ÎCCJ, decizie (scj.ro #84855)

U.N.B.R. de modificare a tipizatelor profesionale. Legalitate.

contestarea unui act emis de Consiliul UNBR. Calitatea procesuală a UNBR de a

exercita calea de atac a recursului.

Legea

nr. 51/1995

Statutul

profesiei de avocat, art. 127, 128

Uniunii Naționale a Barourilor din România prin care a fost stabilită procedura

unică la nivel național pentru tipărirea, înserierea și distribuirea

imprimatelor „contract de asistență juridică” și „împuternicire avocațială”.

Această hotărâre, instituind în  sarcina barourilor obligația de a coordona

activitatea de tipărire, distribuire și control a formularelor ce reprezintă

înscrisurile constatatoare ale contractelor de asistență juridică și ale

împuternicirilor avocațiale în scopul de a împiedica utilizarea acestui tip de

formulare de către persoane ce nu au calitatea de avocat, nu este de natură să

modifice Statutul profesiei de avocat astfel încât în mod corect a fost emisă

de Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România iar nu de către

Congresul Avocaților.

2.

Potrivit Legii nr.51/1995, a Regulamentului de organizare și funcționare a

U.N.B.R. și a Statutului profesiei de avocat, Consiliul U.N.B.R. reprezintă unul

dintre organele de conducere ale U.N.B.R., fiind organul reprezentativ și

deliberativ al barourilor din România și asigurând activitatea permanentă a

U.N.B.R.

Rolul

pe care-l are Consiliul U.N.B.R. în cadrul U.N.B.R. – persoană juridică de

interes public, constituită din totalitatea barourilor din România -  face

posibilă exercitarea căii de atac a recursului de către U.N.B.R. – autoritate

de interes public, în reprezentarea unuia dintre organele sale de conducere –

chiar dacă acesta nu a fost citat la fond, scopul urmărit prin declanșarea căii

de atac a recursului fiind același – menținerea, ca fiind legal emis, a actului

administrativ atacat.

Decizia nr. 4235 din 21 septembrie 2011

Prin

Sentința civilă nr.320/CA/2010-PI pronunțată la data de 6 decembrie 2010,

Curtea de Apel Oradea – Secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea formulată de mai multe cabinete de avocatură împotriva

pârâtului Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România și a dispus

anularea Hotărârii nr.725 din 20.03.2010 emisă de pârât, prin care a fost

stabilit conținutul și modul de tipărire a contractelor de asistență juridică

și împuternicirilor avocațiale ce urmează a fi folosite de membrii U.N.B.R.,

începând cu data de 1.01.2011.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut că prin Hotărârea nr.725 din

20.03.2010 a Consiliului U.N.B.R. s-a procedat, practic, la modificarea

statutului profesiei de avocat, aspect ce intră în competența Congresului

Avocaților, potrivit art.61 lit.d) din Legea nr.51/ 1995, astfel că hotărârea

respectivă a fost emisă cu încălcarea competenței.

Consiliul

U.N.B.R. are în competență doar ducerea la îndeplinire a hotărârii Consiliului

avocaților, nefiind îndreptățit să emită hotărâri privind stabilirea atribuțiilor

și modul de tipărire a contractelor de asistență juridică și împuternicirilor

avocațiale, fapt ce implică o modificare a statutului.

Împotriva

acestei sentințe a formulat recurs pârâta Uniunea Națională a Barourilor din

România, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fiind invocate

motivele de modificare a sentinței prevăzute de art.304 pct.5 Cod procedura

civilă, „Hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea procedurilor legal

reglementate de legislația specială incidentă în cauză” și respectiv art.304

pct.9 Cod procedura civilă raportat la art.304

1

Cod procedura civilă

– Hotărârea este nelegală întrucât dispozițiile legale incidente au fost

incorect interpretate și aplicate; împrejurări esențiale pentru corecta

dezlegare a cauzei au fost ignorate sau au fost incomplet și incorect analizate

și apreciate”.

Dezvoltând

motivele de recurs, pârâtul, reprezentat de U.N.B.R. a formulat următoarele

critici:

1)

instanța de fond nu a clarificat „cercul procesual legal necesar”, în

condițiile în care citat în proces ca pârât a fost Consiliul U.N.B.R., unul din

organele de conducere ale U.N.B.R., care nu are o structură organizatorică

proprie sau organe proprii de conducere, fiind un organism colectiv de

conducere al uniunii.

Pentru

ca hotărârea instanței să fie eficientă, susține recurenta, era necesar ca în

proces să figureze autoritatea publică legal competentă să vegheze la

respectarea strictă a legii, care reglementează în mod special organizarea și

exercitarea profesiei de avocat – Legea nr.51/1995 și Statutului profesiei de

avocat și anume, Uniunea Națională a Barourilor din România.

2)

instanța de fond nu a observat că niciuna din părți nu a evocat incidența art.7

din Legea nr.554/2004 referitor la obligativitatea plângerii prealabile;

3) hotărârea

primei instanțe ignoră deliberat verificarea existenței în persoana

reclamanților a calității de „persoană vătămată”, în sensul Legii nr.554/2004,

precum și a identificării dreptului sau interesului legitim pretins vătămat –

art.2 alin.1) lit.a) și art.2 alin.1) lit.p) și r) din Legea contenciosului

administrativ.

Abordând

problema emiterii actului atacat de către un organ necompetent, instanța de

fond nu a mai verificat existența încălcării unui drept sau a unui interes

legitim care aparține unui subiect de drept apt a avea calitatea de persoană

vătămată în sensul Legii nr.554/2004.

4)

sentința reține eronat ca prin Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr.725 din

20.03.2010 s-ar fi produs o modificare a Statutului profesiei de avocat.

În

realitate, hotărârea a instituit prin votul reprezentanților barourilor în

Consiliul U.N.B.R., obligația barourilor de a coordona activitatea de tipărire,

distribuire și control a formularelor ce reprezintă înscrisurile constatatoare

ale contractelor de asistență juridică și împuternicirilor avocațiale, cu

respectarea prevederilor Statutului profesiei de avocat.

Intimații-reclamanți

au depus întâmpinare, invocând excepția nulității recursului, acesta fiind

formulat de o persoană fără calitate procesuală.

Cât

privește viciul de procedură invocat de recurentă, intimații-reclamanți

precizează că acesta nu există, ei înțelegând să se judece în contradictoriu cu

emitentul actului – Consiliul U.N.B.R., iar procedura prealabilă prevăzută de

art.7 din Legea contenciosului administrativ a fost îndeplinită.

Pe

fondul cauzei, intimații-reclamanți solicită respingerea recursului ca nefondat

și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

Recursul

este întemeiat.

Excepția

nulității recursului este neîntemeiată și urmează a fi respinsă, știut fiind că

în cadrul unui litigiu având ca obiect o acțiune formulată în temeiul art.1

alin.1) din Legea contenciosului administrativ, o autoritate publică poate avea

calitatea de pârât în măsura în care are calitatea de emitent al actului

administrativ contestat. În speță, intimații-reclamanți au înțeles să se judece

în contradictoriu cu Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România –

emitentul Hotărârii nr.725 din 20.03.2010, atacată în contencios administrativ.

Potrivit

Legii nr.51/1995, a Regulamentului de organizare și funcționare a U.N.B.R. și a

Statutului profesiei de avocat, Consiliul U.N.B.R. reprezintă unul dintre

organele de conducere ale U.N.B.R., fiind organul reprezentativ și deliberativ

al barourilor din România și asigurând activitatea permanentă a U.N.B.R.

Rolul

pe care-l are Consiliul U.N.B.R. în cadrul U.N.B.R. – persoană juridică de

interes public, constituită din totalitatea barourilor din România, astfel cum

corect a reținut și instanța de fond, face posibilă exercitarea căii de atac a

recursului de către U.N.B.R. – autoritate de interes public, în reprezentarea

unuia dintre organele sale de conducere – chiar dacă aceasta nu a fost citată

la fond, scopul urmărit prin declanșarea căii de atac a recursului fiind

același – menținerea, ca fiind legal emis, a actului administrativ atacat.

Prin

urmare, viciul de procedură invocat de recurenta-pârâtă în sensul că nu a fost

citată la fond și Uniunea Națională a Barourilor din România, nu are ca efect

constatarea nulității hotărârii, după cum nu are efect nici faptul că recursul

a fost declarat de U.N.B.R., în reprezentarea Consiliului U.N.B.R., acesta

având calitate procesuală, contrar celor susținute de recurentă.

Cât

privește lipsa plângerii prealabile, și această critică este neîntemeiată, de

vreme ce intimații-reclamanți au făcut dovada că au solicitat recurentei să

revoce hotărârea, iar prin adresa nr.116/C din 13.10.2010 li s-a adus la

cunoștință că solicitarea lor a fost înregistrată și că va fi soluționată la o

ședință a Consiliului U.N.B.R. din 11/ 12 septembrie 2010, fapt ce nu s-a mai

întâmplat.

Analizând

însă motivele de recurs ce țin de fondul cauzei, se constată că acestea sunt

neîntemeiate, potrivit celor ce se vor relata în continuare.

Într-adevăr,

astfel cum corect susține recurenta-pârâtă, prima instanță a reținut eronat

faptul că prin Hotărârea Consiliului U.NB.R. nr.725 din 20.03.2010 s-ar fi

produs o modificare a statutului profesiei de avocat.

În

realitate, hotărârea atacată prin art.1 alin.1) a instituit prin votul

reprezentanților barourilor în Consiliul UN.B.R., obligația barourilor de a

coordona activitatea de tipărire, distribuire și control a formularelor ce

reprezintă înscrisurile constatatoare ale contractelor de asistență juridică și

împuternicirilor avocațiale cu respectarea Statutului profesiei de avocat.

Elementele

pe care contractul de asistență juridică trebuie să le cuprindă obligatoriu

sunt enumerate în art.127 din Statutul profesiei de avocat, însă prin art.128

din același statut se dă posibilitatea părților de a aduce modificări

contractului, în sensul de a fi incluse și alte clauze asupra cărora părțile au

căzut de acord.

Prin

hotărârea atacată nu s-a făcut altceva decât să se instituie anumite operațiuni

tehnico-materiale în sarcina barourilor (mecanismul de tipărire, înscriere și

introducere a unor elemente de siguranță ale acestor tipizate) de natură a

împiedica posibilitatea ca persoane care nu au calitatea de avocați să depună

și să folosească în instanță împuterniciri avocațiale contrafăcute, imposibil a

fi verificate și distinse de judecători.

Așadar,

actul atacat nu intervine asupra formei, conținutului sau efectelor

contractului de asistență juridică, ci stabilește expres că se respectă modelul

prevăzut de Statut, din conținutul art.1 alin.1) al Hotărârii Consiliului

rezultând clar că „Formularele tipizate al căror model este prevăzut în anexele

nr.1 și nr.2 la Statutul profesiei de avocat vor fi tipărite de către barouri”.

Cu alte

cuvinte, intimații-reclamanți nu au dovedit că au fost vătămați într-un drept

al lor ori într-un interes legitim, prin actul administrativ atacat, astfel

încât, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.1 din Legea nr.554/2004

a contenciosului administrativ, instanța de fond numai printr-o interpretare

greșită a dispozițiilor legale incidente a dispus anularea actului

administrativ contestat.

Recursul

a fost admis iar hotărârea instanței de fond modificată în sensul respingerii

ca neîntemeiată a acțiunii reclamanților.