ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, petiționarul B.D.N. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 361/43/2011 al Curții de Apel Târgu Mureș, motivând că la această instanță nu va avea loc o judecată dreaptă și imparțială, întrucât a fost condamnat pe nedrept cu ajutorul unor martori mincinoși, judecata a fost făcută nelegal, iar speranța sa a fost pusă în contestația în anulare. Potrivit art. 57 C. proc. pen. au fost solicitate informații de Ministerul Justiției - Direcția Elaborare Acte Normative, Studii și Documentare - Serviciul Judiciar.
Din informarea transmisă de Ministerul Justiției - Direcția Elaborare Acte Normative, Studii și Documentare - Serviciul Judiciar rezultă că dosarul a cărui strămutare se solicită are ca obiect contestația în anulare împotriva deciziei nr. 628 din 18 octombrie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș prin care a solicitat rejudecarea recursului și suspendarea executării pedepsei până la soluționarea contestației în anulare. Prin decizia penală nr. 1/RC/2012 a fost respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de petiționar. În ce privește motivele invocate în cererea de strămutare s-a arătat că acestea nu se încadrează în disp. art. 55 alin. (1) C. proc. pen., iar petiționarul nu a adus nicio dovadă din care să rezulte imparțialitatea judecătorilor, cele arătate fiind simple afirmații.
Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad, în cazul în care, imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordinii ori când una dintre părți are o rudă sau afin până la gradul patru inclusiv printre judecători sau procurori, asistenții judiciari sau grefierii instanței. În cauză, nici una dintre cerințele art. 55 alin. (1) C. proc. pen. nu sunt întrunite. În cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea instanței trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparțial, dar și din perspectiva celui interesat.
La acest control, instanța investită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte pot pune în discuție imparțialitatea judecătorului și justifică temerea celui interesat. Curtea Europeană a hotărât că, în privința imparțialității obiective a judecătorului, aparențele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudența instanței europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor. În cazul de față, Curtea, în raport de prevederile art. 55 alin. (2) C. proc. pen. și de datele expuse, apreciază că temerile petentului nu sunt justificate. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE Respinge, ca nefondată cererea formulată de petiționarul B.D.N. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 361/43/2011 al Curții de Apel Târgu Mureș. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 aprilie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.