ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 521/2013

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1947 din 11 octombrie

2010 pronunțată de Tribunalul Iași a fost respinsă acțiunea formulată de

reclamanta B.L. în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Iași,

reprezentată de Primarul municipiului Iași.

La pronunțarea soluției, instanța de

fond a reținut următoarea situație de fapt:

Prin cererea înregistrată sub nr. 14/99/2010

reclamanta B.L. a solicitat anularea dispoziției nr. 1768 din 23 noiembrie 2009

emisă de Primarul municipiului Iași și acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent potrivit legii pentru porțiunea din suprafața totală de 1049 mp

teren intravilan situat în Iași, strada Țuțora (Calea Chișinăului) care este

ocupată de str. Calea Chișinăului, trotuar și spațiu verde, imobil preluat

abuziv de stat în anul 1963 prin decret de expropriere, fără plata

despăgubirilor.

Prin dispoziția contestată, în temeiul

art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 notificarea reclamantei a fost respinsă

motivat de formularea acesteia cu depășirea termenului legal prevăzut de Legea nr.

10/2001.

În conformitate cu textul de lege

invocat, persoana îndreptățită va notifica în termen de 12 luni de la data

intrării în vigoare a legii persoana juridică deținătoare, solicitând

restituirea în natură a imobilului, termenul fiind stabilit prin modificările

aduse succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001.

Întrucât Legea nr. 10/2001 a intrat în

vigoare la data de 14 februarie 2001, rezultă că reclamanta a avut

posibilitatea de a formula notificarea, respectiv de a solicita măsuri

reparatorii pentru imobilul mai sus amintit până la data de 14 februarie 2002,

or cererea a fost formulată la data de 03 septembrie 2009.

În mod temeinic și legal s-a dispus,

prin dispoziția contestată respingerea notificării reclamantei, în condițiile

în care potrivit art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicată,

nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării de către

persoanele îndreptățite are drept consecință pierderea dreptului de a solicita

în justiție măsuri reparatorii în natură sau în echivalent.

Chiar dacă se iau în considerare dispozițiile

art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în sensul că termenul de 6 luni pentru

formularea notificării prevăzut de art. 21 alin. (1), curge de la data

comunicării către notificată a persoanei juridice deținătoare a imobilului

solicitat, comunicarea ce s-a efectuat prin Ordinul Prefectului nr. 169 din 04

martie 2009, comunicat de fapt la 09 martie 2009, când reclamanta a aflat că

terenul este proprietatea SC E. SA, ce posedă certificat de atestare a

proprietății, cererea pe fond nu poate fi admisă.

Astfel, reclamanta a depus în cauză un

raport de expertiză ordonat de instanța de judecată în altă cauză, din care

rezultă că o altă suprafață de teren ce formează obiectul litigiului în alt

dosar este situat în Iași pe Calea Chișinăului (fostă Țuțora).

Întrucât nu s-a solicitat a se efectua

în prezenta cauză un raport de expertiză care să clarifice situația suprafeței

de 1049 mp, care potrivit expertizei extrajudiciare este  afectată de detalii de

sistematizare, iar o parte din acesta și anume suprafața de 741 mp, este situat

în perimetrul actual al SC E.O.M.D., traversat aerian și de rețele electrice,

cu imposibilitatea restituirii în natură, nu se poate lămuri care suprafață se

poate restitui sau pentru care se pot acorda măsuri reparatorii prin echivalent,

considerente în baza cărora s-a respins acțiunea formulată de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a formulat

apel reclamanta B.L., criticând hotărârea atacată ca fiind nelegală și

netemeinică. În dezvoltarea motivării cererii de apel reclamanta a arătat în

esență că s-a interpretat necorespunzător raportul de expertiză topometrică

efectuat într-o altă cauză.

Analizând actele și lucrările

dosarului, raportat la motivele de apel învederate și dispozițiile legale

incidente în cauză, Curtea a constatat apelul ca fiind neîntemeiat având în

vedere următoarele considerente:

Prin dispozițiile Legii nr. 10/2001 -

invocată de reclamanta - apelantă în scopul valorificării pretenției sale de

acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilul - teren ce face obiectul

litigiului - a fost reglementat termenul înlăuntrul căruia persoanele pretins

îndreptățite să obțină măsuri reparatorii aveau obligația de a formula o

notificare prin care investea entitatea deținătoare cu analiza pretențiilor pe

care înțelegea să le formuleze cu privire la un anumit imobil.

În speță, prin dispoziția nr. 1768 din

25 noiembrie 2009 emisă de Primarul municipiului Iași - contestată prin

acțiunea de față - s-a dispus respingerea Notificării din 3 septembrie 2009

formulată de B.L. pentru imobilul din Iași, motivat de faptul că cererea este

tardiv formulată, peste termenul prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

și nu respectă nici condiția impusă de același articol, respectiv comunicarea

realizată prin intermediul executorului judecătoresc.

Termenul de notificare instituit prin

dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (art. 22 după republicarea

legii ) este un termen de decădere în raport cu care reclamanta - apelantă este

decăzută din dreptul de a mai solicita în justiție măsuri reparatorii pentru

imobilul din litigiu, aspect reținut judicios de instanța de fond prin sentința

atacată. În atare condiții, cererea reclamantei înregistrată la entitatea

deținătoare sub nr. 80873 din 3 septembrie 2009 nu poate produce efectele

specifice unei notificări.

Așa fiind, constatându-se că instanța

de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor înscrise

în art. 22 din Legea nr. 10/2001 referitoare la termenul de formulare a

notificării, aspect preliminar oricărei analize în fond a pricinii în temeiul

dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., apelul reclamantei a fost respins ca

neîntemeiat, păstrându-se sentința civilă nr. 1947 din 11 octombrie 2010 a

Tribunalului Iași ca legală și temeinică.

Împotriva deciziei civile nr. 53 din

25 aprilie 2012 a Curții de Apel Iași, secția civilă a declarat recurs

reclamanta B.L. susținându-se următoarele motive de nelegalitate a hotărârii

recurate.

Se consideră că în speță s-a făcut o

interpretare greșită a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, fiind

incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel:

Dispozițiile art. 28 alin. (1) teza a

II a din Legea nr. 10/2001 prevăd două momente alternative de la care începe să

curgă termenul de formulare a notificării, și anume: de la intrarea în vigoare

a legii sau de la primirea comunicării prevăzute la art. 27 alin. (3) din lege

- comunicare ce se referă la persoana juridică deținătoare a imobilului

solicitat.

Reclamanta a luat cunoștință de

situația juridică a terenului abia în urma comunicării Ordinului Prefectului nr.

169 din 04 martie 2009, comunicat la data de 09 martie 2009 completat cu

referatul care a stat la baza emiterii acestui Ordin, din care reiese faptul că

o parte din suprafața solicitată - fără a se specifica cât anume, este ocupată

de str. Calea Chișinăului, trotuar și spațiu verde.

Se consideră că Ordinul Prefectului nr.

169 din 04 martie 2009, însoțit de referatul sus arătat, ține locul comunicării

prevăzute de

dispozițiile art. 27 alin. (2)

și (3) din Legea nr. 10/2001 republicată. În acest

caz, termenul de 6

luni prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, curge nu de la data

intrării în vigoare a legii, ci de la data primirii comunicării prevăzute de

alin. (3) al art. 27 din lege, termen în care reclamanta s-a încadrat.

Pentru aceste motive se consideră că

notificarea către Primăria lași a fost formulată în termen legal.

Pe de altă parte, se consideră că

toate probele de la dosar, înscrisuri coroborate cu raportul de expertiză depus

la dosar,

dovedesc îndreptățirea

reclamantei la obținerea de măsuri reparatorii

pentru terenul ce a

aparținut tatălui său și care a fost expropriat prin Decretul de expropriere din

18 februarie 1963.

Se invocă în

drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând recursul declarat prin

prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, înalta

Curte de Casație și Justiție, constată că recursul este nefondat pentru

considerentele ce succed:

Pentru a fi

incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea

recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau să fie

lipsită de temei legal.

În cauză

instanța de apel a interpretat în mod just dispozițiile incidente și anume art.

22 din Legea nr. 10/2001.

Astfel, în mod just s-a reținut că

termenul de notificare, prelungit prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr.

145/2001 se aplică pentru toate categoriile de persoane pretins îndreptățite la

măsuri reparatorii, fără nici o distincție, astfel încât reclamanta trebuia să

se conformeze de a se adresa entității deținătoare cu notificare înlăuntrul

perioadei 14 februarie 2001 - 14 februarie 2002 și doar ulterior, în cazul în

care persoana juridică notificată statua asupra nedeținerii totale/parțiale a

terenului imobil se putea, eventual, aprecia asupra incidenței dispozițiilor

legale invocate în apărare.

Criticile formulate de recurenta -

reclamantă B.L. nu sunt fondate, deoarece, prin dispozițiile Legii nr. 10/2001

a fost instituită o procedură legală explicită în cadrul căreia persoanele

îndreptățite pot solicita verificarea ingerințelor care ar fi fost exercitate

de Statul Român cu privire la drepturile pretins încălcate în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989. Această procedură derogatorie de la dispozițiile de

drept comun a fost supusă controlului de constituționalitate, statuându-se prin

mai multe decizii ale Curții Constituționale (nr. 50/2007, nr. 1215/2007) că

legiuitorul român este în drept să stabilească cadrul procesual în cadrul

căruia să se poată valorifica dreptul de proprietate și să impună anumite

limitări rezonabile în exercițiul acestui drept.

Sancțiunea decăderii pentru

neexercitarea dreptului la măsuri reparatorii în termenul legal este prevăzut

în mod expres în alin. (5) art. 22 din Legea nr. 10/2001, textul precizând că

nerespectarea termenului pentru trimiterea notificării atrage pierderea

dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin

echivalent, deci pierderea dreptului subiectiv.

Termenul de

decădere din dreptul substanțial nu este susceptibil de repunere în termen,

pentru că sancțiunea decăderii are ca efect chiar pierderea dreptului

subiectiv.

Pentru aceste

considerente, se va respinge recursul ca nefondat și în baza art. 312 C. proc.

civ. se va menține decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta B.L. împotriva deciziei civile nr. 53 din 25 aprilie 2012 a Curții

de Apel Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

7 februarie 2013