Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.06.2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4714/2012

HOTĂRÂRE
21.06.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4714/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față constată următoarele: La data de 5 iulie 2010 a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, recursul declarat de Asociația pentru Cinstirea Memoriei Eroilor împotriva deciziei nr. 2472/ R din 31 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Prin încheierea de ședință din data de 7 aprilie 2011, instanța a dispus suspendarea judecării cererii de recurs, în baza dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că la strigarea cauzei nu a răspuns nici una dintre părți și că nu s-a solicitat judecarea în lipsă. După această măsură a instanței, părțile nu au mai săvârșit nici un act de procedură în vederea reluării judecății, iar la data de 25 aprilie 2012, din oficiu, cauza a fost repusă pe rol.

Așa fiind, Înalta Curte constată incidente în speță dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”, precum și pe cele ale art. 252 alin. (1) „perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate ” . Astfel, după cum s-a arătat anterior, judecata recursului a rămas în nelucrare mai mult de un an. în consecință, prin aplicarea dispozițiilor procedurale menționate, această atitudine procesuală culpabilă a părților va fi sancționată prin constatarea perimării cererii de recurs.

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamanta Asociația pentru Cinstirea Memoriei Eroilor împotriva deciziei nr. 2472/ R din 31 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 iunie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-06-21
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4713/2012
Asupra contestației în anulare de față constată următoarele: La data de 1 iunie 2010 a fost înregistrată la înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală contestația în anulare formulată de Organizația de
ÎCCJ 2012-09-17
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5365/2012
La data de 8 noiembrie 2010 a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, recursul declarat de reclamantul B.l. împotriva Încheierii din 21 octombrie 2010 dată de Curtea de Apel Alb
ÎCCJ 2012-09-17
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5368/2012
La data de 4 octombrie 2010 a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, recursul declarat de contestatorul P.M. împotriva Încheierii din 22 septembrie 2010 dată de Curtea de Apel
ÎCCJ 2012-06-21
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4715/2012
Asupra recursului de față constată următoarele: La data de 17 ianuarie 2011 a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, recursul declarat de reclamantul D.P. împotriva încheierii
ÎCCJ 2012-06-21
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4712/2012
Asupra recursului de față constată următoarele: La data de 29 iulie 2010 a fost înregistrat la înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, recursul declarat de pârâta SC O.M.V.P. SA împotriva încheieri
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă