ÎCCJ, decizie (scj.ro #197523)

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 03.10.2017, sub numărul 7510/2/2017, reclamanta A în contradictoriu cu pârâții Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România (Consiliul U.N.B.R.) și Consiliul Baroului B, a formulat contestație împotriva Deciziei nr.248/17.06.2017 adoptată de Consiliul U.N.B.R. și a Deciziei nr.84/22.06.2017 adoptată de Consiliul Baroului B, solicitând anularea acestor decizii pentru motive de nelegalitate, obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 250.000 lei cu titlu de despăgubiri și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr.2158 din 8 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, și Consiliul Baroului B, a fost anulată Decizia nr. 248/17.06.2017 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România și Decizia nr. 84/22.06.2017 a Consiliului Baroului B și s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata de despăgubiri, ca neîntemeiat.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr.2158 din 8 mai 2018, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, recurentii-pârâti Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România și Consiliul Baroului B au formulat cereri de recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate. 3.1 Recurentul-pârât Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art.488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă, a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și constatarea legalității actelor administrative contestate de reclamantă. În dezvoltarea motivului de casare invocat s-au formulat următoarele critici: Într-o primă critică se susține că hotărârea recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșita a normei de drept material - respectiv a Legii 51/1995 si a Statutului profesiei de avocat- tinde ca, pe cale jurisprudentiala, sa modifice legea de organizare si exercitare a profesie de avocat, lucru pe care ii apreciem drept grav.Judecătorul fondului face o aplicare greșita a dispozițiilor art. 66 lit p (actualul art. 65 lit. p) din Legea 51/1995. Astfel, acesta retine că "susținerile paraților in sensul ca potrivit art. 66 lit. p din Legea 51/1995 hotărârile barourilor din România sunt supuse verificării nu poate fi reținuta, întrucât Consiliul UNBR nu are dreptul de a cenzura decisive consiliilor barourilor pentru care nu se prevede în mod expres o cale de atac, nicio prevedere legala neconferindu-i aceasta competenta, având in vedere ca nici Legea 51/1995 si nici Statutul profesiei de avocat nu reglementează principiul dublului grad de jurisdicție, ci dimpotrivă reglementează principiul autonomiei si decentralizarii barourilor". Este de la sine înțeles ca legislația profesiei de avocat reglementează principiul autonomiei si decentralizarii barourilor, dar această legislație, chiar daca nu prevede principiul dublului grad de jurisdicție, include principiul controlului legalității actelor emise de consiliile barourilor in interiorul profesiei, acest control fiind un atribut exclusiv si imperativ al Consiliului UNBR. Potrivit dispozițiilor art. 66 lit. p din Legea 51/1995, Consiliul UNBR are următoarele atribuții: (...) „p) verifică legalitatea si temeinicia deciziilor de primire in profesie si de înscriere in tabloul avocaților, date de către consiliile barourilor, la cererea persoanelor interesate". Deci, Consiliul UNBR este obligat, printr-un text imperativ prevăzut de o lege organica, să verifice legalitatea si temeinicia decizii lor de primire in profesie si de inscriere in tabloul avocaților, decizii date de către consiliile barourilor. Acest text de lege imperativ vine in totală contradicție cu aplicarea greșită a legii pe care o face Judecătorul fondului din prezentul dosar, care susține ca, fără nicio motivare in drept: "Consiliul UNBR nu are dreptul de a cenzura deciziile consiliilor barourilor pentru care nu se prevede in mod expres o cale de atac, nicio prevedere legală neconferindu-i această competenta". Prin cea de-a doua critică se susține că în mod greșit prima instanță a reținut ca Președintele UNBR "nu avea calea contestației împotriva Hotărârii Consiliului Baroului B, având in vedere prevederile art. 25 lit. m si art. 36 alin. 2 lit. i din Hotărârea Consiliului UNBR nr. 5/2011 de aprobare a Regulamentului de organizare si funcționare a UNBR si de desfășurare a ședințelor UNBR care enumeră expres si limitativ care sunt hotărârile consiliilor barourilor împotriva cărora Președintele UNBR poate declara contestație in fata Consiliului UNBR, doar Decizia Consiliului Baroului B nr. 58/24.04.2017 nu se încadrează in cele pe care Președintele UNBR le poate contesta". În motivarea acestei afirmații, judecătorul fondului afirmă ca prin hotărâre a Consiliului UNBR au fost limitate puterile stabilite de Lege si Statut in sarcina Președintelui UNBR, interpretare care este evident greșită, ea contravenind principiului ierarhiei actelor juridice. Este fără doar si poate ca un regulament adoptat de Consiliul UNBR nu poate limita puterile stabilite prin lege si statut in sarcina Președintelui UNBR, ci doar le poate explicita. Prin cea de-a treia critică se susține că instanța de fond face o aplicare greșita a art. 15 si 16 din Legea 51/1995, ca si a articolelor 5 si 8 din Legea 303/2004, ajungând la concluzia ca reclamanta nu este in niciuna dintre situațiile de incompatibilitate prevăzute de lege. Dispozițiile art. 16 din Legea 51/1995 sunt clare si de stricta interpretare, ele reprezentând un text de excepție care nu se referă la noțiunea de "judecător (fie si) suspendat". Cu alte cuvinte, excepția fiind de stricta interpretare, ea nu poate fi analizata decât in cadrul legal, care este unul restrictiv si care nu prevede printre persoanele compatibile cu exercitarea profesiei de avocat judecătorii, fie ei si suspendați din funcție. In cauză nu este vorba neapărat de persoane care ar deveni incompatibile făcând acte de comerț sau având activități salarizate in baza unui contract de muncă- asa cum, limitat si fara nicio proba, retine prima instanță- ci de personae care sunt incompatibile cu calitatea de avocat activ, atâta vreme cat dețin funcții - fie si suspendate- incompatibile cu profesia de avocat, funcții pe care le pot redobândi in orice moment, fara exercitarea autorității de către organele profesiei de avocat. In acest sens, deținerea funcției de judecător - fie si suspendat- nu permite, in opinia noastră, exercitarea concomitenta a profesiei de avocat, pentru ca este de natura sa aducă atingere independentei acesteia. 3.2 3.2 Recurentul-pârât Consiliul Baroului B, prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art.488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă, de asemenea, a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și constatarea legalității actelor administrative contestate de reclamantă . În dezvoltarea motivului de casare invocat a criticat hotărârea prinunțată de prima instanță pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 66 lit p (actualul art. 65 lit. p) din Legea 51/1995, formulând, în esență, critici similare celor expuse în recursul Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România. În plus, în ceea ce privește greșita aplicare a dispozițiilor Legii 51/1995, mai invocă încălcarea principiului de drept tempus regit actum în considerarea faptului că prima instanță nu face distincția intre dobândirea calității de avocat, la data promovării examenului de intrare in profesie si momentul începerii efective a exercitării profesiei de avocat, care coincide cu data înscrierii in tablou. Intimata-reclamantă a promovat examenul de primire in profesie anterior intrării in vigoare a Legii nr. 25/2017, 31 martie, dar exercițiul profesional efectiv 1-a început după aceasta data. Legea 51/1995 face o distincție netă intre data promovării examenului in profesie si data începerii efective a activații profesionale, prin înscrierea pe tablou, reglementându-le in mod separat. Daca dobândirea calității de avocat, prin examen- este reglementată de Capitolul II din Legea 51/1995, Secțiunea I, "Condiții de înscriere in avocatura", art. 12- 25, exercitarea profesiei de avocat este reglementată in Capitolul III, Secțiunea I, Drepturile Avocaților, articolul 28. Acest din urma text arată că exercitarea profesiei de avocat este posibilă numai de la data înscrierii in tablou, ceea ce înseamnă, printr-o interpretare per a contrario, că avocatul care a promovat examenul de intrare in profesie, dar încă nu a fost înscris in tabloul avocaților, nu poate exercita profesia. În concluzie, există distincție intre momentul dobândirii calității de avocat si momentul începerii exercițiului profesiei, distincție pe care prima instanță nu o face, cu toate ca ea era necesară, mai ales ținând cont de faptul ca intimata-reclamanta a dobândit calitatea de avocat anterior intrării in vigoare a Legii 25/2017 si a fost înscrisa in tablou după data de 31 martie 2017.'

Apărările formulate în recurs 4.1 Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare la recursuri, prin care a solicitat respingerea recursurilor, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind data cu corecta aplicare și interpretare a normelor de drept material, motivele de recurs fiind neîntemeiate. Aspecte prealabile. Considerentele primei instanțe Prin sentința civilă nr.2158/08 05 2018 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VlII-a Contencios Administrativ și Fiscal s-a dispus anularea Deciziei nr.248/17 06 2017 a Consiliului U.N.B.R. și a Deciziei nr.84/22 06 2017 a Consiliului Baroului B. Actele administrative relevante speței emise de către recurenți. Prin Hotărârea nr.135 din 19 august 2016 Consiliul Baroului B a dispus validarea verificării îndeplinirii condițiilor de primire în profesia de avocat a candidaților înscriși la examen, printre care se numără și subsemnata intimată (poziția nr.l din anexa hotărârii). Prin Decizia nr.165/04 noiembrie 2016 Comisia Permanentă a U.N.B.R. a aprobat validarea examenului de primire în profesia de avocat, dispunând primirea în profesia de avocat a candidaților declarați admiși la examen si emiterea deciziilor de primire în profesie. Prin Decizia nr.165/08/4 noiembrie 2016 Comisia Permanentă a U.N.B.R. a aprobat primirea în profesia de avocat a candidaților declarați admiși la examen și care au depus cererea de înscriere la Baroul B; comunicarea deciziei persoanelor prevăzute în anexă de către Baroul B și înscrierea în tabloul avocaților Baroului B, cu respectarea condițiilor și după îndeplinirea formalităților prevăzute de lege. Prin Hotărârea nr.58/24 aprilie 2017 Consiliul Baroului a constatat că reclamanta nu se află în situația de incompatibilitate reglementată de art. 15 din Legea nr. 51/1995. Prin Hotărârea nr.69/31 mai 2017 Consiliul Baroului B a dispus înscrierea reclamantei în tabloul avocaților definitivi din cadrul Baroului B, începând cu data de 31 05 2017, și avizarea funcționării Cabinetului de Avocat ”A”. Prin Decizia nr.248/17 iunie 2017 emisă de Consiliul U.N.B.R., s-a admis contestația Președintelui U.N.B.R. împotriva deciziei Consiliului Baroului B nr.58/24 04 2017, trimitându-se cauza Baroului B pentru reanalizarea cererii subsemnatei de înscriere pe Tabloul Avocaților Baroului B. Prin Hotărârea nr.84/22 06 2017 Consiliul Baroului B a constatat că reclamanta se află în situația de incompatibilitate prevăzută de art. 16 din Legea nr.51/1995 modificată, s-a modificat art.l din Decizia Baroului B nr.69/31 05 2017, în sensul că s-a dispus înscrierea subsemnatei în Tabloul avocaților incompatibili începând cu data de 22 06 2017 și s-a suspendat autorizația de funcționare a Cabinetului de Avocat „A”. Argumente privind netemeinicia motivelor de recurs: Recurenții susțin că prima instanță a făcut o aplicare greșită a legii, însă în esență reiterează (mai succint) apărările formulate la judecata în primă instanță, pe cale de întâmpinare. In speță, instanța de fond nu a aplicat prevederi legale străine de starea de fapt, a constatat că în speță sunt incidente dispoziții speciale (Legea nr.51/1995, Statutul profesiei de avocat. Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr.5/2011 de aprobare a Regulamentului de organizare și funcționare a U.N.B.R. și de desfășurare a ședințelor U.N.B.R., adoptate pentru completarea și punerea în aplicare a Legii nr.51/1995, Decizia Curții Constituționale nr.297/2014, Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Mateescu vs România), a dat eficiență unor principii generale de drept (principiul autonomiei și descentralizării barourilor și principiul neretroactivității legii), nu a procedat la extinderea ori restrângerea aplicării normelor juridice speciale de drept material și nu a procedat la interpretarea greșită a prevederilor legale speciale, ci a constatat însăși aplicarea acestora. Potrivit art.l din Legea nr.51/1995, profesia de avocat este liberă și independentă, cu organizare și funcționare autonome, aspect reiterat de prevederile art.49 alin.l din Legea nr.51/1995. În același sens sunt și prevederile art.l alin.2 și art.4 alin.l din Statutul profesiei de avocat, precum și ale art.6 și 8 din Hotărârea nr.5/2011 de aprobare a Regulamentului de organizare și funcționare a U.N.B.R, și de desfășurare a ședințelor Consiliului U.N.B.R. În consecință, barourile, ca autorități administrative referitoare la organizarea și funcționarea profesiei de avocat, la nivel județean și al mun. București, se bucură de autonomie față de U.N.B.R., care reprezintă autoritatea administrativă referitoare la organizarea și funcționarea profesiei la nivel național și care este formată din toate barourile din România. Principiul autonomiei și descentralizării barourilor se întemeiază pe prevederile legale care reglementează atribuțiile U.N.B.R. în privința politicilor profesionale naționale, în ceea ce privește reglementarea profesiei (autoreglementare), controlul profesional, admiterea în profesie, pregătirea profesională continuă și inițială. Analizând atribuțiile prevăzute de art.66 din Legea nr.51/1995 pentru Consiliul U.N.B.R., se constată că acesta nu are atribuția de a da dispoziții consiliilor barourilor asupra modului de îndeplinire a propriilor atribuții, prevăzute de art.56 din Legea nr.51/1995. Atribuțiile acestor autorități administrative, la nivelul organizării și funcționării profesiei de avocat, sunt distincte și strict prevăzute de lege. Mai mult decât atât, art.62 alin.l din Statutul profesiei de avocat prevede că independența profesiei, autonomia baroului și exercitarea profesiei de avocat nu pot fi îngrădite sau limitate prin actele autorităților administrației publice, ale instanțelor judecătorești, ale Ministerului Public sau ale altor autorități, decât în cazurile și în condițiile prevăzute de lege. De asemenea, art.76 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat prevede că hotărârile adoptate de consiliul baroului pot fi anulate de Consiliul U.N.B.R. numai pentru motive de nelegalitate ori de încălcare a prevederilor statutului, cu respectarea autonomiei baroului .Analizând prevederile legale care stabilesc atribuțiile barourilor și ale organelor U.N.B.R., precum și prevederile evocate mai sus, se desprinde concluzia că barourile nu se află într-o relație de subordonare, ci de coordonare cu Consiliul U.N.B.R., acestea fiind autonome și independente. Potrivit art.56 alin. (2) lit.f) din Legea nr.51/1995, consiliul baroului este singurul organ al profesiei care hotărăște asupra stării de incompatibilitate și asupra încetării acesteia.Art.30 din Statutul profesiei de avocat prevede că incompatibilitățile prevăzute de lege se verifică și se constată de consiliul baroului chiar și din oficiu. De altfel, Consiliul U.N.B.R. prin Decizia nr.248/17 06 2017 nu a modificat Decizia Consiliului Baroului B nr.58/24 04 2017 (și nici nu putea proceda astfel), ci a trimis cererea reclamantei spre reanaliză, dând indicații Consiliului Baroului B cum să procedeze. In materia hotărârilor consiliilor barourilor nu există un dublu grad de jurisdicție, în sensul că toate aceste hotărâri ar putea fi atacate la Consiliul U.N.B.R, ci Consiliul U.N.B.R. îndeplinește atribuția de for jurisdicțional numai în situațiile expres si limitativ prevăzute de lege. Competența Consiliului U.N.B.R. în materia analizării si soluționării contestațiilor este prevăzută expres si limitativ de art.25 lit.m din Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr.5/2011 de aprobare a Regulamentului de organizare și funcționare a U.N.B.R. și de desfășurare a ședințelor U.N.B.R., iar competența Președintelui U.N.B.R. în materia exercitării căii de atac a contestației împotriva deciziilor barourilor este expres și limitativ prevăzută de art.36 alin.2 lit.i din Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr.5/2011 de aprobare a Regulamentului de organizare și funcționare a U.N.B.R. și de desfășurare a ședințelor U.N.B.R. Art.66 lit.p din Legea nr.51/1995 stabilește competența generală pentru Consiliul U.N.B.R. de for iurisdicțional, însă această prevedere se completează cu dispozițiile speciale ale art.25 lit.m și art.36 alin.2 lit.i din Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr.5/2011 de aprobare a Regulamentului de organizare și funcționare a U.N.B.R. și de desfășurare a ședințelor U.N.B.R. Hotărârile/deciziile barourilor pentru care Statutul profesiei de avocat și Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr.5/2011 de aprobare a Regulamentului de organizare și funcționare a U.N.B.R. și de desfășurare a ședințelor U.N.B.R. nu prevede jurisdicția Consiliului U.N.B.R. pot fi contestate numai în procedura contenciosului administrativ, acestea fiind acte administrative. Recurenții nu au invocat nici la judecata în fond și nici prin cererile de recurs temeiul legal în baza căruia Președintele U.N.B.R. a exercitat contestația împotriva Hotărârii Consiliului Baroului B nr.58/24 04 2017 și nici temeiul legal în baza căruia Consiliul U.N.B.R. a soluționat această contestație. Esența motivării Deciziei nr.248/17 06 2017 a Consiliului U.N.B.R. și evocată mai apoi în Decizia nr.84/22 06 2017 a Consiliului Baroului B este forma dobândită de art.l6 din Legea nr.51/1995, după modificarea acestuia prin Legea nr.25/2017, mult ulterioară nașterii raporturilor juridice din speță, însă, la data adoptării Hotărârii nr.58/24 04 2017 de către Consiliul Baroului B Legea nr.25/2017 era în vigoare (31 03 20171). În motivarea deciziei nr.248/17 06 2017 a Consiliului U.N.B.R. se menționează că prevederile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor au un caracter „nedeterminant". Prevederile art.5 și 62 ale acestei legi stabilesc că pe perioada suspendării din funcție judecătorului/procurorului nu i se aplică incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de această lege specială. Argumentul lipsei unei prevederi legale în legea care reglementează profesia de avocat privind compatibilitatea calității de avocat cu cea de judecător este lipsită de temei legal. Legiuitorul nu reglementează compatibilități, acestea constituind regula, ci incompatibilități, care constituie excepția. Incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute în diferite acte normative reprezintă limitări legale ale dreptului de a exercita o profesie, iar prevederile legale care instituie astfel de îngrădiri, trebuie interpretate restrictiv, deoarece prin acestea se restrâng drepturi fundamentale, cum este dreptul la muncă și dreptul la exercițiul unei profesii care se subsumează dreptului la viață privată din perspectiva dezvoltării personale. Potrivit art.10 din Codul civil, legile care derogă de la o dispoziție generală, care restrâng exercițiul unor drepturi civile sau care prevăd sancțiuni se aplică numai în cazurile expres si limitativ prevăzute de lese. Art.2 alin. (3) din Codul civil stabilește că acest cod este alcătuit dintr-un ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se referă litera sau spiritul dispozițiilor sale. De asemenea, potrivit art.l alin. (1) din Codul civil, sunt izvoare ale dreptului civil legea, uzanțele și principiile generale ale dreptului. Potrivit art.15 lit. a) din Legea nr. 51/1995, exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu activitatea salarizată în cadrul altor profesii decât cea de avocat. Potrivit art.62 alin. (3) și (4) din Legea nr. 303/2004, pe perioada suspendării din funcția de judecător, acestuia nu i se plătesc depturile salariale, această perioadă nu constituie vechime în profesie, iar judecătorul suspendat nu se supune incompatibilități lor și interdicțiilor specifice profesiei, prevăzute de art.5 și 8 din lege, putând desfășura activități producătoare de venituri, deci inclusiv din profesia de avocat. Art.15 lit.a) din Legea nr. 51/1995, referitor la primul caz de incompatibilitate al avocatului, face referire la activitatea salarizată, ori, în speță, reclamanta nu desfășoară la acest moment nici o activitate salarizată care să-i atragă incompatibilitatea cu exercițiul profesiei de avocat. Activitatea salarizată nu exclude existența unui raport de serviciu care se află întrerupt sau suspendat în drept si în fapt pentru oricare dintre motivele prevăzute în legile speciale. Prevederea legală evocată instituie un caz de incompatibilitate a avocatului atunci când acesta desfășoară efectiv și simultan o activitate care să fie salarizată. În acest sens s-a pronunțat expres Curtea Constituțională prin Decizia nr.297/2014, aceasta fiind obligatorie. În speță, reclamanta nu desfășoară nicio activitate specifică profesiei de judecător, aspect certificat de Tribunalul B prin adresa nr. 11167/19M/1 noiembrie 2016, iar raportul de serviciu, care se află în continuare suspendat în baza hotărârii C.S.M. nr.71/2015, nu face obiectul unui contract individual de muncă. Interdicția de a desfășura activități salarizate în cadrul altor profesii, pentru magistrat, asigură independența și imparțialitatea acestuia, iar, pentru avocați, asigură libertatea și independența acestora, acestea constituind totodată principii pe care se bazează exercitarea ambelor profesii. Normele juridice care reglementează acest caz de incompatibilitate sunt similare, scopul legii fiind acela de a asigura aplicarea principiilor pe care se bazează cele două profesii. Legea nr.51/1995, chiar și modificată prin Legea nr.25/2017, nu impune cerința ca primirea/exercitarea profesiei de avocat, ca urmare a promovării examenului de intrare în profesie, să fie condiționată de eliberarea din funcția anterioară, prin modurile prevăzute de legile speciale, ci interzice doar exercițiul efectiv al unei activități salarizate. În esență, incompatibilitatea magistraților constă în aceea că nu pot desfășura nici o altă activitate publică sau privată, cu excepția activităților didactice din învățământul superior. Pe perioada suspendării din funcție se suspendă practic și incompatibilitătile acestora. Având în vedere identitatea de rațiune, atât timp cât avocatul suspendat din exercițiul profesiei poate exercita profesia de judecător sau procuror, pe perioada suspendării din profesie, și magistratul suspendat din profesie poate exercita profesia de avocat, pe perioada suspendării sale din funcție - ubi eadem est ratio, ibi idem jus. O interpretare contrară ar constitui o discriminare, o încălcare a principiului proporționalității și totodată o îngrădire a dreptului la muncă și la exercitarea unei profesii, pentru care reclamanta a parcurs toate etapele prevăzute de lege și care au fost constatate prin deciziile emise de organele U.N.B.R. și identificate mai sus. În interpretarea prevederilor art.16 din Legea nr. 51/1995 - forma rezultată după modificarea acesteia prin Legea nr. 25/2017 - prin Decizia nr.248/17 06 2017 Consiliul U.N.B.R. înlocuiește criteriul stabilit de Curtea Constituțională prin Decizia nr.297/2014 pentru aprecierea asupra incompatibilităților. In logica motivării acestei decizii incompatibilitatea nu se mai determină prin raportare la exercitarea efectivă și simultană a unei alte activități, ci prin raportare la vocația exercitării unei alte activități, transformându-se excepția ("incompatibilitatea") în regulă. În realitate însă, art.16 din Legea nr. 51/1995, atât în forma sa actuală, cât și în cea anterioară, reglementează cazurile excepționale în care avocatul poate desfășura efectiv activitate paralelă (simultană) salarizata, prin derogare de la prevederile art. 15 lit. a) din aceeași lege. Art.16 lit.a-d din Legea nr.51/1995, modificat prin Legea nr.25/2017, reglementează acele situații în care avocatul, chiar și desfășurând o activitate salarizată, respectiv aceea de deputat/senator, activități didactice în unitățile de învățământ juridic superior, activitate literară și publicistică, arbitru, mediator, conciliator, negociator, consilier fiscal, consilier în proprietate intelectuală, consilier în proprietate industrială, traducător autorizat, administrator sau lichidator, nu se află într-un caz de incompatibilitate, legiuitorul menționând expres că exercitarea profesiei de avocat este compatibilă, numai cu desfășurarea acestor activități salarizate. Pentru aceste motive, solicită respingerea recursurilor formulate. 4.2 Recurentul-pârât Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România Consiliul Baroului B a formulat întâmpinare la recursul Consiliului Baroului B, prin care a arătat că susține recursul formulat de acest pârât.

Răspunsul la întâmpinare Prin răspunsul comun formulat la întâmpinare de către recurenții-pârâti s-a solicitat respingerea apărărilor invocate de intimată, reiterându-se, în esență, aspecte prezentate prin memoriile de recurs.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 și art. 201 alin. (5) și (6) Cod procedură civilă, cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin.(2), coroborat cu art.4711 și art.201 alin.(5) și (6) Cod procedură civilă, prin rezoluția din data de 23 septembrie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 3 februarie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Obiectul acțiunii în contencios administrative îl constituie anularea Deciziei nr.248/17.06.2017, adoptată de Consiliul U.N.B.R. și a Deciziei nr.84/22.06.2017, adoptată de Consiliul Baroului B. Prin Decizia nr. 248/17 iunie 2017, emisă de Consiliul U.N.B.R., s-a admis contestația Președintelui U.N.B.R. împotriva deciziei Consiliului Baroului B nr.58/24.04.2017, trimițându-se cauza Baroului B pentru reanalizarea cererii reclamantei de înscriere pe Tabloul Avocaților Baroului B. În motivarea acestei decizii se retine, în esență, că Consiliul Baroului B a omis să se pronunțe cu privire la cererea de înscriere în Tabloul avocaților care ar fi trebuit să fie soluționată după regulile avocaților aflați în stare de incompatibilitate, pentru că rezolvarea incidentului creat în legătură cu examinarea „incompatibilității” nu exclude dreptul celui care a dobândit dreptul de a fi înscris în Tabloul de avocați al Baroului de a fi înscris în raport de situația sa juridică relativă la incompatibilitate/compatibilitate. S-a mai reținut că dispozițiile din Legea nr. 303/2004 nu sunt determinante, acestea tratează incompatibilitățile cu calitatea de judecător sau procuror, însă interesează exclusiv compatibilitatea cu „exercițiul profesiei de avocat”, problemă care este legal rezervată Legii privind profesia de avocat, care impune identificarea unei reglementări legale exprese care să consacre compatibilitatea calității de avocat cu cea de judecător, iar o asemenea reglementare nu există și nici nu poate fi dedusă printr-o interpretare extensivă a Legii nr. 303/2004. De asemenea, s-a reținut, în esență că Legea nr.25/2017, în vigoare la data emiterii hotărârii nr.58/24.04.2017 a introdus, la art.16 din Legea nr. 51/1995, cuvântul „numai”, transformând enumerarea conținută de acest articol într-una limitativă, ce nu conține vreo referire la magistrați, atrăgând incompatibilitatea lor de plano cu profesia de avocat; deși ulterioară, în speță, raporturilor juridice pe care reglementează, Legea nr.25/2017 ar fi aplicabilă totuși cauzei pentru a evita ultraactivarea legii vechi, care nu mai era în vigoare la data emiterii deciziei nr.58 din 24 aprilie 2017, de către Consiliul Baroului B. În urma deciziei menționate, prin Decizia nr. 84/22.06.2017, Consiliul Baroului B a decis, ținând cont de faptul că reclamanta este doar suspendată din funcție, având păstrată calitatea de magistrat, că aceasta se află în situația de incompatibilitate reglementată de art. 16 din Legea nr. 51/1995 modificată. Totodată, a modificat art. 1 din Decizia Baroului B nr. 69/31 mai 2017, în sensul că a dispus înscrierea doamnei avocat A pe Tabloul avocaților incompatibili începând cu data de 22 iunie 2017 și a suspendat autorizația de funcționare a Cabinetului de avocat ,,A”. Cu referire la prima critică a recurenților pârâți, care vizează considerentele primei instanțe prin care s-a reținut încălcarea principiilor autonomiei și descentralizării barourilor, pe motiv că potrivit art. 56 alin. (2) lit. f) din Legea nr.51/1995, coroborat cu art. 30 din Statutul profesiei de avocat, consiliul baroului este singura autoritate competentă să decidă asupra stării de incompatibilitate și asupra încetării acesteia, Înalta Curte apreciază că este întemeiată. Astfel, hotărârea Consiliul Baroului B, prin care s-a analizat și s-a constatat faptul că reclamanta nu se află în situația de incompatibilitate reglementată de art.15 din Legea nr. 51/1995, nu poate fi exclusă de sub controlul de legalitate exercitat de Consiliul U.N.B.R. în temeiul dispozițiilor art. 66 lit. p) și s) din Legea nr. 51/1995. Pentru exercitarea unui control de legalitate asupra hotărârilor care privesc deciziile de primire în profesie și de înscriere pe tabloul avocaților în general, nu este necesară enumerarea tuturor actelor supuse unui astfel de control, el fiind justificat pentru toate tipurile de hotărâri care întră în aceste categorii, în scopul de a asigura aplicarea unitară a legii de către consiliile barourilor din România. Prin urmare, Înalta Curte nu poate împărtăși considerentul primei instanțe în sensul că este inadmisibilă contestația Președintelui U.N.B.R. împotriva Hotărârii nr.58/24.04.2017 a Consiliului Baroului B, astfel că Decizia nr.248/17.06.2017 a Consiliului U.N.B.R. este rezultatul unei sesizări nelegale a Consiliului U.N.B.R. Este adevărat că prevederile art. 25 lit. m și art. 36 alin.2 lit.i din Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr.5/2011 de aprobare a Regulamentului de organizare și funcționare a U.N.B.R. și de desfășurare a ședințelor U.N.B.R., care enumeră categoriile de hotărâri ale consiliilor barourilor împotriva cărora Președintele U.N.B.R. poate declara contestație în fața Consiliului U.N.B.R., nu menționează în mod explicit hotărârile de înscriere pe tablou, însă este lipsită de orice raționament susținerea potrivit căreia poate fi contestat doar refuzul înscrierii, reînscrierii sau menținerii pe Tabloul avocaților (pct.4 de la lit. m), pentru că acestea sunt menționate în mod explicit, însă hotărârile de admitere a unei înscrierii, care, în principiu, sunt date în aplicarea acelorași norme și fac parte din aceeași categorie de hotărâri, sunt excluse controlului. Este de asemenea adevărat că normele care reglementează organizarea și funcționarea U.N.B.R., organele profesiei de avocat și competențele acestora sunt în vigoare, fiind adoptate de pârât în virtutea dreptului la autoreglementare conferit de Legea nr. 51/1995 și pentru punerea în aplicare a acesteia, însă interpretarea acestor norme în spiritul și lumina legii, și nu împotriva dispozițiilor exprese ale acesteia, nu echivalează nicidecum cu depășirea cadrului procesual dedus judecății. Cu privire la criticile recurenților pârâți prin care se susține legalitatea înscrierii pe tabloul avocaților incompatibili conform art. 24 alin. 3 teza a II și art. 25 alin. 1 din Legea nr. 51/1995, Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate, iar prima instanță a aplicat în mod corect dispozițiile art. 15 și 16 din Legea nr. 51/1995 constatând că reclamanta nu s-a aflat în niciunul din cazurile legale de incompatibilitate. Potrivit art. 15 din Legea nr. 51/1995, modificată, „Exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu: a) activitatea salarizată în cadrul altor profesii decât cea de avocat; b) ocupațiile care lezează demnitatea și independența profesiei de avocat sau bunele moravuri; c) exercitarea nemijlocită de fapte materiale de comerț.” Potrivit art. 16 din Legea nr. 51/1995, modificată, Exercitarea profesiei de avocat este compatibilă numai cu: a) calitatea de deputat sau senator, consilier în consiliile locale sau județene; b) activități și funcții didactice în învățământul juridic superior; c) activitatea literară și publicistică; d) calitatea de arbitru, mediator, conciliator sau negociator, consilier fiscal, consilier în proprietate intelectuală, consilier în proprietate industrială, traducător autorizat, administrator sau lichidator în cadrul procedurilor de reorganizare și lichidare judiciară, în condițiile legii; e) alte activități prevăzute de lege. Astfel, art. 62 alin. (3) și (4) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, prevede: (3) În perioada suspendării din funcție, judecătorului și procurorului nu i se plătesc drepturile salariale. Această perioadă nu constituie vechime în magistratură. (4) În perioada suspendării din funcție, judecătorului sau procurorului nu îi sunt aplicabile dispozițiile referitoare la interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute la art. 5 și

Prin urmare, în condițiile suspendării din funcție, reclamantei, în calitate de magistrat (judecător), nu doar că îi sunt inaplicabile dispozițiile referitoare la interdicțiile și incompatibilitățile specifice funcției de magistrat, dar este incontestabil că aceasta nu a exercitat activități specifice funcției de judecător. Înalta Curte împărtășește întru-totul concluzia primei instanțe în sensul că textul art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 51/1995 nu lasă loc de interpretare atunci când face referire la interdicția de a desfășura o „activitate salarizată”, iar nu la cea de a deține simultan mai multe funcții ale căror exercitare este suspendată. Textul din Legea nr. 51/1995 nu prevede incompatibilitatea cu o altă „funcție”, ci cu o „activitate salarizată”. De altfel, diferențierea este justificată de scopul urmărit de legiuitor prin instituirea interdicției din legislația care reglementează exercitarea profesiei de avocat prin prohibirea unei activități salarizate în cadrul altor profesii care nu se încadrează la categoriile exceptate de art. 16 din același act normativ. Acest scop a fost explicat de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 297 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 521 din 14.07.2014, prin care, admițându-se excepția de neconstituționalitate a art. 25 din Legii nr.51/1995, în privința unei sintagme a explicat că „din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 15 și a celor ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, Curtea reține că, în cazul avocaturii, starea de incompatibilitate nu intervine prin simplul fapt al ocupării simultane a două funcții, ci, în cazul acestei profesii, relevantă în stabilirea stării de incompatibilitate este exercitarea simultană și efectivă a acelor funcții/atribuții” (...). Curtea reține că scopul urmărit de legiuitor este acela de a crea o independență efectivă a avocaților în exercitarea profesiei lor, prin evitarea existenței unor influențe de natură să creeze suspiciuni referitoare la desfășurarea corectă a actului de justiție, ceea ce reprezintă un scop legitim. Referitor la existența unui raport de proporționalitate rezonabil între scopul urmărit și mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia. Curtea reține că, în esență, principiul proporționalității impune ca mijloacele utilizate să rămână în limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru atingerea scopului avut în vedere”. Înalta Curte apreciază că este neîntemeiată și critica prin care recurenții pârâți au invocat încălcarea principiului de drept tempus regit actum în considerarea faptului că prima instanță nu face distincția intre dobândirea calității de avocat, la data promovării examenului de intrare in profesie si momentul începerii efective a exercitării profesiei de avocat. Prin critica formulată, fără a argumenta în concret în ce constă încălcarea principiului enunțat de către prima instanță, recurentul pârât Consiliul Baroului B reiterează apărarea de fond potrivit căreia exercitarea profesiei de avocat este reglementată in Capitolul III, Secțiunea I, Drepturile Avocaților, articolul 28, potrivit căruia exercitarea profesiei de avocat este posibilă numai de la data înscrierii in tablou, ceea ce înseamnă, printr-o interpretare per a contrario, că avocatul care a promovat examenul de intrare in profesie, dar încă nu a fost înscris in tabloul avocaților, nu poate exercita profesia. În acest context, prima instanță a reținut că la data verificării stării de incompatibilitate, prin emiterea Hotărârii nr. 58/24.04.2017 prin care Consiliul Baroului M a constatat că reclamanta nu se află în situația de incompatibilitate prevăzută de art. 15 din Legea nr. 51/1995 era în vigoare art. 16 din Legea nr 51/1995, modificată prin Legea nr. 25/2017, în vigoare de la data de 31.03.2017, astfel încât nu rezultă că analiza stării de compatibilitate s-ar fi efectuat fără a fi avute în vedere modificărle legislative intervenite. În consecință, Înalta Curte, validând concluzia primei instanțe în sensul că Decizia nr. 248/17.06.2017 a Consiliului UNBR a fost emisă cu aplicarea greșită a prevederilor legale incidente în materia incompatibilităților privind profesia de avocat, apreciază că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin.(1) pct.8 Cod de procedură civilă nu este incident în cauză.