ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4235/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 320/CA/2010-PI

pronunțată la data de 6 decembrie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată

de Cabinet Individual de Avocatură „M.S.”, Cabinet Individual de Avocatură „C.L.”,

Cabinet Individual de Avocatură „C.M.”, Cabinet Individual de Avocatură „M.C.”,

Cabinet Individual de Avocatură „M.P.”, Cabinet Individual de Avocatură „M.F.”,

Cabinet Individual de Avocatură „N.A.”, Cabinet Individual de Avocatură „O.G.”

și Societatea Civilă Profesională de Avocați „G.D.”, împotriva pârâtului

Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România și a dispus anularea

Hotărârii din 20 martie 2010 emisă de pârât, prin care a fost stabilit

conținutul și modul de tipărire a contractelor de asistență juridică și

împuternicirilor avocațiale ce urmează a fi folosite de membrii Uniunii

Naționale a Barourilor din România, începând cu data de 01 ianuarie 2011.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că prin Hotărârea din 20 martie 2010 a Consiliului

Uniunii Naționale a Barourilor din România s-a procedat, practic, la modificarea

statutului profesiei de avocat, aspect ce intră în competența Congresului Avocaților,

potrivit art. 61 lit. d) Legea nr. 51/ 1995, astfel că hotărârea respectivă a fost

emisă cu încălcarea competenței.

Consiliul Uniunii

Naționale a Barourilor din România are în competență doar ducerea la îndeplinire

a hotărârii Consiliului avocaților, nefiind îndreptățit să emită hotărâri privind

stabilirea atribuțiilor și modul de tipărire a contractelor de asistență juridică

și împuternicirilor avocațiale, fapt ce implică o modificare a statutului.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, fiind invocate motivele de modificare a sentinței

prevăzute de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., „Hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea

procedurilor legal reglementate de legislația specială incidentă în cauză” și respectiv

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 304

1

C. proc. civ. - Hotărârea

este nelegală întrucât dispozițiile legale incidente au fost incorect interpretate

și aplicate; împrejurări esențiale pentru corecta dezlegare a cauzei au fost ignorate

sau au fost incomplet și incorect analizate și apreciate”.

Dezvoltând motivele de

recurs, pârâtul, reprezentat de Uniunea Națională a Barourilor din România a formulat

următoarele critici:

1) instanța de fond nu

a clarificat „cercul procesual legal necesar”, în condițiile în care citat în proces

ca pârât a fost Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, unul din organele

de conducere ale Uniunii Naționale a Barourilor din România, care nu are o structură

organizatorică proprie sau organe proprii de conducere, fiind un organism colectiv

de conducere al uniunii.

Pentru ca hotărârea instanței

să fie eficientă, susține recurenta, era necesar ca în proces să figureze autoritatea

publică legal competentă să vegheze la respectarea strictă a legii, care reglementează

în mod special organizarea și exercitarea profesiei de avocat - Legea nr. 51/1995

și Statutului profesiei de avocat și anume, Uniunea Națională a Barourilor din România.

2) instanța de fond nu

a observat că niciuna din părți nu a evocat incidența art. 7 Legea nr. 554/2004

referitor la obligativitatea plângerii prealabile;

3) hotărârea primei instanțe

ignoră deliberat verificarea existenței în persoana reclamanților a calității de

„persoană vătămată”, în sensul Legii nr. 554/2004, precum și a identificării dreptului

sau interesului legitim pretins vătămat - art. 2 alin. (1) lit. a) și art. 2

alin. (1) lit. p) și r) Legea contenciosului administrativ.

Abordând problema emiterii

actului atacat de către un organ necompetent, instanța de fond nu a mai verificat

existența încălcării unui drept sau a unui interes legitim care aparține unui subiect

de drept apt a avea calitatea de persoană vătămată în sensul Legii nr. 554/2004.

4) sentința reține eronat

ca prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România din 20

martie 2010 s-ar fi produs o modificare a Statutului profesiei de avocat.

În realitate, hotărârea

a instituit prin votul reprezentanților barourilor în Consiliul Uniunii

Naționale a Barourilor din România, obligația barourilor de a coordona activitatea

de tipărire, distribuire și control a formularelor ce reprezintă înscrisurile constatatoare

ale contractelor de asistență juridică și împuternicirilor avocațiale, cu respectarea

prevederilor Statutului profesiei de avocat.

Intimații-reclamanți au

depus întâmpinare, invocând excepția nulității recursului, acesta fiind formulat

de o persoană fără calitate procesuală.

Cât privește viciul de

procedură invocat de recurentă, intimații-reclamanți precizează că acesta nu există,

ei înțelegând să se judece în contradictoriu cu emitentul actului - Consiliul Uniunii

Naționale a Barourilor din România, iar procedura prealabilă prevăzută de art. 7

Legea contenciosului administrativ a fost îndeplinită.

Pe fondul cauzei, intimații-reclamanți

solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind

legală și temeinică.

Recursul este întemeiat

și urmează a fi admis potrivit considerentelor ce urmează.

Cu prioritate, instanța

de control judiciar va analiza excepțiile invocate, precum excepția nulității recursului

ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală pasivă și cea privind lipsa

plângerii prealabile prevăzută de art. 7 Legea contenciosului administrativ.

Excepția nulității recursului

este neîntemeiată și urmează a fi respinsă, știut fiind că în cadrul unui litigiu

având ca obiect o acțiune formulată în temeiul art. 1 alin. (1) Legea contenciosului

administrativ, o autoritate publică poate avea calitatea de pârât în măsura în care

are calitatea de emitent al actului administrativ contestat. În speță, intimații-reclamanți

au înțeles să se judece în contradictoriu cu Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor

din România - emitentul Hotărârii din 20 martie 2010, atacată în contencios administrativ.

Potrivit Legii nr. 51/1995,

a Regulamentului de organizare și funcționare a Uniunii Naționale a Barourilor

din România și a Statutului profesiei de avocat, Consiliul Uniunii Naționale a

Barourilor din România reprezintă unul dintre organele de conducere ale Uniunii

Naționale a Barourilor din România, fiind organul reprezentativ și deliberativ al

barourilor din România și asigurând activitatea permanentă a Uniunii Naționale

a Barourilor din România.

Rolul pe care-l are Consiliul

Uniunii Naționale a Barourilor din România în cadrul Uniunii Naționale a

Barourilor din România - persoană juridică de interes public, constituită din totalitatea

barourilor din România, astfel cum corect a reținut și instanța de fond, face posibilă

exercitarea căii de atac a recursului de către Uniunii Naționale a Barourilor

din România - autoritate de interes public, în reprezentarea unuia dintre organele

sale de conducere - chiar dacă aceasta nu a fost citată la fond, scopul urmărit

prin declanșarea căii de atac a recursului fiind același - menținerea, ca fiind

legal emis, a actului administrativ atacat.

Prin urmare, viciul de

procedură invocat de recurenta-pârâtă în sensul că nu a fost citată la fond și Uniunea

Națională a Barourilor din România, nu are ca efect constatarea nulității hotărârii,

după cum nu are efect nici faptul că recursul a fost declarat de Uniunii

Naționale a Barourilor din România, în reprezentarea Consiliului Uniunii

Naționale a Barourilor din România, acesta având calitate procesuală, contrar celor

susținute de recurentă.

Cât privește lipsa plângerii

prealabile, și această critică este neîntemeiată, de vreme ce intimații-reclamanți

au făcut dovada că au solicitat recurentei să revoce hotărârea, iar prin adresa

din 13 octombrie 2010 li s-a adus la cunoștință că solicitarea lor a fost înregistrată

și că va fi soluționată la o ședință a Consiliului Uniunii Naționale a

Barourilor din România din 11/12 septembrie 2010, fapt ce nu s-a mai întâmplat.

Analizând însă motivele

de recurs ce țin de fondul cauzei, se constată că acestea sunt neîntemeiate, potrivit

celor ce se vor relata în continuare.

Într-adevăr, astfel cum

corect susține recurenta-pârâtă, prima instanță a reținut eronat faptul că prin

Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România din 20 martie 2010

s-ar fi produs o modificare a statutului profesiei de avocat.

În realitate, hotărârea

atacată prin art. 1 alin. (1) a instituit prin votul reprezentanților barourilor

în Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, obligația barourilor de

a coordona activitatea de tipărire, distribuire și control a formularelor ce reprezintă

înscrisurile constatatoare ale contractelor de asistență juridică și împuternicirilor

avocațiale cu respectarea Statutului profesiei de avocat.

Elementele pe care contractul

de asistență juridică trebuie să le cuprindă obligatoriu sunt enumerate în art.

127 din Statutul profesiei de avocat, însă prin art. 128 din același statut se dă

posibilitatea părților de a aduce modificări contractului, în sensul de a fi incluse

și alte clauze asupra cărora părțile au căzut de acord.

Prin hotărârea atacată

nu s-a făcut altceva decât să se instituie anumite operațiuni tehnico-materiale

în sarcina barourilor (mecanismul de tipărire, înscriere și introducere a unor elemente

de siguranță ale acestor tipizate) de natură a împiedica posibilitatea ca persoane

care nu au calitatea de avocați să depună și să folosească în instanță împuterniciri

avocațiale contrafăcute, imposibil a fi verificate și distinse de judecători.

Așadar, actul atacat nu

intervine asupra formei, conținutului sau efectelor contractului de asistență juridică,

ci stabilește expres că se respectă modelul prevăzut de Statut, din conținutul

art. 1 alin. (1) al Hotărârii Consiliului rezultând clar că „Formularele tipizate

al căror model este prevăzut în anexele nr. 1 și nr. 2 la Statutul profesiei de

avocat vor fi tipărite de către barouri”.

Cu alte cuvinte, intimații-reclamanți

nu au dovedit că au fost vătămați într-un drept al lor ori într-un interes legitim,

prin actul administrativ atacat, astfel încât, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 1 Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, instanța de fond numai

printr-o interpretare greșită a dispozițiilor legale incidente a dispus anularea

actului administrativ contestat.

Se constată astfel că

recursul declarat este fondat și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi admis

iar hotărârea instanței de fond modificată în sensul respingerii ca neîntemeiată

a acțiunii reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității

recursului invocată de reclamanți.

Admite recursul declarat

de Uniunea Națională a Barourilor din România împotriva sentinței nr. 320/CA/2010-PI

din 06 decembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că respinge

acțiunea reclamanților ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie

2011.