ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4059/2011

Asupra recursurilor penale de față; Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 139/A/2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, s-au admis apelurile declarate de D.N.A - Serviciul Teritorial Cluj și de inculpații C.V. și Ț.I., împotriva Sentinței penale nr. 151 din 18 martie 2010 a Tribunalului Maramureș pe care a desființat-o parțial, doar sub aspectul pedepselor accesorii și complementare aplicate inculpaților și, rejudecând: În baza art. 71 C. pen., a aplicat fiecărui inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 64 C. pen. a aplicat fiecărui inculpat pedeapsa complementară a interzicerii, pe timp de un an, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a menținut restul dispozițiilor sentinței atacate. Pentru a decide astfel, s-a reținut, în esență, că instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea și necontestată de inculpați, că în mod corect a fost încadrată în drept fapta comisă de inculpați, întrucât aceasta realizează elementele constitutive ale infracțiunilor de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. S-a reținut, de asemenea, că pedepsele aplicate inculpaților au fost corect individualizate, ținându-se seama de faptul că aceștia au recunoscut săvârșirea infracțiunilor și că nu au antecedente penale, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 19 din O.U.G.

nr. 43/2002, reținute în favoarea ambilor inculpați. Instanța de apel a apreciat ca neîntemeiată solicitarea parchetului de a aplica inculpaților și pedeapsa prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., referitoare la dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-au folosit pentru săvârșirea infracțiunii, întrucât inculpații nu mai lucrează în domeniul vamal. De asemenea, instanța de prim control judiciar a apreciat ca fiind neîntemeiată solicitarea inculpatului C.V. de a se dispune confiscarea de la acesta doar a sumelor de 1.918,5 RON și 37,5 euro, sume de care a beneficiat în mod efectiv, deoarece celelalte persoane cu care inculpatul a împărțit sumele obținute nu au fost trimise în judecată, iar cuantumul acestor sume a fost stabilit pe baza declarațiilor date de martorii audiați în cauză, care nu aveau cunoștință ce s-a întâmplat cu sumele de bani predate inculpaților.

S-a apreciat, însă, că sunt întemeiate criticile vizând pedepsele accesorii și complementare aplicate inculpaților în sensul că, din conținutul dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen. rezultă că doar reglementarea de la litera „a)” are două teze, respectiv „dreptul de a alege și de a fi ales”, iar cea de la lit. b) are o singură teză „dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat”. Împotriva deciziei sus-menționate au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, precum și inculpații Ț.I. și C.V. Criticile D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj vizează netemeinicia hotărârii recurate sub aspectul menținerii cuantumului pedepselor, al modalității de executare a acestora, al reținerii dispozițiilor art. 19 din O.U.G.

nr. 43/2002 față de inculpatul Ț.I. și al neaplicării pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen. În acest sens, cuantumul pedepselor aplicate inculpaților este disproporționat în raport cu activitatea infracțională desfășurată de inculpați, scopul pedepsei vizând prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. S-a mai învederat că, raportat la modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, la scopul urmărit de inculpați, la împrejurările comiterii faptelor, infracțiunile săvârșite de inculpați au un grad ridicat de pericol social, fapt ce impune ca sancțiunile penale aplicate acestor inculpați să fie mai aspre. Astfel, activitatea infracțională a inculpaților C.V. și Ț.I. s-a desfășurat pe o perioadă lungă de timp, începând cu anul 2003 și s-a finalizat în anul 2006, la intervenția organelor de urmărire penală.

Din probatoriul administrat în faza de urmărire penală și confirmat în faza de cercetare judecătorească, a rezultat că exista o oarecare obișnuință în a pretinde bani sau bunuri, ori de a accepta asemenea valori pentru derularea procedurilor vamale în afara orelor de program, independent de sumele de bani pe care declarantul vamal le plătea pentru acest serviciu în contul bugetului de stat. S-a mai susținut că acțiunile ilicite ale inculpatului dobândiseră caracter de notorietate, cuantumul mitei fiind cunoscut de reprezentanții societăților comerciale ori de angajații acestora care se ocupau cu depunerea declarațiilor vamale. Deși s-a invocat valoarea relativ redusă a sumelor sau bunurilor primite de inculpați pentru fiecare faptă în parte, o asemenea apărare nu poate fi primită în condițiile în care actele de corupție aveau caracter repetat și se refereau la îndeplinirea unor acte simple ce intrau în atribuțiile de serviciu ale inculpaților.

În aceste condiții, procurorul a apreciat că se impune majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpaților pentru ca scopul și funcțiile pedepsei ce trebuie aplicate pentru comiterea unor infracțiuni de corupție să fie atinse. Reținând aceleași argumente cu referire la pericolul social real al infracțiunilor comise, s-a apreciat că se impunea să se dispună executarea efectivă a pedepselor ori instanța să facă aplicarea dispozițiilor art. 86 1 - 86 6 C. pen. și să dispună suspendarea condiționată a executării pedepselor sub supraveghere. În raport de motivele invocate, procurorul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, majorarea cuantumului pedepselor aplicate inculpaților, înlăturarea dispozițiilor art. 19 din O.U.G.

nr. 43/2002 aplicate inculpatului Ț.I. și aplicarea fiecărui inculpat a pedepselor complementare, prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. Recurentul-inculpat C.V. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., solicitând reducerea cuantumului pedepsei întrucât, în perioada de timp scursă de la săvârșirea faptei și până în prezent, a manifestat o atitudine corespunzătoare, a dobândit un loc de muncă, a absolvit mai multe cursuri, a devenit student în anul I la o facultate cu profil tehnic. Recurentul-inculpat Ț.I. a criticat hotărârea atacată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 și 14 C. proc. pen.

și a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și reținând circumstanțe atenuante în favoarea sa, cu eficiență maximă, aplicarea unei sancțiuni într-un cuantum orientat spre minimul general prevăzut de lege, cu aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., privind suspendarea condiționată a executării pedepsei, ca modalitate de executare. În acest sens, a susținut că în favoarea sa pot fi reținute dispozițiile art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. d) C. pen., având în vedere atitudinea înainte de săvârșirea infracțiunii, faptul că se află la primul impact cu legea penală, că a cooperat cu organele judiciare, că a avut o atitudine sinceră și a contribuit la aflarea adevărului. A mai arătat că, în mod corect, s-au reținut dispozițiile art. 19 din O.U.G.

nr. 43/2002 în raport de care însă instanța nu a făcut o justă individualizare a pedepsei, întrucât nu a aplicat circumstanțele atenuante la limita nou stabilită după reținerea acestor dispoziții. Totodată, a mai arătat că Sentința penală nr. 151/2010 a Tribunalului Maramureș, menținută prin Decizia penală nr. 139/A/2010 a Curții de Apel Cluj, este nelegală și netemeinică întrucât aduce atingere principiului „non reformatio in pejus”, consacrat de dispozițiile art. 372 C. proc. pen., fiind condamnat de instanța de rejudecare la o pedeapsă mai mare decât cea inițială. Recursurile sunt fondate doar pentru motivele ce se vor arăta: Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma tuturor criticilor formulate, dar și din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (2) și 3 C. proc.

pen., constată că în cauză sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 și 14 C. proc. pen. Astfel, referitor la criticile formulate de parchet, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea sunt întemeiate doar în ceea ce privește reținerea în favoarea inculpatului Ț.I. a dispozițiilor art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002. Potrivit dispozițiilor art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, persoana care a comis una dintre infracțiunile atribuite prin prezenta ordonanță de urgență în competența D.N.A., iar în timpul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

Textul de lege menționat condiționează reducerea la jumătate a limitelor pedepselor de faptul ca în cursul urmăririi penale inculpatul să denunțe și să faciliteze tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni, condițiile fiind reglementate cumulativ. Din analiza materialului probator administrat în faza de urmărire penală reiese faptul că în urma poziției avute de inculpatul Ț.I. nu s-a reușit tragerea la răspundere penală a altor persoane, chiar dacă acest inculpat a avut o atitudine sinceră. De altfel, acest inculpat nu s-a autodenunțat, ci a fost trimis în judecată, ca urmare a declarațiilor făcute de inculpatul C.V. în contextul celorlalte probatorii administrate în cauză.

Cum condițiile aplicării/reținerii dispozițiilor art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 sunt cumulative și imperative, raportat la cele reținute, se apreciază că, în mod greșit, s-au aplicat beneficiile acestei reglementări inculpatului Ț.I. În aceste condiții doar inculpatului C.V. i s-au reținut, în mod corect, dispozițiile art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002. Față de această împrejurare, se va admite recursul declarat de parchet, se va casa în parte atât decizia, cât și sentința, cu consecința înlăturării dispozițiilor art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 reținute în favoarea inculpatului Ț.I. Referitor la motivele de recurs formulate de parchet vizând netemeinicia pedepselor aplicate inculpaților Ț.I. și C.V., sub aspectul cuantumului și al modalității de executare dispuse, precum și cele vizând nereținerea dispozițiilor art. 64 lit. c) C. pen.

pentru ambii inculpați, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea sunt nefondate. Corelativ, criticile formulate de inculpați sub acest aspect sunt întemeiate. Potrivit art. 245 alin. (1) și (2) C. proc. pen., fapta funcționarului care direct sau indirect pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi. Fapta prevăzută în alin. (1), dacă a fost săvârșită de un funcționar cu atribuții de control, se pedepsește cu închisoare de la 3 ani la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Din dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rezultă că fapta de luare de mită prev. la art. 254 C. pen., dacă a fost săvârșită de o persoană care are potrivit legii atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor, se sancționează cu pedeapsa prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. privind săvârșirea infracțiunii de către un funcționar cu atribuții de control. Inculpaților li s-a aplicat câte o pedeapsă de 3 ani închisoare, ținându-se seama de faptul că aceștia au recunoscut săvârșirea infracțiunii și nu au antecedente penale. În considerarea textelor legale menționate, având în vedere modalitatea concretă de săvârșire a faptelor de către inculpați, împrejurările comiterii acestora, persoana inculpaților, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că pedepsele aplicate acestora sunt prea aspre sub aspectul cuantumului stabilit.

Cât privește modalitatea de executare a pedepselor, cu aplicarea art. 81 C. pen. privind suspendarea condiționată a executării acestora, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta a fost corect individualizată raportat la comportamentul inculpaților în faza de urmărire penală și în faza de judecată, la atitudinea de recunoaștere și regret a faptelor comise, la situația familială a fiecărui inculpat, la starea de sănătate în ceea ce-l privește pe inculpatul Ț., precum și la întreaga activitate infracțională desfășurată de inculpați. Pentru aceste considerente se apreciază că nu se impune schimbarea modalității de executare a pedepselor în sensul suspendării acestora sub supraveghere potrivit art. 86 1 și urm. C. pen., însă se impune reducerea cuantumului acestora pentru a se da eficiență dispozițiilor art. 52 C. pen.

Solicitarea D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj de a aplica inculpaților pedeapsa prev. de art. 64 lit. c) C. pen., referitoare la dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii, este neîntemeiată, întrucât inculpații nu mai lucrează în domeniul vamal. Inculpatul C.V. este angajat la SC T.M. SA, cu contract de muncă pe durată nedeterminată, începând cu data de 19 februarie 2007, având funcția de Inspector de protecția muncii, iar inculpatul Ț.I. este pensionar pe motive de sănătate și ca urmare niciunul dintre inculpați nu mai are posibilitatea de a ocupa o funcție de natura aceleia de care s-a folosit la comiterea infracțiunii.

Mai mult, încadrarea într-o asemenea funcție este interzisă de lege în situația în care hotărârea atacată rămâne definitivă, întrucât inculpații vor figura în cazierul judiciar cu antecedente penale. Susținerile inculpatului Ț.I. referitoare la faptul că hotărârea instanței de fond este nelegală pe considerentul că i s-a aplicat o pedeapsă de 3 ani închisoare, iar la primul ciclu procesual a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare condiționată, nu sunt întemeiate. Într-adevăr, inculpatul Ț.I. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării acesteia, însă Sentința penală nr. 213 din 10 aprilie 2008 a Tribunalului Maramureș a fost apelată de D.N.A.

- Serviciul Teritorial Cluj și de cei doi inculpați, iar prin Decizia penală nr. 122 din 25 noiembrie 2008 a Curții de Apel Cluj s-au admis apelurile și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea clarificării stării de fapt, astfel încât nu se poate vorbi de „non reformatio in pejus” în acest caz. Într-adevăr, D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, după primul ciclu procesual a apelat sentința pronunțată de instanța de fond, solicitând aplicarea unor pedepse mai mari, precum și schimbarea modalității de executare a acestora, însă prin admiterea și a apelurilor inculpaților nu înseamnă că pedepsele aplicate acestora în primul ciclu procesual au intrat în puterea lucrului judecat; sentința fiind desființată în întregime; în acest caz nu sunt aplicabile dispozițiile art. 372 C. proc.

pen. privind neagravarea situației în propria cale de atac. Considerând această critică neîntemeiată pentru aspectele arătate, reapreciind totuși în contextul probator criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că pedepsele aplicate inculpaților sunt aspre sub aspectul cuantumului stabilit, motiv pentru care va proceda la reducerea lor astfel încât să fie atins scopul preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen. Pentru considerentele arătate, văzând că din oficiu nu s-au ivit alte motive de ordine publică care să atragă casarea hotărârii recurate, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.

- Serviciul Teritorial Cluj și de inculpații C.V. și Ț.I., va casa, în parte, atât decizia penală atacată, cât și sentința și, rejudecând, va dispune în sensul celor reținute în considerentele prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj și de inculpații C.V. și Ț.I. împotriva Deciziei penale nr. 139/A din 21 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Casează în parte atât decizia penală atacată, cât și Sentința penală nr. 151 din 18 martie 2010 a Tribunalului Maramureș și, rejudecând, înlătură dispozițiile art. 19 din O.U.G. 43/2002 reținute în favoarea inculpatului Ț.I. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului Ț.I. de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. coroborat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ca urmare a reținerii dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen.

și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului C.V., de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. coroborat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Menține modalitatea de executare a pedepselor aplicate inculpaților Ț.I. și C.V. pe durata termenului de încercare de 4 ani pentru fiecare inculpat. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatului C.V., în sumă de 300 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu inculpatului Ț.I., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 75 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 noiembrie 2011. Procesat de GGC - AZ