ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1163/2013

Din examinarea

lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată din data

de 07 iunie 2011, înregistrata pe rolul Tribunalului Sălaj, contestatorul M.D.,

în contradictoriu cu intimatele Filiala Casei de Asigurări a Avocaților din

România și Casa de Asigurări a Avocaților din România, a solicitat instanței

anularea Deciziei nr. 109 din 03 mai 2011 emisă de intimata Casa de Asigurări a

Avocaților din România și obligarea acesteia să emită o nouă decizie prin care

să admită cererea de pensionare, motivat de faptul că, contestatorul

îndeplinește condițiile de pensionare stipulate de prev. art. 7, 8 și 13

1

din O.U.G. nr. 221/2000 și de art. 62 din Statutul Casei de Asigurări a

Avocaților din România rap. la art. 47 lit. c) și art. 167

1

din

Legea nr. 19/2000.

Prin Sentința civilă

nr. 5127 din 10 octombrie 2011, Dosar nr. 2557/84/2011 Tribunalul Sălaj, secția

civilă, a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Sălaj în

judecarea cauzei, invocată de pârâta Casa de Asigurări a Avocaților din România

și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Municipiului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări

sociale.

În motivarea

sentinței s-au reținut următoarele.

Înalta Curte de

Casație și Justiție s-a pronunțat în mod constant în sensul că litigiile

privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale pentru avocați sunt de

competența instanțelor de la domiciliul Casei de Asigurări a Avocaților,

respectiv Tribunalul București secția a VIII-a, în astfel de situații

neexistând competență teritorială alternativă, ci exclusivă în favoarea

instanței de la domiciliul Casei de Asigurări a Avocaților.

În conformitate cu

prevederile art. 1 și 6 din O.U.G. nr. 221/2000 aprobată prin Legea nr.

452/2001, dreptul la pensie și alte drepturi de asigurări sociale ale

avocaților se realizează prin sistemul unic, propriu și autonom, gestionat de

Casa de Asigurări a Avocaților din România.

Potrivit art. 12.

alin. (6) și art. 13 din O.U.G. nr. 221/2000 jurisdicția sistemului de pensii

și alte drepturi de asigurări sociale al avocaților se înfăptuiește în

condițiile prevăzute de Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea

profesiei de avocat și de Statutul Casei de Asigurări a Avocaților.

Statutul Casei de

Asigurări a Avocaților stabilește fără echivoc faptul că jurisdicția sistemului

autonom de asigurări sociale pentru avocați este de competența instanțelor de

la domiciliul pârâtului (art. 138 Statut).

Potrivit art. 71 din

Statutul Casei de Asigurări a Avocaților admiterea sau respingerea cererilor de

pensionare ale avocaților se face prin decizia emisă de Casei de Asigurări a

Avocaților iar în conformitate cu prevederile art. 72 Statutul Casei de

Asigurări a Avocaților se contestă la instanța judecătorească de asigurări

sociale, potrivit art. 138, 139 din Statutul Casei de Asigurări a Avocaților

este neîndoielnic faptul că în mod greșit contestatorul a solicitat

Tribunalului Sălaj, anularea Deciziei nr. 109 din 03 mai 2011 emisă de Casa de

Asigurări a Avocaților.

La data de 12

noiembrie 2012, contestatorul a depus o completare a motivelor contestației

formulate prin care, în principal, a invocat excepția de necompetență

teritorială a Tribunalului București, apreciind că aceasta aparține

Tribunalului Sălaj și a invocat prevederile Legii nr. 263/2010.

La termenul din data

de 16 noiembrie 2012, instanța a pus în discuția părților excepția astfel

invocată asupra căreia a rămas în pronunțare.

Prin Sentința civilă

nr. 10557 din 28 noiembrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 1692/3/2012

Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale,

a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Sălaj, a constatat

ivit conflictul negativ de competenta și, în temeiul art. 20 alin. (2) rap. la

art. 22 alin. (3) C. proc. civ a înaintat cauza spre soluționarea conflictului

negativ de competenta la Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea

sentinței s-au reținut următoarele.

În cauză se pune în

discuție legalitatea și temeinicia unei decizii de pensionare emisă de intimata

Casa de Asigurări a Avocaților din România, făcându-se trimitere la legea

specială O.U.G. nr. 211/2000 și Statutul Casei de Asigurări a Avocaților din

România prin raportare la Legea nr. 19/2000.

Astfel, contestatorul

a învestit instanța cu o cerere, în care calitatea de intimați o au Casa

Națională de Asigurări a Avocaților și Casa Județeană de Pensii Sălaj, context

în care, în materia competenței teritoriale de soluționare a litigiului, sunt

incidente două prevederi, și anume: normele art. 156 din Legea nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, care

stabilesc o competență specială în favoarea instanței de la domiciliul

contestatorului, atunci când acțiunile sunt îndreptate împotriva caselor

teritoriale de pensii (cum este situația speței de față), și prevederile art.

138 din Statutul Casei de Asigurări a Avocaților, care statuează că jurisdicția

sistemului autonom de asigurări sociale pentru avocați se realizează prin

instanțele competente de la domiciliul pârâtului. Potrivit alin. (2) al

aceluiași text, prevederile statutului se completează cu cele ale C. proc. civ.

Art. 158 din Legea

nr. 19/2000 stabilește că „prevederile acestui act normativ referitoare la

jurisdicția asigurărilor sociale se completează cu dispozițiile C. proc. civ.

și ale Legii nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare".

Prin urmare,

prevederile C. proc. civ., inclusiv cele în materie de competență, nu pot

înlătura dispozițiile Legii nr. 19/2000, întrucât legiuitorul a specificat, în

art. 156 al aceste legi, faptul că prevederile codului completează, astfel

încât nu înlocuiesc dispozițiile legii cadru în materia pensiilor.

Dispozițiile art. 32

alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea

profesiei de avocat, republicată, prevăd că avocații au propriul sistem de

asigurări sociale, ce este reglementat prin lege și prin Statutul Casei de

Asigurări a Avocaților. Conform art. 15 alin. (1) din aceeași lege, Casa de

Asigurări a Avocaților se organizează și funcționează, în scopul stabilirii și

acordării pensiilor și ajutoarelor sociale cuvenite avocaților și urmașilor

acestora cu drepturi proprii la pensie, în condițiile prevăzute de legea

specială, având, potrivit art. 78 alin. (1), personalitate juridică, patrimoniu

și buget propriu.

Art. 1 alin. (1) și

alin. (2) din O.U.G. nr. 221/2000 privind pensiile și alte drepturi de

asigurări sociale ale avocaților, aprobată prin Legea nr. 452/2001, dispune că

dreptul la pensie și alte drepturi de asigurări sociale ale avocatului se

exercită în condițiile acestui act normativ prin sistemul unic, propriu și

autonom de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, gestionat de Casa de

Asigurări a Avocaților din România, a cărei organizarea și funcționare se

stabilesc în condițiile prevăzute de lege și de Statutul Casei de Asigurări a

Avocaților.

Potrivit art. 12

alin. (4) și (5), Casa de Asigurări a Avocaților este instituție autonomă de

interes public cu personalitate juridică, iar filialele acesteia au

personalitate juridică, cu buget și patrimoniu propriu.

Art. 6 alin. (2) din

aceeași ordonanță de urgență prevede faptul că procedura și condițiile de

acordare a pensiilor, precum și condițiile de reglementare a cumulului pensiei

din alte sisteme de asigurare cu veniturile din exercitarea profesiei de avocat

se stabilesc prin Statutul Casei de Asigurări a Avocaților.

Art. 138 al

Statutului Casei de Asigurări a Avocaților cuprinde la alin. (1) norma de

competență teritorială aplicabilă în materia jurisdicției sistemului autonom de

asigurări sociale pentru avocați, stabilind că aceasta se realizează prin

instanțele competente de la domiciliul pârâtului.

Cu toate acestea,

tribunalul reține că prevederile Statutului, care a fost elaborat de Consiliul

Uniunii Avocaților din România, nu sunt în măsură să consacre o normă de

competență teritorială exclusivă și derogatorie de la dreptul comun,

reprezentat prin C. proc. civ., întrucât nu are forța juridică necesară. Pe

cale de consecință, textul trebuie privit ca o reiterare a normelor art. 5 C.

proc. civ.

În schimb,

prevederile art. 156 din Legea nr. 19/2000 sunt imperative și statuează asupra

unei competențe teritoriale absolute.

Instanța este ținută

de principiul disponibilității, reglementat de art. 129 C. proc. civ., astfel

încât nu poate face abstracție de manifestarea de voință a contestatorului, în

sensul chemării în proces a Casei Județene de Pensii Sălaj. Aceasta deoarece

instanțele judecătorești trebuie să se raporteze la limitele învestirii, neputând

realiza o ierarhizare a pârâților în obligați principali și obligați

subsidiari, atâta timp cât o atare ierarhie nu a fost menționată în acțiune.

Concluzionând asupra

considerentelor de fapt și de drept expuse anterior, tribunalul reține că în

cauză se aplică, cu prioritate, prevederilor art. 156 din Legea nr. 19/2000,

care stabilesc norme de competență teritorială exclusivă și au un caracter

imperativ.

Analizând actele și

lucrările cauzei, prin raportare la prevederile art. 22 alin. (3) C. proc.

civ., Înalta Curte a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București, pentru următoarele considerente.

În speță acțiunea

este formulată la data de 7 iunie 2011 împotriva Casei de Asigurări a

Avocaților din România, solicitându-se anularea unei decizii emisă de aceasta,

nr. 109 din 03 mai 2011, și obligarea acesteia să emită o nouă decizie prin

care să admită cererea de pensionare a reclamantului.

Într-adevăr, în ceea

ce privește determinarea competenței teritoriale în materia jurisdicției

sistemului autonom de asigurări sociale pentru avocați, prevederile art. 138

din Statutul Casei de Asigurări a Avocaților din România, act inferior legii,

nu au forța juridică necesară să modifice o lege sau o normă generală de

procedură civilă, astfel că nu sunt relevante în speță, în legătură cu găsirea

unei soluții problemei în discuție.

Legea nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice a intrat în vigoare la data de 1

ianuarie 2011, conform art. 193.

Ca atare, relevante

privind stabilirea competenței teritoriale sunt prevederile art. 154 din Legea

nr. 263/2010, lege specială în materie (care reiau în principiu prevederile

art. 156 din Legea nr. 19/2000), potrivit cărora,

"(1) Cererile

îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva

caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială

își are domiciliul ori sediul reclamantul.

(2) Celelalte cereri

se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau

sediul pârâtul."

Casa de Asigurări a

Avocaților din România nu este o casă teritorială de pensii și nici o casă

sectorială de pensii, instituții definite la art. 3 alin. (1) lit. b) și art. 4

lit. b) din Lege, ci potrivit art. 12 alin. (4) coroborat cu prevederile art. 1

din O.U.G. nr. 221/2000 privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale

ale avocaților, instituție autonomă cu personalitate juridică de drept public

care administrează și gestionează sistemul propriu de pensii și alte drepturi

de asigurări sociale ale avocatului.

Ca atare, pentru

determinarea competenței teritoriale în cazul în care se contestă o decizie de

pensionare emisă de Casa de Asigurări a Avocaților din România sunt relevante

prevederile alin. (2) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, care desemnează

instanța competentă teritorial pe cea în a cărei rază teritorială își are

domiciliul sau sediul pârâtul, aceasta fiind în cazul de față Tribunalul

București.

Reclamantul a indicat

ca pârât și Filiala Casei de Asigurare a Avocaților Sălaj, dar prin petitul

cererii nu s-a formulat vreo pretenție concretă raportat la acesta, concluzia

fiind în sensul nominalizării acestui pârât în mod inutil, dacă nu doar pentru

a atrage competența altei instanțe. Astfel, dacă s-ar ține cont de sediul

acestui pârât introdus artificial în cauză, aceasta ar echivala cu eludarea

legii.

În consecință, Înalta

Curte, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 154 alin.

(2) din Legea nr. 263/2010, va stabili competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 5 martie 2013.

Procesat de GGC - AS