ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1665/2013

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 8 februarie 2011, sub nr. 1867/62/2011, reclamanta K.L.R. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor, solicitând anularea deciziei de pensie din 27 decembrie 2010, menținerea pensiei stabilite anterior prin decizia din 9 iulie 2009 și obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia stabilită inițial și cea recalculată prin decizia contestată, cu dobânda legală aferentă.

Prin sentința nr. 668/As din 21 aprilie 2011, Tribunalul Brașov, secția conflicte civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, reținând că, în stabilirea competenței, sunt aplicabile dispozițiile art. 156 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale în cadrul cărora, legiuitorul a prevăzut norme derogatorii, făcând distincție între acțiunile introduse împotriva C.N.P.A.S./case teritoriale de pensii și cele formulate împotriva altor pârâți, în acest ultim caz, competența revenind, în mod exclusiv, instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul pârâtul.

Învestit prin declinare, Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 11295 din 13 decembrie 2012 și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea primei instanțe sesizate, Tribunalul Brașov și, constatând ivit conflict negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanță a reținut că întrucât Legea nr. 19/2000 a fost abrogată, începând cu data de 1 ianuarie 2011, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, în speță determinarea instanței competente se face în raport de dispozițiile în materie ale legii noi, și anume art 154 din Legea nr. 263/2010.

Prin legea nouă, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, ale Ministerului Administrației și Internelor și S.R.I.) a fost modificată în sensul că cererile în această materie se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului. Normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc. civ., astfel că în raportat de norma de competență instituită prin legea nouă, cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, competența de soluționare a cauzei revine instanței de la domiciliul reclamantului, în speță Tribunalul Brașov.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: În stabilirea instanței competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză, trebuie corect interpretate dispozițiile legale ce vizează aplicarea legilor în timp, în funcție de succesiunea acestora. Astfel, este adevărat că art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei anulare se solicită, prevedea că se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul, cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, celelalte cereri adresându-se instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.

Textul menționat mai sus a fost însă abrogat expres prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Prin dispozițiile cuprinse la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a reglementat competența de soluționare a cererilor îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale, prevăzându-se că acestea se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul. Aceste prevederi reprezintă o derogare de la dispozițiile alin. (2) al textului de lege menționat, conform cărora „celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul", de natură a facilita accesul la instanță al persoanelor îndreptățite.

Trebuie precizat totodată că față de dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noțiunea de case de pensii sectoriale, care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor (în prezent Ministerul Afacerilor Interne) și S.R.I., structuri care au fost desființate și ale căror atribuții, potrivit art. 135 din lege, sunt stabilite prin hotărâre de Guvern. În ceea ce privește aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 263/2010 unei acțiuni formulate după intrarea actului normativ în vigoare, dar care privește o decizie emisă în baza legii vechi, respectiv Legea nr. 119/2010, se reține că potrivit art. 725 alin. (1) din C. proc.

civ., care reprezintă dreptul comun în materie (art. 156 din Legea nr. 263/2010 stipulează că prevederile legii, referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile C. proc. civ.), dispozițiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum și executărilor silite începute sub acea lege. Față de cele reținute, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., să stabilească competența judecării cauzei în favoarea Tribunalul Brașov în a cărui rază teritorială se află domiciliul reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 martie 2013.