ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5581/2010

Asupra recursului constată următoarele: Prin încheierea din 12 ianuarie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a prevederilor art. 286, art. 287 și art. 288 C. muncii, ale art. 74, art. 75 și art. 77 din Legea nr. 168/1999 și ale art. 164 C. proc. civ., formulată de pârâta SC O.P. SA București. În motivarea încheierii, instanța a reținut că textele de lege criticate de pârâtă ca fiind neconstituționale nu îndeplinesc cerința prevăzută de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, anume aceea de a avea legătură cu recursul dedus judecății în cauză.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta O.P. SA București. În motivarea recursului pârâta prezintă condițiile în care se poate invoca o excepție de neconstituționalitate, prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (4) și (5) din Legea nr. 47/1992 și afirmă că textele de lege criticate sub aspectul constituționalității au legătură cu recursul dedus judecății Curții de apel. Anume, pârâta susține că prin dispozițiile art. 286, art. 287 și art. 288 C. muncii și cele ale art. 74, art. 75 și art. 77 din Legea nr. 168/1999 se instituie o procedură de judecată rigidă, de natură să afecteze grav efectivitatea drepturilor recunoscute părților litigante (principiu consacrat în jurisprudența Curții Europene) și accesul la justiție, respectiv, să restrângă exercițiul dreptului la apărare, îndeosebi prin prerogativă recunoscută judecătorului de a decădea părțile din dreptul de a propune probe și de a formula apărări.

Pârâta mai susține că dispozițiile art. 164 C. proc. civ. sunt neconstituționale în măsura în care nu obligă, ci lasă la latitudinea instanței posibilitatea de a dispune conexarea anumitor cauzele, cum sunt cele în care este chemată în judecată de mai mulți salariați, deși prin conexare s-ar realiza o mai bună administrare a actului de justiție. Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente: În drept, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, această instanță decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Rezultă că legiuitorul a statuat că pot face obiectul unei astfel de excepții dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, dacă acestea sunt în legătură cu soluția ce urmează a se pronunța cu privire la cererea dedusă în concret judecății și dacă aceste dispoziții sunt de natură, prin ele însele, să pună în discuție existența unui conflict de constituționalitate. Cu alte cuvinte, cererea de sesizare a Curții Constituționale este admisibilă ori de câte ori dispozițiile legale atacate pe calea excepției de neconstituționalitate se referă la norme de drept în aplicarea directă a cărora judecătorul urmează să judece litigiul sau anumite incidente ivite pe parcursul acestuia.

Cererea de sesizare este inadmisibilă ori de câte ori critica se referă la dispoziții legale care nu au legătură directă cu soluția care urmează să se pronunțe asupra cererii deduse judecății ori care presupun, cât privește aplicarea lor, o analiză și o apreciere din partea judecătorului cauzei. În speța supusă analizei, se constată că textele de drept criticate de pârâtă sub aspectul constituționalității sunt norme procedurale, norme prin care legiuitorul a statuat cu privire la caracterul urgent al procedurilor în care se soluționează conflictele de muncă și cu privire la sarcina probei și administrarea, în regim de urgență a probelor - art. 286, 287 și 288 C. muncii și art. 74, 75 și 77 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.

Totodată, se constată că aceste norme de drept reglementează procedura de judecată în primă instanță a unor astfel de procese și nu procedura de judecată în recurs. Așa fiind, în mod corect instanța de recurs, constatând că textele de drept criticate pe calea excepției de neconstituționalitate nu au legătură cu judecata cererii de recurs ori cu privire la motivele invocate prin recurs, a statuat în sensul respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale. Este de observat și că textele de drept mai sus arătate nu sunt apte, prin ele însele, să încalce dreptul părților la apărare sau la un proces echitabil ori accesul la justiție [consacrate prin dispozițiile art. 21 alin. (1), 24 alin. (2) și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului], fiind în sarcina judecătorului cauzei ca, în aplicarea lor, să asigure respectarea drepturilor procesuale recunoscute părților, și aceasta indiferent de felul procedurii judiciare, de urgență ori de drept comun.

Cât privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 164 C. proc. civ., potrivit cărora instanțele pot dispune întrunirea mai multor pricini la cererea părților sau din oficiu, se constată că pârâta nu a argumentat care este legătura dintre acest text de lege și procedura de judecată a recursului ori soluția ce urmează să se pronunțe asupra cererii de recurs și nici interesul său în invocarea acestei excepții. Așa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC O.P. SA împotriva încheierii din 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2010.