ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 16

iulie 2009 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamantul I.M. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtul Guvernul României, anularea Normelor Metodologice din 27 noiembrie 2001

aprobate prin H.G. nr. 1188/2001, cu modificările și completările aduse de H.G.

nr. 691/2004.

În motivarea acțiunii reclamantul a

arătat că este pensionar militar din anul 1993, trecut în rezervă la data de 15

aprilie 1993, fără a beneficia de indemnizație de comandă la data trecerii în

rezervă, drept introdus ulterior pensionării sale, prin art. 12 alin. (1)-(3)

din Legea nr. 138/1999.

Reclamantul a susținut că a suferit

o vătămare prin aplicarea unui tratament discriminatoriu, deoarece la recalcularea

pensiilor stabilită prin H.G. nr. 1188/2001 indemnizația de comandă s-a luat în

considerare decât cadrelor militare care la data trecerii în rezervă au

beneficiat de acest drept, celelalte cadre fiind excluse de la posibilitatea de

a beneficia de acest drept câștigat.

Prin precizarea de acțiune depusă la

data de 8 ianuarie 2010, reclamantul a solicitat, în baza art. 8 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004: pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se

dispună anularea prevederilor art. 3 alin. (3) din Normele Metodologice din

data de 27 noiembrie 2001, aprobate prin H.G. nr. 1188/2001, cu modificările și

completările ulterioare; emiterea de către Guvernul României a unei ordonanțe

de urgență reparatorie, prin care sa fie redefinit conținutul art. 3, alin. (3)

din H.G. nr. 1188/2001, în sensul ca indemnizația de comandă să fie inclusă în

solda lunară brută, ca bază de recalculare a pensiilor și pentru cadrele

militare care aveau calitatea de pensionari militari la data intrării în

vigoare a H.G. nr. 1188/2001, cadre militare care îndeplineau funcțiile

prevăzute de art. 12 din Legea nr. 138/1999; repararea pagubei cauzate prin

neintroducerea indemnizației de comanda în calculul soldei lunare brute ca baza

de recalculare a pensiei militare.

Prin sentința civilă nr. 1399 din

data de 24 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea reclamantului ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond, examinând cadrul legal incident, a apreciat că actele normative

contestate sunt legal emise în raport de actele juridice cu forță juridică

superioară, respectiv Legea nr. 164/2001 și Legea nr. 479/2003.

A reținut Curtea că dispozițiile

art. 3 alin. (3) din Normele metodologice contestate reglementează includerea

indemnizației de comandă în solda lunară ca bază de recalculare a pensiilor

numai pentru cadre militare care la data trecerii în rezervă au beneficiat de

acest drept.

Or, reclamantul nu a beneficiat de

acest drept la data pensionării, indemnizația de comandă fiind introdusă prin

Legea nr. 138/1999.

Instanța de fond a apreciat că

reclamantul solicită prin recalcularea pensiilor militare de fapt o modificare

legislativă, în sensul ca de indemnizația de comandă prevăzută de dispozițiile

art. 12 din Legea nr. 138/ 1999 să beneficieze și cadrele militare pensionate

anterior anului 1999, modificare ce nu este de competența instanței de

contencios administrativ.

În consecință, a mai arătat prima

instanță, cererile reclamantului având ca obiect obligarea pârâtului de a emite

un act normativ cu un anumit conținut și obligarea pârâtului la plata daunelor,

sunt inadmisibile și neîntemeiate în raport de dispozițiile art. 18 alin. (1)

și (3) din Legea nr. 554/2004, față de principiile separației puterilor și de

caracterul subsidiar al daunelor pretinse de reclamant, în condițiile în care

hotărârile contestate sunt legal emise.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs reclamantul I.M., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Prin cererea de recurs se aduc, în esență,

critici sentinței atacate, în sensul că instanța de fond nu a avut în vedere că

H.G. nr. 1188/2001 și H.G. nr. 691/2004, prin art. 3 alin. (3) sunt

discriminatorii, în sensul art. 2 din O.G. nr. 137/2002, în condițiile în care

prevăd că indemnizația de comandă se include în solda lunară brută ca bază de

recalculare a pensiilor numai cadrelor militare care la data trecerii în rezervă

au beneficiat de acest drept, nu și celor care la momentul trecerii în rezervă

nu au avut acest drept, printre care se numără.

Recurentul-reclamant susține că a fost vătămat

în dreptul prevăzut de art. 16 din Constituție, întrucât la data apariției

Legii nr. 138/1999 indemnizația de comandă a fost acordată doar șefilor de

secție în activitate nu și cadrelor militare pensionate care au fost șefi de

secție, ulterior nefiindu-le luată în calcul la recalcularea pensiei,

menționând că nu contestă că cele două hotărâri ale Guvernului au fost date în

temeiul și pentru executarea legii, fiind legal emise în raport de actele care

au stat la baza lor.

Se aduc critici sentinței atacate și sub

aspectul greșitei soluții asupra cererii privind obligarea Guvernului la

emiterea unei noi hotărâri în care să prevadă includerea indemnizației de

comandă în solda lunară brută și pentru cadrele militare care aveau calitatea

de pensionari la data intrării în vigoare a H.G. nr. 691/2004 și care au

îndeplinit funcția de șefi de secție, pentru că în alte situații asemănătoare,

referitoare la grupele de muncă, legiuitorul a intervenit prin Legea nr. 90/2007

și a înlăturat tratamentul juridic diferențiat, astfel că nu poate fi vorba de

încălcarea principiului separației puterilor în stat.

Recurentul-reclamant menționează și faptul că

instanța de fond nu a arătat în cuprinsul sentinței recurate considerentele

pentru care nu a reținut discriminarea sa conform O.G. nr. 137/2000 art. 16 din

Constituție și Hotărârea nr. 262/2009 emisă de C.N.C.D., față de prevederile

art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 691/2004.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care

există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, cât și de

prevederile art. 304

1

C. proc. civ., apreciază că acesta este nefondat

pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Astfel cum rezultă din expunerea

rezumativă prezentată anterior, recurentul-reclamant, prin acțiunea precizată,

a solicitat, în principal, anularea dispozițiilor art. 3 alin. (3) din Normele

Metodologice privind recalcularea pensiilor militarilor de stat, aprobate prin

H.G. nr. 1188/2001, modificată și completată prin H.G. nr. 691/2004, adoptată

în executarea art. II din Legea nr. 479/2003, pentru modificarea Legii nr. 164/2001,

privind pensiile militare de stat, potrivit cărora: „solda de merit și

indemnizația de comandă se includ în solda lunară brută, ca bază de recalculare

a pensiilor numai pentru cadrele militare care la data trecerii în rezervă au

beneficiat de aceste drepturi”.

Recurentul-reclamant nu contestă

legalitatea acestor prevederi din perspectiva Legii nr. 24/2000, privind

normele de tehnică legislativă, susținând că au fost emise în temeiul și pentru

executarea Legii nr. 497/2002 pentru modificarea Legii nr. 164/2001, apreciind

corectă soluția instanței din această perspectivă.

Însă, acesta critică sentința

atacată pentru faptul că nu a analizat și stabilit existența unui drept

vătămat, având în vedere situația sa, în raport de dispozițiile art. 16 alin. (1)

din Constituția României care prevăd că „Cetățenii sunt egali în fața legii și

a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări”.

Este adevărat că în hotărârea

recurată instanța de fond face o analiză sumară asupra pretinsei discriminări

invocate de recurentul-reclamant, însă acest fapt nu poate conduce la altă

soluție în cauză, instanța de recurs având posibilitatea de a completa

motivarea sub aceste aspecte.

Se reține că recurentul-reclamant invocă

existența unui tratament juridic diferit care decurge din aplicarea art. 12

alin. (1) din Legea nr. 138/1999, privind salarizarea și alte drepturi de

personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine

publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi personalului

civil din aceste instituții, fapt care contravine art. 16 alin. (1) din

Constituție.

Acesta a susținut că potrivit art. 12

alin.(1) din Legea nr. 138/1999, indemnizația de comandă a fost acordată și șefilor

de secție în activitate la data apariției legii, nu și celor ce s-au aflat în

aceeași funcție, dar pensionați, cum este cazul său, iar ulterior, această

indemnizație nu a fost avută în vedere la recalcularea pensiei pentru

persoanele ce nu au beneficiat de acest drept la data trecerii în rezervă.

Cum însuși recurentul-reclamant

menționează, la data trecerii sale în rezervă, în anul 1993, nu a beneficiat de

indemnizația de comandă.

Întrucât Legea nr. 138/1999 nu a

prevăzut acordarea beneficiului acestui drept în situația sa și implicit nici

prin dispozițiile a căror anulare se solicită nu s-a prevăzut luarea în calcul

a acestei indemnizații la recalcularea pensiei pentru persoanele care nu au

beneficiat de acest drept la data trecerii în rezervă, dispozițiile legale

nefiind constatate ca fiind neconstituționale în raport cu art. 16 alin. (1)

din Constituție, se apreciată că sunt nefondate criticile

recurentului-reclamant referitoare la pretinsa sa discriminare și vătămare a

unui drept prevăzut de Constituție.

Instanța nu poate analiza

conformitatea dispozițiilor legale cu principiul egalității cetățenilor statuat

în art. 16 alin. (1) menționat, întrucât acest atribut revine Curții

Constituționale, potrivit Legii nr. 47/1992 (r 2), privind organizarea și funcționarea

Curții Constituționale.

În altă ordine, nici prin Hotărârea

nr. 262/2009 emisă de C.N.C.D. nu s-a constatat existența unei discriminări în

raport de O.G. nr. 137/2000.

De asemenea, instanța nu poate

dispune obligarea pârâtului la emiterea unor acte care să ducă implicit la

completarea dispozițiilor legale privind acordarea indemnizației de comandă și

cadrelor militare – șefi de secție, care s-au pensionat anterior Legii

nr.138/1999, acesta fiind un atribut al legiuitorului.

Aceasta, pe de o parte, pentru că,

potrivit art. 126 alin. (6) din Constituție, art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004,

cu modificările ulterioare, obiectul controlului instanțelor de contencios

administrativ îl formează exclusiv actele administrative și cele asimilate

acestora, emise sau adoptate de autoritățile publice, iar pe de altă parte,

s-ar încălca principiul separației puterilor în stat.

Față de toate considerentele expuse, Înalta

Curte apreciază soluția de respingere a acțiunii reclamantului ca fiind

temeinică și legală, astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant

I.M. împotriva sentinței civile nr. 1399 din data de 24 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 ianuarie 2011.