Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.03.2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1663/2013

HOTĂRÂRE
22.03.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1663/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Brașov, la data de 26 ianuarie 2011, reclamantul O.E.

a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor, solicitând anularea deciziei de pensie din 27 decembrie 2010 și menținerea pensiei stabilite anterior prin decizia din 23 februarie 2009. Prin sentința nr. 464/M din 17 martie 2011, Tribunalul Brașov, secția civilă, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, reținând că, în stabilirea competenței, sunt aplicabile dispozițiile art. 156 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale în cadrul cărora, legiuitorul a prevăzut norme derogatorii, făcând distincție între acțiunile introduse împotriva C.N.P.A.S./case teritoriale de pensii și cele formulate împotriva altor pârâți, în acest ultim caz, competența revenind, în mod exclusiv, instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul pârâtul.

Învestit prin declinare, Tribunalului București, secția a VlII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 4 din 3 ianuarie 2013 și-a decimat, la rândul său, competența în favoarea primei instanțe sesizate, Tribunalul Brașov și, constatând ivit conflict negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanță a reținut că întrucât Legea nr. 19/2000 a fost abrogată, începând cu data de 1 ianuarie 2011, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, în speță determinarea instanței competente se face în raport de dispozițiile în materie ale legii noi, și anume art. 154 din Legea nr. 263/2010.

Prin legea nouă, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, ale Ministerului Administrației și Internelor și S.R.I.) a fost modificată în sensul că cererile în această materie se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului. Normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc. civ., astfel că în raportat de norma de competență instituită prin legea nouă, cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, competența de soluționare a cauzei revine instanței de la domiciliul reclamantului, în speță Tribunalul Brașov.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: În stabilirea instanței competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză, trebuie corect interpretate dispozițiile legale ce vizează aplicarea legilor în timp, în funcție de succesiunea acestora. Astfel, este adevărat că art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei anulare se solicită, prevedea că se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul, cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, celelalte cereri adresându-se instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.

Textul menționat mai sus a fost însă abrogat expres prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Prin dispozițiile cuprinse la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a reglementat competența de soluționare a cererilor îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale, prevăzându-se că acestea se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul. Aceste prevederi reprezintă o derogare de la dispozițiile alin. (2) al textului de lege menționat, conform cărora „celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul”, de natură a facilita accesul la instanță al persoanelor îndreptățite.

Trebuie precizat totodată că față de dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noțiunea de case de pensii sectoriale, care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor (în prezent Ministerul Afacerilor Interne) și S.R.I., structuri care au fost desființate și ale căror atribuții, potrivit art. 135 din lege, sunt stabilite prin hotărâre de Guvern. În ceea ce privește aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 263/2010 unei acțiuni formulate după intrarea actului normativ în vigoare, dar care privește o decizie emisă în baza legii vechi, respectiv Legea nr. 119/2010, se reține că potrivit art. 725 alin. (1) din C. proc.

civ., care reprezintă dreptul comun în materie (art. 156 din Legea nr. 263/2010 stipulează că prevederile legii, referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile C. proc. civ.), dispozițiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum și executărilor silite începute sub acea lege. Față de cele reținute, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., să stabilească competența judecării cauzei în favoarea Tribunalul Brașov în a cărui rază teritorială se află domiciliul reclamantului.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 martie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-03-22
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1665/2013
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 8 februarie 2011, sub nr. 1867/62/2011, reclamanta K.L.R. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a Ministerului
ÎCCJ 2013-02-22
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 951/2013
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 03 martie 2011, reclamantul S.G. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Administrație
ÎCCJ 2013-05-31
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3084/2013
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, la data de 9 februarie 2011, sub nr. 1928/62/2011, reclamanta S.C.C. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a Ministerulu
ÎCCJ 2013-04-18
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2379/2013
Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 9 februarie 2011, sub nr. 1914/62/2011 contestatoarea T.M. a chemat în judecată pe intimata Casa de Pensi
ÎCCJ 2013-05-17
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2733/2013
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 17 februarie 2011, sub nr. 2283/62/2011, reclamanta G.G.E. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a Ministerulu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă