ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 95/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 95/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului penal de față:

Prin

sentința penală nr. 327 din 23 iulie 2012 a Tribunalului Giurgiu, în baza art.

334 C. proc. pen., a admis cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei

din infracțiunea de viol, prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1) și (3)

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de viol,

prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b

1

) și (3)

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen..

În baza art. 197 alin. (1), alin. (2)

lit. b

1

) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. și art. 320

1

C. pen., a fost condamnat inculpatul D.M.D. la o

pedeapsă de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol și 6 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), e) C.

pen., pedeapsă complementară.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis

inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii drepturile prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a, b), e) C. pen., pedeapsă accesorie.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din

pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive, de la 10

mai 2012 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 17 C. proc. pen., art. 346

C. proc. pen. și art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească părții

vătămate minore E.N.I., reprezentată de mama sa M.D., suma de 5.000 RON cu titlu

de despăgubiri civile reprezentând daune morale.

În baza art. 7 Legea nr. 76/2008, privind

Organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, s-a

dispus prelevarea de la inculpatul D.M.D. de probe biologice.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.400 RON cheltuieli

judiciare.

Pentru a dispune astfel, prima instanță

a reținut din examinarea probelor administrate în cauză în faza de urmărire penală

(declarațiile părții vătămate minore E.N.I.; declarațiile mamei părții vătămate

minore numita M.D.; declarațiile inculpatului D.M.D. date în cursul urmăririi penale

și prin care acesta a recunoscut săvârșirea faptei, declarații ce se coroborează

cu procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșe fotografice și raportul

de primă expertiză medico-legală), coroborate cu declarațiile inculpatului de recunoaștere

a faptei, că în perioada februarie-mai 2012, la diferite intervale de timp dar în

realizarea aceleiași rezoluții, inc. D.M.D., prin amenințare și constrângere, profitând

de imposibilitatea de a se apăra sau de a-și exprima voința, a obligat-o în mod

repetat pe minora E.N.I., în vârstă de 10 ani (fiica sa vitregă) să întrețină raporturi

sexuale orale, în locuința comună din localitatea G., județul Giurgiu.

Prin declarația dată în instanță, inculpatul

a arătat că solicită aplicarea prevederilor art. 320

1

C. proc. pen.,

învederând totodată că recunoaște fapta descrisă în rechizitoriu și solicită ca

judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe

pe care le cunoaște și pe care și le însușește.

În ceea ce privește cererea formulată de

reprezentantul parchetului de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea

de viol, prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea de viol, prevăzută și pedepsită de

art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b

1

) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., Tribunalul a apreciat că este întemeiată, având în vedere

că din cuprinsul actelor aflate la dosar rezultă că partea vătămată minoră este

fiica vitregă a inculpatului, fiind incidente dispozițiile alin. (2) lit. b

1

)

ale art. 197 C. pen., partea vătămată minoră fiind un membru al familiei și în consecință,

în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei,

din infracțiunea de viol, prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1) și (3)

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de viol, prevăzută

și pedepsită de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b

1

) și alin. (3)

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen..

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului

s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., dar ținând seamă, atât

de pericolul social sporit al faptei săvârșite de inculpat, ce rezidă din modul

și mijloacele de comiterea a infracțiunii, dar și persoana inculpatului care a adoptat

o atitudine sinceră în cursul procesului penal concretizată în recunoașterea faptei

comise, lipsa antecedentelor penale, Tribunalul a apreciat că un cuantum al pedepsei

de 12 ani închisoare, pedeapsă ce urmează să fie executată în regim de detenție

și o pedeapsă complementară de 6 ani de interzicere a drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și e) C. pen., după executarea pedepsei principale,

este în măsură să contribuie la reeducarea inculpatului.

Prin declarația dată în faza cercetării

judecătorești, partea vătămată minoră E.N.I., audiată în prezența reprezentantului

său legal, M.D., nu s-a constituit parte civilă în cauza de față, motivat de faptul

că inculpatul nu dispune de mijloace financiare pentru a-i achita eventualele despăgubiri

materiale sau daune morale.

Deși partea vătămată minoră nu s-a constituit

parte civilă în cauză, instanța este obligată potrivit art. 17 C. proc. pen. să

se pronunțe din oficiu asupra despăgubirilor civile, așa încât, Tribunalul a apreciat

că se impune acordarea de daune morale părții vătămate, având în vedere, pe de o

parte că la momentul săvârșirii infracțiunii de către inculpat, aceasta era minoră

(10 ani), vârstă la care traumele psihice sunt mult mai puternice și persistă o

perioadă îndelungată dată fiind și natura infracțiunii iar pe de altă parte dată

fiind și natura relațiilor existente între inculpat și partea vătămată minoră, inculpatul

fiind tatăl vitreg al minorei, acordarea daunelor morale impunându-se în vederea

asigurării părții vătămate minore a mijloacelor financiare necesare consilierii

acesteia.

Față de cele arătate mai sus, Tribunalul

în baza art. 17 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., a obligat

inculpatul să plătească părții vătămate minore E.N.I., reprezentată de mama sa M.D.,

suma de 5.000 RON cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale.

Împotriva sentinței Tribunalului Giurgiu

a declarat apel inculpatul D.M.D., solicitând reducerea pedepsei prin reținerea

circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., urmând a se avea

în vedere conduita sinceră avută pe parcursul procesului penal.

Prin decizia penală nr. 284/A din 22 octombrie

2012, Curtea de Apel București, secția

I p

enală, a dispus admiterea apelului declarat de inculpatul

D.M.D. împotriva sentinței penale nr. 327 din 23 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul

Giurgiu.

A desființat în parte sentința penală apelată,

numai în ce privește schimbarea încadrării juridice a infracțiunii deduse judecății

și, rejudecând în fond a înlăturat dispozițiile prevăzute de art. 334 C. proc.

pen., aplicate prin sentința apelată, menținând încadrarea juridică a infracțiunii

potrivit rechizitoriului, respectiv cea prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3)

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen..

În temeiul art. 197 alin. (1) și (3)

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., a dispus condamnarea inculpatului D.M.D. la o pedeapsă de 12 ani

închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. e) C. pen..

A făcut aplicarea art. 71 și art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. e) C. pen..

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței

penale apelate.

În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc.

pen. și art. 88 C. pen., a dedus prevenția inculpatului, de la data de 10 mai 2012

până la data pronunțării deciziei.

În temeiul art. 383 alin. (1

1

)

și art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina

statului, iar onorariul de 200 RON pentru avocatul din oficiu desemnat pentru inculpat,

a fost suportat din fondurile Ministerului Justiției.

S-a reținut că instanța de fond a examinat

temeinic mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală, motivat de

faptul că inculpatul a solicitat judecarea cauzei pe baza probelor administrate

în această fază procesuală și aplicarea art. 320

1

C. proc. pen..

În aceste condiții, așa cum rezultă din

probele administrate, coroborate cu declarațiile inculpatului de recunoaștere a

împrejurărilor comiterii faptei și a vinovăției cu care a acționat, s-a constatat

existenta infracțiunii și vinovăției inculpatului.

În ce privește încadrarea juridică a infracțiunii

pentru care a fost condamnat inculpatul s-a constatat că greșit a dispus schimbarea

acesteia față de cea reținută prin rechizitoriu.

Astfel, din actele dosarului s-a constatat

că victima minoră era fiica dintr-o altă căsătorie a soției inculpatului, dar inculpatul

nu a adoptat-o pe minoră pentru a aprecia că filiația față de inculpat a fost stabilită

și sub aspect juridic, pentru a se putea considera că infracțiunea a fost comisă

asupra unui membru al familiei, cerință impusă de art. 197 alin. (2) lit. b

1

)

C. pen..

Din relațiile comunicate în apel de Consiliul

Local al Municipiului Giurgiu, s-a constatat că în privința minorei E.N.I. nu s-au

îndeplinit forme de adopție de către inculpatul D.M.D..

Astfel s-a apreciat că, încadrarea juridică

a infracțiunii ca fiind cea prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. (cum este

menționată și în rechizitoriu), sentința fiind nelegală sub acest aspect, așa încât

apelul a fost admis numai în privința acestei constatări de nelegalitate. S-a menționat

faptul că, deși victima minoră locuia împreună cu inculpatul și soția acestuia (mama

victimei), în lipsa unei hotărâri judecătorești de adopție, victima nu poate fi

circumscrisă categoriei membrilor de familie în sensul art. 149

1

C.

pen., aceasta, având în vedere că noțiunea de „rude apropiate" este definită

de art. 149 C. pen., unde se face trimitere la „persoanele devenite (rude apropiate)

prin adopție", ceea ce în cauză nu a intervenit.

Cât privește critica de netemeinicie, s-a

apreciat că instanța de fond a făcut corect aplicarea cerințelor art. 72 C.

pen., stabilind o pedeapsă în limitele prevăzute de lege reduse cu o treime, pedeapsă

menținută și de instanța de apel, dar instanța de fond a analizat temeinic și împrejurările

comiterii faptei, natura, gravitatea și pericolul social ridicat al unei astfel

de infracțiuni, având în vedere că victima avea o vârstă sub 10 ani, inculpatul

profitând nu doar de această situație, dar și de starea personală a victimei - era

fiica soției sale, din altă căsătorie, psihicul său fiind afectat și de această

situația în care se afla.

S-a apreciat că victima, în naivitatea

specifică vârstei a avut încredere în inculpat (care era soțul mamei sale), dar

inculpatul s-a comportat cu o lipsă totală de înțelegere și sprijin, ceea ce denotă

o periculozitate sporită a acestuia. Poziția procesuală sinceră a inculpatului a

fost avută în vedere la stabilirea pedepsei, alte circumstanțe personale ce pot

avute în vedere nu se regăsesc în privința inculpatului, iar reținerea art. 74

lit. c) nu este justificată doar de poziția sinceră avută pe parcursul procesului

(sub acest aspect s-a reținut art. 320

1

C. proc. pen.).

Curtea a reținut că natura juridică a celor

două reglementări este diferită, pe când art. 320

1

C. proc. pen. stipulează

o cauză de reducere a pedepsei, care intervine obligatoriu, dacă sunt îndeplinite

cerințele textului, art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., reglementează o împrejurarea

calificată drept circumstanță atenuantă, cu consecința reducerii pedepsei, în alte

limite, dar aplicarea acesteia reprezintă o vocație pentru inculpat, instanța fiind

cea care stabilește modul în care o asemenea circumstanță este luată în considerare.

De asemenea, în cazul incidenței art. 320

1

C. proc. pen., inculpatul,

când face o asemenea recunoaștere, acceptă ca stabilirea vinovăției să aibă loc

doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe când la incidența

art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. sunt avute în vedere și aspecte ce privesc poziția

procesuală a inculpatului după comiterea infracțiunii, prezentarea în fața autorităților

și comportarea sinceră în cursul procesului. Astfel, aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. nu face inaplicabile dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. c) C.

pen., dar nici nu implică reținerea automată a acestora, iar în cauză nu se justifică

aplicarea în favoarea inculpatului a acestor circumstanțe.

Curtea a apreciat considerentele arătate

relevă că și sancționarea fermă a inculpatului este justificată, cum a procedat

și prima instanță, nerezultând niciun temei de reindividualizare a pedepsei.

Așa fiind, potrivit art. 379 pct. 2

lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul inculpatului și a fost desființată sentința

doar în limitele precizate.

Împotriva deciziei penale nr. 284/A din

22 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția

I p

enală, a declarat recurs inculpatul D.M.D., invocând cazul

de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. -

pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. în acest

sens a solicitat reducerea cuantumului pedepsei de 12 ani închisoare, urmând a se

avea în vedere circumstanțele personal favorabile, necunoscut cu antecedente penale,

cu o comportare sinceră în proces.

Recursul inculpatului D.M.D. este nefondat

urmând a fi respins ca atare.

Înalta Curte constată că la individualizarea

pedepsei aplicate inculpatului D.M.D. pentru fapta săvârșită, au fost avute în vedere

corect, criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de

pedeapsă prevăzute de textul de lege, reduse cu o treime prin aplicarea dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen., natura și gravitatea faptei comise - viol, circumstanțele

reale în care a fost săvârșită - asupra unei minore în vârstă de 10 ani, fiica soției

inculpatului-recurent, urmările produse, precum și circumstanțele personale ale

inculpatului, necunoscut cu antecedente penale, cu o conduită sinceră în proces.

Fiind stabilită o pedeapsă într-un cuantum

orientat spre minimul special prevăzut de lege - 12 ani închisoare, s-a avut în

vedere într-o măsură suficientă atât datele care circumstanțiază persoana inculpatului

(vârsta, antecedentele penale), cât și pericolul social concret al faptei, pus în

evidență de împrejurările și modalitatea în care a acționat.

Inculpatul este necunoscut cu antecedente

penale, însă această împrejurare este insuficientă a conduce la reținerea circumstanțelor

atenuante și implicit la reducerea pedepsei sub minimul special, în raport cu circumstanțele

reale ale comiterii faptei.

Totodată, se reține că în condițiile aplicării

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., comportarea sinceră în cursul

procesului, constând în recunoașterea săvârșirii faptei reținute în actul de sesizare

a instanței, nu mai poate fi valorificată ca și circumstanță atenuantă judiciară

prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) teza

II

C. pen., întrucât nu i se poate acorda o dublă valență juridică.

Dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. pot fi aplicate concomitent cu prevederile

art. 320

1

C. proc. pen. numai atunci când se constată existența unei

alte atitudini a inculpatului după săvârșirea infracțiunii, alta decât comportarea

sinceră în cursul procesului, dintre cele prevăzute în art. 74 alin. (1) lit.

c) C. pen., ceea ce nu se identifică în cauză.

În raport de criteriile enunțate, reducerea

pedepsei de 12 ani închisoare aplicată recurentului inculpat D.M.D. pentru săvârșirea

infracțiunii de viol prevăzute de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., în formă continuată

prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen., nu se justifică.

Constatând că decizia atacată este legală

și temeinică, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul

declarat de inculpatul D.M.D. împotriva deciziei penale nr. 284/A din 22 octombrie

2012 a Curții de Apel București, secția

I p

enală. Va deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat

durata reținerii și arestării preventive de la data de 10 mai 2012 la 15 ianuarie

2013, iar în temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul

va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul D.M.D. împotriva deciziei penale nr. 284/A din 22 octombrie 2012 a

Curții de Apel București, secția

I p

enală.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate

inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 10 mai 2012 la 15 ianuarie

2013.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 15 ianuarie 2013.