ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1665/2013

Asupra cauzei civile de față, constată

următoarele:

Prin

contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 8 februarie 2011,

sub nr. 1867/62/2011,

reclamanta

K.L.R. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a Ministerului Administrației

și Internelor, solicitând anularea deciziei de pensie din 27 decembrie 2010, menținerea

pensiei stabilite anterior prin decizia din 9 iulie 2009 și obligarea pârâtei la

plata diferenței dintre pensia stabilită inițial și cea recalculată prin decizia

contestată, cu dobânda legală aferentă.

Prin sentința nr. 668/As din 21

aprilie 2011, Tribunalul Brașov, secția conflicte civilă, a

declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări

sociale, reținând că, în stabilirea competenței, sunt aplicabile dispozițiile

art. 156 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi

de asigurări sociale în cadrul cărora, legiuitorul a prevăzut norme derogatorii,

făcând distincție între acțiunile introduse împotriva C.N.P.A.S./case teritoriale

de pensii și cele formulate împotriva altor pârâți, în acest ultim caz, competența

revenind, în mod exclusiv, instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul

pârâtul.

Învestit prin declinare, Tribunalului București,

secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă

nr. 11295 din 13 decembrie 2012

și-a

declinat, la rândul său, competența în favoarea primei instanțe sesizate, Tribunalul

Brașov și, constatând ivit conflict negativ de competență, a înaintat dosarul

Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, această din urmă

instanță a reținut că întrucât Legea nr. 19/2000 a fost abrogată, începând cu data

de 1 ianuarie 2011, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, în speță

determinarea instanței competente se face în raport de dispozițiile în materie ale

legii noi, și anume art 154 din Legea nr. 263/2010.

Prin legea nouă, competența teritorială

de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale

(fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, ale Ministerului Administrației

și Internelor și S.R.I.) a fost modificată în sensul că cererile în această materie

se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.

Normele de procedură civilă sunt de imediată

aplicare potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc. civ., astfel că în raportat de

norma de competență instituită prin legea nouă, cuprinsă în art. 154 din Legea

nr. 263/2010, competența de soluționare a cauzei revine instanței de la domiciliul

reclamantului, în speță Tribunalul Brașov.

Cu privire la conflictul negativ de competență,

cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la

art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În stabilirea instanței competentă teritorial

să soluționeze prezenta cauză, trebuie corect interpretate dispozițiile legale ce

vizează aplicarea legilor în timp, în funcție de succesiunea acestora.

Astfel, este adevărat că art. 156 din Legea

nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei anulare se solicită, prevedea

că se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul

reclamantul, cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale

de pensii, celelalte cereri adresându-se instanței în a cărei rază teritorială își

are domiciliul sau sediul pârâtul.

Textul menționat mai sus a fost însă abrogat

expres prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii

publice.

Prin dispozițiile cuprinse la art. 154

alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a reglementat competența de soluționare a cererilor

îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor

de pensii sectoriale, prevăzându-se că acestea se adresează instanței în a cărei

rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul.

Aceste prevederi reprezintă o derogare

de la dispozițiile alin. (2) al textului de lege menționat, conform cărora „celelalte

cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau

sediul pârâtul", de natură a facilita accesul la instanță al persoanelor îndreptățite.

Trebuie precizat totodată că față de dispozițiile

legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noțiunea de case de pensii sectoriale,

care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor structuri organizatorice

responsabile cu pensiile din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației

și Internelor (în prezent Ministerul Afacerilor Interne) și S.R.I., structuri care

au fost desființate și ale căror atribuții, potrivit art. 135 din lege, sunt stabilite

prin hotărâre de Guvern.

În ceea ce privește aplicabilitatea prevederilor

Legii nr. 263/2010 unei acțiuni formulate după intrarea actului normativ în vigoare,

dar care privește o decizie emisă în baza legii vechi, respectiv Legea nr. 119/2010,

se reține că potrivit art. 725 alin. (1) din C. proc. civ., care reprezintă dreptul

comun în materie (art. 156 din Legea nr. 263/2010 stipulează că prevederile legii,

referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile

C. proc. civ.), dispozițiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării

ei în vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub legea veche,

precum și executărilor silite începute sub acea lege.

Față de cele reținute, Înalta Curte urmează

ca, în baza art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., să stabilească competența judecării

cauzei în favoarea Tribunalul Brașov în a cărui rază teritorială se află domiciliul

reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,

22 martie 2013.