ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6052/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 2074/113/2009 pe rolul Tribunalului Brăila, reclamanții M.C., S.Z. și M.E. au chemat în judecată pe pârâții Comuna Jirlău județul Brăila prin Primar, Comuna Vișani, județul Brăila, prin Primar și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea în solidar a pârâților la restituirea fructelor aferente suprafeței de teren de 40 ha, din care 28,16 ha teren arabil și 1,4 ha teren intravilan, suprafață de teren situată pe raza comunei Jirlău județul Brăila, 2 ha teren arabil extravilan situat pe raza comunei Vișani județul Brăila sau a contravalorii acestora în cuantum de 3.080.000 lei.

În motivarea cererii, s-a arătat că prin decizia civilă nr. 239 din 30 mai 2002, pronunțată de Tribunalul Brăila în Dosarul nr. 2258/2002, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1213/ R din 1 octombrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Galați, s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea acestora pentru suprafața de 28,16 ha arabil și 1,4 ha teren intravilan pe raza comunei Jirlău județul Brăila și 2 ha teren arabil extravilan, pe raza comunei Vișani județul Brăila. Prin hotărârea nr. 386 din 12 noiembrie 2003 emisă de Comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, s-a dispus atribuirea în proprietate a suprafeței de 1,40 ha teren intravilan în echivalent (despăgubiri la cerere).

Suprafața de 40 ha teren a fost trecută în proprietatea statului în mod abuziv, statul nedeținând acest teren cu titiu valabil, astfel cum este definit prin Legea nr. 213/1998. În drept, au invocat dispozițiile art. 485 C. civ., art. 6 din Legea nr. 213/1998. Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia și excepția de inadmisibilitate a acțiunii deoarece despăgubirile pentru imobilele preluate abuziv sunt reglementate prin lege specială, respectiv Legea nr. 10/2001. Pentru imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, legiuitorul a înțeles să stabilească prin lege specială măsurile reparatorii, fie prin restituirea în natură a imobilelor, fie prin echivalent, atunci când restituirea nu este posibilă.

Legea nr. 10/2001 nu prevede dreptul reclamanților să pretindă și să primească despăgubiri reprezentând lipsa de folosință a imobilului și fructele, așa cum se pretinde în acțiune. Se motivează că de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate abuziv se face numai în temeiul acestei legi, fiind excluse orice acțiuni directe în justiție, afară de cele în curs de judecată. Reclamanții au obținut deja restituirea prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești, în temeiul Legii nr. 10/2001. Pârâta Comuna Vișani județul Brăila, prin Primar, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a acțiunii de restituire a fructelor de pe suprafața de 2 ha de pe raza comunei Vișani, jud. Brăila.

Pârâtul a motivat că în baza Legii nr. 1/2000 și a sentinței civile nr. 239/2002 pronunțată de Tribunalul Brăila, li s-a reconstituit reclamanților în natură, prin emiterea titlului de proprietate nr. 26541 - 81831/2003 dreptul de proprietate pentru suprafața de 2 ha teren arabil. În legile speciale ale fondului funciar, reparațiile sunt expres și limitativ prevăzute și anume, restituirea în natură sau despăgubiri prin echivalent a contravalorii bunului retrocedat și nu sunt prevăzute despăgubiri cu titlu de fructe civile. Pârâta Comuna Jirlău județul Brăila, prin Primar, a formulat întâmpinare prin care a motivat că cererea formulată de reclamanți este nefondată deoarece fructele solicitate sunt de pe terenurile retrocedate reclamanților în baza legilor speciale care nu prevăd dreptul de a pretinde și primi despăgubiri reprezentând fructele și nici nu sunt aplicabile dispozițiile Codului civil.

Tribunalul Brăila prin sentința civilă nr. 754 din 15 octombrie 2009 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului și a respins ca inadmisibilă acțiunea. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: Acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. 485, art. 486 și art. 487 C. civ., texte ce reglementează dreptul proprietarului la fructele naturale sau industriale ale pământului, fructele civile, sporul animalelor. Posesorul nu câștigă proprietatea fructelor decât dacă posedă cu bună credință; în caz contrar, el este dator de a înapoia productele, împreună cu lucrul, proprietarului care îl revendică. Fructele revendicate de reclamanți se referă la suprafețele de teren pentru care li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, a Legii nr. 1/2000, cu modificările ulterioare.

În cadrul legilor speciale privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, este prevăzută și modalitatea reparatorie de acordarea despăgubirilor dacă nu mai este posibilă restituirea în natură. Prin urmare, statul este subiectul obligației de plată a despăgubirilor solicitate în temeiul legilor fondului funciar și a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și are calitate procesuală pasivă în litigiile având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru terenurile și imobilele ce intră sub incidența acestor legi.

Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, prima instanță a reținut că prin legile fondului funciar adoptate după anul 1990, respectiv Legea nr. 18/1991 cu modificările ulterioare, Legea nr. 167/1998, Legea nr. 1/2000 și Legea nr. 247/2005 prin care au fost modificate legile fondului funciar, precum și în baza Legii nr. 10/2001, s-au prevăzut măsuri reparatorii constând în reconstituirea dreptului de proprietate în natură sau prin echivalent, pentru suprafețele de teren ce au aparținut foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, pentru imobilele ce nu pot fi retrocedate în natură, acordându-se exclusiv măsuri reparatorii prin echivalent. Legislația în materia fondului funciar și în materia imobilelor naționalizate, are caracter special și prevede o procedură specială prin care se realizează punerea în aplicare.

Prima instanță a reținut, totodată, că persoanele îndreptățite nu pot solicita pe calea dreptului comun obligarea statului român sau a unităților deținătoare la plata contravalorii fructelor pentru suprafețele de teren ce au făcut obiectul legilor speciale. Conform principiului de drept specialia generalibus derogant, drepturile privind bunurile reglementate prin legile speciale nu pot fi realizate decât în conformitate cu procedura reglementată de aceste legi. Reclamanții au beneficiat de despăgubiri în baza legilor speciale. Terenurile pentru care reclamanții au solicitat fructele, au făcut obiectul cererilor de restituire în natură potrivit Legii nr. 1/2000, au fost retrocedate pe baza titlului de proprietate din 9 octombrie 2002 și prin înscrierea în anexa 23 despăgubiri.

Obligarea la plata contravalorii fructelor ar constitui o dublă despăgubire pentru același drept, ceea ce este inadmisibil, a concluzionat prima instanță. S-a apreciat că nu există un temei legal care să permită reclamanților solicitarea fructelor de pe terenurile pentru care au primit un tidu de proprietate sau despăgubiri în baza legilor fondului funciar și care intră sub incidența acestor acte normative. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, reclamanții M.C., S.Z. si M.H., criticând soluția pentru nelegalitate și netemenicie. Prin motivele de apel formulate, apelanții reclamanți au învederat că deși și-au întemeiat cererea pe dispozițiile dreptului comun (dispozițiile art. 485, 486 C. civ.

și art. 6 din Legea nr. 213/1998) instanța de fond a apreciat prin legile speciale adoptate în materie după 1990 s-au prevăzut măsuri reparatorii constând în reconstituirea dreptului de proprietate în natură sau prin echivalent pentru imobilele ce au aparținut foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, preluate în mod abuziv de stat în perioada comunistă. Apelanții au susținut că Statul Român, nefiind un posesor de bună credință, întrucât titlul său este afectat de vicii, este admisibilă cererea în despăgubiri (restituirea fructelor). O altă critică se referă la faptul că instanța de fond a reținut că au beneficiat de despăgubiri în baza legilor speciale și că terenurile pentru care solicită restituirea fructelor, au făcut obiectul legilor speciale, iar obligarea pârâților la restituirea fructelor ar constitui o dublă despăgubire.

S-a precizat de către apelanți, că și-au întemeiat cererea pe dispozițiile dreptului comun, solicitând despăgubiri pentru lipsa de folosință a bunului, cerere perfect admisibilă din moment ce statul le-a preluat abuziv proprietatea și nu a fost un posesor de bună credință. Pârâtele - intimate Comuna Vișani jud. Brăila, Unitatea Administrativ Teritorială Jirlău jud. Brăila și pârâtul Statul Român, prin întâmpinările formulate, au solicitat respingerea apelului ca nefondat, motivat de faptul că legislația în materia fondului funciar și în materia imobilelor naționalizate, are caracter special și prevede o procedură derogatorie de la dreptul comun prin care se realizează punerea în aplicare, iar reclamanții nu au temei juridic pentru solicitarea fructelor aferente terenurilor pentru care au primit un titlu de proprietate sau despăgubiri în baza legilor speciale de reparație.

Prin Decizia civilă nr. 41/ A din 4 februarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă, apelul reclamanților a fost respins ca nefondat. Analizând criticile formulate, instanța de apel a constatat că reclamanții au fost beneficiarii măsurilor reparatorii dispuse prin legile speciale ce reglementează restituirea terenurilor în baza Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 1/2000. S-a apreciat că problema care se cere a fi rezolvată în cauză este aceea a concursului dintre legea specială și legea generală, concurs ce se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalihus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială. În aceste condiții, Curtea de apel a apreciat că prima instanță în mod legal a stabilit, prin aplicarea principiului anterior enunțat, că legislația în materia fondului funciar și în materia imobilelor naționalizate prevede o procedură specială prin care se realizează punerea în aplicare a măsurilor reparatorii.

În plus, soluționarea pe calea dreptului comun a cererii de despăgubiri ridică problema termenului în care cel îndreptățit la despăgubiri poate să le solicite, însă, acest aspect nu a fost analizat de instanța de fond și nici invocat de pârâtele - intimate, tocmai pentru că s-au avut în vedere dispozițiile legilor reparatorii prin care Statul Român a înțeles să restituie proprietățile preluate abuziv de regimul comunist. În termen legal, împotriva acestei decizii reclamanții au promovat recurs, prevalându-se de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții reclamanți au susținut că instanța de apel, ca și prima instanță, în mod legal au stabilit că măsurile reparatorii sunt cele prevăzute de legile speciale de reparație adoptate după 1990, însă, cerere de chemare în judecată și cu care reclamanții au învestit prima instanță, a avut ca temei juridic dreptul comun, fiind întemeiată pe dispozițiile art. 485, 486, 487 C. civ., ca și pe dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998. Or, textele anterior menționate, reglementează dreptul proprietarului la fructele naturale sau industriale ale pământului, la fructele civile și sporul animalelor. Suprafața de 40 ha teren ce a făcut obiectul legilor reparatorii, fiind un bun ce a trecut în proprietatea statului în mod abuziv, rezultă că a fost deținută de stat în baza unui titlul nevalabil, neputând fi apreciat ca un posesor de bună credință.

Prin criticile formulate în apel, reclamanții au susținut că, în mod greșit s-a stabilit că acțiunea promovată este inadmisibilă, ceea ce, în opinia acestora, atrage consecința încălcării prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților fundamentale ale Omului, cât și pe cele ale art. 1 Protocolului nr. 1, întrucât a închis accesul la justiție al persoanelor ale căror bunuri au fost preluate fără titlu de către stat. Potrivit legilor speciale - în discuție fiind legea fondului funciar - persoanele proprietare ale unor imobile pe care statul și le-a însușit fără tidu valabil își păstrează calitatea de proprietar și, prin urmare, nu este vorba de un drept nou, ci de recunoașterea explicită și retroactivă a supraviețuirii vechiului drept.

Având în vedere dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, precum și în raport de dispozițiile prevăzute în Codul civil anterior manționate, recurenții apreiază că pentru fructele obținute din folosirea și administrarea suprafeței de 40 ha, urmează a se dispune obligarea pârâților la restituirea acestora sau la restituirea contravalorii lor, întrucât Statul Român este posesor de rea credință. Recurenții susțin printr-un ultim motiv de recurs, că instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., întrucât instanța de apel a soluționat acțiunea pe care au promovat-o fără a stabili dacă legea specială este aplicabilă în raport de circumstanțele concrete ale cauzei, respectiv, față de titlul în baza căruia imobilul a trecut în proprietatea statului.

Pentru a exista concurs între legea specială și legea generală este necesar să se stabilească dacă bunul face obiectul legilor speciale. Or, în prezenta cauză nu s-a stabilit data preluării terenurilor și nici modul în care acestea au fost preluate, pentru a se putea reține concursul dintre legea specială și legea generală. De aceea, instanțele judecătorești, în cadrul acțiunii în revendicare întemeiate pe dreptul comun, pot stabili dacă aceste prevederi sunt sau nu conforme exigențelor Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și, acordând prioritate normelor europene, să cerceteze în fond cererea proprietarului de la care a fost preluat imobilul.

Recurenții arată că au susținut în mod constant în fata instanțelor de fond că au fost lipsiți de un important atribut al dreptului de proprietate, anume dreptul de folosință, ceea ce le-a creat un evident prejudiciu., sens în care au solicitat repararea lui prin cererea de chemare în judecată invocând normele dreptului comun, iar nu legile speciale. Fapta ilicită reclamată de recurenți constă în preluarea abuzivă a terenului și lipsirea, în ceea ce privește acest bun, de exercitarea tuturor atributelor dreptului de proprietate, inclusiv cel al folosinței, începând cu anul 1948 și până în prezent.

Recurenții mai arată că referitor la obiectul cererii de chemare în judecată (restituirea fructelor) există opinii care susțin că odată cu restituirea bunului, posesorul va fi obligat să restituie reclamantului și toate accesoriile sale - fructele percepute ori nepercepute (tot ce produce în mod periodic un lucru după destinația sa- dobânzi și chirii) sau valoarea lor, dacă le-a consumat sau a neglijat să le perceapă. Una dintre excepțiile principiului instituit prin dispozițiile art. 483 C. civ. este cea cu privire la posesorul de bună - credință, respectiv, cel ce a posedat ca un adevărat proprietar, în puterea unui titlu translativ, situație ce nu se verifică în ce-i privește pe pârâții cauzei.

Or, recurenții susțin că ei sunt titularii unui drept de creanță ce se bucură de aceeși protecție ca și dreptul de proprietate, astfel cum s-a statuat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (ex. In Cauza Pressos Compania Naviera s-a stabilit faptul că dreptul la despăgubiri se naște odată cu producerea prejudiciului), întrucât dreptul de creanță constituie un „bun" și deci, reprezintă un drept de proprietate avut in vedere de art. 1 paragraful 1 teza întâi din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană. Intimata Comuna Jirlău prin Primar a formulat întâmpinare la motivele de recurs prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

S-a învederat că recurenții au beneficiat de prevederile legilor speciale cu ocazia reconstituirii dreptului lor de proprietate pentru suprafața de 40 ha teren agricol, astfel cum rezultă din titlurile de proprietate pentru 28,18 ha, pentru 2 ha, pentru 10 ha ca și conform Deciziei civile nr. 1213/R/2002 pentru 1,4 ha teren intravilan. Pe de altă parte, a mai arătat intimata, reclamanții au beneficiat și de prevederile Legii nr. 10/2001, întrucât au obținut desăgubiri bănești prin Hotărârea din 17 iunie 2008 a Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Matache și alții împotriva României, publicată în M. Of. al României Partea I, nr. 65 din 3 februarie 2009. Decursul formulat este fondat, potrivit celor ce succed.

Cererea de chemare în judecată promovată de reclamanți la data de 15 iunie 2009, a avut ca obiect obligarea în solidar a pârâților (Statul Român prin Ministerul Finanțelor, Comuna Jirlău și Comuna Vișani, jud. Brăila) la restituirea fructelor sau a contravalorii lor (în sumă de 3.080.000 lei, potrivit prețuirii reclamanților, conform art. 112 pct. 3 C. proc. civ.) pentru suprafața de 40 ha teren ce a fost preluată de statul comunist, o parte din teren fiind situat pe raza Comunei Jirlău, jud. Brăila (28,16 ha teren arabil și 1,4 ha teren intravilan) și o altă parte (2 ha) pe raza comunei Vișani, jud Brăila, astfel cum reiese din conținutul cererii de chemare în judecată.

În drept, s-au indicat dispozițiile dreptului comun, anume, de prevederile art. 485, 486 și 487 C. civ., dar și dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, susținându-se că deținerea abuzivă, chiar fără tidu valabil, a terenului de către stat conturează calitatea acestuia de posesor de rea credință care este obligat la restituirea fructelor percepute. Astfel cum reiese din înscrisurile cauzei, recurenții au beneficiat de măsuri reparatorii în baza legilor speciale de reparație, însă, instanțele de fond nu au stabilit situația de fapt asupra acestor drepturi recunoscute în favoarea reclamanților și deja valorificate de aceștia, după cum se poate observa că nici adiționarea suprafețelor de teren, astfel cum au fost defalcate de reclamanți în motivarea cererii de chemare în judecată, nu însumează totalul suprafeței de 40 ha teren în legătură cu care au promovat acțiunea.

Pe de altă parte, nu s-a stabilit în concret nici tipul de reparație și nici actul normativ special în baza căruia reclamanții au obținut aceste măsuri reparatorii, fie în natură, fie în echivalent, instanțele de fond reținând, generic, că reclamanții au beneficiat de Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000 (instanța de apel), dar și de Legea nr. 10/2001 (tribunalul). În plus, niciuna dintre instanțele anterioare nu s-a referit la Hotărârea Curții Europeane a Drepturilor Omului din 17 iunie 2008 în Cauza Matache contra României, pronunțată anterior introducerii cererii de chemare în judecată, și nu a statuat în ce măsură reparația acordată reclamanților de instanța de contencios european se suprapune pretențiilor din prezenta cauză.

Soluția instanțelor fond a fost aceea de infirmare a calității procesuale pasive a Statului prin Ministerul Finanțelor (dispoziție neatacată prin căile de atac promovate) și de respingere ca inadmisibilă a cererii în contradictoriu cu celelalte două pârâte: comuna Jirlău și Comuna Vișani, argumentul de esență fiind acela că reclamanții au beneficiat de dipozițiile legilor de reparație, legi speciale ce se aplică prioritar, în baza principiului specialia generalibus derogant și, în consecință, nu pot obține alte măsuri reparatorii (în completare) pe calea dreptului comun.

Numai după lămurirea acestor circumstanțe ale cauzei, era posibilă calificarea juridică a cererii de chemare în judecată, prin raportare la dispozițiile legii speciale incidente (legile fondului funciar sau Legea nr. 10/2001), cu referire la fiecare dintre suprafețele de teren pentru care reclamanții au obținut o măsură reparatorie sau alta, întrucât cererea de restituire a fructelor civile sau a contravalorii lor (ceeea ce constituie petitul cererii de chemare în judecată) este o cerere accesorie, subsecventă unei măsuri de restituire în natură în virtutea dreptului de accesiune, astfel cum prevede art. 483 C. civ., iar nu unor măsuri reparatorii în echivalent (despăgubiri).

În plus, se constată că prin întâmpinarea la motivele de recurs, formulată de Comuna Jirlău prin Primar se indică trei titluri de proprietate eliberate în baza legilor fondului funciar ca privind părți din terenul de 40 ha pentru care reclamanții au apelat la legile de reparație, dar și o hotărâre judecătorească (Decizia civilă nr. 1213R/2002 a Curții de Apel Galați) pentru 1,4 ha teren pentru care măsurile reparatorii au fost stablitite prin echivalent. În acest context, se observă că cele trei titluri de proprietate ce se regăsesc în dosarul de fond (filele 6-8) privesc (parțial) alte suprafețe decât cele indicate de reclamanți în motivarea acțiunii introductive, după cum două dintre ele sunt emise pentru anumite suprafețe de teren de pe raza comunei Galbenu, iar în cauză nu s-a cercetat dacă vreuna dintre unitățile administrativ teritoriale a avut această denumire.

Ca atare, înalta Curte apreciază că excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată nu putea fi soluționată în mod legal decât după stabilirea deplină a situației de fapt a cauzei, sens în care era utilă unirea ei cu fondul, potrivit art. 137 alin. (2) C. proc. civ.

Excepția în discuție nu va putea fi rezolvată numai prin simpla constatare a obținerii măsurilor reparatorii de către reclamanți în baza legilor de reparație, ci instanța de trimitere va observa din economia actului normativ incident (fie legile fondului funciar, fie Legea nr. 10/2001, fie ambele) dacă legea specială conține o dispoziție expresă prin care să se rezolve o astfel de pretenție (în sensul de a permite sau de a interzice explicit), deoarece dacă legea specială nu conține o dispoziție expresă în acest sens, nu există nicio rațiune pentru a se nega incidența dreptului comun pentru soluționarea raportului juridic dedus judecății, fără a se comite denegare de dreptate interzisă de art. 3 C. civ.

sau fără a se încălca reclamanților dreptul de acces la instanță garantat de art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, astfel cum corect susțin recurenții prin motivele de recurs. Concluzia anterioară decurge din aplicarea principiului specialia generalihus derogant, corect enunțat de ambele instanțe de fond, principiu care însă nu își poate găsi aplicarea în condițiile în care legea specială tace sau nu reglementează în mod derogatoriu. Potrivit celor ce preced, Înalta Curte constată fondate criticile recurenților privind încălcarea dispozițiilor art. 129 alin.(5) C. proc. civ., astfel că, în baza art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., va admite recursul și va modifica în tot decizia recurată.

Întrucât curtea de apel avea posbilitatea acelorași constatări și dat fiind faptul că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, soluția ce se impune era aceea de admitere a apelului reclamanților și desființarea parțială a sentinței (mai puțin în ce privește calitatea procesuală pasivă a Statului Român prin Ministerul Finanțelor ce a intrat în puterea lucrului judecat ca urmare a neapelării dispoziției) cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele relevante (așa cum au fost explicitate în conținutul prezentei decizii), în baza prevederilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

Cu ocazia rejudecării, după calificarea cererii de chemare în judecată și stabilirii regulilor de drept material incidente, instanța de fond va reaprecia și asupra regimului fiscal al cererii de chemare în judecată, aspect supus dezbaterii de Înalta Curte înainte de susținerea pe fond a recursului, în virtutea dispozițiilor art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții M.C., S.Z. și M.E., împotriva Deciziei civile nr. 41/ A din 4 februarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Modifică în tot decizia recurată. Admite apelul formulat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 754 din 15 octombrie 2009 a Tribunalului Brăila, secția civilă. Desființează în parte sentința apelată și trimite cauza spre rejudecarea cererii formulate de reclamanți în contradictoriu cu intimatele-pârâte Comuna Jirlău prin Primar și Comuna Vișani prin Primar. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 noiembrie 2010.