Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.02.2013
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 425/2013

HOTĂRÂRE
04.02.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 425/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, asupra cauzei civile de față, constată următoarele: La data de 6 februarie 2009 reclamanta B.M. a chemat în judecată pe fostul său soț, B.C., solicitând instanței partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei. Judecătoria Iași, prin sentința civilă nr. 12792 din 10 decembrie 2009 a admis cererea principală, a respins cererea reconvențională formulată de pârât, a dispus ieșirea din indiviziune și a atribuit bunurile dobândite în timpul căsătoriei, formând două loturi. Tribunalul Iași, secția civilă, prin decizia nr. 452 din 11 octombrie 2010 a respins apelurile formulate de cele două părți. Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 221 din 25 mai 2011 a respins recursul formulat de pârât împotriva deciziei instanței de apel.

Ulterior, Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 294 din 1 iulie 2011, a respins cererea de revizuire formulată de B.C. împotriva deciziei nr. 221 din 25 mai 2011, ca inadmisibilă. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, B.C. fără să invoce în drept sau în fapt vreun motiv de recurs. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă prin decizia nr. 4287 din 11 iunie 2012 a respins ca inadmisibil recursul, reținând incidente dispozițiile art. 328 alin. (1) C. proc. civ. Această decizie irevocabilă a fost atacată de B.C. pe calea contestației în anulare. Astfel învestită, înalta Curte la termenul de judecată din data de 4 februarie 2013 a pus în discuție inadmisibilitatea contestației în anulare în raport de dispoz.

art. 317 alin. (1) și 318 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte, analizând cu prioritate excepția inadmisibilității contestației în anulare în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., o găsește incidență speței pentru următoarele considerente: Căile de atac și condițiile în care acestea pot fi exercitate, sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece legiuitorul a avut în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 317 C. proc. civ. (contestația în anulare obișnuită, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre irevocabilă) și ale art. 318 C. proc.

civ. (contestația în anulare specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanței de recurs). Cazurile în care poate fi promovată contestația în anulare obișnuită sunt două: când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii și când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Contestația în anulare specială, la rândul său, poate fi promovată în două ipoteze: când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale și când instanța, respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare. Textul are în vedere greșelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Prin urmare, pe calea contestației în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanță fondului raportului juridic dedus judecății. Or, în speță, criticile formulate de contestator nu vizează niciuna din neregulile procedurale prevăzute expres și limitativ de art. 317 și 318 C. proc. civ., ci sunt, în esență, aceleași critici, vizând fondul cauzei, invocate și prin cererea de recurs împotriva modului în care instanțele de fond au soluționat partajul bunurilor comune ale părților din litigiu. Aceasta echivalează cu declararea recursului la recurs, iar declararea recursului împotriva unei decizii irevocabile pronunțate în recurs este inadmisibilă, pentru neîndeplinirea cerinței prevăzută de art. 299 C. proc.

civ. În consecință, față de argumentele dezvoltate de contestatorul B.C. cu titlu de motive ale căii extraordinare de atac, se constată că acestea nu pot fi încadrate în dispozițiile legale anterior enumerate, astfel că înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B.C. împotriva deciziei civile nr. 4287 din data de 11 iunie 2012 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I Civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 februarie 2013

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-03-14
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1406/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 1642 din 28 noiembrie 2012 a Tribunalului Buzău, secția I civilă, s-a respins contestația în anulare formulată de recurentul A.I. împotriva Deciziei nr. 1019 din 12 septembrie 20
ÎCCJ 2009-05-28
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4287/2012
Asupra recursului civil de față, constată următoarele: La data de 11 decembrie 2008 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe recursul formulat de revizuentul B.C. împotriva deciziei nr. 294 din 1 iulie 2011 a Curții de Apel Iași, secția ci
ÎCCJ 2013-01-16
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 54/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 7166 din 14 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a respins ca inadmisibil recursul formulat de reclamanta P.C.M. împotriva deciziei ci
ÎCCJ 2013-10-24
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4785/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin Sentința civilă nr. 1286 din 14 septembrie 2012 Curtea de Apel Iași, secția civilă, a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurenții P.G.G.
ÎCCJ 2012-10-29
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4248/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 1211 din 13 iulie 2012, Curtea de Apel Iași a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de U. (C.) M. împotriva Deciziei civile nr. 861/2012 din 2 aprilie 2012 a Tribunalului Ia
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă