ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5581/2010

Asupra recursului

constată următoarele:

Prin încheierea din 12 ianuarie 2010, Curtea

de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și

asigurări sociale, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu

excepțiile de neconstituționalitate a prevederilor art. 286, art. 287 și art.

288 C. muncii, ale art. 74, art. 75 și art. 77 din Legea nr. 168/1999 și ale

art. 164 C. proc. civ., formulată de pârâta SC O.P. SA București.

În motivarea

încheierii, instanța a reținut că textele de lege criticate de pârâtă ca fiind

neconstituționale nu îndeplinesc cerința prevăzută de dispozițiile art. 29 din

Legea nr. 47/1992, anume aceea de a avea legătură cu recursul dedus judecății

în cauză.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta O.P. SA București.

În motivarea

recursului pârâta prezintă condițiile în care se poate invoca o excepție de

neconstituționalitate, prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (4) și (5) din

Legea nr. 47/1992 și afirmă că textele de lege criticate sub aspectul

constituționalității au legătură cu recursul dedus judecății Curții de apel.

Anume, pârâta susține

că prin dispozițiile art. 286, art. 287 și art. 288 C. muncii și cele ale art.

74, art. 75 și art. 77 din Legea nr. 168/1999 se instituie o procedură de

judecată rigidă, de natură să afecteze grav efectivitatea drepturilor recunoscute

părților litigante (principiu consacrat în jurisprudența Curții Europene) și

accesul la justiție, respectiv, să restrângă exercițiul dreptului la apărare,

îndeosebi prin prerogativă recunoscută judecătorului de a decădea părțile din

dreptul de a propune probe și de a formula apărări.

Pârâta mai susține că

dispozițiile art. 164 C. proc. civ. sunt neconstituționale în măsura în care nu

obligă, ci lasă la latitudinea instanței posibilitatea de a dispune conexarea

anumitor cauzele, cum sunt cele în care este chemată în judecată de mai mulți

salariați, deși prin conexare s-ar realiza o mai bună administrare a actului de

justiție.

Analizând recursul,

Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea

Curții Constituționale, această instanță decide asupra excepțiilor ridicate în

fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind

neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o

lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei

în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Rezultă că

legiuitorul a statuat că pot face obiectul unei astfel de excepții dispoziții

dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, dacă acestea sunt în legătură cu

soluția ce urmează a se pronunța cu privire la cererea dedusă în concret

judecății și dacă aceste dispoziții sunt de natură, prin ele însele, să pună în

discuție existența unui conflict de constituționalitate.

Cu alte cuvinte,

cererea de sesizare a Curții Constituționale este admisibilă ori de câte ori

dispozițiile legale atacate pe calea excepției de neconstituționalitate se

referă la norme de drept în aplicarea directă a cărora

judecătorul urmează să judece litigiul sau anumite incidente ivite pe parcursul

acestuia.

Cererea de sesizare

este inadmisibilă ori de câte ori critica se referă la dispoziții legale care

nu au legătură directă cu soluția care urmează să se pronunțe asupra cererii

deduse judecății ori care presupun, cât privește aplicarea lor, o analiză și o

apreciere din partea judecătorului cauzei.

În speța supusă

analizei, se constată că textele de drept criticate de pârâtă sub aspectul

constituționalității sunt norme procedurale, norme prin care legiuitorul a

statuat cu privire la caracterul urgent al procedurilor în care se soluționează

conflictele de muncă și cu privire la sarcina probei și administrarea, în regim

de urgență a probelor - art. 286, 287 și 288 C. muncii și art. 74, 75 și 77 din

Legea nr.

168/1999

privind soluționarea conflictelor de muncă.

Totodată, se constată

că aceste norme de drept reglementează procedura de judecată în primă instanță

a unor astfel de procese și nu procedura de judecată în recurs.

Așa fiind, în mod

corect instanța de recurs, constatând că textele de drept criticate pe calea

excepției de neconstituționalitate nu au legătură cu judecata cererii de recurs

ori cu privire la motivele invocate prin recurs, a statuat în sensul

respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Este de observat și

că textele de drept mai sus arătate nu sunt apte, prin ele însele, să încalce

dreptul părților la apărare sau la un proces echitabil ori accesul la justiție

[consacrate prin dispozițiile art. 21 alin. (1), 24 alin. (2) și art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului], fiind în sarcina judecătorului cauzei ca, în

aplicarea lor, să asigure respectarea drepturilor procesuale recunoscute

părților, și aceasta indiferent de felul procedurii judiciare, de urgență ori

de drept comun.

Cât privește soluția

de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 164 C. proc. civ., potrivit cărora

instanțele pot dispune întrunirea mai multor pricini la cererea părților sau

din oficiu, se constată că pârâta nu a argumentat care este legătura dintre

acest text de lege și procedura de judecată a recursului ori soluția ce urmează

să se pronunțe asupra cererii de recurs și nici interesul său în invocarea

acestei excepții.

Așa fiind, pentru

considerentele arătate, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus

judecății se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta SC O.P. SA împotriva încheierii din 12 ianuarie

2010 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de

muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27

octombrie 2010.