel imobil.

Prin sentința civilă

cu nr. 1554 din 28 octombrie 2008 - pronunțată în dosarul mai sus arătat - a

fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta B.K.G. pe motiv că

ordinul atacat este temeinic și legal.

Cererea de

intervenție formulată de F.K.M. a fost respinsă, ca tardiv introdusă.

Împotriva sentinței,

a declarat apel B.K.G., prin mandatar.

Între timp, prin

încheierea cu nr. 1066 din 28 iulie 2009 a Biroului Notarial Public „P.M."

din municipiul Sfântu Gheorghe, a fost autentificat contractul de cesiune

dintre K.G. și S.N.A.G., având ca obiect drepturile de mai sus, așa încât,

cesionarul a dobândit „cu titlu gratuit” drepturile izvorâte din calitatea

cedentului, de moștenitor al soțului F.M.B.

S-a reținut că

S.N.A.G. este rudă de gradul IV cu autoarea F.M.E., și s-a considerat

discriminat de aceasta, pe motiv că l-a omis din testament.

Apelul împotriva

sentinței civile cu nr. 1554 din 28 octombrie 2008 a Tribunalului Covasna a

fost judecat la Curtea de Apel Brașov - Secția Civilă și prin decizia cu nr.

44/Ap din 25 noiembrie 2009 a fost admis, dispunându-se anularea în parte a

Ordinului nr. 141 din 20 iulie 2006 al Prefectului Județului Covasna, în sensul

restituirii în natură a cotei parte, din imobilul (3/18) și „acordarea de

măsuri reparatorii pentru o parte din terenul ce nu a putut fi restituit în

natură.

Nu se cunoaște dacă

hotărârea a rămas irevocabilă.

În consecință, pentru

partea sa de moștenire, persoana vătămată F.K.M., a obținut doar completarea

compensațiilor bănești primite anterior, întrucât s-a adresat tardiv instanței

de judecată, în timp ce B.K.G. a obținut retrocedarea în natură a cotei părți,

din imobilul la care avea dreptul.

Concluzii. Relevanță

penală.

În cauză, nu sunt

indicii din care să rezulte presupunerea rezonabilă că persoanele precizate în

plângere au comis vreo faptă penală care să justifice continuarea actelor

premergătoare, așa cum prevăd dispozițiile art. 681 C. proc. pen.

Prin abordări legale

diferite, atât decidentul administrativ, cât și instanțele de judecată au

respectat dreptul de proprietate privată asupra căruia li s-a cerut să se

pronunțe.

Atâta vreme cât din

raportul de expertiză invocat în hotărârile judecătorești, rezultă că imobilul

din municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna, a fost și proprietatea

autoarei P.M.E., iar unul dintre succesorii testamentari ai susnumitei a fost

soțul numitei B.K.G., căreia, după ce i-a fost recunoscută calitatea de moștenitor,

a obținut dreptul de proprietate pentru cota legală din acel imobil este de

prisos. Aceasta pe de o parte. Pe de altă parte, numita B.K.G. a dobândit

calitatea sa procesuală activă, ulterior apariției Legii nr. 112/1995, așa

încât cererea de retrocedare a formulat-o în temeiul Legii nr. 10/2001.

Împotriva hotărârilor

judecătorești, precum și împotriva actelor administrative, cum este Ordinul

prefectului, legea prevede căi de atac, iar printre acestea nu se numără

plângerea penală împotriva persoanei magistratului sau a decidentului

administrativ în lipsa oricărui indiciu că hotărârea sau actul emis a fost

urmarea comiterii vreunei fapte penale.

Formulând plângerea

penală, persoana-vătămată a enumerat arbitrar diferite articole din Legea

penală și a prezentat drept dovezi, ordinul prefectului și hotărârile

judecătorești, fără a preciza legalitatea nemulțumirii sale sau faptele

nelegale ce i-au adus prejudicii.

Epuizând căile legale

de atac, persoana vătămată a folosit plângerea penală drept cale de atac suplimentară,

neprevăzută de lege, ceea ce poate constitui premisele abuzului în exercitarea

dreptului de petiție cu conotațiile denunțului calomnios.

În plângere a

invocat, fără a motiva „art. 36 din Legea nr. 10/2001, art. 254 C. pen., art.

215 C. pen., art. 249 C. pen. și art. 292 C. pen.".

Referitor la art. 36

din Legea nr. 10/2001 care pedepsește emiterea dispoziției de restituire în

lipsa actelor doveditoare, s-a reținut că ordinul prefectului s-a bazat pe:

- hotărârea

judecătorească (sentința civilă nr. 1451 din 21 iunie 2000);

- documente de

arhivă;

- expertiza

extrajudiciară;

- referat de

specialitate.

La rândul lor, la

pronunțarea hotărârilor, instanțele de judecată s-au bazat pe aceleași

documente, la care s-au adăugat și alte probe printre care și expertiza

tehnică.

Infracțiunile

prevăzute și pedepsite de „art. 215 C. pen., art. 249 C. pen. și art. 292 C.

pen." nu sunt motivate în vreun fel care să permită vreo abordare sau

analiză, limitându-se - așa cum s-a arătat -, doar la o simplă enumerare.

Printre articolele

enumerate se numără și „art. 254 C. pen." - luarea de mită - și, la prima

vedere, îmbracă forma denunțului, dar denunțătorul nu aduce vreo precizare a

stării de fapt.

Simpla invocare a

articolului care pedepsește infracțiunea de luare de mită este insuficientă

potrivit art. 223 alin. (1) și (2) C. proc. pen. pentru a permite o analiză

conformă cu dispozițiile art. 210 C. proc. pen., care să determine declinarea

la organul competent, potrivit art. 15 din O.U.G. nr. 43/2002 privind

organizarea și funcționarea Direcției Naționale Anticorupție din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

S-a mai reținut că,

potrivit legii, în cadrul modurilor de sesizare a organelor de urmărire penală,

persoanele pot face plângere (art. 222 C. proc. pen.) sau denunț (art. 223 C.

proc. pen.) prin „descrierea faptei ..., indicarea făptuitorului dacă este

cunoscut și a mijloacelor de probă".

Încadrarea juridică a

faptelor supuse cercetării este de competența exclusivă a organelor de urmărire

penală și, în final a instanțelor de judecată.

În cauza de față, cel

puțin în privința denunțului, persoana vătămată se ocupă de încadrarea

juridică, dar nu justifică în vreun fel prin fapte, motiv pentru care,

nepermițând vreo analiză, s-a apreciat că aceasta (denunțul) nu există și nu a

fost avut în vedere la darea soluției.

Întrucât faptele

penale, așa cum au fost reclamate, nu există, s-a dispus neînceperea urmăririi

penale sub aspectul infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 36 din Legea

nr. 10/2001, art. 215 C. pen., art. 249 C. pen. și art. 291 C. pen.

II. Plângerea

aceluiași petiționar, împotriva rezoluției procurorului a fost respinsă prin

rezoluția nr. 7011/3343/II/2/2010 din 27 august 2010 a procurorului șef al

Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție.

III. La data de 12

octombrie 2010 a fost înregistrată pe rolul Secției Penale la Înalta Curte de

Casație și Justiție plângerea petiționarului F.K.M. împotriva rezoluției nr.

700/P/2010 din 09 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică prin care s-a dispus

neînceperea urmăririi penale a făptuitorilor susindicați, întemeiată în drept

pe dispozițiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. și prin care se reiau în

esență totalitatea criticilor și încriminărilor prin plângerea penală promovată

la procuror.

Examinând actele și

lucrările dosarului, rezoluția atacată, și verificând-o prin conformare la

dispozițiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. pe baza lucrărilor și a

materialului din dosarul nr. 700/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, și în

lipsa unor înscrisuri noi prezentate, Înalta Curte are în vedere că plângerea

de față se privește ca nefondată și urmează a fi respinsă ca atare în baza art.

2781 alin. (8) lit. a) teza III C. proc. pen., iar în consecință va fi

menținută rezoluția atacată.

Aceasta întrucât, din

examinarea actelor premergătoare efectuate de procuror rezultă că prin

plângerea penală originară petiționarul F.K.M. a solicitat efectuarea de

cercetări penale față de R.M.T., M.L., judecători la Curtea de Apel Brașov, L.M.,

judecător la Tribunalul Covasna, B.K.G., S.N.K.G. și „Comisia Județeană Covasna

pentru aplicarea Legii nr.10/2001", cu privire la comiterea infracțiunilor

prevăzute de „art. 36 din Legea nr. 10/2001, art. 254 C. pen., art. 215 C.

pen., art. 249 C. pen. și art. 292 C. pen.".

Petentul a susținut

că magistrații susnominalizați și reprezentanții autorităților administrative

din Covasna au comis o serie de abuzuri și ilegalități cu ocazia soluționării

acțiunilor și cererilor acestuia vizând retrocedarea unui imobil moștenit de la

defuncta F.M.E., situat în municipiul Sfântu Gheorghe, unde își are sediul

Prefectura Județului Covasna.

Din actele dosarului

rezultă că prin testamentul cu titlu universal, autentificat prin încheierea

nr. 2123/1970, de către Notariatul de Stat Sfântu Gheorghe, numita F.M.E. a

lăsat toată averea sa nepoților săi de frate F.K.M. și F.M.B.

Numitul F.M.B. a fost

căsătorit cu numita K.G., iar după decesul său aceasta s-a recăsătorit cu B.A.

de care a divorțat ulterior.

Petentul a obținut

certificatul de moștenitor nr. 160 din 03 martie 1994 prin care s-a stabilit că

acesta are o cotă de moștenire de 1/1 din averea defunctei F.M.E.

După apariția Legii

nr. 112/1995 privind regimul juridic al imobilelor preluate abuziv de către

stat, F.K.M., considerându-se unic moștenitor, a solicitat retrocedarea

imobilelor preluate abuziv de stat de la autoarea F.M.E., obținând retrocedări

și compensații bănești.

Prin acțiunea

înregistrată la Judecătoria Sfântu Gheorghe sub nr. 1423/1997, numita B.K.G. a

solicitat anularea certificatului de moștenitor menționat, învederând că a fost

omisă de la succesiunea soțului său, defunctul F.M.B.

Acțiunea susnumitei a

fost admisă, instanța dispunând anularea certificatului de moștenitor nr. 160

din 03 martie 1994, emis de către fostul Notariat de Stat Județean Covasna,

reținând că moștenitorul testamentar al autoarei F.M.E. este alături de F.K.M.

și fratele său, F.M.B., acesta din urmă având ca moștenitori pe B.K.G. (soție)

și F.K.M. (frate).

Ulterior, prin

notificările nr. 8318 din 10 august 2001 (formulată de F.K.M.) și 9889 din 19

septembrie 2001 (formulată de B.K.G.), s-a solicitat retrocedarea, în cotele

cuvenite, a imobilului din municipiul Sfântu Gheorghe, în care se află sediul

Prefecturii Județului Covasna.

În urma verificărilor

efectuate Comisia Județeană Covasna prin referatul nr. 9975 din 14 iulie 2006 a

propus respingerea cererilor formulate de părți. Soluția propusă a fost

justificată de refuzul numitului F.K.M. de a restitui valoarea actualizată a

despăgubirilor primite pentru imobilul respectiv în baza Legii nr. 112/1995 și

împrejurarea că în raport cu forma inițială, construcției revendicate i-au fost

adăugate noi corpuri a căror arie desfășurată însumează peste 100% din aria

desfășurată inițial.

Ca urmare, prin

Ordinul Prefectului din 20 iulie 2006 s-a dispus respingerea restituirii în

natură către titularii notificărilor a imobilului sus-amintit. Totodată, s-a

propus acordarea către titularii notificărilor a măsurilor reparatorii

prevăzute de legea specială privind regimul de stabilire și plată a

despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.

Numita B.K.G. s-a

adresat instanței, solicitând anularea Ordinului Prefectului, iar prin sentința

civilă nr. 1554 din 28 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 625/119/2006

al Tribunalului Covasna, de către judecător L.M., a fost respinsă acțiunea

reclamantei.

De asemenea, a fost

respinsă, ca tardiv formulată, cererea de intervenție a petentului care a

solicitat restituirea imobilului și excluderea drepturilor pe care le pretindea

reclamanta cu privire la bunul respectiv.

Apelul declarat de

B.K.G., prin mandatar S.N.A.G. (căruia apelanta i-a cesionat drepturile asupra

imobilului în cauză), împotriva hotărârii tribunalului, a fost admis prin

decizia nr. 144/Ap, din 25 noiembrie 2009, a Curții de Apel Brașov.

Instanța a dispus

anularea parțială a Ordinului nr. 141 din 20 iulie 2006 al Prefectului

Județului Covasna, în sensul restituirii în natură a cotei părți de 3/18 din

imobil și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru partea de

imobil și pentru suprafețele de teren ce nu au putut fi restituite în natură.

Rezultă că în speță

petiționarul F.K.M. prin plângerea penală originară a enumerat arbitrar

diferite articole din Legea penală și a prezentat drept dovezi, ordinul

prefectului și hotărârile judecătorești, fără a preciza legalitatea

nemulțumirii sale sau faptele nelegale ce i-au adus prejudicii.

Epuizând căile legale

de atac, persoana vătămată a folosit plângerea penală drept cale de atac

suplimentară, neprevăzută de lege, ceea ce poate constitui premisele abuzului

în exercitarea dreptului de petiție cu conotațiile denunțului calomnios.

În plângere a

invocat, fără a motiva „art. 36 din Legea nr. 10/2001, art. 254 C. pen., art.

215 C. pen., art. 249 C. pen. și art. 292 C. pen.".

Referitor la art. 36

din Legea nr. 10/2001 care pedepsește emiterea dispoziției de restituire în

lipsa actelor doveditoare, s-a reținut că ordinul prefectului s-a bazat pe:

- hotărârea

judecătorească (sentința civilă nr. 1451 din 21 iunie 2000);

- documente de

arhivă;

- expertiza

extrajudiciară;

- referat de

specialitate.

La rândul lor, la

pronunțarea hotărârilor, instanțele de judecată s-au bazat pe aceleași

documente, la care s-au adăugat și alte probe printre care și expertiza

tehnică.

Infracțiunile

prevăzute și pedepsite de „art. 215 C. pen., art. 249 C. pen. și art. 292 C.

pen." nu sunt motivate în vreun fel care să permită vreo abordare sau

analiză, limitându-se - așa cum s-a arătat -, doar la o simplă enumerare.

Printre articolele

enumerate se numără și „art. 254 C. pen." - luarea de mită - și, la prima

vedere, îmbracă forma denunțului, dar denunțătorul nu aduce vreo precizare a

stării de fapt.

Simpla invocare a

articolului care pedepsește infracțiunea de luare de mită este insuficientă

potrivit art. 223 alin. (1) și (2) C. proc. pen. pentru a permite o analiză

conformă cu dispozițiile art. 210 C. proc. pen., care să determine declinarea

la organul competent, potrivit art. 15 din O.U.G. nr. 43/2002 privind

organizarea și funcționarea Direcției Naționale Anticorupție din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

S-a mai reținut că,

potrivit legii, în cadrul modurilor de sesizare a organelor de urmărire penală,

persoanele pot face plângere (art. 222 C. proc. pen.) sau denunț (art. 223 C.

proc. pen.) prin „descrierea faptei ..., indicarea făptuitorului dacă este

cunoscut și a mijloacelor de probă".

Încadrarea juridică a

faptelor supuse cercetării este de competența exclusivă a organelor de urmărire

penală și, în final a instanțelor de judecată.

În cauza de față, cel

puțin în privința denunțului, persoana vătămată se ocupă de încadrarea

juridică, dar nu justifică în vreun fel prin fapte, motiv pentru care,

nepermițând vreo analiză, s-a apreciat că aceasta (denunțul) nu există și nu a

fost avut în vedere la darea soluției.

Se conchide că în mod

legal și temeinic în baza dispozițiilor art. 228 alin. (1) C. proc. pen.

raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus prin rezoluția

procurorului atacată neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracțiunilor

prevăzute de art. 36 din Legea nr. 10/2001, art. 215 C. pen., art. 249 C. pen.

și art. 292 C. pen.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petiționarul F.K.M. împotriva rezoluției nr.

00/P/2010 din 9 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

Menține rezoluția

atacată.

Obligă petiționarul

la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 16 februarie 2011.