ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1163/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1163/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată din data de 07 iunie 2011, înregistrata pe rolul Tribunalului Sălaj, contestatorul M.D., în contradictoriu cu intimatele Filiala Casei de Asigurări a Avocaților din România și Casa de Asigurări a Avocaților din România, a solicitat instanței anularea Deciziei nr. 109 din 03 mai 2011 emisă de intimata Casa de Asigurări a Avocaților din România și obligarea acesteia să emită o nouă decizie prin care să admită cererea de pensionare, motivat de faptul că, contestatorul îndeplinește condițiile de pensionare stipulate de prev. art. 7, 8 și 13 1 din O.U.G. nr. 221/2000 și de art. 62 din Statutul Casei de Asigurări a Avocaților din România rap.
la art. 47 lit. c) și art. 167 1 din Legea nr. 19/2000. Prin Sentința civilă nr. 5127 din 10 octombrie 2011, Dosar nr. 2557/84/2011 Tribunalul Sălaj, secția civilă, a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Sălaj în judecarea cauzei, invocată de pârâta Casa de Asigurări a Avocaților din România și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Municipiului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale. În motivarea sentinței s-au reținut următoarele. Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în mod constant în sensul că litigiile privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale pentru avocați sunt de competența instanțelor de la domiciliul Casei de Asigurări a Avocaților, respectiv Tribunalul București secția a VIII-a, în astfel de situații neexistând competență teritorială alternativă, ci exclusivă în favoarea instanței de la domiciliul Casei de Asigurări a Avocaților.
În conformitate cu prevederile art. 1 și 6 din O.U.G. nr. 221/2000 aprobată prin Legea nr. 452/2001, dreptul la pensie și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților se realizează prin sistemul unic, propriu și autonom, gestionat de Casa de Asigurări a Avocaților din România. Potrivit art. 12. alin. (6) și art. 13 din O.U.G. nr. 221/2000 jurisdicția sistemului de pensii și alte drepturi de asigurări sociale al avocaților se înfăptuiește în condițiile prevăzute de Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat și de Statutul Casei de Asigurări a Avocaților. Statutul Casei de Asigurări a Avocaților stabilește fără echivoc faptul că jurisdicția sistemului autonom de asigurări sociale pentru avocați este de competența instanțelor de la domiciliul pârâtului (art. 138 Statut).
Potrivit art. 71 din Statutul Casei de Asigurări a Avocaților admiterea sau respingerea cererilor de pensionare ale avocaților se face prin decizia emisă de Casei de Asigurări a Avocaților iar în conformitate cu prevederile art. 72 Statutul Casei de Asigurări a Avocaților se contestă la instanța judecătorească de asigurări sociale, potrivit art. 138, 139 din Statutul Casei de Asigurări a Avocaților este neîndoielnic faptul că în mod greșit contestatorul a solicitat Tribunalului Sălaj, anularea Deciziei nr. 109 din 03 mai 2011 emisă de Casa de Asigurări a Avocaților. La data de 12 noiembrie 2012, contestatorul a depus o completare a motivelor contestației formulate prin care, în principal, a invocat excepția de necompetență teritorială a Tribunalului București, apreciind că aceasta aparține Tribunalului Sălaj și a invocat prevederile Legii nr. 263/2010.
La termenul din data de 16 noiembrie 2012, instanța a pus în discuția părților excepția astfel invocată asupra căreia a rămas în pronunțare. Prin Sentința civilă nr. 10557 din 28 noiembrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 1692/3/2012 Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Sălaj, a constatat ivit conflictul negativ de competenta și, în temeiul art. 20 alin. (2) rap. la art. 22 alin. (3) C. proc. civ a înaintat cauza spre soluționarea conflictului negativ de competenta la Înalta Curte de Casație și Justiție. În motivarea sentinței s-au reținut următoarele.
În cauză se pune în discuție legalitatea și temeinicia unei decizii de pensionare emisă de intimata Casa de Asigurări a Avocaților din România, făcându-se trimitere la legea specială O.U.G. nr. 211/2000 și Statutul Casei de Asigurări a Avocaților din România prin raportare la Legea nr. 19/2000.
Astfel, contestatorul a învestit instanța cu o cerere, în care calitatea de intimați o au Casa Națională de Asigurări a Avocaților și Casa Județeană de Pensii Sălaj, context în care, în materia competenței teritoriale de soluționare a litigiului, sunt incidente două prevederi, și anume: normele art. 156 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, care stabilesc o competență specială în favoarea instanței de la domiciliul contestatorului, atunci când acțiunile sunt îndreptate împotriva caselor teritoriale de pensii (cum este situația speței de față), și prevederile art. 138 din Statutul Casei de Asigurări a Avocaților, care statuează că jurisdicția sistemului autonom de asigurări sociale pentru avocați se realizează prin instanțele competente de la domiciliul pârâtului.
Potrivit alin. (2) al aceluiași text, prevederile statutului se completează cu cele ale C. proc. civ. Art. 158 din Legea nr. 19/2000 stabilește că „prevederile acestui act normativ referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale se completează cu dispozițiile C. proc. civ. și ale Legii nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare". Prin urmare, prevederile C. proc. civ., inclusiv cele în materie de competență, nu pot înlătura dispozițiile Legii nr. 19/2000, întrucât legiuitorul a specificat, în art. 156 al aceste legi, faptul că prevederile codului completează, astfel încât nu înlocuiesc dispozițiile legii cadru în materia pensiilor. Dispozițiile art. 32 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, prevăd că avocații au propriul sistem de asigurări sociale, ce este reglementat prin lege și prin Statutul Casei de Asigurări a Avocaților.
Conform art. 15 alin. (1) din aceeași lege, Casa de Asigurări a Avocaților se organizează și funcționează, în scopul stabilirii și acordării pensiilor și ajutoarelor sociale cuvenite avocaților și urmașilor acestora cu drepturi proprii la pensie, în condițiile prevăzute de legea specială, având, potrivit art. 78 alin. (1), personalitate juridică, patrimoniu și buget propriu. Art. 1 alin. (1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 221/2000 privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților, aprobată prin Legea nr. 452/2001, dispune că dreptul la pensie și alte drepturi de asigurări sociale ale avocatului se exercită în condițiile acestui act normativ prin sistemul unic, propriu și autonom de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, gestionat de Casa de Asigurări a Avocaților din România, a cărei organizarea și funcționare se stabilesc în condițiile prevăzute de lege și de Statutul Casei de Asigurări a Avocaților.
Potrivit art. 12 alin. (4) și (5), Casa de Asigurări a Avocaților este instituție autonomă de interes public cu personalitate juridică, iar filialele acesteia au personalitate juridică, cu buget și patrimoniu propriu. Art. 6 alin. (2) din aceeași ordonanță de urgență prevede faptul că procedura și condițiile de acordare a pensiilor, precum și condițiile de reglementare a cumulului pensiei din alte sisteme de asigurare cu veniturile din exercitarea profesiei de avocat se stabilesc prin Statutul Casei de Asigurări a Avocaților. Art. 138 al Statutului Casei de Asigurări a Avocaților cuprinde la alin. (1) norma de competență teritorială aplicabilă în materia jurisdicției sistemului autonom de asigurări sociale pentru avocați, stabilind că aceasta se realizează prin instanțele competente de la domiciliul pârâtului.
Cu toate acestea, tribunalul reține că prevederile Statutului, care a fost elaborat de Consiliul Uniunii Avocaților din România, nu sunt în măsură să consacre o normă de competență teritorială exclusivă și derogatorie de la dreptul comun, reprezentat prin C. proc. civ., întrucât nu are forța juridică necesară. Pe cale de consecință, textul trebuie privit ca o reiterare a normelor art. 5 C. proc. civ. În schimb, prevederile art. 156 din Legea nr. 19/2000 sunt imperative și statuează asupra unei competențe teritoriale absolute. Instanța este ținută de principiul disponibilității, reglementat de art. 129 C. proc. civ., astfel încât nu poate face abstracție de manifestarea de voință a contestatorului, în sensul chemării în proces a Casei Județene de Pensii Sălaj.
Aceasta deoarece instanțele judecătorești trebuie să se raporteze la limitele învestirii, neputând realiza o ierarhizare a pârâților în obligați principali și obligați subsidiari, atâta timp cât o atare ierarhie nu a fost menționată în acțiune. Concluzionând asupra considerentelor de fapt și de drept expuse anterior, tribunalul reține că în cauză se aplică, cu prioritate, prevederilor art. 156 din Legea nr. 19/2000, care stabilesc norme de competență teritorială exclusivă și au un caracter imperativ. Analizând actele și lucrările cauzei, prin raportare la prevederile art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele considerente.
În speță acțiunea este formulată la data de 7 iunie 2011 împotriva Casei de Asigurări a Avocaților din România, solicitându-se anularea unei decizii emisă de aceasta, nr. 109 din 03 mai 2011, și obligarea acesteia să emită o nouă decizie prin care să admită cererea de pensionare a reclamantului. Într-adevăr, în ceea ce privește determinarea competenței teritoriale în materia jurisdicției sistemului autonom de asigurări sociale pentru avocați, prevederile art. 138 din Statutul Casei de Asigurări a Avocaților din România, act inferior legii, nu au forța juridică necesară să modifice o lege sau o normă generală de procedură civilă, astfel că nu sunt relevante în speță, în legătură cu găsirea unei soluții problemei în discuție.
Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011, conform art. 193. Ca atare, relevante privind stabilirea competenței teritoriale sunt prevederile art. 154 din Legea nr. 263/2010, lege specială în materie (care reiau în principiu prevederile art. 156 din Legea nr. 19/2000), potrivit cărora, "(1) Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul. (2) Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul." Casa de Asigurări a Avocaților din România nu este o casă teritorială de pensii și nici o casă sectorială de pensii, instituții definite la art. 3 alin. (1) lit. b) și art. 4 lit. b) din Lege, ci potrivit art. 12 alin. (4) coroborat cu prevederile art. 1 din O.U.G.
nr. 221/2000 privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților, instituție autonomă cu personalitate juridică de drept public care administrează și gestionează sistemul propriu de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocatului. Ca atare, pentru determinarea competenței teritoriale în cazul în care se contestă o decizie de pensionare emisă de Casa de Asigurări a Avocaților din România sunt relevante prevederile alin. (2) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, care desemnează instanța competentă teritorial pe cea în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul, aceasta fiind în cazul de față Tribunalul București. Reclamantul a indicat ca pârât și Filiala Casei de Asigurare a Avocaților Sălaj, dar prin petitul cererii nu s-a formulat vreo pretenție concretă raportat la acesta, concluzia fiind în sensul nominalizării acestui pârât în mod inutil, dacă nu doar pentru a atrage competența altei instanțe.
Astfel, dacă s-ar ține cont de sediul acestui pârât introdus artificial în cauză, aceasta ar echivala cu eludarea legii. În consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 154 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 martie 2013. Procesat de GGC - AS
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.