- Dosarul nr.
- 3558/254/2011
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 7 martie 2013
Decizia nr. 1230/2013 — ÎCCJ, Secția I civilă · Dosar nr. 3558/254/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data 27 septembrie 2011 la Judecătoria Mangalia petenta SC A.S. SRL a formulat în contradictoriu cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Inspecția muncii, plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii seria B, din data de 18 august 2011 solicitând anularea acestuia; în subsidiar s-a solicitat înlocuirea măsurilor stabilite prin acest proces-verbal cu sancțiunea contravențională a avertismentului. Judecătoria Mangalia, prin Sentința civilă nr. 3394 din 16 decembrie 2011 a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, reținând că sediul petentei este în sectorul 2, București.
Astfel învestită, Judecătoria Sectorului 2 București, prin Sentința civilă nr. 16709 din 29 noiembrie 2012, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, a declinat competența în favoarea Judecătoriei Mangalia și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului. În motivarea acestei soluții s-a reținut că activitatea infracțională s-a desfășurat în stațiunea Costinești și potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 instanța competentă în soluționarea plângerilor împotriva proceselor-verbale contravenționale este judecătoria în circumscripția căreia a fost săvârșită contravenția.
Înalta Curte de Casație și Justiție, legal învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între două instanțe, care nu se găsesc în circumscripția aceleiași curți de apel - în conformitate cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ. - stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia, pentru considerentele ce succed: Obiectul cauzei este plângerea contravențională prin care a fost contestat procesul-verbal de constatare a contravenției întocmit de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Inspecția muncii, cu seria B, din data de 18 august 2011. Pentru determinarea competenței instanței interesează locul unde a fost săvârșită contravenția și unde a fost încheiat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, prevederile legale fiind neechivoce în acest sens.
Competența în soluționarea pricinii revine instanței de la locul săvârșirii contravenției, potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001. Din procesul-verbal aflat la Dosarul nr. 3558/254/2011 al Judecătoriei Mangalia rezultă că locul săvârșirii contravenției este localitatea Costinești, care este arondată Judecătoriei Mangalia, aceasta fiind, în consecință, instanța competentă. Față de considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 20 și urm. C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2013. Procesat de GGC - N