ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 590/2013

Prin contestația

înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 16 februarie 2011, sub nr.

2210/62/2011, reclamantul P.P. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a

Ministerului Administrației și Internelor, solicitând anularea deciziei de

recalculare a pensiei emisă de pârâtă sub nr. 134901 din 27 decembrie 2010 și

menținerea pensiei stabilite anterior, respectiv plata diferențelor cu dobânda

legală aferentă.

Prin Sentința civilă

nr. 867/M din 2 iunie 2011, Tribunalul Brașov, secția civilă, a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a

VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, reținând că în stabilirea

competenței sunt aplicabile dispozițiile art. 156 din Legea nr. 19/2000, în

vigoare la momentul emiterii deciziei contestate, care instituie o competență

teritorială exclusivă, de ordine publică, în favoarea instanței în a cărei rază

teritorială se află domiciliul pârâtului pentru contestațiile împotriva

deciziilor emise de casele sectoriale de pensii, cum este cazul în speță.

Învestit prin

declinare, Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și

asigurări sociale, a pronunțat Sentința civilă nr. 7981 din 5 octombrie 2012,

prin care și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea primei instanțe

sesizate, Tribunalul Brașov și, constatând ivit conflict negativ de competență,

a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea

regulatorului de competență.

Pentru a hotărî

astfel, această din urmă instanță a reținut că întrucât Legea nr. 19/2000 a

fost abrogată începând cu data de 1 ianuarie 2011, odată cu intrarea în vigoare

a Legii nr. 263/2010, în speță, determinarea instanței competente se face în

raport de dispozițiile în materie ale legii noi, și anume art. 154 din Legea

nr. 263/2010.

Prin legea nouă,

competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise

de casele de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului

Apărării Naționale, a Ministerului Administrației și Internelor și SRI) a fost

modificată în sensul că cererile în această materie se soluționează de către

instanța de la domiciliul reclamantului.

Normele de procedură

civilă sunt de imediată aplicare potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc. civ.,

astfel că în raport de norma de competență instituită prin legea nouă, cuprinsă

în art. 154 din Legea nr. 263/2010, competența de soluționare a cauzei revine

instanței de la domiciliul reclamantului, în speță Tribunalul Brașov.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în

baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte

reține următoarele:

Cererea dedusă

judecății are natura unei contestații împotriva deciziei de recalculare a

pensiei în baza Legii nr. 119/2010, emisă de o casă sectorială de pensii, și

anume Casa de Pensii din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.

Decizia contestată a

fost emisă la data de 27 decembrie 2010, iar sesizarea instanței s-a făcut la

data de 16 februarie 2011.

Este adevărat că la

data emiterii deciziei contestate era în vigoare Legea nr. 19/2000, care prin

art. 156 prevedea că „Cererile îndreptate împotriva CNPAS sau împotriva caselor

teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își

are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței

în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtului".

Legea nr. 19/2000 a

fost însă abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind

sistemul unitar de pensii publice, respectiv începând cu data de 1 ianuarie

2011, conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.

Prin urmare, la data

sesizării instanței, și anume 16 februarie 2011, era în vigoare Legea nr.

263/2010, care cuprinde dispoziții privitoare la competență în art. 154.

Astfel, potrivit

alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, „Cererile îndreptate împotriva

CNPP, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii

sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are

domiciliul sau sediul reclamantul", iar potrivit alin. (2) al aceluiași

articol, „Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială

își are domiciliul sau sediul pârâtul."

Rezultă că, odată cu

intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare

a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care

sunt fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului

Administrației și Internelor și SRI, s-a modificat în sensul că aceste cereri

se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.

Raportat la

dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de

procedură civilă sunt de imediată aplicare, urmează a se reține că norma de

competență aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr.

263/2010, în vigoare la data sesizării instanței.

Cum, în speță,

instanța a fost învestită cu o cerere împotriva unei case de pensii sectoriale,

iar potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere se

adresează instanței de la domiciliul reclamantului, instanța competentă

teritorial să judece pricina este cea de la domiciliul reclamantului, respectiv

Tribunalul Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 februarie 2013.

Procesat de GGC - DG