ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5007/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5007/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Deliberând asupra conflictului negativ
de competență, din actele și lucrările dosarului constată următoarele :
Prin
acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 5326/63/2011, la data
de 03 februarie 2011, contestatorul T.E.I. a chemat în judecată pe intimata
Casa de pensii a Ministerului Apărării Naționale, solicitând instanței să
dispună anularea deciziei nr. 47218 din 21 decembrie 2010 emisa de intimată, să
oblige intimata la menținerea drepturilor de pensie stabilite prin decizia nr. 092908
din 03 martie 2003 și la plata diferențelor dintre pensia inițial stabilită și cea
recalculată, cu aplicarea dobânzii legale până la repunerea în plată a pensiei
sale de serviciu.
În motivarea cererii sale principale,
contestatorul a arătat că a fost cadru militar și beneficiar al unei pensii
militare de serviciu calculată în baza legii nr. 164/2001, iar diminuarea
pensiei sale prin decizia de recalculare s-a făcut cu încălcarea dreptului său
de proprietate reglementat de art. 1 din protocolul 1 C.E.D.O. și art. 17 din
declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 44 din Constituția României,
cu încălcarea principiului neretroactivității legii și cu încălcarea
principiului care statuează interzicerea discriminării, respectiv art. 14 din C.E.D.O.
În
dovedire, contestatorul a anexat cererii sale următoarele înscrisuri: decizia nr.
47218 din 21 decembrie 2010, decizia nr. 092908 din 03 martie 2003,
contestație, cupoane de pensie.
Prin sentința civilă nr. 3259 din 14
martie 2011, Tribunalul Dolj și-a declinat competența de soluționare a
prezentei cauzei în favoarea Tribunalului București, reținând faptul că
potrivit art. 156 teza a II a din Legea nr. 19/2000, cererile îndreptate
împotriva altor pârâți decât C.N.P.A.S. sau casele teritoriale de pensii se
adresează instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului. Așa fiind, prima
instanța învestită a reținut că în cauză, contestația nu este îndreptată
împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, ci împotriva
unor instituții cu sediul în București.
Pe rolul
Tribunalului București - secția a VIII-a, cauza a fost înregistrată sub nr. 22648/3/2011,
la data de 28 martie 2011.
La
termenul de judecată de azi, 05 septembrie 2012, instanța a invocat din oficiu
excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București.
Prin sentința
civilă nr. 6775 din 7 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția
a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale s-a admis excepția
necompetenței teritoriale a Tribunalului București - secția a VIII-a conflicte
de muncă și asigurări sociale, invocată, din oficiu, de instanță și s-a dispus
declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
S-a
constatat conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea la înalta
Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.
S-a
reținut că potrivit art. 53-54 din Legea nr. 164/2001 și art. 53-54 din Legea
nr. 179/2004, la nivelul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului
Administrației și Internelor și S.R.I., erau constituite organe de pensii și
case de pensii, ca structuri în cadrul acestor instituții, precum și comisii de
contestații pensii, abilitate să soluționeze contestațiile împotriva deciziilor
emise cu privire la stabilirea drepturilor de pensii, controlul judecătoresc în
materie fiind cel prevăzut de Legea nr. 19/2000, conform textelor de lege mai
sus menționate.
Prin
urmare, sub imperiul acestor reglementări, cererile formulate împotriva
soluțiilor date contestațiilor în materia pensiilor cuvenite cadrelor militare
și polițiștilor, erau de competența instanței de la sediul pârâtului, conform art.
156 teza a II-a din Legea nr. 19/2000, deoarece entitatea pârâtă era una dintre
cele trei instituții - Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației
și Internelor ori S.R.I.
Potrivit
art. 154 din Legea nr. 263/2010, care a intrat în vigoare la 01 ianuarie 2011
și a abrogat Legea nr. 19/2000, cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a
caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se
adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul
reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază
teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.
Așa
fiind, rezultă că, sub imperiul noii reglementări, au fost înființate casele de
pensii sectoriale, care funcționează în subordinea Ministerului Apărării
Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și S.R.I., conform art. 3 lit.
b) din Legea nr. 263/2010, legiuitorul instituind norma de competență
teritorială și în ipoteza cererilor formulate în contradictoriu cu aceste
subiecte de drept.
Contestația
dedusă prezentei judecăți a fost formulată la data de 03 februarie 2011, deci
după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010.
Împrejurarea că Legea nr. 119/2010, în
temeiul căreia a fost emisă decizia contestată în prezenta cauză, trimite, în
privința procedurii de contestare, la dispozițiile Legii nr. 19/2000, nu
constituie un argument pentru stabilirea competenței jurisdicționale în baza
unui act normativ abrogat la data promovării acțiunii în justiție. Pe de altă
parte, nu este relevant faptul că Legea nr. 19/2000 era în vigoare la data
emiterii deciziei contestate, câtă vreme la data formulării contestației acest
act normativ era abrogat printr-o lege care instituie o altă normă de
competență teritorială, de imediată aplicare.
Scopul
legiuitorului la redactarea Legii nr. 119/2010 (în luna iunie 2010, când era în
vigoare Legea nr. 19/2000), a fost acela de a institui o normă de trimitere, în
sensul ca procedura în materia noilor decizii de pensie, întemeiate pe Legea
nr. 119/2010, să fie aceeași cu cea din materia pensiilor contributive,
reglementată la acel moment de Legea nr. 19/2000.
Or,
întrucât această lege a fost abrogată, fiind înlocuită cu Legea nr. 263/2010,
rezultă că interpretarea art. 7 din Legea nr. 119/2010 trebuie să respecte
scopul urmărit de legiuitor, și anume acela de a aplica aceeași procedură în
privința tuturor deciziilor de pensionare, principiu care, de altfel, a stat și
la baza edictării Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Prin
urmare, instanța competentă teritorial este cea determinată conform art. 154 alin.
(1) din Legea nr. 263/2010, adică instanța de la domiciliul ori sediul
reclamantului. Potrivit acțiunii introductive, domiciliul reclamantului este în
localitatea Craiova, jud. Dolj.
Înalta
Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două
instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină,
în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța
regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Dolj, pentru
următoarele considerente:
Prealabil
pronunțării regulatorului de competență, trebuie avut în vedere că odată cu
intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru
accelerarea soluționării proceselor - Codul de procedură civilă a suferit
numeroase modificări – art. 159 C. proc. civ. a suferit modificări, în sensul
că textul nou introdus stabilește regimul juridic al excepției de necompetență,
respectiv al persoanelor sau organelor care pot invoca necompetența și până la
ce moment al procesului.
Astfel,
necompetența de ordine publică - generală, materială și teritorială exclusivă -
poate fi invocată de oricare dintre părți sau de instanță, din oficiu, până la
prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea
dezbaterilor asupra fondului, iar necompetența de ordine privată poate fi
invocată doar de pârât prin întâmpinare sau când nu este obligatorie, cel mai
târziu la prima zi de înfățișare.
Art. 159 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.,
în forma astfel cum a fost modificată de Legea nr. 202/2010, arată în ce
situație competența teritorială este exclusivă, atunci când părțile nu o pot
înlătura, în raport de art. 19 C. proc. civ., când părțile pot conveni ca
pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de o altă instanță decât acea
care, potrivit legii, are competență teritorială, afară de cazurile prevăzute
de la art.
13-16
din același cod,
ceea ce înseamnă că părțile nu pot înlătura competența teritorială în litigiile
privitoare la bunuri, în cazurile anume prevăzute de lege, în egală măsură este
de ordine publică și competența teritorială stabilită prin legi speciale.
Înalta
Curte constată că reclamantul a învestit instanța cu o cerere prin care a
solicitat să se dispună anularea deciziei nr. 47218 din 21 decembrie 2010 emisă
de intimată, să oblige intimata la menținerea drepturilor de pensie stabilite
prin decizia nr. 092908 din 03 martie 2003 și la plata diferențelor dintre
pensia inițial stabilită și cea recalculată, cu aplicarea dobânzii legale până
la repunerea în plată a pensiei sale de serviciu, în contradictoriu cu intimata
Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale.
Dispozițiile art.
196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 au abrogat expres Legea nr. 19/2000 la care
făcea trimitere prevederile Legii nr. 119/2010 în baza căreia a fost emisă
decizia de recalculare a pensiei a cărei anulare s-a solicitat.
Este de
reținut că potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000, în prezent, devenit art. 154
din Legea nr. 263/2010, competența de soluționare a cererilor formulate
împotriva C.N.P.A.S sau a caselor teritoriale de pensii (fostele case de pensii
ale Ministerului Apărării Naționale, a Ministerului Administrației și
Internelor și S.R.I.), sunt de competența instanței în a cărei rază teritorială
își are domiciliul sau sediul reclamantul.
Conform art.
725 C. proc. civ., normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, iar
legea nr. 19/2000 și legea nr. 263/2010 sunt legi speciale, cu privire la
normele de procedură.
Totodată,
în raport și de prevederile art. 727 din același act normativ, este de reținut,
că o lege abrogată nu poate ultraactiva pentru a impune o competență diferită
de cea stabilită de noua lege ale cărei norme de procedură trebuie să fie de
imediată aplicare.
Astfel,
având în vedere că în speța de față competența teritorială este determinată de
domiciliul reclamantului, care se află localitatea Craiova, jud. Dolj, conform
înscrisului aflat la dosarul Tribunalului Dolj la fila 13 (copia actului de
identitate), înalta Curte constată că soluționarea prezentei cauze îi revine
Tribunalului Dolj.
În
consecință, față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art.
22 alin. (5) C. proc. civ., înalta Curte stabilește competența de soluționare a
cauzei la Tribunalului Dolj, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea
judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a
cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi, 13 decembrie 2012