ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5080/2011

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 7 din 18

ianuarie 2011, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și

fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul I.A., în contradictoriu cu

pârâta Casa Județeană de Pensii Brăila, prin care solicita anularea hotărârii

din 08 iulie 2010 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde drepturile

prevăzute de Legea nr. 189/2000, reținând, în esență, că reclamantul nu a făcut

dovada că refugiul ar fi fost consecința unor persecuții etnice.

Împotriva acestei

soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul,

reiterând motivele și argumentele invocate în fața instanței de fond.

Examinând

sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile

formulate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare:

Potrivit art.

1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, de

prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în

perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06 septembrie 1940 la 06

martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost

refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate (lit. c) sau evacuată din

locuința pe care o deținea [lit. g)].

Din conținutul

textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă

persoanelor care, în perioada precizată, din motive etnice, au suferit

persecuții materializate sub forma refugiului, expulzării sau strămutării în

altă localitate, respectiv sub forma evacuării. Este, așadar, necesar ca

părăsirea, de către persoana în cauză, a localității sale de domiciliu,

respectiv evacuarea, să fi fost consecința unor persecuții etnice suferite de

aceasta.

Or, în cauză,

așa cum rezultă din adresa din 16 iunie 2010 a Asociației P.B.B. refugiul

familiei recurentului-reclamant din localitatea de domiciliu într-o altă

localitate, aflată pe teritoriul României, în care s-a născut ulterior, a fost

determinată de evenimentele politico-militare din acea vreme, respectiv de

avansarea frontului, neavând, deci, ca temei criterii de natură etnică.

Înscrisurile invocate

de recurent, respectiv adresele din 2010, emise de Asociația F.D.P. și,

respectiv Consiliul comunal Baimaclia din Republica Moldova nu pot sta la baza

acordării către recurentul-reclamant a drepturilor solicitate, întrucât se

limitează a afirma refugiul familiei sale, dar nu fac dovada că refugiul a fost

consecința unor persecuții etnice și în ce ar fi constat acestea.

Cum refugiul

familiei recurentului nu a fost consecința unor persecuții etnice exercitate

asupra membrilor acesteia, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea.

Pentru

considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se

sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamantul I.A. împotriva sentinței nr. 7 din 18 ianuarie

2011 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2011.