ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 425/2013

Deliberând, asupra cauzei civile de față, constată următoarele: La data de 6 februarie 2009 reclamanta B.M. a chemat în judecată pe fostul său soț, B.C., solicitând instanței partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei. Judecătoria Iași, prin sentința civilă nr. 12792 din 10 decembrie 2009 a admis cererea principală, a respins cererea reconvențională formulată de pârât, a dispus ieșirea din indiviziune și a atribuit bunurile dobândite în timpul căsătoriei, formând două loturi. Tribunalul Iași, secția civilă, prin decizia nr. 452 din 11 octombrie 2010 a respins apelurile formulate de cele două părți. Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 221 din 25 mai 2011 a respins recursul formulat de pârât împotriva deciziei instanței de apel.

Ulterior, Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 294 din 1 iulie 2011, a respins cererea de revizuire formulată de B.C. împotriva deciziei nr. 221 din 25 mai 2011, ca inadmisibilă. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, B.C. fără să invoce în drept sau în fapt vreun motiv de recurs. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă prin decizia nr. 4287 din 11 iunie 2012 a respins ca inadmisibil recursul, reținând incidente dispozițiile art. 328 alin. (1) C. proc. civ. Această decizie irevocabilă a fost atacată de B.C. pe calea contestației în anulare. Astfel învestită, înalta Curte la termenul de judecată din data de 4 februarie 2013 a pus în discuție inadmisibilitatea contestației în anulare în raport de dispoz.

art. 317 alin. (1) și 318 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte, analizând cu prioritate excepția inadmisibilității contestației în anulare în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., o găsește incidență speței pentru următoarele considerente: Căile de atac și condițiile în care acestea pot fi exercitate, sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece legiuitorul a avut în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 317 C. proc. civ. (contestația în anulare obișnuită, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre irevocabilă) și ale art. 318 C. proc.

civ. (contestația în anulare specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanței de recurs). Cazurile în care poate fi promovată contestația în anulare obișnuită sunt două: când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii și când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Contestația în anulare specială, la rândul său, poate fi promovată în două ipoteze: când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale și când instanța, respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare. Textul are în vedere greșelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Prin urmare, pe calea contestației în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanță fondului raportului juridic dedus judecății. Or, în speță, criticile formulate de contestator nu vizează niciuna din neregulile procedurale prevăzute expres și limitativ de art. 317 și 318 C. proc. civ., ci sunt, în esență, aceleași critici, vizând fondul cauzei, invocate și prin cererea de recurs împotriva modului în care instanțele de fond au soluționat partajul bunurilor comune ale părților din litigiu. Aceasta echivalează cu declararea recursului la recurs, iar declararea recursului împotriva unei decizii irevocabile pronunțate în recurs este inadmisibilă, pentru neîndeplinirea cerinței prevăzută de art. 299 C. proc.

civ. În consecință, față de argumentele dezvoltate de contestatorul B.C. cu titlu de motive ale căii extraordinare de atac, se constată că acestea nu pot fi încadrate în dispozițiile legale anterior enumerate, astfel că înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B.C. împotriva deciziei civile nr. 4287 din data de 11 iunie 2012 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I Civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 februarie 2013