ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4334/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4632 din 22 noiembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanții Banca T. SA Cluj Napoca, Banca T.B. SRL, Banca T.E. SRL, Banca T.C. SRL, Banca T.A.A. SRL, Banca T.I. SRL în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, a dispus suspendarea executării Ordonanței nr. 355 din 5 august 2010 emisă de pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare , până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că toate cele trei condiții prevăzute de art. 14 alin. (1), ca urmare a normei de trimitere din art. 15 Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite în cauza de față.

Astfel, efectul ordonanței Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare este acela că reclamantele (cât și celelalte persoane menționate în cuprinsul Ordonanței Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 355/2010) sunt obligate să înstrăineze în termen de 90 de zile lucrătoare de la data emiterii actului individual acțiunile care depășesc pragul de 1% din totalul capitalului social al Emitentului SIF Banat Crișana. În consecință, reclamantele trebuie să vândă un număr de aproximativ 22.476.712 de acțiuni, însă piața de valori mobiliare nu este pregătită să absoarbă un așa număr mare de acțiuni, în condițiile în care prețul acțiunilor SIF Banat Crișana este în continuă scădere, iar lichiditatea pieței este extrem de scăzută.

Așadar, se poate anticipa cu ușurință că, în ipoteza în care piața nu va reuși să absoarbă cele peste 90 de milioane de acțiuni ce trebuie vândute, acestea vor fi anulate, cu reducerea proporțională a capitalului social al SIF Banat Crișana, iar reclamantele vor înregistra o pierdere totală, cât timp nu vor primi nici o sumă de bani. Mai mult, în ipoteza în care se va reuși absorbția pe piață a tuturor acțiunilor pe care trebuie să le vândă (chiar și în condițiile în care vor exista la vânzare și celelalte acțiuni ale celorlalte persoane vizate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare), o astfel de măsură este irevocabilă, care nu mai poate fi răsturnată chiar și în ipoteza în care acțiunea în anulare ar fi admisă.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului, pârâta a arătat, în esență, următoarele: Prima instanță a admis cererea de suspendare a Ordonanței nr. 355 din 5 august 2010, fără să țină cont de cererea de conexare a prezentului dosar, la dosarul nr. 10026/2/2010, ambele cauze având același obiect, la fel ca alte nouă dosare aflate pe rolul aceleiași curți de apel. De precizat că cinci cauze au fost conexate, iar, prin sentința civilă nr. 4817 din 30 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, a respins, ca neîntemeiate, cererile conexate formulate de reclamanți, având ca obiect suspendarea Ordonanței nr. 355 din 5 august 2010. Pe fondul cauzei, prima instanță, în mod neîntemeiat, a apreciat că în cauză sunt îndeplinite toate cele trei condiții, prevăzute de art. 14 alin. (1) și art. 15 Legea nr. 554/2004.

Analizarea de către instanța de fond a condițiilor esențiale ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru a putea fi solicitată suspendarea executării unui act administrativ este realizată într-o manieră superficială și profund nelegală. Astfel, instanța s-a rezumat la a aprecia ca fiind întrunită condiția prevenirii unei pagube iminente, dar nu a analizat în nici un fel celelalte condiții prevăzute de lege.

Instanța a afirmat că pârâta a obligat reclamantele să înstrăineze în termen de 90 de zile lucrătoare de la data emiterii actului individual acțiunile care depășesc pragul de 1% din totalul capitalului social al emitentului SIF Banat-Crișana SA, cu toate că acestea nu acționează concertat nici între ele și nici cu celelalte persoane menționate, iar piața de valori imobiliare nu este pregătită să absoarbă un număr de acțiuni așa de mare, în condițiile în care prețul acțiunilor SIF Banat-Crișana SA este în continuă scădere, iar lichiditatea pieței este extrem de scăzută. Instanța de fond a preluat susținerile reclamantelor cu privire la efectul scăderii dramatice a prețului pe acțiune, or, o eventuală pagubă ar rezulta chiar din acțiunea culpabilă a acestora, care nu s-au conformat dispozițiilor imperative ale art. 286 1 Legea nr. 297/2004.

Referitor la condiția cazului bine justificat, este de reținut că instrucțiunea nr. 1/2007 a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare vine să detalieze modul de aplicare a art. 286 1 Legea nr. 297/2004, care prevede suspendarea de drept a drepturilor de vot pentru acțiunile deținute de acționarii care depășește limita de 1% din capitalul social al SIF, iar conducerea SIF nu poate decât să constate încadrarea în ipoteza prevăzută de lege, suspendarea drepturilor de vot intervenind prin efectul acesteia, situație pe care conducerea SIF o constată, responsabilitatea aparținându-i.

Cu privire la faptul că reclamanții intimați nu acționează în mod concertat, constatarea relației de concertare, aparținând conducerii SIF, nu este făcută în mod arbitrar, ci pe baza unor documente și informații publice, cum sunt cele din Registrul comerțului, transmise de SC Depozitarul central SA, precum și situațiile financiare la nivel de persoană juridică și la nivel de grup întocmite chiar de persoanele juridice reclamante. Examinând sentința, prin prima criticilor formulate, precum și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat și urmează a fi admis pentru argumentele expuse în continuare.

Măsura suspendării judiciare a executării actelor administrative este reglementată în art. 14 alin. (1) Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, text legal care fixează condițiile în care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea executării actului infralegislativ contestat, condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ: a) condiția declanșării procedurii administrative prealabile; b) condiția cazului bine justificat; c) condiția prevenirii unei pagube iminente. În speță, judecătorul fondului a admis cererea de suspendare formulată de către reclamanți, fără ca exigențele legale mai sus arătate să fi fost satisfăcute, rezumându-se a se pronunța exclusiv cu privire la condiția prevenirii unei pagube iminente, cu toate că în sentința recurată acesta a enumerat condițiile cerute de lege pentru a se putea dispune suspendarea actului administrativ contestat.

Înalta Curte constată că și în privința îndeplinirii condiției prevenirii unei pagube iminente, argumentația primei instanțe este nesatisfăcătoare, prin raportare la definiția legală a acestei cerințe din art. 2 lit. ș) a Legii contenciosului administrativ. În termenii acestui text de lege, prin „pagubă iminentă” se înțelege „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public”. Având ca reper acest text legal, nu se poate susține că, prin vânzarea acțiunilor care depășesc limita de 1% din capitalul social al societăților de investiții financiare, se poate vorbi de un prejudiciu material și previzibil, consecință a emiterii actului infralegislativ contestat, în condițiile în care acționarilor le este interzis, în termeni categorici prin art. 286 1 Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, să depășească această limită.

Cu alte cuvinte, un eventual prejudiciu s-ar datora conduitei reclamantelor, neconformă dispozițiilor art. 286 1 Legea nr. 297/2004, iar nu ordonanței emise de pârâtă. Condiția cazului bine justificat, neanalizată, în speță, de judecătorul fondului, impune ca instanța să procedeze la o ”pipăire a fondului”, iar, în ipoteza în care ar reține că cerința cazului justificat, definită în art. 2 lit. t) Legea nr. 554/2004, este îndeplinită, trebuie să arate care sunt argumentele juridice aparent valabile în contestarea legalității actului administrativ și care, astfel, ar pune în evidență îndoiala serioasă în privința conformității actului infralegislativ cu legea în a cărei executare a fost emis.

În speță, Ordonanța nr. 355 din 5 august 2010 a fost emisă în executarea prevederilor art. 286 1 Legea nr. 297/2004 privind piața de capital. Conform ordonanței, pârâta a dispus ca reclamantele să se încadreze în prevederile art. 286 1 Legea nr. 297/2004, în termen de 90 de zile lucrătoare de la data emiterii actului individual, reținând că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 97/2006, grupul ”Banca Transilvania” deținea 8,93% din capitalul social al SIF Banat-Crișana, iar ulterior acestei date a achiziționat acțiuni suplimentare, ajungând ca la data de 17 iulie 2010 să dețină 17,28% din capitalul social al societății de investiții financiare mai sus amintite.

Art. 286 1 Legea nr. 297/2004 privind piața de capital prevede următoarele: (1) Orice persoana poate dobândi cu orice titlu sau poate deține, singura ori împreuna cu persoanele cu care acționează în mod concertat, acțiuni emise de către societățile de învestiții financiare rezultate din transformarea fondurilor proprietății private, dar nu mai mult de 1% din capitalul social al societăților de învestiții financiare. (2) Exercițiul dreptului de vot este suspendat pentru acțiunile deținute de acționarii care depășesc limitele prevăzute la alin. (1). (3) Persoanele menționate la alin. (1) au obligația ca la atingerea pragului de 1% sa informeze in maximum 3 zile lucrătoare societatea de investiții financiare, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare și piața reglementata pe care sunt tranzacționate respectivele acțiuni.

(4) În termen de 3 luni de la data depășirii limitei de 1% din capitalul social al societăților de investiții financiare, acționarii aflați în aceasta situație sunt obligați să vândă acțiunile care depășesc limita de deținere. (5) Comisia Națională a Valorilor Mobiliare va emite reglementari pentru aplicarea prezentului articol. La o analiză sumară, în limitele trasate de art. 14 alin. (1) Legea nr. 554/2004, a con ț inutului Ordonan ț ei nr. 355 din 5 august 2010 a Comisiei Na ț ionale a Valorilor Mobiliare, în raport de dispozi ț iile art. 286 1 Legea nr. 297/2004, rezultă că nu se poate vorbi de o aparen ț ă de nelegalitate a actului administrativ individual a cărui suspendare a fost solicitată în prezenta cauză, ci, dimpotrivă, de conformitatea actului infralegislativ în discuție cu prevederea legală pe care a pus-o în executare.

Chestiunea dacă reclaman ț ii din prezenta cauză au ac ț ionat sau nu în mod concertat nu poate fi examinată de către judecătorul învestit cu o cerere de suspendare a actului administrativ, competen ț a în această privin ț ă revenindu-i, exclusiv, instan ț ei învestite cu ac ț iunea ce vizează anularea acelui act. Fa ț ă de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1), raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constatând că recursul pârâtei este fondat, îl va admite ș i, în consecin ț ă, va modifica sentin ț a atacată, în sensul că va respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a Ordonan ț ei nr. 355 din 5 august 2010 a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare , formulată de reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului. Admite recursul declarat de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, împotriva sentinței civile nr. 4632 din 22 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și cererea de intervenție formulată de S.I.F. Banat-Crișana, în interesul recurentei. Modifică sentința atacată în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamanții-intimați Banca T. SA Cluj Napoca, Banca T.B. SRL Cluj Napoca, Banca T.E. SRL Cluj Napoca, Banca T.C. SRL Cluj Napoca, Banca T.A.A. SRL Cluj Napoca și Banca T.I. SRL Cluj Napoca privind executarea Ordonanței Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 355 din 5 august 2010. Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 septembrie 2011.