ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 425/2013

Deliberând,

asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

La data de 6 februarie 2009 reclamanta B.M. a chemat în

judecată pe fostul său soț, B.C., solicitând instanței partajarea bunurilor

comune dobândite în timpul căsătoriei.

Judecătoria Iași, prin sentința civilă nr. 12792 din 10

decembrie 2009 a admis cererea principală, a respins cererea reconvențională

formulată de pârât, a dispus ieșirea din indiviziune și a atribuit bunurile

dobândite în timpul căsătoriei, formând două loturi.

Tribunalul Iași, secția civilă, prin decizia nr. 452

din 11 octombrie 2010 a respins apelurile formulate de cele două părți.

Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, prin decizia nr. 221 din 25 mai 2011 a respins recursul

formulat de pârât împotriva deciziei instanței de apel.

Ulterior, Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 294 din 1 iulie 2011, a respins

cererea de revizuire formulată de B.C. împotriva deciziei nr. 221 din 25 mai 2011,

ca inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen

legal, B.C. fără să invoce în drept sau în fapt vreun motiv de recurs.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă

prin decizia nr. 4287 din 11 iunie 2012 a respins ca inadmisibil recursul,

reținând incidente dispozițiile art. 328 alin. (1) C. proc. civ.

Această decizie irevocabilă a fost atacată de B.C. pe

calea contestației în anulare.

Astfel învestită, înalta Curte la termenul de judecată

din data de 4 februarie 2013 a pus în discuție inadmisibilitatea contestației

în anulare în raport de dispoz. art. 317 alin. (1) și 318 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte, analizând cu prioritate excepția

inadmisibilității contestației în anulare în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc.

civ., o găsește incidență speței pentru următoarele considerente:

Căile de atac și condițiile în care acestea pot fi

exercitate, sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece

legiuitorul a avut în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care

ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Contestația

în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi

exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 317 C.

proc. civ. (contestația în anulare obișnuită, al cărei obiect poate fi numai o

hotărâre irevocabilă) și ale art. 318 C. proc. civ. (contestația în anulare

specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanței de recurs).

Cazurile în care poate fi promovată contestația în

anulare obișnuită sunt două: când procedura de chemare a părții pentru ziua

când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii și

când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică

privitoare la competență.

Contestația în anulare specială, la rândul său, poate

fi promovată în două ipoteze: când dezlegarea dată recursului este rezultatul

unei greșeli materiale și când instanța, respingând recursul ori admițându-l

numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de

casare.

Textul are în vedere greșelile materiale evidente, în

legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea

cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Prin urmare, pe calea contestației în anulare nu pot fi

valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de

instanță fondului raportului juridic dedus judecății.

Or, în speță, criticile formulate de contestator nu

vizează niciuna din neregulile procedurale prevăzute expres și limitativ de art.

317 și 318 C. proc. civ., ci sunt, în esență, aceleași critici, vizând fondul

cauzei, invocate și prin cererea de recurs împotriva modului în care instanțele

de fond au soluționat partajul bunurilor comune ale părților din litigiu.

Aceasta echivalează cu declararea recursului la recurs,

iar declararea recursului împotriva unei decizii irevocabile pronunțate în

recurs este inadmisibilă, pentru neîndeplinirea cerinței prevăzută de art. 299 C.

proc. civ.

În consecință, față de argumentele dezvoltate de

contestatorul B.C. cu titlu de motive ale căii extraordinare de atac, se

constată că acestea nu pot fi încadrate în dispozițiile legale anterior

enumerate, astfel că înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca

inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de contestatorul B.C. împotriva deciziei

civile nr. 4287 din data de 11 iunie 2012 pronunțată de înalta Curte de Casație

și Justiție, Secția I Civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 februarie

2013